Legea ROMANISMULUI

2022-11-16T18:22:13+02:0016 noiembrie 2022|Doctrină naţionalistă|

Legea Românismului – proiect

Legea românismului

Preambul

Este nevoie de o lege de protecție și promovare a românismului, o lege care să funcționeze în paralel cu legislația privitoare la drepturile și obligațiile minorităților naționale din România, inclusiv cu prevederile constituționale în materie. Trebuie remarcat faptul că România se află în fruntea statelor care acordă cele mai generoase drepturi etniilor minoritare. În același timp este de remarcat și faptul, regretabil și inadmisibil, paradoxal, că nici Constituția, nici legile din România, nu fac nici măcar mențiunea că în România există o etnie majoritară, ale cărei drepturi și obligații se cuvine să fie precizate în cele mai mici detalii. Românii, ca etnie, nu sunt subiectul nici unei mențiuni în textul legilor din România.

Cu gândul la problemele cu care societatea românească se confruntă de ani buni, dar mai ales cu gândul la viitorul cât de cât previzibil, avem obligația să stabilim prin lege care sunt drepturile și îndatoririle cetățenilor români de etnie română în propria lor țară.

În măsura în care România și multe alte țări sunt supuse unor puternice presiuni internaționale vizând pierderea sau abandonarea unor importante atribute ale suveranității naționale, de stat, se cuvine să luăm în calcul toate scenariile posibile, formulate deja, îndeosebi pe cele mai defetiste, mai pesimiste, pentru a avea la dispoziție o bază legislativă cât mai adecvată la viitorul care ni se pregătește de teoreticienii globalismului politic.

Pornim la elaborarea acestui proiect de lege a românismului având ca punct de reazem principiul constitutiv stabilit de Mihai Eminescu în urmă cu aproape un secol și jumătate. Acestui principiu trebuie să i se subordoneze întreaga viață în interiorul statului numit România, anume legislația și proiectele economice, viața spirituală, educația și propaganda oficială:

Chestiunea de căpetenie pentru istoria şi continuitatea de dezvoltare a acestei ţări este ca elementul românesc să rămâie cel determinant, ca el să dea tiparul acestei forme de stat, ca limba lui, înclinările lui oneste şi generoase, bunul lui simţ, c-un cuvînt geniul lui să rămâie şi pe viitor norma de dezvoltare a ţării şi să pătrundă pururea această dezvoltare.” (Mihai Eminescu)

*

1. (1) Neamul românesc este alcătuit din toţi cei care se consideră români, fie că trăiesc sau nu în România.
(2) Totalitatea cetăţenilor României alcătuiesc poporul român.
(3) Poporul român îi include, cu aceleaşi drepturi şi obligaţii, pe toţi minoritarii etnici trăitori în România.
(4) Poporul român este răspunzător de viitorul României.
(5) Naţiunea română îi cuprinde pe toţi cetăţenii României, indiferent de naţionalitate, împreună cu etnicii români care trăiesc în străinătate şi se consideră români.
(6) Este de presupus că, deşi în România nu se duce nici un fel de politică de deznaţionalizare a minoritarilor, în timp, peste câteva generaţii, mulţi urmaşi ai celor ce azi se ştiu a fi minoritari etnici, se vor considera români.
(7) Din perspectiva acestui proces, conceptele de popor român şi naţiune română sunt menite să întărească solidaritatea şi coeziunea societăţii româneşti.
(8) Perspectiva menţionată nu va justifica niciodată intenţia sau politica de românizare a minoritarilor etnici din România.
(9) Orice politică de deznaționalizare este neconstituţională şi ilegală, necreştinească, în contradicție cu tradițiile spirituale românești.  (10) Este inacceptabilă încercarea de a determina o persoană să-și modifice declarația de apartenență la o etnie și se sancționează penal ca instigare la fals în acte publice.

