Politica este o curvă… istoria, la fel

Este noaptea de Revelion. În întreagă lume, majoritatea oamenilor petrec fericiți. La fel ca acum, cu peste un secol în urmă, în noaptea de 10 aprilie 1912, pasagerii de pe Titanic petreceau fericiți. Doar că astăzi, Titanicul nu mai este doar un vas de croazieră, este o planetă întreagă, condusă din umbră spre un aisberg gigantic și mai ales nevăzut.

Întotdeauna, istoria oficială o scriu învingătorii. Și o scriu așa cum vor ei. Un caz pe care îl consider monstrous, dar exemplificativ, este masacrul din pădurea Katyn, unde elita armatei poloneze (aproximativ 20.000 de ofițeri) a fost executată prin împușcare. Zeci de ani, o întreagă lume știa că acest masacru a fost săvîrșit de naziști – așa ne povestise învingătorul. Cînd învingătorul (URSS) s-a destrămat, am aflat că nu naziștii au săvîrșit masacrul, ci acesta a fost programat și organizat de evreul gruzin Lavrenti Beria, șeful NKVD!

Unele minciuni sînt demontate într-un timp relativ scurt (de pildă, în martie 1990, media occidentală arăta un așa-zis maghiar bătut cu sălbăticie de români – de fapt, era invers, un român fusese bătut cu sălbăticie de maghiari; sau, în timpul războiului dintre Iugoslavia și Croația, media germană prezenta un masacru săvîrșit de soldații sîrbi – de fapt, era un masacru săvîrșit de croați); altele sînt demontate după jumătate de secol; iar altele, niciodată.

Doar bunul Dumnezeu știe cîte lucruri cutremurătoare vom putea să aflăm după ce SUA se vor destrăma!

În ultimele zile am urmărit la TV  multe emisiuni despre revoluția din 1989 (nu le comentez, fiindcă m-aș enerva), dar și un material primit pe internet despre izbucnirea revoluției din Siria. Am aflat că revoluția a izbucnit în ziua de 15 martie 2011 în orașul Dera, unde, cum spune Occidentul, armata siriană a tras în populația civilă. Autoritățile siriene au explicat însă că nu au făcut decît să riposteze la focuri de armă trase de răsculați.

Aceasta îmi aduce aminte de niște lucruri pe care le-am aflat acum un sfert de veac, dar despre care nu am scris pînă acum. Nu am scris, întrucît sînt convins că îmi voi atrage multe înjurături, dar m-am hotărît să fie scrise. Și să putem face niște paralele.

Unii prieteni revoluționari timișoreni săreau în sus cînd le spuneam că marea noastră „revoluție” a fost opera unor servicii secrete străine, care a beneficiat de sprijinul unor trădători români. Ei nu vor să înțeleagă că dacă recunosc că au fost manipipulati (așa cum am fost și eu), asta nu le știrbește cu nimic nici meritele, nici sacrificiile și nici eroismul. Eu unul am renunțat să solicit un nou certificat de revoluționar (cum a cerut pentru nu știe nimeni ce merite hulpavul Alexandru Arșinel) cînd am realizat în mod definitiv și irevocabil că revoluția la care am participat a fost primul pas, pregătit în Occident, pentru distrugerea României.  Ar fi fost ca și cum aș fi cerut să fiu plătit pentru asta.

Și acum, hai să vedem cu ochii de azi ce s-a întîmplat în urmă cu 25 de ani și cum se aseamănă cu alte evenimente recente din țările arabe.

În ziua de 15 decembrie 1989, în sprijinul pastorului reformat Laszlo Tokes (în mod repetat fiind menționată, în materiale pe internet, apartenența sa la serviciile secrete maghiare!), a cărui evacuare fusese dispusă de instanță, se strîng în față casei sale cîteva zeci de „enoriasi”. Acum cam 15 ani, Claudiu Iordache mi-a spus că, de la geam, „eroul” Laszlo Tokes făcea semne disperate celor care protestau în față casei lui să se disperseze și să plece acasă. Bizar! Oile nu ascultau de cuvintele păstorului! Au rămas să protesteze!

