La Raport ! (I)

2021-02-22T14:48:12+02:0022 februarie 2021|Doctrină naţionalistă|

La raport! (I)

9 februarie 2015|Doctrină naţionalistă
Text re-publicat

În SENAT 1992-96

 

Pe site-ul care-mi poartă numele a apărut un comentariu la textul despre Corupția din mass media românească. Text al subsemnatului. Comentariul este semnat surena, pseudonim care a apărut de curând pe blog, cu comentarii interesante. Interesant și justificat este și comentariul care mi se adresează direct, în felul următor:

 

Domnule Coja ați fost parlamentar și dvs. ati girat regimul Iliescu atunci cand nu ati luat atitudine de la tribuna parlamentului, atunci cand puteati sa cereti anchete parlamentare impotriva samalvolniciilor facute. Toate guvernele si toti parlamentarii sunt vinovati de cei 25 de ani irositi, nu numai ziaristii…Credeti ca parlamentarii si ministrii corupti sunt numai cei de astazi? Nu au fost si inainte? Și dvs. îi stiti bine pe unii cu care ati fost coleg. Domnule Coja, eu nu  va acuz decat de faptul ca atunci nu ati fost asa de bataios ca acum cand, din pacate, nu puteti sa faceti mare lucru… La fel ca si noi care ne postam parerile pe acest blog.

 

Mi se pare de mult bun simț să mi se adreseze cineva cu întrebările și obiecțiile de mai sus. Poate că ar fi fost bine ca eu să-mi dau seama că aceleași întrebări și le pun și alți cititori ai site-ului, fără să le mai formuleze public! Ar fi fost păcat ca aceste întrebări să rămână fără un răspuns. Din fericire, intervenția colegului SURENA mă ajută să lămuresc câteva lucruri, lămuriri utile pentru toată lumea.

 

Voi merge zilele următoare la colecția Monitorul Oficial să văd cum aș putea obține o copie a intervențiilor mele de la tribuna Parlamentului. Va mai dura ceva timp și nu este „strategic” să amân răspunsul. Numai că răspunsul meu nu se va putea epuiza într-o singură ieșire pe site. Mă gândesc că pot chiar acum începe articularea răspunsului. Activitatea mea în Parlament nu s-a redus la intervențiile la microfon, așa că, până voi procura textul acestor intervenții, am ce povesti despre alte aspecte ale acestei activități. Deci:

 

Aș începe cu candidatura mea pe listele PUNR la alegerile din mai 1990. Am cerut să fiu scos de pe aceste liste când mi-am dat seama că voi fi ales fără să fie nevoie să fac nimic, nici măcar o deplasare în județul Bistrița-Năsăud. Totul este aranjat, domnule profesor, mi-a spus  Sabin Făgărășanu! Mi s-a făcut rușine să candidez în aceste condiții, care excludeau competiția reală. Am făcut prostia și m-am retras, cu câteva zile înainte de scrutin. În politică trebuie pusă pe prim plan eficiența, nu corectitudinea de dragul corectitudinii! Ar fi trebuit să mă întreb dacă meritam să fiu în Parlament și mai ales dacă puteam să fac ceva important în Parlament!

Dacă aș fi făcut parte din legislatura care a scris Constituția din 1992, cu siguranță aș fi făcut parte și din comisia de redactare și, foarte probabil, Constituția ar fi arătat puțin altfel, prin punctele esențiale! Aș fi conlucrat cu senatori ca Al. Piru, Ion Coteanu… „Am fost un dobitoc!”, pot spune și eu.

În plus, prin ieșirea mea din competiție a avut câștig, un câștig nesperat, anonimul pe atunci Augustin Zegrean. Nu pot să judec eu dacă Țara a avut de câștigat cu Zegrean în fruntea Curții Constituționale. Faptul că i-a cam făcut jocul lui Băsescu mă face să regret o dată în plus greșeala mea din mai 1990… Excesul meu de corectitudine.

 

În 1992 urma să candidez din nou pentru PUNR, partid încă subordonat față de Vatra Românească la acea dată. Am susținut în comitetul director al UVR că ar fi bine să avem candidați și pe listele altor partide, chiar în toate, pe ideea că ideea naționalistă trebuie să aibă promotori în toate partidele. Asta m-a făcut să accept invitația lui Victor Surdu de a candida pentru PDAR! M-a întrebat în ce județ mi-ar conveni. În Constanța, am răspuns. A pus mâna pe telefon și a sunat la șeful filialei PDAR din Constanța, să-i ceară părerea. Șef era inginerul Dumitru Manole, prieten și coleg de clasă cu frate-meu! Ne știam din anii liceului.  Jucasem fotbal pe Valea Portului, pe plaja Trei Papuci… A fost încântat să mă susțină, și chiar a făcut-o cu multă dăruire! Deh, ca-ntre LMB-iști.

