Ezit între aceste două titluri. Nu de ieri, de azi, adică de sâmbătă seara, când la Antena 3 am prins o emisiune avându-i ca invitați pe domnul Florea Dumitrescu, fost inalt demnitar ceaușist, responsabil cu partea financiară a societății socialiste multilateral dezvoltate, și nelipsitul Ciuvică. Ci de ani buni, de pe vremea președintelui de jenantă amintire Emil Constantinescu, al cărui țuțăr șef a fost numitul Ciuvică. De ani buni zic, nu trece săptămână de la bunul Dumnezeu fără apariția morocănoasă a individului pe una sau măcar două televiziuni. Se pare că nicio problemă mai importantă a Țării nu poate fi rezolvată fără asistența de specialitate a omniprezentului Ciuvică. Și problemele importante, slavă Domnului, nu ne ocolesc. Au din ce trăi și șapte ca Ciuvică! Cu toate acestea, un altul ca Ciuvică nu vom găsi!… În vecii vecilor!… (Bat în lemn, Doamne ferește, să nu cobesc!)
Îmi pare rău pentru cuvîntul madam, cuvînt frumos, îndefinitiv. Mi-ar trebui altul, dar nu-l găsesc, unul care să se potrivească numai pentru logoreea intempestivă și incontinentă, muieratică și decibelică, cu care își acoperă Ciuvică atât partenerii de dialog, cât și propriile idei, care nu lipsesc întotdeauna. Deseori nu spune numai prostii sau mizerii, ca deunăseară! Altfel nici ăia de pe la televiziuni nu l-ar ține! Recunosc, uneori are dreptate, dar selectiv, să nu deranjeze de la un anumit nivel în sus!
În emisiunea cu pricina, cu un titlu care enunța ideea că România este într-o, citez, „groapă”, invitaților li se cerea un examen lucid al impasului în care ne aflăm, precum și identificarea unor posibile soluții! Domnul Florea Dumitrescu ne-a oferit câteva amintiri și principii de economie de pe vremea când dînsul a negociat primele împrumuturi de la FMI pentru România. Ce s-a făcut cu acei bani de la FMI?, a întrebat moderatoarea, doamna Alexandra Stoicescu. Ce să se facă?Fabrici și uzine! a răspuns domnul Florea Dumitrescu. La care Ciuvică al televiziunilor a sărit ca ars: fabrici și uzine care au mers în pierdere, au produs numai găuri negre în bugetul țării! Au produs și pierderi unele, acceptă domnul Florea, dar au produs și sute de mii de locuri de muncă și au trimis la export mărfuri românești, iar cu acest export ne-am plătit datoriile la FMI! …Unde am exportat?! revine neînduratul Cuivică. În Cuba, în Africa, în America de Sud?!… N-am exportat și noi, ca oamenii, în Germania! Și așa, pe ideea că nu am exportat mai nimic în Germania, Ciuvică a tras concluzia logică că industria noastră nu a existat până în 1990 decât ca o grămadă de fier vechi!
A lipsit puțin ca Ciuvică să „reitereze” celebra formulă. Cred că i-a fost greu să se abțină, dar a reușit! S-a revanșat susținând ideea că răul, dezastrul, groapa în care a ajuns Țara i se datorează lui Ion Iliescu și minerilor care l-au împiedicat pe Petre Roman să-și ducă până la capăt programul de reforme!… Recunosc, parțial sunt de acord cu domnul Ciuvică: vinovatul principal este într-adevăr Ion Iliescu. Este vinovat că l-a acceptat prim ministru pe acest neica nimeni numit Petre Roman! Vinovat este Iliescu că l-a tolerat vreme de doi ani să-și facă mendrele și nu i-a dat peste mână! Este vinovat Ion Iliescu că atunci când Alexandru Bârlădeanu și N.N. Constantinescu au atras atenția asupra incompetenței primejdioase a primului ministru demolator de țară, el, Ion Iliescu, a tăcut. A tăcut complice?
Programul de reforme al lui Petre Roman?!… Pe vremea când eram senator, circula în PSD-ul de atunci o înregistrare făcută de SRI în care vocea lui Petre Roman se lăuda, într-un cerc de intimi în ticăloșii, cu programul său de distrugere a economiei românești, cât de bine avansează! Căci ăsta a fost programul după care a guvernat Petre Roman: un program de distrugere a economiei românești și de destructurare a Țării! Propriu zis programul nu i-a aparținut, că nu-l ducea mintea! Ci doar l-a pus în lucru, în practică, cu un zel teribil! Zelul ticălosului năimit de dușmanii Neamului! Zel moștenit de la taică-su, alt impostor și militant de frunte, discret și eficient, pentru desprinderea Transilvaniei de România!
