Restricţiile dreptului de asociere în

partidele politice – în limitele sau în afara

Constituţiei?

de Radu Carp699 vizualizari din 21.02.2013 | 2 comentarii

În România, pentru a înregistra un partid politic este nevoie, potrivit art. 19 al Legii nr. 14/2003, de 25.000 de membri fondatori, domiciliaţi în cel puţin 18 judeţe şi Municipiul Bucureşti, nu mai puţin de 700 de persoane în fiecare judeţ şi Municipiul Bucureşti. Această legislaţie nu este cea mai restrictivă din lume (prin comparaţie cu Kazahstan unde este nevoie de minim 40.000 de membri la nivel naţional şi minim 600 în fiecare regiune a ţării), însă este cea mai restrictivă din Europa. Dacă în cazul altor ţări restricţiile ar putea fi justificate, la limită, prin necesitatea de a păstra integritatea teritorială, într-un context marcat de conflicte latente pe criterii etnice sau generate de clivaje sociale, în cazul României un asemenea motiv nu există. Nu este clar de ce legiuitorul a preferat să existe un număr minim de membri pentru fiecare judeţ. Cazul României este cu atât mai interesant cu cât alte aspecte ale libertăţii de asociere nu sunt reglementate prin lege la fel de restrictiv. Pentru a înfiinţa o organizaţie non – guvernamentală, un sindicat sau o organizaţie religioasă nu se cer din partea celor care doresc să se asocieze atât de multe formalităţi precum cele cerute celor care doresc să înfiinţeze un partid politic. Nu există practic nici o justificare a alegerii legiuitorului român care a înăsprit condiţiile de înregistrare a partidelor politice de două ori succesiv, în 1996 şi în 2003.

Prin Decretul – Lege nr. 8/1989 pentru înregistrarea şi funcţionarea partidelor politice şi a organizaţiilor obşteşti în România, era nevoie de 251 membri pentru înregistrarea unui partid politic. Ulterior, prin Legea partidelor politice nr. 27/1996 era nevoie de cel puţin 10.000 de membri fondatori, domiciliaţi în cel puţin 15 dintre judeţele ţării, dar nu mai puţin de 300 în fiecare judeţ, condiţie care a fost abrogată în 2003. Condiţiile restrictive pentru înregistrarea partidelor politice nu au avut ca efect scăderea numărului de partide reprezentate în Parlament, ci acest efect l-a avut cu siguranţă introducerea pragului electoral de 3% la alegerile parlamentare din 1992 – numărul partidelor a scăzut de la 21 la 12, în condiţiile în care din cele 21 de partide reprezentate în Parlament în 1990 doar 3 au obţinut peste 3% din voturi – şi ulterior de 5% la alegerile din 2000 – numărul de partide a scăzut la jumătate, de la 13 la 7. Adoptarea condiţiei de minim 10.000 de membri pentru înregistrarea unui partid a avut loc înainte de mărirea numărului de partide reprezentate în Parlament de la 12 la 13, iar mărirea acestui număr la 25.000 a avut loc în condiţiile în care numărul de partide reprezentate în Parlament a rămas constant, după alegerile din 2004 faţă de numărul de partide rezultat al alegerilor din 2000. Prin urmare, între mărirea progresivă a numărului mimim de membri şi evoluţia numărului de partide reprezentate în Parlament nu se poate stabili o legătură de tip cauză – efect.

În prezent, numărul de partide care se regăsesc în Registrul partidelor politice de la Tribunalul Municipiului Bucureşti a scăzut la 47 dar raportul între acest număr şi partidele care au depus candidaturi la cele mai recente alegeri parlamentare este de 4:1. Aproximativ un partid din 4 din cele înregistrate oficial nu a depus nici o listă de candidaturi la alegerile parlamentare din 2012, ceea ce arată că procedura radierii partidelor descrisă de actuala lege este deficitară. Interesant este că toate cele 47 de partide existente în Registrul partidelor politice sunt înfiinţate sau reînfiinţate după ce Legea nr. 14/2003 a început să aibă efecte. Această lege prevedea la art. 53 că în termen de 6 luni de la intrarea sa în vigoare toate partidele politice trebuie să se înregistreze la Tribunalul Bucureşti. Avem prin urmare 56 de partide (la numărul de 47 se adaugă şi partidele politice care s-au înregistrat după intrarea în vigoare a Legii nr. 14/2003 dar au fost ulterior radiate, s-au comasat, etc.) care au reuşit să respecte condiţiile extrem de restrictive ale acestei legi. Acest fapt se datorează aplicării defectuoase a legii, îndeosebi superficialităţii cu care au fost verificate listele celor 25.000 de semnături. Dacă procedura descrisă de lege ar fi fost respectată întocmai, numărul de partide din Registru ar fi fost fără îndoială mult mai mic. Prin urmare, în privinţa înregistrării partidelor politice, Legea nr. 14/2003 are prevederi extrem de restrictive, fără justificare şi care se aplică defectuos.

