Madgearu și Iorga nu au fost uciși de legionari

2016-08-21T12:20:28+03:0021 august 2016|Doctrină naţionalistă|

COPOSU: Pe Madgearu nu l-au omorît legionarii!

Primim de la dl Marian textul de mai jos, un articol, semnat de unul dintre cei mai serioși publiciști din Cluj Napoca: IONUȚ ȚENE.
.
Marian 13 hours ago   @surena . Mai citeste si acest articol si pe urma trage o concluzie!

@Calin Kasper ,va citesc de ceva vreme articolele si cu onoare va felicit pentru ele !
Reproduc mai jos un document care va face lumina daca se va vrea!

.
CORNELIU COPOSU:

.

Pe VIRGIL MADGEARU germanii l-au ucis, nu legionarii.

.
Iata ce putem citi la Mărturie! Asasinarea economistului Virgil Madgearu executată de Biroul de Siguranţă al Reich-ului:
Toţi am învăţat la şcoală despre asasinarea marelui universitar şi economis ţărănist Virgil Madgearu de către legionari şi ne-au rămas întipărite în memorie filmele de mistificare ale istoriei realizate de Sergiu Nicolaescu, comandate de către comunişti. „Legenda” asasinării de către legionari a fostului ministru PNŢ şi economist de renume mondial a continuat şi după 1990. Recent a văzut lumina tiparului „jurnalul interzis” al lui Corneliu Coposu, păstrat peste 50 de ani ascuns în „podul” unui coteţ pentru porci dintr-o gospodărie dobrogeană ce aparţinea unui prieten intim al Seniorului, poreclit Vagonel. Jurnalul lui Corneliu Coposu este un document cutremurător, a unui martor ocular al tragicelor evenimente din anii 30/40, când era secretarul personal al lui Iuliu Maniu. Jurnalul musteşte de informaţii cu totul inedite şi surprinzătoare despre o epocă în care ne-au rămas doar mărturiile unor istorici comunişti sau documentele reci şi seci ale arhivei politice, militare sau siguranţei. Mă opresc doar la un singur caz: asasinarea profesorului Virgil Madgearu, secretarul general al PNŢ, şi ideologul doctrinei ţărăniste. Asasinarea lui Virgil Madgearu este opera directă a Reichssicherheitshauptamt, adică Biroul Principal de Securitate al Reichului German subordonat SS-ului lui H. Himmler şi R. Heydrich. În cadrul acestui organism funcţiona celebrul Gestapo şi în România acţiona la ordinele Legaţiei Germane de la Bucureşti. Cum s-a ajuns la asasinarea lui Virgil Madgearu, un economist anti-german încă de la începutul anilor 30, care se opunea expansiunii economice al Reichului şi în special proiectului Grossraumwirtschaft, un proiect hitlerist de unire, prin canale navigabile, a Dunării de Rin pentru a scoate comercial Anglia de pe continent?
Istoricii români au fost induşi în eroare la analiza cauzelor asasinatului, de conflictele lui Virgil Madgearu cu AC Cuza, care l-a ameninţat în 1930 cu delaţiunea la Hitler pentru acuzele sale virulente anti-naziste, dar şi de conflictul cu Mişcarea Legionară, care l-a pus pe o listă neagră la congresul studenţesc de la Târgu Mureş din 1936. Nu aceste conflicte aproape „fireşti” pentru politica balcanică de la Bucureşti i-au adus moartea lui Virgil Madgearu, ci politica rece şi calculată a Biroului de Siguranţă German, care a pus Gestapo-ul în mişcare.

În jurnalul său inedit, Corneliu Coposu descrie cu lux de amănunte întâlnirile semi-clandestine ale lui Iuliu Maniu cu Virgil Madgaru şi membrii ai ambasadei Marii Britanii la Bucureşti: Reginald Hoare şi Chastelain, viitorul agent SOE implicat în operaţiunea Autonomous din 1943. Iuliu Maniu dorea să-l trimită afară din ţară pe Virgil Madgearu, cu pretextul unei conferinţe ştiinţifice în Bulgaria, după care să treacă în Turcia neutră pentru a conduce viitorul guvern român în exil împotriva generalului Antonescu. Acest plan al lui Iuliu Maniu a umplut paharul nemulţumirii Legaţiei Germane la Bucureşti care a intrat pe fir prin Reichssicherheitshauptamt şi a pus la cale planul de asasinat folosind şase agenţi înfiltraţi în Mişcarea Legionară, fără ştiinţa conducerii şi a lui Horia Sima.

Detaliile asasinatului lui Virgil Madgearu sunt arhicunoscute. Maniu şi Coposu au fost înştiinţaţi primii de soţia lui Madgearu de ridicarea de către aşa-zisa poliţie legionară, cu un autoturism alb, a profesorului Madgearu. Liderii ţărănişti Maniu şi Coposu se implică direct în urmărirea echipei de asasini. Vizitează casa profesorului imediat după ridicarea de către răpitori. Maniu îl sună pe celebrul colonel Zăvoianau, şeful prefecturii de poliţie, cunoscut legionar prin filmele lui Sergiu Nicolaescu. Acesta nu-i răspunde la telefon, dar un adjunct spune că nu ştie nimic de „arestarea” economistului. Maniu îl trimite pe Coposu la secretarul de stat al Ministerului de Interne, col. Rioşianu, care alertează Siguranţa, Poliţia şi Jandarmeria pentru prinderea răpitorilor. Rioşanu îi oferă lui Maniu şi Coposu două revolvere şi îi îndeamnă să le folosească pe răspunderea lui dacă sunt atacaţi de „derbedei” şi să tragă în ei ca-n „câinii turbaţi”. Maniu îl trimite pe Coposu la preşedinţia Consiliului de Miniştrii să se întâlnească cu Horia Sima. Acesta îl primeşte îngrijorat pe Coposu şi „surprins de cele ce-i comunică”. Coposu care avea experienţă politică şi se pricepea la oameni îi acordă credit lui Horia Sima privind sinceritatea lui, că nu este implicat în comandarea asasinatului şi, mai mult, nu ştia nimic despre acesta. Mai mult, Horia Sima îşi pune oamenii să-i prindă pe răpitori, vădit îngrijorat şi chiar speriat de o situaţie pe care nu o poate controla.

În memoriile sale, de după 1990, mai ales în cartea „Era Libertăţii”, Horia Sima neagă că a ştiut de punerea la cale a asasinatelor din noiembrie 1940. Sigur că mărturia lui a fost considerată subiectivă de istorici, dar Corneliu Coposu nu poate fi acuzat de simpatii legionare. În jurnalul său îl absolvă pe Sima de orice cunoştină privind asasinatele din 27-29 noiembrie 1940. Filmul asasinatului e dramatic: Virgil Madgearu fost dus cu o mașină albă a Institutului Național al Cooperației (unde cinci din ucigași erau angajați), cu numărul 6.211 B în pădurea Snagov. În jurul orei 15:30, pădurarul Ilie D. Chirilă, care făcea paza pădurii Snagov, a văzut că în punctul numit „Coada Lungă” s-a oprit o mașină venind dinspre București, din care au coborât cinci sau șase persoane, care au intrat 100 de m în adâncimea pădurii. S-au auzit focuri de armă, iar pădurarul i-a abordat pe bărbați când se întorceau spre mașină, întrebându-i de ce au tras focuri de armă; a primit răspunsul că s-au distrat vânând ciori. Madgearu a fost descoperit de pădurar torturat, tumefiat de bătăile primite, cu două gloanţe în cap, şi încă, în viaţă horcăind şi scuipând sânge.
În cazul lui Virgil Madgearu organizatorii asasinatului a fost Reichssicherheitshauptamt, la instigarea Legaţiei Germane şi a ministrului economiei germane Neubacher, care vedea în Madgearu o piedică în calea expansiunii economice a Reichului în România, lucru susţinut ferm de Iuliu Maniu în lungile discuţii cu secretarul Corneliu Coposu aşa cum reiese clar şi fără dubii din „jurnalul” Seniorului. Picătura care a umplut paharul nemulţumirii germane a fost încercarea de fugă în Turcia a lui Virgil Madgearu pentru a deveni şeful guvernului român în exil. Încă de la ridicarea lui Virgil Madgearu din casa sa de pe str. Vasile Conta nr. 5 de către agenţii germani, în uniforma poliţiei legionare, Iuliu Maniu nu a avut nicio clipă îndoiala că e „mâna lungă” a Gestapoului german.
autor: Ionuţ Ţene
sursa: napocanews.ro

