Marii „penali” ai lumii

Marii „penali” ai lumii
Ambrus Bela

Articol scris deAmbrus Bela

Publicat pe data de 12-11-2019

Nu există propriu-zis nicio luptă împotriva corupției, ci una pentru
eradicarea națiunilor. Sunt doar „corupți buni” și „corupți răi”.

DE UNDE A APĂRUT IDEEA

Preludiul unei restructurări, începutul unei revoluții, debutul unui
război civil, sunt tot atâtea posibilități pentru o polarizare atât de
adâncă a societății de astăzi. Pe de o parte, rămâne așa-zisa elită –
economică, politică, bancară – , establishmentul, iar pe de altă
parte, populația. Două lumi care nu se suprapun deloc. O lume a
socializării pierderilor și a privatizării profitului, a imposturii și
dublului limbaj.

Ideea utilizării justiției ca armă politică a apărut la Chicago. Să ne
întoarcem în anii ’60 când Saul Alinsky își începea prodigioasa
activitate de educare a activiștilor „contra culturii”. După un
deceniu de activism politic, prelegeri și scrieri, revista Time anunța
că „Democrația americană este modificată de ideile lui Alinsky”. Azi,
putem afirma că democrația întregii lumi „occidentale” este
modificată.

Saul Alinsky s-a inspirat copios din modul de organizare a Mafiei. A
elaborat, ulterior, lucrări care aveau ca obiectiv subversiunea și
utilizarea slăbiciunilor democrației tocmai pentru răsturnarea ordinii
democratice și a organizării statale.

Unul din studenții care au fost influențați de învățăturile lui
Alinsky a fost și Barack Obama, devenit mai târziu ideolog al
Partidului Democrat, dar și Hillary Rodham (Clinton), care nu doar că
a fost studenta lui Alinsky, dar, fascinată fiind de ideile subversive
și antistatale ale acestuia, i-a dedicat și o carte – „There Is Only
the Fight: An Analysis of the Alinsky Model”, descoperită de presă în
biblioteca de la Wellesley College din Chicago. Cum ar spune Hillary,
ideea e să „freci leziunile crude ale nemulțumirii și să determini
[masele] la acțiune prin agitație”.

În 1993, Bill Clinton își începea mandatul la Casa Albă, însoțit de
Hillary, care extrem de repede a preluat sarcina de a curăța imaginea
Casei Albe de acuzele de viol ce apăreau din toate direcțiile la
adresa lui Bill. A fost cea care a recurs la sprijinul FBI și a
contractorilor armatei, pentru a le elimina pe cele care-i acuzau
soțul.

Fiscul și FBI, ulterior judecătorii cu simpatii democrate, au fost
aduși în această mică armată personală, pro-prezidențială. Se
deschidea astfel o epocă întunecată în politica americană, dar care în
mandatul lui Obama avea să fie exportată cu succes de Hillary Clinton,
inclusiv în România.

„Dacă voi fi pusă sub acuzare, jumătate din Washington D.C. va cădea
împreună cu mine”, amenința Hillary Clinton, ca răspuns mulțimii
care-l aclama pe Donald Trump, scandând: „Lock her up!”

La ora actuală, Justiția este folosită pe scară largă pentru a
îndepărta indezirabilii din calea celor care vor să impună ceea ce se
numește „Noua Ordine Mondială”, globalizarea. Da, și în țările UE, că
nu degeaba a lăsat-o Obama pe Angela Merkel în poziția de „lider al
lumii libere”.

Singura mutație importantă care s-a petrecut între timp a fost
juxtapunerea ideilor lui Alinsky cu cele ale neomarxiștilor de la
Școala de la Frankfurt, de la Georg Lukács la Jürgen Habermas, apoi
Karl Popper și celebra lui „societate deschisă” mistificată de George
Soros.

CÂT COSTĂ?

Liberalii, naționaliștii și populiștii care se opun unei Europe
federale și susțin o Europă a națiunilor sunt considerați corupți din
start, iar opoziția lor față de mărețul „proiect european” se
întâmplă, pentru a se salva de acuzațiile de corupție. Situația din UE
nu e singulară.

Anual, Uniunea Europeană aruncă pe geam sume colosale pentru a
demonstra că există o luptă împotriva corupției, asta fără să mai luăm
în calcul și costurile adiacente cum ar fi cele legate de închisori,
de instanțe de judecată, plus cheltuielile necesare ONG-urilor, presei
etc., care asigură zgomotul de fond.

Ajunge să privim pe sondajele privind opinia cetățenilor despre
principalele probleme ale țării și vom observa că pe locuri din vârful
listei vom regăsi corupția. Tot așa cum regăsim și mari îngrijorări
privind schimbările climatice. Desigur, niciodată nu vom regăsi
migrația necontrolată, islamizarea, precaritatea veniturilor și a
locurilor de muncă, destructurarea capitalului autohton etc.

Organul anticorupție al Consiliului Europei (GRECO) a avertizat că
percepțiile publice asupra nivelurilor scăzute de corupție din anumite
țări pot duce la subestimarea necesității de măsuri pentru combaterea
practicilor corupte.

Ar fi vorba despre țări precum Polonia, care nici „măsurate” de
Transparency International nu apar ca fiind corupte. Ceea ce șefii UE
par să înțeleagă extrem de greu este faptul că fenomenul corupției,
dincolo de aspectul economic, are și o componentă strict morală.
Polonia este una dintre țările creștine, de unde comunismul a fost
alungat în principal cu susținerea Bisericii.

Lupta anticorupţie are, așadar, strânse legături cu educarea eticii
din societate, a încrederii cetățeanului în cei care-l conduc. Și,
desigur, în mecanismele de control. Corupția înflorește acolo unde
statul este perceput ca fiind abuziv, ostil, astfel încât frauda poate
să îl slăbească.

O REŢETĂ IDENTICĂ PENTRU TOŢI

Când discutăm despre Justiție ca armă politică, trebuie să avem în
vedere schema de funcționare a întregului mecanism global care se
străduiește să impună neomarxismul la scara întregii emisfere.
Corupția în sine este doar o gogoașă inventată pentru a elimina din
joc orice oponent. Din Statele Unite până în Israel și din Uniunea
Europeană până în America Latină, procedeul utilizat este identic.

Avem următoarele componente, exceptând din schemă așa-zisa „elită” mondială:

• clasa politică aservită intereselor corporatist-bancare;

• ONG-urile și agitatorii sociali;

• media – cu toate componentele sale: ziare, televiziuni, radiouri,
bloguri, social-media, motoare de căutare etc.;

• justiția și serviciile secrete.

Practic, toate „armele” menţionate mai sus sunt utilizate într-o
strânsă colaborare, excluzând orice posibilitate de a scăpa de
„sistem”. Fapta de corupție, reală sau nu, dar cel mai adesea
„descoperită” de vreun ONG stipendiat de „elită”, cum ar fi
Transparency International, „se îngrijorează” în privința unui element
marginal legat de viața sau activitatea victimei.