Pe ce lume trăiește lelea Ciuvică al cui o fi fiind?! Cine mai pariază azi pe Petre Roman?! Au nu cunoaște domnul Ciuvică rolul jucat de Petre Roman în distrugerea celor mai performante capacități de producție din industria noastră de armament?! S-a dus personal, nenorocitul, să vadă cum sunt casate cele mai importante agregate, câteva din ele unice în Europa! Mai trăiesc ofițerii care au asistat neputincioși la acest act de agresiune împotriva Țării! Unora le pare rău și azi că nu au scos revolverul, în legitimă apărare față de intrusul agresor! Cui oare trebuia să-i raporteze Petre Roman că „a văzut cu ochii lui” cum se duce pe apa Sâmbetei industria românească? Cu cine concura industria noastră de armament și trebuia scoasă de pe piață?! Nu cunoaște acest Ciuvică nici teza aceluiași inamic public privind renunțarea la irigațiile din agricultură, căci este mai ieftin importul de grâu decât producerea acestuia?!
Cine te vîră cu de-a sila pe televizoarele noastre, Ciuvică, să ne spui mizeriile cu care te-am auzit sâmbătă? Treceam mai departe, mutam pe alt post când l-am văzut pe Ciuvică, dar am rămas să-l ascult pe bătrânul activist de partid! Are multe de povestit! De ce nu l-ai lăsat să vorbească, moară neferecată ce ești?! Ai tăbărît pe el când s-a plâns că nu mai există bănci românești în România, isterizându-te în apărarea băncilor străine, cum că românii, de corupți ce sunt, nu pot avea bănci proprii! De unde ai scos ticăloșia asta?! Ai stat tu de vorbă cu cei care cu prețul libertății lor au încercat să mențină în viață Banca Religiilor sau Dacia Felix, să afli cum au fost sabotați sau pe față lucrați ori chiar șantajați de Mugur Isărescu și alți nemernici intangibili?!
Te-am simțit în toată ticăloșia-ți, mercenar Ciuvică, atunci când domnul Florea Dumitrescu te-a întrebat cum s-au cheltuit cele douăzeci de miliarde de euro, împrumutați de la FMI de guvernul Boc, guvern pe care nu mai ostenești înjurându-l! Era o ocazie bună să-l mai pocnești o dată pe Boc, așa cum și merită cu prisosință, dar ai tăcut! De ce ai tăcut? Pentru că răspunsul la întrebarea fostului ministru de finanțe ceaușist te-ar fi obligat să numești băncile străine din România, ele fiind principalele beneficiare ale împrumutului! Și de ele, nevrednicule Ciuvică, n-ai să te legi niciodată! Ai jurat, probabil!
De ce ascunzi publicului românesc unde s-au dus cele 20 de miliarde de euro?! De ce nu pomenești nimic de complotul internațional a cărui victimă este România?! E un subiect nedemn de logoreea-ți? …Complot pe toate planurile: financiar, economic, mediatic, informațional, militar, cultural! Bine susținut din interior de o șleahtă de trădători!… Cu o parte dintre acești trădători te văd în emisiunile TV pe care le sufoci cu prezența. De ce oare sunt atât de prost încât nu pot să cred că te numeri printre acești nemernici, domnule Ciuvică?!
…Prost mai sunt!
Dar nici cu dumneata nu mi-e rușine! Te apuci să-l corectezi pe domnul Florea Dumitrescu, cum că datoria statului nu este de 97 de miliarde, ci numai de vreo 40, restul sunt datorii ale unor companii particulare!… Ca și când 40 de miliarde ar fi o nimica toată! Dar nu cumva împrumuturile făcute de acești particulari sunt garantate de statul român?!… Aud?
Toată seara n-ai făcut decât să-l împiedici pe bietul Florea Dumitrescu să lege un răspuns la întrebarea obsesivă a moderatoarei, întrebare care frământă creierii multor români, mai puțin ai dumitale: mai există soluții pentru dezastrul în care am fost aduși? Încerca domnul Florea să spună că fără producție industrială, fără industrie, nu avem nicio șansă! Mereu l-ai întrerupt, mereu ai țipat la bătrân, nu carecumva discuția să capete un contur coerent și să priceapă lumea cât de mare a fost cacealmaua din decembrie 1989! Ai avut deci această misiune! Mi-a fost foarte clar. Ce n-am înțeles este cât o faci din mintea ta, din pasiune, cu sinceritate, și cât după indicații superioare în grad!
Nu mai poate fi întreg la minte cine mai susține azi, la 20 de ani după căderea lui Ceaușescu, că pe vremea acestuia au murit oamenii de foame și de frig, mii de oameni!… N-a murit nimeni de foame și nici de frig!… Da, magazinele erau mai mult goale, dar nu și frigiderele noastre! Era frig în case, dar nici nu era o problemă să-ți plătești întreținerea! Și mai ales nu existau români care să nu aibă un adăpost!… Care să nu găsească un servici!
