Minunile unui preot dintr-un sat din Teleorman

și lecția de viață și de credință pe care a primit-o de la un copil de 15 ani: „Pe tati l-a luat Domnul la El”

De Laurențiu Ungureanu, Luni, 25 aprilie 2022, 06:55

Un sătuc uitat de lume e binecuvântat de sufletul mare al unui om care vrea să schimbe destine. În satul Negrenii de Sus, judeţul Teleorman, preotul Bogdan Danu a reuşit să zidească o comunitate şi să schimbe viaţa celor din jur cu fapte bune în fiecare zi. Copiii din localitatea Negrenii de Sus, care face parte dintr-o comună săracă din Teleorman, Tătărăștii de Jos, primesc zilnic o masă caldă, haine noi de Paşte şi de Crăciun, sunt pregătiţi cu cele necesare pentru începerea anului şcolar, sunt ajutaţi la teme, primesc lecţii de engleză la biserică şi sunt sprijiniți cu sfaturi şi cu o vorbă bună. Bătrânii sărmani din Negrenii de Sus primesc şi ei, zilnic, o masă caldă şi sprijin atunci când au nevoie. Aceste lucruri, într-un loc unde sărăcia şi nevoile sunt cuvinte de ordine, se întâmplă datorită preotului Bogdan Cristian Danu.

REPORTAJ. Minunile unui preot dintr-un sat din Teleorman și lecția de viață și de credință pe care a primit-o de la un copil de 15 ani: „Pe tati l-a luat Domnul la El”

Părintele Danu Părintele a înfiinţat, în 2015 o asociaţie şi, cu banii din donaţii, a construit în localitate o biserică, două centre sociale şi a început mai multe programe de ajutorare a copiilor şi a bătrânilor. Pe copii îi învaţă lecţii pe care nu le află în şcoală, de cei flămânzi se îngrijeşte şi le duce în fiecare zi o masă caldă, celor singuri le spune o vorbă bună. Iar celor mai bătuţi de soartă le construieşte un acoperiş deasupra capului. Asociaţia „Casa Plină” are grijă de 180 de persoane: 100 de bătrâni şi 80 de copii. În primă fază, preotul a vrut să realizeze un praznicar, pentru evenimentele din viaţa parohiei. Ulterior, simţind nevoile oamenilor, s-a răzgândit. Aşa au apărut în sat două centre sociale: Centrul Sfântul Spiridon, aflat în curtea bisericii parohiale, şi Centrul Sfântul Nicolae, un aşezământ cu case de tip familial pentru bătrânii singuri şi neputincioşi care vin din mai multe zone ale ţării. În acest din urmă centru încă are locuri libere. „Lucrăm cu sufletul omului” Centrele au cantină socială, sală de studiu şi alte activităţi, atelier de creaţie, cabinet medical, birou de mediere, două camere de cazare temporară, două grupuri sanitare, o cameră tehnică, depozit de alimente şi beci, magazie de lemne. Totul făcut cu multă muncă şi sprijin financiar venit din partea unor oameni generoși, ori a unor firmele private, prin sponsorizări.

REPORTAJ. Cum au petrecut Paștele voluntarii din Vama Siret în așteptarea refugiaților ucraineni: „Se jertfesc și românii noștri” REPORTAJ. Minunile unui preot dintr-un sat din Teleorman și lecția de viață și de credință pe care a primit-o de la un copil de 15 ani: „Pe tati l-a luat Domnul la El” În fiecare zi, beneficiarii de la Centrul Sfântul Nicolae și de la Centrul Sfântul Spiridon au posibilitatea de a mânca o masă caldă, grație echipei părintelui Danu „Toate zilele sunt închinate lui Dumnezeu şi dedicate oamenilor. O zi oarecare începe cu rugăciunea şi cu Sfânta Liturghie. Mergem zilnic în cele două centre sociale, să ne îngrijim de treburile curente, să verificăm ce fac oamenii care lucrează cu noi, să fie igiena la standarde, mâncarea proaspătă. Sigur că niciodată nu putem să ne luăm liber. Până la urmă, lucrăm cu sufletul omului şi vom răspunde fiecare pentru ceea ce am fost lăsaţi să facem pe pământ“, explică părintele Bogdan Danu. Sfaturile care i-au călăuzit drumul în viaţă Părintele Bogdan Danu nu uită însă să fie, la rândul lui, recunoscător persoanelor care i-au călăuzit, cu sfaturi, alegerile în viaţă. Nimeni nu se poate descurca singur, nici măcar el, că oamenii nu sunt lăsaţi pe pământul ăsta să fie hoinari şi egoişti, nu sunt făcuţi să umble prin lumea asta aşa, fără Dumnezeu şi fără grijă faţă de ceilalţi, crede părintele Danu. Rătăcit printre cruci, în căutarea alor tăi Recomandări Rătăcit printre cruci, în căutarea alor tăi.