De aici, ONG-ul întocmește un raport, dă glas „suspiciunii”, care se
și publică, apoi intervine mass-media și amplifică subiectul, scoate
în evidență aspecte stridente, exagerează, moment în care se poate
sesiza Justiția, ca să cerceteze fapta „de corupție” semnalată.

Cu sau fără ajutorul serviciilor secrete, victima este acuzată public
și „cercetată” (nu învinuită, nu trimisă în fața instanței), pentru că
ar fi săvârșit o faptă de corupție.

De aici, aceeași presă începe să acuze, de astă-dată mai vocal, căci
cel în cauză este „penal”, iar ONG-urile își întocmesc raportul către
clasa politică (de exemplu structurile europene), subliniind că
victima este profund coruptă și că împotriva ei au început demersuri
juridice.

E timpul politicienilor din rândul adversarilor să se „indigneze” și
să ceară demisia, demiterea sau deferirea către procuratură a
„coruptului” care este, totodată, chemat „să-și demonstreze
nevinovăția”, ceea ce este din start un demers imposibil.

Jocul acesta de-a du-te vino pe întreaga axă se întâmplă până când cel
vizat este eliminat din joc.

Același mecansim este însă pornit de îndată, cu scopul invers, de a-i
demoniza pe acuzatori și de a „spăla” reputația celui învinuit.

CORUPTII CEI RAI

DONALD TRUMP

Statele Unite ale Americii au cheltuit milioane de dolari, ca să-l
ancheteze pe președintele Donald Trump privind o posibilă complicitate
cu rușii, care s-a dovedit a fi o făcătură. Cum spuneam, Trump face
parte dintre „corupții răi”. Să vedem pe cine mai regăsim pe această
listă și ce „păcate” au ei.

Donald Trump a discutat cu președintele Ucrainei, discuția dintre ei
fiind despre fostul vicepreședinte american Joe Biden, care l-a
șantajat pe fostul președinte Porosenko cu împrumutul de un miliard de
dolari, cerându-i să-l demită pe procurorul general care îi ancheta
fiul. Democrații cer acum punerea lui Trump sub acuzare, pentru un nou
„complot” împotriva Statelor Unite. Nimeni nu se întreabă ce căuta
fiul vicepreședintelui din regimul Obama amestecat în afacerile cu
gaze tocmai în Ucraina și de ce un vicepreședinte al SUA se amesteca
în treburile interne ale Ucrainei. Economistul american Paul Krugman,
laureat al premiului Nobel, consideră că Trump trebuie trimis la
închisoare, căci, altfel, Trump va trimite mii de jurnaliști „în
lagăre de concentrare”, pentru că, nu-i așa, Trump este dictator.

BENJAMIN NETANYAHU

Benjamin Netanyahu va fi pedepsit pentru corupție, dacă nu mai este
premier, titrează presa neomarxistă, stângistă. Totuși, greu de
crezut!

Netanyahu este acuzat că a acceptat mită sub formă de trabucuri și
șampanie de la un prieten, ale cărui obiective legislative Netanyahu
nu a reușit să le susțină. Sau că a mâncat prea multă înghețată, pe
banii contribuabililor. Această acuză fiind totuși extrem de ridicolă,
a fost înlăturată.

De asemenea, Netanyahu este acuzat că a acceptat mită sub formă de
știri pozitive pe un site web, în schimbul unor reglementări
legislative care l-ar fi avantajat pe proprietarul site-ului. Problema
este că articolele despre Bibi Netanyahu au fost aproape toate complet
ostile, iar politicile de reglementare pe care le-a adoptat au
falimentat compania prietenului său. Greu de crezut că pentru așa ceva
se poate pronunța vreo sentință de condamnare.

ANDREJ BABIŠ

Prim-ministru al Cehiei . Procurorii au fost nevoiți să claseze
dosarul de corupție împotriva premierului ceh. El a fost „suspectat”
de fraudă, prin faptul că ar fi aplicat în mod greșit subvenții ale
Uniunii Europene pentru întreprinderile mici, într-un proiect de 2
milioane de EURO. Babiš a respins acuzațiile. Un purtător de cuvânt al
parchetului spune acum că procuratura și-a „schimbat” opinia, fără a
da detalii.

Ancheta a avut în vedere evenimente din urmă cu 10 ani, înainte ca
Andrej Babiš să intre în politică. Babiš este acuzat că „și-a ascuns”
dreptul de proprietate asupra unei ferme și a unui centru de
conferințe, cunoscut sub numele de „Cuibul de berze”, pentru a obţine
subvențiile UE. În fapt, Babiš n-a ascuns nimic, ci a fondat o
companie nouă, care să corespundă finanțărilor UE, utilizând o parte
din activele companiei pe care o deținea, fără a încălca vreo
prevedere legală. După derularea afacerii, Babiš a desființat firma
constituită.

De asemenea, UE investighează un potențial caz de conflict de interese
în care este implicat Babiš în privința companiei Agrofert. El a
transferat compania către fonduri fiduciare (de administrare) înainte
de a prelua funcția publică, pentru a se conforma legilor cehești.
Deci, acuzațiile sunt total nefondate.

MARINE LE PEN

Președinte al Frontului Naţional, euraparlamentar (2004-2017), membru
al Adunării Naționale (camera inferioară a Parlamentului) și
principalul lider al opoziției din Franța, nu avea cum să scape de
„justiție”. Le Pen a fost pusă sub anchetă oficială privind o
presupusă fraudă la plata asistenților din Parlamentul European.

Acuzațiile au fost transmise anchetatorilor francezi care au deschis
un dosar. Parlamentul a suspectat că aproximativ 5 milioane de euro
s-ar fi utilizat nu pentru plata activității depuse de asistenții ei
în beneficiul PE, ci în folosul Frontului Național (FN). Frontul
Național a negat acuzațiile. În final, potrivit calculelor, suma a
ajuns la 41.554 de euro! Marine Le Pen a negat acuzațiile. Mai mult, a
atacat decizia la Curtea Europeană de Justiție, susținând că OLAF a
fost părtinitoare, din punct de vedere politic, adăugând că biroul
antifraudă ar trebui cercetat. Curtea Europeană de Justiție i-a
respins argumentele pe motiv că nu aveau „nicio dovadă sau temei
judiciar” și i-a ordonat să restituie 41.554 euro.

O a doua acuză a vizat un împrumut bancar. FN, partid de dreapta, a
avut dificultăți în a găsi finanțare pentru campania electorală, din
cauza refuzului băncilor franceze de a acorda credite. În schimb, FN a
împrumutat 9 milioane de euro de la First Czech-Russian Bank de la
Moscova, în 2014, în ciuda sancțiunilor Uniunii Europene impuse Rusiei
în urma anexării Crimeei. Așa a devenit Le Pen și „omul rușilor”,
KGB-ului, mafiei ruse etc. Probabil, ar fi mers și către instanță cu
acest caz, numai că procurorii nu au putut găsi nimic pentru a o acuza
direct.

