Manolescu?

Manolescu?

Mai mulți colegi de site mă întreabă ce părere am despre Nicolae Manolescu!… Eventual, în comparație cu Eugen Simion, despre care deunăzi am scris câteva rânduri destul de aspre, prin care însă nu am dorit în niciun caz să scad cu ceva din meritele domnului Eugen Simion. Ci am reacționat „punctual” la o „scăpare” periculoasă, imposibil de trecut cu vederea în măsura în care domnul academician este un model pentru majoritatea românilor! Un reper!

Așa ceva este și Nicolae Manolescu, pentru multiplele sale merite culturale și titluri/funcții academice. Deunăzi, la același post TV, a dat un interviu interesant, iar eu, pe marginea celor spuse, mă simt nevoit să glosez un minim comentariu critic.

N-am să mă refer la contestațiile celor care au atăcat în justiție postura dlui Manolescu de Președinte al Uniunii Scriitorilor din România. Nu cunosc care sunt aceste motive, nu cunosc nici cine sunt contestatarii, dar rețin o vorbă imprudentă a dlui președinte, care a dat de înțeles că acești contestatari ar avea datorii de recunoștință față de domnia sa, deoarece mai toți i-au fost studenți și doctoranzi!…

Dacă așa stau lucrurile, eu propun altă lectură a situației descrise: dl Manolescu este contestat de persoane care îl cunosc bine, i-au fost studenți și doctoranzi!… Dacă cineva contestă valoarea cuiva care i-a fost îndrumător de doctorat sau de licență, o asemenea contestație are șanse mari de a fi corectă, întemeiată! Este o contestație în cunoștință de cauză! Știu ei ce știu!… Sunt oameni serioși cei care îl contestă! Doar i-a crescut domnul președinte!…

…Din păcate, nu cunosc motivele contestației și nu mă pot pronunța. Dar pot invoca motivele mele pentru care aș contesta și deplânge prezența domnului Nicolae Manolescu în fruntea scriitorimii române. Mi-e teamă însă că motivele mele nu au nicio legătură cu motivele invocate în justiție de scriitorii care nu mai vor să fie reprezentați de actualul președinte.

Care sunt motivele mele?

Ca să fiu mai bine înțeles, leg aceste motive de prestația dlui Manolescu ca politician, ca senator, nominalizat la un moment dat să candideze la preșidenția României!

Consider că motivația ideii, a intenției de a candida la preșidenția României ar trebui să se regăsească în prestația dlui Manolescu ca președinte al Uniunii Scriitorilor din România!

Scriitorii români, de-a lungul anilor, și-au câștigat un bine meritat renume, mulți dintre scriitorii români numărându-se printre cei care au făurit istoria națională. Cantemir, generația pașoptistă, Eminescu și alți scriitori, cei mari, dar și mulți alții mai modești, după definiția clasică „sunt suflet din sufletul Neamului meu”, au fost sensibili la nevoile Neamului, au fost solidari cu suferințele românilor, au pus umărul și mintea în slujba Țării, în deplină conformitate cu definiția scriitorului român: Sunt suflet din sufletul neamului meu. Şi-i cânt bucuria şi-amarul – În ranele tale durutul sunt eu, Şi-otrava deodată cu tine o beu Când soarta-ţi întinde paharul.

Anii de după 1990, în care am fost liberi să spunem pe șleau ce ne doare, ce așteptăm de la viață, de la fiecare dintre noi, anii de după 1990 așadar, au adus poporului român și Țării un lung cortegiu de suferințe, de trădări și dezertări, de amenințări și primejdii care, pentru mulți analiști politici, pun în cumpănă cu pieirea însăși ființa și demnitatea noastră ca popor, ca neam!…

S-au auzit din public voci disperate că aleșii Neamului, cei autentici, din Academia Română și alte instituții de mare prestigiu, au dezertat de la îndatoririle cu care îi încarcă statutul de repere morale și intelectuale ale societății românești! Așteptările cele mai mari le-a avut publicul de la scriitorii români! De la Uniunea Scriitorilor din România! Iar decepția a fost atât de dureroasă!… Nici vorbă să-l doară pe președintele Uniunii rănile Neamului!… Are o singură scuză: este critic literar, nu scriitor!

Și întreb: dacă ajungea președintele României, domnul Nicolae Manolescu trata cu aceeași indiferență problemele și suferințele cu care se confruntă Țara?

