POLITICA ROMANEASCA LA STRASBOURG:

„Ardealul, pământ românesc” de Milton G. Lehrer, un evreu-american
care a iubit România şi adevarul istoric.

DOCUMENTE

„Îmi permit să afirm şi să susţin că, la ora actuală, toţi evreii din
România au un statut privilegiat, indiferent dacă au făcut ceva pentru
romani sau împotriva lor, cu excepţia lui  MILTON G. LEHRER care a
fost unul dintre cei mai buni şi mari avocaţi internaţionali ai
drepturilor românilor ardeleni din toate timpurile.” 
– Corneliu Florea

Nu întotdeauna toleranţa înseamnă şi măsură a înţelepciunii
de Virgil Ratiu

Cum „categoria parlamentar român” se află în numita vacanţă meritată
pentru a-şi reface forţele intelectual-politice atât de uzate deja în
anul pe jumătate trecut,chestiunea cu regionalizarea României în 8
teritorii pare că a fost dată uitării; în schimb, a apărut printre
propunerile „de la centru” o altă înpărţire administrativă, anume
fondarea unui nou sector al Bucureştiului care să cuprindă doar
Centrul istoric, cum ar veni. Cine a venit cu ideea nu ştiu, dar cu
siguranţă este vorba despre vreun politician care are de împărţit
câteva funcţii, nu puţine, pentru clienţii săi mai vechi ori mai noi –
căci despre altceva nici nu poate fi vorba. 
(Din 1990 România a tot fost împărţită clienţilor reprezentanţilor 
partidelor politice parlamentare. Satisfacerea unor astfel de „nevoi” 
a fost şi încă este permisă, se pare, sub multe umbrele ale legilor 
româneşti, legi în marea lor majoritate prost întocmite, intenţionat defectuos concepute!)
Cu privire la regionalizarea României, numai Tokes Laszlo şi
apropiaţii săi nu au dat uitării iniţiativa, revenind la întâlnirea
maghiarilor de la Tuşnad cu atât de bătuta şi deja vetusta
„fixă-pilon” a lor de a obţine autonomia Transilvaniei şi, desigur, în
perspectivă, alipirea acestui teritoriu românesc la Ungaria mamă. 
Cum faţă de acest demers şi-a exprimat susţinerea şi primul-ministru
actual al Ungariei – atitudine care înseamnă amestecul lui Orban în
treburile României – al nostru ministru al Afacerilor Externe ar fi
trebuit să-şi exprime indignarea pe măsura faptelor. 
Se pare că a bâlbâit ceva în acest sens. Insuficient însă.
Maghiarii din România, în frunte cu Tokes şi cu membrii UDMR,
în lupta lor de o sută de ani pentru a fura Transilvania în folosul lor, 
se fac că nu cunosc măcar lecţia dată în 1944 de Milton Lehler,
jurnalist şi istoric american, în lucrarea „Ardealul, pământ
românesc”, şi cu atât mai mult nici nu vor să audă de recentul volum
semnat de Larry L. Watts (foto), tot un american, „Fereşte-mă, Doamne,
de prieteni”, Editura RAO, 2011. În această carte se descrie pe larg
activitatea intensă a serviciilor de informaţii din fostul Bloc
sovietic – dar nu numai, ci si a serviciilor similare de dinaintea
celui de-al Doilea Război Mondial – (AVH – Ungaria, KDS – Bulgaria,
Stasi – Germania de Est, STB – Cehoslovacia, SB – Polonia) -, toate
orânduite sub direcţia moscovită a KGB, care aveau printre altele
ca obiective „majore” dezmembrarea teritorială a României: 
Transilvania la unguri, Bucovina şi Basarabia la sovietici
(adică la ruşi), Dobrogea şi o parte a Munteniei la bulgari, precum
şi disuadarea şi blocarea economică a ţării noastre, generarea şi
diseminarea de informaţii false despre România în ţările europene,
asiatice şi americilor, declanşarea de revolte în interiorul ţării,
provocări deliberate ale agenţiilor străine prin care România să fie
discreditată în faţa tuturor naţiunilor şi tot în aceste scopuri:
„măsuri active” prin care să se asigure „coordonarea strategiilor şi
iniţiativelor la nivel general” şi „coordonarea şi direcţionarea
operaţiunilor de dezinformare”. Aparatul AVH al Ungariei nu a ieşit
niciodată de sub cuvântul şi iniţiativele KGB-ului de la Moscova. 
Sunt convins că şi astăzi serviciile lor colaborează – indiferent cum se
numesc – având ţel otrăvirea opiniei publice şi manipularea percepţiei
publice asupra realităţii din şi despre România şi, mai cu seamă,
despre teritoriul cuprins în Transilvania românească.
Probabil România cunoaşte în amănunt aceste activităţi pe plan
internaţional, intensitatea cu care se manifestă acestea, însă
tolerarea lor ca „evenimente” desfăşurate pe teritoriul ţării pare
doar că ar satisface unele orgolii ale membrelor Uniunii Europene,
nimănui folositoare. Nicidecum folositoare nouă, României. 
(Mesagerul Ro )

