Chicago, 2006, Despre Mircea Eliade

Mesaje primite

stellplesaux@yahoo.com
12:21 (acum 1 oră)
către
Chicago – Mircea Eliade ; AM FOST, AM VAZUT, AM SCRIS…  

Hermeneautica în istorie: Sub acest generic s-a desfãsurat in noiembrie al acestui an, 2006 – Conferinta de la Universitatea din Chicago – Scoala Divinã, din nou despre marele filozof român, profesorul Mircea Eliade.

În mod exceptional am fost acceptati, ca reporteri, subsemnatul si Alex Cetãteanu. Subliniez, „exceptional” deoarece la importantul eveniment au lipsit (nu au fost admise !?!) presa si televiziunea.

Celor care nu au avut sansa sã viziteze Universitatea din Chicago, le reamintesc, fãrã risipã de metafore, cã impresionantul « templu », se profileazã în atmosfera unei toamne blânde, în aceiasi pleiadã de mister hamletian.

Aula în care si-a revãrsat verva Domnul profesor ELIADE era plinã de doamne si domni, toti docti în materie de stiinta religiilor. 
La masa corifeilor erau constant doisprezece, uneori plus unul, mari profesori veniti din aproape toate colturile lumii. 
As începe, spre a-i numi, cu moderatorii Wendy Doniger, Richard A. Rosengarten si Christian Wedemeyer, conferentiari la Scoala divinã. 
Sub bagheta moderatorului Christian Wedemeyer s-a produs prof. Carlo Ginzburg de la Universitatea din California, Los Angeles, prof. Florin Turcanu (Bucuresti) si Bryan Rennie de la Universitatea Westminster.

Sâmbãtã, ponderati de moderatoarea, prof. Wendy Doniger, eleva lui Eliade – Universitatea Cicago, au expus filozofii Moshe Idel – Ierusalim, Daniel Dubuisson – Univ. Charles-de-Gaulle, Lille, Franta si remarcabilul filozof – orator Jonathan Z. Smith de la Univ. din Chicago. 
 
Duminicã, în ziua de încheiere a conferintei, i-am ascultat vorbind despre Eliade pe Anne Mocko si Elaine Fisher.
Folosesc din nou cuvântul „ponderati” pentru cã desi toti oratorii, precum si vorbitorii din aulã, au expus pe tonalitati joase, decente, novatoare si surprinzãtoare prin continut … uneori spiritele se aprindeau totusi, marii maestri ai cuvântului ponderându-se elegant si stingându-si tãciunii mai încinsi ai ideilor, în paharele cu sfânta apã tamãduitoare.

În pãrtile de acuze, niciodatã fondate, vorbitorii bãteau apa în piua, ca în repetate rânduri printre ani, despre un Eliade fost legionar, nazist, antievreu înfocat, rasist etc. Aceste acuze se prãbusesc si doar dacã ne reamintim cã evenimentele politice ale anilor 1938 – 1941 s-au petrecut fãrã nici o tendintã de implicare sau participare a lui Mircea Eliade.

În cartea – În apãrarea lui Mircea Eliade, doctorul Francis I. Dworschak din Ottawa scris : „Campania de calomnii si defãimare a marelui român Mircea Eliade, continuã fãrã rusine pe ambele maluri ale Atlanticului. Spectacolul acesta sordid si-a stins apogeul în ultimul roman a lui Saul Bellow intitulat „Ravelstein”. Bellow a fost pur si simplu influentat de toate acuzatiile trâmbitate de Norman Manea în SUA si Zigu Ornea în România (a cãrui carte „Anii treizeci” este tradusa si propagatã în SUA), de Leon Volovici în Israel, etc. Aceste acuzatii sunt reluate si aplicate, fãrã un respect elementar pentru adevãr, la evaluarea operei stiintifice a lui Eliade de unii ca: Daniel Dubuisson, Russell Catcheon, G. L. Ebersale si altii…”.

Tot aproximativ pasnic si-a rostit alocutiunea profesor Antoine Faivre, de la Scoala Practicã de Înalte Studii si Stiinte Religioase din Sorbona. 
Mai acuzatori la renumele Eliade (foarte ciudat, dar asa i-am simtit!) au fost – profesorul Matei Calinescu de la Indiana University si profesorul Florin Turcanu de la Universitatea din Bucuresti. Pe domnia sa F.T., l-am interceptat într-o pauza bine-venitã, în dulcele nostru grai românesc.
– D-le profesor Florin Turcanu, nu ati prea militat în favoarea filozofului Mircea Eliade?!
– Domnilor, eu n-am venit sã apãr pe nimeni. Am dorit sã spun ce am de spus.
– Bine, dar…, argumentele acuzatoare pe unde le-ati uitat?
– …!

