Nicusor Furdui
Motto: „Treptat ies la iveală legături pe care anevoie le-am fi descoperit din frânturile de informaţii oficiale, ori oficioase ale vremii. Glasul său, unic în concertul politicianismului vremii, trebuia să fie stins. Supăra mult adevărul său, al căutătorului de Absolut! Căci pentru el, nu exista adevărul de conjunctură al partidelor, ci doar adevărul naţiei româneşti pentru care a trăit şi pentru care a fost sacrificat, cu tăcuta complicitate a unor personaje malefice.”
Istoria oficială a vieţii lui Mihai Eminescu a impus un şablon convenabil. Conform acestuia, Eminescu ar fi fost o fiinţă labilă, neadaptată, pierdută în lumea sa de poet şi ar fi murit nebun, bolnav de sifilis şi alcoolic. Istoria sa reală este însă cu totul alta. Eminescu a fost de fapt un om puternic, de o luciditate excepţională, bine ancorat în realitatea socială şi mai ales politică a vremurilor zbuciumate în care a trăit, un militant activ pentru drepturile românilor din Ardeal şi pentru unitatea naţională, un ziarist de excepţie, un vizionar, un reformator. Eminescu a fost declarat nebun şi internat la psihiatrie într-un moment în care guvernul României urmărea să încheie un pact umilitor cu Austro-Ungaria, prin care renunţa la pretenţiile asupra Ardealului şi se angaja să îi anihileze pe toţi cei catalogaţi drept „naţionalişti”. Mulţi au renunţat la valorile şi principiile lor pentru a fi scoşi de pe lista proscrişilor. Eminescu nu a acceptat să facă niciun fel de compromisuri, şi de aceea era cel mai periculos dintre ei. El deranja nu doar prin ceea ce scria, ci mai ales prin faptul că plănuia să pună bazele unei organizaţii independente, aflate înafara controlului francmasoneriei, de trezire şi promovare a spiritului românesc şi de refacere a Daciei mari.
„Mai potoliţi-l pe Eminescu!”
„Mai potoliţi-l pe Eminescu!”Acesta este mesajul pe care francmasonul şi junimistul P. P. Carp îl transmitea de la Viena mentorului Junimii, francmasonul şi parlamentarul Titu Maiorescu. Comanda va fi executată întocmai de cei din ţară pe 23 iunie 1883. Eminescu avea 33 de ani.
Carp se afla la Viena pentru a stabili ultimele detalii ale unui acord secret cu Tripla Alianţă (Austro-Ungaria, Germania şi Italia), care de altfel a şi fost încheiat pe 18 (30) octombrie 1883. Reputatul eminescolog, profesorul Nicolae Georgescu, lămureşte în ce context a avut loc internarea forţată a lui Eminescu. „Ce voia acest tratat?”, scrie el.
„În primul rând, ca România să se orienteze politic spre Austro-Ungaria.. Cu alte cuvinte, România nu mai putea să-şi revendice Ardealul. Acest tratat muta lupta ardelenilor în Ardeal. Bucureştiul era de zece ani dominat cultural de ardeleni, care ridicau puternic vocea pentru eliberarea Ardealului, pentru drepturile românilor care erau asupriţi. Or, tratatul le interzice brusc să protesteze în Bucureşti pentru eliberarea Ardealului. Ioan Slavici este nevoit să fugă din Bucureşti în 1883. Întemeiază Tribuna în 1884. În jurul ei se organizează primele lupte pentru Ardeal. Condiţia semnării tratatului era deci amorţirea vocii pentru Ardeal în Bucureşti. „Directiva de sus” s-a reverberat în diferite moduri la nivel cultural. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este unul dintre ele.”
Într-adevăr, 28 iunie 1883 este o zi în care se petrec mai multe evenimente importante. Austro-Ungaria rupe relaţiile diplomatice cu România timp de 48 de ore. Cancelarul Germaniei, Otto von Bismark, îi trimite regelui Carol I o telegramă prin care ameninţă România cu războiul. La Bucureşti au loc descinderi şi percheziţii simultane la sediile mai multor organizaţii care luptau pentru Ardeal, printre care şi Societatea Carpaţii, în care activa Eminescu.
Este închis ziarul L’Independance Roumaine şi directorul acestuia, Emil Galli, este expulzat din ţară . La fel şi Zamfir C. Arbore. Societatea Carpaţii este pur şi simplu desfiinţată, în urma unui raport al baronului von Mayr, agent al serviciilor secrete austro-ungare. Intimidaţi de aceste măsuri, o parte din militanţii pentru Ardeal se dezic de ideile lor şi îşi trădează confraţii, pentru a-şi salva propria piele. Printre ei se află Simţion şi Chibici, preşedinţii Societăţii Carpaţii, Ocăşeanu şi Siderescu, membri în conducerea aceleaşi societăţi, Grigore Ventura, ziarist la L’Independance Roumaine, acelaşi pe care Caragiale îl ridiculizase în personajul Rică Venturiano. În semn de obedienţă, toţi aceştia se vor implica plini de zel în acţiunea de internare forţată a lui Eminescu.
De ce era atât de incomod Eminescu?
Privită în acest context, nebunia lui Eminescu, ca şi detaliile internării sale, capătă o nouă dimensiune. Nu mai poate fi vorba de un accident sau de o coincidenţă, ci de executarea comenzii trasate de la Viena : „Mai potoliţi-l pe Eminescu!”
În perioada care va urma se fac eforturi importante pentru a convinge Tripla Alianţă că situaţia din România este sub control. Regina Elisabeta, Regele Carol I, primul-ministru Brătianu, P. P. Carp şi Titu Maiorescu merg în Germania pentru a calma spiritele. Ministrul de externe, D. A. Sturdza, ministrul C. Stătescu şi Petre Grădişteanu merg la Viena, unde Grădişteanu îşi cere personal scuze pentru organizarea sărbătorii de la Iaşi, unde fusese dezvelită statuia lui Ştefan cel Mare şi fusese citită poezia manifest a lui Eminescu, Doina.
Judecând după măsurile luate împotriva lui, Eminescu era cel mai incomod. Spre deosebire de ceilalţi, el nu putea fi convins cu niciun chip să renunţe la ideile şi principiile sale. Eminescu era membru activ în mai multe organizaţii care luptau pentru drepturile românilor din Ardeal: Românismul (care respingea chiar aducerea lui Carol I ca rege), Orientul, România Jună, Societatea Carpaţii, din care făcea parte şi Slavici. Cu astfel de preocupări, nu este de mirare că era constant urmărit atât de poliţia şi serviciile secrete româneşti, cât şi de cele austro-ungare. În anturajul său erau infiltraţi mai mulţi informatori, printre care se număra şi Ocăşanu de la Societatea Carpaţii.
La 7 iunie 1882, baronul Von Mayr îi trimitea contelui Kalnoky, ministrul Casei Imperiale austro-ungare, o notă informativă în care arăta: „Societatea Carpaţii a ţinut în 4 ale lunii în curs, o întrunire publică cu un sens secret. Dintr-o sursă sigură, am fost informat despre această întrunire [n.n după toate probabilităţile sursa era chiar Titu Maiorescu]. S-a stabilit că lupta împotriva Austro-Ungariei să fie continuată. Eminescu, redactor principal la Timpul, a făcut propunerea ca studenţii transilvăneni de naţionalitate română, care frecventează instituţiile de învăţământ din România pentru a se instrui, să fie puşi să acţioneze în timpul vacanţei în locurile natale pentru a orienta opinia publică în direcţia unei Dacii Mari.”