Portalul Ziaristi Online a prezentat extrase din lucrarea profesorului
Larry Watts, Fereste-te, Doamne, de prieteni. 
In cele ce urmeaza publicam o cronica importanta despre cartea 
evreului-american Milton Lehler, „Ardealul, pământ românesc” cat si, 
in baza materialului, mai multe pagini in facsimil din lucrarea aflata 
pe „lista neagra”a ungurilor din actualul Guvern, aflati sub acoperire sau nu.
Asemenea lui Larry Watts, Milton Lehler este unul dintre putinii
observatori straini care au relatat adevarul despre atrocitatile
comise de unguri asupra romanilor, in ceea ce a constituit primul act
de epurare etnica in masa al celui de-al doilea razboi mondial.
Astfel, in lucrarea sa „Les assassinats”, publicistul american Milton
G. Lehrer relata: „Comuna Trăznea a fost ocupată de trupele unguresti
la 9 septembrie 1940. Ca si când armata de ocupatie ar fi executat un
ordin primit, îndată ce satul a fost invadat de soldati, un veritabil
potop de foc si sânge s-a abătut asupra lui. Toate armele moderne au
fost utilizate pentru a satisface instictele brutale: pusti,
mitraliere, tunuri, grenade. După ce au fost trase primele salve,
soldatii au pătruns în case si au asasinat pe oricine găseau în calea
lor, incendiind locuintele. Cazul preotului român Traian Costea, care,
dupa ce a primit un glonte în cap, a fost tras pe galeria de lemn a
presbiteriului – căruia i s-a dat foc si a ars în întregime odată cu
cadavrul preotului – este tipic. După încetarea focului de arme,
ungurii au pus mâna pe copiii de români si îi aruncau de vii în foc,
făcându-i să moară în chinuri groaznice. Jale mare răsuna în tot locul
de plânsetele lor”.
Publicistul Virgil Ratiu (foto dreapta) prezinta lucrarea lui Milton
Lehrer in Mesagerul de Bistrita Nasaud:
Această carte cu subtitlul „Problema Ardealului văzută de un american”
a avut o primă ediţie în limba română în 1944, o ediţie în limba
franceză apărând în Elveţia în aceeaşi perioadă. Autorul preciza că
lucrarea a fost terminată înainte de evenimentele de la 23 August
1944: „Climatul politic al vremii în care ea a fost scrisă nu m-a
împiedicat însă să dezvălui opiniei publice din Occident aspectul real
al aşa-numitului arbitraj de la Viena, act arbitrar, inechitabil şi
apolitic, impus cu violenţă de cei doi comparşi, Ducele şi Fűhrerul,
care au crezut că Europa culturii milenare a căzut atât de jos, încât
destinele ei pot fi scrise de doi aventurieri, erijaţi în conducători.
Dictatele impuse de dictatori au avut întotdeauna soarta făuritorilor
lor. Nimic nu se poate clădi într-adevăr pe violenţă, după cum nimic
nu se poate clădi pe nisip: nici dictaturi şi nici dictate”.
O a doua ediţie a cărţii în limba română a fost lansată abia la
început de an 1989 (Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti),
o ediţie care nu are nicio legătură cu naţionalismul de propagandă
practicat în acea vreme de regimul Ceauşescu. Cartea trebuia să
reapară deoarece în acea perioadă Agenţiile secrete de la Budapesta,
Sofia şi Moscova exercitau în Occident o presiune teribilă care
privea/promova dezmembrarea Românei şi împărţirea ei între cele trei
naţiuni care şi-au manifestat încă din secolul XIX necontenit dorinţa
de a face ca România să dispară de pe harta Europei prin „absorbţie”.
În aceste demersuri, Rusia, apoi Uniunea Sovietică a câştigat faţă de
România mai întotdeauna, iar în 1989 ţelul vecinilor de a spulbera
ţara noastră se afla chiar pe puncul de a se împlini.
O a treia ediţie a volumului a fost lansată de acelaşi care a îngrijit
ediţia precedentă, conf. univ. dr. Ion Pătroiu, Editura Vatra
Românească, Cluj, 1991. De atunci, această carte este tot mai actuală
pentru români în primul rând şi pentru elitele politice europene –
doar că niciun guvern de după 1990 de la Bucureşti nu s-a îngrijit ca
acest op să apară tradus în toate limbile europene, pentru a fi făcut
cunoscut şi pentru a arăta Europei ce a fost şi ce este România.
Această care este acum şi mai actuală, pentru că elitele maghiare din
România (în special prin UDMR) nu scapă niciun prilej de-a şantaja
orice guvernare de care se lipesc cu scopul – bine cunoscut – de-a
transforma Transilvania într-un „teren de dispută” inter-statală. Nu
are rost să înşirui aici pretenţiile rostite de atâtea ori de către
iredentiştii maghiari din România, mereu neobosiţi cu afirmaţii
aiuritoare: despre autonomii secuieşti,
despre cum nu ar trebui ca maghiarii să ştie să înveţe limba oficială
a statului, despre cum îi sperie din textul Constituţiei formularea
„stat naţional unitar român”. Mai trimit încă o dată spre lectură nu
demult apărutul volum,”Fereşte-mă, Doamne, de prieteni” de Larry
Watts, Editura Rao, o carte cât se poate de actuală – la tema abordată
aici – la rândul ei.
MILTON  G.  LEHRER : ARDEALUL  PĂMÂNT  ROMÂNESC
de Corneliu Florin

În prefaţa volumului  de cinci sute de pagini, istoricul Ion Pătroiu
face o scurtă prezentare a autorului, jurnalistul şi scriitorul
american Milton G. Lehrer, pe care îl caracterizează drept un om de
cultură, perfect informat, observator atent şi obiectiv, având un stil
concis prin selectarea esenţialului. În continuarea prefeţei, Ion
Pătroiu care, în 1991 împreună cu soţia autorului, Doamna Edith
Lehrer, a îngrijit ediţia volumului apărut la Editura Vatra Romanească
– Cluj Napoca , precizează că obiectivele  lui Milton G. Lehrer  au
fost etalarea adevărului istoric şi social din Transilvania, a
monstruozităţii Dictatului de la Viena ( August 1940 ) şi a metodele
propagandei ungureşti : falsul deliberat, minciuna sfruntată,
neruşinarea cinică.
Milton G. Lehrer s-a născut în 1906 la New York. Tot din prefaţă
aflam că părinţii săi erau evrei din România care, după un timp trăit
în Statele Unite s-au reîntors în ţară. Milton şi-a continuat
studiile în România deprinzând limba română foarte bine. Apoi a plecat
la Paris la studii universitare şi a  obţinut doctoratul în drept
internaţional. Fiind cetăţean american şi vorbind ebraică, engleză,
română şi franceză a făcut ziaristică la diferite publicaţii europene,
dar angajat permanent era la La Tribune des Nations. În 1939, datorită
unei zgomotoase propagande despre aşa zisele nedreptăţi pe care le
suferă minoritatea ungară în statul roman, redacţia hebdomadarului  îl
trimite pe Milton G. Lehrer  în Transilvania  să se informeze şi să
informeze corect despre realitatea minorităţilor din  Transilvania
unită cu România din 1918 .
La 6 octombrie 1939, Milton G. Lehrer  scrie în hebdomadar: 
Opinia publică occidentală este voit dezinformată de propaganda
revizionismului maghiar. Situaţia minorităţii maghiare din România
este departe de cea incriminată zilnic de presa şovinistă ungară.
Pentru a impresiona străinătatea, lucrurile sunt prezentate sub o
falsă lumină. Ungurii îşi au şcolile lor, bisericile lor, asociaţiile
lor, şi duc o viaţă potrivit tradiţiilor lor. În continuarea
articolului: Dacă, pe lângă superioritatea numerică a elementului
românesc, se are în vedere trecutul istoric al Transilvaniei,
provincie autonomă timp de secole, incorporată Ungariei abia în 1867 –
cum este posibil să se conceapă revizuirea Tratatului de la Trianon
care nu a creat nici o nedreptate ci, dimpotrivă, a reparat  una.
Drept care a fost din nou, reafirmat şi consfinţit, în Tratatul de la
Paris din 1947 al naţiunilor europene.