2. (1) Caracterul naţional românesc al statului român este dat, impus şi asigurat în mod legitim de prezenţa în România a unei populaţii net majoritare româneşti.
(2) Caracterul constant majoritar al prezenţei româneşti pe teritoriul României de-a lungul perioadei istorice ce se întinde pe mai multe secole, dă neamului românesc dreptul de a-şi impune naţionalitatea în stat.
(3) Statul român susţine, întăreşte şi sporeşte caracterul românesc al populaţiei ţării şi al vieţii publice, îngrijindu-se cu precădere de asigurarea preponderenţei numerice a etnicilor români în România.
(4) Faţă de românii care trăiesc în afara graniţelor României, statul român este dator să sprijine acţiunile şi activităţile fireşti şi legale ale acestora, desfăşurate în vederea păstrării şi întăririi conştiinţei lor de neam.
(5) Autorităţile româneşti se vor îngriji în mod deosebit ca acest ajutor dat românilor cetăţeni ai altui stat să nu slăbească, ci să fortifice sentimentul lor de loialitate faţă de ţara ai cărei cetăţeni sunt.

3. (1) Dreptul de proprietate al poporului român asupra teritoriului naţional este garantat de menţinerea ca populaţie majoritară a cetăţenilor de naţionalitate românească.
(2) Punerea în primejdie sau în discuţie a statutului românilor ca populaţie majoritară în România este categoric respinsă prin legile şi măsurile adecvate și justifică măsurile de protecție considerate de autorități a fi potrivite.
(3) Caracterul adecvat al legilor și măsurilor de protecție a majorității etnice românești constă în concordanţa acestora cu drepturile omului recunoscute în mod curent de comunitatea internaţională, precum şi cu interesele naţionale româneşti.
(4) În situaţie de criză sau de contradicţie între drepturile omului şi interesele naţionale româneşti prevalează interesul naţional al menţinerii şi întăririi caracterului românesc la toate nivelurile vieţii sociale.

4. (1) Statul român este preocupat de creşterea numerică a populaţiei şi de ridicarea nivelului de cultură, de civilizație şi de spiritualitate al acesteia.
(2) În acest scop, societatea românească stimulează sporul demografic obţinut prin contribuţia familiilor capabile să poarte de grija copiilor, să-i crească în cultul valorilor autentice ale neamului românesc, ale moralei creştine, ale civilizaţiei umane.
(3) Întreg sistemul şcolar de educaţie şi învăţământ, cultele religioase şi armata iau parte la acest proces de edificare morală și spirituală a fiecărui tînăr, a fiecărui cetăţean, a întregului popor român.

5. (1) În România, creşterea numerică a populaţiei nu se face decât pe calea sporului demografic intern.
(2) În România nu este permisă încetăţenirea unor grupuri de persoane, ci numai a unor indivizi, fără a se afecta astfel caracterul românesc al populaţiei, al societăţii.
(3) Se acceptă fără restricţii încetăţenirea unor persoane de naţionalitate română, trăitori în străinătate.
(4) Încetăţenirea în România a unor persoane de altă naţionalitate se acceptă în limitele conservării procentului de români (de românitate) al populaţiei din anul precedent.
(5) Încetăţenirea în grup este îngăduită numai în cazul unei lărgiri a frontierelor de stat ale României.

6. (1) Societatea românească le asigură minoritarilor dreptul de a-şi afirma şi cultiva propria conştiinţă etnică.
(2) La cererea comunităţilor etnice aflate pe cale de dispariţie, societatea românească le acordă drepturi şi înlesniri speciale, suplimentare.
(3) Minoritarilor din România li se acordă, prin reciprocitate, cel puţin drepturile şi înlesnirile pe care românii le au, ca minoritate, în alte ţări.

7. (1) Este de aşteptat ca, în curând, organismele internaţionale interesate să adopte o cartă a drepturilor şi îndatoririlor ce revin populaţiilor etnic minoritare.
(2) România, fidelă tradiţiilor sale, precum şi stării de fapt din momentul adoptării acestui text, îşi rezervă dreptul de a acorda şi în viitor drepturi pentru minoritari peste standardul european şi internaţional, cu nădejdea că în felul acesta societatea românească va avea parte de acel climat de pace şi armonie atât de necesar muncii şi creaţiei, climat pentru care este determinantă loialitatea minoritarilor faţă de statul român.
(4) Deteriorarea acestui climat poate să determine suspendarea temporară sau pentru totdeauna a unor drepturi suplimentare acordate minoritarilor.

