Mircea Chelaru – erou sau trădător?… În atenția generalului Mircea Chelaru și a tovarășilor săi politici

*

Domnule Ninel Peia, domnilor colegi de partid ai dlui general Mircea Chelaru, domnule Mircea Chelaru, 

Vă trimit o copie a cererii mele de intervenție în procesul având ca obiect dizolvarea UDMR ca persoană juridică, în primul rând ca partid politic. Vă solicit prietenește, ca între cetățeni loiali Patriei noastre, să exercitați toate mijloacele de presiune asupra Dlui general MIRCEA CHELARU, cu care sunteți colegi de partid, pentru a face același gest, depunând o cerere de intervenție similară, în care să facă dezvăluirile cu privire la faptele criminale săvârșite de UDMR în martie 1990, la evenimentele de la Târgu Mureș. Aceste fapte/crime sunt bine cunoscute de dl general Mircea Chelaru, care, în acele zile, a reprezentat guvernul României în încercarea de a impune domnia legii în Târgu Mureș și împrejurimi.

Dl general trebuie făcut să înțeleagă cât de mult rău face prin tăinuirea acelor crime, prin menținerea în viața publică a acestei organizații atât de nocive pentru liniștea noastră, deopotrivă a românilor și a maghiarilor. Am aflat că dl general intenționează să candideze la președinția României. Atitudinea sa față de UDMR va conta foarte mult pentru viitorul politic al dlui general CHELARU. Are acum ocazia să-și facă datoria de militar și de om politic. Mărturia sa este de o importanță copleșitoare, decisivă. Nimeni nu poate interveni în acest proces cu greutatea pe care o poate avea ca martor MIRCEA CHELARU. Domnia sa a promis apropiaților săi că va face declarații privind crimele udemeriste atunci când va veni momentul cel mai potrivit!

Domule general, vă rog să vă dați seama că a sosit momentul să faceți istorie, ca erou sau ca trădător. Alegerea vă aparține!

Ion Coja, sublocotenent

PS Nu uitați episodul cu cele 18 cadavre pregătite din vreme de UDMR pentru a fi puse pe seama acțiunilor teroriste ale românilor împotriva concetățenilor lor pașnici maghiari. Pașnici și inocenți. 

*

*

Judecatoria Sector 5 Bucuresti

Dosar nr. 13776/302/2018

Obiect: dizolvare persoana juridica

Stadiu procesual: Fond

Complet: C24 civil 2018

DOMNULE PRESEDINTE,

            Subsemnatul COJA ION, cu domiciliul in localitatea București, Str. Șoseaua Nicolae Titulescu, nr. 95-103, bl 8, sc. C, ap. 147, sector 1, e-mail: ioncoja13@gmail.com, CNP: 1421022400077, in conformitate cu art. 63, 192 si 194-197 Noul Cod Procedura Civila (NCPC), în calitate de intervenient în contradictoriu cu intimata

            Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR),  cu sediul in Cluj-Napoca, str. Republicii, nr. 60, e-mail: elnok@rmdsz.ro, reprezentată de presedintele său Kelemen Hunor, e-mail: kelemenhunor@rmdsz.ro formulez prezenta

CERERE DE INTERVENTIE ACCESORIE

in dosarul nr. 13776/302/2018 pentru dizolvarea UDMR, conform art. 56, alin.1, lit. (a)-(c) din O.G. nr. 26/2000, art.30, alin.(7), art. 40, alin.(2) din Constitutia Romaniei, Legea nr. 217/2015, OUG 31/2002, art.41 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, statutului şi programului UDMR: http://www.udmr.ro/page/statut.

Am a aduce la cunoștința onoratei instanțe următoarele:

      In fapt, pe 24 martie 2015, a avut loc a 28-a se­siu­ne plenară a Congresului Puterilor Locale şi Re­gio­nale din Consiliul Europei. În cadrul sesiunii, a avut loc şi şedinţa Comisiei de Monitorizare, care a avut pe ordinea de zi, printre altele, şi discutarea unor ce­reri venite de la 47 de consilii locale din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, de a avea sprijinul Con­siliului Europei în vederea obţinerii autonomiei regionale a aşa-numitului „Ţinut Secuiesc”. Clasa politică și opinia publică nu au reacționat nici pe departe cum s-ar fi cuvenit la gravitatea evenimentului petrecut la Strasbourg, în plenul unei instituții cu autoritate europeană. Prezentul proces de dizolvare a UDMR ne oferă cadrul cel mai potrivit pentru a se produce în societatea românească sancțiunea juridică cea mai adecvată conform cu Constitutia Romaniei, art. 40, alin.(2) pentru inițiativa distructivă și anticonstituțională a UDMR. În acest sens rugăm onorata instanță să rețină următoarele aspecte și considerente legate de acțiunile UDMR cu privire la constituirea acelui stat în stat numit „Ținutul Secuiesc”:

  1. Este neîndoios că inițiativa celor 47 de consilii locale din județele Covasna, Harghita și Mureș din 2015 este o acțiune care aparține UDMR. Consilierii care au semnat cererea respectivă au fost aleși pe listele UDMR, sunt membrii ai UDMR și este de neconceput că o asemenea ințiativă, de amploarea celei menționate, putea să se desfășoare fără aprobarea conducerii UDMR. De altfel, ideea constituirii „Ținutului Secuiesc”, teritoriu cu autonomie regională în interiorul hotarelor statului român, este o țintă quasi permanentă printre obiectivele definitorii ale UDMR. Liderii maghiarilor din Romania (UDMR, PCM, PPMT) reiau obsesiv tema autonomiilor regională, administrativă, culturală cu statut special administrativ, institutional si biligv, după cum se vede in „Rezoluția comună a organizațiilor politice maghiare din Transilvania privind alinierea conceptelor de autonomie” la 25 de ani de la Declarația de la Cluj-Napoca, datată 08.01.2018.

