Probabil ca numai in Romania anatomia comuna a evenimentelor istoricedin anul 1989 continua sa fie – vorba poetului – lung prilej de vorbe si deipoteze. In Occident, ca si in restul statelor Europei de Est, evenimenteledin 1989 sunt de mult clarificate. Faptul ca multimile au fost atrase instrada de perspectiva ispititoare de a scapa de comunism a fost infatisatde Iliescu & Co drept o explozie populara, spontana. Trecandu-se, ca deobicei, sub tacere evenimentele care au facut posibila eliminarea, printr-olovitura de stat, a clanului Ceausescu.

                            Altii insa, ca presedintele Havel, n-au ascuns propriului popor adevarullegat de planul rasturnarii comunismului ca sistem si nici factorii, de marecomplexitate, care au guvernat si monitorizat aceasta schimbare istoricagenerala, a unei jumatati de continent.

                            Cunoscutul dizident sovietic, Vladimir Bukovski – una dintre sursele celemai bine informate, in ultimii douazeci de ani, din Estul Europei -dezvaluia urmatoarele, inca din 1990:

                            – „Niciodata rolul KGB-ului in interiorul tarii [U.R.S.S. – n.n.] si instrainatate nu a fost atat de important. Serviciile secrete sovietice suntcele care au vegheat la rasturnarea lui Ceausescu in Romania, care aulansat “revolutia de catifea” in Cehoslovacia, care au luat masuri pentrurasturnarea lui Erich Honecker in Germania Rasariteana, producandindeosebi circumstantele favorabile distrugerii zidului Berlinului” („L’Empire du moindre mal’, Libre Journal, Paris, nr. 1, sept-oct, 1990, p.30).

                            Strategia urmarita de U.R.S.S. fusese pusa la punct, inca din 1984, deAndropov si KGB (Directoratul nr. 1 – PGU) si urmarea un scop strategic.Acest scop strategic a fost definit de contele Alexandre De Maranches(fostul sef al SDECE-ului francez), care l-a citat pe unul dintre apropiatiilui Gorbaciov, anume Gheorghi Arbatov, cel care a afirmat: „U.R.S.S. vaface cel mai rau lucru cu putinta: ea va va lipsi de dusmanul vostru” (Le Figaro, Paris, 10 ianuarie 1990).

                            Mai limpede a expus aceasta strategie sovietica, initiata de Andropovsi transpusa in practica de Gorbaciov, Jean-Francois Deniau, membru alConsiliului Europei, care a precizat ca „Uniunea Sovietica isi propusesedrept scop acela de a pleca, pentru a ramane” (vezi art. „Les marcheslointaines de l ‘Empire: partir pour rester”, in Jean Marie Benoist „ApresGorbatchev”, Paris, 1990, p.137 si urmatoarele).

                            Si mai explicit asupra scopului strategic urmarit de Gorbaciov prinschimbarea la fata din 1989, ulterior prin puciul lui Potemkin (august 1991), a fost Lev Nevrozov, cand a scris „In partida sa de sah pentrudominatia mondiala, Kremlinul si-a sacrificat stapanirea asupra Europeide Est, a efectuat un schimb de piese, pentru a-si asigura o mai bunapenetrare a economiei si tehnologiei Europei Occidentale („The Kremlin and the Western Politico-Cultural Establishment”, Midstream, 1990, p.1)”.

                            Insusi Erich Honecker, liderul comunist est-german, a confirmat ca aexistat o strategie pe termen lung a KGB-ului si a evocat „o scurta vizita alui Sevardnadze pe tarmul Marii Negre in toamna lui 1984, adica inca intimpul lui Cernenko, in cursul careia s-a cazut de acord asupra faptului catotul trebuia sa se schimbe, in Uniunea Sovietica si in alte parti”,  Erich Honecker, interviu acordat televiziunii germane DSF, la 10 octombrie1990, orele 20,15).

                            Acelasi Honecker dezvaluia, la 21 noiembrie 1990, politica „Caseicomune si europene” a lui Gorbaciov si adevaratele sale resorturi, intr-unalt interviu: „Destituirea mea ca sef al partidului si al statului esterezultatul unei manevre de anvergura, ai carei instigatori continua saramana in umbra. Cei care astazi se lauda cu aceasta actiune nu suntaltceva decat plevusca. Ne aflam in prezenta unor schimbari extrem deimportante, care nu au aparut de la o zi la alta, ci au fost planificate demulta vreme, la scara europeana si chiar mondiala. (…)

                            Reunificarea Germaniei trebuia sa fie considerata ca o contributie laconstruirea “Casei europene si, data fiind situata actuala, lucrul acestanu putea fi atins decat printr-o transformare a sistemului politic din RDG” Erich Honecker, interviu acordat ziarului „Berliner Wochenpost”, 21noiembrie 1990). Este, probabil, una dintre cele mai importante dezvaluiriasupra culiselor geostrategice ale rasturnarii comunismului in intreagaEuropa de Est, facuta de stapanul STASI.

                            De remarcat este faptul ca Honecker vorbeste de schimbari planificate demulta vreme, nu numai la scara europeana, ci si mondiala. Evenimenteleulterioare lui ’90 au confirmat aceasta directie: eliminarea lui Mobutu, Suharto etc. pledeaza pentru un proces continuu la scara internationala.Un lucru este cert: tratativele Gorbaciov-Kohl, privind conditiile reunificariiGermaniei, s-au materializat prin pactul Kohl-Gorbaciov, de la Geneva, din septembrie 1990, care a stabilit, intre altele, noile sfere de influenta, din Europa de Est si Balcanica. Razboiul din Iugoslavia, declansat in 1991, este un exemplu notoriu in acest sens.