Aud că meseria din care trăiește acest Ciuvică sunt investigațiile!!!… Înseamnă că din aceste investigații va putea aduce ușor dovada că mureau românii pe capete de foame și de frig!… Aștept de douăzeci de ani această dovadă! În schimb, fără să fac vreo investigație – căci nu e meseria mea, ci a domnului Ciuvică, au ajuns la mine numeroase dovezi ale sabotajului efectuat de cei care au pregătit mărețul act de la 22 decembrie 1989. Unele dovezi ale acestui sabotaj criminal le-am făcut publice mai de mult și nimeni nu m-a contrazis. Alte dovezi mă leg să le prezint în fața numitului Ciuvică și a telespectatorilor Antenei 3, post TV la care nu am fost niciodată invitat să spun și eu vreo prostie, două! Și nici n-o să fiu vreodată chemat, locurile sunt ocupate, iar locul meu este pe lista necuvîntătorilor la posturile TV năimite!… Mercenare, ca și domnul Ciuvică!
Da! Penuria din magazine și frigul din case a avut și această cauză pe vremea lui Ceaușescu: sabotajul de sorginte cominternistă! Efectuat de aripa trădătoare, KGBistă, a Securității și a PCR, de cei care au avut de profitat de pe urma căderii lui Ceaușescu… Căci doar cine l-au trădat pe Ceaușescu în decembrie 1989 o făceau deja de ani de zile, nu au intrat în jocul criminal cu doar două-trei zile înainte de „evenimente”! Ca să fim aduși în starea de a-l urî pe Ceaușescu așa cum l-am urît cu toții în decembrie 1989, a fost nevoie de o pregătire îndelungată, prin sabotaj și minciună mai ales! Făcând să se pună pe seama Ceaușeștilor o mulțime de nefăcute! Cum a fost și asasinarea lui Constantin Dobre, liderul grevelor de la Lupeni 1977… Asasinat pentru care eu l-am urît pe Ceaușescu mai mult ca pentru orice. Iar după decembrie 1989 aflăm cu toții că Dobre este teafăr și sănătos!
Ia fă mata, domnule Ciuvică, o investigație de-a dumitale și află de la domnul Constantin Dobre ce sentimente nutrește față de Ceaușescu! Află de ce Dobre Constantin, care a ridicat Valea Jiului împotriva sistemului comunist în 1977, a cerut azil politic în Marea Britanie acum, după 1990, iar nu înainte, pe vremea lui Ceaușescu! Ia încearcă să afli de la persoana în cauză de ce nu a fost pedepsit de Nicolae Ceaușescu pentru curajul său de-a-l înfrunta pe teribilul dictator! Află toate astea și vino apoi la Antena 3 să dai raportul în fața Țării, dacă ești un investigator corect! Un om corect!
Nu-ți va fi greu să afli că nu prea avea habar Ceaușescu de multe lucruri care se petreceau în numele său! El știa, bunăoară, că fusese planificat de către CSP ca o anumită cantitate de carne să ajungă la populație, o cantitate îndestulătoare. În anul de grație 1989 o bună parte din această carne a rămas însă dosită în depozite, ca să acutizeze starea de nemulțumire a populației. Imediat după 22 decembrie acea carne a fost scoasă din depozite și FSN a mințit populația, cum că au importat ei acea carne și ne-o pun la dispoziție cu toată generozitatea! Ba au mai făcut și acte fictive de cumpărare, ca să bage și ceva bani în buzunar! A fost, probabil, prima escrocherie fesenistă! Safteaua, la dezastul care a urmat!… Cu asemenea minciuni a debutat democrația post-decembristă! Și tot așa o ține de atunci!
După 20 de ani ne-am mai lecuit de ură anticeaușistă oarbă și deseori stupidă, tâmpă! Am descoperit cât de mult am fost mințiți ba de Europa liberă, ba de presa occidentală, sever controlate de la Moscova. Și multe altele, care încap sub titlul de diversiune! Diversiune aparent anti-ceaușistă, în realitate anti-românească sadea! Din această diversiune, ca un întârziat, ca un retardat, face parte și Ciuvică, cu morții lui de foame și de frig! O face ca un mercenar bine plătit sau ca un fraier bine manipulat?…
Prost nu pare Ciuvică…
Cu ani în urmă, când l-am cunoscut pe domnul Ciuvică, atârnat de poala lui Emil Constantinescu, l-am luat în serios că e, așa cum părea, un spirit justițiar, un tînăr însetat de adevăr și dreptate. Cunosc o mulțime de flăcăi în care Țara poate nădăjdui. Drept care m-am simțit dator să-i fac cunoscut un detaliu important din biografia patronului său, căci domnul președinte Emil Constantinecu are pentru vecie o problemă gravă: el nu a întrunit votul majoritar atunci când a ajuns președintele României. La alegerile din 1996 electoratul român a votat masiv cu Ion Iliescu. Dar, în condiții pe care nu le mai cunosc, dar sunt ușor de bănuit, câștigător a fost declarat Emil Constantinescu. Repet: Ion Iliescu a avut cele mai multe voturi în turul doi al alegerilor prezidențiale din 1996…
Lipsa de reacție a lui Ciuvică la această dezvăluire mă face să cred că omul știa mai bine decât mine ce și cum s-a întâmplat și nu-l deranja de fel găinăria prezidențială… Doar era unul dintre beneficiarii ei!…
Normal ar fi fost să-i sară justițiar la gât și să-i ceară cât mai sonor socoteală lui Ion Iliescu! Cum de și-a permis să-și bată joc de voința poporului?!… Emil Constantinescu avea circumstanțe atenuante când a devenit președinte prin fraudă, prin eludarea scorului electoral! Treacă de la noi… Ce n-ar face oricare dintre noi ca să ajungă președinte?!… Aș zice chiar că eu unul îl înțeleg! …Dar când același Emil Constantinescu s-a declarat învins de structuri și și-a anunțat abandonul prezidențial, pentru că așa era înțelegerea: numai patru ani la Cotroceni!, normal era ca consilierul său Ciuvică să-l tragă de mânecă: care structuri te-au învins, Emile? Structurile care din nimic te-au făcut rector al Universității și președinte al României?!