După revoluție, m-am întîlnit cu cîțiva prieteni, procurori în Procuratură Generală, care fuseseră trimiși la Timișoara. Și am aflat următoarele (de la ei și de la alții):

– cînd Ceaușescu vorbea despre „huligani”, nu era chiar departe de un anumit adevăr: în primele momente, pînă la declanșarea revoluției propriu-zise (cînd au  ieșit în stradă coloanele de muncitori), în Timișoara au acționat bande care spărgeau vitrinele de la magazine și furau sticlelele de băuturi (dar și alte bunuri);

– cînd procurorii au ajuns la Timișoara, au constatat că cei care le erau aduși la mandat nu erau huligani, ci participaseră la o revoltă populară – în decembrie 1989, procurorii veniți de la București la Timișoara, NU au emis nici un mandat de arestare;

– cea mai importantă informație de la Timișoara (dacă este adevărată): din spatele ostașilor, s-a tras înspre revoluționari; din spatele revoluționarilor, s-a tras înspre armată! Seamănă cu situația din Dera, nu-i așa?

– cei reținuți la Timișoara, puși în libertate de procurori, au fost mai înainte bătuți crunt de miliție; cele mai sălbatice bătăi au fost aplicate de Dorin Mihăiasa (de la IGM), care, la un timp după revoluție, a fost promovat șef al Direcției Penale din IGP;

– izoterma cu cadavrele de la Timișoara aduse în București pentru a fi incinerate la crematoriu – aici sînt mai multe aspecte de discutat:  trimiterea cadavrelor a fost dispusă de generalul Gheorghe Diaconescu, prim adjunct al procurorului general; faptă lui a fost cercetată după ce s-a prescris, și s-a constată că este prescrisă!, iar gen. Diaconescu, trecut în avocatură, a devenit avocatul lui Adrian Năstase; al doilea aspect: pe autostradă Pitești-București, izoterma a fost preluată de ofițeri IGM – unul dintre ei a fost  căpitanul (sau maiorul, nu mai țin minte) Dumitru Sorescu, care au condus-o la crematoriu  – tot la un timp după revoluție, Dumitru Sorescu a devenit șeful poliției române ; în al treilea rînd, cel mai important: știam că toate cadavrele din izotermă aparțineau unor revoluționari timișoreni – apoi, am citit că cei incinerați (sau cel puțin nu toți) nu apar ca victime ale revolulutiei din Timișoara – ceea ce ar însemna că erau provocatori străini;  la oră această, nu mai am nici sursele necesare de informații  și nici puterea că să aflu care este adevărul – dar dacă este adevărat, degeaba rîdeam de Crăciunul lui 1989 cînd Ceaușescu vorbea de „agenturili”, care atacau țara.

Postul de radio Europa Liberă, înființat în anul 1950 de CIA, dar care, pentru ca administrația americană să nu poată fi acuzată că se implică în problemele interne ale altor țări, a fost preluat și finanțat în anul 1972  de Congresul SUA, ne-a anunțat că la Timișoara din ordinul lui Ceaușescu au fost uciși 60.000 de români. Minciuna ne-a scos în stradă și Ceaușescu a căzut. Dar el, la un proces împotrivă oricărei proceduri penale, a spus un mare adevăr: „agenturilii”. Se pare că nu mai puțin de 7 servicii străine au conlucrat la  „revoluția” română, în care au murit nevinovați atît de mulți români. Ceaușescu a fost ucis, la dorință lui Silviu Brucan, pentru a nu vorbi mai mult despre Malta și despre agenturi. „Agenturile” au colaborat cu mulți specialiști – cu specialiști în diversiune, cu specialiști în războiul psihotronic, cu specialiști în IT , cu specialiști în psihologie dar și în psihologia națiunilor, cu mass-media, în special americană, cu specialiști în meteorologie. De fapt, cred că ultimii specialiști au propus devansarea revoluției programată inițial la Iași și izbucnită înainte de termen la Timișoara. Urmau, în plină iarnă, vreo 10 zile superbe că de toamnă – oamenii puteau să iasă în stradă și să reziste multe zile.

Mai țineți minte imaginile transmise de TVR Liberă cu pretinsul cîntar din aur cu care Zoia Ceaușescu își cîntărea carnea cumpărată din străinătate sau pretinsele robinete din aur din baia familiei Ceaușescu?  Mai țineți minte că (fără nici o probă – dar asta ar fi un alt subiect de articol), soții Ceaușescu au fost condamnați la moarte (printre altele) pentru că au vrut să fugă în străinătate pe baza unui milliard de dolari ascuns în Elveția? Toate au fost minciuni, și s-a dovedit că sînt minciuni. Este însă o metodă prin care propagandă promovată de serviciile secrete americane acționează asupra celor naivi ori deja imbecilizati.