În următoarele luni Milton G. Lehrer publică în La Tribune des
Nations alte articole pe această temă  printre care şi unul intitulat
Transilvania, pământ românesc ce va fi şi titlul volumului său, de
mai  târziu, în care a adunat toată, repet toată documentaţia
disponibilă la acea vreme despre istoria locuitorilor transilvăneni cu
ajutorul căreia a pledat, informat şi magistral, ideea ca Tratatul de
la Trianon nu a creat nici o nedreptate ci, dimpotrivă, a reparat una
, pe cea făcută secole de-a rândul românilor ardeleni, majoritari
autohtoni în Transilvania.
După  ocuparea Parisului de către trupele germane în 1940, Milton G.
Lehrer are motive întemeiate să părăsească capitala franceză şi se
refugiază în România, la Bucureşti. Astfel, trăieşte alături de
poporul român  tragedia  Ultimatului de la Moscova şi a Dictatului de
la Viena. Observă atent situaţia internaţională, stă de vorbă cu
refugiaţii din partea Transilvaniei ocupate de Ungaria şi adună
materiale pentru volumul intitulat Le probleme transylvain  vu par un
americain cu subtitlul La Transylvanie – terre roumaine, terminat în
franceză şi română în 1944, an în care versiunea românească este
editată şi publicată în primă ediţie. Din nefericire pentru naţiunea
română, versiunea franceză nu a putut fi publicată în Franţa din
motive financiare şi este încă o ruşine a guvernanţilor români care
aveau posibilităţi de finanţare, dar nu au făcut-o !! Şi nu numai a
guvernanţilor dar şi a  Academiei Române, a istoricilor şi scriitorimii romane, 