*

Nota redacției: Ce este lucru sigur în legătură cu asasinarea celor doi iluștri oameni de stat este că legionarii nu au avut niciun amestec. N-a existat nicio comandă legionară pentru a se produce asasinatul. Așa cum n-a existat nici altădată! Lucrurile sunt mai complicate când este să precizăm cine i-a dirijat pe cei cinci agenți infiltrați în rândurile legionarilor. E de reținut faptul că atunci când rușii au intrat în Germania în 1945, Traian Boeru, șeful echipei de asasini, nu s-a ferit din calea rușilor. Toți ceilalți legionari au părăsit Germania, refugiindu-se în Occident. Nu au înțeles de ce „camaradul” lor a rămas în Viena, fără nicio teamă de ruși.

După dl Vergatti, scopul principal a fost asasinarea lui Madgearu, iar asasinarea lui Iorga a fost gândită pentru a se arunca asupra legionarilor rușinea și oprobiul public, dar și pentru a deruta ancheta poliției. Legionarii nu aveau niciun motiv să-l ucidă pe Madgearu. Li se putea invoca un motiv cu privire la Iorga, implicat în procesul criminal împotiva lui Codreanu, dar niciodată legionarii adevărați nu au fugit de locul faptei, cum a făcut Boeru. În concluzie: Boeru nu era legionar, ci un agent infiltrat în Mișcarea Legionară.

În schimb, în asasinarea lui Madgearu existau mai multe interese: germane, rusești și, se pare, britanice… Madgearu acționa și la nivelul finanței mondiale…

Mărturie proprie: În anii 70 am fost de față când la masa unde mă aflam împreună cu Petre Țuțea și Siomion Ghinea a apărut un cunoscut de-al lor care  a spus că vine de la cimitirul Bellu, de la parastasul făcut lui Virgil Madgearu de soția acestuia. În discuțiile purtate cu acea ocazie soția lui Madgearu ar fi declarat categoric, pentru cei prezenți la mormîntul răposatului, că „pe soțul meu nu l-au omorît băieții”, adică legionarii. A lăsat să se înțeleagă că știe cine au fost asasinii, dar nu poate vorbi mai mult. A fost prima oară când am auzit folosindu-se numele „băieții” pentru a-i desemna pe legionari. Același nume l-am auzit și la mama lui Victor Surdu, după 1990, când mi-a povestit cât de îndrăgostite erau la Iași elevele de liceu, inclusiv elevele evreice, de „băieți”! De ce nu putea vorbi dna Madgearu? Poate pentru că fiul ei trăia la Londra… Despre amestecul britanic în asasinarea celor doi mi-a vorbit prima oară istoricul Ioan Opriș, înainte de 1990, întemeiat pe informații primite de la istoricul Nandriș, rezident în Anglia… În ordinea logică a lucrurilor, după asasinarea celor doi bărbați de stat, a urmat „rebeliunea” legionară, adică lovitura de stat prin care legionarii au fost îndepărtați de la guvernare, diversiune teroristă în care rolul englezilor este bine cunoscut.

Se pare că a existat un interes multiplu – german, rusesc, englez, nu mai zic evreiesc, de a se compromite Mișcarea legionară și de a-i scoate pe legionari de la guvernare.

i.c.

13 Comments

  1. surena 22 august 2016 la 10:52 am - Raspunde

    Un alt punct de vedere interesant il gasim pe http://www.apologeticum.ro/2010/11/replica-lui-razvan-adolf-codrescu-denigrator-al-legionarilor-nicolae-iorga-nu-a-fost-ucis-de-legionari/
    “ASASINAREA marelui carturar Nicolae Iorga de catre un grup de legionari necontrolati este tema favorita a dusmanilor Miscarii Legionare. Problema nu este atat de simpla pe cat incearca sa arate istoricii comunisti si nu numai ei. (…)” Asasinii lui Iorga “se pare ca au fost manipulati de KGB si serviciul secret britanic – nu s-au predat. Echipa ucigasa a considerat ca profesorul, ajuns consilier al Regelui, este autorul moral al asasinarii Capitanului. Adevarul despre cine i-a indemnat pe asasinii lui Iorga si Madgearu este foarte greu de stabilit acum. Nu putem insa sa nu mentionam suspiciunea ca asasinatul a fost opera serviciilor straine care aveau tot interesul sa compromita Miscarea Legionara. (…)”
    (Din dosarul alcatuit de Tiberiu Lovin, Aldine Nr. 169, România Libera, 26.06.1999)
    “Nu, categoric nu. NICI NICOLAE IORGA SI NICI VIRGIL MADGEARU NU AU FOST UCISI DE CATRE LEGIONARI. De ce? Fiindca Iorga si legionarii gandeau la fel! Se completau reciproc intru slujirea intereselor eterne si legitime ale Neamului! (Parcurgand comparativ, si fireste nelimitativ, spre pilda, «Carticica sefului de cuib» a lui Codreanu si «Discursuri parlamentare» a lui Iorga, va dumiriti indata.)

    Aceea insa, careia atat Miscarea Legionara cat si Nicolae Iorga ii erau profund incomozi, intrucat ii demascau public obiectivele si actiunile antiromanesti, era puterea iudaica. Instapanita absolut pe Rusia. Prin lovitura de stat iudeocomunista din 1917 ( Lenin – Ziderblum – precum si Stalin – Djugasvili – sunt evrei!).

    Asadar, daca Evreii ajunsesera stapanii Statului sovietic, iar N.K.D.V.-ul (K.G.B.-ul) este Organ de Stat, teza potrivit careia Traian Boieru (seful asasinilor fizici ai marelui savant Roman) era, de fapt, agent sovietic, infiltrat in Miscare ca membru cu scopul de a o compromite, nu tine deloc de domeniul fanteziei. Ba dimpotriva !… Ba dimpotriva!…

    Si, nota bene: Iorga si Madgearu au murit asasinati de una si aceeasi echipa (Traian Boieru)…’’*

    *)Pasaj din cuvantul public adresat de dr. Radu Mihai Crisan domnului profesor Ion Marin Almajan la data de 15.10.2007.

    Stimate Domnule Profesor ION MARIN ALMAJAN

    INTRU DUMNEZEU INAINTE!

    Ingaduiti-mi, va rog, intai de toate, sa va multumesc. Si s-o fac din intregu-mi suflet.

    Traire si Slujire de adevarat Roman!: Asa va dezvaluiti inimii mele. Cuvantul ce-l adresati iubitilor ai Dumneavoastra „prieteni si tovarasi de drum, de rug”. Cutremurarea launtrica pe care o ati simtit ori de cate ori aveti in palma bobul de grau. Credinta nezdruncinata intru venirea timpului si pentru celelalte biruinti ale Eminescului. Si-atatea alte efigii de simtire. De gand…

    Ma adresez, iata, eu nevrednicul, Domniei Voastre. De ce? Cu ce indreptatire?

    Acum putine zile v-ati „marturisit indoctrinarea dar si pasiunea(;) pentru istorie”. V-ati adresat Domnului Profesor Ion Coja. Si, fara nici o partinire, sincer, l-ati intrebat: „i-au omorat legionarii pe I.G. Duca, pe Iorga, pe Madgearu si pe (Armand) Calinescu? Motivele invocate le stiu. Sau cel putin le stiu pe cele oferite de istoriografia romaneasca. Considerati ca omorul si siluirea, batjocura in cazul lui Iorga, pot fi justificate omeneste, crestineste si nu in ultimul caz al dreptatii?” Adaugand imediat: „As fi foarte onorat daca mi-ati raspunde”.