Va amintiți că după moartea lui Yasser Arafat au apărut într-o anume presă știri că acesta ar fi ascuns vreun milliard de dolari  Elveția? Vă amintiți  că, după  ce Ghadafi  ieșit din ascunzătoare pentru  se întîlni cu Hillary Clinton și a fost ucis, s-a spus că furase lăzi cu artefacte de aur cu care să fugă din țară?

Uite că proștii cred. Dar adevărul este că cei care cred fanatic într-un ideal, nu-și doresc bogăția. Cel mai bun exemplu este Che Guevara, cel mai mare erou  pe care îl văd eu în tot secolul trecut, cel care provenind dintr-o familie bogată și care avînd o meserie bănoasă, și-a jertfit viața luptînd împotrivă imperialismului, căruia noi am fost vinduti.

Nici Che Guevara, nici  Nicolae Ceaușescu, nici Yasser Arafat, nici Saddam Hussein, nici Muammar al-Gaddafi nu au vrut bogății (putere, unii dintre ei, da – dar în nici un caz nu au furat de la popor și nu au vrut bogății pentru ei).

Unii, au avut ceva în comun: Ceaușescu, Hussein și Gaddafi au vrut să înființeze o bancă internațională, cu dobînzi foarte mici, care să ajute țările sărace. Asta, a supărat BM și FMI și atunci, Nicolae Ceaușescu, deși a fost singurul prieten al Israelului din tot lagărul socialist, a fost ucis  Ceilalți, la fel. Cum se spune în filmele americane: „Nu este nimic personal, este o problemă de afaceri”.

Marea greșeală a lui Ceaușescu a fost, cum se spune acum, „lipsa de comunicare” cu poporul. Dacă ar fi explicat că organismele mondiale sioniste ne jupoaie cu dobînzile și trebuie să facem efortul de a achita cît mai grabnic creditul, românii ar fi înțeles și ar fi acceptat. În 1989 reușisem, cu mari sacrificii, să îl achităm – puteam să ne întoarcem, din punct de vedere al traiului de zi cu zi, la nivelul anterior începerii restituirii împrumutului. Propagandiștii actuali critică tot ce există în România dinainte – ei bine, mezeluri „ca pe vremea lui Gheorghiu Dej” (ca să spun așa), adică pînă la apariția salamului cu soia, eu nu am mai mîncat de vreo 3 decenii; românii nu aveau toate drepturile de azi (dar faptul că, de pildă, nu aveau dreptul la viață homosexuală, nu mă deranja cu nimic), dar toți românii aveau servici, aveau casă, aveau asigurată sănătatea în mod gratuit, elevii și studenții beneficiau de învățămînt și de tabere gratuite – adică, lucrurile de bază în viață omului. Și, cel mai important, aveam patriotism, mîndrie națională și mai ales solidaritate – pentru ținerii de azi, în general acestea sînt niște chestii necunoscute. Dacă eu aș fi știut de ce am dus-o greu în ultimii ani ai lui Ceaușescu, dacă aș fi știut că la Timișoara a fost o provocare creată de serviciile străine, dacă aș fi știut că la Timișoara nu au fost uciși 60.000 de revoluționari, eu NU m-aș mai fi dus la „revoluție”. Doar că atunci, nu m-am gîndit cum se face că timișorenii nu au ieșit în stradă fiindca duceau o viață grea, ci au ieșit fiindcă a fost evacuat un pastor reformat ungur?

Am dus cu toții cîțiva ani grei că să plătim un împrumut în urmă căruia agricultura românească a devenit competitivă pe plan mondial, industria românească a devenit competitivă pe plan mondial, cercetarea românească a devenit competitivă pe plan mondial, am creat o flotă care mi se pare că ajunsese a șasea din lume, am construit hidrocentrale și termocentrale, am făcut metroul bucureștean și multe alte lucruri bune. Ce s-a întîmplat apoi?  A venit Petre Roman care într-un an de zile a pus agricultura pe butuci, a inițiat distrugerea industriei, a epuizat rezervele în valută ale țării (nu mai țin minte exact,  2-3 miliarde de dolari), a tocat miliardul de dolari strîns în toată lumea pentru a ajuta România după revoluția ei sîngeroasă; și nu știu ce a făcut cu creanțele pe care România  le avea față de o serie de state arabe și africane (iarăși nu mai știu exact cît, dar în jur de 2 miliarde de dolari) – de fapt, știu ce-întîmplat: creanțele au fost cedate unor beizadele din politica română la prețul de 10 cenți /1 dolar. Toate acestea într-un an de zile, fără  să se vadă  nimic din aceste cheltuieli! Iar în 1991 Petre Roman ne îndatorează din nou la FMI! Pentru nimic, din toate acestea, Petre Roman nu  fost cercetat!