REPORTAJ. Minunile unui preot dintr-un sat din Teleorman și lecția de viață și de credință pe care a primit-o de la un copil de 15 ani: „Pe tati l-a luat Domnul la El”

Deși în pandemie donațiile au fost mai puține, părintele Danu tot a reușit să le ofere câte un cadou copiilor săi De pildă, el îşi aminteşte şi acum de cuvintele mătuşii sale, o călugăriţă care i-a spus, când era prea adolescent să înţeleagă frumuseţea credinţei, că-şi poate găsi sensul la Seminarul Teologic din București. Iar desăvârşirea i-a adus-o, mai târziu, părintele său duhovnic. „«Slujba ta să fie deplină», îmi spunea. «Să te fereşti de lăcomie, de mândrie, să ai răbdare cu oamenii, să-i slujeşti cu conştiinţă. Şi să înţelegi că preoţia nu e o meserie, ci o misiune”, mărturiseşte preotul. Le poartă recunoştinţa acestor oameni providenţiali din viaţa sa şi încearcă, la rândul său, să aibă grijă de ceilalţi. Acum, vorbele acestea pline de bunătate fac parte din el, aşa că să străduieşte să-şi împlinească misiunea în fiecare zi. Să-i ajute pe oameni să înţeleagă şi ei care este scopul lor în această viaţă efemeră de pe Pământ.

REPORTAJ. Minunile unui preot dintr-un sat din Teleorman și lecția de viață și de credință pe care a primit-o de la un copil de 15 ani: „Pe tati l-a luat Domnul la El”

La construcția centrului Sfântul Nicolae Consider că cea mai mare realizare a mea de până acum e faptul că Dumnezeu m-a primit să fiu slujitorul Lui, adică să fiu preot. Părintele Bogdan Danu: „Părinte, nu sunt supărat atât de tare, înţeleg că Dumnezeu L-a luat pe tatăl meu la El” De asta i s-a umplut inima de bucurie atunci când o fetiţă de la centru, care nu se ştia ascultată, a fost auzită spunând: „Părintele este un adevărat tată pentru noi şi, dacă el nu s-ar fi implicat, mulţi ar avea mai mult de suferit”. La fel, când o altă femeie i-a mărturisit că s-a simţit aici mai ajutată decât în sânul propriei familii. „Părintele ne-a ajutat mai mult decât ne-au ajutat părinţii noştri”, spunea femeia. „Putin face în continuare un miliard de dolari pe zi”. Cum rezistă economia rusă sancțiunilor occidentale – analiză Recomandări „Putin face în continuare un miliard de dolari pe zi”. Cum rezistă economia rusă sancțiunilor occidentale – analiză Dar cel mai mult i-au dat putere preotului vorbele unul copil de 15 ani, rămas fără tată: „Părinte, nu sunt supărat atât de tare, înţeleg că Dumnezeu L-a luat pe tatăl meu la El, pentru că acum era cel mai pregătit. Dumneavoastră aşa ne-aţi învăţat, că oamenii pleacă din lumea asta atunci când sunt cei mai pregătiţi. Aşa că, acum, el a putut să meargă Sus”. Iar când a văzut câtă împăcare poate încăpea în sufletul unui copil, când a simţit în glasul său curajul şi puterea de a merge mai departe, părintele a realizat cât de importantă este misiunea sa în slujba oamenilor. „E o motivaţie pentru mine să continui ceea ce am început”. Povestea celor trei fraţi care au reuşit. Apoi, mai sunt poveştile de succes ale beneficiarilor care au reuşit să plece din Negreni. Căci, dacă vârstnicii au aici parte de îngrijire sufletească paliativă, pentru copiii din centru, lecţiile părintelui sunt dătătoare de elan şi de putere. Iată, exemplu e cazul celor trei fraţi proveniţi dintr-o familie separată, obligaţi să copilărească având grija zilei de mâine, care acum s-au făcut mari la Bucureşti. „Au fost foarte uniţi, au muncit şi s-au ajutat reciproc până când au reuşit să-şi ia hainele de care aveau nevoie, să aibă câte-o casă, maşini şi chiar o mică afacere”, povesteşte părintele, fără pretenţia de a fi un personaj în această poveste. „Îmi amintesc de un alt băiat care a plecat de la noi. Crescuse greu, avea părinţii despărţiţi, fără prea multe oportunităţi. Dar el a ajuns acum în Bucureşti şi, cu seriozitate şi perseverenţă, a devenit unul dintre cei mai buni sportivi de performanţă. Are multe medalii câştigate la nivel naţional şi european”, îl laudă părintele pe campionul său.