    N-am cunostinta daca Domnia Sa v-a raspuns. (Chiar daca m-as bucura mult s-o fi facut.) Nici nu-mi arog dreptul de-a va raspunde eu in locul Dumnealui. (Nu-l am!) Va vorbesc, asadar, numai si numai in nume propriu. Ca de la semen la semen. Ca de la pasionat de istorie la pasionat de istorie. Ca de la roman (eu) la Roman (Dumneavoastra). Si va impartasesc strict opinia mea personala. Nimic mai mult . Nimic altceva.

    Da, in ce-i priveste pe I.G. Duca si Armand Calinescu. Au fost omorati de catre legionari. (Motivul, care nu ma sfiesc s-o spun le face cinste legionarilor, este lamurit, in chip onest si documentat, de catre cercetatori precum Ion Coja – in articolul Nicadorii, publicat in Saptamana romaneasca, An II, nr. 51, 16-22 noiembrie 2006 – si Serban Milcoveanu – in volumul Atentatul din 21 septembrie 1939 contra lui Armand Calinescu si epoca 1930-1950, Editura TCM Print, Bucuresti, 2004 -).

    Nu, categoric nu, in privinta celorlalte doua personalitati. Nici Nicolae Iorga si nici Virgil Madgearu nu au fost ucisi de catre legionari. De ce? Fiindca Iorga si legionarii gandeau la fel! Se completau reciproc intru slujirea intereselor eterne si legitime ale Neamului! (Parcurgand comparativ, si fireste nelimitativ, spre pilda, «Carticica sefului de cuib» a lui Codreanu si «Discursuri parlamentare» a lui Iorga, va dumiriti indata.)

    Aceea insa, careia atat Miscarea Legionara cat si Nicolae Iorga ii erau profund incomozi, intrucat ii demascau public obiectivele si actiunile antiromanesti, era puterea iudaica. Instapanita absolut pe Rusia. Prin lovitura de stat iudeocomunista din 1917 (Lenin – Ziderblum – precum si Stalin – Djugasvili – sunt evrei!).

    Asadar, daca Evreii ajunsesera stapanii Statului sovietic, iar N.K.D.V.-ul (K.G.B.-ul) este Organ de Stat, teza potrivit careia Traian Boieru (seful asasinilor fizici ai marelui savant Roman) era, de fapt, agent sovietic, infiltrat in Miscare ca membru cu scopul de a o compromite, nu tine deloc de domeniul fanteziei. Ba dimpotriva Domnule Profesor!… Ba dimpotriva!…

    Si, nota bene: Iorga si Madgearu au murit asasinati de una si aceeasi echipa (Traian Boieru)…

    Cu cele mai alese sentimente de admiratie si recunostinta,

    Radu Mihai Crisan

    Bucuresti,

    15 octombrie 2007

  2. surena 22 august 2016 la 10:42 am - Raspunde

    Sa vedem punctul de vedere al scriitorului Haralamb Zinca formulat in cartea „Noiembrie isingerat” si rezumat de Z.Ornea in „Reconstituirea unui asasinat”

    „De la începutul proclamării statului naţional legionar (14 septembrie 1940) lucrurile nu mergeau deloc bine între cei doi parteneri, decişi, fiecare, să-l răpună pe celălalt pentru a se înscăuna a-toate-stăpînitor. Antonescu era sprijinit de Fabricius, ambasadorul Germaniei hitleriste la Bucureşti şi, prin acesta, de chiar Führerul, pe cînd Horia Sima cu legionarii săi se sprijinea pe Neubacher, omul SS-ului, deci al lui Himmler, avînd ca funcţie oficială reprezentanţa economică. Cu timpul, dat fiind faptul că legionarii îşi creaseră o poliţie a lor, cu ajutorul căreia jefuiau şi maltratau, introduseseră haosul în viaţa publică. Antonescu era furios că i se subminează autoritatea, chemînd mereu, zadarnic, la ordine. Legionarii o tot ţineau în solemnităţi şi parastase, urmărindu-şi, pe ascuns, scopurile. Un teribil obiect de înfruntare necontenită cu Antonescu îl constituia dorinţa legionarilor de a-i pedepsi pe cei vinovaţi de ceea ce numeau anii prigoanei. Voiau pur şi simplu să-i lichideze pe acei foşti demnitari vinovaţi de uciderea legionarilor în perioada regimului carlist. Antonescu cerea arestarea lor, anchetarea şi condamnarea potrivit deciziei justiţiei. Neînţelegerea era totală. Pentru că anchetarea şi judecarea unui prim lot de vinovaţi întîrzia nepermis de mult, Sima şi ai lui acuzînd autorităţile antonesciene de colaborare, fireşte, cu iudeomasonii. Pînă la urmă, Sima publică un comunicat care vesteşte că săptămîna 25-30 noiembrie „va fi închinată memoriei, eroismului şi jertfei nemuritoare a întemeietorului mişcării legionare.” Dacă aceasta ar fi însemnat numai rugi şi pomeniri încă ar fi fost bine. Dar era evident că se doreşte infinit mai mult. La Jilava se pregătea deshumarea Căpitanului şi a celorlalţi 13 camarazi (nicadorii, asasinii lui I.G. Duca, şi a decemvirilor, asasinii lui M. Stelescu). De cînd, nu e inutilă întrebarea, puteau fi consideraţi eroi nişte asasini efectivi? Dar logica aceasta nu era şi a legionarilor, ei continuînd să-i considere pe asasini drept martiri şi eroi. De fapt, în mişcarea legionară se considera, în secret, că această săptămînă va fi declarată „zile de slobozenie” pentru a pedepsi pe toţi sau aproape pe toţi prigonitorii lor. O primă răfuială a avut loc la 26 noiembrie 1940 la Jilava, unde au fost ucişi cei 64 de foşti demnitari. La protestul lui Antonescu, care a convocat, pentru asta, o şedinţă a Consiliului de Miniştri, desfăşurată furtunos, Sima a publicat un comunicat, fireşte fals, care declara că „cu ocazia deshumării osemintelor de la Jilava, legionarii care lucrau la această deshumare au pătruns în închisoare şi au împuşcat pe unii deţinuţi politici aflaţi acolo”. Era o minciună sfruntată. Deshumarea a avut loc, de fapt, a doua zi. S-a demonstrat (precizează şi autorul cărţii pe care o comentez), că, de fapt, în seara masacrului a venit la Jilava, din Bucureşti, un camion cu legionari conduşi de comandantul Dtru Groza şi aceştia au făptuit masacrul. O spune şi Ion Zelea Codreanu, adversar neîmpăcat al lui Sima (se voia el comandantul mişcării legionare) într-un document citat de dl Haralamb Zincă. Alţi foşti demnitari arestaţi sau în curs de arestare (Tătărescu, Argetoianu, M. Ralea, M. Ghelmeceanu) au fost eliberaţi, asigurîndu-li-se securitatea.