Această notă a dus în final la desfiinţarea Societăţii Carpaţi.
Activitatea sa ca jurnalist îl făcea cu atât mai periculos, cu cât avea şi pârghiile necesare pentru a acţiona: ideile sale erau exprimate în mod magistral într-un ziar, Timpul, pe care îl transformase în cotidian naţional.
În această publicaţie demascase corupţia politicienilor români şi grasele comisioane pe care aceştia le încasaseră din concesionarea căilor ferate. Scrisese despre condiţionările umilitoare impuse României de puterile europene, în schimbul recunoaşterii Independenţei. În 1880 declanşase o incitantă campanie de presă privind „chestiunea dunăreană”, problemă sensibilă pentru marile puteri europene. Participase activ la Iaşi la inaugurarea statuii lui Ştefan cel Mare şi citise acolo în faţa mulţumii poezia manifest Doina.
Acest eveniment naţional deranjase foarte mult puterile occidentale. În sfârşit, chiar în dimineaţa zile în care avea să fie dus cu forţa la balamuc, apăruse în Timpul un alt articol. Intitulat „Pentru libertatea presei şi a jurnalistului”, acesta era un protest la adresa încălcării dreptului la liberă exprimare şi demasca măsurile represive luate de guvernul Brătianu împotriva jurnalistului Emil Galli.
Titu Maiorescu pregătise internarea lui Eminescu încă de la primele ore ale dimineţii
Varianta cea mai des vehiculată despre cele petrecute pe 28 iunie 1883 este următoarea: În dimineaţa acelei zile, Eminescu s-ar fi trezit cu noaptea în cap şi lovit de nebunie ar fi început să se certe cu soţia lui Slavici, la care locuia în gazdă, Ecaterina Szöke Magyarosy. Aceasta îi trimite la orele şase dimineaţa un bilet lui Maiorescu, cerându-i să o scape de Eminescu.
Maiorescu ia o măsură de excepţie – în loc să meargă direct la Slavici acasă, pentru a o salva pe soţia acestuia de „nebun”, se duce împreună cu Constantin Simţion, preşedintele Societăţii Carpaţi, la spitalul doctorului Şuţu şi, pentru suma de 300 de lei, aranjează internarea imediată a lui Eminescu. A doua ciudăţenie, Maiorescu, bazându-se exclusiv pe spusele acestei femei, cere direct internarea, şi nu examinarea lui Eminescu de către doctorul Şuţu, aşa cum ar fi fost firesc.
Întors acasă, se pomeneşte însă cu Eminescu, care avea cu el un exemplar din ziarul Timpul, în care tocmai îi apăruse articolul despre Emile Galli. Maiorescu nu-l întreabă nimic despre incidentul de dimineaţă cu doamna Slavici (presupunând că acesta ar fi avut într-adevăr loc). Îl trimite însă la sediul Societăţii Carpaţi , undePoliţia făcea percheziţie, pentru a se întâlni chipurile cu Simţion, complicele său la internare.
„Numai, de s-ar face asta fără greutate” scrie Maiorescu în jurnalul său în dimineaţa zilei de 28 iunie 1883, după ce petrecuse o noapte de nesomn, sub apăsarea a ceea ce ştia că va face a doua zi. Nu se va face însă „fără greutate”, aşa cum îşi dorea Maiorescu, căci Eminescu îşi schimbă traseul. Nu se duce la Societatea Carpaţii , unde totul s-ar fi făcut fără martori, ci la Capşa. La acea vreme Capşa nu era doar un local de lux, ci şi sediul Ambasadei SUA şi reşedinţa mai multor ambasadori occidentali. Eminescu se duce la Capşa în speranţa de a semnala abuzurile guvernului acestor diplomaţi şi în special ambasadorului SUA, Eugene Schuyler, pe care îl cunoştea personal şi care era un fervent apărător al drepturilor omului. Orchestratorii monstruosului complot sunt nevoiţi să îşi schimbe planul.
Scena cu pistolul relatată de Grigore Ventura – o nouă înscenare
La Capşa, Eminescu este abordat de Grigore Ventura . Aici, conform declaraţiilor lui Ventura , Eminescu ar fi început să ţină un discurs „politico-socialo-naţional” înfierbântat, ar fi scos un pistol, ar fi ameninţat-o pe soţia patronului şi ar fi strigat „la toate aceste nu-i decât un leac. Să îl împuşc pe rege!”. Semne clare de nebunie! Ventura , în loc să îl calmeze, îi ţine isonul şi îi propune să meargă împreună la palatul Cotroceni.. Ajunşi acolo află că Regele nu este în Bucureşti.. Pe drumul de întoarcere, Ventura îl duce pe Eminescu la băile publice Mitraşevski, îl lasă într-una din camere şi apoi alertează Poliţia că un nebun s-a închis în baia publică. Îi cheamă la faţa locului pe alţi doi membri ai Societăţii Carpaţi, Siderescu şi Ocăşanu. Ca un făcut, cei doi au cu ei o cămaşă de forţă.. Intră în baie, îl imobilizează pe Eminescu şi spre orele 19 îl duc la stabilimentul Şuţu, unde avea deja rezervat un loc de cu noaptea în cap.
Scena cu pistolul de la Capşa şi declaraţia lui Eminescu că îl va omorî pe Rege sunt piesele de rezistenţă ale tezei nebuniei sale. Ele sunt relatate însă doar de o singură persoană, Grigore Ventura, care va povesti acest episod în stânga şi dreapta, dar va ezita să scrie totuşi despre el, deşi era ziarist. Scena va fi consemnată de-abia în octombrie 1911 de Al. Ciurcu într-un articol apărut în Adevărul, „Eminescu, din amintirile mele”.
Povestea lui Grigore Ventura nu stă însă deloc în picioare din mai multe motive. În primul rând, Ventura susţine că a asistat la toate evenimentele din acea zi. Fiind principalul martor, ar fi trebuit să apară în procesul verbal încheiat de Poliţie, ori numele său nu apare deloc. Ventura susţine că el este cel care a alertat Poliţia, ori în procesul verbal este consemnat că poliţia a fost sesizată de domnii Ocăşeanu şi Siderescu. Aceştia dau însă detalii pe care nu aveau cum să le cunoască, întrucât nu fuseseră prezenţi la faţa locului. Ceea ce arată că cineva îi informase. Acesta nu poate fi decât Ventura, care a avut rolul de a-l intercepta pe Eminescu şi a face în aşa fel încât acesta să poată fi luat pe sus dintr-un loc izolat şi dus la psihiatrie, în condiţiile în care primul plan imaginat de Maiorescu căzuse. Ventura a imaginat apoi şi a răspândit povestea cu pistolul pentru a crea impresia că Eminescu era nebun şi a justifica astfel internarea.
Celălalt martor al acestei scene, doamna Vautier, soţia patronului de la Capşa, despre care Ventura spune că a fost persoana ameninţată cu pistolul de Eminescu, nu menţionează în memoriile sale publicate la Paris în 1909, absolut nimic despre această scenă, care, dacă ar fi avut loc, ar fi trebuit să o fi marcat profund. Eminescu declară că vrea să îl împuşte pe Rege, ori era puţin probabil ca el, în calitate de ziarist să nu ştie că Regele era plecat de câteva zile la Sinaia.
