La 21 noiembrie 1941, Ion Antonescu a pus următoarea Rezoluție pe o Notă ce-i fusese înaintă, la 15 noiembrie, în legătură cu noua Lege de organizare a Ministerului de Externe. Folosind prilejul, mareșalul a criticat extrem de dur modul de lucru al unora dintre diplomații români care reprezentaseră România în străinătate în perioada interbelică. Dacă lucrurile au stat așa, comportarea lor a fost de neacceptat și explică, în bună măsură, izolarea în care s-a aflat țara în preajma celui de-Al Doilea Război Mondial, mai ales în 1940 când a pierdut o treime din teritoriu și populație. Pentru obiectivitate, prezint Rezoluția fără comentarii, dând cititorului posibilitatea să-și facă propria părere. Documentul se află în fondul Președinția Consiliului de Miniștri de la Arhivele Naționale Istorice Centrale. (Alesandru Duţu).
„21.XI.
Legea de organizare nu se poate face cu ușurința cu care se lucrează la Ministerul de Externe. Ea este în studiu și va apare la timp. Ea va satisface interesele generale ale țării, nu pe acelea ale câtorva persoane. Bugetul „nu poate fi întocmit” din această cauză? Este o modalitate de a acoperi dezordinea birocratică în care înoată acest Minister. Dl. care a întocmit această Notă, și acela care a văzut-o și înaintat-o ca șef, să-și dea osteneala să vadă în ce hal se găsește arhiva acestui Minister.
Eu am spus odată Regelui Carol că Ministerul de Externe este o instituție căreia ar trebui să i se pună gaz și să se dea foc. Am făcut această afirmație pe baza unei experiențe făcute timp îndelungat. Am fost, din 1920 și până azi însărcinat cu multe chestiuni grele și delicate. Aceste însărcinări m-au pus în contact cu Ministerul de Externe de foarte multe ori, și cu Legațiile noaste de la Varșovia, Constantinopol, Belgrad, Paris, Bruxelles, Londra și cu aceia care au lucrat la Comisia de reparații și Congresul Suprem. Peste tot, fără excepție, am constatat o dezordine, o incurie, o nepăsare, o necunoaștere a problemelor, o dezorientare, o lipsă de inițiativă, de conștiință, de suflet și de dragoste românească îngrozitoare. În schimb, am întâlnit peste tot în diplomația noastră „prinți” improvizați, „conți” acuzați de homosexualitate, oameni care veneau la 11 ½ la birou în plină desfășurare a unor acțiuni și tratative capitale pentru interesele neamului și plecau la 13, oameni care se lăudau că nu citesc nici „Universul” (fiindcă îi dezgustă) și că nu cunosc nici Constituția țării, oameni care făceau confuzie între tratatele de pace care ne priveau direct, în schimb făceau trafic de divize, de parfumuri și nu aveau decât preocupări finaciare personale; oameni care criticau, în limbi străine, bineînțeles și față de străini; oameni care se lăudau că nu au nicio legătură cu țara pe care însă o sugeau cât puteau, oameni care nu vorbeau nici românește și care făceau din această demență titlu de glorie etc. etc….
Iată de ce Legea nouă întârzie. Ea trebuie să fie bine studiată findcă noua organizare trebuie să pună capăt acestei cangrene, care dăinuește și astăzi. Și în trecut și în timpul cât am dirijat Ministerul de Externe, m-am lovit necontenit de dezordinea haotică a acestui Minister, care nu are nimic ținut în ordine, nicio urmă a eforturilor și activității foștilor miniștri (tratative, conversații, memorii, declarații, luptă etc.). Niciun dosar în ordine, nicio clasare a documentelor. Când am cerut în octombrie trecut documentarea în privința tratativelor de la Craiova, de la Turnu-Severin, de la Budapesta din 1940, mi s-a prezentat un morman de zdrențe. Nicio urmă în privința desfășurării tragice a acțiunii care s-a sfârșit cu arbitrajul de la Viena. A trebuit să forțez saltarele (sertarele – n.n.) d-lor Gigurtu, Tătărescu și Manoilescu ca să aduc în arhiva Ministerului schimbul de scrisori între regele Carol și Führer și între dl. Gigurtu și Göring.
Dumnezeu știe dacă nu au dispărut din nou.
Lucrările prezentate Comisiei de reparații și în dezbaterile Genevei, lucrări capitale pentru noi, erau de o superficialitate criminală. Iată de ce am toată desconsiderarea mea pentru oamenii care servesc astfel țara și care în schimb își plimbă cu importanță suficiența prin toate saloanele și prin mijlocul tuturor străinilor, fiindcă cei care muncesc nu au timp să se plimbe cu aere bismarkiene printre oglinzi și oameni care îi privesc și îi judecă cu dispreț. Singura preocupare și mai importantă a aceastor domni este să se scoale târziu, să stropească cu noroi în tot ce este românesc și muncitor și să se preocupe de avansarea, de decorațiile și de devizele care cred că li se cuvin. Pentru partea finală a comunicării, să se găsească o soluție care să realizeze automat dezideratul Ministerului de Externe. Secretariatul propuneri.