    A urmat, a doua zi, în 27 noiembrie 1940, asasinarea lui Madgearu şi a lui N. Iorga. Asasinii au fost înalţi funcţionari legionari ai Institutului Naţional al Cooperaţiei care, cu maşina instituţiei (unii dintre asasini îi vor fi fost studenţi lui Madgearu) s-au prezentat la locuinţa profesorului, l-au somat să se deplaseze la poliţie pentru a da o declaraţie şi, de fapt, s-au deplasat în pădurea Snagov, unde l-au împuşcat. În 14 iulie 1941 o sentinţă îi condamna, în contumacie, pe asasini. Culmea era faptul că aceste două asasinate (ca şi cel următor al lui N. Iorga) aveau loc la cîteva zile după vizita oficială efectuată de generalul Ion Antonescu în Germania, primit fiind cu mare stimă de chiar Adolf Hitler. (Sima, şi el invitat, a comis marea imprudenţă de a nu merge, Antonescu fiind însoţit de ministrul de Externe, legionar, Mihail Sturdza.) Antonescu a aderat la Axă în numele ţării (deşi nimeni nu-l autorizase să o facă) iar Hitler i-a dat asigurări că, în disputa cu legionarii, Germania va fi de partea generalului. Dar Sima continua să spere în sprijinul SS. Şi, oricum, avalanşa „zilelor de slobozenie a răzbunării” nu mai putea fi stăpînită. Aşa că în după-amiaza aceleiaşi zile de 27 noiembrie maşina INCOOP, cam cu aceeaşi echipieri, porneşte în căutarea lui N. Iorga, deşi acesta declarase că se va prezenta, ca martor, în procesul rejudecării lui C.Z. Codreanu. L-au căutat, mai întîi, la locuinţa savantului de la Institutul de Istorie Universală, unde li s-a spus că nu se află. Cum tot aveau maşina, au pornit, de îndată, la Sinaia şi, găsindu-l pe profesor în vila sa, l-au invitat să-i însoţească pentru o declaraţie. Era începutul sfîrşitului. Aici dl H. Zincă aduce în discuţie un document inedit. Şi anume: dezvinovăţirea lui Traian Boeru că n-a participat la asasinarea lui Iorga, deşi sentinţa citată, din iulie 1941, îl condamna la moarte, în contumacie, pentru asasinarea lui Madgearu şi a lui N. Iorga, iar Sima a vorbit mereu de participarea acestuia la răzbunarea în aceste asasinate. Acesta, prosper om de afaceri în Germania, a convocat, în noiembrie 1962, un juriu de onoare prezidat de fostul ambasador al lui Antonescu la Berlin, generalul Ion Gheorghe, care, numai pe baza mărturiei lui Boeru, ajunge la încheierea că acesta n-a participat nici la asasinarea lui Madgearu (ar fi fost numai printre cei care l-au arestat). Dar chiar de mărturia lui Boeru s-ar dovedi valabilă, ce importanţă are? În fapt, el a pornit, cu ceilalţi coechipieri, l-a arestat pe Madgearu care, apoi, a fost asasinat. Cu sau fără Boeru, dramatismul faptelor rămîne acelaşi. E însă simptomatic că, după două decenii de la groaznicele asasinate, Traian Boeru umbla după certificate de onorabilitate, sperînd să fie scos din cauză, deşi vinovăţia sa de coparticipare (cel puţin la arestarea lui Madgearu) este chiar de el recunoscută.”
    Dl Haralamb Zincă oferă, în sprijinul ipotezelor sale, documente de epocă şi interviuri cu foşti jandarmi şi ceferişti, încît totul apare credibil şi dovedit. Fireşte că se citează şi din interviul acordat de Horia Sima, în 1961, la Madrid, lui Ştefănescu-Govora despre asasinate, devenit apoi broşura Cazul Iorga-Madgearu. N-am citit acea broşură. În schimb, am citit cele două volume din 1982 ale lui Horia Sima intitulate Era libertăţii care, în cazul care ne interesează, reia fragmente din broşura din 1961. Aici Sima, continuînd să-l considere pe Traian Boeru asasin, declară că, în seara zilei de 28 noiembrie 1940, a avut o convorbire cu el. „Nu numai că nu regreta faptul dar îl şi exalta ca o valoare legionară supremă… A vorbit cu accente mistice de răzbunarea Căpitanului, de ticăloşia lui Iorga şi Madgearu, de porunca lăsată de Căpitan să-l răzbunăm… Ascultîndu-l, am trăit un moment de mare emoţie”. Sima s-a opus, deci, oricăror măsuri de arestare şi judecare a asasinilor, deşi în mişcarea legionară exista tradiţia predării asasinilor, de către ei însişi (vezi cazurile nicadorilor şi al decemvirilor).
    Sima adăuga, în cartea sa, aceste sinistre aprecieri: „În noaptea de 27/28 noiembrie, trebuie dar precizat, n-a fost ucis marele N. Iorga, ci execrabila figură a omului politic N. Iorga. N. Iorga a făcut parte din galeria celor „trei mari ai crimei” contra Căpitanului şi a generaţiei sale. Au fost trei personaje sinistre care au prezidat asasinatele colective din 30 noiembrie 1938 şi 21 septembrie 1939: Elena Lupescu, Armand Călinescu şi Nicolae Iorga… Fireşte că Iorga mai putea da o contribuţie în cadrul istoriei naţionale şi universale, dar nu trebuie uitat că avusese la dispoziţie 50 de ani de creaţie plenară. Îşi împlinise rostul vieţii pămînteşti ca istoric şi om de cultură”. Cinică declaraţie de asumare a unei vinovăţii pe care istoria nu o va ierta niciodată.
    (sursa:http://www.romlit.ro/reconstituirea_unui_asasinat)

  3. surena 22 august 2016 la 10:30 am - Raspunde

    Sa vedem ce spune medicul Şerban Milcoveanu, membru al mişcării legionare : „La ora 9.a.m. (27 noiembrie 1940 n.red.) începe şedinţa comitetului de conducrere sub preşedinţia economistului G.H. Sârbu. În timpul şedinţei vine informaţia că în cursul nopţii au fost executaţi în celulele lor din închisoarea Jilava cei 64 de politicieni, poliţişti şi jandarmi, care sub dictatura carlistă în 1938-1939 i-au asasinat pe cei aproape 300 de conducători legionari în frunte cu căpitanul. Directorul general al institutului de cooperaţie, ing. Traian Boeru, intră în stare de escitaţie: «A început răfuiala cea mare. Cum e posibil fără participarea noastră?». Preşedintele Gh. Sârbu cere calm şi încearcă să-l potolească. Ing. Traian Boeru se înverşunează încă mai tare şi reuşeşte a mobiliza încă patru persoane. Înarmaţi cu revolvere părăsesc şedinţa şi pleacă cu automobilul să participe la «răfuiala cea mare». Preşedintele Gh. Sârbu nu are nici o putere asupra lor. Grupul Traian Boeru se duce: a) în str.Victor Emanuel să-l ucidă pe Const. Argetoianu şi află că e deja arestat, b) în strada Polonă să ucidă pe Gh. Tătărescu şi află că acesta e deja arestat şi c) în piaţa Grădina Icoanei să-l ucidă pe Mihail Ghelmegeanu şi află că e deja arestat. Aceştia plus ing. Ion Gigurtu fuseseră încă de la ora 8 arestaţi din ordinul lui Horia Sima şi se găseau la Prefectura de Poliţie. De aici au fost salvaţi de subsecretarul de stat col. Alex. Rioşanu, care cu acordul lui Victor Biriş i-a adus în localul Ministerului de Interne sub paza jandarmilor. Arestarea premergătoare a lui Const. Argetoianu, Gh. Tătărescu şi Mihail Ghelmegeanu a convins şi a înverşunat încă mai mult grupul Traian Boeru pentru ca «răfuiala cea mare» să nu se facă fără persoanele şi fără contribuţia lor.
    Pe strada Vasile Conta l-au capturat pe prof. Virgil Madgearu şi l-au asasinat în Pădurea Snagov. Apoi s-au dus la Sinaia, unde l-au capturat pe prof. Nicolae Iorga şi l-au asasinat în pădurea Strejnicu de lângă Bucureşti.
    Ministrul Ordinii Publice a primit în timp util informaţia că prof. Nicolae Iorga a fost ridicat de la Sinaia şi informaţia că maşina cu prof. N. Iorga a trecut prin Ploieşti spre Bucureşti. Nu s-a luat nici o măsură de salvare: nici din partea generalului I. Antonescu şi nici din partea lui Horia Sima. Sunt invenţii atât presupusa judecare de către un tribunal legionar, cât şi presupusa încercare de salvare de către Horia Sima. După consumarea celor două crime, grupul Traian Boeru, în aceeaşi maşină a institutului de cooperaţie, a făcut cale întoarsă la Sinaia. Aici, în cel mai mare secret, erau închişi în vila Elena Lupescu cei doi şefi, preot Ion Dumitrescu-Borşa şi economist Gh. Cirogaru, ai ramurii legionare pro-codrentistă şi anti-simistă. Grupul Traian Boeru a încercat să-i omoare, dar n-au reuşit din cauza pazei legionare locale, care a cerut ordin scris de la Horia Sima.
    Spre seară, grupul Traian Boeru s-a întors la Institutul de Cooperaţie, unde au fost arestaţi de preşedintele Gh. Sârbu, care i-a predat poliţiei Legionare, Ilie Nicolescu din Aleea Vulpache. Aici i-a interogat personal Horia Sima, care le-a dat absolvire şi i-a pus în libertate. Crima n-a fost prima etapă, ci a fost ultima etapă a unei acţiuni începute mai dinainte, de către Horia Sima” (Dr. Şerban Milcoveanu, „Cine sunt forţele oculte din România şi din omenire. Analize social politice”, f.a., pp. 242-244).

