Furtul miliardului a fost o diversiune împotriva

Republicii Moldova pusă la cale de serviciile altor

state cu implicarea autorităților naționale.

*

Mariana Rață

2016-08- 16

*

În cadrul unui interviu acordat în exclusivitate portalului Anticoruptie.md, Mihail Gofman, fostul șef

adjunct al Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (SPCSB) din cadrul Centrului Național

Anticorupție, dezvăluie ce se întâmplă cu ancheta penală din SUA în cazul furtului din sistemul bancar

moldovenesc. Fostul angajat CNA menționează ce forțe din afara Republicii Moldova ar fi fost

implicate în acest jaf, ce legătură există între companiile rusești care au primit în concesiune

Aeroportul Internațional Chișinău și furtul din sistemul bancar moldovenesc, dar și care ar fi

adevăratele motive pentru care au fost arestați viceguvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Emma

Tăbârță, și cei doi șefi de la BNM. Gofman confirmă că Platon a reușit să transmită anchetei

americane documentele pe care le deținea și spune în ce împrejurări l-a cunoscut pe controversatul

businessman.

Anticoruptie.md: Domnule Gofman, se spune că ați fi implicat în anchetarea furtului din sistemul

bancar moldovenesc de către instituțiile de drept din SUA. Este adevărat?

Mihail Gofman: La acest moment, eu colaborez cu serviciile speciale ale SUA. Este

vorba despre anumite structuri de stat, dar după ultimele interviuri pe care le-am

acordat instituțiilor mass-media din Republica Moldova, mi s-a dat de înțeles să nu mai

menționez numele lor și să nu fac referire la ei. Este vorba despre instituția care

cuprinde mai multe servicii specializate care se ocupă de crima organizată

internațională, spălare de bani transfrontalieră și corupție transfrontalieră. Furtul din

sistemul bancar moldovenesc a ajuns însă și în atenția serviciilor de profil din state

europene, care își doresc elucidarea cazului. Deja se știe că am colaborat și am

susținut o conferință de presă la Fundația „Heritage” din Washington, care este un

institut american de cercetare. De fapt, prima colaborare cu „Heritage” am avut-o în

anul 2012, când prin intermediul acestei fundații, a fost mediatizată investigația

internațională legată de „Cazul Magnițkii”. Atunci, în calitate de șef-adjunct al SPCSB al

CCCEC am fost responsabil de cooperarea și schimbul de informații  cu Interpol-ul din

Bulgaria și serviciile similare din Federaţia Rusă, Elveţia, Cipru şi Statele Baltice. Cu

serviciile speciale din Statele Unite ale Americii, SPCSB a avut o colaborare eficientă în

2010-2011, când au fost destructurate două grupări transnaționale specializate în furtul

banilor cetățenilor americani prin intermediul soft-urilor electronice ilegale de  tip

„Zeus” sau „Calul Troian”. Rezultatele acelei operațiuni comune au fost apreciate și de

vicepreședintele SUA, Joseph Biden, în cadrul vizitei din anul 2011, la Chișinău.

Ce exact investighează acum aceste structuri secrete?

Ele au fost curioase să documenteze mecanismul de devalizare a sistemului financiar-

bancar al Republicii Moldova, al cărui scop final a fost furtul a jumătate din rezervele

valutare ale țării. Experți internaționali au apreciat schema aplicată în

Republica Moldova drept unică. Este un caz în care structurile de stat și băncile

sistemice au conlucrat pentru a realiza așa-zisul „jaf al secolului”. Totodată, nu trebuie

să uităm că toate împrumuturile pe care le primește Banca Națională de la Fondul

Monetar Internațional, Banca Mondială, alte instituții internaționale de investiții sunt

achitate inclusiv de contribuabilii din SUA și UE. Spre exemplu, FMI este finanțat în

proporție de peste 50 la sută de către SUA și UE. Astfel, o parte din banii delapidați din

sistemul financiar-bancar moldovenesc sunt și banii contribuabililor acestor state. De

aceea, interesul de a iniția o anchetă internațională în acest caz de rezonanță a fost

reciproc, de pe urma elucidării cazului urmând să câștige atât Republica Moldova, cât

și SUA și state ale Uniunii Europene.

