 Victor Grigor303 aprobate grigor.victor@yahoo.com 188.27.145.212
În răspuns la Ion Coja. Ligia Barzu si Stelian Brezianu, in cartea lor, „Originea si continuitatea Rom^nilor”, au un capitol intitulat „Geto-dacii in provincii si in teritoriile libere. Rezistenta sau supravietuire? Romanizarea dacilor”, in care ne sunt prezentate informatii de natura arheologica care pot face lumina in aceasta caz. Ce ne spun ei: 1) In provincia Dacia, din cele peste 500 de asezari rurale descoperite si cecetate, nu exista ceramica sau artefacte de provenienta sau de factura dacica decat in vreo 80; 2) Nu s-au descoperit decat trei sau patru stele funerare in care apar reprezentate personaje purtand vesminte dacice sau podoabe specific dacice;3) Nicaieri, in provincie sau in zona libera, nu s-au mai construit sanctuare de tip dacic; 4) Toate cetatile( la fel ca si sanctuarele) din timpul Regatului Dac, din interiorul provinciei sau din apropierea limesulu, au fost daramate , parasite sau incendiate; 5) Mormintele tumulare, adica mormintele de tip exclusiv aristocratic, inceteaza de a se mai construi, atat in provincie, cat si pe toata aria de locuire geto-dacica. Sper ca este destul de clar de ce, desi au ramas in afara frontierelor provinciei intinse teritorii ocupate de dacii numiti liberi, nicaieri nu s-a injghebat un stat dacic. Disparitia aristocratiei militare si a celei religioase a avut ca efect, ne arata aceste date, o involutie evidenta a nivelului material si de organizare sociala, politca si culturala a societatii dacice. De exemplu, carpii , care s-au stabilit in numar mare in Moldova si in Muntenia, nu aveau instalatie de incalzire in bordeiele in care locuiau, focul necesar gatirii alimentelor facandu-se afara . Va dati seama ca, in comparatie cu gotii, acesti carpi faceau o impresie foarte proasta strainilor. Nu e de mirare deci ca un conducator al carpilor se plangea ca se simte discriminat din cauza ca trimisii imperiali nu se inghesuiau sa duca tratative cu el , ci doar cu capeteniile gotilor, cu ocazia razboaielor pe care cele doua populatii coalizate le purtau impotriva romanilor. Nu trebuie sa ne mire nici de ce de la daci nu s-a pastrat nici un nume de trib, desi , spre deosebire de galii din Franta de azi, nu toate triburile dacilor au intrat sub ocupatie romana. In concluzie, in urma datelor furnizate de arheologie, in teritoriile ramase in posesia dacilor n-a existat o constiita nationala puternica, nici o miscare de rezistenta cultural-religioasa serioasa si, prin urmare, nici lingvistica in fata tavalugului romanizarii. Cand conditiile le-au fost prielnice, triburile dacilor liberi au invadat , singuri sau in alianta cu gotii, teritoriile bogate ale Imperiului aflate la sud de Dunare . Invinsi fiind, supravietuitorii au fost asezati in Balcani si apoi asimilati de catre populatia romanica de acolo sau, asa cum unii sustin, o ramasita de-a lor a supravietuit prin albanezii de azi. |
*
Nota redacției – Inițial, cartea celor doi istorici mai cuprindea un capitol dedicat aspectelor lingvistice ale continuității romane. Capitolul fusese scris de Emil Vrabie și cartea urma să apară. Din păcate Emil Vrabie și-a luat zborul spre libertate, în Occident, și conform regulilor stupide de atunci, anii de dinainte de 1990, autorii fugiți din țară nu mai puteau fi publicați. În această situație, Ioan Opriș, camarad de arme cu mine și cu Stelian Brezeanu, în calitate de redactor al cărții, m-a căutat și mi-a cerut să caut un coleg de la catedra de istoria limbii române care să scrie capitolul respectiv. Acel coleg nu a putut fi găsit!… M-am jenat să dau acest răspuns, că nimeni de la catedra de istoria limbii române nu stăpânește acest subiect: continuitatea noastră în Nordul Dunării! Drept care m-am apucat să scriu eu acel capitol. Mi-a fost de mare ajutor manuscrisul rămas de la Emil Vrabie, avea vreo 40 de pagini! Eu am ajuns la peste 300 de pagini, nu mai putea fi vorba de un capitol, era deja o carte de sine stătătoare, care a apărut după 1990, cu același redactor de carte, Ioan Opriș, la editura Athenaeum. Tirajul cărții – 60.000 de exemplare. Drepturile mele de autor le-am cedat Uniunii Vatra Românească, al cărei prim vicepreședinte fusesem ales în mai 1990.
i.c.