    „Aşadar a existat un grup distinct, în fruntea căruia s-a pus ing. Traian Boeru şi care, foarte probabil, a acţionat de capul lui sau a avut propria listă cu victime. Ceea ce este interesant în această poveste este faptul că Nicolae Iorga şi Virgil Madgearu nu fuseseră arestaţi şi, deci, nu se aflau în atenţia guvernului legionar aflat atunci la putere. Destinul lor a fost hotărât de o persoană şi de grupul ei. Lipsa de reacţie în apărarea celor doi a insituţiilor oficiale anunţate, reacţie care ar fi putut să o aibă atât generalul I. Antonescu, cât şi autorităţile centrale sau locale, altele decât cele legionare, rămâne totuşi un mister. În faţa acestei pasivităţi nu trebuie să mire absolvirea grupului Traian Boeru de către Horia Sima.”(sursa http://www.cotidianul.ro/morti-suspecte-in-cultura-romana-iii-178314/)

  4. Dinu 21 august 2016 la 4:03 pm - Raspunde

    Si totuși, Legiunea, prin capul ei, comandantul Horia Sima, a fost părtașă la crimele din anii 1939-1940. Sima, după unele informaţii, evreu de origine, a fost colaborator al S.S.I., condus în acei ani de Mihail Moruzov, și oferea informaţii din interiorul Mișcării Legionare. A avut și un plan de realizat și dus la capăt cu „bune” rezultate pentru dușmanii naţionalismului românesc, fie ei membri ai ocultei sioniste, inclusiv cei din camarila regală carlistă, fie forţe statale care doreau distrugerea României Mari: U.R.S.S., Germania nazistă, etc. El a fost impus în fruntea Legiunii în opoziţie cu dorinţa unora dintre fruntașii Legiunii, inclusiv tatăl lui C.Z.C., prof. Ion Codreanu, având o „contribuţie” majoră la asasinarea Căpitanului și a altor fruntași legionari, prin nerespectarea circularei trimise din închisoare de C.Z.C., prin care îi sfătuia pe legionari să nu reacţioneze în niciun fel la eventualele provocări ale oamenilor lui Carol al II-lea. Si ce-a făcut Sima?! Exact invers, s-a dedat la unele provocări, atentate, cazul prof. Goangă de la Cluj, etc., pentru care era plătit de Moruzov, „grăbind” decizia carlistă de a lichida elita Legiunii în frunte cu Corneliu Zelea Codreanu în nov.1938. Si colac peste pupăză, tot el este cel care a comandat asasinarea premierului A.Călinescu în sept.1939. Nu este străin nici de asasinatele din noiembrie 1940, comandantul Corpului Muncitoresc Legionar, Dumitru Groz(e)a, precum și Traian Bo(i)eru, aveau aprobarea lui Sima pentru crimele săvârșite, chiar dacă Boeru era „plătit” si de N.K.V.D.. Brigadiriștii din jurul lui Sima erau o adevărată „coloană a cincea” pentru stabilitatea și bunul-mers al Mișcării Legionare, pe care au reușit să o compromită din interior, binenteles cu ajutorul dat atât de Gestapo cât și de N.K.V.D dar și de comuniștii din interiorul ţării și o parte a cercurilor evreiești din România. Într-adevăr, nu era străin nici Intelingence Service-ul britanic, mai ales în timpul rebeliunii din ian. 1941, care nu a fost „orchestrată” de Ion Antonescu ci …chiar de Sima cu participarea forţelor mentionate, cu excepţia Germaniei care a avut rolul de arbitru între „legionari” și Antonescu, pentru al șantaja și controla pe cel din urmă, în care Hitler vedea singurul capabil pentru a menţine ordinea și liniștea în ţară, ordine de care aveau nevoie naziștii pentru preconizatul război din Est. Antonescu dorea să aibă Legiunea sub controlul său dar în urma rebeliunii, s-a hotărât să se dezbare de ea, greșind foarte mult, deoarece putea s-o „cureţe” de brigadiriști și s-o aducă, atât cât mai rămăsese din ea, sub propria sa ascultare. Lipsa unei forţe politice naţionaliste românești care să susţină regimul antonescian s-a observat și simţit din plin în 1944…

    • Calin Kasper 22 august 2016 la 1:27 pm - Raspunde

      Domnule Dinu,
      Tot ce ati scris in comentariul dvs. este lipsit de documentarea cea mai elementara, care sta la dispozitia oricui in era internetului. In loc de documentare, preferati sa scrieti dupa ureche. Cred ca ati gresit site.-ul. Aici se dezbat lucruri serioase si documentate, nu palavre. Ca este asa, o pot dovedi. Superficialitatea dvs. imi inlesneste aceasta fara nici un pic de efort.

      Stiti precis ca prof. Goanga a fost impuscat (fara sa moara) de legionari la comanda lui Sima, dar habar nu aveti ca el nu era profesor la Iasi, ci rector la Cluj. As putea demonta f. usor toate afirmatiile dv., dar ma multumesc s-o fac doar in cazul Goanga. Tot ce am postat mai jos este luat de pe pagia de web

      http://www.napocanews.ro/2010/12/cum-unde-si-de-cine-a-fost-impuscat-rectorul-clujean-florian-stefanescu-goanga.html

      Rectorul Universitatii din Cluj, Florian Stefanescu-Goanga, a fost împuscat de doi studenti, fiind rănit grav. Deşi atentatorii nu au fost prinsi imediat, actiunea a fost asociată cu noua tactică de sabotaj a Miscării Legionare şi astfel era previzibilă reacţia autoritatilor. Anterior acestui incident, la Obersalzberg (una din resedintele lui Adolf Hitler), la 24 noiembrie, Carol al II-lea avusese o întrevedere cu liderul de la Berlin, la care s-au discutat probleme legate de relatia dintre cele doua state. Cancelarul Germaniei i-a comunicat lui Carol al II-lea că după anexarea Austriei si „rezolvarea“ problemei sudete, Reich-ul nu mai avea interese politice în Europa Centrala si de Est, ci numai economice. Documentele germane nu relevă intervenţii ale lui Adolf Hitler privind problemele interne ale României şi astfel este de presupus că Regele a înţeles că situaţia lui Corneliu Codreanu nu reprezenta un interes pentru Germania . Pe 28 Noiembrie 1938, Rectorul Universitatii din Cluj, Florian Ştefanescu Goangă, este rănit de doi studenţi care trag asupra lui câteva focuri de revolver. Este un act de razbunare pentru abuzurile lui în funcţia pe care o deţinea, inclusiv abuzurile sexuale asupra unor studente. Se pare că profesorul Ştefănescu-Goangă a abuzat sexual de logodnica unui student legionar la Filosofie, Ioan Pop. Documentele istorice consemnează faptul că profesorul Florian Ştefănescu Goangă era păzit de către un poliţist, care era cu el tot timpul. Conform declaraţiei din 2007, oferită mie într-un interviu, de cunoscutului medic clujean, dr. Ioan Macovei cara fost martor al incidentului, Rectorul Florian Ştefănescu Goangă se întorcea pe jos de la o locaţie a Facultăţii de Psihologie de pe str. Republicii spre sediul central al Universităţii Regele Ferdinand I de pe str. M. Kogălniceanu. Pe str. Avram Iancu, la intersecţia cu str. Floriilor au ieşit de după colţ, doi studenţi Ioan Pop şi Aurel Lăscăianu ce i-au barat calea Rectorului. Ioan Pop trage trei focuri de revolver în spre Rector şi poliţistul ce-l păzea şi care nu a mai reuşit să reacţioneze. Rectorul cade jos pe trotuar cu un glonte în stomac, iar poliţistului i-a fost atinsă inima murind pe loc. Atentatorii fug repede pe str. Floriilor şi ies pe lângă actualul restaurant Nostalgia şi intră repede în cinematograful Arta la un film western american, pentru a li se pierde urma în mulţime. După vizionarea filmului atentatorii se despart, iar Ioan Pop se ascunde la logodnica sa într-o casă dincolo de Someş unde este arestat de către jandarmerie a doua zi. În timpul noptii, caminele sunt devastate de politie si se fac numeroase arestari printre studenti şi studente. Între timp, dr. Macovei şi o studentă, ajutaţi de câţiva trecători, îl duc pe Florian Ştefănescu Goangă la Clinica Chirurgie I pe str. Clinicilor, unde este operat şi îi este extras glonţul din stomac.