Există deja o anchetă penală în SUA pe cazul furtului din sistemul financiar-bancar

moldovenesc?

Veți afla asta în timpul apropiat. Trebuie să anunțe ei ce fac, nu o pot face eu în locul

lor. Dar, astăzi, existența anchetei din SUA este confirmată și de unii cercetători

științifici ai Consiliului Atlantic, iar ultimii știu ce știu…

De ce atâta secretizare?

În viziunea mea, este o abordare corectă și nu cred că instituțiile de drept străine ar

trebui să comenteze sau să publice măsurile care urmează a fi întreprinse în privința

beneficiarilor „furtului miliardului”. Credeți că întâmplător autoritățile naționale din

Letonia au amendat pecuniar cu milioane de euro băncile implicate în „jaful secolului”?

Va veni momentul și vom putea vorbi cu detalii și despre cum au fost implicate băncile

străine în acest caz.

Anterior, într-un interviu acordat portalului Anticoruptie.md, domnul Sagaidac

declara că în curând ar urma să apară o listă de bănuiți de primul rang în dosarul

miliardului furat, iar acolo vom găsi și nume noi.

Se lucrează la lista aceasta. Trebuie să faceți însă deosebire între liste de genul „Lista

Magnițki”, care se adoptă de către Senat și se remite, prin intermediul Departamentului de

Stat al SUA, diferitor state pentru documentare, și lista întocmită de ancheta penală, unde

infractorii vor avea statut procesual. Nu exclud că o listă similară va fi întocmită și de

autoritățile Uniunii Europene. Una sunt listele factorului politic și alta – listele penale.

Lista despre care a vorbit domnul Sagaidac este una a factorului politic sau este o

listă penală?

Lista despre care a vorbit dumnealui este un început de cale, doar vârful aisbergului,

dar aceleași persoane sunt implicate și penal. Lista penală va fi mult mai lung decât

lista politică în care vor fi incluse persoane expuse politic, adică persoane care au

deținut sau încă dețin funcții publice, demnitari de prim rang, miniștri etc.

Până la urmă, de unde va veni această listă, de la societatea civilă americană sau de

la instituțiile de drept din SUA?

Eu cred că și dintr-o parte, și din alta. În SUA, lucrurile funcționează altfel decât în

Republica Moldova. Aici, guvernarea discută și ia în considerație opinia societății civile.

În jurisprudența din SUA este importantă nu doar pedepsirea infractorilor, dar și

identificarea și sechestrarea bunurilor sau mijloacelor provenite din activități

ilegale. Cât privește societatea civilă americană, aceasta nu înseamnă doar „Frontier

Solutions”. De furtul din sistemul bancar moldovenesc sunt interesate și alte instituții,

inclusiv Fundația „Heretage”, care promovează drepturile omului pe plan mondial. În

cadrul reuniunii de la Fundația „Heritage” la care am participat și eu au fost invitați

savanți, experți care combină informațiile pe care le-au aflat de la mine cu cele pe care

le obțin din alte surse și își fac propria viziune, iar ulterior o prezintă opiniei publice.

Serviciile Fundației „Heritage” tot au fost contractate? Ceea ce vedem noi acum

în SUA este mai degrabă un fel de campanie de sensibilizare a opiniei publice

americane despre furtul miliardului prin intermediul unor articole aparute în publicații

prestigioase.

Nu, desigur. Este o fundație publică. Fundația „Heritage” a pornit să investigheze cazul

din proprie inițiativă și ei au mediatizat la maxim informația pe care am prezentat-o și

care, în viziunea lor, este una excepțională și de rezonanță publică internațională.

Articolele apărute ulterior în Forbes, Europa Libera și alte publicații americane nu au

fost plătite. A fost inițiativa lor. Reprezentanții acestor publicații au fost prezenți la

conferința de presă pe care am organizat-o. Multe dintre aceste ziare au avut

reprezentanți și la ședința de la „Heritage”, chiar și săptămâna aceasta am primit

invitații din partea altor ziare de prestigiu pentru interviuri. Eu am întâlniri cu diferite

persoane, inclusiv oficiali americani, și după ce discutăm, aceste persoane sunt vizitate

de reprezentanți contractați de Partidul Democrat din Moldova care încearcă să îi

convingă că realitatea nu este chiar așa cum o prezintă domnul Gofman, că nu este

posibil să se fure rezervele valutare ale unui stat. Noiștim însă realitatea.

