Mioara Roman. Câteva amintiri.

Câțiva ani am fost colegi de catedră, catedra de limbi clasice și orientale. Ne vedeam la adunările de partid, când ne așezam alături, prin ultimele bănci și bârfeam subversiv. N-am știut cine este soțul Mioarei Roman, am aflat după 22 decembrie 1989 și această informație m-a făcut să-l privesc cu simpatie și încredere pe individ, o doamnă ca Mioara Roman nu putea avea ca soț decât un băiat de treabă!
Curând băiatul și-a dat în petec și am început să scriu pe acest subiect. M-a sunat Mioara Roman și mi-a sugerat să mă întâlnesc cu „Petre”, să ne cunoaștem personal și să mă conving că este un bun român, un „naționalist”, ca și mine. Am acceptat invitația și am mers la Palatul Victoria, la primul ministru, care m-a primit curtenitor și a început cam ex abrupto să-mi vorbească de taică-su. Părea să aibă un cult pentru Valter Roman. La despărțire a scos dintr-un raft două cărți de-ale celebrului părinte și mi le-a oferit spre documentare.
M-am documentat cât am putut de atent și am descoperit un act de trădare săvârșit de Valter Roman, în calitatea sa de activist bolșevic român acreditat la Moscova în perioada războiului: a aflat de la Litvinov, ministrul adjunct de externe sovietic, ce hotărâse Stalin cu privire la soarta Transilvaniei și a transmis informația mai departe, dar nu la București, ci la Budapesta…
Am scris pe acest subiect de mai multe ori. În timp am mai aflat și altele despre fostul Neulander, parcă așa fusese numele la naștere al lui V.R. Bunăoară implicarea sa în moartea celor doi eroi legionari, Moța și Marin, în Spania. Sau propaganda făcută după război ideii ca Transilvania să fie declarată stat suveran și independent, informație pe care o datorăm lui Gheorghe Buzatu…
E lucru sigur că Valter Roman nu-și putea crește copiii cu sentimente de loialitate față de România, față de români. Petre Roman a dovedit-o cu prisosință. A făcut mult rău Țării și poporului nostru.
Mioara Roman, persoană educată, avea numai cuvinte de laudă pentru socrii săi, părinții lui Petre. Ca persoană inteligentă cred că a fost conștientă de rolul malefic al soțului iubit!… Nu i-a meritat dragostea!
La un moment dat am aflat de o ispravă neașteptată a lui Petre în toamna anului fatidic 1989. Mi-a povestit-o colegul Ghiță Florea, fost activist la CC al PCR. Acesta fusese numit secretar PCR al Centrului Universitar PCR din București. În această calitate a făcut o ședință cu toți activiștii extrabugetari ai Centrului, mai toți cadre didactice la Politehnică, aduși în funcție de fostul secretar, profesor la Politehnică. Ghiță Florea le-a mulțumit pentru activitatea desfășurată la Centru și le-a comunicat că sunt liberi să părăsească această activitate, odată cu plecarea din funcție a fostului lor șef. Dar dacă vreunul dintre foștii activiști extrabugetari dorește să rămână, el, Ghiță Florea, nu are nimic împotrivă.
– Da, eu aș vrea să rămân, s-a auzit o singură voce, a tovarășului Petre Roman. Care a rămas mai departe activist extrabugetar, adică voluntar, până la desființarea PCR în decembrie 1989. De ce acest exces de zel? La ce-i mai trebuia lui Petre Roman să rămână activist PCR? Colegul Ghiță Florea nu știa, nu pricepuse!
Eu am sunat-o însă pe Mioara Roman și am chestionat-o asupra subiectului. Răspunsul nu a avut nicio logică: cică din poziția de activist al Centrului Universitar don Pedro spera să afle mai multe despre împrejurările în care s-a produs decesul tatălui său. Avea Petrică niște bănuieli…
Am mai sunat-o pe Mioara Roman când am aflat de o ticăloșie fără seamăn a individului: a ținut să fie de față când la o uzină militară a fost casat agregatul cel mai performant al uzinei, pe care se baza toată producția… De ce a ținut să fie de față? Probabil ca să poată raporta că a văzut cu ochii săi cum a fost îndeplinită porunca! De la cine venise porunca?!
Biata Mioara Roman nu avea habar de asemenea lucruri. N-am insistat cu alte isprăvi.
Este lucru cert că Mioara Roman primise în familie o educație corectă, de bună româncă. A îndurat cu demnitate și discreție atacurile și neplăcerile condiției sociale în care s-a trezit implicată. Cel puțin așa am perceput eu că stau lucrurile.
Rămâne sigur amintirea unei colege, a unei doamne, frumoasă și elegantă, cu umor și detașare față de răutatea celor din jur. Și-a depășit suferința. Ar fi meritat altă viață de familie!…

Dumnezeu s-o odihnească!

Ion Coja