      Deşi Carol al II-lea şi apoi regimul comunist s-au folosit de incident pentru a acuza Mişcarea Legionară de ordonarea asasinatului. În fapt, gestul celor doi studenţi clujeni implicaţi în tentative de omor avea conexiuni morale şi acuze de viol aduse de logodnicul unei studente la adresa Rectorului carlist. Regele Carol al II-lea s-a folosit de tentative de asasinat şi a decis atunci să-l suprime pe Corneliu Zelea Codreanu, în noaptea de 29/30 noiembrie 1938 , împreună cu alti 13 camarazi…

      Comandantul legionar din Cluj, Vasile Andrei, a lăsat posterităţii câteva rânduri, care lămuresc culisele acestei acţiuni. Astfel, Vasile Andrei neagã categoric afirmatiile mincinoase ale preotului Stefan Palaghitã, în a sa “Istorie (tendentioasã) a Mişcării Legionare”, si anume că ar fi dat personal ordinul de executare al Rectorului Stefănescu-Goangă. Vasile Andrei spune cã nu a primit un astfel de ordin si nici nu l- a dat ! De fapt Vasile Andrei era arestat încã din data de 17 Noiembrie 1938 si detinut la închisoarea militarã din Cluj. Deşi acuzat de unii colegi şi autorităţi că ar fi ordonat atentatul, Horia Sima a aflat de aceastã intenţie si a cãutat s-o împiedice, trimiţând pe doctorul Vucu cu acel ordin, care însã din pãcate a ajuns prea târziu ! Studentul la Filozofie, Ioan Pop, principalul autor al actiunii de pedepsire a lui Stefănescu-Goangă, i-a mãrturisit lui Vasile Andrei, în lunile petrecute împreunã în celula sa, de condamnat la moarte, “că pe Ştefănescu-Goangă era hotãrît sã-l pedepseascã cu mult timp înainte, cã pedepsirea lui Ştefănescu-Goangă doar coincidea cu dorinţa superiorilor sãi locali, cã nu a primit un ordin expres în aceastã privintã si oricum ar fi fãcut aceasta în orice conditii, pentru cã pedepsirea lui Stefănescu-Goangă era o datorie către sufletul curat al tineretului ardelean”. Era notorie “preocuparea” Rectorului Stefãnescu-Goangă pentru studente, de care abuza sexual ori de câte ori putea. Aceste apucãturi i-au adus pedepsirea. Ioan Pop, înainte de a fi executat, a mai spus : “Noi am rezistat 1000 de ani maghiarilor pentru cã sufletul ne era curat, iar tolerarea celei mai triviale imoralităţi, concretizate în Stefănescu-Goangă, ar fi întinat cei 1000 de ani de curăţenie sufletească”… Cert este cã eliminarea lui Ştefănescu-Goangă de la conducerea universităţii clujene era un imperativ, pentru toatã studentimea clujeană, în toatã perioada 1930-1938. Atentatul contra rectorului Stefănescu-Goangă apare, în lumina acestor dezvãluiri, mai degrabă ca o iniţiativă personală. Caracterul pasional al tentativei de omor a fost recunoscut şi de prof. Ioan Radu de la Catedra de Psihologie a UBB, fost asistent al Rectorului Goangă, care a oferit un material scris, în acest sens, prin anii 90 revistei Tribuna şi nu a fost publicat de redactorul şef de atunci. Profesorul Goangă avea obiceiul de a seduce studentele pe canapeaua din biroul de la Rectorat.

      În luna Februarie 1939 are loc la Cluj marele proces pentru atentat contra profesorului Florian Ştefănescu Goangă. În proces sunt acuzaţi optzeci de studenti clujeni. Dintre aceştia, la 8 Februarie 1939, au fost condamnati 9 inşi în frunte cu Pop Ion si Lascaianu Aurel, care au fost condamnaţi la moarte. După opt luni de la pronunţarea sentinţei aceşti doi studenţi atentatori au fost scoşi din celulele lor, duşi pe mormântul lui C.Z. Codreanu de la Jilava şi împuşcaţi. Trupurile lor rănite au fost aruncate în flăcările crematoriului.

      Florian Ştefănescu Goangă se reîntoarce, după însănătoşire, în funcţia de Rector, slujind regimul de dictatură şi continuă să fie fermecat de tinerele studente. În 1940 este schimbat de generalul Ion Antonescu din funcţia de Rector. După 23 august 1944, profesorul Goangă trece de partea comuniştilor şi contribuie la prigonirea studenţilor care au participat la manifestaţiile şi greva studenţească din 1946. Este reompensat de către comunişti cu funcţia de Pro-Rector. În 1952 este înlăturat din învăţământ de comunişti, după ce l-au folosit în comunizarea Universităţii Victor Babeş.

      • Dinu 22 august 2016 la 11:59 pm - Raspunde

        Afirmatiile dvs. sunt de-a dreptul jignitoare si nedrepte, cum rar mi-au fost aratate de cineva. Eu nu mi-am propus sa intru in detalii, deoarece cu siguranta as fi reusit sa demonstrez oricui faptul ca stapanesc foarte bine un domeniu atat de drag mie, care este istoria. N-am intrat in multe detalii pentru ca nu mi-am propus ceea ce dvs. o faceti demonstrativ pierzandu-va de multe ori in amanunte fara rost pentru a putea creiona un tablou veridic al epocii. Si chiar daca mi-a scapat un amanunt ca acela al domiciliului prof. Stefanescu-Goanga, acesta este nesemnificativ in raport cu firul narativ al actiunii, cautand sa ajung la esenta faptelor istorice. Exista o intreaga bibliografie referitoare la Miscarea Legionara, dar marturiile unora ca ale preotului Palaghita va permiteti cu nonsalanta sa le considerati ca fiind mincinoase fara o minima analiza. Nimeni nu este depozitarul adevarurilor istorice, d-le Kasper, si nici eu nu pretind ca sunt, dar „palavrele” mele, chiar si cu unele inexactitati, pot fi mult mai aproape de adevarul faptelor respective. Comentariile dvs., desi detailate cu tot felul de intamplari si actiuni, nu au, in mare parte, acel fir logic director semanand cu palavrele pe care cu multa „onoare” mi le atribuiti. „Nu vedeti padurea din cauza copacilor” d-le Kasper, documentele, multe si variate ca relatare si interpretare a faptelor nu pot tine loc de adevar daca nu sunt filtrate scolastic prin logica mintii si credinta in dreptatea divina. Pe viitor ar trebui sa va revizuiti modul de captare si analiza a ceea ce scriu si alti comentatori, fara sa va permiteti sa jigniti oameni pe care nu numai ca nu-i cunoasteti dar de la care puteti primi si lectii de invatat, chiar daca aveti impresia ca eu sau altcineva nu vi le pot oferi…