Ion Coja
Buriaș, 11 septembrie 2011
Post scriptum. Dacă se va nimeri cumva să fiu și eu invitat la una din emisiunile pe care le supra-populezi, am să te întreb, domnule Ciuvică, cum l-ai consiliat pe Emil Constantinescu în primul său gest politic major cu care s-a afirmat după desemnarea sa frauduloasă ca președinte al României: modificarea legislativă prin care străinii au căpătat dreptul de a cumpăra pământ, dreptul de a deveni latifundiari în România, marii latifundiari ai României democrate, de azi și mai ales de mâine! Și te întreb de pe acum: nu cumva acesta este unul din motivele pentru care Iliescu s-a dat lovit în alegerile din 1996? Ca să-l lase pe altul să semneze acest act de trădare națională?… Altul, care să aibă inimă s-o facă!
În fine, o mică mea culpa: se poate să fi fost pornit împotriva dlui Ciuvică și datorită (sau din cauza?) faptului că m-am simțit solidar cu domnul Florea Dumitrescu, consătean de Buriaș!… Trebuia să-i țin spatele! Așa se face pe la noi, la țară…
Domnule professor,
Ciuvica este un subiect marunt, poate doar distrage atentia si se pare ca a reusit. Va rog mai bine ajutati-ma sa ma dumiresc cu privire la mita. Daca am inteles bine magistratii au salariile mult sporite pentru a nu fi corupti. Altfel spus, le este cumparata cinstea, la care insasi profesia ii obliga. Daca acesta nu este mita, ce este. Dar diferenta intre contribute platita fata de valoarea pensiei incasate. De unde provine diferenta?
Ceva asemanator se intampla si cu plata performantei in alte cazuri. Examenul pentru a ocuparea un post nu se da pentru a selectiona persoana competenta, performanta ? Vedem adesea societati de stat falimentare unde se dau salarii sporite pentru performanta.
Imi pare rau ca nu-mi mai amintesc, ce scriitor spunea, pe un post de televiziune, ca in tara asrta se traieste greu dar nu aceasta este problema, ci ca se traieste urat.
@hamlet: va apropiati mult de adevar, parerea mea.
Acum cand avem mult mai multa informatie despre Ceausescu, putem sa vedem ca a fost un om cu niste idealurie reale pozitive fara de natia romana, dar a ales calea oportunista oferita de cotropirea tarii de catre ticalosimea internationalista sub falsa identitatea de “rusi” si falsa calitate de “comunisti”. A urmarit idealuri nationaliste dar mijloacele folosite au fost compromisuri cu cei mai mari ticalosi ai omenirii.
Cand a luat conducerea, cum ziceti, putere a avut, dar ca efect al compromisurilor anterioare sau a neputintei de a percepe pericolul, a pastrat ticalosi in cea mai mare apropiere pentru eventuale facilitati pe care le-ar fi adus pe plan international. Altfel spus a aplicat principiul “scopul scuza mijloacele” . Efectul aplicarii acestui principiu a fost ca s-a distrus ce au facut ROMANII sub conducerea lui, a fost distrus el si familia lui, am fost distrusi multi dintre noi , partial sau integral.
E rational ca scopul nu poate fi despartit de mijloacele folosite pentru a-l atinge, intrucat scopul, rezultatul, are aceeasi natura ca mijlocul prin care a fost obtinut. Intre cele doua nu se poate face o diferentiere de esenta. Deci principiul nu functioneaza. In consecinta, CEEA CE URMARESTI SA REALIZEZI TREBUIE FACUT CU MIJLOACE DE ACEEASI TIP, NATURA, ESENTA. TREBUIE SA FI INTRANSIGENT.
Pe el nu l-a dus mintea asa de departe, dar trebuie sa fim totusi recunoscatori ca desi a facut multe, multe greseli, a fost un model de ROMAN CARE NU A TRADAT. Pe de alta parte, se stie ca cine nu munceste nu greseste, el s-a implicat si si-a asumat, de nebun sau din orgoliu sau complexe, dar a luat pe el responsabilitati, s-a bagat in fata, nu s-a fofilat, nu a venit cu explicatii, cu scuze, a fost frontal si a zis “ eu asa vreau” , bine, prost, si-a asumat, a facut greseli, a facut prostii, chiar idiotenii, DAR NU A TRADAT NATIUNEA ROMANA.