În procesul verbal întocmit de Poliţie nu se aminteşte nimic de vreo armă, ci doar că „Eminescu a venit singur la Băile Mitraşevschi , şi fiind atins de alienaţie mintală s-a încuiat singur pe dinăuntru şi a refuzat să deschidă”. La locul faptei ajung, Simţion, Siderescu si Ocăşeanu de la Societatea Carpaţii , care aveau încă de dimineaţă misiune de la Maiorescu să îl ducă la casa de nebuni a doctorului Şuţu. Aceştia intră în baia unde Eminescu se află în apă, dezbrăcat. Eminescu le cere să iasă. Îl imobilizează şi îi pun cămaşa de forţă. Între timp Poliţia îi perchiziţionează locuinţa, îi ridică bunurile, îi umblă prin hârtii şi manuscrise, sperând să descopere ceva compromiţător. Totul se petrece cu complicitatea soţiei lui Slavici. Poliţia nu va deschide o anchetă, aşa cum proceda de obicei şi cerea legea. Omiterea lui Ventura din procesul verbal al Poliţiei nu este întâmplătoare. Varianta că Eminescu a venit singur şi s-a închis în baie era mai credibilă pentru teza nebuniei, decât cea în care era adus de Ventura şi care ar fi putut atrage suspiciuni.
Omorât lent prin otrăvire cu mercur
De la Băile Mitraşevschi Eminescu este dus direct în stabilimentul doctorului Şuţu, unde tratamentul aplicat îl transformă într-o legumă. Niciun alt bolnav nu mai este acceptat pentru internare în acea perioadă, chipurile pentru a nu-i deranja liniştea lui Eminescu,
Fiica lui Titu Maiorescu, Livia, îi scrie lui I.. E. Torouţiu despre modul în care era tratat Eminescu la Şuţu în următorii termeni: „Aş vrea să vă spun că toţi domnii care cercetează mintea lui Eminescu au un mare cusur: ils cherchent midi à 14 heures” (caută miezul zilei la ora 14).
În noiembrie 1883, la insistenţele unor prieteni, printre care Emilia Humpel, Eminescu este transferat într-un sanatoriu din Viena. Titu Maiorescu, care ştia cel mai bine că Eminescu nu este nebun şi medicii din Viena îşi vor da uşor seama de aceasta, se opune la început vehement. În cele din urmă cedează, gândindu-se că este mult mai important să îl ţină pe Eminescu departe de ţară.
Eminescu ştia foarte bine ce i se înscenase şi odată reîntors în ţară a făcut chiar eforturi pentru o campanie de presă în favoarea sa. Privit însă ca un nebun, nimeni nu i-a acordat dreptul la replică. Într-o scrisoare adresată în ianuarie 1887 lui Gheorghe Panu el scrie: „S-a răspândit prin ziare ştirea că aş fi grav bolnav. Toate aceste zvonuri, lipsite de orice fundament, sunt răspândite poate cu rea credinţă, încât şi dl. C. Mille, într-unul din articolele sale, a găsit motiv de-a vorbi de boala mea pretinsă. Te rog a spune tuturor că se află în deplină eroare şi că afară de suferinţa mea de picioare, nu am absolut nimic . Un mic dementi (dezminţire) în organul (ziarul) dumitale n-ar strica..”
Timp de mai bine de o lună, medicii austrieci nu reuşesc să îşi dea seama deloc de ce boală suferă Eminescu. În decembrie, îl declară sănătos şi recomandă externarea. Nimeni nu are însă interesul să îl readucă în ţară , cu atât mai puţin Maiorescu. Medicul austriac, Obersteiner, îi cere în repetate rânduri să îl scoată pe Eminescu din spital, unde nu-şi are locul printre bolnavii psihic. Fişele de observaţie medicală din timpul şederii în sanatoriul austriac dispar într-un mod misterios, pentru a nu distruge mitul nebuniei lui Eminescu.
Tot Maiorescu aranjează ca Eminescu să plece în Italia, sub atenta supraveghere a unui om de încredere, chipurile „pentru a se reface”. La întoarcerea din Italia, Eminescu vrea să vină la Bucureşti, dar Maiorescu face tot posibilul să îl ţină departe de capitală.. Toate munca sa, cărţile, notele de lectură, manuscrisele se află la Bucureşti, la Maiorescu… Prin intermediul diverşilor prieteni, Eminescu îi cere în mod repetat acestuia să îi înapoieze „lada cu cărţi”, fără de care ar fi trebuit să îşi reia toată munca de la zero.. Maiorescu este de neînduplecat.
Cum nu se cuminţeşte, este trimis tot cu forţa la ospiciul de pe lângă Mânăstirea Neamţ. Eminescu, pe deplin lucid, i se plânge lui Gheorghe Bojeicu de la Cernăuţi, că a fost „internat ca alienat, deşi nu fusese”. Este sechestrat la Neamţ din noiembrie 1886 până în aprilie 1887. Gardienii aruncă pe el găleţi de apă rece şi îl bat cu funia udă pentru a-l „calma”. Încearcă să fugă de mai multe ori şi în cele din urmă reuşeşte să obţină o mutare la Iaşi , sub îngrijirea doctorului Iszac.
Acesta este cel care îi va pune un diagnostic abracadabrant, preluat apoi de istorie: „sifilis congenital matern cu paralizie generală progresivă”. Diagnosticul conţinea însă un mesaj important: Eminescu trebuia să fie paralizat, Eminescu trebuia să fie anihilat, trebuia oprit din a mai publica în ziarele vremii. Asasinarea civilă a lui Eminescu din 1883 va fi completată de experimentele doctorului Iszac, care visa să scrie o lucrare despre cazul Eminescu, cu care să intre în analele medicinii. Contrar tuturor preceptelor medicale ale vremii, care arătau că mercurul este toxic şi total contraindicat în tratarea sifilisului, doctorul Iszac îi va administra doze uriaşe de mercur, de 4 până la 7 grame .
Un alt psihiatru din Bucureşti, Panait Zosin, care nu îl consultase vreodată pe Eminescu şi cunoştea cazul doar din corespondenţa cu sora lui, Harieta, preia diagnosticul lui Iszac şi chiar îl completează cu următoarele reflecţii: „ca psihopat ereditar, el ar fi petrecut încă nopţi albe, ar fi făcut orgii, ar fi mistuit narcotice şi excitante (n.n. în condiţiile în care se ştie că Eminescu era un adversar declarat al narcoticelor). Un psihopat alcoolic şi sifilitic, el a ajuns să aibe perioade de furie, de inconştienţă, de prozaică întunecare a activităţii psihice.. ”
De-abia în 1888, Veronica Micle reuşeşte să îl smulgă din mâinile doctorului Iszac şi să îl aducă în sfârşit la Bucureşti. Aici reîncepe să publice, şi în urma unui articol împotriva guvernului, apărut în România liberă, este internat cu forţa tot la dr.. Şuţu, unde va şi muri.
La moartea sa, produsă din câte s-a spus, de o lovitură la cap cu o piatră, celebrul doctor G. Marinescu nu realizează după autopsie, analiza microscopică a creierului, care ar fi dovedit că Eminescu nu suferea de sifilis. După o examinare superficială, aruncă pur şi simplu la gunoi creierul lui Eminescu, pe motiv că intrase în putrefacţie. Este totuşi nevoit să consemneze că a fost frapat de mărimea acestui creier. Pe actul său de deces, nu apare semnătura niciunui prieten sau membru al familiei, ci doar amprentele digitale a doi martori analfabeţi din personalul spitalului.