8. (1) În România, apartenenţa naţională nu devine temei al vreunei discriminări sociale, culturale, politice, economice sau de altă natură, care să favorizeze sau să păgubească pe cineva.
(2) Singură apartenenţa la naţionalitatea română poate fi, în momentele de criză socială, temeiul unor obligaţii şi îndatoriri suplimentare, speciale.
(3) Asumarea acestor obligaţii şi îndatoriri suplimentare este permisă şi cetăţenilor români de altă naţionalitate.
(4) Supunerea la asemenea obligaţii şi îndatoriri suplimentare, formulate ad-hoc, nu poate deveni sursa unor privilegii, ci este, în mod exclusiv, expresia puterii de sacrificiu pentru binele Patriei, expresia loialităţii faţă de poporul român.
(5) Reţinerea sau refuzul de a se supune unor obligaţii şi îndatoriri suplimentare nu poate avea pentru cetăţeanul român consecinţe penale sau de ordin administrativ.

9. (1) În România, apartenenţa etnică a individului este decisă de părinţii acestuia şi este conformă cu naţionalitatea unuia dintre părinţi.
(2) În cazul familiilor mixte cu mai mulţi copii, hotărîrea părinţilor va fi aceeaşi pentru toţi copiii.
(3) După majorat, fiecare cetăţean îşi asumă, de bună voie, naţionalitatea oricăruia dintre părinţi.
(4) Asumarea naţionalităţii româneşti nu este determinată de naţionalitatea părinţilor, fiind suficientă opţiunea liberă a persoanei în cauză, opţiune exprimată după majorat.

10. (1) Faptul de a fi sau de a te considera român nu se întemeiază pe criterii antropologice, rasiale, ci pe aderenţa la limba română, la spiritul public românesc, la tradiţiile şi năzuinţele neamului românesc, la interesele naţiunii române.
(2) Faptul de a fi minoritar etnic este luat în seamă numai la cererea sau dorinţa persoanei în cauză, exprimată în mod explicit.
(3) Afirmarea propriei naţionalităţi, alta decât naţionalitatea românească, este un drept imprescriptibil şi se întemeiază pe adevăr, pe faptul că măcar doi dintre bunici au naţionalitatea respectivă.

11. (1) Naţionalitatea românească, conştiinţa etnică de român, constituie temeiul spiritual al existenţei noastre ca popor şi stat naţional.
(2) Naţionalitatea românească a imensei majorităţi a populaţiei României dă societăţii româneşti solidaritatea în comportament şi moravuri, în atitudini şi aspiraţii.
(3) Societatea românească cultivă mândria de a fi român şi demnitatea de român, precum şi datoria, atât a etnicilor români, cât şi a celor minoritari, de a face din propria naţionalitatate un titlu de nobleţe.

12. (1) Renunţarea la cetăţenia română nu implică denunţarea naţionalităţii române.
(2) Statul român se îngrijeşte ca românii ajunşi cetăţeni ai altor state să-şi păstreze aderenţa la valorile specifice româneşti şi capacitatea de a trăi şi spori aceste valori.
(3) Statul român acordă anumite facilităţi materiale pentru descendenţii etnicilor români trăitori în străinătate cu scopul de a păstra şi întări conştiinţa lor românească.
(4) Aceste facilităţi îi vor ajuta pe cei în cauză să cunoască mai bine cultura, istoria şi geografia României, să intre în contact şi comuniune sufletească cu un număr cât mai mare de români, să-şi apropie mentalitatea românească, felul de a fi şi de a se afirma în istorie al românilor.

13. (1) Intoleranţa şi separatismul pe criterii etnice, rasiale, religioase ori sociale contravin moralei publice româneşti și sunt considerate apartheid.
(2) Reprimarea manifestărilor de intoleranţă şi separatism / apartheid cade în sarcina mediului/comunității social (public) unde asemenea fenomene se ivesc.
(3) În cazurile pentru care se prevede intervenţia sancţiunii penale, comunitatea respectivă are obligaţia să colaboreze la identificarea vinovaţilor şi la condamnarea morală a acestora.
(4) Colectivitatea umană care se dovedeşte a fi incapabilă să reprime asemenea fenomene se expune, prin repetarea sau gravitatea acestor manifestări, riscului de a fi sancţionată prin dispersare sau evacuare.
(5) Dispersarea sau evacuarea poate afecta persoanele care lucrează în aceeaşi instituţie, locuiesc în acelaşi imobil, în acelaşi cartier sau în aceeaşi localitate şi care, prin acord explicit sau tacit, încurajează manifestările şi practicile născute din intoleranţă şi separatism etnic, rasial, religios ori social.
(6) În localităţile sau zonele unde se comit asemenea acte de apartheid în mod repetat sau de o gravitate deosebită, guvernul este îndreptăţit să ia măsuri speciale adecvate situaţiei, inclusiv introducerea regimului de autoritate.

