Am impresia că „Familia Regală din România” nu este familia regală din România, ci un ONG cu acest nume. Comunicatul dat de acest ONG în legătură cu simpozionul internațional ținut în memoria lui Wilhelm Filderman ne-a parvenit prea târziu ca să putem face mai mult decât un comentariu pe marginea faptului ciudat de a te manifesta prin minciuni în memoria unui om care a slujit ca puțini alții, evrei sau români, adevărul.
Mă supără afirmațiile cuprinse în finalul comunicatului:

Filderman se manifestă deosebit de activ pentru apărarea comunității evreiești în perioada războiului, cand înaintează zeci de memorii mareșalului Ion Antonescu, are zeci de audiențe la acesta și la alți membri ai guvernului. Suferă personal măsurile antievreiești luate de stat: este radiat din Baroul București și deportat în Transnistria, de unde revine în București în urma intervențiilor Reginei-Mamă Elena.

E adevărat că a făcut zeci de memorii privind situația disperată a evreilor din Transnistria, pe același subiect a intrat la mareșal în zeci de audiențe clamoroase, până când mareșalul și-a ieșit din sărite și l-a urcat în tren cu destinația Transnistria, de unde să se întoarcă abia după ce se documentează la fața locului în ce condiții trăiesc evreii strămutați peste Nistru. A fost cazat într-o vilă, i s-a pus la dispoziție o mașină cu șofer și i s-a înlesnit orice întâlnire sau vizită în regiunea unde erau cazați evreii aduși din România.
A stat câteva luni și s-a întors edificat pe deplin, nu la intervenția reginei mame, ci atunci când i-a trimis vorbă lui Antonescu că s-a lămurit! Și și-a făcut mea culpa, ca un om serios ce era!
Drept care nu a mai făcut nicio întâmpinare în apărarea evreilor din Transnistria. Nu era cazul! În Transnistria constatase că nu era și nici nu fusese nicio urmă de genocid, de holocaust!
Ba mai mult: după război, ajuns în Occident, a fost mereu în fruntea evreilor care au respins minciuna numită când genocid, când progrom sau holocaust anti-evreiesc în România.
De la Filderman ne-au rămas câteva volume dintr-un jurnal care trebuia, în intenția celui omagiat, să ajungă în proprietatea Academiei Române! Au ajuns în posesia Mossad-ului, șparlite de la secretarul particular al Fildermanului, în 1990!
Ne-a rămas însă un document imposibil de contestat, dar nu și imposibil de ocolit: așa zisul său „testament”! L-a scris în SUA și l-a legalizat la un notar din New York, în 1955. Este deasupra oricărui echivoc declarația sa. O re-publicăm aproape integral:

„Subsemnatul Wilhelm Filderman, doctor în Drept de la Facultatea de Drept din Paris, fost președinte al Federației Uniunilor Comunităților Evreiești din România și președinte al Uniunii Evreilor Români, domiciliat actualmente în New York, SUA, Hotel Alamac, Broadway at 71st St., declar următoarele:

În opinia mea, actul de violență al celor cinci tineri refugiați români care au luat cu asalt Legația comunistă de la Berna, la 14-15 februarie 1955, este produsul disperării în care întregul popor român a fost azvârlit, ca urmare a ocupației străine și a terorii exercitate de regimul comunist impus cu forța. În calitate de reprezentant al cetățenilor români de religie mozaică, am fost în situația excepțională care mi-a permis să urmăresc îndeaproape evenimentele care au dus la actuala situație din România. Și, întrucât eu consider că aici trebuie căutată sursa exploziilor psihologice de felul celei petrecute la Berna, va trebui să-mi dirijez atenția asupra acestor evenimente.

Pentru a scoate în evidență diferența dintre situația de dinainte și de după instalarea comuniștilor la putere, de către Armatele Sovietic, voi aminti doar câteva fapte.

A fost mereu acuzat regimul Mareșalului Ion Antonescu că a fost un regim înfeudat nazismului și însuși Mareșalul a fost executat de agenții de la Moscova pentru că ar fi fost fascist. Adevărul este că Mareșalul a fost acela care a pus capăt mișcării fasciste în România, oprind, cu începerea anului 1941, activitățile teroriste ale Gărzii de Fier și suprimând toate activitățile politice ale acestei organizații. Eu însumi, răspunzând unei întrebări a lui Antonescu la propriul proces, montat de comuniști, am afirmat că teroarea fascistă de stradă a luat sfârșit în România la data de 21 ianuarie 1941, ziua în care Mareșalul a luat măsuri draconice ca să oprească anarhia fascistă, provocată de această organizație, și să restabilească ordinea în țară.

În perioada dominației hitleriste în Europa, am fost în legătură susținută cu Mareșalul Antonescu. Acesta a făcut tot ce a putut pentru a îmblânzi soarta evreilor expuși la persecuția germanilor naziști. Trebuie să subliniez că populația românească nu este antisemită, iar vexațiile de care au avut de suferit evreii în România au fost opera naziștilor germani și a Gărzii de Fier.

Am fost martor al unor mișcătoare scene de solidaritate între români și evrei în momente de grea încercare din timpul imperiului nazist în Europa.

Mareșalul Antonescu a rezistat cu succes presiunii naziste, care impunea măsuri dure împotriva evreilor. Aș aminti doar următoarele două exemple: – Grație intervenției energice a Mareșalului a fost oprită deportarea a mai mult de 20.000 de evrei din Bucovina. El a dat pașapoarte în alb pentru a salva de teroarea nazistă evreii din Ungaria, a căror viață era în pericol.

– Grație politicii sale, bunurile evreilor au fost puse sub regim de administrare tranzitorie cărora, lăsând impresia că sunt date altora, le era asigurată conservarea în scopul restituirii la momentul oportun.

Menționez acestea pentru a sublinia faptul că poporul român, atât cât a avut, chiar în măsură limitată, controlul țării, și-a demonstrat sentimentele de umanitate și de moderație politică. Dar când ocupația sovietică a impus tirania totalitară dirijată de Moscova, condițiile s-au schimbat. Românii nu au mai fost în stare să aibă nici cea mai mică autoritate asupra conducerii afacerilor lor interne.”