                            Daca Gyula Horn, ministrul de externe al Ungariei comuniste – vechimembru al serviciului secret maghiar AVO (vezi declaratia conteluiStephen Bethien, membru al Parlamentului ungar) si documenteletransmise de televiziunea ungara in mai l994 – a deschis granita pentrumiile de refuigiati est-germani aflati la frontiera cu Austria, in schimb, ZidulBerllnului a cazut, in urma unui asa-zis accident.

                            In realitate, inca de la mijiocul anilor ’80, KGB-ul a creat la Berlin o antena(rezistenta) ultasecreta, codificata Luci (Fulgerul), care actionaindependent de sediul est-german al KGB-ului, de la Kalhorst, si care nuavea nici cel mai mic contact cu STASI. Existenta acestei unitatiultrasecrete nu era cunoscuta decat de membrii Diviziei a 4-a a KGB-uluisi de cativa din membrii statului sau major de la Moscova, in primul randde generalul Anatoli Novikov. Sarcina grupului Luci: restructurareapeisajului politic est-german, conform strategiei Kremlinului, in pregatireareunificarii (vezi Raif Georg Reuth, Andrea Bonte „Das Komplott”,Munchen, 1993, p.210 si urmatoarele). Printre altele, grupul Luci organizamanifestatii de strada – unele insumand cate 100.000 de oameni – cucaracter anticomunist si chiar antisovietic.

                            Ori pentru a elimina din viata politica lideri interimari, ca Hans Modrow.Demolarea Zidului Berlinului a fost doar una din sarcinile grupului Luci, inmodelarea peisajului est-german, in vederea reunificarii negociate deKohl cu Gorbaciov.

                            Cele mai importante declaratii privind rolul KGB-ului in evenimentele din 1989 raman, probabil, cele ale presedintelui ceh Vaclav Havel. Dizidentbinecunoscut de peste trei decenii, Havel este unul dintre oamenii care -asemenea lui Lech Walesa – au facut istorie in Europa de Est.

                            Remarcabil este faptul ca, dupa ce a devenit presedinte al tarii sale, Havel nu a rescris istoria, dupa modelele binecunoscute, ci a continuat samarturiseasca adevarul, indiferent care ar fi fost acesta.

                            Astfel, Presedintele Havel a dezvaluit ca ‘Revolutia de catifea” de laPraga, din 17 noiembrie 1989, a fost declansata de KGB. Havel a definitaceasta operatiune drept „un complot pentru abolirea regimuluicomunist”, condus de brejnevistul Gustav Husak. Complotistii, potrivit luiHavel, s-au folosit de protestele studentilor pentru a ridica noul regim insa, si pentru a realizat reforma de tip gorbaciovist.

                            Tot Havel a mai dezvaluit ca, initial, s-a dorit aducerea la putere a unuimembru al cabinetului Dubcek (din 1968), aflat in exil la Viena, dar acestaa declinat oferta. Marturisirea lui Havel de la BBC (vezi filmul documentar”Czechmate”, (BBC) a fost apoi reluata, in rezumat, si in „Die Welt”, fiindsustinuta astazi si prin alte dovezi.

                            Astfel, generalul Viktor Grusko, adjunctul lui Vladimir Kriucikov(presedintele KGB-ului), a sosit in ajun, personal, la Praga, impreuna cuun grup de visautniki, ofiteri spetznaz (operatiuni speciale), careactioneaza de regula in civil. Gen. Grusko si gen. Teslenko (insarcinatulla Praga al KGB- ului) au condus, impreuna cu colegul lor, cehul AloisLorenc (Seful STB, Securitatea cehoslovaca), intreaga desfasurare arevolutiei de catifea dintr-un apartament conspirativ din Praga.

                            De remarcat ca Lorenc vizitase anterior Moscova, unde fusese instruitasupra viitoarelor evenimente. Practic, evenimentele de la Praga au foststarnite de locotenentul STB Ruzicka, cel care a transformat, cu ajutorulsovieticilor; manifestatia de comemorare a unei victime a militienilorpraghezi intr-una de protest.

                            Ofiterii spetznaz, care de la aeroportul „Ruzine” se imprastiasera in toataPraga, conform planului, l-au tinut permanent la curent pe gen. Grusko,seful lor, cu mersul revolutiei cehe. Un aspect interesant, semnalat decorespondentii straini: militienii praghezi, care s-au manifestat initialextrem de violent fata de manifestanti, au disparut apoi pur si simplu,lasand bulevardele in mana manifestantilor. Pentru multi corespondentistraini, violenta initiala neobisnuita a militiei pragheze a avut un caracterprovocator, deliberat.

                            In noaptea de 17 noiembrie 1989, gen. Grusko si echipa sa spetznaz auparasit Praga, la fel de discret precum aparusera. Revolutia de catifeaizbandise.

                            – In ceea ce priveste Romania, ne multumlm sa-l citam pe IgorToporovski, unul dintre colaboratorii lui Gorbaciov, care a explicat: „IonIliescu avea in vremea aceea legaturi destul de strinse cu PCUS si eradesemnat drept candidatul cel mai potrivit pentru a-l inlocui peCeausescu” Toporovski adauga: „Pentru a incepe operatiuneapropriu-zisa, noi am ales momentul cand Ceausescu se afla la Teheran,deoarece, altminteri, actiunea ar fi prezentat dificultati”. Despre prezentala Timisoara, apoi la Bucuresti, a turistilor sovietici n-are rost sa maiamintim. Acestia au actionat mana in mana cu ofiterii Romani de profil, dela unitatea 404, ca maiorul Ghergulescu ori simpaticul Trutulescu.Practic, rasturnarea lui Ceausescu s-a produs in cateva ore, in dimineatade 22 decembrie ’89, cand dictatorul a fost parasit, in mod subit, de toticolaboratorii. A fost arestat practic, in sediul C.C.-ului, expediat subescorta la Targoviste si executat dupa un proces sumar .