a avuţilor din acea vreme printre care nu s-a găsit nici un sponsor
pentru publicarea volumului în Parisul eliberat. Astfel opinia publică
occidentală nu a fost informată corect despre le probleme transylvain,
lăsând cale liberă propagandei ungureşti de atunci şi până în prezent
.
Ediţia  de faţă, a treia, este de fapt prima ediţie completă a
volumului document, imbatabil martor al adevărului şi se datorează
soţiei autorului, Doamna Edith Lehrer,care a venit în România aducând
manuscrisul primei părţi a volumului, în care se arată continuitatea
populaţiei autohtone în Dacia, parte ce nu a fost publicată în
ediţiile anterioare. Apariţia ediţiei de faţă se datorează şi Uniunii
Naţionale Vatra Românească şi  istoricului Ion Pătroiu.
Am lăsat pentru altă dată comentariile asupra interzicerii reeditării
acestui volum necesar cunoaşterii istoriei romaneşti din 1944 până
acum şi de acum înainte, pentru că actualii guvernanţi ai statului
român sunt  înscăunaţi de udemeriştii iredentişti, cărora le sunt
vasali pentru această înscăunare.
Îmi permit să afirm şi să susţin că,  la ora actuală, toţi evrei din
România au un statut privilegiat, indiferent dacă au făcut ceva pentru
romani  sau împotriva lor, cu excepţia lui  MILTON  G.  LEHRER care a
fost unul dintre cei mai buni şi mari avocaţi internaţionali ai
drepturilor românilor ardeleni din toate timpurile şi trebuie aşezat
alături de marile personalităţi istorice româneşti care au pledat  şi
luptat pentru drepturile româneşti în Ardeal.
Acum însă, când propaganda udemeriştilor are un avânt cumplit,
guvernul statului roman şi pseudo-elitele bucureştene ce domină  mass
media romaneâscă nu o contracarează real, subliniez real, din contră
anihilează unitatea naţională, denigrează Uniunea Naţională Vatra
Romanească şi îl marginalizează, discriminează istoric şi intelectual
pe MILTON G. LEHRER. Tăinuirea şi dosirea acestui volum, şi a
autorului lui, în aceast moment de exacerbare a iredentismului ungar,
inoculat cu ură în tânăra generaţie de unguri şi secui ardeleni,
demonstrează, încă odată, că actualii guvernanţi români şi o parte din
elitele culturale nu sunt nici măcar trestii gânditoare, ci doar nişte
trestii de baltă aplecate după cum bate vântul şi interesele lor
meschine .
SPICUIRI  NOTABILE  DIN  PREFAŢA  VOLUMULUI
Istoricul Ion Pătroiu cu seriozitate istorică şi curaj civic scrie o
prefaţă de 25 de pagini ce trebuie mai mult decât citită, meditată.
Prefaţa începe cu Nicolae Iorga care în 1938 a ţinut la Abrud
conferinţa Lupta ştiinţifică împotriva dreptului românesc, prin care
documentat  arată efectele negative ale propagandei ungureşti,
deformările şi minciunile în trombă prin care se încearcă să se
conteste  drepturile poporului român asupra teritoriului său naţional
prin negarea  identităţi şi a continuităţii.
În acest sens , câteva paragrafe mai jos, Ion Pătroiu vine cu un
exemplu prin care ne arată cât de departe merg ungurii cu
dezinformarea şi falsul istoric. De curând s-a aflat, din Cronica de
la Saint Denis – cronica considerată buletin oficial al regatului
Franţei – cum s-a celebrat la Paris, din ordinul regelui Carol al
VI-lea,  victoria regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg, la
Rovine, împotriva lui Baiazid !! Da, aţi citit bine, aşa  scrie în
cronica franceză ca a avut loc o mare procesiune şi s-au tras
clopotele la Notre-Dame în cinstea regelui, care, nu s-a aflat acolo
în timpul bătăliei, sosind în ajutorul lui Mircea cel Bătrân, când
bătălia luase sfârşit cu înfrângerea otomanilor care deja se
retrăgeau, cu Baiazid cu tot, peste  Dunăre  după cum scriu chiar
cronicile otomane. După  înfrângerea lui Baiazid la Rovine de către
Mircea cel Bătrân, solii unguri au dus la Veneţia 
vestea despre
vitejia regelui Ungariei care s-a bătut corp la corp cu Baizid !! 
Mai departe, vestea vitejiei regelui ungur a ajuns până  la Paris. 
Da, se practică din toate timpurile, ca unii să se laude cu victoriile
altora, dar ungurii îi întrec pe toţi şi mă mir cum de s-au oprit aici
cu fabulaţia, fără să ne spună cine a învins din bătaia corp la corp
dintre cei doi, când era atât de simplu să adauge: viteazul rege al
Ungariei i-a tăiat capul lui Baiazid, dar doctorul personal al
sultanului i l-a cusut la loc, pe loc. Ce mai conta, în afara de
faptul ca la Notre-Dame 
de Paris  s-ar fi tras clopotele o săptămâna,
în loc de o zi .
Lăsând la o parte ridiculul propagandei ungureşti, Ion Pătroiu arată
că, de cum românii au intrat pe scena istoriei universale, fiinţa şi
faptele lor sunt  numai de unii prezentate corect iar de alţii sunt
deformate, minimalizate sau chiar negate şi exemplifică cu  Robert
Roesler, primul care ne-a scos din Dacia Superioară, din Dacia lui
Burebista şi Decebal, spulberându-ne din Europa !
Mai trebuie reţinut din prefaţă şi alte aspecte ale propagandei
ungureşti. În timp ce toţi vecini Ungariei sunt distorsionaţi prin
fals şi minimalizaţi cu ură, ei, ungurii cu aroganţă vorbesc de
milenarul regatului lor european, când de fapt pentru aproape o
jumătate de  mileniu nu a existat un stat ungar de sine stătător. 
Cu tot  acest adevăr istoric,  ei nu contenesc nici astăzi să tipărească
şi să răspândească hărţi cu marele regat ungar ce a exista înainte de
pierderea Dalmaţiei (1430) şi a bătăliei de Mochacs (1526) !!
Opus acestei tardive grandomanii ungureşti, istoricul Ion Pătroiu face
o comparaţie pertinentă cu Turcia şi Austria, foste mari imperii
europene, care în zilele de acum nu tipăresc, pentru răspândire şi
propagandă, cât de întinse le-a fost imperiile lor. 
Chestie de bun simţ social, istoric pe care nu îl au  ungurii revizionişti  de
astăzi, în frunte cu Laszlo Tokes de la noi (reprezentant al Romaniei)
şi Viktor Orban de la ei .
Spre sfârşitul prefeţei, autorul ajunge la concluzia că românii nu
cunosc adevărata istorie şi propaganda a vecinului nostru ungar, din
mai multe motive. Menţionez două:obstrucţia  de astăzi a adevărului
despre propagandă iredentistă anti-românească  şi inexistenţa unei
istorii corecte a ungurilor scrisă de un român pentru români. 
E adevărat, dar acest mare gol se poate completa citind volumul Ardealul
pământ românesc scris de americanul Milton G. Lehrer.

SCURTĂ  PREZENTARE  A  VOLUMULUI
Această prezentare succintă o fac în ideea ca cititorul român, sau de
ce nu?, ungur, să facă rost şi să citească întregul volum, care este
un comentariu pertinent prin sutele de documente istorice, din surse
diferite, româneşti şi străine, despre Transilvania, despre populaţia
şi istoria ei.  
 
Milton G. Lehrer îşi împarte volumul în cinci părţi:

PARTEA  ÎNTÂIA – Ce este Transilvania ?
La această întrebare autorul răspunde pe cât de direct, pe atât de
corect: Transilvania este unitatea pământului locuit de români şi
începe cu poporul daco-get. Şi ca să dovedească acest fapt recurge la
diferite recensăminte ale populaţiei din Transilvania , insistând mai
mult asupra celui din 1930. Acest recensământ a fost  luat în
considerare la Viena, când s-a început arbitrajul pentru Transilvania,
arbitraj care până la urma s-a sfârşit ca un dictat prin ameninţare
cu forţa. După acest recensământ în Transilvania avea 5.548.363  de
locuitori dintre care români erau 3.207.880, unguri 1353.276, saşi şi
şvabi 543.852. Deci în Transilvania din patru locuitori numai unul era
ungur.
Milton G. Lehrer din datele statistice ale acestui recensământ
demonstrează ca românii formează marea majoritate a locuitorilor
Transilvaniei, ca sunt autohtoni, armonios răspândiţi, pe când
celelalte minorităţi sunt intruse, colonizate începând cu secolul
XI-lea. De asemenea autorul, cu argumente istorice, citând peste
douăzeci de autori străini, atestă continuitatea populaţiei daco-gete
în Transilvania, contracarând teoria lui Robert Roesler prin care la
venirea ungurilor  aceasta era un spaţiu pustiu, un vid.