14. (1) Instigarea, organizarea şi practicarea actelor de discriminare etnică, rasială, religioasă ori socială se pedepseşte prin lege.
(2) Legea penală poate aplica, în asemenea cazuri, vinovăţia în grup.
(3) Pedeapsa se aplică, după caz, întregului grup sau numai unei părţi.
(4) Întinderea acestei părţi (proporţia) se stabileşte în funcţie de gravitatea faptelor petrecute.
(5) Nominalizarea persoanelor ce urmează a ispăşi pedeapsa sau sancţiunea în cazul vinovăţiei în grup se face prin acordul membrilor grupului respectiv sau, în lipsa acestui acord, prin tragere la sorţi.

15. (1) Societatea şi autoritatea publică românească consideră a fi extrem de primejdioasă şi de păgubitoare solidarizarea în grup pentru a afirma atitudini ori pentru a săvârşi fapte şi activităţi nedemne de fiinţa umană şi de preceptele unei societăţi civilizate.
(2) Pentru a slăbi sau distruge structurile de solidarizare în rău ale unui grup, autoritatea publică poate recurge la măsuri speciale, concepute ad-hoc, fiind mai importantă legitimitatea şi eficienţa acestora decât legalitatea lor.
(3) În asemenea situaţii, societatea se poate considera în legitimă apărare.

16. (1) Antiromânismul, ca atitudine sau activitate reprezintă o gravă deformare a spiritului uman, a cărei corectare şi combatere cade în sarcina autorităţilor româneşti şi constituie o preocupare obligatorie a oricărei organizaţii politice şi culturale din România, a oricărei personalităţi politice, a oricărui funcţionar public sau activist politic.
(2) La nivelul individului, înainte de a dispreţui această atitudine, suntem datori să ne asigurăm că o asemenea rătăcire nu decurge din necunoaşterea sau greşita înţelegere a fenomenului românesc, a realităţii româneşti, scop în care autorităţile vor adopta, în prima instanţă, o atitudine conciliantă şi împăciuitoare, tolerantă şi prevenitoare, pentru a identifica resorturile intime ale acestui comportament.
(3) Persistenţa într-o atitudine antiromânească, precum şi propaganda antiromânească atrage după sine expulzarea din România şi, dacă e cazul, pierderea dreptului de proprietate prin expropriere, cu plata contravalorii minime, prevăzute de lege.
(4) Existenţa unor grupuri sau instituţii organizate în scopul desfăşurării de activităţi antiromâneşti va fi combătută cu orice mijloace, considerând antiromânismul ca un atentat la statutul României de stat naţional creştin unitar, independent şi suveran, ca un atentat la demnitatea umană.
(5) Toleranţa, inclusiv din partea unor state şi instituţii, faţă de organizaţiile şi activităţile antiromâneşti este considerată ca un act de ostilitate faţă de România, faţă de poporul român, un act de desconsiderare faţă de normele convieţuirii internaţionale.

17. (1) Discriminarea antiromânească este un gest prin care persoana în cauză dovedeşte a fi incompatibilă cu obţinerea sau deţinerea unei funcţii publice sau cu exercitarea unei meserii, a unei activităţi remunerate, de contact nemijlocit cu publicul.
(2) Legea penală stabileşte, în funcţie de gravitatea atitudinii antiromâneşti manifestate, durata pentru care se instituie interdicţia de a exercita funcţii sau îndeletniciri publice.
(3) În caz de recidivă, durata acestei interdicţii se dublează, dar nu trece niciodată de 5 ani în privinţa activităţilor profesionale.
(4) Dreptul de a ocupa o funcţie publică poate fi definitiv anulat, pe viaţă, pentru atitudine sau activitate antiromânească.
(5) Asemenea activităţi pot să atragă suspendarea temporară sau definitivă a calităţii de cetăţean român, ceea ce atrage expulzarea temporară sau definitivă.