                            2. „REVOLUTIA”, CA TEHNICA A „LOVITURII DE STAT”

                            In cartea „Gorbacev and the Est-European Revolutions” (Gorbaciov sirevolutiile est-europene), publica la Londra in 1990, Mark Almod, profesorde istorie moderna la Oxford University, ajunge si el la concluzia carevolutia de catifea din Cehoslovacia a fost declansata de un complot alKGB-ului, dirijat la fata locului de gen. Viktor Grusko (sosit special inacest scop de La Moscova la Praga), impreuna cu rezidentul KGB-uluidin Cehosiovacia la acea vrerne, gen. Teslenko, si cu seful STB-uluiAlois Lorenc, iar Frontul Salvarii Nationale din Romania fusese, inrealitate, creat de KGB cu mult inaintea caderii lui Ceausescu. Almondnoteaza: „Moscova si KGB-ul au armat pistolul care a slujit la dareastartului pentru transformarile din Europa rasariteana si centrala, iaracestea s-au savarsit cu cea mai mare usurinta deoarece a fost suficientsa se activeze rezistentele care existau deja.”

                            La randul ei, Evghenia Albaz a oferit numeroase amanunte legate deaceste activitati ale KGB, in remarcabila sa carte Geheimimperium KGB (Munchen, 1992, pag.232 si urmatoarele).

                            In Polonia, in noiembrie 1987, ofiteni SB (securitatea poloneza) au oferitajutor logistic membrilor opozitiei, grupati in sindicatul Solidaritatea, innumele mimstrului de interne Kiszczak, pentru organizarea grevelor careau izbucnit in aprilie 1988 (vezi Francoise Tolirn, „Les fins ducomunisme”, pag. 47). Pe langa aceasta, SB-ul a propus Solidaritatii satipareasca si sa distribuie ziarele de opozitie (vezi Andrej Zarach, inSolidarnost Waszoca, nr. 300, feb.1993).

                            Pana la urma, Gorbaciov i-a dat lui Jaruzeiski ordinul de a abandonaputerea in favoarea Solidaritatii. Potrivit unei informatii aparute in presaamericana, in septembrie 1995, Solidaritatea numara, inca de lainfiintarea sa, peste un milion de membri de partid, inclusiv 42 dintre cei200 de membri ai Comitetului central ales in 1981.

                            Anatoli Golitin sustine in cartea sa „New Lies for Old” noi minciuni in loculcelor vechi) din 1984 ca in 1981 Solidaritatea fusese suprimata la ordinulKGB de catre Jaruuelski, tocmai pentru a convinge Occidentul deautenticitatea miscarii, iar conducerea sindicatului internata intr-un castel, cu tot confortul. Dupa negocierile lui Walesa cu guvernul comunist (martie1989), liderul Solidaritatii a acceptat ca 65% din Seim (parlamentulpolonez) sa revina comunistilor iar Jaruzelski – adica tocmai cel cesuprimase sindicatul in 1981 si decretase legea martiala- sa devinapresedintele primului Seim liber.

                            In decembrie 1990, Jaruzeleski s-a retras elegant iar Walesa a devenitprimul presedinte al Poloniei democrate.

                            La 2 martie 1989, Walesa a declarat saptamanalului sovietic „Timpuri noi”urmatoarele: „Vom lasa puterea in mainile comunistilor, dar va fi altfeldecat pana acum. O sa-i lasam sa-si slujeasca poporul mai bine, sarespecte legea si sa raspunda in fata societatii. Noi suntem pregatiti sacooperam constructiv cu asemenea autoritati.

                            In Ungaria, istoricul Istvan Nemeskurty ajungea la urmatoarea concluzie:Ceea ce am trait noi nu a fost o revolutie, fie ea de catifea sau nu. Ceeace s-a petrecut, si nu stim de ce, este ca marea putere care ne-asubjugat dupa 1945, ne-a eliberat dintr-o data. Ea a desfacut brusc funiape care ne-o pusese de „gat”. („Magyar Nemzet”, 16 martie 1991).

                            Aceste intelegeri geopolitice, cu caracter istoric, s-au materializat in 1989prin prabusirea, in numai cateva luni, a comunismului in toate tarileest-europene, printr-o serie de asa-zise revolutii, toate dirijate, faraexceptie, de serviciile secrete – KGB, in primul rind – dar si de serviciilesecrete occidentale, precum si de retelele acestora din tarileest-europene, pe un teren psihologic si de mentalitate pregatit minutiosdin vreme.

                            Mai exact, imediat dupa venirea globalistului Gorbaciov la putere in U.R.S.S., in 1985, prin utilizarea tehnicilor de dezinformare si manipularein masa. Estul si Vestul – Gorbaciov si Occidentul – se pusesera de acordin 1989 ca divizarea Europei sa fie abolita iar Germania sa fie reunificata(intre altele, si prin demolarea, simbolica, a „Zidului Berlinului”, operatiunedeclansata de grupul „Luci” (Fulgerul KGB-ului).

                            Scopul: reunificarea politica si economica a Europei, a construirii CaseiComune Europene, cum se exprima insusi Gorbaciov, ca o componentaesentiala a Noii Ordini Mondiale, preconizate de organizatiile globaliste, in primul rand de CFR (Council of Foreign Relations) si de ComisiaTrilaterala, organizatii care grupeaza elita politica bancara, stiintifica similitara aflata la putere in SUA de peste jumatate de secol, cu enormeinfluente si ramificatii in lumea intreaga.

                            Or, pentru a reunifica Germania, apoi Europa, pentru construirea uneiCase Comune Europene era necesar ca, mai intai, vechile regimuritotalitare, comuniste, din estul Europei sa fie rasturnate. Sarcinarasturnarii acestor regimuri a fost incredintata, in chip firesc,profesionistilor serviciilor secrete din est si din vest, specializati in tehnicaloviturii de stat si a manipularii in masa.