Bunăoară în Parlament, domnul Manolescu s-a postat în tabăra celor care au susținut legiferarea vînzării de pământ străinilor! Chipurile așa îi dicta doctrina liberală! M-aș bucura să aflu că mă înșel și că domnul Manolescu în nume propriu, dar și în numele scriitorimii române, s-a pronunțat vreodată, cât putea de insistent și de răspicat, împotriva acestei măsuri iresponsabile pe care a luat-o coaliția de guvernare din care a făcut parte și domnul Manolescu! A fost deci de acord cu această crimă de trădare națională! Și cu celelalte crime săvârșite împotriva Neamului de guvernanții de după 1990!… Nu cunosc să li se fi pus vreodată în cale domnul președinte în numele scriitorilor români!

Au trecut de atunci 20 de ani, de când s-a legiferat vînzarea pământului la străini, iar dezastrul provocat de această legiferare este azi vizibil pentru toată lumea! Mai puțin pentru domnul Manolescu și instituția pe care o călărește. În 20 de ani numitul Nicolae Manolescu nu și-a găsit cinci minutele necesare pentru a formula o declarație de revenire asupra votului iresponsabil, un auto-denunț moral pentru faptul de se fi aliat cu dușmanii și trădătorii Neamului! De a le fi făcut jocul, prin tăcere, și mai ales prin miza mică, mizeră, penibilă, care agită viața Uniunii, înstrăinând-o de nevoile Neamului!

De când s-a instalat dl Manolescu în fruntea scriitorimii, Țara a trecut prin momente grele, care n-au avut culoare politică, de partid, ci una radical anti-românească! Anti-națională! Întreb: a inițiat președintele nostru vreun gest, vreun act prin care să ne pronunțăm, ca scriitori români, față de ce se întâmplă cu biata noastră Țară?! A exprimat vreodată un punct de vedere al său ori al Uniunii Scriitorilor față de dezastrul provocat cu sânge rece de politicienii și guvernanții noștri, la masa cărora a luat loc și domnul Manolescu?! Oare privirea sa critică nu poate depăși orizontul meschin al partidului liberal?! Oare numai degringolada din PNL îl supără pe marele critic literar ?! Aceasta este bătaia viziunii sale politice? Adunătura de impostori și de caraghioși ce se revendică din Brătieni?! Acceptă dl Manolescu acest caraghioslîc?! Nu vede, dincolo de dramoleta liberală, tragedia națională, cumplită?! N-o simte? Nu-l doare? Nu are de spus nimic despre viitorul sumbru care se degajă logic din prezentul în care trăim?!

Pe domnul Manolescu ce l-a mânat în lupta pentru obținerea preșidenției Uniunii Scriitorilor?! În ce nobil scop n-a mai avut nici mamă, nici tată, numai să ajungă și să rămână președinte?! Pentru această ambiție renunțănd la principii, la respectul de sine! Ca să ce? Pentru care țintă superioară a dat cinstea pe rușine?!

Ce grijă a avut, ce proiect măreț și-a propus Nicolae Manolescu în beneficiul Celorlalți? Pentru ce a făcut atâtea eforturi, a cheltuit atâta timp, din prețiosul său timp de creație, pentru a ajunge președinte, pentru a se eterniza ca președinte al nostru, al urmașilor lui Eminescu și Mircea Eliade?! Căci, întrebare esențială: ce loc ocupă Țara și Neamul în ierarhia de valori la care s-a băgat slugă domnul Manolescu?!

Cât pot eu aprecia, ar trebui să conteze, simplu spus, „interesul național”! Și întreb, îl întreb pe domnul Manolescu și pe colegii care cunosc mai bine activitatea sa: are vreo valoare pentru domnul Manolescu „interesul național”? A trecut vreodată interesul personal sau de partid pe un plan secund față de cel național?… Îi pasă, domnule, de Țară, domnului Manolescu?!…

Dacă o examinare atentă va pune în evidență subordonarea dlui Manolescu față de comanda socială, națională, comunitară, atunci Nicolae Manolescu vrednic este de funcția pe care o ocupă și să-i dea Domnul ani mulți în care să ne fie mai departe președinte!

Iar dacă nu, NU!

Ion Coja

21 ianuarie 2014

*

Post Scriptum 2020 – Uitasem de acest text, scris în 2014 și uitat în sertar. Nu cred că și-a pierdut actualitatea și oportunitatea. Oricum, am pornit acțiunea de a pune în circulație, pe site, cât mai multe texte de dinainte și de după 1990 rămase în manuscris, de oarece interes public.