18. (1) Poporul român are drepturi şi îndatoriri rezultate din prestaţia sa istorică şi din menirea ce şi-a asumat-o.
(2) Menirea poporului român este să fie un factor de civilizaţie superioară şi specifică în spaţiul geografic al existenţei sale, prin afirmarea şi cultivarea identităţii sale spirituale inconfundabile, prin practicarea şi răspândirea moralei creştine, a omeniei, a măsurii, a bunul simţ, a demnităţii, a spiritului de ordine, de toleranţă şi de dreptate.
(3) Conştiinţa nedreptelor încercări şi vexaţii la care au fost supuse generaţiile anterioare de-a lungul întregii istorii a neamului românesc, ne întăreşte în sentimentul datoriei de a dezvălui întregii omeniri, în toată integritatea ei, frumuseţea şi bogăţia de însuşiri şi daruri cu care Dumnezeu l-a înzestrat pe om în ipostaza sa românească.

19. (1) Este păgubitoare pentru adevăr comparaţia sau analogia dintre individ şi popor, îndeosebi în măsura în care o asemenea analogie ar putea duce la credinţa, extrem de falsă, că, asemeni indivizilor, popoarele sunt şi ele inegal dăruite de Dumnezeu cu însuşirile necesare afirmării în istorie.
(2) Individul, prin esenţa sa, este pieritor, în vreme ce popoarele lumii sunt, prin esenţa lor, dăinuitoare.
(3) Durata practic nelimitată a existenţei unui popor nu ne îngăduie să pronosticăm asupra şanselor fiecărui popor de a-şi împlini şi impune în istorie personalitatea.
(4) Omenirea se află abia la începutul istoriei sale şi nu avem elementele suficiente pentru a conchide asupra a ceea ce ar putea fi succesul şi rolul în istorie al unui popor.
(5) Singurul lucru cert este că omenirea rămâne vital interesată de a păstra diversitatea lingvistică şi culturală care constituie azi, după primele milenii de istorie, podoaba cea mai de preţ a umanităţii.
(6) Păstrarea şi cultivarea identităţii sale etnice constituie, de aceea, dreptul cel mai legitim şi, deopotrivă, datoria supremă a fiecărui popor.

20. (1) Conştient şi îngrijorat de faptul că în lumea de azi acţionează tendinţa atât de nefastă şi de păgubitoare pentru viitorul omenirii de a internaţionaliza câteva modele lingvistice şi culturale în detrimentul celorlalte limbi şi culturi, parte din ele deja pe cale de dispariţie, poporul român consideră că rezistenţa şi împotrivirea la această tendinţă de uniformizare culturală mondială nu contravine idealului de armonie inter-naţională, inter-etnică şi inter-rasială.
(2) Această dorită armonizare va reprezenta cu adevărat un triumf istoric al ideii de bine, de just şi de frumos numai cu condiţia prezervării specificului fiecărei culturi naţionale şi regionale.

21. (1) Drepturile poporului român sunt, în general, aceleaşi cu drepturile tuturor popoarelor.
(2) În raport cu eventualitatea stabilirii prin consens internaţional a unei necesare Declaraţii a drepturilor popoarelor, poporul român îşi rezervă dreptul de a formula, faţă de anumite ţări sau faţă de întreaga comunitate internaţională, anumite cereri şi pretenţii specifice, care ar putea rezulta, în mod justificat, din următoarele împrejurări:
a) poporul român nu a purtat niciodată războaie de
cucerire sau de cotropire, deşi nu i-a lipsit putinţa de a întreprinde asemenea acţiuni;
b) poporul român nu a dus niciodată o politică de
deznaţionalizare a altor popoare sau grupuri etnice, a unor persoane;
c) etnicii români trăitori în alte ţări au fost şi sunt
chiar şi azi supuşi unui nedemn şi inuman regim de deznaţionalizare, regim pe care poporul român, din momentul adoptării prezentului text constituţional, îl declară inacceptabil şi primejdios pentru bunele relaţii dintre România şi ţara în cauză, primejdios pentru pacea europeană.

