• No issue detected
.

Cea mai mare realizare a guvernatorului Wohlgemuth

De o importanţă capitală pentru instaurarea liniştii în principatul Transilvaniei dupa „răsturnările universale” de la 1848-49, a fost pedepsirea celor vinovaţi de crime asupra populaţiei civile. În măsura posibilităţilor, fiindcă tribunalele austriece lucrau zi şi noapte, s-au pedepsit vinovaţii cu măsuri energice, dar totuşi umane, fiindcă toţi pedepsiţii, unii chiar la moarte prin „ştreang sau glonţ” cum spune Bariţiu, au avut parte de procese „tribunaliceşti” corecte. Şi nu rare au fost cazurile în care pedeapsa cu moartea a fost comutată în ani de puşcărie.

Ca profesor de matematică, lui Wohlgemuth i s-a părut ciudat că, dacă pârele saşilor şi ale ungurilor asupra românilor ar fi fost adevărate, asta ar fi trebuit să ducă la un număr mult mai mare de condamnaţi de etnie română, de cum reieşea din rapoartele pe care le primea de la tribunale şi pe care le citea cu o conştiinciozitate tipic germană. Ori ele îi prezentau o cu totul altă situaţie, fiindcă români condamnaţi apăreau pe listele vinovaţilor într-un număr cu totul nesemnificativ. Era o situaţie pe care nu şi-o putea explica. Pentru clarificări, a fost formată o comisie condusă de auditoriul Trauschenfels şi maiorul Sauer, care a avut însărcinarea să cuantifice persoanele civile ucise de fiecare naţionalitate în parte.

Comisia şi-a terminat lucrările în ianuarie 1851. Acea cercetare oficială a comisiei, autentificată şi de tribunalul militar Cluj, a fost publicată în ziarul „Wiener Zeitung” şi ajunsese la următoarea concluzie:

1) Părţii maghiare i s-au imputat 4425 de crime comise asupra unor civili români cât şi asupra a 252 de saşi.

2) Saşii, fiindcă n-au prea luptat şi au stat mai mult pitiţi după zidurile groase ale cetăţilor lor, n-au comis nicio crimă. Din acest punct de vedere, bravo lor.

3) Iar românilor li s-au imputat uciderea a 165 de civili maghiari.

Pentru aceste 165 de crime au fost cercetaţi Avram Iancu pentru ceea ce s-a întâmplat la Abrud şi la Zlatna, iar Axente Sever pentru arderea Aiudului. Dar, fiindcă aceste cercetări le-au confirmat nevinovăţia, ei n-au fost condamnaţi de justiţia austriacă, ceea ce a dus în derizoriu acuzaţiile maghiare, umflate ca de obicei până la cer.

Această cercetare, dacă îi punem rezultatele în altă formă, ne oferă un tablou limpede cu ceea ce s-a întâmplat în perioada 1848-49 în Transilvania. Să facem o socoteală simplă, aşa cum o fi făcut-o şi guvernatorul Wohlgemuth pe patul de suferinţă, fiindcă la începutul anului 1851 boala lui se agravase mult, boală care avea să-i curme viaţa la 18 aprilie 1851:

(4425 români + 252 saşi) /165 maghiari = 28,34545455

Ce ne arată această socoteală simplă? Ea exprimă un adevăr pe care ar trebui să-l ţinem cu toţii minte:

La 1 civil maghiar omorât de români, corespund 28 de civili români ucişi de insurgenţii maghiari.

Această concluzie clară şi fără echvoc, atestată documentar şi neputând fi contestată de nimeni, ar trebui luată în considerare nu numai de acei unguri care fabulează că numai la Preseaca au fost ucişi 280 de civili unguri de către garda românească condusă de prefectul Petre Dobra, ceea ce este o minciună neruşinată. Că istoricii lor trebuie să ascundă adevărul ca să-şi apere neamul, e pe undeva de înţeles. De neînţeles însă sunt unele articole scrise de publicaţii româneşti unde redactori care habar nu au de istorie, descriu scene apocaliptice despre Aiud şi Zlatna unde românii ar fi făcut crime fără de număr.

Pentru că l-a ajutat pe Maiorescu să-şi îndeplinească misiunea de a redacta cele trei Rapoarte ale lui Iancu, Balint şi Axente Sever, documente de o inestimabilă valoare istorică pentru români, cât şi rezultatele comisiei Transchenfels care i se datorează în mare parte, guvernatorul Wohlgemuth şi-a câştigat dreptul la respect din partea noastră, a românilor.

*

Nota redacției. Mulțumiri dlui Călin Kasper pentru datele exacte furnizate pe site.