O ultimă întâlnire cu sistemul se leagă de activitatea pe Twitter. Le
Pen a (re)distribuit trei imagini, în 2015, dintre care una arăta
cadavrul decapitat al lui James Foley, un jurnalist american executat
de Statul Islamic. Celelalte imagini arătau un soldat sirian strivit
sub un tanc și un pilot iordanian ars într-o cușcă. Le Pen a rămas
fără imunitate parlamentară și a fost acuzată de „circularea unor
imagini violente care ar putea fi văzute de copii”. Dacă va fi
judecată și condamnată, ar fi pasibilă de o pedeapsă de trei ani de
închisoare și o amendă de 75.000 euro.

MARIANO RAJOY

Prim-ministrul Spaniei (2011-2018), a fost demis din funcție în 2018,
în urma unui vot de neîncredere în Parlament, dar şi a unui scandal
privind „banii negri” din Partidul Popular pe care-l conduce, partid
de centru-dreapta, conservator. Rajoy a fost acuzat de corupție de
socialiștii lui Pedro Sanchez. Curtea Națională din Spania a pronunțat
sentințe dure împotriva a 29 de oameni de afaceri și oficiali ai
partidului, inclusiv împotriva fostului trezorier, Luis Bárcenas, care
a primit o pedeapsă de 33 de ani.

Majoritatea acuzațiilor s-au bazat pe o depoziție a fostului
trezorerier al PP. Rajoy a declarat că Luis Bárcenas nu mai era membru
al PP când el a fost numit premier (în decembrie 2011). Deși nu s-a
găsit niciun membru al guvernului care să fi comis vreo infracțiune,
credibilitatea lui Rajoy a fost distrusă. Evident, cu ajutorul presei.

JANEZ JANŠA

Anticomunist și populist, prim-ministrul Sloveniei (2004-2008;
2012-2013), bun prieten cu premierul ungar Viktor Orban, a fost acuzat
de corupție și a ajuns și în închisoare fără să existe vreo dovadă că
ar fi primit vreodată mită.

Janša a fost condamnat la doi ani de închisoare, în iunie 2013, pentru
luare de mită în achiziționarea a 135 de vehicule blindate de la
grupul finlandez de apărare Patria.

În fapt, acuza privind corupția, provenea de la radioteleviziunea
finlandeză care l-a acuzat pe Janez Janša că ar fi primit mită pentru
achiziționarea blindatelor. Totul s-a bazat pe o scrisoare în care
apărea cineva cu inițiala „J”.

Comisia pentru prevenirea corupției din Republica Slovenia a calificat
această „mită” drept „foarte greu de negat”.

Janez Janša a solicitat presei finlandeze un drept la replică ce nu i
s-a acordat. În ianuarie 2010, Janez Janša l-a dat în judecată pe
ziaristul finlandez Magnus Berglund pentru 1,5 milioane de euro pentru
defăimare într-o instanță civilă slovenă (Novo Mesto), iar procurorii
din Ljubljana au cerut 6 luni de închisoare pentru Berglund.

Totuși, procurorii sloveni au formulat acuzații de corupție împotriva lui.

La 5 iunie 2013, Tribunalul raional Ljubljana l-a condamnat pe fostul
premier, iar pe 20 iunie 2014, Janša a început să-și execute pedeapsa
în Penitenciarul Dob. La 12 decembrie 2014, Janša a fost eliberat
temporar din închisoare în așteptarea examinării cauzei de către
Curtea Constituțională. Condamnarea a fost revocată în unanimitate de
Curtea Constituțională la 23 aprilie 2015.

La 11 septembrie 2011, radiodifuzorul național sloven RTV Slovenia
publicase un document care-l exonera pe Janez Janša de corupție și îl
implica pe Bartol Jerković, directorul unei companii din Croația –
Duro Daković. Între timp, în Finlanda au avut loc arestări din cadrul
companiei Patria, în care statul finlandez este unul din acționarii
principali.

Un transfer bancar către o bancă din Feldkirch (Austria), ca o
compensare pentru un contract de apărare, se numește mită – în spațiul
Schengen, în timp ce același transfer bancar către Schaanwald
(Liechtenstein) pentru același contract, se numește compensare
indirectă.

Transferul a fost ascuns prin livrarea de armament și extensii mai
puțin costisitoare decât cele anunțate oficial. Banii au fost
direcționați către o companie deținută de agentul austriac al Patria,
Wolfgang Riedl. Riedl a trimis apoi banii către agenți, fiecare
distribuind mita către diferite grupuri. Omul de afaceri Walter Wolf
ar fi interacționat cu politicienii sloveni și prin pictorul Jure
Cekuta cu oficiali de la Ministerul Apărării din Slovenia. Riedl a
transferat 2,8 milioane către omul de afaceri Walter Wolf, dar
încercarea lui Wolf de a trimite banii a fost oprită de banca sa, care
a informat unitatea austriacă de spălare a banilor. În această
afacere, Janez Janša a fost doar un țap ispășitor!

Janša continuă să conducă Partidul Democrat Sloven de centru-dreapta
(SDS) și este membru al parlamentului.

HEINZ-CHRISTIAN STRACHE

Fostul vicecancelar al Austriei (2017-2019) a fost acuzat de corupție
după ce presa germană a pus în circulație o înregistrare video făcută
în timpul unei vacanțe la Ibiza, înainte de a fi ales vicecancelar. Pe
un fond de consum de alcool, Strache discuta cu o tânără care
pretindea că ar reprezenta un oligarh rus despre posibilitatea unei
investiții într-un ziar local – Kronen Zeitung – în schimbul unei
acoperiri media favorabile pentru Starche. Corupţie! a strigat presa.

Nu a mai contat faptul că înregistrarea era veche de doi ani, că
femeia, Alyona Makarova, nu are legaturi cu niciun rus bogat, iar vila
gemea de camere ascunse. Într-un mod cât se poate de evident,
„Ibiza-gate” este o făcătură. Demn de remarcat e doar faptul că
înregistrarea s-a ivit în prag de alegeri europarlamentare, aruncând
în aer și șansele Partidului Libertății (FPO), dar și ale grupului
suveranist de a se consolida în Parlamentul European. Strache a
demisionat din funcție, partidul lui fiind scos de la guvernare de
către cancelarul Kurz. În prezent, Heinz-Christian Strache nu se mai
află în nicio funcție politică.

LIVIU DRAGNEA

Fost președinte PSD (2015-2019), președinte al Camerei Depitaților
(2016-2019), reprezintă un caz intens dezbătut, astfel că ne vom
mărgini să amintim doar faptul că a suferit o primă condamnare, în
2015, la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru „vina” de a fi
efectuat numărătoarea paralelă la referendumul de suspendare a
președintelui Traian Băsescu în 2012. De asemenea, pentru că ar fi
chemat electoratul să participe la acest vot boicotat de președinte și
căruia i s-a impus în mod contrar uzanțelor un prag de participare.
Condamnarea a fost de doi ani de închisoare cu suspendare.