22. (1) Poporul român are dreptul la adevăr: adevărul despre propria istorie, adevărul despre persoanele şi instituţiile care controlează obţinerea, deţinerea şi folosirea puterii de stat.
(2) De asemenea, poporul român se consideră îndreptăţit:
a) să-şi apere demnitatea şi interesele faţă de
orice formă de agresiune internă şi externă, vădită sau ascunsă, iar pe agresori să-i pedepsească potrivit legilor româneşti;
b) să stăpânească în exclusivitate teritoriul de stat al României şi să se bucure de toate înlesnirile oferite de acest teritoriu;
c) să se bucure de rodul muncii sale, angajând un schimb de valori echitabil şi reciproc avantajos cu oricare alt popor sau stat;
d) să ia măsurile cuvenite şi pe care le consideră potrivite pentru a apăra interesele generaţiilor viitoare de români;
e) să-i ajute pe românii din străinătate, îndeosebi acolo unde aceştia sunt autohtoni, ca să-şi păstreze ori să-şi recapete conştiinţa românească şi să-şi organizeze viaţa în forme şi structuri proprii, în conformitate cu legile din ţara respectivă;
f) să păstreze caracterul majoritar românesc al populaţiei din România şi să se preocupe de ameliorarea zestrei genetice comunitare a neamului românesc;
g) să întreţină caracterul românesc al vieţii în România, al culturii, al spiritualităţii şi mentalităţii din care se împărtăşesc instituţiile publice de educaţie şi instrucţie a cetăţenilor, şcoala de toate gradele, creaţia artistică, armata, biserica, radio-televiziunea, presa etc.
h) să conteze pe loialitatea tuturor cetăţenilor ţării, indiferent de naţionalitate, sex, pregătire profesională, religie etc., pe puterea lor de dăruire şi de sacrificiu întru apărarea acestor drepturi.

23. (1) Poporul român are dreptul suprem la o existenţă politică de sine stătătoare, într-un stat care să-i poarte numele şi într-un spaţiu geografic ale cărui hotare sunt acceptate şi recunoscute de poporul român.
(2) Punerea în discuţie sau contestarea acestui drept constituie cea mai gravă crimă politică de care se poate face vinovat un cetăţean român, ducând în mod necondiţionat la suspendarea acestei cetăţenii.
(3) Pentru un cetăţean străin, acest delict atrage statutul de persona non grata.
(4) Poporul român acceptă numai modificarea de hotare ale României prin care sporeşte numărul de etnici români trăitori în România.
(5) Românii care trăiesc în afara graniţelor României îşi pot organiza o viaţă politică de stat independent şi suveran, urmând a se uni cu Ţara atunci când se vor crea condiţiile necesare pe plan internaţional şi intern.
(6) Existenţa mai multor state româneşti nu corespunde intereselor neamului românesc, ale poporului român.
(7) Existenţa mai multor state româneşti nu poate fi decât o soluţie temporară şi tranzitorie, urmând a se încheia prin cuprinderea între aceleaşi hotare, într-un singur stat, a cât mai mulţi etnici români.
(8) Se consideră excepţie inevitabilă constituirea în stat suveran şi independent a românilor care trăiesc la oarecare distanţă de hotarele României, cu condiţia ca în statul românesc astfel rezultat etnicii români să fie componenta etnică cea mai numeroasă.
(9) În acest caz, România acordă noului stat românesc un tratament politic, economic, cultural şi moral de favoare, întemeiat pe asumarea unor răspunderi şi obligaţii specifice.

24. (1) Poporul român îşi asumă de bună voie următoarele obligaţii şi îndatoriri:
a) să ofere tuturor cetăţenilor ţării condiţii egale de afirmare a personalităţii fiecăruia;
b) să întreţină în societate o stare de spirit stimulatoare pentru persoanele înzestrate cu calităţi deosebite de muncă şi creaţie;
c) să cultive şi să dea consistenţă sporită valorilor morale şi spirituale creştineşti, europene şi româneşti, punându-le la temelia vieţii publice şi private;
d) să respecte drepturile individuale ale omului, curent recunoscute în lume;
e) să-i răsplătească şi să-i cinstească pe toţi cei care, prin faptele lor, fac cinste numelui de român şi României, indiferent de naţionalitatea acestora;
f) să nu atenteze la munca şi bunurile altui popor, ale altui stat;
g) să nu iniţize ori să susţină activităţi sau acţiuni care ar putea crea tensiuni sau conflicte între state, între popoare, între grupuri etnice, religioase sau de alt fel;
h) să sprijine grupurile de minoritari etnici din România în dorinţa lor de a-şi păsătra identitatea lingvistică şi culturală, dându-le totodată întreg concursul în vederea împlinirii şi trăirii sentimentului lor firesc că România este patria lor unică.
i) să acorde o asistenţă complexă românilor minoritari din ţările învecinate şi din diasporă, ajutându-i să-şi menţină şi să-şi consolideze conştiinţa etnică românească.

