poussière d’étoile emaroca@protonmail.com 206.172.169.228 |
Da, domnule Coja, si nu numai bananele. Magazinele s-au umplut peste noapte. Fructe exotice, carne, preparate de carne, benzina la liber in toata tara. Frapant pentru cineva atent la evenimente. Sa le ascunzi pe toate in depozite pline ochi, asta da munca de tradatori. Din pacate majoritatea nu a inteles nimic nici pina astazi. Trist. |
*
Nota redacției – Cei care au organizat lovitura din decembrie 1989 au avut grijă să provoace pe piață o penurie de alimente care să dea naștere unui sentiment general de revoltă. Au fost nemernici din structurile PCR și ale Securității, cu funcții de mare răspundere. I-au raportat lui Ceaușescu că toate cele necesare au fost puse pe piață, iar acesta stătea împăcat, cu sentimentul datoriei îndeplinite. Revoluționarii au avut pretenția că au cumpărat mărfurile expuse în decembrie, ceea ce era un furt ordinar. Acele mărfuri fuseseră cumpărate și plătite cu luni bune mai înainte! Au mai fost plătite o dată, din banii publici, în beneficiul emanaților revoluției!
Ne-au inventariat in locuinte consumatorii electrici, ne-au numarat becurile, opreau lumina pe strazi, au redus programele de emisie la TV, motivand ca reteaua electrica se supraincarca si provoaca inevitabile caderi la curentul electric. Asta pana l-au arestat pe Ceausescu (ulterior executat). Si sa vezi dracie, din 22 decembrie strazile erau iluminate a giorno, televiziunea functiona non-stop, lumea folosea fara restrictie lumina in casa, lumea statea de dimineata pana seara la TV sa vada revolutia in direct sau executia sotilor Ceausescu si minune mare, nu s-au mai inregistrat pene de curent, caderi de tensiune, etc. Cum a fost posibil ca cei de la IDEB (parca asa le zicea) sa ne batjocoreasca la capitolul energie electrica pana in 1989 si dupa sa nu mai avem nicio problema ? Pai puteau cei de la IDEB, pana in 1989 sa ne batjocoreasca daca nu aveau acordul Securitatii ? Securitatea n-a fost a lui Ceausescu. Securitatea l-a bruiat si apoi l-a abandonat.
Mizeria care am patimit-o a fost orchestrata de cei ce au orchestrat schimbarea comunismului in tariele comuniste europene. Cine putea schimba regimul, concertat, in toate tarile comuniste europene in 1989 ? Doar KGB-ul putea face acest lucru. Daca nu era sprijinul KGB, cred ca revolutionarii nostri n-ar fi miscat in front. Unii inca mai cred ca americanii au organizat schimbarea. Americanii si-or fi dat acordul, dar schimbarea a fost facuta de Moscova care stapanea in lagarul comunist european. Parerea mea, scuze daca nu-i asa.
Magazinele nu s-au umplut chiar peste noapte, dar într-adevăr, în decurs de câteva zile, au apărut unele mărfuri la care înainte nici nu te puteai gândi. De exemplu, pentru mine, vechi cafegiu, a fost o bucurie să pot cumpăra, la câteva zile după revoluție, cafea boabe de la o cofetărie.
Explicația e însă alta: nu vreun complot de securiști trădători a dosit mărfuri ca să-l saboteze pe Ceaușescu (securiștii erau ultimii care ar fi avut vreun interes să-l saboteze pe Ceaușescu, cine le-ar fi oferit o viață mai bună decât aveau?)
E vorba de un sistem care se formase datorită lipsurilor din anii 1980: alimentele și alte bunuri „de larg consum”, nu foarte multe, dar destule, nu mai erau scoase la vânzare, ci erau păstrate de gestionarii de magazine în depozit, și vândute pe ușa din dos unei clientele speciale: securiști, milițieni, politruci de mâna a doua (ștabii se aprovizionau direct de la Gospodăriile de partid), prieteni ai prietenilor lor etc.
Sistemul funcționa foarte bine. Nu-mi aduc aminte ca vreun gestionar de magazin să fi fost condamnat în anii 80 pentru dosire de mărfuri.
De aceea erau depozitele „pline”.
Cei care aveau cele mai multe motive să-l trădeze pe Ceaușescu erau tocmai securiștii. Și nu este vorba de securistul de cartier responsabil cu ordinea publică ci de cei care se ocupau de comerțul exterior, cei care aveau bani cu nemiluita dar tot o singură locuință (că altfel o mierleau cu legea 18), tot o Dacia 1300 ( chiar dacă era cu îmbunătățiri tot caroseria aia era) ca orice om al muncii din Balta Albă. Ei erau cei mai frustrați și îi invidiau, pe bună dreptate, pe omologii lor din vest care aveau acces la nenumărate proprietăți, autoturisme de ultimă generație și cel mai important lucru, aveau acces la afaceri pe cont propriu.
Nu e exclus ca unii securiști să fi avut vise umede cu vilă pe Coasta de Azur și cu Ferrari Testarossa. Însă de aici și până la complot mai e.
Un complot înseamnă un grup organizat, condus de cineva. Nu există nicio mărturie că un asemenea grup ar fi existat.
Un complot mai înseamnă și că membrii grupului au încredere unul în altul, lucru cu totul contrar psihologiei securiste.
Unde mai pui că, în 1989, Ceaușescu era mai tare ca niciodată: în aprilie anunțase lichidarea datoriei externe, în noiembrie se alesese din nou, fără probleme, Secretar General, în decembrie îi făcea o vizită bunului său prieten, Ayatollahul Khomeini, fără să-i pese de tulburările din țară.
În fața și în spatele lui Ceaușescu, în 1989, nu crâcnea nimeni. Un complot era exclus.
Adevărul e mai simplu. V. mai sus!
Au mai fost prinsi si condamnati gestionari si aprozaristi.
Dupa ’90 au fost numiti dizidenti care au vrut sa submineze sistemul din interior ( si culmea, le dau dreptate) si li-s-a dat titlul de revolutionari (sau lovitutionari ca nu mai sint la curent cu noul DEX) cu contributii majore la revolutie
Astia formeaza clasa -clica si partidele conducatoare din Romania.