Un al doilea dosar de așa-zisă coruție s-a referit la „angajări
fictive” la o instituție din subordinea Consiliului Județean
Teleorman, al cărui preşedinte era, pentru instigare la abuz în
serviciu. Chiar dacă restul inculpaților din dosarul pentru abuz în
serviciu au fost eliberați pe motiv că fapta nu există, în cazul lui
Liviu Dragnea s-a dispus o sentință de 3 ani și 6 luni cu executare.

MATTEO SALVINI

Viceprim-ministru (2018-2019), ministru al Internelor (2018-2019),
senator (din 2018), secretar federal al Lega Nord (2013-2019),
europarlamentar (2009-2018) reprezintă un alt caz interesant. Acuzele
au încercat prima dată să discrediteze politicienii din partidul pe
care-l conduce – LEGA. Am putea aminti aici „cazul Armando Siri”,
ministru al transporturilor din guvernul coaliției LEGA – Mișcarea 5
Stele. Giuseppe Conte, premierul italian, i-a cerut lui Matteo
Salvini, la vremea respectivă vicepremier și Ministru al Internelor,
să îl îndepărteze pe Siri din pricina acuzațiilor de corupție.

Siri, care a fost acuzat de luare de mită în schimbul promovării
politicilor în domeniul energiei regenerabile. Armando Siri a respins
acuzațiile. Pe urmă, cabinetul a căzut și nu a mai fost nevoie de
continuarea demersurilor.

Alberto Nardelli este „ziaristul” care s-a specializat în a produce
acuze privind presupuse finanțări rusești împotriva suveraniștilor
italieni. Nardelli lucrează pentru publicația BuzzFeed. Doar ca fapt
divers, aceasta este publicația care a dus jenanta campanie
„Russiagate” în Statele Unite, promovând acuzația potrivit căreia
rușii ar fi stat în spatele alegerii lui Donald Trump la Casa Albă.
Potrivit acuzatorilor, o importantă companie de petrol din Rusia urma
să vândă cel puțin 3 milioane de tone metrice de combustibil pe
parcursul unui an către compania italiană Eni, pentru o valoare de
aproximativ 1,5 miliarde de dolari. Achiziționarea și vânzarea ar fi
urmat să se facă prin intermediari, vânzătorii aplicând acestor
tranzacții un discount de 4%, adică, de aproximativ 65 de milioane de
dolari. Acest discount ar fi urmat să intre apoi în posesia celor de
la Lega, partidul lui Salvini, care ar fi putut astfel finanța
campania europarlamentară din acest an. Cel care ar fi perfectat
„afacerea” este un anume Gianluca Savoini, despre care s-a afirmat că
ar fi „un apropiat” al lui Salvini.

Matteo Salvini, a declarat în aprilie 2019 că este cercetat pentru
presupuse „răpiri” de migranți, deoarece guvernul italian a refuzat să
permită unei nave a ONG-urilor care transporta migranți să acosteze pe
țărmurile Italiei.

Procurorii italieni au decis, de asemenea, să înainteze acuzațiile de
calomnie împotriva fostului ministru de Interne, Matteo Salvini,
pentru comentarii pe care le-a făcut în calitatea sa oficială despre
căpitanul navei de salvare, Carola Rackete, din partea ONG-ului german
Sea Watch.

GEERT WILDERS

Liderul Partidului pentru Libertate din Olanda (2006-2019),
parlamentar în Cemera Reprezentanților (2002-2019), a avut parte de un
proces ce s-a desfășurat între 2010 și 2011. Wilders a fost acuzat că
a insultat grupuri religioase și etnice și a instigat la ură și
discriminare. A fost găsit vinovat în iunie 2011.

Împotriva lui Geert Wilders s-au formulat cinci acuzații. Prima a fost
că insultă musulmanii din cauza religiei lor. Celelalte patru acuzații
au vizat instigarea la ură și discriminare a marocanilor și a altor
imigranți non-occidentali din cauza rasei sau a etniei lor. Acuzațiile
s-au formulat în urma conținutului articolelor pe care Wilders le-a
scris între 2006 și 2008, precum și din scurtmetrajul său „Fitna”. Era
vorba despre un apel pentru interzicerea Coranului, avertismente
împotriva unei „invazii islamice” și a unui „tsunami al islamizării”.
De asemenea, el a catalogat islamul drept religie fascistă, descriind
tinerii olandez-marocani drept violenți și comparând Coranul cu Mein
Kampf-ul lui Hitler.

Judecătorii din primul proces au fost înlăturați din cauza
tendențiozității împotriva lui Wilders, astfel că o rejudecare a
început în februarie 2011. Serviciul public de urmărire olandez, după
ce inițial a refuzat să-l trimită în judecată pe Wilders pentru că nu
considera ilegale declarațiile sale, a dispus ca o instanță de apel să
treacă la urmărirea sa judiciară. La 23 iunie 2011, Wilders a fost
achitat de toate acuzațiile.

IVO SANADER

A fost prim-ministru al Croației (2003-2009) din partea Uniunii
Democrate, formațiune conservatoare, de centru-dreapta. Primul denunț
a venit din partea Ministrului Justiției al fostului său guvern, anume
de la Vesna Škare-Ožbolt, care îl denunțase pe motiv că are câteva
ceasuri de mână nedeclarate ca avere. S-a dovedit a fi o acuză
neîntemeiată.

Parlamentul croat votează însă pentru înlăturarea imunității sale și
este pus sub urmărire penală de Biroul Croat pentru Combaterea
Corupției și a Criminalității Organizate (USKOK). I se cere extrădarea
din Austria, unde a și fost arestat la cererea Croației. După un alt
an, era deja și judecat și condamnat la 10 ani de închisoare în prima
instanță, Instanța Supremă reducând pedeapsa la 8 ani și 6 luni.
Sanader a negat că ar fi săvârșit infracțiunile și a declarat că
procesul său a fost motivat politic. În 2015, Curtea Constituțională
anulează sentințele, după aproape 5 ani de detenție pe motiv că nu a
avut parte de un proces echitabil și nu a putut să se apere și decide
ca procesul să fie rejudecat. La sfârșitul rejudecării sale, instanța
a ordonat lui Sanader să restituie mita primită.

S-a susținut că ar putea fi acuzat pentru implicarea sa în organizarea
vânzării de energie electrică către compania petrochimică croată Dioki
Group la prețuri sub cele de pe piață, ceea ce a afectat compania de
energie electrică de stat HEP cu câteva milioane de Kunas. Numai că,
statul deține 49% și la Dioki. Acuzele au avut la bază doar
declarațiile unor martori care „credeau” că Sanader a acceptat o mită
pentru a asigura prețurile mai mici. Acuzele nu s-au putut dovedi. În
2017 Ivo Sanader a fost condamnat în cel de-al doilea dosar, urmând ca
sentința de 4 ani și 6 luni să fie judecată și de Curtea Supremă.