25. (1) Minoritarii etnici din România au toate drepturile internaţional recunoscute şi acordate prin convenţii şi înţelegeri internaţionale semnate de autorităţile româneşti.
(2) Atunci când se produce, refuzul autorităţilor româneşti de a semna asemenea acte, privind statutul minoritarilor etnici, este adus la cunoştinţa Parlamentului şi a opiniei publice româneşti, făcându-se cunoscut şi temeiul acestui refuz.
(3) Minorităţile etnice din România sunt, în principiu, egale între ele în drepturi şi îndatoriri.
(4) Minoritarii aparţinând unor grupuri etnice pe cale de dispariţie se pot bucura de un sprijin special, în condiţii precizate de lege.
(5) Sprijinul material primit din afara ţării de o minoritate etnică din România devine bun comun naţional şi se adaugă la fondul bugetului de stat destinat să sprijine salvgardarea identităţii etnice a minoritarilor din România.

26. (1) Minoritarii care aparţin unei naţionalităţi al cărei stat titular se învecinează cu România sau este patria unui grup minoritar românesc, sunt datori:
a) să fie, prin tot ceea ce întreprind în numele naţionalităţii lor distincte, un element de coeziune umană, de bună vecinătate şi colaborare între patria lor, România, şi statul respectiv;
b) să combată şi să demaşte, indiferent de provenienţa lor, acele gesturi, manifestări şi activităţi care ar putea prejudicia interesele vreuneia dintre cele două ţări şi relaţiilor lor de bună vecinătate;
c) să cunoască statutul real al minoritarilor români din statul respectiv şi să sprijine punerea în realitate pentru românii minoritari a tuturor drepturilor pe care le au minoritarii etnici în România.

*

Nota redacției – textul de mai sus este pus în discuția cititorilor acestui site pentru a fi îmbunătățit. Despre oportunitatea unei legi a românismului nu avem nicio îndoială. Subliniez detaliul amintit și în preambul: în legislația actuală, inclusiv în Constituția Țării, nu există nici o mențiune privind existența unei majorități etnice românești, care ar avea niscai drepturi și obligații specifice. Problema aceasta ar fi în esență: ce drepturi și obligații revin populației majoritare din orice stat?

2 Comments

  1. Nick 19 noiembrie 2022 la 2:37 pm - Raspunde

    Un gînd bun nu e suficient. Depinde foarte mult cum actualizezi ceeace spui. Sînt erori mari, importante în text, de semantică dar și de logică. Domnul Coja, ca specialist ar trebui să intervină și să facă corecturile necesare. Textul așa cum este redactat nu are mare aplicabilitate. Riscăm să ne tăiem singuri craca pe care stăm. Dacă nu avem curaj să spunem lucrurilor pe nume vom pierde esența întregii acțiuni. Ca un exemplu de ceeace spun este schimbarea principiului jus soli cu jus sanguinis lucru care nu apare în text sub nici o formă. Cînd, spre exemplu, vrei să faci ordine într-un sertar, dar nu vrei să divizi lucrurile pe categorii (adică, discriminare) și mai și vrei să le menții toate în același sertar, atunci nu obții nimic. Deci, trebuie tăiat în carne vie, așa cum faci cînd dezinfectezi o rană infectată, cum e România. Altfel, copiii moșului, vom pierde nația, tradiții, cultura. Adică vom dispare. Volens-Nolens.

  2. Iulian MARES 17 noiembrie 2022 la 7:16 am - Raspunde

    Propunere:
    A-Introducerea la Art. 23 a unui nou alin., respectiv alin. 10, cu urmatorul continut:
    *Proprietatea asupra pamantului este atributul exclusiv al cetatenilor români și nu face obiectul instrainarii catre alte persoane posesoare și de alte cetățenii; persoanele straine sau cele cu cetatenii multiple pot doar cesiona pamant pe Teritoriul Național, in conformitate cu legislația existenta.

    B-Trebuie introdus obligatoriu capitolul SANCȚIUNI!!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Go to Top