 

La alegerile din 1992 a candidat și Mișcarea pentru România, partid înființat și condus de Marian Munteanu. Eram în vederile sale să candidez pe listele sale. Ne-am întâlnit, i-am spus de invitația primită de la Victor Surdu, și am căzut de acord că e mai bine să candidez la PDAR, unde aveam șanse mai mari de reușită! Ideile lui Marian Munteanu și ale colegilor săi erau și ale mele. Și mai sunt și azi! Așadar, am candidat în 1992 pe listele PDAR, cu gândul că dacă voi câștiga, voi reprezenta în Parlament și Vatra Românească și tineretul naționalist din jurul lui Marian Munteanu! Cred că m-am ținut de această promisiune!…

 

Merită să povestesc ce am făcut în ziua alegerilor, în toamna lui 1992. Eram cu Victor Surdu, cu Dumitru Manole, cu Dumitru Florea și alți PDARiști din Constanța, cutreieram satele din județ într-un ultim efort de captare a voturilor. La un moment dat, în comuna Valu Traian, am votat și noi. Pe buletinul de vot, la Senat, era trecut și numele prietenului și colegului meu Corneliu Dida, candidat al Mișcării. S-a ivit deci o problemă de conștiință neașteptată: Să nu-mi votez prietenul?!…. Mi s-a părut un gest imposibil să nu-l votez! Era singurul meu coleg aflat pe listele de candidați! Drept care la deputați l-am votat pe Surdu, iar la Senat nu m-am votat pe mine, ci pe Corneliu Dida!… Nu mă pot împiedica să întreb: A mai făcut cineva asemenea gest?

 

A fost inspirată ideea mea, căci așa mi-am putut da seama că la număratul voturilor Mișcarea a fost sabotată, furată. La secția de vot unde votasem, votul meu nu a fost numărat. Au dat zero voturi în favoarea Mișcării… Cred că undeva sus, unde gestul meu a fost „înregistrat”, gestul meu a contat, căci din cei peste 100 de candidați capi de listă ai PDAR, numai cinci au intrat în Parlament, unul dintre ei fiind și eu… Mâna Domnului?

 

Ca senator, aveam dreptul la o mașină cu șofer și la un șef de cabinet. Mi-am angajat un șofer din Constanța, recomandat de Romică Simionescu, coleg de liceu, și mașina am trimis-o la Constanța, unde am pus-o la dispoziția foștilor deținuți politici și a veteranilor de război. Ca șef de birou am cerut de la Liga Studenților să-mi recomande un membru al lor! Așa l-am cunoscut pe Ionel Ungureanu, proaspăt absolvent de la Teologie. Ne-am înțeles destul de bine. Azi Ionel Ungureanu este unul dintre cei mai temeinici teologi din generația sa. A cunoscut mai tot ce am făcut ca senator! Sper că nu are prea multe să-mi reproșeze… Eu unul nu i-am ascuns nimic.

 

Mașina cu șoferul de la Senat am folosit-o o singură dată într-un scop personal: Când am trimis la Nucșoara s-o ia pe vestita Elisabeta Rizea și s-o ducă la Mangalia, la Complexul balnear Siemens, cel mai bun din țară. Acțiune „sponsorizată” integral de fratele meu, dr Aurel Coja. A stat vrednica femeie toată iarna la căldură, după ce în tinerețe îi înghețaseră oasele prin văgăunile munților, alături de partizanii din Muscel. La sanatoriu a fost pelerinaj de „lume bună” din Constanța, căci Elena Rizea era tare simpatică și bună povestitoare. Și avea ce povesti! Printre vizitatori au fost și câțiva ziariști, cărora li s-a cerut insistent să nu pomenească de mine sau de frate-meu! Pomenesc eu acum, prima dată, cred!

Am avut norocul ca Elisabeta Rizea să semene binișor cu maică-mea, care se prăpădise în august 1992, fără să-și vadă odrasla senator. A îngrijorat-o oareșicât ideea că aș intra în politică!