PARTEA  A  DOUA – Transilvania  leaganul  românismului
În această parte de 112 de pagini, autorul scrie  pe rând, succint dar
esenţialul despre Daci, Romani, Români, demonstrând istoric
continuitatea şi transformarea poporului daco-get în spaţiul
carpatin, cu toate vicisitudinile sutelor de ani prin care a trecut,
susţinându-le existenţa permanentă aici şi, prin dovezi şi raţionament
istoric, demolează pe rând toate teoriile propagandistice
anti-româneşti prin care  Dacia romană ar fi rămas goală după
retragerea aureliana (247 A.D.)
Pentru cei mai puţin informaţi şi pentru tânăra generaţia post
decembristă, care este complet dezinformată istoric şi politic,
recomand acest capitol din care se va afla cum istoricii unguri au
distorsionat adevărul istoric, dându-ne dispăruţi de acasă pentru o
mie de ani. În esenţă, după plăsmuirile ungureşti odată cu retragerea
legiunilor romane întregul popor daco-roman a părăsit Dacia lui
Decebal şi a pribegit păstorind pe nu ştim unde şi după o mie de
ani s-a întors înapoi, ca nişte valahi arhaici, năpădind  marele lor
principat transilvan. Şi după ce ne-au primit , din milă, ne-am numit
popor român şi ne-am făcut stăpâni la ei acasă.

Citiţi: „Timp de o mie de ani un gol imens în centrul Europei, în cea
mai fertilă şi mai bogată regiune a continentului, gol pe care aveau
să-l umple ungurii abia în secolul al IX-lea”.

Ungurii s-au trudit mult să născocească o asemenea teorie a
discontinuităţii şi exodului, de o mie de ani a poporului român, dar
nu au putut dovedi cu probe şi raţionamente istorice aceste născociri.
În schimb a venit  Milton G. Lehrer care îi demolează prin erudiţie
istorică. Întâi de toate, nu există un fenomen asemănător în tot
imperiul roman, adică, odată cu retragerea legiunilor romane să
plece şi populaţia autohtonă după ele. 
De ce tocmai din Dacia, cea mai fertilă şi bogată regiune a continentului? 
A doua întrebare fără răspuns este: 
– unde sunt documentele celorlaltor popoare, a
cronicarilor şi istoricilor lor, prin care să ateste acest exod şi
nomadism al poporului geto-dac prin ţările lor, cunoscut fiind că în
asemenea situaţii inevitabil ar fi fost mari confruntări, lupte între
băştinaşi şi intruşi consemnate în documente, cronici, istorii.
Lipsesc dovezile şi raţionamentul istoric din  teoriile ungureşti.
Unde ar trebui să-i plasam pe daco-români, se întreabă  celebrul
istoric Ferdinand Lot de la Sorbona, pentru că ungurii, sârbii,
bulgarii şi grecii sunt de acord că ei nu au ce căuta nici în Serbia,
nici în Bulgaria, nici în Macedonia sau în Pind.
Nu există documente şi nici logică istorică, în schimb Milton G.
Lehrer aduce zeci de dovezi şi considerente raţionale împotriva
teoriei nomadismului nostru şi al vidului din Transilvania!
Cititi pagina a şaptea, de exemplu sau capitolul Anonymus – Belae
regis notar – care a scris în latină cea mai veche şi importantă
cronică despre unguri. Notarul regelui scrie: „In momentul cuceririi
Transilvaniei de către unguri, ţinutul era locuit de către vlahi şi
slavi organizaţi în ducate (voivodat = ducat în latină)”.  
Deci vidul a trebuit cucerit ! De la cine?  
De la Gelu ce avea un voivodat în centrul Transilvaniei la Gilău, 
de la voivodatul lui Menumorut din Crişana şi de la Glad ce avea ducatul în  Banat.  
Aceste dovezi nu i le iartă ungurii lui Anonymus, marele lor cronicar latin.
Milton G. Lehrer nu se opreşte la Anonymus, care răstoarnă tot
zbuciumul falsificării istoriei de cate unguri, el aduce şi alte
dovezi vechi scrise despre Terra  Vlachrorum,argumente arheologice,
toponimice, lingvistice. Dovada continuităţii folosirii limbii
latine, în proporţie de 80%, pe care o vorbesc românii este valoroasă
în a contracara falsitatea nomadismului poporului daco-get, prin fapt
si raţionament. Cum poate fi un popor etichetat drept nomad pentru o
mie de ani, fără să se poată preciza pe unde a fost nomad, după care
îl regăsim pe vatra strămoşilor săi vorbind aceiaşi limbă ca ei ?!?

PARTEA  A TREIA  –  Transilvania după năvălirea ungurilor
Este o parte condensată de date concrete  pe care Milton G. Lehrer o
începe cu Anul 896, când ungurii  pătrund în Panonia şi, pe
parcursul a 200 de pagini, autorul ajunge până la Tratatul de la
Trianon -1920, când Ungaria devine stat independent, de sine stătător
după o jumătate de mileniu de atârnări şi compromisuri. Este un
capitol dens de istorie, de data aceasta şi mai încărcată de fapte,
personalităţi istorice şi documente din istoria noastră, a ungurilor
şi cea universală. La sfârşitul lecturii acestui capitol, am imaginea
clară a unei fresce istorice de o mie de ani şi am ajuns la ideea , pe
care nu am găsit-o aici, nici în alte lecturi istorice, despre
mileniul de împilare a românilor ardeleni de către  unguri !!
Fresca  istorică  prezentată de Milton G. Lehrer  începe cu sosirea
ungurilor în Panonia şi fiind opriţi din incursiunile lor de jaf şi
pradă de Otto Cel Mare lângă Augsburg, se retrag din vest,
întorcându-se spre Transilvania. Aceste fapte sunt atestate istoric
şi încă odată autorul  demonstrează că teoria lui Robert
Roesler, despre golul transilvan, este doar o propagandă ungurească
nefondată.