Am trăit din plin zilele revoluției și mineriadei din iunie, am făcut propriile mele anchete pe baza a ceea ce văzusem cu ochii mei, am publicat multe articole, pe care nu le-a băgat nimeni în seamă. În ziua de 30 decembrie 1996, Dan Voinea a fost numit șef al Direcției Parchetelor Militare. L-am sunat la telefon (ne cunoșteam de foarte mulți ani), l-am felicitat pentru numire, i-am spus că sper că va descîlci dosarele revoluției și mineriadei și i-am mai spus că am multe lucruri de declarat, pe care cei dinaintea să le-au neglijat. În această anchetă pe mine nu mă interesă că soldatul Gheorghe l-a împușcat, la ordin sau din confuzie, pe revoluționarul Vasile. Pe mine mă interesa, pe de-o parte, să se cerceteze intervenția serviciilor străine în provocarea revoluției și crimele necesare pentru extinderea acesteia în țara iar, pe de-altă parte, diversiunea în urmă căreia după fuga Ceausestilor au murit de aproape 10 ori mai mulți români decît înainte de fuga lor, pentru ca Ion Iliescu și ai lui (mulți, mulți dintre ei agenți GRU și nu numai) să pună mînă pe putere. În aceeași zi de 30 decembrie 1996, seara tîrziu, Dan Voinea m-a sunat să ne întîlnim și să vorbim. A venit la mine în cartier, ne-am întîlnit la o berărie, i-am spus ce vroiam să declar. Anii au trecut (degeaba), m-am mai întîlnit cu Dan Voinea de multe ori, dar de audiat, nu am fost audiat niciodată.

Problemă „teroristilor”, care știam că după capturare au fost predați armatei, nu-mi ieșea din cap. Într-o zi, intilnindu-mă cu generalul Mircea Chelaru (la acel moment trecut în rezervă), unul dintre cei mai bine informați oameni în acest domeniu (la revoluție era CI-st), la un moment dat l-am întrebat ce a făcut armată cu „teroristii”. Gen Chelaru mi-a spus că au fost predați la Miliția Capitalei. L-am întrebat dacă au fost predați cu borderou – s-a uitat la mine parcă nedumerit (poate eu nu folosisem termenul adecvat), după care mi-a răspuns: „Da, cu borderou, și doar colonelul Bărbulescu știe ce a făcut cu ei, dar Bărbulescu a murit.”  Se pare însă că Bărbulescu (fostul șef al Miliției Capitalei) nu murise, dar nici nu știu să-l fi audiat cineva pe această temă.

Cred că nenorocirea României nu a fost Ceaușescu, ci participanții la cel de-al 14-lea Congres, care l-au reales în unanimitate în noiembrie 1989. Din partea Procuraturii Municipiului București a fost delegat Vasile Manea Drăgulin, procurorul șef adjunct, secretarul PCR și om de încredere al Securității. În anul 1993, Vasile Manea Drăgulin a fost numit procuror general al României.

Dacă Ceaușescu nu ar fi fost reales, planul conceput la Malta de Gorbaciov și Bush nu ar mai fi avut motive să fie pus în aplicare. Stau, mă gîndesc și nu înțeleg (nici nu cred că voi află vreodată) oare Gorbaciov a fost ucenicul vrăjitor care din neghiobie a deschis cutia Pandorei sau a fost participant conștient la acest complot mondial? Ale căror principale consecințe nu au fost libertatea și drepturile omului în Europa de Est, ci desființarea Tratatului de la Varșovia, singurul sprijin al țărilor arabe antisioniste, care apoi au fost atacate pe rînd de SUA sprijinite de NATO, precum și căderea economiilor acestor țări în mîinile evreilor.