REPORTAJ. Minunile unui preot dintr-un sat din Teleorman și lecția de viață și de credință pe care a primit-o de la un copil de 15 ani: „Pe tati l-a luat Domnul la El”

Părintele Danu se luptă să găsească sponsorizări pentru copiii de care are grijă Şi poate că niciuna dintre poveşti nu ar fi fost fost spuse în lipsa dedicării sale. O misiune care nu se opreşte niciodată, căci milostenia nu trebuie să fie doar un eveniment, ci o parte constantă din viaţa noastră, spune părintele. Şi, ca să aibă în fiecare zi puterea de a continua, se gândeşte la cât de mult ne iubeşte, ne rabdă, ne aşteaptă şi ne ajută Dumnezeu. El e sursa acestei dăruiri necondiţionate în faţa oamenilor. „E bine să ne gândim că mai fericit este a da decât a lua. Şi toate câte se dau nu se dau ca obligaţie, ci cu dragoste. Aşa aşteaptă de la noi Dumnezeu. Există nişte cuvinte în Sfânta Liturghie: «Ale Tale dintru ale Tale, Ție Îți aducem de toate și pentru toate»“, crede Bogdan Danu. E nevoie să fim conştienţi că tot ce avem nu este al nostru, nu ni se cuvinte numai nouă. Dumnezeu ne dă nouă daruri pe care noi trebuie să I le întoarcem prin oameni. Nu e nimic al nostru, noi suntem doar administratori ai lucrurilor pe care le avem şi trebuie să oferim mai departe din ce primim. Dragostea lui Dumnezeu trebuie să treacă prin noi mai departe. Numai aşa El ne va spori şi nouă lucrul mâinilor noastre. Măsura în care dai e măsura în care primeşti. Părintele Bogdan Danu: Ajutor pentru ajutor „Cine vrea să facă o faptă bună, care, ca orice faptă bună, rămâne în veşnicie, ne poate vizita aici, la «Casa Plin㻓, spune Bogdan Danu. Orice ajutor e trebuincios pentru oamenii de aici. Chiar şi o vorbă bună, o încurajare sau o rugăciune le dă putere acestor oameni. Dar nevoie au şi de lucruri lumeşti. De mâncare sau de materiale de construcţii vor avea mereu nevoie. Şi orice donaţie în bani îi ajută să articuleze perspectiva zilei de mâine. Mai multe întâmplări din viaţa Centrul Sfântul Spiridon şi din Centrul Sfântul Nicolae puteţi afla pe Facebook sau pe site-ul Asociaţiei Casa Plină. Acolo se găsesc şi detaliile necesare pentru cei care vor să facă donaţii.