Dumitrubuta189@yahoo.com 79.115.35.5
Îmi pare rău că se insistă mai mult pentru umilință. Dacă Îmi cer scuze, vorba lui C.Tănase. Și cu asta ce am făcut ! |
03.04.2022 la 16:46
|
||
ioncoja.ro ioncoja13@gmail.com 78.97.129.59 În răspuns la Buta Dumitru. Nu este ceea ce așteptăm de la dumneavoastră. Ați fost prezent cu comentarii foarte valoroase. Nu trebuie să părăsiți siteul. Site-ul este al meu, iar eu m-am pronunțat: Mea Culpa! Verdictul de plagiat a fost exagerat! Sunteți mereu bine venit! |
Nu știu ce specialitate practicați,de psiholog sau de avocat..DA eu am avut demnitatea să recunosc,și apoi să spun că eu nu am beneficiat și el nu a pierdut. Unde este infracțiunea? iar dumneata mă sâcâi cu scuzele. Scuze se cere în situații de dialog la o vorbă aruncată ne la locul ei când îsuși ești conștient de gafă. Ori la o acuzație de o gravitate așa de dură, mă obligi să cer scuze în numele iertării ?pentruce să mă ierte ? și cum să mă ierte ? dacă normele judiciare sunt reguli mecanice.
Practic trebuie să mă căiesc,să plâng,să mă vait, să fiu siluit de personalitate și apoi să mi se dea binecuvântarea așa zisei iertări.Și asta pe internet ca să vadă și ceilalți ce justițari avem . Asta se practica în ședințele PCR frecvent așa numită AUTOCRITICĂ. „După ce 3,4 membrii luau cuvântul și te critica printr-o înfireare proletară,victima era pusă să-și facă autocritica: „Eu am greșit. Cei care m-au criticat au dreptate. Eu Tov. secretar sunt un dobitoc”
Criticatul lua înfățișare unui milog încât demnitate era sfărâmată. Un mare secretar de partid venit dela un for mai superior la o organizație de partid, după ce unul din membrii a fost criticat de alții, se ridic cel dela prezidiu(cel venit mai mare) Și-l trage și el o critică. Apoi îi spune victimei: așai tov. că te-am ajutat ? Criticatul îi răspunde:DA, Tov. secretar,dacă mă mai ajutați puțin, mă lua dracu . Oribilă scenă.
Nu știu de unde aveți acst vierme neascultător de mă indemnați la scuze care seamăna ca cei del autocritică.
Vă mulțumesc că ați citit ceva care poate în mesria dumneavoastră reflectați.
Sper că am terminat orice dialog.
Dac va cereti scuze faceti un gest onorabil asa cum trebuie sa fie comportamentul celor ce posteaza pe acest site. Deci din nou va recunoasteti vina, e adevarat minora, dar nu veniti cu scuze ci cu citate schioape din C Tanase, in stilul dumneavoastra voit comic.
Nu doreste nimeni umilirea dumneavoastra si aducerea acestui termen in discutie o faceti dumneavoastra, exagerand situatia mai mult decat e cazul.
Autocritica ce a fost abuzata in timpul comunismului cum bine precizati, era formala si nesincera, dar in fapt institutia care se ocupa profesional cu iertarile, iar caltolicii au facut o industrie din indulgente, deci biserica mergea pe niste percepte logice si folosite de mii de ani, prezente si in etica Confucianista. E adevarat ca dupa canoanele bisericii dupa recunostere si cererea de iertare mai urma ceva, cainta, ca o dovada a sinceritatii, dar intre oameni civilizati ce conteaza pe cuvantul omului nu se mai pune problema caintei si deci nici o UMILIRE.
Cat de greu este pentru unii sa-si ceara scuze, iar cand li se cere sa o faca public, pretind ca sunt abuzati si umiliti.
Site-ul este la domnului profesor si el va absolvit fara ca dumneavoastra sa o fi cerut corect formal.
Putem aprecia admitere vinei/greselii, ce intradevar este minora, dar faptul ca „greseala asta o mai fac si altii” nu este o scuza.
Alambicata si nu tocmai fluenta dumneavoastra disculpare contravine normelor procedurale, asa cum am mai spus, nu te poti scuza, circumstantia pana ce nu ai admis greseala si arati ca regreti sincer, fara umilinte si cainte.
Scuza „ca asa fac si altii” este un pacat in sine si toti cei care au facut crime odioase nu au ezitat sa vina cu aceiasi scuza „asa au facut si altii”.
Nu aveti inclinatii in a va desculpa eficient, dar manifestarea unei politeti formale va poate scuti de necazul de a va desculpa.