De ce v-am dat numele de Mihăiasa, Sorescu, Manea Drăgulin? Ca să vedeți în mod concret cum cei implicați în reprimarea revoluției au fost considerați, după revoluție, ca fiind cei mai potriviți pentru promovare.

Și vă mai dau  niște exemple. Se tot vorbește despre uciderea de către Securitate a dizidentului Gheorghe Ursu. Gheorghe Ursu a fost o victimă (de două ori), dar nu un dizdident. Sionismul se străduiește să-i falsifice biografia. Gheorghe Ursu a fost un evreu născut în Soroca (Basarabia) și stabilit apoi la Galati, unde a intrat în mișcarea bolșevică de tineret avansînd cu timpul în funcție, pînă cînd Gheorghiu Dej a hotărît să elimine evreii din viață politică. În aceste condiții, Gheorghe Ursu s-a concentrat pe activitatea profesională și pe colaborarea cu Securitatea (da! „dizidentul” Gheorghe Ursu a fost colaboratorul Securității!), datorită căreia plecă în dese deplasări în străinătate. Pe la mijlocul anilor ’80, după ce reușise să-și trimită în străinătate fiică și fiul, a rupt pactul cu diavolul. Și atunci Securitatea l-a pedepsit, cerînd arestarea lui după o  percheziție în urmă căreia i s-au găsit în locuința monezi divizionare în valoare totală de (mi se pare) cca. 15 $, rămase în urmă deplasărilor sale peste hotare. Cu aprobarea procurorului șef de la Procuratură sectorului 6, Alexandru Țuculeanu, procurorul Ilie Picioruș l-a arestat pe Ursu (suma găsită nu justifica în nici un fel arestarea), care a fost ucis în arestul IGM, nu din ordinul securității, ci din cauza unei brute antisemite , Marian Clită, coleg de celulă, care i-a tras în abdomen o lovitură extrem de puternică de picior cu bocancul greu, de deținut. „Dizidența” lui Gheorghe Ursu consta în faptul că își consemnase în niște caiete părerile lui personale. Cine vrea să știe mai multe, găsește în cartea mea de pe net, „Codul lui Lucifer II” (http://www.scribd.com/doc/207706199/Codul-Lui-Lucifer-II#scribd).

După 1990, tot la un anumit interval de timp, Alexandru Țuculeanu a ajuns prim-adjunct al procurorului general al României, iar Ilie Picioruș, șef de cadre în Procuratură Generală. Bizar! Comunitatea evreiască nu a protestat! De ce?!

Ultimul nume: în decembrie 1989, și în  procuratură din București a avut loc o mini-revoluție: în două unități, procurorii au dat afară procurorii șefi, pentru colaborarea lor notorie cu securitatea. Este vorba de procurorul șef Alexandru Țuculeanu de la sectorul 6 ( despre care tocmai am vorbit) și procurorul șef Doru Crin Trifoi de la sectorul 5, care, după ce a fost dat afară în șuturi de procurori,  a fost preluat „pas cu pas” ca director la Guvern, director și apoi secretar de stat la Ministerul Justiției.

Vi se pare că „Revolutia” a schimbat ceva? Sau a făcut doar o rotație între oamenii de încredere ai trădătorilor țării, după ce (acum am ajuns să recunosc) ultimul președinte patriot și dușman al corupției a fost ucis? Poate va veți mira, poate că mă veți blama, dar eu, ca „luptator în revolutie”, încep să văd ceva comun în destinul tragic al patriotului și luptătorului anticorupție Ion Antonescu cu destinul tragic al patriotului și luptătorului anticorupție Nicolae Ceaușescu. Și mai este ceva comun între ei: amîndoi i-au ajutat pe evrei, dar evreii au hotărît moartea lor.

Cu toate păcatele lui, Ceaușescu a fost un patriot și un luptător împotrivă corupției. Pe vremea lui Ceaușescu, într-adevăr exista frică: frică de partid, de miliție, de securitate. Dar iată că frică păzește bostanii. Astăzi, marilor mafioți nu le este frică de nimeni și de nimic. Ei cred că influența politică relațiile sau banii îi scăpa de orice răspundere penală. Și, deși tot mai des cad nume importante, cei rămăși cred cu inconștientă că lor nu li se poate întîmpla nimic.

                                                                                                                    Dan  Cristian  IONESCU