Fostul premier Ion Sturza sugera recent în cadrul unui interviu că fluxurile financiare

din Republica Moldova sunt coordonate de grupări din Federația Rusă. Este vorba

despre grupările lui Dod, Lobanov și Grigoriev. Există vreo legătură între acestea și

furtul miliardului?

Dacă ați citi raportul meu și al lui Matei Dohotaru, la 1 noiembrie 2013, trei miliarde de

lei din sistemul bancar au fost transferate în Rusia, prin plasamente interbancare

fictive. Acestea au existat doar pe hârtie, pentru că la sfârșitul fiecărei luni, când banii

din aceste plasamente ar fi trebuit să vină înapoi, trebuiau să fie încasate și

comisioane, doar că în rapoartele financiare ale băncilor niciodată nu a fost indicat

comisionul. Mai mult de atât, nu este clar dacă Gazprombank, Promstroibank și alte

bănci din Rusia au întors aceste plasamente în Republica Moldova. E vorba despre unul

dintre segmentele celei de-a doua etape a devalizării sistemului financiar-bancar

autohton.

În momentul în care urmau să înceapă investigațiile pe acest aspect, eu am fost

concediat. Cu siguranță, în furtul din sistemul bancar moldovenesc au fost implicate și

interesele unor grupări criminale rusești, iar asta se poate vedea și dacă analizați

legătura dintre băncile la care au fost făcute plasamentele interbancare și persoanele

pe care le-ați menționat. Cel mai interesant este că aceleași societăți moldovenești și

străine, inclusiv companii off-shore, au fost utilizate sau au avut interconexiuni practic

la toate etapele devalizării sistemului financiar-bancar al Republicii Moldova și în furtul

rezervelor valutare ale țării. Acum, se cunoaște că aceste persoane din Federația Rusă

sunt investigate penal.

Este vorba despre interesul financiar al acestor persoane sau e mai mult de atât?

Sigur că nu e vorba doar despre interesul financiar. Nu ați înțeles ce s-a întâmplat? Din

cauza așa-zisului „furt al secolului”, Republica Moldova a ajuns într-un mare colaps

politic, economic și social. Încă în 2013, scriam în Raportul despre analiza situației în

sistemul financiar-bancar (organele de anchetă îl numesc acum „Kroll-ul

molddovenesc”) că dacă nu vor fi întreprinse măsurile de rigoare imediate, vom avea

consecințe grave cu efect de domino în politică, economie și în domeniul social. Atunci

noi nu bănuiam cât de complex este tabloul general, dar înțelegeam că sunt implicate

forțe puternice, Parlament, Guvern, instituții de stat, societăți financiar-bancare.

Acum se vede clar că a fost o diversiune împotriva statului, pusă la cale de serviciile altor

state, cu folosirea sinergiei persoanelor din autoritățile naționale, prin corupție și șantaj. La

acel moment, Republica Moldova se afla într-o situație bună. Erau investiții occidentale,

veneau reprezentanți ai cancelariilor europene și toți vorbeau despre o poveste de succes

care într-o buna zi a dispărut.

Situația putea fi salvată în momentul când se forma prețul psihologic la Bursa de Valori

al unei acțiuni a Băncii de Economii de 14 lei/per acțiune. Atunci am propus să

participăm prin intermediul unui broker sub acoperire care să cumpere acțiunile BEM la

un preț de 2.000-3.000 de lei/per acțiune. Astfel am fi dat peste planurile care se

urzeau. Dar nu a fost să fie. După aceasta s-a început linșarea mediatică a familiei

mele.

În ce relații vă aflați cu Frontier Solutions?

Avocatul Frontier Solutions, John Sandweg, îmi oferă servicii de consultanță juridică.