Societatea Matei Basarab, spiritul naţional şi francmasoneria
Eminescu a fost etichetat drept nebun, sifilitic, alcoolic, pericol public, atentator la adresa regelui, reacţionar, paseist, antisemit, xenofob, naţionalist şovin etc. De ce toate aceste apelative? De ce publicistica lui a fost mereu trecută sub tăcere, interzisă, cenzurată? De ce în memoria românilor Eminescu a fost impus doar ca poet, în timp ce principala sa activitate a fost cea de ziarist? Din cele 16 volume ale Operei sale, editate sub îngrijirea lui Perpessicius după manuscrisele originale, cinci conţin poezii şi altele cinci, articolele publicate de el în perioada 1870-1883 şi 1888-1889.. Deşi majoritatea articolelor au fost scrise înainte de aşa-zisa declanşare a nebuniei, mulţi susţin şi astăzi că ele nu merită să fie citite, întrucât „sunt rodul unei minţi atacate de boală, în căutarea unei bucăţi de pâine”.
„Eminescu n-a ajuns să marcheze politica naţională, deşi este întemeietorul doctrinei naţionale moderne” scrie Theodor Codreanu în „Dubla sacrificare a lui Eminescu”. „Dimpotrivă, opera sa a fost cu grijă separată de structurile de profunzime ale politicii naţionale, opera lui publicistică fiind interzisă total, după al doilea război mondial. Efectele sunt vizibile şi astăzi. Aşa-zisul cult Eminescu este o dimensiune ad-hoc confecţionată, pentru a preveni şi a face ineficient un veritabil cult Eminescu. Prin numita diversiune se creează impresia (pe care cei naivi o iau ca atare) că eminescianismul este un element nefast, inamicul public numărul unul al democraţiei şi al statului român. Neîntâmplător, Gh.. Grigurcu, unul din mercenarii curentului antieminescian asimila cultul pentru poetul naţional cu acela al lui Ceauşescu. În realitate, statul român nu a atins niciodată exigenţele lui Eminescu, fiindcă nici nu şi-a propus aceasta vreodată, deşi marii gânditori au pledat statornic pentru asimilarea organică a eminescianismului ca temei al fiinţei noastre naţionale. ”
Au existat tentative ca Eminescu să fie înrolat în masonerie. Fără succes.. Eminescu lucra însă la crearea unei organizaţii româneşti şi pro-româneşti, numită Societatea Matei Basarab şi aflată în afara controlului şi influenţelor francmasoneriei, care masonerie se afla şi atunci în slujba unor interese supranaţionale.
„O organizare între români”, scria el. „Pretutindea oameni care să ţie registru de tot sufletul românesc. Cel slab trebuie încurajat şi lăudat pentru ca să devie bun. Să se simtă că Societatea Matei Basarab reprezintă o putere enormă. Ţinta? Unirea tuturor românilor, emanciparea economică şi intelectuală a întregului popor românesc.”
Încă din 1874, el îi scria lui Maiorescu că „aprofundarea studiului filozofilor germani m-a făcut să mă orientez către elaborarea unei filosofii practice, vizând scoaterea României din subistorie. Interesul practic pentru patria noastră ar consta cred în înlăturarea oricărei îndreptăţiri pentru importul necritic de instituţii străine.”
Eminescu nu renunţase la acest plan nici în ultimii săi ani. Alexandru Vlahuţă povestea cum, vizitându-l la sanatoriul doctorului Şuţu, Eminescu i-a povestit „despre un plan al lui de reorganizare socială, la care se gândeşte de mult, o lucrare colosală.”
Gheorghe Panu povesteşte în „Amintiri de la Junimea” de un sfat pe care Eminescu i l-a dat: „Panule, ştii tu că în lumea asta nu este nimic mai interesant decât istoria poporului nostru, trecutul lui…. Tot, tot este un şir neîntrerupt de martiri.” Eminescu a fost unul dintre ei.
„Or să vie pe-a ta urmă în convoiu de ‘nmormântare,
Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare . . .
Iar deasupra tuturora va vorbi vr-un mititel,
Nu slăvindu-te pe tine . .. . lustruindu-se pe el
Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te aşteaptă.
Ba să vezi. . . posteritatea este încă şi mai dreaptă.
Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subţire
Care s-o ‘ncerca s-arate că n-ai fost vr-un lucru mare,
C-ai fost om cum sunt şi dânşii. . . Măgulit e fiecare
Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Şi prostatecele nări
Şi le umflă orişicine în savante adunări
Când de tine se vorbeşte. S-a ‘nţeles de mai nainte
C-o ironică grimasă să te laude ‘n cuvinte.
Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,
Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înţelege . . .
Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale —
Astea toate te apropie de dânşii. . . Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.”
(Mihai Eminescu, Scrisoarea I, 1881)
Bibliografie:
1. Ovidiu Vuia: Misterul morţii lui Eminescu, Ed. Paco, Bucureşti, 1996
2. Thedor Codreanu: Dubla sacrificare a lui Eminescu, Serafimus Grup, 1999
3. Nicolae Georgescu: „Boala şi moartea lui Eminescu,Criterion, 2007”
Revin.
O altă apariţie anterioară, din 15 ianuarie 2008:
http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=5692
Mai căutăm.
Domnule Ion Coja,
Nu ştiu de unde a luat d-l Nicusor Furdui acest text, dar el mai apare, în 10 iunie 2009, aici:
http://revista-ecoul.com/2009/06/10/mariana-gurza-%E2%80%9Emisterul-mortii-lui-eminescu%E2%80%9C/
Aşa că, d-le Coja, înainte de a publica texte în „Textele altora”, trebuie să daţi o căutare pe vărul Google, să vedeţi de unde este luat textul, cînd a fost postat prima dată, cui aparţine etc.
Aceasta, apropo de plagiatul care este acum în vogă atît ca temă la TV, cît şi ca practică a unora!
Pt: http://dacia-mare.blogspot.com/
Poate aveti dreptate in privinta lui Antonescu desi unele aspecte dovedesc contrariul; Odesa’i ce’mi vine’n minte.
In privinta Stalingrad…asa trebuia sa se intimple, asa a fost, se pare, planificat. Sa nu uitam ca:
– la Stalingrad au murit, ofensive si contraofensive, mai multi germani decit au murit americani dea lungul intregului razboi.
– la Stalingrad au murit mai multi sovietici decit au murit americani dea lungul intregului razboi.
– Von Paulus dupa ce a fost „capturat” a fost pus in fruntea unui soi de comitet ce printre altele indemna germanii sa se predea.
– Von Paulus a organizat armata RDG-ului!
– ca frontul este strapuns unde apararea se facea pe o singura linie (!) si fara armament antitanc…linile armatei romane dar n’are importanta. Cum o asemenea concentrare de forte nu este vazuta de germani si „aliatii” lor?
Totul duce spre un macel planificat!
Romanilor li s’au luat teritorii si in este si in vest. Romanii au murit cu sutele de mii pe ambele fronturi…stranie potrivire.
Evreii n’au fost „deportati” din Romania. Oare se stia ca nu va fi razboi, adica 23 august fusese planificat? In cazurile izoltate, dupa cum demonstreaza dl Coja, au fost de fapt pusi la adapost.
Evreii din Ungaria, inclusiv Ardealul de Nord, au fost „deportati” numai, atentie!, din mai 44! Chiar inainte ca frontul sa ajunga…stranie potrivire!
Germanii, vorbesc de omul de rind, au trecut prin iad. Unii ce’au studiat documente si memorii (Churchil, De Gaule etc) spun ca dupa incheierea oficiala a razboiului, pe timp de pace, au murit in jur de 10 milioane de germani! In tot acest timp evreii erau in lagare de…cine stie, n’am fost martor iar informatiile sint contradictorii.
