Victor Grigor
303 aprobate

grigor.victor@yahoo.com
188.27.145.212

 

În răspuns la Ion Coja.

Ligia Barzu si Stelian Brezianu, in cartea lor, „Originea si continuitatea Rom^nilor”, au un capitol intitulat „Geto-dacii in provincii si in teritoriile libere. Rezistenta sau supravietuire? Romanizarea dacilor”, in care ne sunt prezentate informatii de natura arheologica care pot face lumina in aceasta caz. Ce ne spun ei: 1) In provincia Dacia, din cele peste 500 de asezari rurale descoperite si cecetate, nu exista ceramica sau artefacte de provenienta sau de factura dacica decat in vreo 80; 2) Nu s-au descoperit decat trei sau patru stele funerare in care apar reprezentate personaje purtand vesminte dacice sau podoabe specific dacice;3) Nicaieri, in provincie sau in zona libera, nu s-au mai construit sanctuare de tip dacic; 4) Toate cetatile( la fel ca si sanctuarele) din timpul Regatului Dac, din interiorul provinciei sau din apropierea limesulu, au fost daramate , parasite sau incendiate; 5) Mormintele tumulare, adica mormintele de tip exclusiv aristocratic, inceteaza de a se mai construi, atat in provincie, cat si pe toata aria de locuire geto-dacica. Sper ca este destul de clar de ce, desi au ramas in afara frontierelor provinciei intinse teritorii ocupate de dacii numiti liberi, nicaieri nu s-a injghebat un stat dacic. Disparitia aristocratiei militare si a celei religioase a avut ca efect, ne arata aceste date, o involutie evidenta a nivelului material si de organizare sociala, politca si culturala a societatii dacice. De exemplu, carpii , care s-au stabilit in numar mare in Moldova si in Muntenia, nu aveau instalatie de incalzire in bordeiele in care locuiau, focul necesar gatirii alimentelor facandu-se afara . Va dati seama ca, in comparatie cu gotii, acesti carpi faceau o impresie foarte proasta strainilor. Nu e de mirare deci ca un conducator al carpilor se plangea ca se simte discriminat din cauza ca trimisii imperiali nu se inghesuiau sa duca tratative cu el , ci doar cu capeteniile gotilor, cu ocazia razboaielor pe care cele doua populatii coalizate le purtau impotriva romanilor. Nu trebuie sa ne mire nici de ce de la daci nu s-a pastrat nici un nume de trib, desi , spre deosebire de galii din Franta de azi, nu toate triburile dacilor au intrat sub ocupatie romana. In concluzie, in urma datelor furnizate de arheologie, in teritoriile ramase in posesia dacilor n-a existat o constiita nationala puternica, nici o miscare de rezistenta cultural-religioasa serioasa si, prin urmare, nici lingvistica in fata tavalugului romanizarii. Cand conditiile le-au fost prielnice, triburile dacilor liberi au invadat , singuri sau in alianta cu gotii, teritoriile bogate ale Imperiului aflate la sud de Dunare . Invinsi fiind, supravietuitorii au fost asezati in Balcani si apoi asimilati de catre populatia romanica de acolo sau, asa cum unii sustin, o ramasita de-a lor a supravietuit prin albanezii de azi.

*

Nota redacției – Inițial, cartea celor doi istorici mai cuprindea un capitol dedicat aspectelor lingvistice ale continuității romane. Capitolul fusese scris de Emil Vrabie și cartea urma să apară. Din păcate Emil Vrabie și-a luat zborul spre libertate, în Occident, și conform regulilor stupide de atunci, anii de dinainte de 1990, autorii fugiți din țară nu mai puteau fi publicați. În această situație, Ioan Opriș, camarad de arme cu mine și cu Stelian Brezeanu, în calitate de redactor al cărții, m-a căutat și mi-a cerut să caut un coleg de la catedra de istoria limbii române care să scrie capitolul respectiv. Acel coleg nu a putut fi găsit!… M-am jenat să dau acest răspuns, că nimeni de la catedra de istoria limbii române nu stăpânește acest subiect: continuitatea noastră în Nordul Dunării! Drept care m-am apucat să scriu eu acel capitol. Mi-a fost de mare ajutor manuscrisul rămas de la Emil Vrabie, avea vreo 40 de pagini! Eu am ajuns la peste 300 de pagini, nu mai putea fi vorba de un capitol, era deja o carte de sine stătătoare, care a apărut după 1990, cu același redactor de carte, Ioan Opriș, la editura Athenaeum. Tirajul cărții – 60.000 de exemplare. Drepturile mele de autor le-am cedat Uniunii Vatra Românească, al cărei prim vicepreședinte fusesem ales în mai 1990.

i.c.