Legionarii – „O doctrină luminoasă”!

2020-09-02T19:27:13+03:002 septembrie 2020|Legionarii în eternitate, Textele altora|

Legionarii – „O doctrină luminoasă”!

Text re-publicat

Exista in orice om de buna credinta impulsul interior ca atunci cand descopera un lucru demn de admirat, sa-l recomande tuturor celor pe care-i cunoaste: fie ca este vorba de un film sau o carte interesanta, un vin bun sau un medic priceput.

Cu atat mai mult ma simt dator sa aduc in fata celor care poposesc pe acest blog una din descoperirile mele din ultimii doi ani si anume ca Legiunea lui Codreanu a avut la baza o doctrina pura si luminoasa, profund nationalista, dar totodata morala si imbibata de credinta crestina. Unele din elementele acestei doctrine, care s-a cristalizat pana la urma intr-o lucrare numita „Carticica sefului de cuib”, sunt memorabile si merita sa fie aduse la cunostinta cititorului avid de a descoperi adevarul. Iata un fragment din aceasta carte de referinta nu numai pentru legionari, ci si pentru orice om care vrea sa afle mai multe despre Legiune. Citind aceasta lucrare, orice om cu scaun la cap va intelege totodata si de ce legiunea este urata si ponegrita de dusmanii neamului romanesc.

Sfaturi pentru şefii de cuib, ca unitatea de sub comanda lor să poată merge bine.

PUNCTUL 29. 1) Cum trebuie să fie şi să se poarte un şef.

Un şef trebuie să fie înţelept, trebuie să se gândească bine când ia o hotărâre, pentru ca ea să fie bună. Hotărârea trebuie luată repede şi dusă până la capăt.

Trebuie să fie blând şi să-şi iubească oamenii de sub comanda lui.

Trebuie să fie voios; aşa trebuie să apară înaintea celor pe care îi comandă, nu amărât întunecat nervos.

Trebuie să fie drept cu legionarii şi cu toată lumea. Nici adversarului nu-i poate face nedreptate. Va lupta cu el, îl va învinge, dar pe căile dreptăţii, ale moralei; nu prin laşitate sau minciună.

Trebuie să fie curajos şi hotărât în ceasuri de primejdie. Aşa bunăoară, dacă va vedea un om în primejdie, datoria de onoare a unui legionar este de a sări pentru a-l salva, înfruntând primejdia. Ex.: foc, înec etc.

Trebuie să împartă bucuriile şi durerile cu toţi camarazii lui. În orice ocazie în lume, nu numai în lumea legionară, el trebuie să-şi aleagă locul cel mai greu. Un legionar nu se înghesuieşte ca să apuce cel dintâi loc la masă sau cel mai bun pat la culcare.

Trebuie să fie dibaci, adică orice ordin să-l ducă la bun sfârşit, întrebuinţând căile cele mai inteligente.

Trebuie să comande clar şi să-si ducă oamenii la biruinţă.

Să nu vorbească de rău pe camarazii lui. Să nu permită să i se vorbească de rău despre alţii.

Să ştie să păstreze armonia în unitatea pe care o conduce. Este de o importanţă capitală. Un şef de ar avea toate calităţile din lume şi dacă în unitatea pe care o comandă e ceartă, dezbinare, neînţelegere, trebuie imediat înlocuit. Sunt unii şefi care îndată ce iau comanda unei unităţi, unitatea începe a se destrăma.

Să fie foarte cuviincios cu toată lumea. Să nu bruscheze lumea, pentru că în loc de a o atrage o s-o îndepărteze.

Trebuie să fie cumpătat la toate. De exemplu: nu se poate concepe nici un şef şi nici un legionar beat. Legionarul poate petrece, dar nu se îmbată.

Să fie om de cuvânt.

Să fie de o cinste care să-i atragă stima tuturor oamenilor din jur. Într-un cuvânt, să se poarte în aşa fel încât toată lumea să poată spune: „Într-un
legionar te poţi încrede, căci un lucru luat de un legionar pe seama lui îl duce la bun sfârşit.”

