La 14 iulie 1789 șapte persoane mai erau întemnițate in Bastilia

CD

Căderea Bastiliei, un eveniment „major” al Revoluției Franceze, s-a produs la Paris într-o zi de marți[ceasul rau] 14 iulie în anul 1789. Cu toate că fortăreața medievală cunoscută sub numele de Bastilia mai avea doar șapte deținuți, căderea ei în mâinile revoluționarilor parizieni a reprezentat totusi, în mod simbolic, sfârșitul Ancien régime și începutul Revoluției Franceze.

La 14 iulie 1789, șapte persoane mai erau întemnițate in Bastilia, incluzand: patru falsificatori de bani, un „nebun” irlandez, un tânăr aristocrat deviant întemnițat la ordinul familiei sale și un bărbat care conspirase să-l asasineze pe Ludovic al XV-lea al Franței cu peste 30 de ani în urmă. Deci o mare eliberare a revolutionarilor…

S-a mers pe idea ca Bastilia reprezenta un simbol al despotismului feudal-monarhic, dar de fapt s-a dorit desfiintarea monarhiei si a castelor nobiliare, caste care opreau noua burghezie iudaica sa acceada la puterea pe care si-au dorit-o intotdeauna si o au acum.

Anglia a invatat lectia si ca sa nu se intample o Bastilie si la Londra, coroana britanica s-a hotarat sa inobileze si pe evrei fara probleme, a disparut necesitatea de a fi crestin pentru a fi inobilat; ce convenabil, nu’i asa?
Emanciparea catolică si accesul lor la inobilare in Anglia a început mai devreme, în 1766, după moartea ultimului pretendent iacobit la tron.

Povestea cu Bastilia – “simbolul despotismului” nu a prins de loc in Franta, nici un parizian sau francez nu a avut aceasta reprezentare si nici nu a acceptat-o dupa revolutie. Francezii astazi sustin ca celebrarea “Caderii Bastiliei” este o eroare si ca revolutia del a 1789 a fost o revolutie burgheza, a noii clase in ascensiune.

Mai tarziu s-a schimbat povestea, nu a fost o revolutie(ce putea fi arajata) ci a fost o initiala rebeliune populara, ce s-a transformat in revolutie.

Despre cavaleri
Până în Evul Mediu târziu, rangul a devenit asociat cu idealurile cavalerești, un cod de conduită pentru războinicul creștin cavaler si curtean perfect.
Astăzi, o serie de ordine de cavaler continuă să existe în Bisericile creștine, precum și în mai multe țări istoric creștine și pe fostele lor teritorii, cum ar fi Ordinul Suveran Militar Romano-Catolic de Malta, Ordinul protestant Sfântul Ioan, precum și Ordinul Ordinul englez al Jartierei, Ordinul Regal Suedez al Serafimilor și Ordinul Sf. Olav.

Există, de asemenea, ordine dinastice precum Ordinul Lâna de Aur, Ordinul Imperiului Britanic și Ordinul Sf. Gheorghe. În vremurile moderne, acestea sunt ordine centrate pe caritate și serviciu civic și nu mai sunt ordine militare.
Fiecare dintre aceste ordine are propriile criterii de eligibilitate, dar calitatea de cavaler este, în general, acordată de un șef de stat, monarh sau prelat unor persoane selectate pentru a recunoaște o realizare meritorie, ca în sistemul onorurilor britanice, adesea pentru slujirea Bisericii sau a țării.

Echivalentul feminin modern în limba engleză este Dame. Calitățile de cavaler și de Damă sunt în mod tradițional considerate ca fiind unul dintre cele mai prestigioase premii pe care oamenii le pot obține.
Cavalerismul s-a dezvoltat ca un standard timpuriu al eticii profesionale pentru cavaleri, care erau proprietari de cai, relativ înstăriți și se așteptau să ofere servicii militare în schimbul proprietăților funciare. Noțiunile timpurii de cavalerism presupuneau loialitate față de domnitorul său și vitejie în luptă, similare valorilor epocii eroice.