Eminescu nu a fost jidan! A fost OUR LORD,cel mai mare geto-dac din secolul 19.
Din secolul 20 a fost geniul militar maresalul ION ANTONESCU,care a fost cel mai mare strateg al razboiului mondial.
Daca Hitler nu l-a ascultat la Stalingrad ,a pierdut razboiul.
Eminescu nu a aceptat minciuna.
In ziua de azi minciuna e mult mai perfida in comparatie cu limbajul de lemn al partidului ceausescu Romania!
Traiasca Romania!
„A fost Eminescu parţial evreu? Da a fost după tată (Eminovici)…”
Demult te’am banuit ca nu iesti „curat”. Intre doua adevaruri o mare minciuna, poate-poate prinzi ceva naivi in plasa.
….
„Nu exista istoric roman care sa nu elogieze momentul transformarii Romaniei in Regat.”
Hai sictir! Inca unul. Baieti ami rasfirati, mai rasfirati!
…
Domnule Coja va trebuie neaparat un program ce detecteaza autoalesii.
Numele Eminovici nu spune nimic despre originea etnică a purtătorului. Terminația -ovici a circulat mult în Imperiul austriac, inclusiv în Transilvania si Bucovina, ca semn al credinței ortodoxe a purtătorului. Foarte mulți români si-au pus un -ovici sau un -ici la numele purtat pentru a se ști că ei nu au trecut la greco-catolici, ci sunt mai departe ortodocși. La vremea cand a apărut în acte numele Eminovici, nimeni nu putea ascunde sau trece cu vederea originea evreiască a purtătorului, deoarece făcea notă discordantă și sărea în ochi. Așa, de pildă, Hasdeu a avut un ascendent evreu, care făcea ca el, Hasdeu, să fie, cam 6,7% sau mai puțin, evreu. Iar lucrul acesta l-au știut toți, inclusiv Hasdeu. Dacă în familia căminarului Eminovici s-ar fi păstrat amintirea unei rădăcini alogene, cu siguranță acest lucru ar fi fost consemnat de careva din familie, de Eminescu însuși. Faptul că în familie nu a existat această amintire, denotă că NU POATE FI VORBA DE ORIGINEA NE-ROMÂNEASCĂ A FAMILIEI EMINOVICI. In principiu, trebuie făcută distincția între originea numelui și originea persoanei care poartă acel nume. Bunăoară, în cazul lui Ioan Petru Culianu, se știe că numele respectiv a fost adus în Modova de un grec(poate aromân din părțile grecești), pe la 1800. În continuare, prin căsătorii, numele ajunge în zilele noastre, dar toate femeile care, prin căsătorie, au născut Culieni, au fost românce, astfel că gradul de grecitate(!) al Culienilor a scăzut mereu, iar după 6 generații, de la 1800 până la 1950, Culienii mai aveau 1,5% din sângele grecesc al primului Culianu. La fel și în cazul Eminovici. Poate că se va stabili vreodată originea numelui. Dar asta nici pe departe nu va modifica statutul etnic al purtătorilor acestui nume în jurul anului 1850. Dacă ei uitaseră originea acestui nume, înseamnă că trecuseră deja multe generații de la întemeietorul numelui. Dar chiar și primul purtător al numelui EMIN sau EMINOVICI nu era obligatoriu de aceeași origine cu numele. Un nume se dă și ca poreclă, mai poate fi transcris greșit, se împrumută în urma unei întâmplări particulare imposibil de reconstituit etc. De foarte multe ori numele nu este concludent în privința purtătorului. Cunosc o familie Parizianu, numita așa nu pentru că un parizian a venit și s-a stabilit la Bucuresti, ci pentru că străbunicul lor fusese ca valet al unui boier la Paris cateva luni. Când s-a întors, firește că s-a lăudat și de aici porecla.
Dacă întemeietorul numelui Eminovici nu a fost român, faptul că în familie nu se mai păstrase nicio amintire despre acesta denotă că trecuseră mai multe generații de la moartea celui în cauză, cel puțin patru-cinci generații. După patru generații, aminitirea genetică se reduce la 6%, apoi la 3% samd.
Eu iau în calcul, la o adică, și ipoteza că amândoi părinții lui Eminescu ar fi fost evrei, unguri sau turci ori țigani. Și întregistrez cu mare satisfacție că un om atât de dotat ca Eminescu, atât de exigent cu sine și cu alții, a ales să fie român, adică a găsit de cuviință să-i fie rușine sau jenă de originea sa propriu zisă. I s-a părut că dacă se declară și se comportă ca român alege originea cea mai nobilă, mai prestigioasă!… Putem interpreta și așa lucurile, mai ales dinaintea unora care s-ar bucura teribil să poată demonstra că Eminescu nu era de origine român. Contează prea puțin. Contează că Eminescu a vrut să fie român și a fost chiar cel mai mare! Putea să fie cel mai mare evreu, turc sau armean! Dar a refuzat, cunoscându-i bine și pe unii, și pe alții. A ales statutul etnic care i s-a părut cel mai onorabil!… De ce nu ar fi valabil și un asemnea punct de vedere cu care să le dai peste nas cârcotașilor?!
[…] Marele patriot Mihai Eminescu, un martir ucis la comanda francmasoneriei […]
„A fost Eminescu parţial evreu? Da a fost după tată (Eminovici”
Exista o dovada 100% certa ca tatal poetului a fost evreu? Originea lui etnica este inca disputata in cazul in care nu stiati, asa ca… Sau, obligatoriu, conform dvs., terminatia „ovici” este caracteristica numelor evreiesti? Numai in fosta Iugoslavie exista o multime de persoane cu acest nume, si sint fie albanezi/musulmani, fie urmasi ai turcilor stabiliti acolo. Numele de familie EMIN, nume specific oriental, caruia i s-a adaugat terminatia respectiva. Ex: Izetbegovici, Amirovici, Osmanovici, Ibrahimovici etc.
Zamolxus: „Cît despre sediul central al ei ce să mai vobim atîta timp cît el se află la clădirea parlamentului şi ei se laudă cu acest fapt?!”
Despre aceasta ticalosie si batjocorire a Constitutiei se poate vorbi mult.
Societatile secrete sunt interzise de Constitutie, dar culmea ticalosiei, tocmai parlamentarii isi bat joc de aceasta Constitutie permitand unei societati secrete sa aiba sediul in cladirea parlamentului. Acesti ticalosi, ca sa-si poata atinge telurile, au venit cu nastrusnica idee precum ca masoneria ar fi societate discreta, nu secreta. Ticalosia a ajuns atat de raspandita incat pana si DEX-ul este pervertit, ticalosit, ca sa-i scoata curati. Uitati-va in DEX ca sa va dati seama de magarie.
In schimb iata ce spune Websterul, dictionarul unei tari cu cei mai multi masoni: Freemason – a member of an international secret society…
Iar Britanica: Freemansonry – the teaching and practices of the secret fraternal order of Free and Accepted masons, the largest worldwide secret society.
Cum dracu de ne-au gasit numai pe noi sa ne prosteasca si sa ne amageasca. Si culmea e ca pe plaiurile noastre se pune botu la magarii prea repede. Astia ce au lucrat la DEX sunt de-a dreptul jalnici, n’au nici sange, n’au nici os. Cat despre parlamentari…….
Stimate Zamolxus,
Nu fiti suparat pe mine. Veti fi uimit cat de bine inteleg lucrurile, cat inteleg si ceea ce ati comentat. Si cat le aprob. Nu va luati dupa aparente. Apreciez faptul ca ati confirmat ca Eminescu este din Eminovici. Putini o fac sau o spun.