                            Calea urmata a fost insa adaptata situatiei concrete din fiecare taracomunista est- europeana, mergand de la puciul de palat (Bulgaria) larevolutii (Cehoslovacia, Germania rasariteana, Romania), mai mult saumai putin de catifea, mai mult sau mai putin sangeroase.

                            Trebuie precizat ca exista trei tipuri, trei scenani posibile, pentru a realizao lovitura de stat si a prelua puterea:

                            – 1) „lovitura de palat”;

                            – 2) „puciul militar”;

                            – 3)”revolutia populara”.

                            1. Prima forma a loviturii de stat – „lovitura de palat” – se realizeazadeparte de ochii si urechile multimii, apartine de regula unei factiuni aflatala putere, apropiata clanului conducator (uneori chiar din cadrul clanului),si se sprijina pe unii sefi militari sau din serviciile secrete cistigatii departea complotistilor.

                            2. A doua forma a loviturii de stat, „puciul militar”, se deruleaza la vedere, cu desfasurarea de trupe si tancuri pe strazi, de cateva unitati rebele sipoate avea caracter sangeros, mai ales daca exista confruntari cu trupelefidele clanului conducator. Nu antreneaza insa masele si urmaresteacelasi obiectiv: arestarea sau suprimarea sefilor statului.

                            3. A treia forma a lovituni de stat, asa-zisa „revolutie”, este, de regula,sangeroass. “Revolutia populara” are doua componente:

                            Un „puci militar”, mascat de o „revolta-populara”, provocata prindezinformare si manipulare. Presupune scoaterea maselor in strada.Tipica pentru „lovitura de palat” a fost, de pilda, arestarea in 1943 a luiMussolini, chemat pentru o asa-zisa „audienta” la regele Victor Emmanuelsau arestarea (dupa modelul italian) a lui Antonescu, la Palat, in august ’44. In 1989, schimbarea lui Jivkov in Bulgaria, cu Mladenov, a fost oastfel de „lovitura de culise”.

                            In schimb, o lovitura de stat prin „puci militar” a constituit-o debarcareapresedintelui comunist Salvador Allende Gossens de catre armata (Chile, 1973), in momentul cand acesta pregatea (ajutat de serviciile secretesovietice si cubaneze) propria sa lovitura de stat, impotriva armateichiliene, si instaurarea comunismului in Chile.

                            La fel de tipice au fost toate „puciurile militare”, derulate in anii ’50 si ‘’60 in statele latino-americane, cu sprijinul secret al CIA, ca Operatiunea“Diabolo”, din 1954, contra presedintelui procomunist Jacobo Guzman din Guatemala ori „Lovitura de cocaina” din Bolivia din 1982, contrapresedintelui Heman Zauso. Toate, orchestrate de asi ai operatiunilorspeciale, paramilitare, din cadrul CIA, ca Howard Hunt, Frank Sturgis oriGuy Bannister.

                            Cit despre revolutii, mentionam doua asemenea lovituri de stat, exempletipice in materie. Astfel, asa-zisa mare revolutie bolsevica din octombrie afost in realitate un simplu puci, finantat de „Banca Imperiala” a Germanieisi realizat cu agenti germani, dupa ce Berlinul ii teleghidase anterior peLenin si vreo 400 de bolsevici, cu un tren plumbuit, din Elvetia (undeacestia se aflau in exil) in Rusia.

                            Pentru ca Lenin sa preia puterea si sa incheie o pace separata in Est cuGermania, iar aceasta sa-si transfere grabnic trupele in Vest (debarcauamericanii). In acest scop, pana si presa bolsevica („Pravda”) a fosttiparita cu finantare germana.

                            Se cunosc astazi foarte exact, din documente, numele ofiterilor germanicare au condus puciul de la Palatul de Iarna din Petersburg. Interesanteste ca, pana in 1921, agentii germani au asigurat securitatea personalalui Lenin si a conducatorilor bolsevici, in timp ce consilierii militari germanidirijau Armata Rosie in Razboiul civil. Doar masa de manevra a fostruseasca.

                            Ceva mai aproape de zilele noastre, realizata printr-o „revolutie populara”dirijata de serviciile secrete, a fost „Operatiunea Ajax” a CIA, de laTeheran din 1953.

                            Dupa ce sovieticii organizasera anterior o lovitura de stat, rasturnindu-lpe Sah de la putere si impunind in schimb o marioneta a Moscovei, pepresedintele Mossadegh (fostul prim-mimstru), CIA a contraatacat.” Kermit” Roosevelt, cu ajutorul lui Otto Skorzeny (racolat de americani lasfarsitul razboiului, prin intermediul lui Gehien, pe „Filiera sobolanilor”), adeclansat o „revolutie populara” la Teheran, incitand populatia religioasaimpotriva lui Mossadegh, descris drept un ateu, o marioneta bolsevica acomunistilor iranieni sustinuti de Moscova.

                            Manipuland astfel populatia revoltata, agentii CIA l-au alungat peMossadegh. Sahul (refugiat cu familia la Roma) s-a intors la Teheran,pre!uandu-si tronul iar SUA, influenta asupra Iranului.

                            O a doua precizare, importanta: toate serviciile secrete ale marilor puteriori ale puterilor regionale detin unitati specializate in declansarea derevolte populare, revolutii si miscari de eliberare.

                            Aceste unitati sunt formate din experti in tehnicile dezinformarii simanipularii maselor, care actioneaza in tarile-tinta, sub acoperiri diverse, la momentul oportun: turisti, ziaristi, diplomati, echipe de caritate, preoti,sportivi etc.

                            Asadar, fiecare serviciu secret important include si o unitate speciala, care se ocupa de organizarea revoltelor populare, revolutiilor si amiscarilor de eliberare.