În acest dosar, USKOK l-a acuzat pe fostul prim-ministru de o
presupusă mită de la Hypo Alpe Adria Bank din Austria, în anii 90,
când era ministru adjunct de externe. Sanader ar fi încasat, potrivit
rechizitoriului, 695.000 de dolari pentru contractarea unui împrumut
de la Hypo Bank Austria, în 1995. Aici, a fost inclusă – absolut
gratuit – și acuzația de speculă de război, ca să dea bine și în
presă.

Din cablogramele Wikileaks aflăm că a existat un acord între
prim-ministrul Jadranka Kosor (succesoarea la conducerea Guvernului
Croației) și oficialii UE privind campania anticorupție, rezultatele
urmând a fi măsurate în politicieni de top trimiși la închisoare,
fiind citat exemplul necorespunzător al României și Bulgariei, țări
cărora li s-a permis accesul în UE înainte să se fi curățat de
„corupție”!

CORUPȚII „CEI BUNI”

DIDIER REYNDERS

În această categorie îi vom regăsi pe toți cei care servesc interesele
establishmentului. Am putea începe cu noul comisar european pentru
Justiție, Didier Reynders.

La Bruxelles, tocmai s-a închis ancheta care-l viza pentru fapte de
corupție pe Ministrul Apărării și Ministru al Externelor belgiene. Cel
care formulase acuzele era un fost agent al serviciilor de informații,
Nicolas Ullens de Schooten. El l-a denunțat pe Didier Reynders că ar
fi luat diverse mite, trecute prin paradisuri fiscale, pentru
acordarea de contracte publice. Faptele sunt legate de construcția
clădirii ambasadei belgiene din Kinshasa și închirierea unui sediu al
poliției federale. Fostul agent secret a furnizat și nume de persoane
și de companii implicate, precum și persoane care pot oferi informații
instanței. Procurorul avea să constate că Reynders e imaculat.

RICHARD FERRAND

Președintele Adunării Naționale a Franței, care ocupă locul patru în
ierarhia de stat sub Constituția franceză, este acuzat că ar fi
beneficiat ilegal de pe urma unei afaceri imobiliare din urmă cu șapte
ani. Ferrand a fost directorul Mutuelles de Bretagne, un grup de
asigurări sociale de sănătate non-profit, cooperatist, care a
beneficiat de o finanțare guvernamentală, din 1998 până în 2012.

În 2011, grupul a căutat un loc unde să înființeze un centru de
asistență medicală, la Brest. În acea perioadă, concubina lui Ferrand,
avocata Sandrine Doucen, a cumpărat o clădire pe care apoi a
închiriat-o tocmai celor de la Mutuelles de Bretagne. Sandrine Doucen
a finanțat achiziția de 375.000 de euro prin chiria plătită de
Mutuelles, obținând un profit substanțial.

JEAN-CLAUDE JUNCKER

Președintele Comisiei Europene, și-a dedicat cariera pentru a se
asigura că societatea devine mai puțin echitabilă, că instituțiile și
persoanele fizice bogate pot evita impozitele pe care oamenii mărunți
și întreprinderile mici trebuie să le plătească.

Industria ducatului a dispărut la începutul anilor ’90. În timpul
mandatului lui Juncker în funcția de prim-ministru al Luxemburgului,
din 1995 până în 2013, ducatul s-a reinventat ca fiind cel mai mare
paradis fiscal al Europei. Aceasta a permis multinaționalelor să evite
impozitele, prin intermediul companiilor intermediare de capital.

Juncker a solicitat să fie pus în fruntea Comisiei Europene care era
angajată în acțiuni în justiție împotriva regimului său fiscal. În
sarcina lui a căzut, practic, să supravegheze o anchetă cu privire la
tranzacții pe care, ca premier, le-a ascuns. Regulile laxe ale UE nu
i-au impus lui Juncker obligația de a declara vreun conflict de
interese. Dezvăluirile (publicate de International Consortium of
Investigative Journalists) au dat peste 300 de oferte fiscale secrete
pe care Luxemburgul le-a încheiat cu corporații multinaționale,
inclusiv Disney, Skype, Vodafone, GlaxoSmithKline, Koch Industries și
Black & Decker. În mai multe cazuri, tranzacțiile – cunoscute sub
denumirea de „hotărâri fiscale” – au permis firmelor să plătească mai
puțin de 1% impozit în Luxemburg.

Statul oferea, în secret, privilegii fiscale imense, la scară
industrială. În unele cazuri, documentele scurse arătau chiar deduceri
fiscale pentru „dobândă considerată” – adică faptul că se pretindeau
plăți de dobânzi la împrumuturi care, în realitate, nu aveau dobândă.

În 2014, au existat apeluri pentru ca noul comisar pentru concurență
al Uniunii Europene, Margrethe Vestager, să ia măsuri. Ceea ce nu s-a
întâmplat.

Vestager ar fi putut folosi legislația UE în domeniul concurenței –
care împiedică țările să acorde ajutor de stat întreprinderilor
favorizate – precum multinaționalele care au beneficiat de imense
reduceri de taxe.Abia mai recent hotărârile privind impozitele
confidențiale acordate Apple, Starbucks, Fiat și Amazon au început să
fie cercetate. După scandalul LuxLeaks, Vestager a lansat anchete
suplimentare cu privire la IKEA, firma franceză de energie electrică
Engie și Nike – ultima dintre acestea ca răspuns la ParadisePapers.

Dacă însă Comisia și comisarul Margrethe Vestager au ezitat în
privința LuxLeaks, procurorii din Luxemburg au fost mai zeloși și au
descoperit identitatea a doi dintre autori – foștii angajați
PriceWaterhouseCoopers, Antoine Deltour și Raphael Halet – care au
beneficiat din plin de acuze penale pentru dezvăluirea informațiilor
privind paradisul fiscal luxemburghez.

În 2017, Președintele Comisiei Europene este parte într-o nouă anchetă
penală cu privire la probele „modificate” care au indus în eroare o
anchetă privind interceptările ilegale. Jean-Claude Juncker se
confruntă cu acuzațiile privind oferirea de informații inexacte sub
jurământ într-un dosar care se referă la o presupusă acțiune ilegală
cu mai mult de zece ani în urmă, când era prim-ministru al
Luxemburgului. Un judecător luxemburghez a deschis o anchetă penală în
privința faptului că subordonații lui Juncker au fost responsabili
pentru o transcriere incompletă a unei conversații înregistrate pe
ascuns, care ar fi putut camufla presupusul său rol în interceptările
ilegale.

Se știe public că Juncker urma să apară ca martor într-un proces
împotriva lui Marco Mille și a doi foști agenți Srel (Serviciul de
Informații din Luxemburg), Frank Schneider și André Kemmer.

Cei trei sunt acuzați de încălcarea legilor privind protecția vieții
private și a datelor cu caracter personal, pentru delapidare și pentru
reținerea unui CD care conține dovezi. Procesul urma să aibă loc la
sfârșitul lunii noiembrie 2017, dar a fost amânat, deoarece Juncker nu
era disponibil.

JOSÉ SÓCRATES

Fostul prim-ministru al Portugaliei (2005-2011), este un bun
globalist, pro-avort, pro-gay, pro-austeritate, dacă austeritatea se
referă la alții. Lui Sócrates îi place traiul îmbelșugat și luxul.