  2. O asemenea acțiune este neconstituțională, nefirească, contrară tuturor normelor juridice, inclusiv europene și constituie, de fapt, un atac la suveranitatea și integritatea teritorială a Țării. Este un act de trădare a României, o dovadă a lipsei de loialitate cetățenească, interzisă clar de art. 30, alin.(7) din Constitutia Romaniei.

  3. Faptul că la dezbatera acestei cereri petenții de nationalitate maghiară au convocat entități și persoane din afara României, unele chiar din afara Europei, cunoscute pentru activitățile xenofobe desfășurate de-a lungul anilor, constituie o dovadă de disponibilitate de a colabora cu adversarii și inamicii României, care nu sunt puțini și nici neglijabili ca intenții și forță mediatică.

  4. Instanța poate lua la cunoștință de cererea pe care UDMR, recte consilierii din cele 47 de consilii locale, au adresat-o Congresului Puterilor Locale şi Re­gio­nale din Consiliul Europei de la Strasbourg, pentru a vedea în ce măsură au fost invocate fapte și stări adevărate. Este cunoscută practica maghiară de a se adresa străinătății invocând false argumente, adică dezinformând fără rușine, mințind. D-na Ludmila Sfârloagă, vicepreşedinte al Comisiei de Monitorizare a Congresului Puterilor Locale și Regionale al Consiliului Europei, si vicepreşedinte al Consiliului Judetean Prahova, a reprezentant cu brio România în dezbaterile iscate la Strasbourg de inițiativa UDMR.

  5. O acțiune  de maximă gravitate pentru ordinea constituțională din România au constituit-o evenimentele din martie 1990 de la Târgu Mureș, puse la cale de UDMR, ca o diversiune cu consecințe nefaste pentru România. Îmi îngădui să fac o recomandare către onorata instanță: să convoace ca martor pe generalul (r) Mircia Chelaru, care a fost reprezentantul statului român la Târgu Mureș în acele zile. Dl. Mircia Chelaru poate relata despre implicarea UDMR în pregătirea diversiunii, țintele urmărite în planul diversiunii, premeditarea unor prejudicii aduse imaginii României, colaborarea cu presa străină dispusă să participe la asemenea operațiuni ilegale și imorale.

      Nu este un proces obișnuit cel de față. A cere desființarea unei asociații, UDMR s-a declarat ca organizatie în conformitate cu OG nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, este inscrisă in Registrul National ONG la Asociații, nu la Uniuni (nr. inreg. 812/A/2003 in urma mutarii sediului la adresa actuala din sectorul 5, Bucuresti) și funcționează nestingherit de aproape 30 de ani, nu este un lucru simplu. Au existat interese politice mari la mijloc din partea fostului președinte Ion Iliescu și a partidului pe care l-a condus. Vă fac cunoscut, onorată instanță, că la alegerile din 2012 UDMR nu întrunea numărul de voturi necesare accesului în Parlament. Confruntați cu realitatea faptului că nu mai pot trece pragul de 5%, liderii UDMR au apelat la USL, prin Victor Ponta și Crin Antonescu, pentru adoptarea Legii privind sistemul uninominal de vot. Aceasta prevedea că vor fi aleşi deputaţi şi senatori cei care au câştigat colegiul în care au candidat, pragul electoral fiind eliminat. Legea uninominalului pur a fost declarată neconstituțională prin Decizia CCR nr. 682/27 iunie 2012 asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii privind modificarea şi completarea Legii nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr.215/2001 şi a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali.

Sustin cererea cu urmatoarele probe:

– dovada achitarii taxei judiciare de timbru in valoare de 20 lei in contul RO79TREZ70121070203XXXXX deschis la Trezoreria Sector 1, cod fiscal 12293095, pentru DIRECŢIA IMPOZITE ŞI TAXE LOCALE SECTOR 1: copie dupa OP din 23.01.2019;

– „Rezoluția comună a organizațiilor politice maghiare din Transilvania privind alinierea conceptelor de autonomie”, Declarație comună la Cluj-Napoca a liderilor UDMR, PCM, PPMT din data de 08.01.2018, in limba romana de la adresa: http://www.udmr.ro/pressroom/articol/rezoluia-comuna-a-organizaiilor-politice-maghiare-din-transilvania-privind-alinierea-conceptelor-de-autonomie-la-25-de-ani-de-la-declaraia-de-la-cluj-napoca si in limba maghiara de la adresa: http://www.rmdsz.ro/sajtoszoba/hir/az-erdelyi-magyar-politikai-erdekvedelmi-szervezetek-kozos-allasfoglalasa-az-autonomia-elkepzelesek-osszehangolasarol-25-evvel-a-kolozsvari-nyilatkozat-utan

In drept, O.G. nr. 26/2000, Legea 217/2015, OUG 31/2002, art.30, alin.(7) si art.40, alin.(2) din Constitutia Romaniei, art.41 din Legea 47/1992.

Depun prezenta cerere in 2 exemplare, un exemplar pentru instanta si celalalt pentru comunicare. Sustin pozitia reclamantului Cotîrlan-Simioniuc Costel si doresc ca acesta sa ma reprezinte. In temeiul art. 223 din NCPC, solicitam judecarea cauzei si in lipsa.

SEMNATURA, Data

.01.2019

Domnului Presedinte al Judecatoriei Sector 5 Bucuresti