DUMINICĂ, 06 IULIE 2014, 22:42
EUR (€)
+0.0019 ↗
4.3897 RON
USD ($)
+0.0167 ↗
3.2300 RON
Despre bunătatea Alexandrinei Becali
Ion Spânu

Ion Spânu

„Să răspunzi la bine cu bine este un lucru omenesc, să răspunzi la bine cu un rău este un lucru diavolesc, dar să răspunzi la rău cu bine este un lucru dumnezeiesc”, aşa spune o vorbă care atinge esenţa mesajului creştin transmis de Biblie. Lucrurile acestea mi-au venit în minte ascultând-o pe Alexandrina Becali, o femeie simplă, pentru care drumul la biserică face parte din lunga ei viaţa.

Alexandrina Becali, aşa cum o ştim cu toţii, este mama lui Gigi Becali, mai exact aşa am descoperit-o noi, însă vorbele sale, al căror impact emoţional este uriaş, nu ţin doar de situaţia dificilă în care se află fiul său, ci de o concepţie creştină cultivată de generaţii în familia sa. Sunt lucruri profunde pe care nu le descoperi doar când îţi este greu, ci vin ca urmare a unui exerciţiu continuu de propovăduire a valorilor creştine.

O să exemplific doar cu ultima apariţie publică a Alexandrinei Becali, când o reporteră a întrebat-o ce părere are despre arestarea lui Mircea Băsescu, fratele preşedintelui, şi dacă e mulţumită că acela care a refuzat cererea de graţiere pentru fiul său are acum probleme în propria sa familie. Răspunsul a fost unul cât se poate de simplu şi uman: „Îi doresc domnului preşedinte să treacă cu bine peste necazurile sale. Noi uităm deseori că pe pământ suntem musafiri trecători şi ne pierdem timpul cu multe răutăţi care ne fac rău tuturor. Ce bine ne-am simţi dacă am trăi în pace, în linişte, aşa cum ne spune cuvântul lui Hristos!”.

Nici urmă de răutate, de răzbunare, de bucurie că duşmanului i se întâmplă ceva rău! Din contră, un sentiment de înţelegere, de compasiune pentru cel care i-a făcut un rău imens. Aceasta este semnificaţia tuturor pasajelor biblice pe care doamna Alexandrina Becali, cu înţelepciunea omului aflat la senectute, ne-a transmis-o într-un moment în care mulţi se aşteptau să exprime un sentiment revanşard.

În zilele noastre, să fii un om bun a devenit, într-un fel, semnul că eşti prostul satului, victima sigură a unor şmecheri care ştiu că omul bun nu va reacţiona cu arma răzbunării la răul făcut de cineva. În jurul nostru, aproape nici un atac nu rămâne fără un răspuns dur din partea celui atacat, fiecare reacţionează în apărarea sa ca şi cum a răspunde cel puţin cu aceeaşi monedă este o obligaţie! Nimeni nu mai vrea să întoarcă şi obrazul celălalt, ca nu cumva cei din jur să râdă de el. Un Mîşkin al lui Dostoievski ar fi considerat azi chiar prostul satului, ăla de care râd toţi.

E de ajuns să ne uităm o vreme la toate televiziunile din România pentru a avea în faţă tot spectrul acesta grotesc al replicilor dure, menite să demonstreze că dacă unul este atacat, celălalt scoate din traistă atacuri şi mai dure! O răzbunare continuă, în care nici unul dintre protagonişti nu realizează că, atacând, devine, la rândul său, ţinta unor atacuri şi mai dure. Ceea ce contează este ca nu cumva unul să rămână dator celuilalt, scoţând în evidenţă dorinţa ca el să aibă ultimul cuvânt, oricare ar fi pierderile suferite în această tristă victorie!

Bunătatea Alexandrinei Becali ne oferă speranţa că acolo, într-un sat, în faţa bisericii, am putea redescoperi ce lucru uluitor ne oferă mesajul salvator al Bibliei, în care Cuvântul să fie din nou, cum spunea Eminescu, „stăpânul omului”.

Azi, când suntem asaltaţi din toate părţile de războaie neînţelese, când totul pare, la nivel planetar, subordonat banului, am avea nevoie vitală de ceva care să ne ţină uniţi întru facerea de bine. O simplă privire asupra unui mormânt oarecare ar fi suficientă pentru a ne da seama de deşertăciunea aspiraţiilor noastre materiale.

Spunea cândva un mare filosof: „Omul ştie că nu poate face nimic împotriva morţii şi de aceea, prin artă, prin Creaţie, în general, înţelege că poate face ceva în dauna ei, lăsând ceva veşnic care să supravieţuiască trecerii lui efemere pe pământ”.

Să fim mereu buni – iată o provocare care ne poate face din nou oameni.