A închis mii de școli, zeci de maternități și alte zeci de dispensare.
Atât de bine a condus țara încât odată cu venirea crizei datoriilor
din 2008, s-a văzut nevoit să contracteze un împrumut de la FMI în
valoare de 78 de miliarde de euro.

În 2014 a fost arestat pentru evaziune fiscală și spălare de bani. A
fost însă pus în libertate, cu interdicția de a părăsi țara. O a doua
punere sub acuzare a venit în 2017.

Charles Smith, un consultant angajat să se ocupe de autorizarea
mall-ului Freeport of Alcochete, a declarat clar că José Sócrates
„este corupt” și că a primit, printr-un văr, bani pentru a da undă
verde proiectului pentru „outlet”. Acuzația are și o înregistrarea
dezvăluită de canalul TVI și este doar o parte a unei conversații de
20 de minute unde, alături de Charles Smith, au apărut și John Cabral,
un oficial al consultantului, și Alan Perkins, directorul Freeport.
Acesta a fost cel care, fără să știe celelalte două persoane, a
înregistrat discuția în care Smith și Cabral vorbesc despre mita dată
premierului. Conversația înregistrată a avut loc în 2006 și avea
scopul inițial de a explica celor din Regatul Unit destinația sumelor
mari ieșite de la compania din Londra la momentul aprobării
proiectului din Portugalia.

Legat de Freeport Alcochete, mai există suspiciuni de corupție din
cauza modificării zonei de protecție specială din estuarul Tagus
(ZPET), decis cu trei zile înainte de alegerile din 2002, printr-un
decret-lege, când José Sócrates era Ministrul Mediului.

La 22 mai 2012, Alan Perkins, manager de Freeport între 2005 și 2006,
a declarat, sub jurământ în instanță, că au fost efectuate plăți
ilegale către Ministrul Mediului José Sócrates.

În noiembrie 2014, José Socrates a fost arestat pentru suspiciuni de
corupție și spălare de bani, a devenit evident că deținea milioane de
euro. Sócrates a susținut că a împrumutat doar banii și că nu există
înregistrări ale sumelor împrumutate, însă recunoaște că a avut un
stil de viață luxos la Paris după ce a părăsit guvernul.

El a fost inițial reținut în așteptarea încheierii anchetei. A fost
întemnițat la Évora până în septembrie 2015, când a fost retrimis în
arest la domiciliu la casa unei rude din Lisabona. A fost eliberat din
arestul la domiciliu în octombrie 2015, dar a fost constrâns să rămână
în Portugalia și i s-a interzis să contacteze alți suspecți din dosar,
până la finalizarea anchetei. În 2017, Sócrates a fost acuzat în mod
oficial de corupție, inclusiv luare de mită, spălare de bani și fraudă
fiscală.

Acuzațiile de falsificare de documente, evaziune fiscală, spălare de
bani și abuz în serviciu s-au bazat pe trei tranzacții: oferta de
preluare a Sonae pentru Portugalia Telecom și fuziunea propusă cu
operatorul de telecomunicații brazilian Oi, proiectul de extindere
Vale do Lobo și dezvoltarea unei linii feroviare de mare viteză.

Sócrates este suspectat în alte 31 de cazuri de corupție pasivă,
spălare de bani, fraudă fiscală în circumstanțe agravante și
falsificare de documente, a declarat parchetul portughez. Au fost
implicate 18 persoane și 9 întreprinderi.

Conform concluziilor anchetei care a durat din 2006 până în 2015,
Sócrates și complicii săi au acumulat peste 24 de milioane de euro în
Elveția.

CHRISTINE LAGARDE

În 2016, şefa FMI a compărut în fața instanței pentru o plată de 400
de milioane de euro către un amic al fostului președinte Nicolas
Sarkozy, anume Bernard Tapie, proprietarul Adidas, ale cărui acțiuni
au fost devalorizate fraudulos de Banca Crédit Lyonnais, motiv pentru
care acesta amenința cu un proces guvernul. În schimbul banilor,
pare-se, Tapie i-a promis sprijin electoral lui Sarkozy. La vremea
respectivă, Lagarde ocupa poziția de Ministru al Finanțelor.

Lagarde a folosit bani publici pentru a-l plăti pe amicul fostului
președinte. Curtea a condamnat-o pe Christine Lagarde pentru
„neglijență”, și nu a stabilit nicio sentință, în principal pentru a
nu declanșa o altă criză la vârful FMI, după precedentul scandal cu
Dominique Strauss-Kahn, care a demisionat în 2011.

URSULA VON DER LEYEN

Actualul președintele al Comisiei Europene, fost ministru german al
Apărării, este vizată de o anchetă privind infracțiunile în legătură
cu utilizarea de consultanți externi, inclusiv Accenture și McKinsey
și un contract IT de 390 milioane de euro, acordat unei alte companii
care nu a reușit să treacă prin consiliul de supraveghere al
companiei.

De asemenea, se va investiga dacă von der Leyen poate fi acuzată de
nepotism, angajând-o pe Katrin Suder, fost consultant McKinsey, ca
adjunctă pentru a supraveghea secția de achiziții ale armelor din
cadrul ministerului. Există acuzații că Ursula von der Leyen ar fi
ocolit regulile de achiziții publice în acordarea de contracte unor
firme, în valoare de milioane de euro. Martorii-cheie audiați și în
Bundestag, au confirmat suspiciunile de corupție sistematică din
minister. Mult mai interesantă este aproapierea ei de Wolfgang
Schäuble, influentul președinte al parlamentului german, dar și fost
ministru al Finanțelor în perioada 2009-2017. De mai bine de un
deceniu, cei doi s-au întâlnit la micul dejun o dată pe săptămână,
tradiție care s-a încheiat abia când Schäuble a devenit președinte al
Bundestag. Schäuble este un personaj controversat, fiind direct legat
de scandalul finanțărilor ilegale pentru CDU în anii 90, adept al
austerității.

Partea cea mai interesantă, acum că Ursula a ajuns la cârma Comisiei
Europene, este că Schäuble este adeptul integrării finanțelor care
respectă Sharia, a activităților bancare sau de finanțare care
respectă Sharia (legea islamică) și aplicarea sa practică prin
dezvoltarea economiei islamice. Sharia interzice riba, definită ca
dobândă plătită la toate împrumuturile de bani, investițiile în
companii care furnizează bunuri sau servicii considerate contrare
principiilor islamice (de exemplu, carne de porc sau alcool).

MARIO DRAGHI

Fost preşedinte al Băncii Centrale Europene (2011-2019). Grecia a
folosit tranzacțiile valutare proiectate de Goldman Sachs, în 2001,
pentru a masca nivelul datoriei în vederea intrării în zona euro.
Goldman Sachs a continuat să ajute Grecia să-și mascheze
contabilitatea și s-a oferit să intervină, în 2009, deși Grecia
renunțase deja la serviciile băncii.