                            Facem aceste precizari pentru a clarifica confuziile, cultivate deliberat decei interesati sa profite in plan politic, prezentandu-se natiunii dreptemanati ai unei revolte spontane a poporului, asadar impusi de vointapopulara liber exprimata, cu avantajele politice conferite de o asemeneaimagine publica. Fara sa mentioneze, bineinteles, si culisele care au facutposibila declansarea revoltei spontane si a manipularii maselor, soldatauneori cu varsare de sange nevinovat, de la cateva persoane pana lacateva sute sau chiar mii de morti.

                            Pusa, de regula, pe seama odiosului regim proaspat rasturnat si aaparatului de represiune al fostului dictator.

                            Regizorii adevarati, cei care au stat in umbra revoltei populare, arevolutiei, manipulind opinia publica prin mass-media, precum si nucleulparamilitar utilizat in lovitura de stat, raman ani de zile – ori pentrutotdeauna – necunoscuti marelui public.

                            Caci profanii nu sunt niciodata tolerati in templul conspiratiei. Complotistiiprefera sa pozeze, in astfel de situatii, drept persoane aduse la putere pecreasta valului revoltei populare. Oameni care se cunoscusera in acelemomente fierbinti, niciodata mai inainte. Fara nici o legatura cu fostulregim ori, mai ales, cu fortele externe. Negarea implicarii fortelor externein orchestrarea unei revolutii populare este o axioma pentru noii emanati.Culisele sunt categorisite drept scenarii si teorii conspirativiste.

                            Poporul si revolta spontana, iata cuvintele cheie, rituale.

                            3. „COMPLOTUL GENERALILOR” – LOVITURA DE STAT ESUATA DIN 1984

                            In Romania, manevrele KGB-ului si GRU-ului, precum si operatiunileacestora de influentare a principalilor actori ai evenimentelor dindecembrie ’89, datau de mai multi ani. In iunie ’89, doua personajeemblematice se intalneau in Parcul Herastrau: Ion Iliescu si generalulNicolae Militaru. intalnirea conspirativa a celor doi a fost confirmata, ulterior, atat de Petre Roman in „Le Monde” din 05.01.1990, cat si deSilviu Brucan intr-un interviu din martie 1990.

                            Din declaratia unui fost securist, din echipa de filaj, reiese ca Militarudorea sa-l informeze pe Iliescu, cu ocazia plimbarii lor conspirative,despre constituirea unei alte grupari cu numele de Front. In iarna lui1988, Comitetul Salvarii Nationale – infiintat inca din 1984 – setransformase in Frontul Salvarii Nationale. Acum aparuse concurenta.

                            In 1982, generalul Militaru il contactase pe Iliescu la spitalul „Elias”.Iliescu venise la „Elias” ca sa-i faca o vizita lui Valter Roman iar gen.Militaru, internat si el in spital, profitase de moment si-l abordase direct peIliescu: „Dom’le, nu se gasesc in Romania niste forte sa-l arunce pestebord pe Ceausescu?” Prudent, Iliescu s-a ferit sa dea un raspunstransant dar, dupa ce generalul Militaru s-a externat, l-a rugat sa-l vizitezela „Consiliul National al Apelor”, unde Iliescu avea rang de ministru. Ceidoi s-au deplasat cu masina institutiei pina in Parcul Herastrau, ca sa seexplice.

                            Principala dilema a celor doi conspiratori a fost explicata mai tarziu, nufara umor, de generalul Militaru. Iliescu era de parere ca, pentrurasturnarea lui Ceausescu, trebuia organizat un soi de puci militar. „Cativa militari, un fel de pir-pir-pir si cu asta basta!” ii rezumase Iliescutoata filozofia complotului. Militaru, in schimb, sustinea implicarea maselorin lovitura. „Dom’le, daca nu sunt angrenate si masele populare, nu iesenimic.” Pana la urma s-au despartit, fiecare cu ideea lui. „Ne-am despartitcu aceasta idee: el cu pir-pir-ul lui si eu cu masele populare”, si-a amintit,mai tarziu, Militaru. Decizia urma, bineinteles, sa fie luata in alta parte.

                            La Moscova, in iunie ’89, cand cei doi se plimbau prin Herastrau, lucrurileevoluasera mult fata de anii ’82-’84. In ’87, pe fundalul deschis deoperatiunea tip „maskirovka” lansata de Gorbaciov, prin vehiculareaconceptelor-capcana de glasnosti (transparenta) si perestroika (restructurare) – care incerca sa induca din nou in mass-media ideeacomunismului reformabil (dupa aceea a comunismului cu chip uman,experimentat in cursul Primaverii de la Praga din ‘6 – Iliescu publicase unarticol, Creatie si informatie, in care mesajul cifrat catre tovarasii sai era:

                            Este necesar sa introducem «restructurarea» (perestroika). Filiatiaspirituala era foarte clara: Gorbaciov si operatiunea de imagine pe careacesta o derula din 1985, cu sprijinul Directoratului I al KGB. Or, glasnostisi perestroika nu erau niste concepte noi.

                            In sec. XIX, tarul Alexandru al Il-lea, in instructiunile sale catre cenzura,sustinea ca presa trebuie sa dea dovada de glasnosti – o transparentalimitata si subtil controlata – atunci cand articolele sau cartile dezbateaureformele din Rusia timpului. Mai clar fusese Cernasevski, in „Scrisoarefara adresa” (republicata la Moscova, in 1983), unde la pag. 495denunta, foarte transant, glasnosti-ul pe care il definea astfel: „expresiebirocratica plasmuita sa inlocuiasca conceptul propriu-zis al libertatii deexprimare”. Era imposibil ca acest substitut perfid al libertatii propriu- zisede opinie sa nu atraga atentia bolsevicilor si propagandei lor.