„Ce ne spun ei: 1) In provincia Dacia, din cele peste 500 de asezari rurale descoperite si cecetate, nu exista ceramica sau artefacte de provenienta sau de factura dacica decat in vreo 80 ”
„In concluzie, in urma datelor furnizate de arheologie, in teritoriile ramase in posesia dacilor n-a existat o constiita nationala puternica, nici o miscare de rezistenta cultural-religioasa serioasa si, prin urmare, nici lingvistica in fata tavalugului romanizarii.”
Numai ca teritoriile ramase in posesia dacilor erau in afara provinciei Dacia, iar cele 80 de asezari unde exista ceramica dacica erau in interiorul provinciei.
Comparati mere cu pere.
Nu, domnule Mihai, dvs. nu puteti citi un text cu atentie atunci cand concluziile nu va convin, ceea ce reprezinta un semn vizibil de imaturitate intelectuala! La punctele 2), 3), 4) si 5)se enumera niste realitati care constituie ( alaturi de faptul mentionat la punctul1), premisele rationamentului la capatul caruia reiese, in mod inevitabil, aceasta concluzie. Realitatile acestea privesc intreg teritoriul locuit de daci, asa cum am mentionat foarte explicit: si cel din Provincie, si cel din afara ei. Concluzia e trasa de cei doi istorici, nu de mine. Dar chiar si realitatea de primul punct, aceea ca in doar 80 de asezari rurale ( din cele 500 cercetate) au fost gasite si artefacte de provenienta sau factura dacica este o dovada clara a lipsei de rezistenta mentala a populatiei cucerite in fata procesului de aculturatie. In comparatie cu Dacia, in Panonia „rezistenta fata de romanizare imbraca nu numai forma unor rascoale, ci si pe aceea a unei opozitii pasive manifestata prin refuzul preluarii imediate a diverselor aspecte ale culturii materiale romane. Aceasta realitate explica de ce, in vremea dinastiei iulio-claudice, mai ales, in regiunile de nord si de est ale Panoniei se pastreaza nealterata cultura traditionala, practicile religioase sau funerare, inclusiv obiceiul mormintelor cu reprezentarea carului. FRAPANTA ESTE DE ASEMENEA ABSENTA , DIN INVENTARUL FUNERAR SI DIN LOCUINTE, A ORICAROR OBIECTE DE PROVENIENTA ROMANA. Numai de-a lungul drumului ambrei si in vaile Dravei si Savei apar obiecte din sticla, bronz sau terra sigillata”. In ceea ce priveste riturile funerare, autorii constata:” Mai persistente decat credintele religioase sunt practicile funerare. In cazul Daciei, totusi, traditionalismul practicilor funerare este foarte discutabil. Mai degraba se poate afirma ca acum are loc o inovatie importanta si o rupere cu traditia decat mentinerea unor obiceiuri vechi”. In concluzia concluziei de data trecuta: In Dacia nu se constata decat o foarte slaba rezistenta la aculturatie, deci la romanizare, fapt ce explica de ce ea s-a produs atat de repede si deplin.
Nu-mi plac cărțile de arheologie de fel, dar vatra știu că se găsea mereu în bordei. Nu supraviețuiau iernii fără vatră. Poate confuzi ”ștercuma” cu vatra! Aia era mereu în afara spațiului locuit. :) Tot în afara caselor la munte și bordeiului la câmpie erau cotunele, acele cuptoare de reducție a minereului de fier, cf. lui I.I.Russu, foarte numeroase în nord-estul României după 106.
cotună (Munt. cuptor săpat în câmp; vizunie)
Romanii au distrus toate centrele dacice importante unde se găseau și temple cu sacerdoți, atât din interiorul provinciei Dācia, unde era centrul spiritualității lor, cât și din afara provinciei. N-au mai lăsat piatră peste piatră. Poate s-au pregătit în spațiul celtic și dacic fără să știe pentru distrugerea templului din Ierusalim în anul 70.
Dacă analiza Cristoiu rezultatul celor două războaie daco-romane ar fi zis că Romanii au cucerit și au romanizat (vezi definiția sa privind rusificarea Donbasului și a Hersonului). Au acoperit aproape întreg teritoriul României de azi (poate cu excepția mijlocului Moldovei) și au trecut și peste până la Malaja Kopania sau Bucovina ocupată de ucraineni azi. Foarte probabil au mituit o parte a dacilor să nu se implice în conflict, tactică specifică și aplicată cu succes de mai multe ori. Divide et impera!