Pentru mine, serviciile dumnealui nu sunt scumpe. El mi-a fost recomandat de prietenii

mei americani cu care am lucrat pe dosarele din anii 2010-2011 despre care am

menționat mai sus. Am nevoie de serviciile acestui avocat pentru că unii încearcă să

mă sustragă de la lucrurile importante pe care le-am început. Domnul Sandweg îmi

oferă consultanță juridică și consider că este necesar și pe teritoriul

Republicii Moldova, pentru că la Chișinău avocații care mă reprezintă sunt  intimidați,

ca să mă exprim mai diplomatic, ca să nu se  ocupe de cauzele mele civile. Mai mult ca

atât, știu că pe numele meu au fost intentate dosare penale, iar atunci când eram

invitat cu insistență la Procuratură se dorea audierea mea în cazul „jafului secolului”, ci

arestarea și izolarea mea ca să nu se cunoască adevărul. Problema lor este însă că

investigațiile serviciilor speciale de peste hotare au început mai demult, iar eu am fost

intimidat pentru a nu le consulta. Printr-o scrisoare din 25 februarie 2016, am solicitat

conducerii CNA să-mi fie acordată pază de stat, drept răspuns, pe 16 martie m-am

trezit cu Dorin Damir la ușă.

Cum se explică faptul că tot Frontier Solutions a intervenit și pe lângă procurorul

general al Ucrainei pentru a cere amânarea extrădării businessmanului Veaceslav

Platon?

Nu cred că există vreo legătură directă între companie și această persoană. Problema

este că persoana în cauză, care se află în arest în Ucraina, urma să depună depoziții

destul de serioase în legătură cu furtul miliardului, mai ales că și el a participat la furtul

acestui miliard. Dacă v-ați uitat atent la schema prin care a fost devalizat sistemul

bancar și cum au ajuns la rezervele valutare ale Băncii Naționale, atunci ați putut vedea

că principalii beneficiari au fost Plahotniuc, Filat, Platon, Șor și Iaralov, care a

coordonat furtul. Cred însă că cel mai bine ar fi să contactați Frontier Solutions pentru

comentarii.

Cine are interesul să cheltuiască o sumă impresionantă de bani pentru serviciile

Frontier Solutions? Domnul Sagaidac spunea, în cadrul aceluaiși interviu acordat

portalului Anticoruptie.md, că serviciile companiei ar costa peste 600.000 de dolari.

Eu consider că această companie a fost contractată de către serviciile secrete

americane și nu cred că ea realizează o anchetă paralelă cu cea a instituțiilor de drept

americane. E părerea mea și cred că și acest aspect va fi elucidat în curând. Mai

degrabă domnul Sagaidac a făcut o paralelă între Frontier Solutions și comapania

Podesta, ultima fiind plătită cu 600.000 de dolari pentru a  promova  imaginea

Partidului Democrat. Informațiile care apar prin spațiul public despre faptul că serviciile

Frontier Solutions au fost contractate de Plahotniuc, Platon, Șor sau nu știu cine sunt

niște aberații. Cum puteau ei să plătească pentru a fi investigat „furtul secolului” în care

au fost implicați?

Totuși, Platon a fost gata să facă un denunț deși a fost implicat în furtul miliardului?

Este un lucru foarte bun, iar motivul pentru care a decis să vorbească abia acum

urmează să-l aflăm de la el. Ce s-a întâmplat însă până pe 11 iulie 2016, când am ieșit

în direct la emisiunea TV? Nimic. Ei au vrut să treacă tacit, înainte de concediu, o

hotărâre de Guvern prin Parlament ca să pună pe spatele cetățenilor Republicii

Moldova obligația de a restitui banii furați, dând aparența de legitimitate acțiunilor celor

care au participat la „jaful secolului”.  Asta în loc să întreprindă acțiunile de rigoare

pentru a recupera banii furați. Dar nu doar Platon a fost gata să depună mărturii. A

făcut-o și Ilan Șor. Doar că el a depus acel autodenunț în condițiile care i-au convenit lui

și la indicație. N-o să mă mire dacă mâine Frontier Solutions va interveni pe lângă

procurorul general al Republicii Moldova pentru anchetarea cetățeanului Ilan Șor. Dacă

ați vedea documentele mele, ați înțelege că în anul 2013 emisia suplimentară de 80 de

milioane de lei care a avut loc la BEM a fost cumpărată tot cu banii acestei bănci.

