80 DE ANI DE LA GENOCIDUL SOVIETIC DE LA FÂNTÂNA ALBĂ

Astăzi se împlinesc 80 de ani de la genocidul sovietic de la
Fântâna Albă. Masacrul de la Fântâna Albă a avut loc la 1 aprilie
1941, în Bucovina de Nord unde între 2000 și 4000 de români au
fost uciși de către trupele sovietice când încercau să treacă granița
din URSS în România. Deși propaganda sovietică vorbea despre
un număr mic de împușcați, martorii locali au povestit despre un
număr de victime mult mai mare, susținând că supraviețuitorii au
fost torturați, executați sau îngropați de vii în morminte. Alți
supraviețuitori au fost luați pentru a fi torturați și uciși de către
NKVD, poliția secretă sovietică.
În a. 1940, România a fost forțată să cedeze Uniunii
Sovietice un teritoriu locuit de peste 3 milioane de persoane, în
urma ultimatumului primit în luna iunie a aceluiași an. Era un
teritoriu, care nu aparținuse niciodată Rusiei, care nici nu figura în
Anexa la Pactul celor doi Căpcăuni. Era un moft al sovieticilor, ca
și multe altele în dorința lor animalică de ocupare a noi și noi
teritorii, pe cele deja ocupate gospodărindu-le în modul cel mai
prost. Imediat ce administrația și armata română au fost
evacuate, trupele din Armata Roșie și NKVD au ocupat
teritoriul. Multe familii au fost luate prin surprindere de
această desfășurare rapidă a evenimentelor cu membri de
ambele părți ale noii granițe. În această situație mulți dintre ei
au încercat să se reunească cu familiile trecând granița în mod
legal sau, dacă nu era posibil, ilegal. Conform datelor oficiale
sovietice, în zona patrulată de Unitatea 97 de grăniceri
sovietici, 471 de persoane au trecut granița ilegal din zonele
Hliboca, Herța, Putila și Storojineț. Zona acestei unități era pe
o distanță de 7.5 km la sud de Cernăuți.
Din zonele mai îndepărtate, Vășcăuți, Zastavna, NouaSuliță, Sadagura și Cernăuți-rurală, 628 de persoane au trecut
granița pentru a se refugia în România. Acest fenomen a fost
prezent în toate grupurile sociale și etnice din teritoriile
ocupate. În primul an de ocupație sovietică, estimările
ucrainene dau ca cifră un număr de peste 7.000 de refugiați în
România, dar acest număr ar putea fi mult mai mare.
Autoritățile sovietice au reacționat în două moduri: în primul rând au întărit patrularea granițelor,
în al doilea rând au făcut liste cu familiile care aveau rude și în România și declarându-le trădători de
țară și deportându-le la muncă forțată. Listele unității 97 de patrulare numărau la 1 ianuarie 1941 1.085 de persoane. Listele altor localități includeau numele a peste 1.294 de persoane (la 7 decembrie 1940).
Din acest moment au început să fie considerate trădătoare de țară chiar și persoanele care erau doar bănuite că ar avea intenții să fugă în România.