La “revolutie” Romanii nu au vrut schimbare ci imbunatatire, de aceea am fost bulversati de asasinarea lui Ceausescu si a sotiei sale. Noi incercam aici sa compensam asasinarea sa urmare a unei judecati nedrepte. El a fost chipurile “judecat” dar de dusmani Romaniei pentru care era singurul obstacol pentru a ne jefui de averea pe care am facut-o, de bine si de rau, cu chiu cu vai, impreuna si sub personalitaeta lui despotica dar nu criminala.
El si sotia sa trebuie re- judecati dar de POPORUL ROMAN, care sa puna in balanta atat ce a facut bine si ce a facut rau pentru NATIA ROMANA, moment la care nu se va putea evita si judecata celor care au urmat.
@ Hamlet:
daca nu realizezi ce stupiditati contine comentariul tau, daca nu esti un ignorant sadea, atunci esti un ins de rea credinta; iar daca multi ca tine o fi avut in preajma si Ceausescu…
Ca un fel de Gica contra.Pai important e sa exporti.Ce a facut Ceausescu astia nu vor face in 1000 de ani.Adevarul e asta ne place sau nu.Ipocrezia e mare in Romania.Si ministrii pe vremea lui Ceausescu erau mai seriosi si mai muncitori.Nu frecau menta ca cei de acum .
Domnule profesor, dincolo de subiectul Ciuvică, căruia cred că-i exagerați importanța – în fond dă din gură la televiziune, nu de la el ni se trag relele de azi – cred că exageraţi încercând să-l apărați pe Ceaușescu cu vechea lozincă: el nu ştie, săracu’, cum trăieşte poporul, care lozincă făcea pe diverşi oameni disperaţi să se tot arunce printre securişti şi să-i înmâneze scrisori.
O fi fost el sabotat, dar a fost sabotat de oamenii lui, nu de ai noștri, şi nu-l împiedica nimeni să verifice pe alte căi realitatea din stradă, inclusiv dacă „e carne în galantare” cum dăduse, spuneți dvs, dispoziţie. Ori asta, ori cei din jurul lui erau toşi ticăloşi şi complotişti şi atunci e iar greu să ni prezentaţi azi ca oameni de mare caracter.
Numai ticăloşia şi incompetenţa celor care i-au urmat lui Ceauşescu face azi ca figura lui să capete un nimb uşor glorios.
Care ticăloşie şi incompetenţă vine tot din apropierea lui Ceauşescu, că tot cei din nomenclatură au acaparat puterea, nu sudorul de la 23 august. Şi aici e tot vina lui că i-a crescut, i-a îngăduit şi promovat, chiar daca doar până în eşaloanele inferioare şi aşa mai departe. Pentru că să fim serioşi, putere avea. În rest, chestiunea asta cu industrializarea şi cu distrugerea LUMII satului, chiar dacă nu le-a început el, totuşi le-a perpetuat şi accentuat; şi se vede azi ce dezastru de caractere au rezultat. Inclusiv unul ca Ciuvica, care, fără industrializare poate ar fi fost un fruntaş la el în sat. Sunt sigur că ştiţi cum ii spunea, în presă, Eminescu lui Brătianu, după aşa zisul atentat la viața lui: „Ale tale dintru ale tale, Brătiene”! Aşa şi cu Ceauşescu. Ce s-a întâmplat după e corect descris şi e atât de tragic încât, dacă n-aş avea credinţă în căile lui Dumnezeu, aş dispera. Dar aşa, voi zice doar că nu mor caii când vor câinii, şi Dumnezeu are grijă să nu învingă vrăjmaşul, până la urmă şi să transforme toate relele în bune. Care vor fi fiind acelea, nu putem noi şti.
http://siliconvalleyplayer.blogspot.com/2011/09/harrp.html
despre vizita lui traian la barack
http://siliconvalleyplayer.blogspot.com/2011/08/sondaje-americanii-sunt-pre.html
Americanii sunt pre-revolutionari
*Pentru Dem*
„Ciuvică este un simbol al societăţii româneşti de după 89.”
Dacă e aşa, atunci România arată mult mai rău decât de place să recunoaştem
Mă voi referi doar la titlu. #Madam Ciuvică sau Ciuvică Mercenarul?”.
Cred că este greşit modul faptul că se vorbeşte de ori, ori, cred că e şi „madam” şi „mercenar”.
Eu ziceam:
„Ciuvică – târfa mercenară” sau „Ciuvică prostituata”.
P.S. Felicitări pentru articol. Îl voi promova pe blogşorul meu. Daca asta reprezintă un lucru nedorit, pot să îl şterg, dar mi-ar părea rău.
http://romanicablues.wordpress.com/2011/09/14/ion-coja-madam-ciuvica-sau-ciuvica-mercenarul/
1- Explicatia cu alegerea lui Emil ne-o da chiar Dl Iliescu : „Alegerea Dlui Constantinescu a fost un exercitiu de democratie in care s-a aplicat alternanta la putere”. Am citat din memorie, poate ca nu a spus chiar asa, dar este pe aproape. S-a incercat astfel sa se arate Occidentului ca la noi este „democratie”, deci ne pot primi in NATO si UE.