Atunci, statul a cedat cu votul său pachetul de control de 23%.

Încă în 2013, cu ajutorul serviciilor similare din Noua Zeelandă și Țările Baltice, am

demonstrat circuitul acestor mijloacele financiare împrumutate de SRL Sisteme

Informaționale Integrate și transferate mai multor firme off-shore. Banii, proveniți din

credite de la BEM, s-au plimbat timp de cinci zile prin diferite companii off-shore care erau

administrate de un oarecare Ion Cojocaru, care s-a dovedit a fi șoferul lui Ilan Șor. Ulterior, cu

acești bani a fost cumpărată emisia suplimentara de la BEM.

Cel mai interesant este faptul că prin hotărârea definitivă a Curții Supreme de Justiție

din 27 noiembrie 2014, această emisie a fost anulată, precum că la solicitarea a trei

acționari ce dețin câteva acțiuni la BEM. În realitate, de acest scenariu a fost

responsabil Serghei Iaralov. Mai mult ca atât, fratele meu, Alexei Gofman, a fost

solicitat să participe la anularea acestei emisii suplimentare, el deținând o cotă mică de

acțiuni în Banca de Economii.

Când au aflat primele persoane în stat despre faptul că emisia suplimentară de la

BEM urma să fie cumpărată tot cu banii băncii?

Atunci, imediat. Este vorba despre executarea hotărârilor Parlamentului 16 și 152 care

se referă la situația din sistemul financiar-bancar și, în special, la situația de la Banca

de Economii. În răspunsurile oferite deputatului Iurie Chirinciuc, în raportul dumnealui

despre furtul din sistemul bancar, directorul CNA, Viorel Chetraru, și Ghenadie Pârlii,

șeful Secției investigații financiar-economice a Procuraturii Generale, susțin că nu au

primit aceste documente la executare. Este fals. Executorul acestor hotărâri de

Parlament sunt chiar eu. Prin scrisoarea secretă 13/499 S din 29.07.2013 a fost

informată toată conducerea țării despre ce urmează să se întâmple în sistemul

financiar-bancar din Republica Moldova. A fost unul din documentele importante,

premergătoare creării Grupului de lucru secret, la indicația prim-ministrului Iurie

Leancă, prin dispoziția din 12.08.2014. Ulterior, dumnealui a negat cu vehemență că a

existat un așa grup de lucru. Prin scrisorile Procuraturii Generale nr. 202-S din

08.08.2013 au fost solicitați reprezentanți de la toate ministerele pentru a face parte

din acest grup de lucru, iar din partea CNA am fost delegat eu. Toate documentele și

informațiile care se referă la devalizarea sistemului financiar-bancar și

pregătirea pentru furtul rezervelor valutare erau semnate de mine personal și, prin

scrisori cu antetul SPCSB al CNA, erau remise pe numele șefului grupului de lucru,

Alexandru Nichita. De sistematizarea tuturor informațiilor în cadrul grupului de lucru

secret se ocupa Ghenadie Pârlii. Fac aceste declarații pentru că toți membrii acestui

grup secret se află în pericol și n-ar trebui să-și facă iluzii că totul va trece cu bine.

Trebuie să întreprindă măsuri pentru a-și proteja familiile.

Atunci ce înseamnă răspunsul dat de Ghenadie Pârlii deputatului Iurie Chirinciuc, că

documentele au dispărut?

Documentele acestea nu pot să dispară. Ba mai mult, toate aceste documentele au

fost expediate în perioada de referință de către conducerea CNA în adresa primelor

persoane în stat, dar și a secretarului Consiliului Suprem de Securitate, Alexei

Barbăneagră. La fel, au fost diferite decizii ale Consiliul Suprem de Securitate legate de

asigurarea securității sectorului financiar-bancar. Au existat și mai multe scrisori ale

Aparatului Președintelui, spre exemplu 14-01r din 13.01.2014 privind asigurarea

securității sectorului bancar referitor la fluxurile financiare între Moldova și zone off-

shore.

