Balada Mioritei

In ultima vreme am inceput sa ne intorcem acasa
Ingindurati, fara sa ne mai uitam unii la altii,
Ca si cum nimic nu ar mai fi contat.
Am inceput chiar sa nu ne mai minunam cum vremea a trecut.
Verile au trecut si ele,
Au trecut si toamnele nenumarate,
E aproape iarna
Si pe peronul inghetat, al unei gari indepartate,
Ale unei alte lumi,
Pe unde trenurile mele se intorc mereu intirziate
Asteptindu-l pe Godot.
Imi amintesc cum am copilarit
Pe vremurile mineriadelor de fiecare zi:

Toamna coborau in stoluri, veniti cu trenul.
Asupra orasului
Baieti tunsi scurt, cu cravate pe elastic
Cu genti cu miros de mere si adeverinte de sanatate
Veneau sa dea la facultate.
Se inghesuiau la portile de fier forjat, tupilati in grupuri rusinoase,
Ca niste mirese indoliate.
Disperati sa intre protopopi la manastirea partidului
Bucurosi ca au fost copii saraci ai tarii si cu originea sanatoasa,
Lasind acasa prin bordeiele pustii
O Miorita insarcinata si flaminda.