Daca n-as aprecia stradania prof. Ion Coja de a scoate adevarul la lumina nu as intra pe acest site.
Pe noi doi ne deosebesc multe lucruri.
1- Eu nu sunt un om de cultura pe cand Dvs se vede ca sunteti. Eu sunt un neica-nimeni. Dar pentru ca Ion Iliescu ne-a adus libertatea si democratia si pot vorbi liber, de ce sa n-o fac. Iar daca spun prostii si cineva ma corecteaza ii foarte multumesc. Rom^nul care corecteaza un alt rom^n cand acela greseste este un adevarat rom^n.
2- Inteleg ca Dumneavoastra vedeti masoneria sau evreii iudei sau in evreii israeliti sau in evreii moscoviti(eu stiam ca sunt doar ashkenazi si sefarzi) ca dusmani ai rom^nilor. Nu noi ii dusmanim ci ei ne dusmanesc. Eu adaug ca nu ne au la ficati nici ungurii, nici bulgarii, nici ucrainenii si nici sarbii. Nu ne-au iubit nici turcii si nici austriecii. Mai nou ne urasc si tziganii, care ne acuza ca i-am tinut 7 sau 10 secole in sclavie. Nu-i contest pe acestia ca dusmani ai rom^nilor. Dar nu-s acestia cei mai mari dusmani. Unul(una) dintre cei mai mari dusmani ai rom^nilor este ignoranta care ii invaluie tot mai mult pe rom^ni in detrimentul a tot ceea ce inseamna : educatia, cultura, civismul, moralitatea, empatia, dragostea de neam si tara, dragostea si respectul fata de parinti si de stramosii de sange ai fiecaruia. Eu nu idealizez Rom^nia si nici n-o laud. Nu o „perii” cum il periau Vadim si Paunescu pe Ceausescu pana l-au terminat. Nu sunt fariseu. Eu merg cu tramwaiul, cu metroul, cu autobuzul, cu troleibuzul si vad cum sunt rom^nii.
3- Eu inteleg ca Dvs credeti ca rom^nii ar trebui sa afle adevarul si sa lupte in contra „dusmanilor” mai sus enumerati. Eu cred ca rom^nii ar trebui sa afle adevarul si sa invete din acesta. Rom^nii daca nu-si cunosc istoria risca s-o repete. Eu nu vreau ca rom^nii sa se „ridice” contra evreilor, indiferent care evrei si sa ajunga sa fie macelariti cum au fost macelariti legionarii. Rom^nii sa invete din istorie ca sa nu dispara din ea. Sa nu se puna rau cu cei mari si tari precum evreii, rusii, masonii, americanii, englezii, francezii, etc. Singura solutie este sa se ridice intelectual, spiritual, moral, civic, etc. Dar cum s-o faca, cine sa-i faca sa inteleaga, asta este alta tema de abordat. In acest moment nu vad nicio entitate care sa vrea cu adevarat sa-l ridice de la pamant si pe cel mai simplu rom^n nu sa aiba grija numai de cei superdotati. Acesta este tristul adevar.
Achiesez la punctul de vedere al lui D_Prepeleac. In acelasi timp, ma gandesc cu groaza ca oameni ca Scorilo sau Zamolxus au drep de vot in tara in care eu traiesc si imi decid viitorul…Uau!!!
Eminescu este cel mai mare poet al neanului romanesc. Inegalabil, probabil. Ziaristul Eminescu insa, a comis multe erori, reusind chiar sa-i contrazica pe istoricii nostri. Sunt multe de spus, nu este timp si, in cele ce urmeaza, o sa ma refer la doua aspecte:
1)Emimescu la suspectat pe Carol I de toate relele pamantului. Inclusiv de alianta nociva cu Puterile Centrale.
Faptele: La Consiliul de Coroana din iulie 1914, in ciuda sustinerii de catre Carol I a ideii intrarii imediate in razboi alaturi de Puterile Centrale, cei prezenti la Consiliu au votat cu o majoritate zdrobitoare in favoarea neutralitatii. Desi Consiliul de Coroana NU AVEA ATRIBUTII DECIZIONALE, Carol I respecta vointa acestuia. S-a stins din viata la putin timp, se spune, de inima rea. Consiliul de Coroana era un organism CONSULTATIV! Carol I a tinut cont de votul membrilor sai. Toti romani! El, neamtul, ar fi intrat in razboi alaturi de Germania…n-a facut-o!Decizia ii apartine; conducea Romania de 48 de ani ( obtinuse independenta si transformase Principatele in Regat), isi putea permite o aroganta…Nu si-a permis-o! Gratie acestei decizii, sub conducerea nepotului sau Ferdinand, cu o clasa politica responsabila ( aspru criticata de Eminescu, desfiintata, chiar)la sfarsitul razboiului se formeaza Romania Mare…
Eminescu l-a desfiintat pe Carol I, de IC Bratianu ce sa mai zic…
Istoria la contrazis pe ziaristul Eminescu…
2) La 14 martie 1881 Parlamentul a aprobat transformarea Romaniei in Regat. Eminescu a considerat ca aceasta initiativa nu este decat „o noua porecla data Romaniei”…In 1883, doi ani mai tarziu, Titu Maiorescu participa la internarea lui Eminescu…
Nu exista istoric roman care sa nu elogieze momentul transformarii Romaniei in Regat. Eminescu a vazut altceva…Pentru Maiorescu, un om care il pretuia, manifestarea lui Eminescu a fost ca o alarma…Nu spun ca Eminescu era nebun, dar avea nevoie de liniste. Asta-i motivul pentru care Maiorescu a vrut sa-l tina departe de Bucuresti. Eminescu se compromitea. Maiorescu stia ca este pacat sa se intample asa ceva…Nimic nu i se poate reprosa lui T. Maiorescu.
Nu este loc sa povestesc si despre ziarul Timpul la care Eminesu scria, oficiosul Partidului Conservator ( partidul marilor propritari de pamant, al mosierilor vremii).Conflictul acestora cu liberalii condusi de IC Bratianu, invidia si teama lor cu privire la niste eventuale reforme ce le puteau afecta interesele…Jocurile pe care Eminescu nu le-a observat… El vedea doar ca regele Carol I era un nemernic. Apropo, toti istoricii il considera fonatorul Romaniei moderne…
Eminescu a fost un geniu al poeziei. Uitati-l pe ziarist. Un om nu poate fi genial in tot ceea ce face, iar Eminescu era si el un om…cu bune si cu rele.
Scorilo si Zamolxus, am o rugaminte, duceti-va, tati, la scoala si sa nu votati la viitoarele alegeri. Dati-i o sansa tarii asteia sa se redreseze! Somn usor! Dl Coja gandeste pentru voi…
E vorba de domnul Coja,care oscileaza in declaratii.Cand spune ca are incredere in masonerie,cand spune ca e o organizatie care l-a ucis pe OUR LORD Mihai Eminescu!(sau cel putin publica aceasta tema,reala istorica de altfel).
Cat ii privesc pe Horia,Closca si Crisan,si Tudor Vladimirescu,da!
Au avut tangente cu masoneria,si au avut relatii cordiale cu Rusia ,la acea data.
De aici si numirea tovaraseasca a diviziilor care au venit in Romania,formate din prizonierii romani de la Stalingrad,si condusi de ,,romanca,, ana pauker.in 1944
Printre putinii patrioti care au reusit sa ii pacaleasca pe masoni,infiltrandu-se,au fost Nicolae Balcescu,si Cuza voda.Au primit si bani pentru a face manisfestatiile,care au dus la Unire.