Aceste documente cu siguranță sunt, doar că ei nu știu ce să facă cu ele și cum să le

plaseze într-o lumină bună. Nu văd cum ar putea falsifica acum registrele de la

Procuratura Generală. Eu și alți membri ai grupului de lucru suntem, indiferent de ceea

ce spun „simplii prim-miniștri” și alții, dar și de câte dosare penale ne vor fi intentate.

Eu cred că răspunsurile lui Pârlii și Chetraru erau un semnal că apele s-au liniștit. Cine a

trebuit a fost eliminat, alții au fost neutralizați. Ei nu s-au așteptat că acele documente au

rămas în mâinile diferitor guvernanți care se șantajează reciproc cu ele, iar noi vom ieși și

vom vorbi.  De asemenea, nu ar trebui să uite de faptul că investigațiile în privința emisiei

suplimentare au fost efectuate în colaborare cu serviciile speciale din Noua Zeelandă și Țările

Baltice și dacă la noi probele pot dispărea, acolo nu. În plus, aceste probe au venit la SPCSB

prin intermediul sistemului închis și se află în arhiva Grupului Egmont, organizație

internațională de profil în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării

terorismului.

Cel mai interesant este că în presa autohtonă au apărut mai multe documente secrete

prin care sunt afectate interese ale diferitor grupuri criminale, punând în pericol mai

multe persoane care s-au ocupat de „jaful secolului”. La fel, peste hotare sunt

documente care trebuiau să fie doar în anumite instituții, urmând să protejeze

colaboratorii, fapt destul de suspect. Eu nu înțeleg de ce domnul Chirinciuc și alți

deputați care cunosc multe despre furtul din sistemul financiar-bancar au ales să tacă,

deși știu ce s-a întâmplat cu mulți dintre cei care s-au ocupat de aceste investigații.

La ce alți deputați vă referiți?

Vedeți ce nume mai apar în Raportul domnului Chirinciuc. Este vorba și despre Oleg

Reidman care a condus anterior o altă comisie parlamentară de anchetă privind

situația în sistemul bancar. Acest deputat ținea acasă documente importante pentru

investigație și nu le-a transmis Parlamentului. Acum ni se spune că aceste documente

în general nu au existat. Eu am lucrat la acele documente. Am făcut primul așa-zis Kroll

moldovenesc. Matei Dohotaru a făcut primul raport al BNM legat de devalizarea

sistemului bancar de 7,4 miliarde de lei de către gruparea Șor prin 124 de companii

deschise pe persoane interpuse și fotbaliști Milsami, pe Platon, care a scos 1,2 miliarde

de lei prin intermediul a 26 de companii. Este vorba despre prima etapă a furtului, când

au fost devalizate cele trei bănci.

Există probe concrete, așa ca în cazul lui Șor sau Platon, că Vlad Plahotniuc a

beneficiat de bani de la cele trei bănci lichidate?

Cu siguranță. Mai mult de atât, multe documente care reprezintă probe sunt semnate

de mine și au fost remise organelor de drept. De ce credeți că au apărut aceste atacuri

mediatice masive împotriva mea și a membrilor familiei mele? Problema acestora este

că erau atât de încrezuți, încât nici nu au schimbat companiile care participau la atacuri

raider, beneficiau de credite toxice sau de banii din rezerva valutară a țării. Aceste

companii autohtone sau străine sunt documentate și se țin lanț una de alta, chiar dacă

la moment multe și-au schimbat proprietarii. De altfel, la fel ca și cu Aeroportul

Chișinău.

Ce se întâmplă cu Aeroportul?

Dumneavoastră nu știți că firmele care au primit în concesionare Aeroportul din

Chișinău nu mai sunt acolo? Beneficiarii reali ai Aeroportului se ascund în spatele unor

companii off-shore din Aruba, Insulele Virgine Britanice, Belize și Marea Britanie. Când

a fost arestat pentru prima dată Ilan Șor, atunci când a refuzat să cedeze 39% din

acțiunile de la Victoriabank, tot atunci a fost schimbați și o parte din proprietarii

Aeroportului, prin schimbarea proprietarilor companiilor din off-shore. Când se

schimbă administratorii, off-shore- urile fondatoare sau adresele acestor off-shore- uri,

acesta e semn că s-au schimbat beneficiarii. Actualii beneficiari ai Aeroportului

Chișinău sunt TB Team Management LLP, Dilox United LTD și Valtara A.V.V. Rețineți

aceste companii și în viitorul apropiat se va face lumină și în cazul Aeroportului

Chișinău. Atunci va fi clar la cine din persoanele apropiate Partidului Democrat trebuie

căutat.

