Masa Tacerii

În luna iulie, peste pământul martirizat al Basarabiei, se aud clopotele memoriei și plânsetele sfâșietoare a sute de mii de oameni cu destinele sfărâmate, oameni fără de vină smulși de la vatra lor părintească, aruncaţi în eșaloanele morţii și deportaţi în Siberiile de gheaţă. După 67 de ani, din casele lor tot mai învechite, de acolo de unde fioroșii cekiști sovietici îi mânau cu baioneta în camioanele negre, din acele case îmbătrânite ne privesc și astăzi, în tăcere, fraţii, buneii și părinţii noștri. Ochii lor sunt ca cerul Basarabiei în luna iulie: în așteptare. Ce mai așteaptă ei după 67 de ani? Dreptate, înţelegere, compasiune? Să le facem și lor un loc la masa tăcerii? Ori să ia coasa, să se ducă la seceriș, să adune pâinea cea de toate zilele și să fie însoţiţi de cântecele vesele ale ciocârliilor? Căci, atunci, în zori, fiara turbată, le-a întrerupt rugăciunea, le-a stricat rânduiala de secole și i-a oprit din drum. Din drumul lor de totdeauna spre Dumnezeu…

Încă înainte de a fi opriţi din drum, fiind la frontieră, basarabenii auzeau, de peste Nistru, când mai clar, când mai înfundat, huruitul mașinii infernale de represiuni, a malaxoru- lui în care se spărgeau ţipetele a milioane de victime și în care erau fărâmiţate și zdrobite popoare întregi. Este o minciună scârboasă că românii basarabeni i-au așteptat pe ruși în iunie 1940 să-i „elibereze” și să-i rupă de la Ţară (pentru fanii de ieri și de azi ai lui Stalin și Putin a se vedea rapoartele secrete către condu- cerea de la Kremlin ale primului șef al N.K.V.D. din R.S.S.M., N.Sazîkin). În realitate, alţii îi
așteptau – mercenarii lor adunaţi în grupuri teroriste și diversioniste. Arhivele și documen- tele desecretizate arată că majoritatea absolută a populaţiei din Basarabia se temea teribil de regimul comunist din Uniunea Sovietică. Cel puţin din trei motive principale: confiscarea averilor și proprietăţilor private; ofensiva totală împotriva bisericii și a lui Dumnezeu; foametea organizată, deportările și teroarea generală. Basarabenii cunoșteau destul de bine ororile din imperiul sovieto-ateist de la fraţii lor transnistreni, care, pentru a se salva de la moarte, fugeau cu miile în dreapta Nistrului, în România. Când, nepoftită de nimeni, Armata Roșie a năvălit în Basarabia, peste un milion de oameni au încercat să fugă din calea ei, dar „eliberatorii” au închis în câteva zile toate trecerile peste Prut și au declanșat teroarea și masacrul populaţiei civile. După asasinatele în masă și arestările neîntrerupte ale oamenilor pașnici, după incendierea și distrugerea bise- ricilor, o spaimă de moarte a intrat în fiecare familie și casă. La nici un an de la „eliberare”, în ziua de 7 iunie 1941, N.K.V.D.-ul sovietic de la Chișinău cere aprobarea Moscovei și 1315 vagoane pentru deportarea a 85 de mii de basarabeni în Siberia. Peste o săptămână, la 14 iunie, în condiţii de neimaginat, eșaloanele ticsite cu elitele basarabene – profesori, preoţi, politicieni, învăţători, foști primari, moșieri, industriași, funcţionari din administraţia românească – trec Nistrul și se îndreaptă spre lagărele de concentrare sau de exterminare de dincolo de Ural. Apocalipsa începută de regimul de ocupaţie este întreruptă provizo- riu de războiul mondial, dar va fi reluată cu o cruzime și mai înfiorătoare după august 1944. Mai întâi sunt mobilizaţi și aruncaţi pe prima linie a frontului sovieto-german circa o sută de mii de bărbaţi tineri, care neavând nici o experienţă de luptă sunt schilodiţi și împușcaţi cu nemiluita. Urmează foametea organizată de Kremlin din 1946-1947, în urma căreia pier în chinuri groaznice peste un sfert de milion de basarabeni. Iar peste doi ani, la 6 iulie 1949, zeci de mii de oameni gospodari („chiaburii”) sunt aruncaţi în eșaloanele morţii și împrăștiaţi prin mlaștinile Siberiei și prin pustiurile Kazahstanului. Astfel, drumul spre deromânizarea Basarabiei, spre rusificarea și mancurtizarea ei, era deschis pentru Kremlin. Ce a urmat, e o altă filă din Cartea ororilor, dar într-o zi de 6 iulie, după 67 de ani de la cel mai mare val de deportări, este necesar, pentru vindecare, să înţelegem ce s-a urmărit cu adevărat prin golirea Basarabiei de elite și de oamenii ei cei mai reprezentativi. La fel, și la București, și la Chișinău, ar trebui să se con- știentizeze că deportările masive din 14 iunie 1941, 6 iulie 1949 și 1 aprilie 1951 sunt părţi foarte importante din vechiul și halucinantul proiect al Moscovei de a domina și de a înainta spre Vest, de a distruge și asimila fiinţa naţi- onală a Basarabiei, de a face, după un respiro, următorul pas, peste Prut, apoi, după un alt respiro, alt pas peste Carpaţi.