2- Nu inteleg cum dupa „greseala” lui Petre de a fi prim-ministru, acum 20 de ani, nimeni n-a luat nicio masura pentru a remedia situatia. Si slava Domnului, dupa era lui Petre, Iliescu a mai luat un mandat, apoi Constantinescu, apoi iar Iliescu, apoi Basescu si din nou Basescu. Nu mai spun de premieri care au fost cu duiumul dupa pacostea de Petre. Chiar niciunul sa nu sesizeze ce a facut rau Petre, sa fie toti ingalati si orbi ? Pai daca se arunca Petre in putz, se aruncau in putz si toti ceilalti care l-au urmat la conducerea destinelor Rom^niei ? Eu cred ca a fost si este un consens in toata clasa politica pentru a executa ceea ce a inceput Petre Roman. Si toate oalele i se sparg lui in cap. Dar nu stiu de ce, banuiesc ca a fluierat in biserica contra directiei vantului declansat de Ion Iliescu. Poate chiar a constientizat ca a gresit si a vrut sa retracteze dar se pare ca minerii Dlui Ion Iliescu l-au oprit la timp. Noi n-o sa stim niciodata. Ce m-as interesa de Petre ar fi cum se considera el : sephard dupa mama sau ashkenaz dupa tata ca de cununat s-a cununat crestin ortodox(poate i s-o trage chiar de la acest lucru, mai stii ?).
3- Cat priveste pe Dl Ciuvica, chiar daca il dirijeaza altii, el chiar crede ce spune. De aceea si este „ales” pentru opiniile lui in a i se da spatiu in emisii TV pentru a-si expune puunctul de vedere. Dar de aici si pana a nu avea minim respect pentru Florea Dumitrescu, un DOMN, este cale lunga.
Laude, magistre. Cine sa audă? Dar, mai ales, cine să asculte?
Frumos articol,domnule profesor!Cat despre intrebarea d-vostra,de ce a iesit presedinte Emil Constantinescu,un raspuns as avea.Bazandu-ma pe certidudinea ca Romania este dirijata economic,militar si politic de forte straine care lucreaza in defavoarea poporului roman,interesul acestora este sa manipule situatiile in asa fel incat sa nu se declanseze vreun eveniment neprogramat de ei.Cand spun „eveniment”ma refer la posibilitatea ca romanii sa-si dea seama de faptul ca sunt dusi de nas de atatia amar de aniNemultumirile se acumulasera atat de mult,incat continuarea regimului Iliescu devenise periculos pentru aceasta „cupola de cristal”,drept pentru care au dorit dezamorsarea situatiei si inlocuirea regimului cu unul care sa desumfle nemultumirile oamenilor.Au urmat anii de speranta,iar dupa patru ani,Ion Iliescu a fost reanscaunat,prin aceeasi procedura de furt a votului.Asa se va intampla si acum,cand PDL va „pierde” alegerile,iar in fruntea tarii vor veni alti tradatori,care de fapt fac si ei parte din aceeasi structura.Aceasta rotire are drept scop protejarea aceste structuri care de fapt conduce tara.Ca o ironie,domnule profesor,este denumirea fortelor politice din Romania,care transpuse intr-un model matematic,au acelasi rezultat.USL-o alianta social-liberala,si PDL-un soi de alianta social-liberala.Acesti doi actori au de fapt acelasi stapan.Va multumesc pentru articolele domniei voastre!!!
ciudat,era frig in case dar nu era problema sa-ti platesti intretinerea. pai nici azi nu e problema sa platesti intretinerea daca accepti sa-ti fie frig peste iarna. sunt destui cu salarii de 6 milioane care si-au scos caloriferele si stau in frig ORICAT de rece este afara. ei nu au probleme cu plata intretinerii.
Am urmarit si eu emisiunea in cauza, fiind anuntata participarea unui fost demnitar al statului roman (ministru, ambasador…), mai ales pentru a afla detalii ale diverselor episoade din istoria, sa zicem, economica a perioadei de pana in 1989, si nu numai.
Din pacate, Mugur Ciuvica (in acte apare ca fiind medic de medicina umana…?!?), pe fondul unor porniri viscerale impotriva perioadei socialiste si a lui Nicolae Ceausescu, a perturbat atmosfera emisiunii, neimpiedicandu-se de varsta inaintata a lui Florea Dumitrescu si nesimtindu-se in inferioritate din cauza lipsei grave de competenta in analiza problemelor economice.
Desigur,observatia ca are o contributie la marea gresala a modificarii Legii 35, modificari prin care persoanele juridice straine au putut cumpara pamant in Romania, la fel si cetatenii straini, ar trebui sa-l faca invizibil de-acum incolo pe scena publica.Ipochimenul nu se va formaliza pentru atata lucru, dupa cum nu se va simti vinovat nici pentru semnarea de catre un alt „juristconsult” de „comert exterior”, Adrian Severin, a Tratatului cu Ucraina, prin care, sub presiunea „primirii in NATO”, am acceptat clauze umilitoare si perdante!