  5. Calin Kasper 21 august 2016 la 3:56 pm - Raspunde

    În mai multe articole cu tematica legionara publicate, am afirmat ca mie mi s-a parut ca Horia Sima a fost un continuator al lui Corneliu Zelea Codreanu. Mi-au sarit in cap unii cititori, care aveau alta opinie. Eu stiu ca sunt prin natura mea un optimist incorigibil, dar nu mi se pare corect, ca o peronalitatea istorica asa cum a fost si Horia Sima, sa fie vopsita mai negru decat a fost in realitate. Asa este cinstit, ca fiecaruia sa-i fie recunoscute meritele cat si defectele, faptele bune cat si cele rele. In documentarea mea despre Legiune, am gasit referitor la Horia Sima multe actiuni si initiative, de care orice legionar ar fi fost mandru. Dau un singur exemplu. Atunci cand Capitanul a vrut sa-si publice cartea „Pentru legionari“, Horia Sima a fost singurul care si-a asumat responsabilitatea de a o tipari clandestin, undeva in vecinatatea Sibiului. Daca ar fi fost omul Sigurantei, sau tradator, ar fi dus el aceasta actiune pana la capat? Siguranta si jandarmeria lui Carol al II-lea nu au aflat despre cartea lui Zelea Codreanu decat atunci cand volumul a aparut in librarii. Sima si-a riscat in acesta actiune libertatea, probabil chiar si viata.
    Iata un fragment din Memoriile lui Horia Sima, referitor la rezultatele obtinute de guvernul national-legionar de sub conducerea generalului Antonescu, guvern in care Horia Sima a fost vicepresedinte, adica al doilea om in stat:

    „În trei luni şi jumătate de regim legionar s-au realizat mari îmbunătăţiri în administraţia publică, fapt cu atât mai vrednic de remarcat cu cât am guvernat în împrejurările catastrofale pe care le-am moştenit de la fostul regim. Cu graniţele prăbuşite, cu o treime din teritoriul naţional pierdut, cu sute de mii de refugiaţi, cu un an agricol sărac, guvernul nostru, într-un timp record, a reuşit nu numai să normalizeze situaţia economică a ţarii, dar să şi prezinte la sfârşitul anului un bilanţ excedentar, care întrecea toate aşteptările.
    Pentru a verifica acest fapt, avem la dispoziţie chiar darea de seamă a Generalului Antonescu de la sfârşitul anului 1940, publicată sub numele de „Înfăptuirile guvernului de la 6 Septembrie la 31 Decembrie 1940”. Această declaraţie oficială nu mai lasă niciun dubiu asupra rolului fecund şi creator al legionarismului în viaţa de Stat. Vom extrage din acest document numai acele părti, vom selecţiona numai acele realizări sociale şi economice, numai acele „înfăptuiri” în care rolul mişcării a fost determinant în progresul realizat.
    I. Refacerea agricolă a ţarii. Semănăturile de toamnă s-au realizat pe o suprafaţă de 2.389.555 hectare, faţă de numai 1.660.000 în anul 1939. Diferenţa este enormă, căci înseamnă un spor de 39 la sută. Pregătirea ogoarelor pentru însămânţările de primăvară însumează alte 1.300.000 hectare. Acest rezultat excepţional în agricultură se datorează prefecţilor legionari şi organizaţiilor noastre, care aveau ramificaţii până în ultimul cătun. Cuiburile de legionari i-au îndemnat şi încurajat pe ţărani să iasă la câmp cu plugurile şi să lucreze din toate puterile pentru a nu lăsa niciun petec de pământ necultivat. Fără acest uriaş efort de ultimă oră, ţara ar fi căzut pradă foametei în anul viitor.
    II. Ridicarea nivelului de trai al muncitorimii. În darea de seamă a Generalului se recunoaşte că salariile muncitorilor s-au mărit sub regimul legionar, după regiuni, între 30 şi 70 la sută. Şi această „înfăptuire” este opera exclusivă a mişcării. Am arătat în capitolele anterioare cum am intervenit personal la marile întreprinderi pentru protecţia muncitorimii şi cum, paralel, Vasile Iasinschi, Ministrul Muncii, a fixat o scară de salarizare minimă pentru toate categoriile de lucrători.
    III. Ajutorarea populaţiei evacuate. Refugiaţii din Ardealul de Nord, din Bucovina de Nord şi din Basarabia au fost sprijiniţi de Stat în două feluri: prin ajutoare imediate, care li s-au acordat pentru a face faţă primelor nevoi, pâna vor putea sa-şi înjghebeze o nouă existenţă şi, în continuare, prin plasarea lor în funcţii şi munci corespunzătoare ocupaţiei lor anterioare, fie la Stat fie în întreprinderi particulare fie în agricultură. Pâna la 15 Noiembrie 1940, spune comunicatul, au fost repartizaţi în administraţia Statului cea mai mare parte a slujbaşilor din teritoriile pierdute: 32.231 de preoţi, învaţători şi funcţionari; 427 avocaţi au putut sa-şi reia activitatea în diferite barouri, primind prime de aşezare; medicii şi farmaciştii au fost repartizaţi în noi posturi; ţăranilor refugiaţi li s-au pus la dispoziţie pamânturi arabile din disponibilităţile Statului; studenţii şi-au găsit locuri în cămine, iar elevii au fost reintegraţi în diverse licee din ţară.
    Toate aceste operaţii de aşezare a sutelor de mii de refugiaţi au căzut în sarcina miniştrilor legionari; Corneliu Georgescu, Subsecretar de Stat pentru Colonizare şi Populaţia Evacuată; Vasile Iasinschi, Ministrul Muncii, Sănătaţii şi Ocrotirilor Sociale; Traian Brăileanu, Ministrul Educaţiei Naţionale şi al Cultelor; General Petrovicescu, Ministrul de Interne. Toţi s-au achitat în mod strălucit de misiunea lor, rezolvând repede şi eficace toate problemele refugiaţilor.
    IV. Acţiunea „Ajutorului Legionar”. Comunicatul face cunoscut că, pentru a uşura viaţa refugiaţilor, „Ajutorul legionar” a înfiinţat cantine cu preţ redus pe lângă fiecare Prefectură. Dar în afară de mesele plătite, „Ajutorul Legionar” a distribuit 500.000 de mese gratuite populaţiei lipsită de mijloace. Graţie mişcării legionare nu mai existau oameni care să moară de foame în România.
    V. Exproprierea proprietăţilor rurale ale evreilor. Generalul pune în contul „înfăptuirilor” guvernului şi exproprierea a 56.430 hectare, a morilor şi întreprinderilor forestiere aflate pâna atunci în stapânirea evreilor. După cum am arătat mai sus, exproprierea bunurilor rurale evreieşti se datorează iniţiativei mişcării legionare. O parte a acestor bunuri a servit la reaşezarea populaţiei refugiate. Li s-au dat ţăranilor pamânturile arabile, iar alţi refugiaţi au fost numiţi funcţionari la morile şi întreprinderile forestiere expropriate.
    VI. Excedent bugetar de 5.774.000.000. Cum de s-a ajuns la aceste economii fabuloase într-un timp atât de scurt? Cum de s-a realizat acest miracol economic? Explicaţia ne-o dă tot comunicatul Generalului. Încasările Statului au crescut considerabil, exact imediat după instaurarea guvernului legionar. Iată cifrele comparative:
    Septembrie 1940, s-au încasat 3.502.400.000 lei faţă de numai 2.768.800.000 lei în luna Septembrie a anului anterior, 1939.
    Octombrie 1940, s-au încasat 3.874.260.000 lei faţă de numai 2.766.000.000 în Octombrie 1939. Şi aşa mai departe, plusul de încasări menţinându-se la aproximativ un miliard de lei în lunile următoare. Am explicat, într-un capitol anterior, de unde a venit acest supliment de încasări în arca Statului.
    Excedentul de 5.700.000.000 se mai datorează şi severei administraţii a banului public sub regimul legionar. Economiile realizate sunt imaginea fidelă a unor miniştri conştienţi de răspunderea lor faţă de Stat.
    Pentru toate aceste „înfăptuiri”, Generalul n-a avut niciun cuvânt de recunoştinţă şi mulţumire, nici când a publicat această dare de seamă şi cu atât mai puţin mai târziu, când s-a despărţit de noi în modul odios în care a făcut-o, atacându-ne pe la spate. Şi-a însuşit aceste realizări ca si cum ar fi fost opera lui exclusivă, ignorând munca şi sacrificiile mişcării. Orice om cu mintea sănătoasă trebuie să se întrebe cum se poate ca o ţară aflată „în convulsiunile anarhiei” sau pe „marginea prăpastiei”, după termenul predilect de mai târziu al generalului, să poată prezenta, într-un interval atât de scurt, un bilanţ economic atât de îmbucurător? Trebuie să presupunem că colaborarea mişcării la guvernare a reprezentat un coeficient de muncă intensivă, de sacrificiu zilnic şi de patriotism curat, pentru ca sa poată face acest salt impresionant în economie. Dacă acest ritm de guvernare ar fi continuat, s-ar fi creat din România o oază de prosperitate în Europa, cu toată calamitatea războiului.
    În loc de a recunoaşte şi răsplăti munca noastră dezinteresată şi rodnică pentru neam Generalul Antonescu, după ce a ajuns singurul stăpân al ţării, ne-a copleşit cu cele mai infame acuzaţii, care dovedesc josnicul său caracter. Noi am fost ca nişte soldaţi care am fost trimişi de Şeful Statului pentru a ocupa nişte poziţii economice înaintate, cu scopul de a feri patrimoniul naţional să nu cadă în mâna altor străini. Deşi înzestraţi cu mijloace precare, ne-am făcut datoria cum am putut, fiind convinşi că Generalul Antonescu împărtăşeşte aceleaşi îngrijorări pentru soarta economiei naţionale. Nu ne puteam imagina că mai târziu, renegându-şi propriile lui idei şi decizii, să ne dezavueze şi să ne acuze de savârşirea unor fapte pe care el însuşi le ordonase. O asemenea mişelie era peste putinţa noastră să concepem. L-a întrecut chiar şi pe Regele Carol, care ne era cel puţin duşman declarat.
    Generalul s-a ridicat pe mormintele noastre, ne-a invitat să participăm la laurii victoriei într-o guvernare comună, ne-a solicitat ca sub patronajul său să dăm bătălia de românizare a comerţului şi industriei, pentru ca apoi să facă stânga împrejur şi să apuce un alt drum, desolidarizându-se de noi şi de tot ce-am făcut împreună în domeniul românizării, sub propria lui conducere. Pentru a face pe placul evreilor şi pentru a capta bunăvoinţa Germanilor, ne-a azvârlit în rândurile celei mai josnice speţe de delicvenţi, acuzându-ne de furturi, violenţe şi însuşiri de bunuri străine, deşi ştia prea bine că n-au niciun fundament, cu circumstanţa agravantă că aceste presupuse „delicte” au fost acte care au emanat din tronul propriei lui autorităţi de Şef de Stat.
    Această conduită dementă, această lipsă elementară de omenie faţă de nişte colaboratori loiali, nu putea duce decât la catastrofă. Au fost ofensate toate valorile morale şi politice ale naţiei noastre.”

