Ioan
206 aprobate
artlevert@yahoo.com
109.166.128.77

Miracolul Mărăşeşti, 6 august 1917. ”Pe aici nu se trece!”

Acum 106 ani, românii strigau la Mărășești ”Pe aici nu se trece”, și nu s-a trecut. Istoricul Manuel Stănescu ne prezintă câteva aspecte specifice acelui an de foc pentru țara noastră, într-un interviu exclusiv.
scris de Sebastian Florea
EXCLUSIV

6 august 1917, începe bătălia de la Mărăşeşti – MapN a transmis un mesaj pe pagina sa de facebook: ”Astăzi, vă propunem să începem ziua cu gândul şi sufletul la cei care cu preţul vieţii, acum 101 ani, la Mărăşeşti, transmiteau lumii întregi un mesaj hotărât: Pe aici nu se trece!”.

Pentru defenseromania.ro, istoricul Manuel Stănescu a spus: ”A fost un miracol. Chiar a fost. El s-a datorat mai multor factori. A salvat existența României și ne-a dat un imens avantaj moral la Conferința de Pace.”

”În 1917, singurele victorii ale Aliaților au fost cele de pe frontul de est. O armată română renăscută, într-adevăr, dar renăscută și cu sprijinul misiunii militare franceze, care a făcut eforturi considerabile. Armata română a fost complet reorganizată, reinstruită. Eforturile au fost pe mai multe paliere: de la cele strict militare, la cele medicale, pentru că au fost foarte mulți medici francezi care au venit, iar unii dintre ei chiar și-au dat viața pe frontul românesc”, a mai amintit Stănescu.

De la eroism până la lașitate

”O armată română care e cumva cu spatele la zid, pentru că e într-o zituație de totul sau nimic și, culmea, asta îi folosește moralului armatei. În același timp, trebuie spus că în vara anului 1917 are loc această promisiune de împroprietărire din partea Regelui Ferdinand, cu un impact foarte puternic asupra moralului trupelor. Bătăliile din 1917 au fost bătălii purtate de armata română alături de armata rusă, trebuie spus și acest lucru. Pe frontul românesc se găseau 1,2 milioane de soldați ruși, în acea perioadă, aproape o treime din totalul efectivelor armatei ruse. Comportamentul trupelor ruse în aceste bătălii a fost unul care a mers de la eroism până la lașitate. Au fost unități care au luptat și au luptat destul de bine, și au fost unități care au fugit de pe câmpul de luptă, armata română fiind nevoită să intervină. Chiar la Mărășești există o situație în care trupele române și-au făcut cu greu loc cu baionetele peste un pod, pentru că trupele ruse, practic, au fugit în panică de pe linia frontului. dar, dacă contabilizăm pierderile de la Mărășești, armata română a avut în jur de 27.000 de soldați căzuți, perderi aproximativ egale cu cele ale armatei ruse. Prin prisma pierderilor, putem înțelege că și armata rusă a avut o pondere semnificativă la aceste victorii. Trebuie precizat că există o campanie ofensivă, bătălia de la Mărăști, și apoi a fost o contraofensivă, Mărășești și Oituz, care sunt bătălii defensive. Cumva, ele sunt separate, deși eu cred că ar fi firesc ca Mărășești și Oituz să fie în aceeași caracteristică, pentru că sunt elemente ale aceleiași bătălii”, a mai spus istoricul.

”Categoric sunt importante, prin prisma jertfei, a faptului că Puterile Centrale au fost oprite, pentru că, să nu uităm, nu era vorba numai de pierderea și dispariția statului român, ci și de ajungerea trupelor germane la Odessa. dezastrul ar fi fost total pentru Antantă, în vara lui 1917”, ne-a mai spus istoricul Manuel Stănescu.

Bătălia de la Mărășești

Bătălia de la Mărășești s-a desfășurat pe Frontul Român, în perioada 24 iulie/6 august – 6 august/19 august 1917 în zona Vrancei în spațiul dintre râurile Siret și Putna și aliniamentul Muncelu – Mărășești. Bătălia a avut ca rezultat eșecul ofensivei germane și stabilizarea frontului din zonă, până la sfârșitul conflagrației.

Confruntarea a opus Armata României și forțe aparținând Imperiului Rus – aflate în defensivă, trupelor germane – aflate în ofensivă, în timpul campaniei militare românești din 1917 din Primul Război Mondial.

Obiectivul strategic al Puterilor Centrale era spargerea frontului și înaintarea pe valea Siretului spre Adjud pentru a se face joncțiunea cu trupele Armatei 1 austro-ungare aflate în ofensivă la Oituz și realizarea unui cap de pod la est de Siret.

Prin durată, proporții și intensitate a fost cea mai mare bătălie de pe frontul românesc pe durata Primului Război Mondial.

Vreau să fac și eu ceva pentru ţara mea!

Tot într-un mesaj al MApN, se arată că ”Bătălia de la Mărășești, desfăşurată în perioada 6 august – 3 septembrie 1917, a fost cea mai importantă operațiune militară desfășurată de armata română în timpul Primului Război Mondial, ce a schimbat soarta întregului război de reîntregire naţională prin victoriile obţinute pe linia frontului Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz.