Omniprezentul Ciuvica, creator de moda in mass media (Armaghedoanele…), ar trebui apucat de o aripa si trimis la Londra, capitala a unui mare imperiu dar si a unei democratii de vita veche, si pus sa intrebe : cati metri patrati de PAMANT din teritoriul Londrei sunt in proprietatea arabilor, chinezilor, rusilor etc, dar care straini sunt , cu adevarat si cu acte in regula, proprietari de cladiri de birouri, locuinte, restaurante etc?Toate constructiile sunt ridicate de straini pe teren CONCESIONAT, nu cumparat.De ce domnul”consilier” Ciuvica nu l-a „consiliat” astfel pe dl. Tapinescu? Nu cumva domnul Ciuvica este cel care l-a pus pe candidatul Emil Constantinescu sa sustina ca in cei patru ani care vor urma alegerii sale ca presedinte al Romaniei va aduce in tara investitii straine de …6o (!) miliarde de dolari? Daca se documenta cat de cat, felcerul-sfetnic ar fi vazut ca pana la sfarsitul lui 1996 ,volumul investitiilor straine in Romania depasea cu putin 3 mrd. USD (nici acelea efectiv varsate in bugetul statului…), iar o medie anuala de 15 (!) mrd. USD investitii depasea cu mult, foarte mult, capacitatea de absorbtie a economiei, a statului roman.
Este greu sa nu folosesti epitete jignitoare pentru un asemenea individ, ros de ura si lipsit de obiectivitate si, dupa cum se vede, total lipsit de harul pe care un MEDIC trebuia sa-l aiba.
Dar putem sa-l intrebam pe acest atoatestiutor, gata oricand si oriunde sa ocupe spatii de emisie, daca a auzit de calitatea produselor din industria de aparare a Romaniei, desigur cea existenta inainte de 1989, ca ulterior ea a fost distrusa inclusiv de intaiul geolog al tarii?Dar de tractoarele Universal a auzit? Stie ca egiptenii numesc tractorul „universal”, asa cum numim noi „delco” ruptorul-distribuitor de la Daciile 1300, facute de Romania din 1969, la doi ani dupa ce Renault 12 fusese „masina anului”, IN LUME!
„SICTIR” este prea putin pentru acest golan de tranzitie, dar trebuie sa ne linistim, sa ne adunam, sa stam stramb si sa judecam drept ce a fost bun si ce a fost rau, ce am facut bine si ce am gresit, in perioada „democratiei populare”, tocmai pentru a ne ridica din fundatura unde ne-au adus „politicienii tranzitiei” si, mai ales,cum spune Sfanta Scriptura, „sfatul vrajmasului”!
D-nule COJA ,o tema de gindire ar fi si marea nationalizare facuta de FSN-ILIESCU-ROMAN in ’90 prin returnarea partilor sociale catre populatie. Daca le-ar fi transformat in actiuni acele parti sociale pe care populatia le achizitionase pina in ’90 prin programul lui Ceausescu de ”propietar pe mijloacele de productie” vinzarea si falimentarea industriei romanesti nu ar m-ai fi fost posibila sau cel putin intimpina rezistenta.
Dle Prof.Coja,stimati conationali neaosi ROMANI urmasi ai Dacilor LIBERI…
Ca unul care v-am sustinut mult timp..dar si contrazis, fac acum o declaratie de confirmare a continutului atitudinii dvs. in conditiile ca eram atunci la USD secretar, conduceam alegerile la Mehedinti si aveam sarcina sa-l scot pe Neica nimeni-E.C.ales..Si confirm adevarul ca Emil a trucat alegerile, dar si cu voia….luiPNR..
Evident Ciuvica este un mercenar de serviciu si vorbele sale aparent documentate sunt fumigene pentru NAIVI..
Iar incercarea Dlui F.D. doar aparent a esuat dar si aici are dansul TOTALA DREPTATE ; INDUSTRIA.romaneasca era O REALITATE INCONTESTABILA iar fara aceasta ESECUL ROMANIEI este garantat…Suplimentar conduceam atunci o intr. in PIPERA si ciudat vi se pare=AM EXPORTAT in SUA,in RFG, Franta…si colaborat si cu Suedia.
Rog romani adevarati: TARA ns. poate face minuni si daca nu ar fi avut ticalosi platiti, enumerati de Dvs.fie si partial..AZI ERAM LIBERI, INDEPENDENTI SI BOGATI…SI NU SCLAVI ai imperialismului care a intrat in faza de agonie..
Multumesc dlui I.C si F.D. Incercati sa facem mai mult, prin RENASTEREA SPIRITULUI NATIONAL si de SOLIDARITATE SOCIALA !
Contati si pe mine…!
Aristide Buzuloiu
Interesant articol şi la obiect.