Ce este important de reținut azi este că Romanii s-au retras din unele teritorii greu de apărat, cum era Muntenia, aparținătoare de Moessia până în 117, iar restul care a rămas în afara provinciei nu merita efortul logistic și financiar de a le integra. Apoi erau expuse invaziilor, cu excepția Maramureșului întreg, care era subdezvoltat. Dpdv tactic trebuiau să controleze toate trecătorile Carpaților (și Ungaria) prin care s-au scurs numeroase invazii atât înainte de acel secol 2, fatidic pentru daci, cât și după. Și n-au făcut-o, iar cucerirea Daciei n-a rezistat. Nu știu dacă Dacia a fost efectiv ultima provincie europeană cucerită, și prima părăsită în sec.III (270-274), dar după mintea mea au făcut o treabă de rahat.
Romanii și-au dorit pentru ei partea cea mai bogată, cea mai dezvoltată economic, din care au scos aurul, grânele, vitele, tot armântul rămas de la soldații căzuți, care era obiect de colecție, și tot ce era mai de preț (”spoils of war”). I-ar fi lăsat pe Daci și fără plombele din gură, dacă ar fi avut așa ceva. Faptul că până și numele dacice apar cu zgârcenie după 106, ar trebui să ne spună ceva. Războiul nu se termină în 106. Eu cred că autoritățile și legiunile au continuat un război rece împotriva autohtonilor, care s-au trezit brusc ocupați, după mai bine de două sute de ani de libertate (după ce s-au mântuit de jugul celtic) și cu statut inferior (peregrini), cam ca iobagii din Transilvania, dar mai rău. Nu-i de mirare că i-au asimilat cultural și lingvistic pe cei din Dacia până în anul 270. Nu știm nici dacă efortul de război și deportările n-au lăsat provincia asta secătuită de populația sa autohtonă, la fel cum au anihilat turcii pe armenii vestici până la începutul secolului trecut. Cei care au luptat s-au mântuit, majoritatea însă a fost ucisă (1,5 milioane) sau deportată. Cine știe ce proporții a avut dezastrul dacic.
Arheologia noastră este slab reprezentată în teren. Dacă n-ar fi hoții de comori, drumarii sau amatorii cu detectoare de metal am avea și mai puține artefacte. Unele situri arheologice au fost acoperite iar cu pământ. Vin străinii cu finanțare ca să deschidă sau să redeschidă câte un șantier arheologic, de parcă am fi o țară bananieră din lumea a treia. Posibil să fi fost mai numeroase urmele lăsate de daci, dar cine să le descopere?
Ce cred eu că s-a întâmplat cu dacii liberi este destul de simplu. Erau de la început pe o treaptă inferioară de dezvoltare față de Daci. Poate și războaiele interminabile i-au slăbit mai mult decât pe Dacii, centralizați și uniți sub o conducere unică. Dacia a fost admirabil protejată de munți ca o cetate, pe când cei din afară erau expuși tuturor invaziilor, cei mai periculoșii fiind germanii.
Era inevitabil ca dacii liberi să fie striviți lent de avansul triburilor germanice, iranice, turco-mongolice și capacul peste oala dacică a fost pusă de slavi, care cred că puneau deja presiune asupra triburilor dacice din nord după sfârșitul secolului al II-lea înainte de Hristos, când direcția migrației este inversată, din nord spre sud-est și spre sud. Foarte probabil ca Goții și triburile germanice vestice cucerite sau cooptate în confederația lor (Taifali de exemplu) să fi avansat de-a lungul Vistulei împingând pe Slavi spre sud și est. Balții vestici au fost primii care au suferit înfrângeri de la Goți și s-au retras spre est.
Dacii liberi nu aveau puterea militară și numărul pentru a forma noi regate dezvoltate economic. Invazia peste Moessia, Tracia și Grecia din anul 170 a fost un efort comun cu Sarmații și alte triburi, de asta îi numeau pe Coisstobõci ”sarmați” la acea vreme, deși ei erau traci. Au ieșit extrem de slăbiți din acea aventură iresponsabilă, cu numeroși luptători capturați cu familiile care-i însoțeau, într-atât încât peste un an sau doi nu mai țin piept germanilor care le cuceresc țara din nord, la instigarea romanilor (prin guvernatorul Clemens). Mai rămân cei din Moldova, probabil până la munții Bastarnilor (Alpes Bastarnicae), care se vor numi Peucini ulterior, după un trib din confederația asta care probabil se impune peste restul.
