„Deznaţionalizarea şi maghiarizarea românilor din Ardeal prin biserică şi şcoală înainte de 1 Decembrie 1918”

de Ioan Străjan

Întreaga evoluţie istorică a omenirii demonstrează că, fi e el barbar sau pretins civilizat, orice ocupant de teritorii şi populaţii străine urmăreşte, cu încăpăţânare, dominarea, exploatarea şi, dacă se poate, asimilarea celor supuşi. Metodele şi mijloacele sunt variate. Scopul rămâne constant. Exemplele ni le oferă atât trecutul, cât şi prezentul.
Nici ocupantul, prin forţă, al Transilvaniei, din secolul al XIlea, descendent din triburile hunice, migratoare de prin deşerturile Asiei, nu face excepţie. Toate suferinţele, dramele şi tragediile românilor ardeleni de-a lungul veacurilor, până la 1 Decembrie 1918, reluate, cu o virulenţă inimaginabilă, după odiosul Dictat de la Viena – 1940-1944 -, sunt mărturii indubitabile în acest sens, care nu pot fi şterse uşor din memoria individuală şi colectivă a băştinaşilor majoritari.
Cercetând numeroase arhive, lucrări ştiinţifi ce, publicaţii de presă, economistul Ioan Străjan, directorul revistei Dacoromania, albaiulian de baştină, un pasionat, până la împătimire, de istoria Transilvaniei, cu accent asupra celei locale, a adunat, în decursul mai multor ani, un impresionant volum de documente, care vizează una din metodele de intensifi care a maghiarizării şi deznaţionalizării românilor, de către unguri, prin folosirea a două importante instituţii ale statului – şcoala şi biserica.
Strânse între coperţile unei cărţi (335 p., format 20/28 cm), documentele au apărut spre sfârşitul anului trecut, la Editura Altip, Alba- Iulia, în condiţii grafi ce excelente, însoţită de o prefaţă cuprinzătoare, semnată de poetul Ion Mărgineanu, intitulată sugestiv: „Argument pentru libertatea adevărului”.
Structurată pe trei capitole – complementare prin conţinutul şi mesajul documentelor -, cartea cuprinde evenimente petrecute între anii 1700-1918, cu precădere în perioada dualismului austro-ungar, când ofensiva maghiarizării românilor din Transilvania a cunoscut forme deosebit de violente.
Parcurgând fi lele cărţii, cititorul are posibilitatea de a lua contact direct cu unele studii şi lucrări (parte nepublicate) ale unor mari cărturari şi patrioţi ai vremii – Inochentie Micu Klein, Simion Bărnuţiu, Alexandru Papiu Ilarian, Gheorghe Şincai, Nicolae Densuşianu -, care şi-au închinat viaţa apărând eroic, cu demnitate şi devotament, drepturile românilor, oprimaţi permanent, prin felurite mijloace, de dominaţia maghiară. De asemenea, va găsi documente cu privire la legile (Apponi) şi măsurile draconice luate de guvernele şi parlamentul de la Budapesta împotriva şcolilor şi a bisericii greco-catolice româneşti din Ardeal, care au lovit brutal aceste două instituţii (prof. Dr. Ştefan Manciulea, Graniţa de Vest, p. 307-334).
Exemplul cel mai convingător de maghiarizare a românilor prin biserică, detaliat prin documente, îl reprezintă amestecul direct al ofi cialităţilor de la Budapesta în treburile interne ale Episcopiei şi Mitropoliei greco-catolice de Alba- Iulia şi Făgăraş, prin care, fără niciun temei religios, 83 de comune, sute de parohii şi zeci de mii de credincioşi români greco-catolici au fost scoşi de sub jurisdicţia Episcopiei şi Mitropoliei româneşti şi trecuţi, fără voia lor, la Episcopia ungurească, nou înfi inţată, de Hajdu- Duro, situată pe teritoriul Ungariei, de alt rit şi cu altă limbă, necunoscută de români.
Sunt inserate în volum numeroasele acţiuni de protest faţă de această măsură arbitrară, care au cuprins întreg teritoriul Transilvaniei, înfăţişate şi susţinute de presa vremii în limba română, germană şi chiar maghiară. Este semnifi cativ strigătul de revoltă: „Nu ni se mai îngăduie nici aceea de a ne ruga la Dumnezeu în limba maicei noastre!” (p. 121). Un loc aparte în cadrul acestor manifestări îl ocupă, în volum, Adunarea de protest a clerului şi poporului român greco-catolic, ţinută la Alba-Iulia, în 29 mai 1912, la care au participat 20.000 de români din toate părţile Transilvaniei, în fruntea cărora s-au situat marcante personalităţi politice şi culturale ale timpului – Vasile Lucaciu, Gheorghe Pop de Băseşti, Iuliu Maniu, Ştefan Cicio Pop, Ioan Agârbiceanu, Romul Boilă, Camil Velican şi alţii (volumul nominalizează 100 de personalităţi). Amploarea acestei manifestări precum şi documentele adoptate demonstrează importanţa unităţii de voinţă şi acţiune a românilor în apărarea unei cauze majore, devenită naţională. Sprijinindu-se exclusiv pe forţa documentelor, autorul a recurs la publicarea, prin facsimile, a tuturor lucrărilor adunării, după originalele în limba română, latină şi maghiară, precum şi a unor statistici din arhivele afl ate la Budapesta, Viena şi Roma, care demonstrează convingător ceea ce nu poate fi , în niciun fel, contestat – faptul istoric.
Volumul cuprinde şi alte documente importante – telegrame, petiţii, memorii, adresate de Episcopia şi Mitropolia de Alba-Iulia şi Făgăraş, papei Pius al X-lea şi împăratului Iosif al II-lea, precum şi răspunsurile negative ale acestora la necazurile şi cerinţele românilor.
Considerăm cartea economistului Ioan Străjan, prin toate documentele pe care le cuprinde, o reală contribuţie adusă, alături de alţi autori, la cunoaşterea zbuciumului şi dramelor românilor din Ardeal, a rezistenţei acestora împotriva oprimării lor de către ocupaţia maghiară, într-o anumită perioadă istorică. Valoarea acestei cărţi rezidă în volumul impresionant de informaţii, în autenticitatea documentelor, în noutatea multora dintre ele şi în mesajul pe care acestea îl conţin.
Cititorul atent va înţelege de ce unele documente de arhivă, în limba maghiară, germană, latină, au stat şi mai stau încă intenţionat ascunse şi netraduse pentru marele public. De asemenea, va desluşi vicleniile, cârdăşiile şi trădările celor ce domină, atunci când interesele lor comune o cer, chiar împotriva supuşilor care, cinstiţi, dar naivi, le acordă încrederea şi îi socotesc protectorii lor loiali şi siguri.
Unii, eventual cititori, sfi dători ai românilor, aroganţii din fi re, mereu pretinşi mari democraţi şi europeni, ar putea să întrebe de ce trebuie să se mai publice, azi, asemenea documente.¬ Răspunsul este simplu: pentru a se cunoaşte adevărul istoric. E dreptul fi ecăruia să-l afl e.
Este meritul lui Ioan Străjan de a fi scos la lumină adevărul. Cine vrea să priceapă, e bine să culeagă învăţămintele ce se impun, căci maghiarizarea românilor din Ardeal nu s-a oprit! Continuă!!!
Prea ne-a fost şi ne este falsifi – cată şi batjocorită istoria! prof. Ioan Ciobotă (Alba-Iulia)

 

Nota Redacției: Text preluat de pe blog, de la Cidromania. Mulțumim.