Şeful legionarilor este un om năzdrăvan, care din orice împrejurarea oricât de grea ar fi ea, iese deasupra. El trebuie să fie învingător. De va cădea, el se va ridica din nou şi va învinge.

Numai înzestrat cu astfel de calităţi, un şef legionar va putea prin şcoala cuibului şi prin puterea exemplului, transforma pe fiecare român creând un suflet nou, un adevărat caracter, care va şti să învingă în toate împrejurările şi cu care ţara se va putea mândri.

PUNCTUL 30. 2)

De ce trebuie să se păzească un şef legionar.

a) Să nu se lase ademenit. Adversarii au două căi de luptă. Prima cale, atacul făţiş pentru a ne strivi. Dacă văd că noi am rezistat şi n-am fost striviţi, atunci încearcă a doua cale: ademenirea câtorva oameni pentru dezbinarea noastră.

Un exemplu: procesul de la Văcăreşti din 28 Martie 1924. Procesul acesta a urmărit strivirea noastră. Noi însă am rezistat, am ieşit învingători, adică am fost achitaţi. Diferite persoane sus-puse se arătau prietene cu noi (după proces), ne chemau la masă, ne lăudau: că suntem buni, suntem talentaţi, vom ajunge departe etc. În acelaşi timp încercau dezbinarea noastră: vorbind rău pe ceilalţi camarazi.

Noi am prins această notă de atac şi ce auzeam, veneam şi ne spuneam unul altuia. Şi atacul a căzut. Iar noi, după 10 ani, ne găsim tot aşa de uniţi ca şi în ceasul întâi.

Acum împotriva Mişcării Legionare, se întrebuinţează primul mijloc: încercarea adversarilor de a ne strivi. Când vor vedea însă că nu ne pot strivi, vor încerca al doilea mijloc: dezbinarea noastră prin ademenire.

Nu vedeţi cum s-au dezbinat toate partidele din România, tot prin ademenire: liberalii în două, averescanii în două, iar acum, în urmă, şi naţional ţărăniştii stau gata să fie învinşi şi rupţi în două. Vor încerca şi cu noi. Dar noi vom fi pregătiţi şi vom învinge.

PUNCTUL 31. Ce trebuie să facă un şef legionar, când simte atacul ademenirii.

Imediat trebuie să raporteze şefului său şi şefului Legiunii şi să spună deschis cuibului din care face parte. Adică să dea pe faţă uneltirile vrăjmaşe.

PUNCTUL 32. b)
Nu există în Legiune „M-am supărat şi plec.” Dacă se cearta cu cineva, cu un camarad, legionarul trebuie să se împace. În orice caz, nu poate pleca din Legiune pe acest motiv, căci nu se poate supăra pe Legiune, adică pe lupta de mântuire a tării sale. Iar dacă pleacă, greşeala lui este foarte mare faţă de toţi legionarii, fată de drapelul Legiunii şi fată de neamul său. Cineva poate pleca din Legiune când nu mai crede, dar nu când se supără.

PUNCTUL 33. c)

Lupta cu alţi şefi legionari.

Este o mare greşeală ca un şef legionar, din invidie, să înceapă a vorbi de rău în fata oamenilor din cuib sau din sat, pe un camarad al său. Aceasta duce la dezbinarea în două a legionarilor, la lupta dintre dânşii, la victoria
inamicului.

Este aşa de grav acest lucru, încât Legiunea consideră asemenea fapte aproape ca o trădare. Cum? Pentru ambiţiile tale să distrugi Legiunea?

Chiar dacă sunt duşmani personali, când au devenit legionari nu se mai ceartă, nu se mai vorbesc de rău, luptă fiecare în funcţia pe care o are şi slujeşte cu credinţă cauza legionară şi victoria de mâine.