Mareșal Antonescu”
Cunoscând foarte bine cum s-au comportat unii diplomați români în perioada interbelică (și nu numai ei), la scurt timp după ce a preluat conducerea țării (25 septembrie 1940), Ion Antonescu a atras atenția, în Consiliul de colaborare, că „[…] nimănui nu-i este permis să huzurească, să petreacă şi să se îmbogăţească din banii statului. Modeşti, măsuraţi în toate acţiunile lor, ţinută corectă, tăcută şi resemnată, demni şi grupaţi în semn de solidaritate, fără nici o discuţie în afară de strictul necesar pentru îndeplinirea serviciului, iată care trebuie să fie conduita acelora care reprezintă o frântură din interesul acestei naţii în străinătate”. |
Aceasta rezolutie a lui Antonescu, este cruciala pentru a ne forma o judecata dreapta.
Multumim mult!
Cand Antonescu sparge sertarele, el aduce adevarul la lumina – adica exact ce sustine si Josef Pulitzer mai jos, ca trebuie facut, daca vrem sa schimbam lucrurile, dezvaluirea secretelor in fata publicului!
„A trebuit să forțez saltarele (sertarele – n.n.) d-lor Gigurtu, Tătărescu și Manoilescu ca să aduc în arhiva Ministerului schimbul de scrisori între regele Carol și Führer și între dl. Gigurtu și Göring.
Dumnezeu știe dacă nu au dispărut din nou”.
Citat Josef Pulitzer:
„Nu exista crima, nu exista niciun tertip, niciun truc, nicio escrocherie, niciun viciu , care sa nu traiasca din tainuire . Aduceti aceste secrete la lumina zilei, descrieti-le, ridiculizati-le in ochii tuturor, si mai curand sau mai tarziu, opinia publica le va matura.
Aducerea lor la cunostinta publicului(constientizarea oamenilor), poate nu este suficient; dar acesta este singurul mijloc spre curatire, fara de care toate celelate , dau gres.”
Mare roman, mare om, mare caracter! Dumnezeu sa-l aiba in pace si pe noi sa ne apere de cei rai/de rele!
OFF TOPIC: articol de ultima ora – Reuters
http://www.reuters.com/article/2015/04/08/us-romania-corruption-idUSKBN0MZ0BI20150408
World | Wed Apr 8, 2015 1:39am EDT
Related: WORLD
Romania’s corruption fight puts the brakes on investment
BUCHAREST | BY MATTHIAS WILLIAMS AND LUIZA ILIE
(Reuters) – Romania’s crackdown on corruption is having an unintended
consequence: investment is slowing as many officials avoid approving projects
lest they become the next target of the investigators.
TRADUCERE MECANICA:
Lume | Mi 08 aprilie 2015 01:39 EDT
Sugestii: LUMEA
Combatere a corupției din România pune frane pe investiții
BUCURESTI | PRIN MATTHIAS WILLIAMS ȘI LUIZA ILIE
(Reuters) – Reprimarea corupției din România are o consecință
neintenționată: investițiile sunt incetinite deoarece multi oficiali evita aprobarea proiectelor de investitii, ca nu cumva să devină ei următoarea țintă a anchetatorilor{desi nevinovati, adaugam noi}.
Funcționarii publici și miniștrii care altfel ar semna proiectele,
uneori dar nu întotdeauna în schimbul mită, au devenit ezitanti. Chiar și
oficialii cinstiți se tem ca ofertele vor atrage controlul procurorilor și că se vor
alătura unui sir lung de persoane publice care urmează să fie investigate sau
închise.
Pe termen lung, majoritatea observatorilor spun, eradicarea corupției va
aduce beneficii imense pentru România, a doua cea mai săracă țară a Uniunii
Europene. Pentru moment însă, întârzie atât investițiile private și
semnarea contractelor pentru firmele doritoare să întreprindă proiecte pentru stat.
Cea mai recentă victimă în lupta împotriva ei este Darius Valcov
ministrul de finanțe, care a demisionat luna trecută după ce a fost acuzat de
luare de mită. Procurorii mai târziu au găsit mai mult de 100 de picturi,
unele de Picasso și Renoir, precum și lingouri de aur și bani ascunse departe în
diferite locuri, inclusiv în condiții de siguranță lui. El neagă
fărădelegi.
Șeful câine de pază fiscal România declară că încetinirea de luare a
deciziilor a ajutat pentru a trage în jos cheltuielile de capital, cu
cheltuielile de investiții publice nete ca procent din PIB, la o vârstă de 7
ani scăzut, potrivit datelor Eurostat.