Înfiinţarea partidelor politice este considerată a fi parte a libertăţii de asociere, fapt exprimat expres de textul Constituţiei României, art. 40, alin.1 care prevede că “Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice”. Aceeaşi viziune este împărtăşită şi de sistemul de protecţie a drepturilor omului din cadrul Consiliului Europei. Art. 11 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului prevede că orice persoană are dreptul la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui sindicate şi de a se afilia la sindicate. La prima vedere, dimensiunea asocierii în partide politice ar fi exclusă, însă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a specificat foarte clar că în realitate conjuncţia “inclusiv” dovedeşte că este vorba de un exemplu, printre altele, al formei pe care poate să o ia exercitarea dreptului la libertatea de asociere, iar partidele politice se pot prevala de art. 11 al Convenţiei (Cazul Partidului Comunist Unificat din Turcia şi alţii contra Turciei, Hotărârea din 30 ianuarie 1998).

Sunt neconstituţionale prevederile Legii partidelor politice nr. 14/2003 referitoare la înregistrarea partidelor politice, prin raportare la art. 40, alin.1 din Constituţie? Curtea Constituţională nu a avut deocamdată ocazia să se pronunţe pe acest subiect. A făcut-o însă prin raportare la prevederile legii anterioare din 1996. Curtea Constituţională nu s-a pronunţat pe fondul problemei, ceea ce, corelat cu restrângerea condiţiilor pentru înregistrarea unui partid politic operată în 2003, lasă deschisă întrebarea de mai sus.

Curtea Constituţională a fost sesizată, printre alte prevederi din legislaţie cu privire la partidele politice, pentru a determina dacă prevederile din proiectul de lege privind condiţia de reprezentativitate pentru înregistrarea unui partid politic (10.000 de semnături, din cel puţin 15 judeţe dar nu mai puţin de 300 în fiecare judeţ) sunt sau nu contrare Constituţiei. Autorii sesizării considerau că se instituie astfel “un prag prealabil ridicat”, având semnificaţia unui “impediment artificial” la libera exercitare a dreptului de asociere în partide, prin raportare la condiţia de reprezentativitate din propunerea legislativă iniţială de numai 2500 de semnături din cel puţin 10 judeţe dar nu mai puţin de 100 în fiecare judeţ, prevedere care avea, în viziunea autorilor sesizării, “un caracter mai raţional şi mai ponderat”. Prin urmare, se contestau nu prevederile proiectului de lege prin raportare la norma constituţională care garantează dreptul de asociere, ci prin raportare la forma iniţială a articolului care reglementează înregistrarea partidelor politice. Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 35/1996, nu a considerat că instituirea unui număr minim de membri care trebuie probaţi de către un partid politic cu ocazia înregistrării sale ar fi neconstituţională şi a stabilit un criteriu care trebuie verificat atunci când se examinează orice prevedere din legislaţie referitoare la condiţiile de înregistrare a partidelor politice: acele prevederi care au ca efect suprimarea exercitării dreptului de asociere sunt neconstituţionale. Întrebarea dacă actualele prevederi, mai restrictive decât cele din 1996, au acest efect rămâne o întrebare deschisă, cât timp Curtea Constituţională nu va fi sesizată cu o cerere având un astfel de obiect.

Pentru ca în România legislaţia în domeniul înregistrării partidelor politice să fie în acord cu Constituţia dar şi cu normele în domeniu practicate în state europene cu tradiţie democratică, ar trebui să fie adoptate următoarele modificări legislative:

  • Eliminarea condiţiilor actuale extrem de restrictive cerute pentru înregistrarea unui partid politic şi înlocuirea lor cu condiţia dovedirii a trei membri fondatori;
  • Introducerea unei perioade pentru reînregistrarea partidelor care fac deja parte din Registrul partidelor politice de la Tribunalul Municipiului Bucureşti şi înregistrarea celor noi, aşa cum s-a procedat de fiecare dată când s-a modificat legislaţia cu privire la înfiinţarea partidelor politice;
  • Introducerea posibilităţii de a înregistra partide politice care să participe doar la alegerile locale, circumscrise unei anumite comunităţi locale şi care doresc să promoveze interese specifice la nivelul primarilor şi consiliilor locale, după modelul practicat în Marea Britanie (minor parties) sau în Ungaria (aşa – numitele « organizaţii de beneficiu »).

 

Pentru a atinge acest obiectiv, există trei modalităţi: examinarea în Parlament a unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative în condiţile art. 74 din Constituţie sau o cerere adresată Avocatului Poporului pentru a sesiza Curtea Constituţională în vederea constatării neconstituţionalităţii art. 19 din Legea nr. 14/2003.

Cuvinte cheie: constitutieCSMconsultareprocuroristatutmagistrati

 

Nota Redacției: Felicitări autorului. Dictatura instituită în decembrie 1989 – dictatura partidelor acceptate de „EI”, sw bazează pe o legislație parșivă, și pe practici electorale criminale, gangsterești, mafiote. Vom reveni asupra subiectului, cu alte anomalii prevăzute de o legislație emanată de la emanații din decembrie 1989.