Roșia Montană. Localitate din inima Transilvaniei  cu o istorie de aproape 2.000 de ani. Dacă pentru opinia publică, Roșia Montană reprezintă un loc unde compania canadiană Gold Corporation a încercat să extragă aurul, pentru oamenii locurilor, puțini rămași, localitatea are o valoare incomensurabilă, plină cu legende și povești puțin cunoscute de publicul larg.

Roșia Montană este atestată documentar din anul 131, când purta numele de Alburnus Maior. Pe drumurile munților, cu mii de ani în urmă, zona a fost exploatată de către romani. Localitatea este una dintre cele mai vechi din Europa, cu o tradiție în exploatarea metalelor prețioase.

Până astăzi se păstrează câteva porțiuni din galeriile romane ce altădată erau umblate de romani în căutarea aurului mult dorit de către împărați. În 1970, datorită amenajării unei cariere chiar în inima cetăților romane, o mare parte dintre galerii au fost distruse.

Arta mineritului s-a născut la Roșia Montană

Exploatarea aurului, activitate veche de aproape 2.000 de ani, s-a transmis din generație în generație, din perioada romană și până în prezent. Locuitorii din zonă au devenit specialiști în găsirea aurului, iar modul în care se făcea a creat numeroase povești.

În ,,comuna de aur” a fost prima femeie ce a lucrat în minerit și s-a pensionat în urma activității, cot la cot, cu bărbații. Poveștile despre holoangări au devenit cunoscute în toată zona din munții Apuseni.

Termenul de holoangăr provine din germană și înseamnă o persoană ce se ocupă cu extragerea clandestină a aurului. Mai exact, furtul aurului din mină. În ciuda faptului că munții erau plini cu aur, majoritatea populației trăiau în sărăcie, motiv pentru care, noaptea, în număr de 3-4 ortaci, intrau pe mină și își încercau norocul.

 Munții noștri aur poartă, noi cerșim din poartă în poartă…

Dacă, în timpul unui schimb de lucru, cineva găsea un filon cu mult aur, îl astupa și revenea noaptea pentru al fura. În mare parte, holoangării se mascau și se fereau să se întâlnească cu alte cete de holoangări. Totodată, un obicei bine cunoscut a minerilor era lauda când norocul dădea peste ei.

Mulți reușeau să tragă de limbă pe fericitul care a găsit aurul, iar peste noapte, cei care cunoșteau galeriile subterane deveanu părtași, indirect, la aducerea aurului în posesia personală.

Sărăcia și nevoia ia împins la intrarea pe mină, ilegal, pentru a găsi aur. Din nefericire, cu trecerea timpului, această metodă de îmbogățire a fost pusă în practică mult timp, în special după ce compania Gold Corporation a abandonat localitatea, lăsând-o profund divizată.

Vâlva Băii și legământul făcut cu minerii

Poate cea mai cunoscută legendă în zona Munților Apuseni este Vâlva Băii. Bătrânii satului povesteau despre cei care lucrau în minele de aur din Apuseni că au întâlnit  o făptură frumoasă sau mai puțin frumoasă. Vâlva apărea doar celor norocoși, în adâncurile pământului, și le călăuzea pașii către filoanele de aur.

Făptura a căpătat numeroase forme de-a lungul timpului. Minerii spuneau că vâlva reprezenta un spirit protector al minei, iar ea apărea sub diverse forme: pisică neagră, moșneag, copil mic sau cântatul unui cocoș. Conform unei legende, vâlva făcea un legământ cu minerii care intrau în căutarea aurului. Ea îi îndruma spre locul unde se afla aurul, doar cu condiția să nu spună la nimeni despre acel loc. În caz contrar, ortacul plătea cu viața.

Blestemul lui Sfântul Petru asupra roșienilor

O altă legendă foarte populară este Blestemul lui Sfântul Petru asupra roșienilor.

,,Demult, pe vremea când umbla Sfântul Petru pe pământ, spun bătrânii c-ar fi trecut şi pe la Roşia Montană. Ca orice călător, a nimerit ȋntr-o crâşmă. Roşienii fiind tare ȋmbietori din fire l-au ȋnconjurat ca pe un străin ce era şi au vrut să-l ominească cu vinars. Sf. Petru nu prea bea şi n-o vrut să primească ȋmbieturile roşienilor. Atâta le-o trăbuit, să fie ȋnfruntaţi de un moş.

S-or luat la bătaie.

„- Cum, tu nu vrei să bei cu noi te ţâi măreţ, mai măreţ ca noi? Te-am ȋmbiat din inimă, cu toată inima.”

Şi dă-i, şi dă-I, bătaie ca pe hoţii de cai. După ce-o scăpat din mâna băieşilor străflocat şi amărât, Sf. Petru o blăstămat. Zice că sfinţii ştiu blăstăma tare frumos şi să ȋmplineşte tăt ce ei spun.

“Voi roşienii să umblaţi tăt cu străiţile goale pe baie după aur şi oricât de mult găsiţi, să nu-l puteţi ţine şi să vă ajungă niciodată. Ce câştigaţi, la crâşme să daţi.”

Când or auzit roşienii un blăstăm aşa de frumos tulcuzit, cum n-or mai auzit de când se ştiu s-or ȋntristat foarte. Şi de-atunci tăt beau şi ȋmbie pe orice străin cu băutură din uiaga lor. Blăstămul ȋl cunosc numa bătrânii care or umblat cu străiţile tăt goale. Ăia tineri râd şi nu-l cred.”- Sursa: Legende populare mineresti, Ana Șoit 

Roșia Montană rămâne localitatea unde antichitatea își dă mâna cu timpurile noastre. Anii grei de după Revoluție și numărul mare de tineri ce au decis să părăsească zona în căutarea unui trai mai bun au lăsat-o pustie, cu câteva case și poveștile uitate păstrate cu sfințenie de ultimii bătrâni ai satului roșian.