Doar ca cei doi patrioti au platit asta,fiind otraviti.(La fel s-a infiltrat,aceeasi poveste,cazul lui Octavian Goga Tribunul national,moare otravit )
Mihai Eminescu insa nici macar nu a acceptat sa auda de organizatia asta oculta,demonica,si cu nimic crestina.(sunt azi preoti care fac slujbe la ei,dar aceia sunt vanduti!)
Audienţei generale dacă există?!
rolul masoneriei în politica românească se intensifică odată cu mişcarea Tudor Vladimirescu.
Se instaurează ca o forţă politică în timpul revoluţiei de la 1848, modificînd chiar şi drapelul naţional. Instaurarea lui Carol I la tronul României face parte dintr-o mişcare mai amplă internaţională dirijată de masoneria internaţională.
Momentul Eminescu reprezintă actul de nesupunere a românilor la aceste maşinaţii străine neamului, şi totodată e o nouă eră în metodologia practică a masoneriei de a elimina adversarul. Această practică se numeşte: declararea adversarului naţionalist dement, pentru a distrage atenţia de la esenţa evenimentelor.
Momentul Cuza se consumase premergător cu alte practici aplicate, şantaj şi otrăvire. Da Cuza a acceptat intrarea în masonerie, considerînd că dinăuntrul ei va înţelege mai bine ce face şi cum face această organizaţie. Toată această perioadă de la Cuza la Eminescu e o forfotă continuă a spiritului naţional românesc care nu se linişteşte şi desigur evenimentele ajung să culmineze la momentul Eminescu. Această mişcare nu era Eminescu şi nici Eminescu nu era conducătorul acestei mişcări. Şi el ca şi mulţi alţii pe care istoria măsluită a României i-a eliminat cu timpul din memoria neamului a plătit tributul nesupunerii la vremea aceea. Păcat că aceste metode s-au folosit şi se folosesc încontinuare. Pe vremea „epocii de aur” spitalul 9 (nouă) şi altele s-au ocupat de acest tip de tratament de exterminare a opoziţiei şi să nu uităm că nu s-au folosit doar spitalele de boli nervoase ci şi puşcăriile şi chiar mănăstirile.
Dacă se citeşte cu atenţie textul prezentat se poate vedea: cine sînt dirijorii unor astfel de acţiuni împotriva neamului? E suficient să se marce numele lor pe parcursul articolului, iar opinii de genul celei avute de D Prepeleac n-ar mai exista.
Doctorul Şuţu făcea parte din familia de fanarioţi cu acelaşi nume, fiind evrei turci instalaţi de poartă în principate, şi deţinea o reţea mare de spitale. El şi la spitalele lui se aplicau astfel de „tratamente”, metode criminale consacrate deja. Din cunoştinţele mele se pare că familia Şuţu ca şi cea regală va primi înapoi proprietăţile. Multe din clădirile importante din capitală aparţin acestei familii de evrei iudei şi au fost confiscate de duşmanul lor de neiertat, evreii israeliţi de la Moscova după cel de-al doilea război mondial. Acum şi le vor înapoi, adică doctorii care vor trata opoziţia vor fi din nou iudei masoni care vor lua locul celor israeliţi stalinişti. Ce e rău e că profilul acestui tip de spitale de exterminare politică nu va dispărea, atîta timp cît românii nu-şi vor conduce singuri ţara. Să sperăm că nu vor şi pămîntul înapoi, deoarece familia Şuţu a deţinut aproape o treime din Moldova, mai exact Moldova Mare, nu ce ne-a rămas nouă din Moldova.
Ce e rău este că românii nu-şi cunosc istoria adevărată din care cauză nu-şi cunosc nici duşmanul. Iar ca orice luptă şi aceasta nu poate fi cîştigată atîta timp cît nu-ţi cunoşti adversarul nu vei cîştiga niciodată. Adică te lupţi în zadar cu morile de vînt şi cu fantomele.
Cu părere de rău toate aceste lucruri s-au petrecut sub nasul românilor de peste 400 de ani, s-au intensificat de aproate 250 de ani şi au trecut în legalitate de cca 130 de ani. Să nu uităm că masoneria a sărbătorit cu vreo cîţiva ani în urmă această activitate legală pe teritoriul României cu ocazia sărbătoririi a 125 de ani de la înfiinţarea oficială cînd a trecut în legalitate. A se vedea revista forum masonic.
Cît despre sediul central al ei ce să mai vobim atîta timp cît el se află la clădirea parlamentului şi ei se laudă cu acest fapt?! deci de probleme minore de genul: cine sînt psihiatrii acestei maşinării diabolice? nici nu mai încape vorbă, atîta timp cît românii nu cunosc lucrurile esenţiale care se petrec sub nasul lor.
Cei drept nu ştim exact cine l-a omorît pe JFK, dar ştim sau cel puţin bănuim că: în principiu l-a omorît masoneria, chiar organizaţia din care făcea parte, dar şi el ca şi Cuza nu au mai fost de acord cu ce le dicta organizaţia din spate să facă, moment în care au fost eliminaţi. În cazul lui Eminescu noi cunoaştem personajele implicate, deoarece cunoaştem numele persoanelor care au participat la crimă şi mascarea ei. Articolul descrie destul de bine acest lucru:
1. Sifilisul a fost o acuzaţie falsă cu scopul de a justifica internarea lui la un ospiciu de nebuni. (Maiorescu care se ocupa, adică supraveghea cultura românească dpdv al pretenţiilor masonilor a primit misiunea să rezolve acest lucru)
2. Crima e executată de doctori psihiatri evrei iudei prin administrarea unei doze foarte mari de mercur. Cu toate astea nu moare aşa cum se dorea, moment în care e asasinat. Povestea cu piatra e doar un pretext deoarece a fost împuşcat în cap. Se pare că asasinul i-ar fi zbrobit capul în locul unde penetrase cartuşul pentru a masca gaura produsă, iar doctorul legist a făcut să dispară creierul pentru a nu lăsa să se vadă distrugerea lui lăsată evident de cartuş, care ar fi demascat total acţiunea criminală. Şi culmea toate acestea se petreceau într-o perioadă cînd tot ei masonii începuseră să studieze creerele oamenilor de ştiinţă, a geniilor etc. Mai ales spitalele de nebuni aveau astfel de colecţii precum şi morga care avea chiar un muzeu vizitabil. Faptul că creierul unui geniu a fost aruncat la gunoi spune clar că se ascundea ceva, atîta timp cît la vremea respectivă reprezentau un obiect de studiu foarte important, deci nu exista nici-un motiv să fie aruncat la gunoi pur şi simplu atîta timp cît n-ar fi existat un alt motiv mult mai stringent.
Anton Dumitriu spunea: „logica ne omoară!”
Eu spun că: „pe noi românii ignoranţa ne omoară, căci logica e prea departe”. Binenţeles că e foarte important să cunoaştem opera lui Eminescu dar avem şi răspunderea să cunoaştem: cum a fost asasinat şi de ce?