Deși această restituire a memoriei este departe de a fi un rechizitoriu, s-ar mai cere spus că cei care au deportat și dezmembrat familii și neamuri, cei care au asasinat milioane de oameni și au vărsat sânge nevinovat, cei care au scârnăvit credinţa, adevărul, istoria și sufletul popoarelor înrobite, nu dau nici un semn că ar avea mustrări de conștiinţă după un experiment diabolic și un trecut atât de oribil. Dimpotrivă, după ce s-au asigurat că nu vor fi trași la răspundere pentru crimele lor abominabile, fără pic de remușcare, nu ne permit să ne ridicăm în picioare, ne dau indi- caţii insistente să nu răscolim trecutul, să nu căutăm documentele tăinuite în arhive, să nu ascultăm mărturisirile supravieţuitorilor, să nu îndrăznim cumva să le cerem socoteală pentru faptele lor oribile împotriva naţiunilor și uma- nităţii. Cinismul lor fără de margini e la fel de dezgustător ca și crimele pe care le ascund, sau le prezintă ca fiind colective, ale tuturor, nu individuale. Pretinsa lor nevinovăţie, camu- flată după munţi de minciună și îndemnuri mascate de a tolera crima și răul, le garantează dominaţia, bogăţia și perpetuarea. Ei iau în derâdere suferinţele popoarelor nedreptăţite, ei le impun sisteme politice, ideologii și regi- muri pe placul lor, ei le dau în cap și peste gură celora care refuză să fie papagalii lor, ei adună toate cozile de topor de pe pământurile ocupate și le dau puterea și comanda să-și jefuiască ţara și să-și umilească neamul. Apropo de cozile de topor: pentru colaboraţionismul lor, adeseori din tată în fiu, ele chiar și astăzi continuă să fie plătite, folosite și protejate de Kremlin, iar numele lor, ca și ale acelora care au întocmit listele a zeci de mii de deportaţi, sunt tăinuite cu strășnicie. De ce?

Un neam întreg stă încremenit de decenii la masa tăcerii. Să nu-și poată aminti drumul spre Ţară și rugăciunea întreruptă? Ochii fraţilor, părinţilor și buneilor noștri deportaţi de la vatra și casele lor ne privesc din alte timpuri și depărtări. Ochii lor sunt ca cerul Basarabiei în luna iulie: în așteptare. Ce așteaptă ei? Să le facem și lor un loc la masa tăcerii?

Un comentariu

dans 11 aprilie 2017 la 9:16 am - Raspunde

nu s-a luat modelul din tarile baltice, unde numai cei care dovedesc ca se trag din cei care locuiau in tara inainte de ocupatia ruseasca au drept de vot. Astefel am lasat roadele otravite ale deportarilor si genocidului sa-si faca efectul. Kremlinul isi freaca miinile, pentru ca beneficiaza acum de rezultatul criminal al politicilor iudeo-bolsevice. Romanii au devenit minoritari in tara lor, grupulete de gagauzi si bulgari isi fac mendrele pe muzica drepturilor minoritatilor garantate cu parul din Transnistria….
Si frica…. cred ca anii de teroare au modificat ADN-ul multora. Deseori, in ochii basarabenilor se citeste frica de a activa politic, frica de a fi roman in tara ta. Nu vreau sa-i acuz de nimic, pentru ca nici noi astialalti de dincoace de Prut n-am fost mai breji.

L	Ma	Mi	J	V	S	D
1	2	3	4	5	6	7
8	9	10	11	12	13	14
15	16	17	18	19	20	21
22	23	24	25	26	27	28
29	30

Distribuie!

Alte articole

De ce se comasează alegerile: ca să înțeleagă tot românu’. Ne apropiem de un nou moment 1940

„chiar am crezut în CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE A UNIUNII EUROPENE”

Președintele Serbiei, Vucici: „Planeta a luat deja foc!”

Un comentariu

Comenteaza Anulează răspunsul