Odată pătrunşi în Transilvania încep, mai ales în Secuime,
maghiarizarea şi deznaţionalizarea timpurie a românilor prin mai multe
căi. Unele forţate prin administraţie, şcoală, religie, armată, şi una
voluntară, prin care unii români văzând ce drepturi şi privilegii au
ungurii faţă de ei, se maghiarizează de la sine.
Spaţiul ocupat de unguri este mult prea mare pentru numărul lor redus,
pentru a face faţă autohtonilor nemulţumi şi acestea sunt motivele
reale ale colonizării Transilvaniei, care s-a făcut în trei rânduri
consecutiv cu saşi, şvabi şi unguri.
În primul rând, în secolele XI şi XII, au fost  aduşi spre colonizare
saşi şi teutoni la marginea de sud – est  a Transilvaniei, care,
pentru împroprietăririle primite, deveneau supuşii regilor unguri,
îndatoraţi, obligaţi să le apere domeniile de năvălitori, dar mai ales
să contrabalanseze populaţia autohtonă. Cum o altă mare parte a
pământurilor românilor erau deja stăpânite de nobilimea ungară,
iobăgindu-i pe valahii toleraţi , tensiunile cresc între intruşi şi
românii ardeleni într-un tumultus rusticorum, cum e menţionat în
cronicile latine ale timpurilor, până ce se ajunge la Răscoala de la
Bobâlna – 1437.  În acest  moment critic, nobilimea se apără şi
printr-o alianţă împotriva răsculaţilor autohtoni numită Unio Trium
Nationum în care se unesc ungurii, secuii şi saşii. Cele trei naţiuni,
secuii se considerau naţiune separată de unguri, prin această uniune
iau cele mai diabolice hotărâri împotriva românilor, care de acum înainte 

sunt doar valahii toleraţi deşi erau cei mai vechi în Transilvania  iar 
numărul lor întrecea toate cele trei naţiuni unite la un loc !
Toleraţi în propria lor ţară romanii aveau de suportat asuprirea ca o
clasă inferioară.
În Dieta Transilvaniei in 1653, s-a votat legea Approbatae et
Compilatae prin care: Romanii sunt toleraţi numai, şi aceasta în chip
provizoriu în această ţară, atât timp cât va place principelui
domnitor şi nobililor.
Episcopul unit al romanilor ardeleni,  Inocenţiu Micu – Klein, în
Dieta  transilvanăia apărarea toleraţilor după pofta principelui şi-a
nobililor demonstrând ca sunt cei mai vechi şi numeroşi în
Transilvania. El scrie 24 de petiţii la Viena, împăratului prin care
cere drepturi romanilor, pentru că cine are obligaţii trebuie să aibă
şi drepturi. Nobilimea ungurească îl urăşte de moarte, urzind
mijloace necinstite împotriva sa. Inocenţiu Micu – Klein este chemat
la Viena pentru o judecată, de unde nu se mai întoarce.
Ideea mea, după lectura acestei părţi din acest tratat istoric, este
că românii ardeleni erau în plin mileniu de împilare cetăţenească şi
naţională, în care începuse un proces puternic de renaşterea
naţională. Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan este o continuare
importantă a acestui proces al emancipării. Cât de hotărâţi, dar
săraci erau românii reiese din faptul că Horea şi delegaţia sa a mers
pe jos până la Viena, patru săptămâni la dus şi tot atâta la
întoarcere !! Cât de cruzi şi lugubri au fost nobilii unguri reiese
din faptul cum i-au torturat pe capii răscoalei, în număr de douăzeci
şi cinci în frunte cu Horia şi Cloşca. Crisan, care s-a spânzurat în
închisoare, a fost condamnat  post mortem prin tragere pe roată,  apoi
l-au despicat în patru părţi, expunând câte o parte la Abrud, la Brad,
la Bucium şi Mihăleni !!! Era în anul 1785 , când nobilii ungurii  îşi
dădeau aere de mari creştini şi luminători ai noii spiritualităţi europene.
Evenimentelor din Ardeal  ale revoluţiei ungureşti din 1848 – 1849 ,
autorul le aduce, pe de o parte date de reţinut despre intenţiile
ungurilor faţă de romanii ardeleni, în frunte cu Kossuth şi pe de
altă parte înfăţişează lupta pentru libertatea a romanilor în frunte
cu Avram  Iancu.
Sunt  multe de scris pentru a învăţa, a nu uita şi mai ales a ţine
seamă, mă rezum doar la bilanţul plătit de români:
–  230  de sate şterse de pe suprafaţa pământului,
–  viaţa a  40.000  de oameni,
–  pagube de 30 milioane florini aur.

Kossuth, înfrânt, fuge până în Statele Unite şi concepe un sistem
dunărean federalizat dar condus de ei, de unguri, cea mai splendidă
realizare a speciei umane. Săracă, splendidă…,  subspecie!
Împăratul austriac cade cu picioarele pe pământ şi concepe un nou
sistem imperial bazat pe individualitaţile istorico-politice din
imperiul sau. Sistem ce acorda anumite drepturi tuturor
naţionalităţilor înglobate în imperiu, dar refuzat de nobilimea
ungurească, care din acest motiv începe să-l urască pe împărat. 

Totuşi ceva s-a mişcat în privinţa drepturilor valahilor, toleraţi până în
anul 1867, când  se instalează dualismul austro-ungar, iar  romanii
ardeleni cad sub jurisdicţie ungurească şi pentru următorii cincizeci
şi unu de ani se instalează cea mai neagră pagină de opresiune şi
maghiarizarea lor forţată .

Romanii ardeleni îşi cer drepturile si trimit împăratului în 1881 un
memorandum, pe care acesta nici nu-l deschide şi-l trimite
parlamentului de la Budapesta. Rămânând fără efect la curtea de la
Viena, memorandiştii români trimit o copie la Paris pentru publicare,
care a produs o puternică impresie în Franţa şi celelalte ţări
europene, declanşând vii şi puternice  proteste împotriva
austo-ungarilor. Rezultatul a fost tipic unguresc, memorandiştii au
fost arestaţi, judecaţi şi aspru pedepsiţi.
Răzbunarea ungurească s-a întins asupra tuturor românilor ardeleni
prin politica agresivă de deznaţionalizare impusă de guvernul Tisza
Istvan şi legile contelui Apponyi , prin care s-au interzis ziare şi
reviste româneşti s-au desfiinţat şi maghiarizat şcolile primare şi
secundare româneşti în Transilvania.
Odată cu începerea războiului in 1914, când unii l-au declanşat  şi
aclamat şi cu totul alţii au fost sacrificaţi, nimeni neprevăzând că
va degenera într-un război mondial, o jumătate de milion de români
ardeleni a fost târât şi sacrificat pe diferite fronturi ale imperiului 

austro-ungar, care îşi trăia ultimii ani. 
Tot în acest timp se apropia de sfârşit şi mileniul de împilare a românilor 
ardeleni de către unguri.
Milton G. Jehrer, în repetate rânduri consemnează, în baza dovezilor
milenare, că ungurii au făcut şi continua să facă propagandă şi
paradă, cu infatuare şi aroganţă, despre mileniul lor european. 
Noi, românii nu ar trebui să le tot socotim cât  au fost ei de stăpâniţi şi
atârnaţi de alţii în gloriosul lor mileniu, pe care trebuie să-l
cunoaştem, ci ar trebui, mult mai mult, să cunoaştem, cum a fost
mileniul nostru de împilare sub ei. Aceasta este ideea prezentării pe
larg, spre cunoştinţă, a volumului ARDEALUL PĂMÂNT ROMÂNESC din care
reiese, cu prisosinţă,  mileniul împilării românilor ardeleni, de
către vecinii noştri de la apus.