 

Trec în palmaresul meu post decembrist și publicarea unor cărți. În primul rând a cărții Transilvania. Invincibile Argumentum. A fost scoasă la editura Athenaeun, condusă de Ioan Opriș și Romul Munteanu. A avut un tiraj de 60.000 (șaizeci de mii de exemplare), ceea ce nu era puțin nici pentru 1990. Cartea a fost scoasă la ordinul lui Petre Roman, trebuie să recunosc. Am regretat mereu că alte motive de recunoștință nu mi-a mai dat…

Drepturile mele de autor le-am cedat Vatrei Românești. Am fost plătit în cărți, 5000 de exemplare. Am trims 1000 de exemplare la Târgu Mureș, iar celalalte au fost donate sau vândute la sediul Vatrei din Moliere. Cu bani astfel obținuți s-au plătit salarii și s-au scos primele numere din revista „Țara Noastră” scoasă de Vatră.

De altfel, am refuzat și drepturile de autor pentru articolele cu care apăream în presă. Lui Puiu Rujan, vechi prieten și coleg, redactor șef la una dintre aceste publicații, i-am explicat de ce nu pot primi bani pentru niște texte scrise fără nicio plăcere, scrise cu sentimentul că n-am încotro, trebuie scrise,  căci s-a ajuns într-o situație vecină cu dezastrul, corabia dă semne că se va scufunda! Scriam texte mai ales despre ce se întâmpla în Transilvania! Cum să am eu ceva de câștigat, niște tantieme, de pe urma nenorocirilor care ne amenințau?!…

 

Poate că nu ar strica să mai fac o mențiune: exemplarele trimise la Târgu Mureș au stat vreo doi ani dosite într-o debara. S-a temut bietul Ciontea să nu-mi fac reclamă prin acele cărți!… Îi băgase în cap un grup de intriganți, în frunte cu poetesa C.I., că noi, cei din București, vrem să-i luăm șefia! Când am văzut ce-i în capul lor, am propus să introducem în Statutul Vatrei Românești precizarea că nu poate avea ca președinte decât o persoană născută și domiciliată în Ardeal…

Am făcut multe lansări de carte în Transilvania și cu această ocazie am cunoscut mulți oameni minunați! Dacă mor naționalist, asta o datorez și oamenilor pe care i-am cunoscut prin Vatra Românească. Firește, cu unele excepții…

 

Mă mai laud și cu altă faptă a fraților mei, inclusiv a cumnatului dr Ion Efrim: în mai 1990, după porcăriile udemeriste din martie, Vatra Românească a organizat o suită de întâlniri cu sătenii de pe Valea Gurghiului. Într-unul din sate, dacă mi-aduc bine aminte Monor, s-a sfințit o cruce, o troiță, donată satului de Vatra Românească. Troița fusese plătită de ai mei, în principal de dr Ion Efrim, cumnat și naș, iar eu, când mi s-a dat cuvîntul, le-am spus oamenilor adunați în fața primăriei că troița le vine din partea ardelenilor din Dobrogea, din partea filialei Constanța a Vatrei Românești! Că românii din toatăȚara sunt alături de ei. Etc., etc. După ce am cuvîntat, vrednicul de laudă Valentin Borda, care știa tot ce se întâmplă în Vatră, s-a mirat: când s-a înființat filiala de la Constanța?!…

La data aceea încă nu exista, dar n-a întârziat să apară, condusă de dr. Ionel Jurjea… Troița a costat 48.000 de lei, în aprilie 1990. Cam salariul meu pe un an… Repet: n-am pomenit nimic de adevărații donatori! Așa a apărut și în presa locală: donație din partea ardelenilor din Dobrogea!… Povestea asta cred că o mai știe și colonelul Vasile Țâra, pe care atunci l-am cunoscut. Ce bogăție de om!… Ce cântece populare ardelenești grozave știa! Cu texte care nu existau în niciun repertoriu profesionist!… Cântece de petrecere, de un umor ardelnesc fără egal! Din păcate cu domnul Vasile Țâra nu m-am mai revăzut de atunci, dar impresia a fost teribilă!… De neuitat!

