Mircea Eliade

Publicat de |2007-06-13T14:24:02+00:0013 iunie 2007|Legionarii în eternitate|

Mircea Eliade crede în biruinţa Mişcării Legionare

Dl. Mircea Eliade, membru al Societăţii scriitorilor români, a binevoit să ne răspundă următoarele la ancheta ziarului nostru: „De ce cred în biruinţa Mişcării Legionare?”:

***Cred în destinul neamului românesc ─ de aceea cred în biruinţa Mişcării Legionare. Un neam care a dovedit uriaşe puteri de creaţie, în toate nivelurile realităţii, nu poate naufragia la periferia istoriei, într-o democraţie balcanizată şi într-o catastrofă civilă.

Puţine neamuri europene au fost înzestrate de Dumnezeu cu atâtea virtuţi ca neamul românesc. Unitatea lingvistică este aproape un miracol (limba română este singura limbă romanică fără dialecte). Românii au fost cei mai buni creatori de State din sud-estul Europei. Puterea de creaţie spirituală a neamului nostru stă mărturie în folclor, în arta populară, în sensibilitatea religioasă. Un neam hărăzit cu atâtea virtuţi ─ biologice, civile, spirituale ─ poate el pieri fără să-şi fi împlinit marea sa misiune istorică? Oricât de mare ar fi vina părinţilor noştri, pedeapsa ar fi neînduplecată. Nu pot crede că neamul românesc a rezistat o mie de ani cu arma în mână, ca să piară ca un laş, astăzi, îmbătat de vorbe şi alcool, imbecilizat de mizerie şi paralizat de trădare. Cine nu se îndoieşte de destinul neamului nostru, nu se poate îndoi de biruinţa Mişcării Legionare.

***Cred în biruinţă pentru că, înainte de toate, cred în biruinţa duhului creştin. O mişcare izvorâtă şi alimentată de spiritualitatea creştină, o revoluţie spirituală care luptă în primul rând împotriva păcatului şi nevredniciei ─ nu este o mişcare politică. Ea este o revoluţie creştină. Cuvântul Mântuitorului a fost înţeles şi trăit în felurite chipuri, de către toate neamurile creştine, de-a lungul istoriei. Dar niciodată un neam întreg n-a trăit o revoluţie creştină cu toată fiinţa sa; niciodată cuvântul Mântuitorului n-a fost înţeles ca o revoluţie a forţelor sufleteşti împotriva păcatelor şi slăbiciunii cărnii.

Astăzi lumea întreagă stă sub semnul revoluţiei. Dar în timp ce alte popoare trăiesc această revoluţie în numele luptei de clasă şi al primatului economic (comunismul) sau al Statului (fascismul) sau al rasei (hitlerismul), Mişcarea Legionară s-a născut sub semnul Arhanghelului Mihail, şi va birui prin harul dumnezeiesc.

De aceea, în timp ce toate revoluţiile contemporane sunt politice, revoluţia legionară este spirituală şi creştină. În timp ce toate revoluţiile contemporane au ca scop cucerirea puterii de către o clasă socială sau de către un om, revoluţia legionară are drept ţintă supremă: mântuirea neamului, împăcarea neamului românesc cu Dumnezeu, cum a spus Căpitanul. De aceea sensul Mişcării Legionare se deosebeşte de tot ceea ce s-a făcut până astăzi în istorie, şi biruinţa legionară va aduce după sine nu numai restaurarea virtuţilor neamului nostru, o Românie vrednică, demnă şi puternică ─ ci va crea un om nou, corespunzător unui nou tip de viaţă omogenă.

Omul nou nu s-a născut niciodată dintr-o mişcare politică ─ ci întotdeauna dintr-o revoluţie spirituală, dintr-o vastă prefacere lăuntrică. Aşa s-a născut omul nou al Creştinismului, al Renaşterii etc., dintr-un desăvârşit primat al spiritului împotriva temporalului, dintr-o biruinţă a duhului împotriva cărnii. Omul nou se naşte printr-o adevărată trăire şi fructificare a libertăţii. Cred în biruinţa Mişcării Legionare pentru că cred în libertate, în puterea sufletului împotriva determinismului biologic şi economic. Cei care vin în Legiune vin pentru că se simt liberi. Instinctele lor de conservare, laşităţile care zac în sufletul fiecăruia, frica ─ toate acestea sunt înfrânte. Legionarul nu mai e robul determinismului şi al instinctelor biologice. El ştie că „n-are nici un interes”, că „n-are nimic de câştigat”, integrându-se în Legiune. Dimpotrivă, ştie că va fi lovit în interesele lui, că viaţa va fi mai grea, că poate va intra în temniţe, sau poate va da piept chiar cu moartea. Toate „interesele” şi instinctele acestea care „determină” viaţa fiecărui om, sunt înfrânte prin marele gest de libertate al aderării la Mişcarea Legionară. Se poate spune, fără urmă de paradox, că singurii oameni care cunosc şi trăiesc libertatea sunt astăzi, în România, legionarii. (s.n.)