„În general, dacă vorbești cu cele mai multe dintre afacerile le-am
venit peste ei o (lupta anti-altoi) cred că a fost mult timp în urmă, unii
mesaj a trebuit să fie dat,” Ahmed Hassan, managing partner la Deloitte
consultanță în București , a declarat pentru Reuters.
„Dezavantajul ea – am văzut că în ultimul una ani precis, chiar
proiectele noastre vis-à-vis de – (e) deciziile se pur si simplu nu se intampla
Unii oameni sunt în așteptare, poate că va merge departe de mine și cineva.
altfel va face omologarea. ”
„Și asta e doar nu e bine. Uneori proiecte strategice ar putea fi
amânată din cauza supra-nervos birocrati.”
ACOPERIRE SUGESTII
·
> BOX REALITATE: România
intensifică lupta împotriva corupției
Directori de afaceri sunt reticente în a discuta deschis care a
proiectelor lor au avut loc în sus, temându-se că publicitatea va duce la și
mai multe intarzieri.
Cu toate acestea, Olguta Vasilescu, primarul proeminent, a declarat
administratorii locale sunt pe un „grevă semnătură”.
Aristotel Cancescu, șeful consiliului în centrul orașului Brașov este de
acord. „În prezent, este un risc de a lucra în administrația publică
locală”, a declarat Căncescu, care se află sub investigație pentru spălare
de bani și luare de mită.
„Orice poate fi interpretat și din ceea ce știu este acum un blocaj
la consiliul județean și în multe alte administrații locale, pentru că oamenii
se tem să semneze nimic”, a declarat la începutul acestui an.
O LOT DE FRICA
Corupția a costat România scump în sfertul de secol de la căderea
comunismului.
Date compilate de Reuters pe baza declarațiilor procurorilor prezinta
problema. Investigații din 2014 sugerează grefa poate fi costat companiile
de stat și private în jurul 1020000000 de euro (1.1 miliarde dolari). Asta
e suficient pentru a construi 200 km (120 mile) de autostradă într-o țară cu
unele dintre cele mai grave infrastructurii din Europa.
Mita pentru a asigura contracte apare pe scară largă, cu oficialii
locali a primit bani, mașini, vacanțe, haine, lucrări dentare liber și chiar
păstrăv și whisky în schimbul unor favoruri. Un fost judecător a fost
acuzat de luare de mită în valoare de 83.000 de euro, inclusiv sub forma unui
altar cimitir.
„Capitalul locală a fost afectat de capitalism de cumetrie”,
Mihai Bogza, presedintele Consiliului Investitorilor Straini din România și de
creditor Bancpost, a declarat pentru Reuters. „De aceea, suntem
foarte mulțumiți de lupta împotriva corupției curent.”
„Acestea fiind spuse, lupta împotriva corupției vine mână în mână
cu faptul că mulți angajați publice par a fi foarte reticenți în a-și asume
orice fel de responsabilitate”, a adăugat el. „Astfel de
atitudini ar trebui să fie descurajat în mod clar.”
Potrivit unui studiu realizat de firma de consultanta AT Kearney anul
trecut, România a avut al doilea mare negru economie din Europa, după ce vecinul său Bulgaria.
Unul din 10 de
întreprinderi declară că au cerut mită, potrivit cifrelor Băncii Mondiale
2013.Stigmatul de corupție este, parțial, de ce România, alături de Bulgaria,
este ținut în afara zonei Schengen UE fără pașaport până la îmbunătățește
performanțele sale.
„Cheltuielile de capital public continuă să fie foarte
scăzut”, a declarat Ionut Dumitru, care conduce Consiliul Fiscal, o
autoritate independentă care monitorizează bugetul de stat.
„Multe autorități de management cheltuielilor stiu ca au probleme
cu contractele și ritmul de lucrări sau aprobări sunt întârziate sau amânate
pentru că se tem probleme juridice”, a spus Dumitru, care este, de
asemenea, economist-sef la Raiffeisen Bank România.
Octavian Vidu, un manager de investitii la China-garantate CEE Equity
Partners, prinde discuțiile privind două proiecte după ce a cerut mita. Un
suporter al represiunea, el spune întreprinderile tradițional aproape de
politicienii vor lupta pentru a face față, iar unele ar putea deveni în cele
din urmă coapte pentru achiziție.
„Va fi un vid. Cu toate acestea dureros pentru toată lumea, cred că
va aduce un nivel diferit de încredere pentru investitori ca noi”, a
declarat pentru Reuters. „Exista o multime de frică, există o mulțime
de precauție acolo, dar eu nu sunt sigur dacă vechile obiceiuri au murit
încă.”
(1 dolar = 0.9210
de euro)
(Editare de David timbre)