                            Potrivit lui Michel Hellei, Lenin insusi folosise cuvantul glasnosti depatruzeci si sase de ori in scrierile sale. NEP-ul (Noua PoliticaEconomica), perioada de liberalizare relativa din Rusia dintre 1921 si1928, fusese prezentata de Lenin drept o perestroika si un glasnosti,dupa anii comunismului de razboi (1918- 1921). Stalin folosise, la randulsau, conceptul de perestroika, in anii ’30 si ’40. Prin articolul „Creatie siinformatie” din 1987, Iliescu isi deconspira inca o data legaturile vechi pecare la avea cu U.R.S.S. si aparatul de influenta al Moscovei.

                            Promovat de Ceausescu dupa 1965, Iliescu devenise, la 38 de ani,membru al Comitetului Central. Apoi, in 1971, secretar al CC al PCR,responsabil cu propaganda. Dupa calatoria lui Ceausescu in China si inCoreea de Nord din 1971, Iliescu primise sarcina sa regizeze un fel deminirevolutie culturala romaneasca si sa organizeze cultul geniuluicarpatin.

                            Cum Iliescu se considera, inca din 1968, alternativa la conducereapartidului, nu s-a aratat dispus sa intretina cultul celui pe care, de fapt,abia astepta sa-l inlocrnasca de la putere. Temator fata de perspectivaca Moscova sa-l schimbe cu Iliescu, Ceausescu l-a expediat pe acestasecretar doi al judetului Timis, apoi prim-secretar la Iasi.

                            Ruptura de Ceausescu si adevarata marginalizare a lui Iliescu a aparutabia in 1984, cand Iliescu si-a pierdut calitatea de membru al ComitetuluiCentral, devenind director la Editura „Tehnica”. Functie, oricum, inclusain nomenclatura partidului. in 1986, imediat dupa venirea lui Gorbaciov laputere, Iliescu iese in fata.

                            Celalalt plimbaret prin Herastrau in iunie ’89, generalul Militaru,participase la toate conspiratiile urzite contra lui Ceausescu. Format in U.R.S.S. – ca si Iliescu – dar la scoala GRU-ului (serviciul secret militarsovietic), gen. Militaru se aliase inca din 1973 cu gen. Ion Ionita ministrulApararii Nationale, impotriva lui Ceausescu. Dupa ce Militaru a fostmartor la o discutie telefonica dura a lui lonita cu Ceausescu, ministrulApararii l-a chestionat transant:

                            – „Ma tu esti de acord cu mine?”

                            – „Da”, a raspuns prompt Militaru.

                            – „Ramai pe langa mine, vor urma si altele”, a prevestit lonita.

                            Potrivit lui Militaru, in 1974, in padurea Baneasa, Maurer – mazilit si el deCeausescu – i-a spus „Esti tanar, poti sa mai faci ceva pentru tara asta,Militarule. Eu te ajut cu ce pot, dar daca o faci, fa-o. Este absolutnecesar” Militaru a incercat sa puna in legatura grupul generalului Ionitacu grupul civililor condus de Iliescu, intre care se numara VirgilMagureanu, dar si Vasile Patilinet ori Virgil Trofin (depistat, marginalizat sisinucis in 1982). In 1983, prima tentativa de lovitura esueaza.

                            Un an mai tarziu, avertizati din vreme de Ioan Ursu cu detaliile vizitei inGermania Occidentala a lui Ceausescu, programata pentru toamna, afost elaborat alt plan pentru o lovitura de stat militara, cu sprijinul aripiicivile a conspiratiei.

                            Informat de securitate, Ceausescu a dispus trecerea in retragere a maimultor generali si mutarea unitatilor rebele din Bucuresti, intr-o singuranoapte, organizatia conspirativa a generalilor s-a dizolvat, cel putinaparent, iar Patilinet a disparut apoi intr-un accident de masina in Turcia.Dispare ulterior, in conditii suspecte, si Ion Ionita.

                            Militaru considera ca tradatorii din 1984 se pare ca fusesera generaliiDragu si Popa. In iarna ’84/’85 ia fiinta „Comitetul Salvarii Nationale”,devenit in 1988 „Frontul Salvarii Nationale”.

                            In 1987, Militaru se deplaseaza la Constanta si ia legatura cu consululsovietic, care il asigura ca U.R.S.S. va fi prima tara care sa recunoastenoile autoritati, in cazul rasturnarii lui Ceausescu. Un alt contact alcomplotistilor cu Moscova a fost consulatul sovietic de la Constanta, pringen. Vasile Ionel. Dupa moartea lui Ion Ionita (1987), Iliescu si Militarustabilisera sa se intalneasca in prima zi de marti, de la inceputul fiecareiluni. In vara lui ’89, au loc alte doua evenimente importante, ramase in umbra: gen Stanculescu si familia isi petrec, ca din intamplare, concediulla Lacul Balaton, in compania ministrului ungar al Apararii, FerenczKarpati; exilat la Damaroaia, Silviu Brucan face in noiembrie ’89 navetaDamaroaia – Washington – Moscova, unde afirma ca s-ar fi intalnit cuGorbaciov si ar fi discutat cadrul in care urma sa cada Ceausescu, ca sicel al viitoarei noi puteri, exilat la Focsani, Virgil Magureanu intreprinde siel cateva vizite in U.R.S.S., in a doua parte a lui ’89.

                            4. „FIRUL ROSU” CU KREMLINUL: ILIESCU, STANCULESCU SIMILITARU AU TINUT PERMANENT LEGATURA CU MOSCOVA DINSEDIUL M.Ap.N.

                            Intrat in istorie prin celebrul sau picior de ghips, jocul generaluluiStanculescu din ’89 include si cateva pete albe, mai importante poatedecit piciorul ghipsat. Prima, si cea mai importanta dezvaluire, este caStanculescu si-a petrecut concediul din vara lui ’89 la Lacul Balaton dinUngaria, impreuna cu familia, in compania ministrului ungar al Apararii, gen. Ferencz Karpati, si el in vacanta cu familia.