Valoarea creanței ascunse a fost de 2,8 miliarde de euro în 2001, iar
ca urmare a unei restructurări, din 2005, a crescut la 5,8 miliarde de
euro. Goldman a câștigat onorarii mari pentru aceste înțelegeri.

Mario Draghi, care urma să fie șeful Băncii Centrale Europene, s-a
alăturat totuși băncii Goldman Sachs, în 2002 și a devenit șeful
grupului care s-a ocupat de restructurare, în 2005. New York Times a
relatat după aprobarea nominalizării lui Draghi că acesta a oferit
tranzacții similare și altor guverne europene. Banca Italiei a emis o
negare cu privire la implicarea lui Draghi. Se pare că Draghi a fost
implicat direct în organizarea de tranzacții similare, mult mai mari,
pentru Italia, în timp ce era directorul general al Băncii Italiei, în
1999. Dacă Goldman Sachs a fost una dintre contrapartidele pentru
Italia, când Draghi a fost la cârma Băncii Centrale, angajarea sa
ulterioară la Goldman arată ca o mită.

BCE este izolată de orice fel de control. Este o adevărată capodoperă
a arhitecturii europene. Draghi este membru al grupului celor treizeci
fondat de Fundația Rockefeller. Grupul celor treizeci este un grup
privat de lobbyiști din sectorul financiar. Din acest motiv, este
acuzat că are un conflict de interese în calitate de președinte al
BCE.

ROBERT FICO

Fostul prim-ministru al Slovaciei (2012-2018) a caracterizat Ungaria
drept „o amenințare”, dar s-a opus parteneriatului militar dintre
polonezi și americani.

Relațiile lui extramaritale au fost dezbătute în tabloidele slovace,
care au publicat fotografii cu premierul, însoțit de secretara sa,
Jana Halászová, care dispunea de loc de parcare la Parlament, de o
mașină de 30.000 de euro și căreia îi apăruse în avere și un
apartement de cca. 100.000 de euro. Omul de afaceri Ladislav
Bašternák, care îi închiriase un apartament prim-ministrului Fico, nu
a avut succes cu apelul său împotriva verdictului emis de instanța
districtuală din Bratislava, în noiembrie 2018, unde era acuzat de
fraudă și evaziune fiscală. Instanța pronunțase o sentință de 5 ani de
închisoare.

În schimb, Curtea Regională din Bratislava a emis un verdict mai
strict: 5 ani de închisoare, 5 ani de interdicție de a desfășura
activități comerciale și confiscarea bunurilor.

Ladislav Basternak reprezenta legătura dintre prim-ministrul Robert
Fico și Marian Kocner, antreprenor, cel care, având relații cu
organizații mafiote, a ordonat asasinarea jurnalistului Jan Kuciak și
a logodnicei acestuia, gest care a scos lumea în stradă și a dus la
demisia lui Fico.

Sistemul mafiot din Slovacia s-a clădit timp de 12 ani cât timp Fico
s-a aflat la putere, dar s-a destrămat cu o viteză uluitoare când
populația a început să facă presiuni. Între timp, poliția a acuzat
patru bărbați și o femeie de uciderea lui Kuciak, precum și pentru
planificarea altor trei omoruri – a doi procurori și a unui fost
ministru, toți adversari cunoscuți ai lui Kocner. A urmat demisia
ministrului de interne, Robert Kalinak și a președintelui Poliției,
Tibor Gaspar.

Poliția suspectează că unii judecători au acceptat mită și că au
abuzat de puterea lor ca funcționari publici.

La 8 martie 2019, Marian Kočner a fost acuzată oficial pentru că a
dispus omorârea jurnalistului de investigație Jan Kuciak în februarie
2018. Poliția l-a mai acuzat și de obstrucționarea justiției pentru că
încerca să trimită mesaje ascunse prin intermediul prietenului său,
Peter Tóth, care între timp a ajuns denunțător.

47 de persoane au fost acuzate de infracțiuni de corupție, iar
aproximativ un sfert din cazuri au implicat „mită” sub 20 de euro,
anul trecut în Slovacia.

Între timp, toate s-au schimbat, mai puțin Fico. Fostul premier Robert
Fico a cerut președintelui Andrej Kiska să-l numească președinte al
Curții Constituționale, la jumătatea lunii ianuarie 2019. Altminteri,
Fico amenința că va începe un război. Ulterior s-a retras din lupta
pentru postul de la Curtea Constituțională, datorită atitudinii lui
Kiska, iar lupta a început cu adevărat. Fico a depus acuzații la
Agenția Națională Penală (NAKA) împotriva reprezentantului autorizat
al companiei KTAG al președintelui Kiska, Eduard Kučkovský.

FERENC GYURCSÁNY

Fostul prim-ministru al Ungariei (2004-2009) pare tot un „neprihănit”.
În prezent este liderul Coaliției Democratice și un om de afaceri
prosper.

În 2006, corupția politică a devenit evidentă și a scos locuitorii
Budapestei în stradă, când guvernul Gyurcsany a declarat un deficit de
4% pe an, iar politicienii corupți din UE nu au spus niciun cuvânt.
Deficitul real al Ungariei a fost de 11% (pe hârtie, diminuată de
privatizarea în ultimul moment al aeroportului din Budapesta).
Complicele lui Gyurcsany a fost Joaquín Almunia, șeful Comisiei pentru
probleme economice și monetare. Scandalul s-a sfârșit cu demisia lui
Gyurcsany din fruntea guvernului.

În septembrie 2006, deputatul european Hans-Peter Martin a dat în
vileag afacerile ciudate ale companiei Strabag cu statul ungar, din
2004, în urma cărora anumite sume au ajuns la partidele ungurești, mai
exact în vistieria lui Gyurcsany.

Martin a descris afacerea. În primul rând, el a arătat că 15,2
milioane de euro s-au transferat de la Strabag la Eurocontact. Pentru
consultanță. Firma Strabag este cea care a lucrat la autostrada M5 din
Ungaria și, întrucât derula afaceri cu statul ungar, nu avea dreptul
să sponsorizeze partide politice. S-a aflat însă că practica – să-i
zicem guvernamentală – era ca cel care câștiga dreptul de a efectua
lucrarea la autostradă, să întoarcă cca. 10 la sută din profit în
vistieria partidului de guvernământ. Strabag a câştigat nu mai puțin
de 112 lucrări de acest gen! De curiozitate doar, a doua firmă
câștigătoare a unor lucrări similare în Ungaria în acea perioadă era
Betonut SA, cu 26 de lucrări, iar a treia firmă câștigătoare nu se
putea mândri decât cu 14 lucrări.

Martin considera dubioasă și activitatea de consultanță a firmei
Eurocontact, atâta vreme cât cei de aici, Zach și Aczel, nu aveau
decât 20 de ani, și nu s-ar fi putut lăuda cu o experiență care să
merite peste 15 milioane de euro.

Un „Memo” din interiorul companiei Eurocontact a arătat că cei de la
Strabag aveau nelămuriri unde ar fi mai avantajos să livreze banii: în
Ungaria, Austria, Elveția sau Slovacia? Sau, și mai bine, în conturile
unei firme dintr-un paradis fiscal, firma urmând a fi utilizată,
ulterior, pentru plata comisioanelor în discuție.