A fost Eminescu parţial evreu? Da a fost după tată (Eminovici), dar ca toate corciturile a tins şi el spre unul din neamurile care l-a făcut. El a ales românii după mamă şi a intrat în conflict cu evreii după tată, care se munceau să pună mîna pe România, ceea ce au şi reuşit. Ăsta a fost conflictul care a stat la baza conflictului care a creat momentul Eminescu, nimic altceva. De ce asasinarea lui era necesară masoneriei? Simplu pentru că figura lui genială era şi celebră în acelaşi timp şi putea influenţa poporul român, agitînd spiritele, ceea ce s-a şi întîmplat. Pentru asta s-a cerut să i se închidă gura, deoarece devenise periculos pentru intenţiile masoneriei de a cuceri România prin articolele lui demascatoare. El nu a scris doar păezii aşa cum tot masoneria încearcă să ne prostească şi-n ziua de astăzi, ascunzînd atacurile lui Eminescu împotriva ei, ci şi multe articole demascatoare care incitau spiritul românesc împotriva masoneriei.
Deci noi cunoaştem şi motivul cît şi pe cei care au pus în practică asasinatul în cazul lui Eminescu, spre deosebire de JFK, unde doar bănuim încă dar va veni vremea să cunoaştem adevărul şi despre acest asasinat. Să nu uităm că şi JFK era sau avea sînge evreiesc prin vine şi chiar mai mult a făcut parte din masonerie spre deosebire de Eminescu care a refuzat acest lucru. Ce nu cunoaştem exact este: cine a tras? Asta e mai puţin important decît cine a comandat aşa ceva şi pentru ce? Criminali plătiţi vor exista întotdeauna, dar este mai puţin important cine sînt ei decît cine sînt cei care au plătit pentru executarea crimei. Aceştia sînt vinovaţii principali. Meseria de asasin plătit a existat şi va exista întotdeauna.
Masoneria asasinează şi oamenii ei dacă e nevoie pentru cauza organizaţiei. În general cei care nu-şi ţin gura sau mai rău cei care ajung să se ridice împotriva ei ajung s-o părăsească în sicriu cu picioarele înainte, precum JFK.
Consider că aceste lămuriri vor fi utile şi pentru cei care înţeleg mai puţin ce înseamnă această organizaţie şi desigur cu ce se ocupă ea.
Mulţumesc pentru atenţie!
VaiVai
e interesant ce spui, dar eu nu am înţeles la cine te referi? la autorul panseului sau la dnul Coja? fi te rog mai explicit! nu cunosc cine spunea la OTV şi ce anume spunea.
Te rog ajută-mă!
Domnule Coja
mulţumiri şi desigur tot respectul autorului cît şi dvs care ne puneţi la dispoziţie astfel de gînduri necunoscute publicului.
numai bine!
D Prepeleac
mai bine că nu te aliniezi, pentru că şi-aşa nu înţelegi nimic. Lasă subiectul ăsta pentru alţii! e mult prea complicat pentru tine, iar mie mi-ar trebui încă odată să spun ce se spune aici la domnul Coja în totalitate şi tot nu vei înţelege. Sînt absolut sigur de asta. Ce spui în rest nici nu mai merită comentat. E pirdere de timp pentru mine.
De ce au trcut sub tacere comunistii adevarul despre Eminescu ? Ca doar abia asteptau sa infiereze ” faradelegile ” regimurilor de dinaintea lor . Iata ca incet dar sigur se clatina statuile de mari oameni din trecutul nostru : Regele Carol I ( care a facut alianta secreta in 1883 cu Austro-Ungaria si Germania ), Carmen Silva cea iubitoare de arte ( care l-a avut invitat pe insusi eminescu ), Bratianu , junimistul filozof Maiorescu . Asa fratilor , nimic nou sub soare . Cum apare unul sa vrea binele neconditionat al Romaniei , hop si noi cu parul pe el.Mi-a placut ce spunea Eminescu : sa scoatem Romania din SUBISTORIE ! SE AUDE ? Vai de capul vostru , politicieni romani din toate timpurile !
a- La inceput am auzit ca a murit de sifilis;
b- Apoi am auzit ca l-au omorat doctorii evrei cu mercur;
c- La urma ca l-ar fi omorat agenturile austriece;
d- Si acum in final ca l-ar fi omorat masoneria.
Vom ajunge sa-i dusmanim pe toti si sa ne dusmaneasca toti. In loc sa invatam sa-i citim poeziile si sa ne inaltam spiritual si sufleteste cu melodioasele lui versuri, devenim meschini cautand sa vedem cine l-a omorat si de ce. N-o sa aflam niciodata cum n-o sa aflam niciodata cine l-a omorat pe JFK.
PS. Scuze ca nu ma aliniez.
” Rasele îmbătrinite au venin cadaveric în ele, sînt corosive, descompunătoare.Ele nu cred în nimic și credința e cea care zidește;(..) La rasele vechi cîștigul de bani și plăcerile materiale sunt singura țintă.Dar patrie, dar naționalitate, dar religie, dar binele public sunt cel mult pretexte ce se invocă pentru a amăgi mulțimea.(..)De aceea-i vom și vedea pe fanarioții noștri luînd de zece ori pe zi patria în gură, pentru a o vinde de zece ori. ”
” Limba săracă a gazetelor a scos din uz miile de locuțiuni frumoase și caracteristice cari formau avuția lexicală a limbei.Cît despre legi, e aproape de prisos să vorbim.Nimeni nu știe în ce consistă obiceiul pămîntului. Peste noaspte și prin surprindere s-au introdus codici, traduși rău din franțuzește, o organizare comunală tradusă, regulamente traduse; toate formele exterioare ale unei civilizații străine s-au introdus la noi: scumpe, sterpe, ultralinerale, neavînd alt rezultat decît favorizarea străinilor în toate afacerile lor din România.(..)Muzica de-o admirabilă adîncime e gonită de cîntece nemțești și franțuzești sau trasă pe calapodul celei străine; literatura – o reproducere rea a celor străine; legile – o traducere; organizația – o maimuțare. ”
Mihai Eminescu – Unitatea preexistentă 14 august 1882
Dedicaţie domnului Patapievici :
„Or să vie pe-a ta urmă în convoiu de ‘nmormântare,
Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare . . .
Iar deasupra tuturora va vorbi vr-un mititel,
Nu slăvindu-te pe tine . .. . lustruindu-se pe el
Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te aşteaptă.
Ba să vezi. . . posteritatea este încă şi mai dreaptă.
Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subţire
Care s-o ‘ncerca s-arate că n-ai fost vr-un lucru mare,
C-ai fost om cum sunt şi dânşii. . . Măgulit e fiecare
Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Şi prostatecele nări
Şi le umflă orişicine în savante adunări
Când de tine se vorbeşte. S-a ‘nţeles de mai nainte
C-o ironică grimasă să te laude ‘n cuvinte.
Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,
Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înţelege . . .
Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale —
Astea toate te apropie de dânşii. . . Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.”
(Mihai Eminescu, Scrisoarea I, 1881)
[…] Marele patriot Mihai Eminescu, un martir ucis la comanda francmasoneriei […]
Dom/profesor,bun articol in apararea lui amaratul asta de EMINESCU,cunosc mai multe amanunte,am avut si o disputa cu o dna. doctor pe tema mortii lui MIHEM,[de voi fi mai ..vioi am sa va amuz cu pov. ]dar imi pun intrebarea de ce nu a/ti luat pozitie de partea DREPTATII,cand malacul de Barca a fost asemuit ca egalul lui Eminescu???!!!??? Sub ochii nostrii se comite o impostura si noi..???De cand paunescu, este ..egalul lui EMINESCU??…incolo sanatate si sa auzim numai de bine.
Parca spuneai la OTV ca masoneria este o organizatie utila,si ca ai incredere in ea!! prin domnu Danacu
Iar ti-ai schimbat parerile?