                            Provenit dintr-o familie de ofiteri din Tecuci, gen. Stanculescu a jucat unrol cheie sub regimul Ceausescu, in domeniul sensibil al comertului cuarme. Intr-un amplu interviu din Ziua, Stanculescu a amintit cativaparteneri, pe care i-a cunoscut in afacerile cu armament ale clanuluiCeausescu.

                            Printre acestia se numara si sirianul Al-Kassar, unul dintre pioniibinecunoscuti ai Moscovei in Orientul Apropiat, implicat in multe dintreafacerile oculte din anii ’79-’80 (inclusiv in afacerile „Lockerbie” si „AchileLauro”).

                            Potrivit unor surse ungare, gen. Stanculescu s-ar fi angajat in vara ini ’89 la Balaton ca Armata Romana nu va interveni in cazul unor actiuni anti -ceausiste (informatie confirmata si de Antonia Rados in „DieVerschworung der Securitate” (Hamburg, 1990). De ce in Ungaria?

                            Este cazul aici sa precizam un aspect foarte important, pentru a intelegemai bine rolul Ungariei in declansarea evenimentelor din vestul Romaniei(Ardeal si Banat).

                            In primul rand, in Ungaria se afla in ianuarie 1989 comandamentulgrupului de Armata Forta-Sud a U.R.S.S., aflat sub conducereagen.lt.Demidov, corp de armata responsabil cu operatiunile in spatiul sud-est european. In cadrul Fortei-Sud din Ungaria, functiona o unitatespetznaz, pentru operatiuni speciale, cu profil de cercetare-diversiune inspatele inamicului.

                            Altfel spus, expertii in declansarea, intre altele, de revolte, revolutii orimiscari de strada. Unitatile de tip spetznaz includ, de regula, atat unitatide tip comando (militare) dar si unitati care actioneaza in civil pe teritoriulinamic.

                            Civilii poarta numele de visuatniki si ei au fost semnalati in Romania, indecembrie’89, in celebrele masini Lada ca turisti sovietici, atat laTimisoara, cat si apoi la Bucuresti. Comandamentul general al unitatilorspetznaz se afla la Moscova, in subordinea GRU (spionajul militarsovietic), aflat in ’89 sub comanda gen. G. F. Krivosiev, adjunct al sefuluiMarelui Stat Major, maresalul S. F. Ahromeiev.

                            Interesant este si alt detaliu: Directia a 13-a, de dezinformare activa,creata in 1967 de maresalul Ogarkov, l-a avut la comanda din 1974 chiarpe maresalul (pe atunci general) Ahromeiev. Asadar, la Balaton, gen.Stanculescu i-a avut drept parteneri atat pe ministrul ungar al Apararii, gen. Karpati, cat si pe gen. Demidov. iar prin acesta, pe gen.Krivosiev(comandantul GRU si unitatilor spetznaz), adjunctul maresaluluiAhromeiev, Seful Marelui Stat Major sovietic, mana dreapta a ministruluisovietic al Apararii, Dimitri Iazov. Adica, intreaga filiera militara sovietica.

                            In tot cursul eveninientelor din 22 decembrie 1989 si in zilele urmatoare, gen. Stanculescu nu s-a miscat din sediul M.Ap.N. Chiar atunci cand gen.Guse l-a amenintat cu executia, pentru ca a refuzat sa se prezinte in fatalui, Stanculescu s-a rezumat la a-i da un telefon lui Guse, dar nu a parasitsediul M.Ap.N. De ce oare? Trebuie sa dezvaluim un mic detaliu, ascunscu grija de complotisti, timp de zece ani: M.Ap.N. era singurul punct careavea o legatura directa cu Moscova si cu toate capitalele tarilor membreale Tratatului de la Varsovia, inclusiv cu comandamentul acestuia.Deoarece Comitetul Central nu era un obiectiv militar, aceasta nu avea olegatura directa cu Moscova. Cand gen.Guse a fost apelat in ruseste la C.C. si a dat celebrul raspuns, tot in ruseste, ne panimaiu pa ruski (nuinteleg ruseste), el fusese apelat din Romania, in scop de compromitere.Militarii si Stanculescu, in schimb, au tinut permanent legatura cuMoscova si comandamentul Tratatului de la Varsovia din sediul M.Ap.N.lata de ce s-a deplasat acolo si Iliescu.

                            La sediul M.Ap.N. se primeau ordinele Moscovei si ale Tratatului de laVarsovia.

                            Poporului roman nu i s-a spus insa nimic despre acest detaliu, in deceniulcare a trecut, pentru a se crea astfel legenda revolutei spontane, ceacare l-ar fi emanat pe Iliescu, prin vointa maselor, pe creasta valuluipopular etc. In realitate, dupa cum vom vedea, toate directivele veneaude la Moscova si comandamentul Tratatului de la Varsovia, prin legaturatelefonica dfrecta de la M.Ap.N. Dar despre firul rosu, secret, romaniin-au aflat decit in anul 2000.

                            Intr-un interviu dat de Brucan in mai 1990, acesta a confirmat ca,impreuna cu Iliescu, vizita aproape saptamanal in 1989 ambasadasovietica de pe soseaua Kiseleff. Chipurile, pentru a citi “Pravda”. Desi Ceausescu il exilase in Damaroaia, Brucan a putut pleca totusinestingherit la Washington, cu un pasaport furnizat chiar de gen.Vlad. De la Washington, Brucan s-a deplasat direct la Moscova.

                            El a sustinut apoi ca a discutat cu Gorbaciov cadrul in care urma sa sedesfasoare revolutia romana, precum si cel trasat de Kremlin viitoareiputeri: conservarea partidului unic, cu tolerarea factiunilor si toatacosmetizarea, dupa modelul perestroika.