„Vreau să fac și eu ceva pentru ţara mea!”, sunt cuvintele legendare rostite de Măriuca, eroina de la Mărăşeşti în 1917. Pe numele său Maria Ion Zaharia, copila de numai 12 ani şi-a dat viaţa, în ziua de 6 august 1917, luptând, alături de soldații noștri, pentru apărarea României.

Astăzi, 6 august, omagiem eroii căzuţi în aceste lupte grele, în memoria cărora au fost ridicate mausolee în localităţile Soveja, Mărăşti, Mărăşeşti, Focşani şi monumente în localităţile Varniţa, Muncelu şi Tişiţa.
Cinste și onoare memoriei lor!”

Minunea Sfântului Nicolae de la Mărășești
DE DANIEL POLIFRONE · PUBLICAT 5 DECEMBRIE 2019 · ACTUALIZAT 5 DECEMBRIE 2019

Cu adevărat putem spune noi românii: „Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile Tale şi nici un cuvânt nu este de-ajuns spre lauda minunilor Tale”. Dacă Bunul Dumnezeu nu ne-ar fi salvat de fiecare dată de-a lungul istoriei din ghearele duşmanilor noştri, apoi de multe ori ne-am fi stins ca neam şi ca Biserică Ortodoxă.

Cine nu ştie despre atâtea războaie pe care le-au avut conducătorii români cu turcii şi tătarii şi de atâtea ori i-au biruit, ca prin minune, cu ajutorul lui Dumnezeu.

Despre o mare minune care s-a petrecut în timpul primului război mondial, am auzit-o prima dată de la tatăl meu, care o povestea cu lacrimi în ochi, atunci când eram copil în casa părinţilor mei, după care am mai auzit-o şi de la părintele Nicodim Măndiţă, care au luat parte, şi unul şi altul, la primul război mondial. Iar a treia persoană de la care am mai auzit despre această mare minune, este părintele arhimandrit Ilie Cleopa de la mănăstirea Sihăstria, jududeţul Neamţ. Părintele Ilie Cleopa, este adevărat că nu a luat parte la primul război mondial, dar ne-a povestit că a auzit de la tatăl său. Şi iată cum s-a întâmplat:

Când nemţii au cucerit aproape toată ţara noastră, de au mai rămas doar cinci judeţe neocupate, fiecare din noi îşi poate da seama ce jale mare era în ţara noastră şi cum se simţeau cei ce erau sub ocupaţie străină. Chiar şi în armată între soldaţi pătrunsese o jalnică descurajare şi nimeni nu mai putea crede că vor mai putea pune pe fugă pe barbari ca altă dată. Absolut în toate Bisericile din ţara noastră se făceau slujbe cu privegheri de toată noaptea. Pe obrajii fiecărui locuitor al ţării erau lacrimi şi iar lacrimi. Preasfinţiţi Arhierei au dat dispoziţie credincioşilor creştini în afară de bolnavi, femei lăuze şi pruncii mici, să ţină post până seara; iar seara să mănânce fără ulei şi vin, petrecerile cu muzică şi jocuri să fie interzise cu desăvârşire.

Dar, în dimineaţa unei zile binecuvântate de Dumnezeu, un general, comandantul suprem al armatei germane, căutând să-şi încurajeze trupele, a zis către ei:

– Astăzi după masă vom servi cafeaua în Iaşi (adică vom ajunge la biruinţa finală).

Bunul Dumnezeu întotdeauna stă împotriva celor mândri, iar celor smeriţi le dă har. În acest timp, armata germană la Mărăşeşti a dat un atac, puţin mai având să-i scoată pe ostaşii români de pe poziţie. Deodată a apărut deasupra frontului Sfântul Nicolae înconjurat de un nor luminos cu un omofor în mâini. Din acel moment toate focurile de armă şi proectilele care erau îndreptate de nemţi spre ostaşii români, se întorceau spre ei şi-i nimiceau cumplit. Paralel cu această situaţie, armata germană, care din primele clipe a văzut pe Sfântul Nicolae, s-a umplut de groază şi de panică totodată şi a dat bir cu fugiţii. Iar îndureraţii ostaşi români, privind cu multă evlavie spre Sfântul Nicolae cum îi ocroteşte, au sunat alarma şi au sculat din somn şi pe ostaşii români care nu de mult au fost scoşi de pe poziţie pentru a se reface. Iar ei, aşa cum se aflau, în cămaşă şi izmană, au pus baioneta la armă, fugind ca nişte disperaţi să alunge de pe pământul sfânt al ţării noastre pe barbarii de altădată… şi i-au biruit.

Acestea sunt isprăvile credinţei noastre strămoşeşti care, de fiecare dată, atunci când ne-a fost viaţa mai amară, nu ne-a lăsat fără răspuns la rugăciunile şi strigătul nostru, nu ne-a părăsit şi, când ni se părea că suntem pe ultima treaptă, o mână nevăzută ne-a salvat, ne-a izbăvit în chip minunat. De aceea suntem datori ca să mulţumim lui Dumnezeu întotdeauna şi pentru toate.

Extras din „Viața părintelui Nicodim Măndiță”, Vol 2