În timpul Evului Mediu, acest lucru a crescut de la simplu profesionalism militar într-un cod social care include valorile gentilității, nobleței și tratarea rezonabila a celorlalți.
În Cântecul lui Roland (c. 1100), Roland este portretizat ca cavalerul ideal, demonstrând loialitate neclintită, pricepere militară și cuviosie socială.

În Parzivalul lui Wolfram von Eschenbach (c. 1205), cavalerismul devenise un amestec de îndatoriri religioase, dragoste și serviciu militar.
Cartea Ordinului cavaleresc a lui Ramon Llull (1275) demonstrează că până la sfârșitul secolului al XIII-lea, cavalerismul presupunea o litanie de îndatoriri foarte specifice, inclusiv călărie pe cai de război, justiție, participarea la turniruri, ținerea meselor rotunde și vânătoare, precum și aspirarea la virtuțile mai eterice de „credință, speranță, caritate, dreptate, putere, moderație și loialitate”.

Cavalerii epocii medievale târzii erau vazuți de societate ca unii care să mențină toate aceste abilități și multe altele, așa cum se subliniază în Cartea curteanului a lui Baldassare Castiglione, deși protagonistul cărții, contele Ludovico, afirmă „prima și adevărata profesie” a curteanului ideal. „trebuie să fie cea a armelor.”

Cavalerismul, derivat din cuvântul francez chevalier – „cavaler”, desemna simultan calitarea pricepută și serviciul militar, iar acestea au rămas ocupațiile principale ale cavalerului de-a lungul Evului Mediu.

Historia Regum Britanniae (Istoria regilor Marii Britanii) a lui Geoffrey de Monmouth, scrisă în anii 1130, a introdus legenda regelui Arthur, care urma să fie importantă pentru dezvoltarea idealurilor cavalerești în literatură.
Le Morte d’Arthur (Moartea lui Arthur), scrisă în 1469, a lui Sir Thomas Malory, a fost importantă în definirea idealului de cavalerism, care este esențial pentru conceptul modern de cavaler, ca războinic de elită care a jurat să susțină valorile credinței, loialitate, curaj și onoare.

Din 1611, coroana britanică a acordat un titlu ereditar sub forma de baronetă. Asemenea cavalerilor, baroneților li se acordă titlul de Sir. Baroneții nu sunt egali ai Tărâmului și nu au avut niciodată dreptul să stea în Camera Lorzilor, prin urmare, ca cavalerii, rămân oameni de rând în opinia sistemului juridic britanic.

Cu toate acestea, spre deosebire de cavaleri, titlul este ereditar și destinatarul nu primește o distincție. Poziția este, prin urmare, mai comparabilă cu cavalerițele ereditare din ordinele nobiliare europene continentale, cum ar fi Ritter, decât cu cavaleriile sub ordinele britanice de cavaler. Cu toate acestea, spre deosebire de ordinele continentale, sistemul de baronetă britanic a fost o invenție modernă, concepută special pentru a strânge bani pentru Coroană odată cu achiziționarea titlului.

Muzicianul britanic Elton John, de exemplu, este Licențiat Cavaler, astfel îndreptățit să se numească Sir Elton.
Charlie Chaplin avea 85 de ani cand a fost facut Cavaler, dar el cel putin merita la cata de urat era de coreligionarii sai askenazi.

Cunoscand conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca un cavaler, nobil: “de la simplu profesionalism militar într-un cod social care include valorile gentilității, nobleței și tratarea rezonabila a celorlalți”, va puteti gandi in ce masura ar avea success un askenaz lipsit de scrupule si onoare sa acceseze in mod cinstit la acest titlu de baza nobiliar?

Interesant au luptat la 1779 sa desfiinteze castele/titlurile nobiliare, iar acum le cumpara ca pe o marfa perisabila.

Cavaleri ai ordinelor Masonice:
http://www.knightstemplar.org/KnightTemplar/articles/20100723.htm