Ciuvică este un simbol al societăţii româneşti de după 89. Observaţi că nu scriu „revoluţie” pentru că nu a fost aşa ceva, dacă este să adjectivăm îi putem spune „trădarea românilor” de către burghezia roşie.
Ciuvismul este o trăsătură de caracter. Individul nu merită popularizat prin ceea ce este ci prin ceea ce reprezintă el ca atitudine socială: mârlănie, răutate, tupeu, lichelism, calităţi specifice cozilor de topor ce au existat dintotdeauna în lumea de jos a politicii româneşti.
Acest individ, prin ceea ce reprezintă el va trebui desfiinţat de către unul dintre miile de intelectuali autentici, în situaţia în care se va găsi unul cu stomac suficient de puternic la greaţa provocată de acest troll sau unul suficient de calm şi ironic ce va putea să îl combată cu armele bunului simţ şi la o televiziune obiectivă.
Ar fi important sa stim si DE CE S-A SEMNAT UN ACT CU UCRAINA,TOTAL IN DEFAVOAREA ROMANIEI !
Domnule Profesor,
Daca inteleg ca „CIUVICA” in contextul acestui articol este un termen generic pentru sarlatan oportunist mercenar protoculturnic lipsit de constiinta, degenerat obscen dopat cu glutamat monosodic intelectualizat (potentiator de aroma in limbaj popular), in acest caz inteleg consumul de efort al geniului dumnevoastra pe acest subiect.
Daca insa este chiar vorba de insul denumit Mugur Ciuvica, va acuz de irosirea unei pretioase resurse nationale constand din puterea dumnevoastra de observatie si analiza care, imi permit sa va atrag atentia, dupa ce a fost in proprietatea dumnevoastra pana ati crescut-o, ati antrenat-o si ati dotat-o cu informatiile necesare, a devenit un bun national de care va cam este interzis sa dispuneti dupa chef, mai ales v-ar cam fi interzis a il irosi in studiul si expunerea exemplarelor umane pe care nu le extirpam din corpul societatii noastre doar pentru ca inca mai exista deficiente de subtilitate ale codului penal.
Revin, iau articolul dumneavoastra ca un text despre un caz generic, altfel v-as cere sa faceti orice altceva va inspira decat sa va consumati timpul cu ceea ce basarabenii ar numi “panarami” si eu as completa, “pseudo-politruce”. Ca acest ins denumit “CIUVICA” este agent de dezinformare si de alte rele, este prea clar, o banalitate, o scarna cum am spune noi romanii, astia contrarevolutionari (aha! S-a observat!!) . Singura persoana pe care insul denumit o pacaleste ca ar fi asa zis “… analist …” (ce specie de jivina ar putea fi aceasta si care ar fi rolul ei in circuitul trofic, eu nu cunosc) este chiar el insusi. Recunosc ca singura calitate a insului este increderea sa suprema ca ne pacaleste, el fiind desigur singura persoana care nu l-a luat in perdaf inca pe Mugur Ciuvica. Pentru noi, romanii, este un ins amuzant, un clovn toxic. Ma dau de gol ca l-am urmarit si eu pe insul denumit “CIUVICA” candva. Recunosc ca am zabovit, cu mult timp inainte, cale de vre-o cateva minute pe un canal/sant unde se manifesta, asteptand sa vad ce ne da. Dupa un scurt timp am fost nevoit sa ma refugiez pe internet inainte de a-mi pierde spontan cina savurata copios putin mai devreme. Multumesc pentru atentie.
In prima vizita peste hotare,in calitate de prim ministru,Petre Roman(Neulander)viziteaza Anglia,Statele Unite si Canada.Cu cine se intalneste ,printre altii ? In Anglia cu comunitatea oamenilor de afaceri de origine evreiasca,in Statele Unite cu masoneria exclusiv evreiasca,Fii legamantului(B*nai B*rit),in Canada,la fel. Dupa instructajul masonic facut,inapoiat in tara,printre primele lucruri,atrage atentia ca avem…prea multe paturi de spital.Legea 15 impusa de Brucan si camarila,s-a afirmat,(dupa care s-a facut praf economia Romaniei),ca a fost adusa din afara,fiind tradusa din engleza.Tot ce s-a intamplat,a fost riguros planificat.Cu cel mai bogat subsol si cu cel mai bun pamant agricol,suntem cea mai saraca tara din Europa?! Iata unde ne-a adus contraperformanta acestor dusmani ai Romaniei,erijati in administratori ai neamului romanesc,contraperformanta (sabotaj) executata cu buna stiinta la comanda ocultei.Petre Roman(Neulander)anuleaza cu prioritate,unele legi ale vechiului regim,,printre primele legi anulate,aflandu-se si legea data ,dupa plata datoriilor,de catre Ceausescu,a
legii prin care se interzicea oricarui for sau institutii de a mai face imprumuturi externe la institutiile de profil(FMI,etc.,).
Domnule profesor,nu cred ca acest Ciuvica merita atentia d-voastra!Lasati l sa manace rahat,chiar asta o face cand pe realitatea cand pe a3!!