Legat de albanezi și de ipoteza originii lor în triburile tracice din nord nu cred. I-am mutat peste tot în imaginația mea și am căutat în lexicul lor să văd ce vecini au avut. Deși au un lexic gotic, e prea mic și nu par să treacă prin transformările tipice celui mai vechi strat lingvistic autohton. Dacă erau din afara provinciei Dacia am fi avut și noi cuvinte cu aspect albanoid (acele fricative ale lor) mai multe decât acel bardoș și încă vreo două , care cred că sunt cuvinte triballice, înrudite cu ale albanezilor, sau din proto-albaneză, dacă se situau pe Morava cândva.
Lipsesc de asemenea cuvintele sarmatice.
Dacii au fost românizati fara indoiala , adica subjugati , sclavizati , numai ca noi trebuie sa ne desromânizam !
Aici e cheia daca vrem sa scăpam de aceasta crimă istorică , românizarea si implicit sa scapam de sub jugul dictaturii actuale care e dictatura romană . Multi habar nu au de unde li se trag necazurile , in afara de cazul celor care propaga romanismul constienti de ce fac ….dar nu prea cred sa fie asa de luminati si rau intentionati sa o faca constienti , o fac din inertie , ca asa au fost dogmatizati si neavind sansa sa li se explice cum functioneaza contractul social de sclav românizat , o continua pe linia asta crezind ca ce fac ei ar fi ceva bun . Beati ignorantes .
Nu este exclus ca populatia din teritoriile pe care le consideram azi leaganul poporului roman, sa nu fi fost daca, ci sa fi fost condusa temporar de daci, al caror teritoriu ar fi fost doar cel cel istoric recunoscut , in sens strict.Astfel de situatii s-au injtalnit foarte des in istoria universala. Asa s-ar explica lipsa artefactelor strict dacice, precum si prabusirea culturii de tip dacic ( atata cata o fi fost ) in restul teritoriului astazi romanesc . Neindoielnic, un numar insemnat de daci ” liberi” ( impreuna, desigur, cu familiile lor- la rigoare intregul trib!) au fost stramutati in sudul Dunarii, dar nu acestia au fost , cred, creatorii limbii romane. In rest, latinizarea limbii pe un teritoriu atat de vast prin influienta culturala a doua legiuni romane mi se pare de-a dreptul imposibila. Si, uite-asa, ipoteza lui Densuseanu n-ar mai aparea atat de absurda.
Nu e vorba de prezența a două legiuni, ci de mulțimi de oameni – magnas copias, de coloniști! Persoană care au venit în Dacia ca să se stabilească acolo!
Savanții afirmă că militarii romani și coloniștii au făcut romanizarea, deci e vorba de tot, nu numai de mulțimi de oameni.
Cei mai mulți coloniști veniți în Dacia erau din apropiere, din sudul Dunării, deci vorbeau aceeași limbă cu dacii. Militarii romani erau mercenari străini. Ei nu vorbeau latinește. În concluzie nu a avut cine să romanizeze în Dacia sau prin alte părți ale imperiului.
Oricăte cărți s-au scris și se vor mai scrie ca să demonstreze romanizarea dacilor, o singură dovadă contrară le spulberă pe toate, pt că o dovadă contrară spulberă orice teorie. O dovadă este un text antic, dacic, scris în limba română. Eu am pus 3. Le puteți respinge, persifla, nega, dar ele sînt singurele bine descifrate și certifică faptul că dacii vorbeau graiuri românești.
Textele dacice de pe plăcile de plumb contrazic total teoria romanizării. iată aici textul de pe placa Nr 16:
„Dacebală, ănaîncea du armăsa dacă ceă adesă să înta, dă mucioila du măriresă sarmigetausa. Aici noi ladu puserăm. stă peste armăsa rumunăsă”.
Îl puteți și auzi citit de mine pe pagina mea de web.. Textul e scris strîmb, urît și cu greșeli de scriere, cum ar scrie un elev care abia a învățat literele. Oamenii de azi de regulă scriu cu multe greșeli deși au fost mai mult de 7 ani la școală. Dacii nu au fost la școli, totuși au scris și se vede clar că e vorba de un grai românesc din Banat. Scrie ĂNAÎNCEA (onancea pe placă), pronunție tipic bănățeană.
Nici un lingvist nu a confirmat că am descifrat bine aceste texte pt că nici un lingvist nu se pricepe la descifrări, nu își ia timp suficient să gîndească și nici nu vrea să admită că teoria romanizării ar fi greșită, chiar dacă are dovada în față.