Ce legătură există între Khabarovskii Aeroport,  Kolomensky Zavod, Komaxavia,

companii care au luat în concesiune Aeroportul, și furtul miliardului din sistemul

bancar moldovenesc?

Aceste companii dispun de interconexiuni cu persoanele și companiile moldovenești,

străine, inclusiv din jurisdicții off-shore, care se țin lanț și au fost implicate în „furtul

secolului”. Adevărul despre furtul din sistemul financiar-bancar este deja dezvăluit în

mare parte prin publicații apărute în presă, investigații, doar că e vorba despre

episoade, frânturi. Toate aceste informații trebuiesc puse cap la cap pentru a vedea

tabloul general. Companiile folosite în furtul miliardului au fost folosite anterior și la

atacuri raider, și la devalizare sistemului bancar, și la furtul din rezervele

valutare. Firmele pe care le-ați menționat au beneficiat de credite toxice de la cele trei

bănci. Tot ele au fost folosite pentru tranzitarea banilor, pentru mușamalizarea

transferurilor bancare interne și internaționale.

Există suspiciuni că banii furați din sistemul bancar s-au reîntors parțial în

Republica Moldova sub formă de investiții făcute de unele grupuri de interese.

În perioada pe care am documentat-o eu, anul 2013, banii plecau prin credite toxice în

off-shore, treceau acolo prin aceste companii străine și în aceeași perioadă se

întorceau în Republica Moldova, pe conturile unor companii moldovenești. Cu acești

bani se cumpărau diferite active, inclusiv cu o parte din acești bani au fost făcute

achiziții și în runda de privatizări din acest an organizată de Agenția Proprietății

Publice.

În ce a constat implicarea lui Serghei Iaralov în furtul miliardului?

El a fost coordonator. De fapt, ideea a venit din afara țării. El coordona acțiunile între

beneficiarii efectivi și executanți, care este o construcție uluitoare. În plus, dumnealui

are legături foarte bune cu băncile din Letonia, dar și cu cele din Federația Rusă. Mai

corect spus le-a avut…

Dumneavoastră vă cunoașteți cu Vleaceslav Platon?

Sigur. Eu îi cunosc pe toți. Pe Platon l-am cunoscut în virtutea activității mele

profesionale. S-a întâmplat mai demult. Noi avem multe dosare legate de activitatea

Moldindconbank. Grupul nostru de lucru era foarte insistent în clarificarea unor

aspecte legate de activitatea acestei bănci. Nu se permitea să aplicăm sechestru pe

niște conturi ale unor companii care se deserveau la această bancă. Președinta băncii

ne-a spus odată că fondatorul băncii vrea să discute cu noi. L-am văzut pe Platon în

biroul lui de la Moldindconbank. El avea acolo un oficiu. Exact în aceeași măsură

îi cunosc și pe Filat, Șor, Plahotniuc și alții. Erau în permanență în vizorul meu de

activitate profesională și ei știau despre aceasta. Eu am fost concediat urmare a

deciziei lor colective.

Dar pe Victor și Viorel Țopa îi cunoașteți?

Nu, nu am avut ocazia. Pe ei nu îi cunosc personal, doar din activitatea mea

profesională, când efectuam anumite investigații.

Procurorul Anticorupție, Viorel Morari, a declarat anterior presei că în cadrul anchetei

privind spălătoria rusească se verifică și eventuala implicare a dumneavoastră, de

rând cu cea a lui Veaceslav Platon, în această operațiune.

