Azi, în Spania, Moța și Marin…

“…iubiti parinti, cautati sa vedeti, alaturi de durerea voastra, toata frumusetea faptei noastre: Se tragea cu mitraliera in obrazul lui Hristos! Se clatina asezarea crestina a lumii! Puteam noi sa stam
nepasatori? Nu e o mare binefacere sufleteasca pentru viata viitoare, sa fi cazut in apararea lui Hristos? Astfel, pe langa durere, nu se poate sa nu simti o mare inaltare sufleteasca…” (scrisoare adresata parintilor sai in ziua plecarii sale in Spania-Bucuresti 22 noiembrie 1936)

La 1 decembrie 1936, de pe vaporul “Monte Olivia” care-l ducea spre Portugalia, scrie a 2-a scrisoare parintilor sai, reafirmand:

“…datoria noastra catre Dumnezeu, in al Carui obraz se trage
azi cu mitraliera si datoria noastra fata de neamul nostru, a carui soarta atarna si ea atat de mult de lupta hotaratoare care se desfasoara azi in Spania…” Si: “Nu e adevarat, ce spuneau unii, ca ramas in tara puteam fi mai de folos…luptei de acasa. Biruinta morala pe care noi o vom castiga in Spania – cu orice jertfe – va fi mai mare pentru lupta nationala, decat tot ce am mai putea face in restul vietii noastre, ba si dincolo de ea…Acesta e adevarul.”

In noaptea de Craciun a anului 1936:

“Mor oameni cu zecile de mii, unii pentru a izbuti sa darame altarele Bisercilor lui Hristos, iar altii pentru a le apara. Comunismul este precum acea fiara rosie din Apocalipsa, care se ridica pentru a izgoni pe Hristos din lume…in tarile unde comunismul a biruit, Biserica a fost doborata. Nu pentru vesnicie, dar totusi a fost doborata pentru veacul de azi, iar in locul ei s-a instapanit puterea diavoleasca a necredintei, a stricaciunii, cu suferintele si moartea sufleteasca si trupeasca a oamenilor de azi. Noi credem in invierea Bisericii atat in Rusia cat si in Spania comunista…Dar aceasta
inviere cat si mantuirea tarii noastre de pacostea stapanirii lui Antihrist, atarna de vrednicia noastra! Daca noi nu ne vom trezi si nu vom porni la implinirea datoriei noastre, in razboiul pe care l-au pornit ostile diavolesti, atunci prabusirea va veni, cum a venit si aiurea. Si cine stie cate veacuri de ispasire, in robie si chin, vor trebui sa treaca peste vietile nenorocitilor nostri urmasi, pana cand sa vrednicim a ne bucura din nou de stapanirea Bisericii asupra sufletului oamenilor…Sa nu lasam o tara fara Biserici, fara
icoane, fara ocrotirea manii lui Dumnezeu! Sa nu lasam copiilor nostri o viata in care, vor fi pierdut pe Hristos! Iar pentru asta, sa nu fugim din fata jertfei pentru apararea Crucii!”

3 ianuarie 1937:

“…nu poate fi pentru om o cinste mai mare, o chemare mai plina de rod sufletesc, decat aceea de a fi aparator a lui Hristos si, prin
Hristos, al neamului tau crestinesc…Sa lasam cu totii la o parte vorbirea cea multa, si mai ales sa lasam la o parte credinta ca ne-am implinit datoriile prin asemenea lupte de vorba goala, prin parada si lauda stearpa, ori prin hotarari care nu sunt urmate de aspra greutate a faptei, a jertfei, a poverii…Si astfel, inarmati sufleteste, sa asteptam poruncile pentru a razbi, gata de sangerare si de moarte, prin negurile de intuneric si de pierzare care invaluie tot mai mult neamul nostru…Caci Dumnezeu nu poarta cu carul biruintei decat pe viteji, pe cei care stiu a pieri pentru a-si rascumpara neamul si
sufletul.”