    Acum cateva zile, pe acest blog a aparut un fragment dintr-o interventie parlamentara a lui Zelea Codreanu, in care deplangea situatia din Maramures, unde din cei 52 de munti care apartinusera romanilor cu o generatie in urma, 50 dintre ei trecusera in proprietate evreiasca.
    Iata ca ceea ce deplangea Corneliu Codreanu cand a facut interventia respectiva, cerand zadarnic masuri, a infaptuit guvernul national-legionar, atunci cand a nationalizat unele proprietati evreiesti. Iata deci dovada ca Horia Sima a fost continuator al lui Codreanu. Ajungem astfel la concluzia paradoxala ca Horia Sima a fost „codrenist“ convins.

    • Dinu 21 august 2016 la 10:54 pm - Raspunde

      Vă respect opiniile, d-le Kasper, desi nu sunt de acord cu concluziile dvs. privitoare la rolul jucat de Horia Sima. Eu, cel putin n-am să vă „sar in cap” ca alti cititori, dar vă spun doar că faptele făcute de Sima in perioada 1938-1940 nu pot fi sterse cu buretele, sunt mărturii adevărate ale unor oameni care cunosc mai bine faptele decât noi, cei de astăzi. Indiferent cât „bine” a făcut ulterior, cu un evident interes de a manipula si conduce Legiunea, faptele lui mârsave si criminale rămân fapte. N-a fost câtusi de putin un „codrenist”, a fost chiar inversul stării de spirit legionare, de jertfă, a fost un conspirator in stil bolsevic, asa cum erau multi din etnia căreia ii apartinea, in realitate, un kazar „poleit” in „crestin” cu apucături de Iudă, chiar si faptul că a făcut parte, ptr. scurt timp din guvernul Gigurtu, acceptat de Carol al II-lea, spune multe despre caracterul acestuia…Mărturiile lui nu sunt decât niste palide incercări de a se disculpa, realitătile vremii când a fost la guvernare, dacă sunt luate in seamă, pot dovedi că asa-zisa „românizare” la care au recurs brigadiristii a fost, intr-adevăr o catastrofă, atât economico-financiară dar si de stabilitate politică a tării., ca să nu mai vorbim de crimele săvârsite cu acordul lui Sima. Antonescu a gresit numai atunci când s-a debarasat de toată Legiunea, nu si de simistii brigadiristi, luati in „custodie” de prietenii de apucături criminale, nazistii, ca o monedă de schimb ptr. a-l santaja pe Antonescu… Oricum, românul de atunci stia să facă diferenta intre legionarii autentici, de inspiratie codrenistă, si „simisti”, in functie de faptele si urmările lor…

  6. radu Stefan 21 august 2016 la 3:00 pm - Raspunde

    ATENTIE: TRUMP SUSTINE DEGENERESCENTA MORAVURILOR AMERICANE – SI APLAUDACII LUI LA FEL!
    Trista poveste!

    Trump Plays The LGBTQ Card
    http://brothernathanaelchannel.com/watch_video.php?v=2WUM4BHS98U2

  7. radu Stefan 21 august 2016 la 2:11 pm - Raspunde

    OFF TOPIC : din Eur Activ Bruxelles, citat in romaneste mai jos.
    http://www.euractiv.de/section/eu-aussenpolitik/news/usa-verlagern-atomwaffen-von-der-tuerkei-nach-rumaenien/

    USA verlagern Atomwaffen von der Türkei nach Rumänien
    Home | EU-Außenpolitik | Nachrichten
    Von: Georgi Gotev, Joel Schalit | EurActiv.com | Übersetzt von: Jule Zenker Aug 18, 2016 (aktualisiert: Aug 18, 2016

  8. radu Stefan 21 august 2016 la 1:50 pm - Raspunde

    OFF TOPIC:

    http://www.romanialibera.ro/actualitate/international/noi-explicatii-ale-jurnalistului-care-a-scris-articolul-despre-mutarea-focoaselor-nucleare-din-turcia-in-romania-425943

    Noi explicaţii ale jurnalistului care a scris articolul despre mutarea focoaselor nucleare din Turcia în România
    de Elena Marinescu , 19 august 2016 – stire actualizata la ora 19:38, 19 august 2016

    Un comentariu hazos:
    Le-au dus cu MiG21 Lace A Lot? Atunci, le-au adus cu trenu in plina represiune turceasca si fara curent electric = Le-au dus cu trenuletul atomic supteran pana la primul prort turcesc si complicii lor le-au imbarcat si debarcat in mai putin de o Luna! direct in deveseselie. A aterizat pe aproape vreun avion american capabil sa care arme nucleara in ultima luna?? e foarte simplu de aflat, oricat de secret ar fi, deoarece ar fi trebuit sa treaca si pe deasupra Kozloduiului!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Go to Top