Cei care nu cunosc Legiunea, ca şi cei care luptă împotriva ei, continuă să vorbească despre „dictatură” şi se miră că tinerii intelectuali aderă cu atâta spontaneitate la o mişcare în care „personalitatea” este strivită şi libertatea suprimată. Am avut prilejul să mă ocup altădată de subita admiraţie a oamenilor noştri politici pentru „personalitate”, de teama lor că în România nu se vor mai putea ridica „personalităţile”. Îi întrebam atunci câte „personalităţi” a creat regimul libertăţii lor. Unde sunt? Care sunt? Şi mai întrebam ce au făcut politicienii noştri pentru oamenii cu adevărat „personalitate”, care au ieşit la lumină prin munca, geniul sau talentul lor, şi au fost osândiţi la o viaţă de mediocritate şi jertfă. Ce au făcut politicienii noştri, din toate partidele, pentru un Lucian Blaga sau Aron Cotruş, un Camil Petrescu, un Perpessicius şi alţii? Ce-au făcut politicienii pentru generaţia tânără de cărturari, artişti, tehnicieni şi gânditori? Care este tânărul cu „personalitate” pe care l-a descoperit vreun partid politic şi l-a pus la locul pe care-l merită, i-a dat putinţa să-şi fructifice inteligenţa, sau talentul pentru binele obştesc? Eu ştiu că au fost „descoperiţi” o sumă de afacerişti precoci, secretari „inteligenţi” şi lichele domestice, cu care s-au „întinerit” cadrele partidelor.

Apologeţii aceştia de ultimă oră ai „personalităţii” sunt tot atât de ridicoli pe cât sunt de ipocriţi. Le aminteam cu alt prilej că în cele mai disciplinate şi mai severe ordine călugăreşti catolice s-au putut înălţa totuşi destule personalităţi. Un Thomas din Aquino nu seamănă cu un Francisc din Assisi, un Bonaventura cu un François de Salle. Personalitatea creşte şi rodeşte pretutindeni, şi cu cât e mai severă disciplina, cu atât „personalitatea” se defineşte mai precis. Disciplina nu e tot una cu „dictatura”, cum lasă a se-nţelege ponegritorii Legiunii. Disciplina creşte şi promovează personalităţile ─ pentru că orice act de ascultare poate fi un act de comandă asupra ta însuţi, asupra instinctelor sau anarhiei tale lăuntrice. Actul de ascultare îţi dă ţie comanda asupra bestiei din tine, asupra vieţii biologice care încearcă să te menţină în evaziv, în comoditate, în căldicel. Disciplina te întăreşte pe tine, îţi făureşte personalitatea. De aceea cavalerii medievali şi feudali au fost atât de liberi şi de dârzi; pentru că juraseră credinţă (fides, Trust, Trieve) unui şef…

Cred în biruinţa Mişcării Legionare pentru că cred în dragoste. Dragostea singură preface bestia în om, înlocuind instinctele prin libertate. Dilige et quod vis fac, spune Fericitul Augustin: „iubeşte şi fă ce vrei!”. Cel care iubeşte cu adevărat e liber. Dar dragostea transfigurează pe om şi libertatea pe care şi-o dobândeşte insul iubind nu va stânjeni pe nimeni, nu va face să sufere pe nimeni. Legionarii nu sunt numai camarazi, sunt fraţi. Şi este atât de puternic valul de dragoste, încât, dacă n-ar decât el singur şi tot ar trebui să nădăjduim în învierea neamului românesc, adică în biruinţa Mişcării Legionare.

Cred în destinul neamului nostru; cred în revoluţia creştină a omului nou; cred în libertate, în personalitate şi în dragoste. De aceea cred în biruinţa Mişcării Legionare, într-o Românie mândră şi puternică, într-un stil nou de viaţă, care va transforma în valori spirituale de universală circulaţie bogăţia sufletului românesc.

Mircea Eliade, Buna Vestire, an I(1937), Dec.17, nr.244, p.1-2.