Nu am văzut asemenea declarații, dar le doresc succes dacă este așa. Toate sumele

care treceau prin sistemul bancar moldovenesc din 2010 până în 2014-2015 au fost

documentate, iar rapoartele semnate de mine erau transmise către CNA și Procuratură

și erau examinate în cadrul dosarelor deschise pe numele executorilor

judecătorești (Anatolie Chihai, Svetlana Mocanu). Eu nu înțeleg de ce judecătorii care

au emis ordonanțele sunt avansați în funcție, unii au ajuns președinți de

instanță. Scopul este însă altul. Ei încearcă să mă readucă în Republica Moldova pentru

a stopa ancheta internațională, care de altfel nu mai depinde de mine. Din surse demne

de încredere știu cum mi-au fost intentate dosare penale, se caută persoane prin țară

care ar putea să depună vreo plângere pe numele meu. Nu vreau să divulg numele

pentru ca aceste persoane cărora li s-au adresat să nu fie persecutate. Unele dețin

funcții publice. Acum încearcă să îmi atribuie firma „Gofma Consulting”. Eu nu am nicio

atribuție la această firmă, cu toate că  știu această echipă de profesioniști în domeniul

evaluării.

Recent au avut loc rețineri importante în dosarul spălătoriei rusești. În arest au ajuns

fostul viceguvernator al BNM Emma Tăbârță și doi șefi de la BNM, Vladimir Țurcan și

Matei Dohotaru. Ce credeți despre aceste rețineri?

Eu cred că motivul reținerii a fost altul. De ce era nevoie să aștepți până în 2016 ca să o reții

pe Emma Tăbârță în cazul „Landromatului” cu companiile off-shore? Ce poate spune ea nou

la acest subiect? Eu cred că intenția a fost să intimideze persoanele care știu mai multe

inclusiv despre alte aspecte din sistemul financiar-bancar moldovenesc. Doamna Tăbârță știe

foarte multe, iar Matei Dohotaru a elaborat primul Raport despre devalizarea sistemului

bancar din anul 2013, care nu știu cum a ajuns pe rețele de socializare, punând în pericol

viața lui și a membrilor familiei sale.

Cineva dintre aceste trei persoane urma să depună mărturii în cadrul anchetei din

SUA?

La sigur. Din câte cunosc, urmau să fie audiate, dar nu mă voi expune mai mult pe

problema aceasta care nu ține de competența mea.

Dar Platon a reușit să transmită anchetei americane documentele pe care le deținea?

Din câte cunosc eu, da.

Este adevărat că fratele dumneavoastră, Alexei Gofman, a activat la Banca de

Economii și a fost consilierul lui Grigore Gacikevici?

Da, el a avut funcția de consilier în dezvoltarea și asistența subdiviziunilor teritoriale din

cadrul BEM, dar nu s-a ocupat de eliberarea creditelor bancare, așa cum se speculează

în presa controlată. Apropo, recent el a fost concediat de la Moldova Agroindbank,

pentru neprezentarea la lucru. Tot pe același motiv a fost concediat de la Moldovagaz

un alt frate al meu. Aceste este prețul pe care ei îl plătesc pentru că eu vorbesc.

Un preț prea scump, iar argumentul „dragostea de țară”, pe care se pare că îl invocați,

este greu de crezut…

Este neplăcut ce i se întâmplă familiei mele. Dar prețul plătit de mine este minor față de

ceea ce fac ei din Republica Moldova. Eu am reușit să fac multe până am fost

concediat. Unii mi-au reproșat că de ce am tăcut până acum. Dar eu nu am tăcut. Nu vă

imaginați cât am încercat eu să le explic colegilor din serviciile speciale de peste

hotare ce se întâmplă la noi și câtă mizerie au încercat cei de la noi să verse în capul

meu. Mi-au căutat conturi peste hotare și nu au găsit nimic. Eu nu puteam să tac atunci

când ei au venit cu legea ceea în Parlament prin care cetățenii urmau să fie obligați să

restituie banii furați. Natura mea este alta. Eu merg până la capăt. Ei au vrut să mă

aresteze încă pe 5 iulie. Toate informațiile astea care apar prin presă că ei mă invită ca

martor sunt doar o tehnică de a mă ademeni. De ce fel de mărturii mai au ei nevoie? Eu

am transmis toate documentele. Dacă nu au manifestat interes față de acele acte timp

de doi ani, de ce atâta interes față de persoana mea timp de zece zile. Trenul lor a

plecat și a plecat foarte departe.

Vă mulțumim!

Mariana Rață