Aceştia, după Tratatul de la Trianon, au început, şi continuă
insistent, propagandă  despre drepturile lor istorice asupra
Transilvania, vituperând în toate formele România şi pe Români,
acuzându-i, în toată lumea, că îi privează de drepturi cetăţeneşti pe
etnicii lor de la noi. Perfidie şi palavre.

PARTEA  A  PATRA  –  Ungaria de la  Trianon
Înainte de-a ajunge la Tratatul  de la Trianon, trebuie cunoscute alte
evenimente istorice. Sfârşitul abominabilului război în 1918 a
declanşat desprinderea naţiunilor din fostul imperiu habsburgic, ajuns
o umbră după compromisul austro-ungar. În octombrie se desprind  cehii
şi polonezii din imperiu, în noiembrie stindardul libertăţi flutură la
Zagreb şi la Ljubljana, apoi începe o revoltă în Austria ce a dus la
descompunerea austro-ungară, iar la 1 Decembrie Transilvania se uneşte
cu Regatul României.
Ungaria devine ceea ce geografic, istoric şi demografic este din toate
punctele de vedere, dar majoritatea nu acceptă realitatea şi
nemulţumirile lor degenerează  într-o stare revoluţionară de care
profită comuniştii. Astfel Ungaria devine republică sovietică după
modelul sovietic sub conducerea lui Bela Kun, un evreu din
Transilvania, care nu recunoaşte unirea Transilvaniei cu România şi
fără nici o declaraţie de război, armata ungară atacă  România în
noaptea de 15/16 Aprilie 1919. Trupele ungare sunt respinse până
pe linia Tisei şi astfel  Bela Kun recunoaşte unirea Transilvaniei cu
România. Este o recunoaştere falsă, de moment pentru că era învins şi
avea nevoie de timp să urzească  cu Lenin un nou atac, împreună de
data aceasta, ei din vest şi ucrainenii din nord-est. Şi din nou, fără
declaraţie de război, atacă România în data de 19 / 20 Iulie 1919 . 
De data aceasta trupele române nu se mai opresc decat  la Budapesta, 
unde victorioase ridică tricolorul românesc pe parlamentul comunist a 
lui Bela Kun, plus o opincă, pentru luare aminte, de către cea mai 
splendidă dintre naţiuni.

Nu românii au declanşat ostilităţile, le-au contracarat şi au înfrânt
agresiunea comunistului Bela Kun, care a fugit din Budapesta până la
Viena, unde, printre altele, pune mâna  pe o parte din tezaurul
Ungariei trimis aici mai înainte. Este arestat de poliţia vieneză şi
folosit drept schimb cu prizonieri austrieci din Rusia Sovietică. Aici
este folosit intensiv ca mare comisar sovietic sub Lenin, dar cade în
dizgraţie sub suspiciosul Stalin, care i-a hotărât sfârşitul.
Ungurii acelor ani au fost fericiţi că au fost scăpaţi de Bela Kun, de
republica lui, dar au rămas profund afectaţi de tricolorul şi opinca
românească, de pe parlamentul lor. Această victorie a Armatei Române
împotriva agresiunii ungare le-a stârnit şi mai puternic vechile
resentimente faţă de români, declanşând cea mai cumplită campanie de
distorsiune şi calomniere la adresa Armatei Romane deşi i-a scăpat de
Bela Kun  şi nu s-a amestecat în viaţa socială şi politică a Ungariei,
care în acest timp, după voinţa ei a redevenit regat. Din lipsă de
rege s-a mulţumit cu un regent, un fost amiral, care, rămas fără
flotă, s-a mulţumit şi cu un cal. 

Armata română s-a retras din Ungaria în Noiembrie 1919.
După  semnarea Tratatului  de la Trianon, jurnalistul şi scriitorul
american scrie că ungurii s-au plâns, în cele patru colţuri ale lumii,
de marea nedreptatea care li s-a făcut, prin ceea ce ei numesc
dictatul păcii, dar el şi conchide:  „li s-a luat ungurilor atât cât
au încălcat ei, în cursul vremurilor, prin violenţă” .
Cu o răbdare şi meticulozitate, pe care o găsim doar la puţini
intelectuali români, Milton G. Lehrer citează, în pagini, după
pagini, date demografice, din multe monografii şi recensăminte
străine, ce atestă drepturile indiscutabile ale romanilor în Ardeal,
documentaţi-vă despre acestea citind  paginile, de la 348, la 373.
După acestea urmează pagini şi pagini despre ofensiva propagandei
maghiare, despre modurile oportuniste prin care ungurii denaturează
adevărul şi ridică stindardul revizionismului, de la început.
În 1920, în ziua în care deputaţii unguri au votat în parlament
ratificarea Tratatului de la Trianon au jurat astfel :
„Cred în Dumnezeu.
Cred în patrie.
Cred în reînvierea  Ungariei milenare.”

Clar, pentru cei lucizi, ce s-au întrebat: care Ungarie milenară ?!?