În nici un caz noi, adica „cei doi” de la Montréal nu eram prezenti pentru a schimba opiniile competentilor alesi pe sprânceanã. 
Chiar daca scrisele mele nu îsi propun o analizã a dezbaterilor per ansamblu (am înregistrat digital aproape totul spre tinere de minte), tin sã astern pe hârtie un fapt deosebit pe care îl voi (sau îl vom) dezvolta mai profund: scriitorului (reporterului) Alex.Cetãteanu i s-a oferit o luare de cuvânt. 
Prin argumentele (contra argumentele!) enuntate, oratorul a schimbat aproape radical optiunile oratorilor anteriori. 
 
În a doua zi a dezbaterilor, efectul s-a simtit. Din lipsã de spatiu tipografic, voi dezvolta acest subiect pentru o ocazie proximã.

Spre încheiere si ca un fel de concluzie la conferinta din Chicago despre Mircea Eliade, îl citez din nou pe cugetatorul român din Ottawa, Francis Ion Dworschack: „Campania contra lui Eliade se continuã conform aceleiasi strategii conspirative, în care critica stintificã se combinã cu politica (sau invers) si, contrar tuturor principiilor pe care se bazeazã discutiile serioase, adevãrul istoric nu mai conteazã”.
„SACRUL ESTE O STRUCTURÃ A CONSTIINTEI UMANE” emana Mircea Eliade în anul 1969…

P.S.: Dar unde erau studentii români, potentiali continuatori ai unei stiinte hermeneautice – istoria religiilor, dezvoltatã atât de magistral de marele nostru savant, Mircea Eliade ?, ne-am întrebat cu tristete.  

Ne-am alinat gândurile triste, fiind favorizati de soartã sã facem cunostintã cu mari personalitãti, iubitori ai lui Eliade din diferite colturi ale planetei. 
 
Ne-a impresionat popularitatea lui Stelian Plesoiu, mai tînãrul prieten (odatã) al lui Eliade, printre alti admiratori ai Maestrului, precum si preotul ortodox 
Ion Ionitã. Prin Stelian, l-am cunoscut (de exemplu) si pe renumitul Martin Marty, fondatorul CENTRULUI DE STUDII AVANSATE AL RELIGIILOR, care îi poartã numele si care a participat la Conferintã ca un elev cuminte în banca lui, luînd cuvântul din salã si aducând elemente inedite despre marele sau prieten Mircea Eliade, numai o singurã datã.

La sfârsitul dezbaterilor din prima zi, între orele 17.00 si 18.30 sala a devenit deodatã neîncãpãtoare. Au fost admisi muritorii de rând – nespecialistii, de a cãror apreciere, Eliade se bucura mai mult decât de aprecierea specialistilor, asa cum mãrturisea cândva. Cu aceastã ocazie, Consulul general al României a avut inspiratia sã multumeascã frumos universitarilor din partea Guvernului, pentru organizarea evenimentului planetar – Eliade. Frumos…

Ne-am apropiat sufleteste de profesorul Takeshi Kimura, de la Universitatea din Tsukuba. Acesta, mare admirator al lui Eliade, nu a pierdut ocazia sã fie prezent la Eveniment si ne-a fãcut o mãrturisire, care meritã sã fie cunoscutã – îl citez :
– Nu cred cã exitã carte a lui Eliade sã nu fie tradusã în Japonia. Popularitatea Maestrului în tara mea, este imensã. Vã invit sã vã convingeti.
 
Acestea fiind zise, cu carnetele de reporteri sub brat, ne-am continuat drumul prin alte state ale imensei America.

P.P.S.: Sã nu uit – în tematica conferintei, a fost inclus si predecesorul lui Eliade la catedrã (50 de ani de la moarte), Joachim Wach (se citeste Vach). Evocarea acestuia nu a prea avut succesul asteptat, din salã au dispãrut mai toti participantii iar proiectele neterminate ale lui Wach, conexiunea cu Eliade si controversa legatã de viata si orientarea lui sexualã (a fost homosexual, fugit din Germania fascistã) nu a impresionat.

pt Observatorul a consemnat George Filip

*
Nota redacției – Așadar, cartea lui Ornea a fost tradusă în America și este luată în serios. I-am făcut o recenzie, în care am constatat că nici unul dintre citatele sale din literatura legionară nu conțin ceva compromițător pentru Mișcarea legionară. Nu a reușit să dea niciun citat care să adeverească acuzația de antisemitism legionar! De Norman Manea ce să zic? Ascunde detalii biografice rușinoase, care i-ar interzice să scoată nasul în lume…
Mulțumiri pentru domnul Stelian Pleșoiu, mare prieten al marelui Mircea Eliade!