Banii, în final, au fost trimiși către Eurocontact, iar de acolo, în
conturile Institutului Liberal din Austria. Abia de aici le-ar fi
parvenit celor aflați în coaliție cu Gyurcsany, anume Alianței Liber
Democrate. Evident, atât cei de la Strabag, cât și cei de la
Eurocontact și, la capătul lanțului, Kuncze Gabor, președintele
Alianței Liber Democrate din Ungaria, au negat că ar fi avut loc vreo
asemenea tranzacție. Kuncze Gabor a recunoscut însă că primea donații
de la amintitul institut liberal, în cuantum de 20 de milioane de
forinți. Tot așa cum și Strabag recunoștea că a plătit bani firmei
Eurocontact.

Oficiul european anticorupție (OLAF) a solicitat restituirea a 76,6
miliarde HUF (264 milioane USD) din fondurile UE utilizate pentru
construcția liniei de metrou M4. OLAF a înaintat un raport guvernului,
constatând că aproape jumătate din fondurile cheltuite pentru
construirea metroului M4 au fost cheltuite în mod necorespunzător,
inclusiv alte 167 miliarde HUF (576 milioane USD). Mai exact, OLAF
spunea că banii au fost „furați sau utilizați fraudulos”. 106 miliarde
HUF – sumă suplimentară, s-a cheltuit tot cu „nereguli”, aducând la
aproape 273 miliarde HUF (941 milioane USD) suma fondurilor publice
cheltuite la metrou, cu încălcarea reglementărilor europene.

Transcrierile înregistrărilor, declasificate și publicate în 2013, au
vizat conversațiile care au avut loc în 2008, în timpul guvernării lui
Gyurcsany, între Tamás Portik, considerat un lider „mafiot”, și Sándor
Laborc, director al NBH sau Serviciul de Securitate Națională, al
agenției civile de contrainformații a Ungariei. Conform
transcrierilor, Portik și Laborc au vorbit de cel puțin de trei ori
despre probleme politice, inclusiv despre cum să împiedice partidul
lui Viktor Orban, FIDESZ, să câștige alegerile.

LAURA CODRUŢA KOVESI

Procuror-şef european.. Rolul Parchetului European este acela de a
ancheta și a trimite în judecată pe cei care fraudează Bugetul
European și comit infracțiuni cu privire la interesele financiare ale
UE, incluzând fraude cu fonduri europene de peste 10 mii de euro ori
cu TVA transfrontalier de peste 10 milioane de euro. Aceste fapte
puteau fi anchetate și trimise în judecată, anterior, doar de
autoritățile naționale.

Justiția la nivel european nu este independentă având în vedere faptul
că netezirea drumului către fotoliul european s-a negociat politic.
Kovesi este cercetată de procurorii SIIJ în dosarul privind extrădarea
lui Nicolae Popa, condamnat în dosarul FNI. Aceasta are calitatea de
inculpat, fiind acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie
mincinoasă.

De asemenea, fostul procuror-şef al DNA este cercetat pentru
complicitate la represiune nedreaptă, grup infracţional organizat şi
complicitate la cercetare abuzivă într-un disjuns din cel care îi
vizează pe procurorii DNA Mircea Negulescu și Lucian Onea.

Mesajul clar al Parlamentului European este că nu contează pe Curtea
Constituțională a unui stat membru UE sau pe noțiunea stat de drept.

Kovesi a compromis definitiv DNA-ul, întrucât nimeni nu mai poate lua
în serios un dosar făcut de cea care a populat instituția cu
„veverițe, portocale şi uncheşei”.

Rezultatul direct al anchetelor, dincolo de faptul că a demonstrat că
votul cetățenilor este nul, ar fi că majoritatea antreprenorilor
autohtoni ce reprezentau capitalul românesc sunt fie falimentați, fie
la pușcărie, fie se feresc de fondurile europene.

PRINCIPIUL „UȘII ROTATIVE”

Potrivit Transparency International EU, termenul „ușă rotativă” se
referă la mișcarea persoanelor între diverse poziții de funcție
publică și locuri de muncă din același sector în organizații private
sau non-profit.

30% dintre eurodeputații care au părăsit politica lucrează acum pentru
organizații din registrul de lobby al UE. Pentru comisarii europeni,
cota este mai mare de 50%.

9 din 26 de comisari care au ieșit din funcție în 2014 au trecut prin
„ușa rotativă” spre corporații sau alte organizații care au legături
cu afacerile mari, ceea ce ridică semne de întrebare privind relația
dintre organul executiv al UE și interesele private.

26 de foști eurodeputați au fost angajați de consultanțele de lobby de
la Bruxelles, la scurt timp după ce au părăsit biroul.

CAZURI CONTROVERSATE

José Manuel Barroso (Portugalia), fost președinte al Comisiei
Europene, s-a alăturat băncii de investiții Goldman Sachs.

Viviane Reding (Luxembourg), Comisar pentru Justiţie, Drepturi
Fundamentale și Cetățenie (2010-2014); Informație Societate și Media
(2004-2010); Educație și Cultură (1999-2004) e membru în consiliul de
administrație al companiei miniere Nyrstar 1, Agfa Gevaert, dar și al
Fundației Bertelsmann (care are legături puternice cu gigantul media
global cu același nume).

Neelie Kroes (Olanda), fost comisar pentru Agenda digitală și fost
comisar pentru Competiție, este consilier la Bank of America Merrill
Lynch și membru al bordului Open Data Institute. S-a alăturat și
consiliului de administrație al Uber.

Karel De Gucht (Belgia), Comisar pentru Comerț (2010-2014); Dezvoltare
și Probleme Umanitare (2009-2010), este angajat la o firmă importantă
de capital privat CVC Partners și de gestionare a averii aparținând
Merit Capital. Fostul comisar pentru comerț De Gucht, care a început
negocierile comerciale TTIP UE-SUA, a primit, de asemenea,
binecuvântarea actualei Comisiei de a se alătura companiei de
telecomunicații Belgacom2 (Proximus).

POVESTEA CELEI MAI MARI OPERAȚIUNI DE SPĂLARE DE BANI DIN ISTORIA EUROPEI

Estonia este cea mai necoruptă țară, potrivit Transparency
International. Aivar Rehe, fostul şef al sucursalei estoniene a Danske
Bank, a fost găsit mort, nu departe de casa sa, după ce a fost dat
dispărut. Poliția crede că ar fi fost o sinucidere. Rehe s-a aflat în
mijlocul scandalului unui caz de spălare de bani de 200 de miliarde de
euro, în anii 2007-2015. Danske Bank a fost ameninţată cu amenzi,
chiar somată să părăsească țara. Fostul CEO al băncii, norvegianul CEO
Thomas Borgen a demisionat și a fost acuzat de neglijență în serviciu.

https://www.qmagazine.ro/marii-penali-ai-lumii/