 

Mai trebuie precizat că atmosfera din acele prime luni a fost fantastică! Era vie și evidentă disponibilitatea oamenilor de a se dedica unul altuia și împreună binelui comun! Dacă ar fi apărut un lider de încredere și ar fi cerut ca oamenii să lucreze la sacrificiu pentru Țară, pentru un salariu de supraviețuire, sau chiar pe gratis, cei mai mulți ar fi acceptat o „curbă de sacrificiu” pentru redresaea economică a Țării. În ciuda semnelor, care s-au înmulțit de la o zi la alta, că alții se dovedeau a fi niște șacali nenorociți, care se uitau avizi în jur să descopere ce se mai poate fura fără a fi pedepsiți, ce învârteli se pot face, nu neapărat legale…

 

Oarecum în ordinea celor de mai sus ar fi și informația următoare: în 1990 nu s-au ținut   alegeri locale organizate propriu zis, dar lumea în mod spontan și-a pus primari noi. Am comentat deseori atunci întâmparea extraordinară dintr-un sat din Dobrogea, un sat unde trăia un singur bozgor: un tehnician veterinar. Lumea l-a pus primar, pentru că îl aprecia și prețuia ca om, ca profesionist, fără niciun resentiment că era ungur, la fel ca și criminalii din 15 martie!

Am lansat deseori „provocarea”: va fi liniște în Ardeal atunci când într-unul din satele compact ungurești lumea va pune primar singurul român din sat… E ca și cum Mureșul ar începe să curgă în sens invers… S-a vorbit la vremea aceea de „modelul dobrogean” de bună conviețuire a pământenilor, majoritari și autohtoni, cu minoritarii etnici mai vechi sau mai noi…

 

Cât despre Vatra Românească, am pe undeva copia unor comunicate date de noi cu privire la actele de guvernare a căror tentă anti-românească noi „am mirosit-o din prima”. Din păcate, comunicatele noastre nu apăreau în presa tot mai aservită guvernanților de la Cotroceni sau Victoria, dar aservită mai ales guvernanților oculți, discreți și invizibili, de a căror existență nu ne-am îndoit nicio clipă …

.

(va urma)

Ion Coja

Un comentariu

  1. Maria 23 februarie 2021 la 10:23 am - Raspunde

    Cu alte cuvinte, exact ce a spus ieromonahul Savatie Bastovoi despre romani: ca noi suntem capabili de acte mari de vitejie, dar lasam mereu locul din varf incapabililor, tradatorilor, impostorilor!
    Oricum, nu cred intr-o constructie piramidala in care ochiul din varful piramidei vede tot si coordoneaza tot…Decat daca Dumnezeu ar fi Cel ce coordoneaza.
    Dar nu este asa, pentru ca Dumnezeu Tatal ne-a lasat libertatea de a ne invata lectiile pe cont propriu. Invatam dand cu capul de pereti si regretandu-ne proastele decizii, dar macar e lectia noastra, nu o lectie bagata pe gat cu forta de vreun tatuc atoatestiutor ca Ceausescu, Hitler, Stalin…etc
    A propos de despotii fals luminati…Erdogan, departe de a fi ceea ce in islam este considerat a fi un om al lui Dumnezeu ( sfintii islamului sunt identici sfintilor crestini care nu-si fac paradis si palate opulente pe pamant), a spus odata ca Romania este condusa din umbra de o secta foarte periculoasa. O fi Erdogan un infumurat mincinos, dar cred ca in privinta Romaniei nu a mintit. De 30 de ani, imediat dupa revolutie, jocurile sunt facute de cabalistii infiltrati peste tot, inclusiv in sistemul de justiție. Cred ca nu este doar o singura secta, ci mai multe care lucreaza spre ținerea intr-o vrajă somnolenta a românilor.
    Preotul Emil Jurcan a scris o carte foarte documentata : ” Satanismul in cadrul ocultismului”. Am studiat pe internet ceea ce preotul ne spune, tragand un semnal de alarma asupra capcanelor in care omul, in cautare de spiritualitate si ezoterism, poate sa cada. Internetul este plin de pentagrame si alte simboluri oculte, semn ca Erdogan are dreptate. In Romania nu este vorba doar despre coruptie ci si despre infiltrarea in sistemul spiritual al serpilor veninosi.
    Unul dintre serpi este chiar masoneria, oricat de mult ar incerca masonii sa ne convinga ca ochiul din varf este Ochiul Lui Dumnezeu.
    Masonii sunt talentati si inteligenti. Prostia lor este monumentala pentru ca au intrat in sisteme ce le promit secrete si initieri dar care le absorb toata energia.
    Ma intreb daca persoana care va critica din spatele acelui pseudonim a facut ceva concret in Romania, inainte de a da cu bâta in dvs. Orice constructiv. Macar un copac plantat, o fantana, un bătrân sau un copil ajutati. Pentru ca asta trebuie sa facem toti daca nu vrem sa disparem ca popor! Sa redevenim oameni de omenie. Critici si grămătici avem destui. Si academicieni.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Go to Top