PUNCTUL 34. d)
Spiritul negativ. O altă boală de care trebuie să se ferească un şef legionar şi să-si păzească toţi oamenii din Organizaţie, boală care este foarte periculoasă, pentru că aduce neînţelegeri în sânul Organizaţiei şi mai ales pentru că taie aripile marilor îndemnuri, este critica. Critica sub formă de veşnică nemulţumire.

Sunt anumiţi oameni, care orice ai spune sau orice ai face, ei sunt în totdeauna nemulţumiţi şi au în totdeauna ceva de zis. Aceştia ţin pe loc orice încercare de creaţie, taie avântul oamenilor de faptă.

Organizaţia noastră nu este o Organizaţie de critică, de negaţie, ci este o Organizaţie cu spirit de afirmaţie, de combativitate, de ofensivă.

Lăsăm critica să ne-o facă istoricii, noi acum să cucerim şi să înfăptuim cât mai mult şi cât mai bine.

PUNCTUL 35. e) Toţi şefii legionari şi toţi legionarii dintr-o comună, fabrică etc. trebuie să fie de acord în toate chestiunile care interesează organizaţia
noastră. Ex.: la Facultatea de Litere din Bucureşti s-au făcut alegeri pentru
Preşedinte şi pentru Comitet. Legionarul X, cu camarazi de-ai lui, legionari, a candidat pe o listă, iar alt legionar cu alt grup de legionari a candidat pe
altă listă. Legionarii s-au rupt în două şi la vot au căzut.

Legionarii nu vor mai face asemenea greşeli grave. Ei vor merge uniţi chiar pe un drum rău (greşit). Pentru că drumul cel mai rău este dezunirea.

Pe când altfel şi în iad dacă ar merge trupa legionară, de va fi unită, va învinge tot iadul şi se va întoarce pe urmă înapoi învingătoare. Ex.: la alegerea unui primar din comună, dacă şefii legionari hotărăsc a vota pe un anumit om, nu trebuie să existe legionar care să voteze pe un altul sau să înceapă cu critica. Toţi într-un gând şi într-un suflet.

Şi adversarii vor spune: „Să ne punem bine cu legionarii, că sunt toţi oameni
dintr-o bucată, hotărâţi şi uniţi. Cu cine vor vota ei, acela iese primar, căci
merg toţi într-o parte.”

Din acest scurt exemplu se vede genialitatea lui Codreanu, care a sintetizat in „Carticica sefului de cuib” esenta doctrinei legionare. O doctrina
eminamente umana, nationala si crestina. Cu adanci radacini in istoria neamului romanesc. Poate odata voi avea timp sa scriu un articol si despre acest aspect al doctrinei legionare, si anume ca ea nu este o doctrina noua, ci de fapt este o sinteza a celor mai generoase si mai umane trasaturi de caracter ale poporului roman. Elemente ale acestei doctrine le-am gasit in istoria romanilor in locuri pe unde nici nu gandesti. De exemplu, in „invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie”, unde am identificat cel putin 4 din cele 6 legi legionare. Iar salutul legionar, despre care dusmanii scriu ca ar fi fost salut hitlerist, a fost folosit la Blaj, la Adunarea din 3/15 mai 1848, cand romanii adunati acolo, cu o mana pe inima si cu una spre cer, au depus juramantul de loialitate fata de natiune. Cautati in orice carte de istorie scrisa de un istoric contemporan si nu veti gasi un singur cuvant despre acest salut premergator depunerii juramantului, pentru ca nu e „political correct”.

Nu pot decat sa invit pe orice roman cu sentimente nationale, ca sa citeasca
„Carticica” lui Codreanu. Aceasta lucrare se gaseste si pe internet dar pentru cine n-o gaseste, eu i-o voi trimite ca e-book, in format docx, doc
sau pdf, gratuit fireste, oricui i-mi va scrie pe adresa: calin.kasper@gmail.com

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Go to Top