PARTEA  A  CINCEA – ATROCITATILE
Ultima parte a  acestui competent tratat  istoric  despre Ardealul
pământ românesc pe care noi, românii i-l datoram cu apreciere şi
consideraţie doctorului în drept internaţional, Milton G. Lehrer, este
despre Dictatul de la Viena prin care trupele horthyiste au reocupat
Nord Vestul Transilvaniei între Septembrie 1940 şi Octombrie 1944.
Sunt patru ani de cumplită teroare împotriva românilor ardeleni: 
de la detenţie, deportări, muncă forţată, şi crime antiumane împotriva
populaţiei civile la deznaţionalizare şi maghiarizare forţată.
Înainte de-a demonstra cu date şi cifre cele menţionate mai sus,
trebuie să reproducem un paragraf din comunicatul guvernului maghiar
din data de 31 August 1940:
„Întreaga Ungarie este recunoscătoare Fuhrerului Hitler şi Ducelui
Mussolini pentru opera lor constructivă, care, după ce a desfiinţat
Tratatul de la Versailles, suprimă şi Tratatul de la Trianon.
Cercurile politice din Ungaria constată că actualul arbitraj de la
Viena contribuie şi mai mult la strângerea relaţiilor amicale dintre
Ungaria  şi puterile Axei. Ungaria îşi asumă cu mândrie rolul ce o
aşteaptă în noua Europă alături de puterile Axei. Ungaria va sta şi în
viitor cu aceiaşi fidelitate şi amiciţie nestrămutată ca şi până acum
alături de puterile Axei.”
Şi acum să vedem ce rol cu mândrie şi-a asumat Ungaria în
Transilvania.  
Milton G. Lehrer  între paginile 478 şi 495 ne ilustrează elocvent  rolul lor: 
Furia ungurească s-a dezlănţuit vijelioasă asupra ţărănimii şi intelectualităţii româneşti şi citând
din „Les Assassinants” aflam ca în primele două luni ale ocupaţiei Transilvaniei,
919 români ucisi, 771 persoane torturate, 3.373 bătute şi maltratate, peste 13.000 de români deţinuţi.
Ungaria horthysta poate fi mândră de acest rol .

Şi era numai începutul, numai două luni din cele 49 de luni de ocupaţie!!! 

Citiţi aceste pagini şi veţi găsi cazuri concrete de cei
ce  au murit sau suferit cele mai groaznice regimuri inchizitoriale şi
de teroare cum le-au  numit mulţi autori.
Sfârşitul acestui tratat de istorie despre împilarea românilor
ardeleni de către unguri conţine trei mici părţi: 
Epilogul ocupaţiei şi bucuria autorului, un Remember în care autorul, 
cu tâlc, îl citează pe Henry  Barbusse : 
omul este o maşină care uită şi să fim atenţi cum
se vor prezenta ungurii la conferinţa de pace fără să sufle desigur
nici un cuvânt cu privire la campania lor revizionistă. 
Şi a avut dreptate.

Dezvaluirile Doamnei Edith Lehrer
Post faţa este scrisă de soţia autorului, Doamna Edith Lehrer, care
face nişte dezvăluiri pe care merita să le citim cu multă luare
aminte. Întâi ne vorbeşte despre bucuria pe care au avut-o în seara
zilei de 30 Ianuarie 1945, când la Athenee Palace, înconjuraţi de
personalităţi din guvern, academicieni, elite intelectuale, scriitori,
jurnalişti, prieteniau lansat prima ediţie a cărţii, ce a fost primită
cu entuziasm şi pe drept apreciată ca o valoare academică. 
Nu trece prea mult şi schimbările politice şi sociale trec de la democraţia
sperată spre dictatură ce încorsetează toata societatea românească
şi Doamna Edith Lehrer scrie: „Numeroşii prieteni ai soţului meu –
mari patrioţi  – au fost pe rând împrăştiaţi. O atitudine glacială din
partea noilor oficialităţi s-a instalat treptat şi faţă de soţul meu.
Nu mult timp după aceia, cartea, tipărită şi aşa într-un tiraj
simbolic, a fost pusă la index, iar autorul a început să fie prigonit. 
Am fost daţi afară din toate serviciile, ori de câte ori reuşeam să găsim o slujbă.
Prigonit,  hărţuit, în cele din urmă soţul meu s-a îmbolnăvit şi a
murit în 1969.”
Această carte a fost pusă la index 47 (patruzeci şi şapte) de ani,
timp în care romanii ardeleni nu au avut voie să-şi spună suferinţa
iar urmaşi lor să nu cunoască nimic despre mileniul împilări românilor
ardeleni, şi în acest timp propaganda iredentistă şi revizionismul
unguresc ne defăimează insistent în toată lumea.
Oare chiar să fi ajuns o naţiune degenerată în care patriotismul este
anemic, hulit şi interzis de politicieni şi de lefegii lor din cultură
şi de mass media. Speranţele românilor după Decembrie 1989 s-au
spulberat ca şi cele din 1944 – 1945, numai propaganda şi speranţele
ungureşti au rămas aceleaşi.
Se pare că, şi astăzi, cartea această este pusă la
index!
XXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXX

Cred ca materialele prezentate sunt interesante in aceeasi masura atat
mamicilor, taticilor cat si formatorilor de caractere.
SUCCES!
Remember:

CELE 4 PRINCIPII SPIRITUALE INDIENE:

Principiul 1: Orice persoana pe care o intalnesti in drumul tau prin
viata este persoana potrivita;

Principiul 2: Ceea ce ti s-a intamplat este singurul lucru care ti
s-ar fi putut intampla;

Principiul 3: Fiecare moment in care incepe ceva este momentul
potrivit pentru a incepe;

Principiul 4: Ceea ce s-a terminat e terminat. – Un om e uman nu
numai prin defectele lui, ci şi prin calităţile lui. 
*
Gr. Moisil

– Niciodata sa nu o iei pe un drum cunoscut pentru ca el te va conduce
numai pe unde au fost altii!
– Graham Bell

– De ce sa repeti greselile altora, cand sunt atatea greseli noi de facut? 
– Bertrand Russel

„Nu conteaza ce ai in viata, ci pe cine ai alaturi cand treci prin viata!”

*Ce este un pesimist ? Un optimist bine informat !

*Totul este in tine si depinde numai de tine.* 
 
*Prost sa fii, dar sa-ti revii!* 
 
Soare in suflet si in zambet iti doresc!