                            O serie de participanti celebri la revolutie, desi se aflau subsupravegherea stricta a Securitatii, au putut calatori in RFG, in U.R.S.S. etc. Sovieticii, in vara lui 1989, incep sa intoarca vizitele.

                            Din marea tara vecina de la rasarit, in care unii avusesera marea bucuriesa studieze (intre altele la sectia A a Directoratului I din KGB) sosesc laBucuresti vizitatori misteriosi, care intra discret in contact cu diversicomunisti, cazuti in dizgratia lui Ceausescu de-a lungul anilor, pe care iiatrag in discutii detaliate privind necesitatea reformarii comunismului,tatonandu-i cu privire la atitudinea fata de glasnosti si perestroika. Inciuda spontaneitatii evenimentelor din decembrie 1989, toti cei contactatide sovietici au dat fuga, in 22 decembrie ’89, sa raspunda apeluluitelevizat al lui Iliescu, pentru intalnirea de la orele 17 fix, din fata C.C.-ului.

                            In preajma Congresului al XIV-lea al P.C.R., desfasurat in noiembrie, Elena Ceausescu l-a convocat pe gen. Iulian VIad si i-a inmanat o lista cuproscrisii, printre care si Marcel, alias Iliescu, fostul favorit cazut indizgratie dupa 1980, mazilit la Ape, apoi la Editura Tehnica. Proscrisiitrebuiau arestati si tinuti sub supraveghere, pe tot timpul Congresului. Vlad a luat lista si i-a trimis imediat vorba lui Marcel sa nu stea acasa, invila de la Floreasca. Marcel a cerut insa ajutorul familiei Petre Roman,reusind sa se ascunda la Snagov. (Vezi declaratia data de gen. Militarului Jean Paul Man in „Nouvel Observateur”, mai ’90).

                            Cele patru zile ale Congresului P.C.R. au fost petrecute de Ion Iliescu inlinistea si splendoarea specifice sfarsitului de toamna de la Snagov (veziAntonia Rados, op.cit.). Marcel nici n-avea de ce sa se impacienteze. Elstia prea bine pentru cine bat clopotele. Nu scrisese el, inca din 1987, inarticolul de camuflaj Creatie si Informatie ca: „Este necesar sa introducemrestructurarea”, deci perestroika gorbaciovista?

                            5. CITEVA MII DE TURISTI SOVIETICI, DIN FORTA SPETZNAZ, AUPARTICIPAT LA LOVITURA DE STAT DIN DECEMBRIE 1989

                            Punerea in scena a loviturii din decembrie ’89 a avut o repetitie generalain noiembrie 1987 cand, la doar cateva luni dupa vizita lui Gorbaciov laBucuresti, pe 15 noiembrie 1987, a izbucnit revolta de la Brasov, omanifestatie muncitoreasca care a coagulat repede nemultumitii orasului,intr-o duminica in care in Romania aveau loc alegeri. Devastarearegionalei de partid, cele cateva momente de libertate ale brasovenilor,apoi interventia in forta a trupelor de interne au prevestit dezastrul luiCeausescu din decembrie ’89.

                            Postul Europa Libera a intrat in actiune, difuzand comentanile lui SilviuBrucan, pe marginea evenimentelor, cateva saptamani la rand.

                            Un fapt a iesit in evidenta: gradul de nemultumire al maselor atinsesepragul exploziei sociale. Era suficient un detonator pentru ca barierapsihologica a fricii colective sa fie depasita iar populatia, bine manipulata,sa ia cu asalt obiectivele din oras.

                            Repetitia generala din ’87 nu s-a rezumat la Brasov. Incidentele din 15noiembrie ’87 au fost sustinute apoi de manifestatii ale studentilor la Iasisi Timisoara. Axa Iasi-Brasov-Timisoara a revoltei din ’87 va functiona siin 89, chiar daca evenimentele planuite pentru 15 decembrie ’89 la Iasi nuau amorsat o revolta de proportii ca la Timisoara, datorita proasteiorganizari.

                            Un lucru aparea clar: in ’87, pentru rasturnarea guvernului Ceausescu, era necesara declansarea simultana a revoltei in mai multe oraseindustriale, culminand cu Bucurestiul. La Brasov, in noiembrie 1987, aiesit la iveala si capacitatea de represiune a regimului dar, mai ales,faptul ca mamaliga poate exploda. Invatamintele din 15 noiembrie ’87 vorfi aplicate doi ani mai tarziu, cand spetznaz-ul sovietic va intra in actiune.

                            Declansarea evenimentelor din decembrie ’89 a fost precedata de un faptocultat sistematic de „emanati”, in ultimii 10 ani. Dupa data de 10decembrie ’89, in Romania patrund un numar fara precedent de turistisovietici. Coloane intregi de automobile Lada, cu cate patru barbatiatletici, sunt semnalate la granita cu U.R.S.S., Bulgaria si Ungaria. Undetaliu merita, deasemenea, mentionat: turistii sovietici au patruns in Romania fara pasapoarte, ceea ce dovedea o complicitate la nivel inalt. Conform unor statistici, se estimeaza la cateva mii numarul turistilorsovietici patrunsi in Romania in decembrie ’89.

                            Pe 13 decembrie ’89, rapoartele inspectoratelor de securitate Olt si Doljsemnalau deplasarea masiva a coloanelor de automobile Lada, cu turistisovietici, in directia Timisoara. La o singura statie PECO, de exemplu, afost semnalata o coloana de 12 autoturisme Lada. Turistii sovietici,atletici si sobri, au evitat orice contact cu bastinasli romani. S-a remarcatfaptul ca, de regula, sovieticii evitau hotelurile, preferand sa ramanapeste noapte in masini, prin parcari si campinguri. Si serviciile secreteoccidentale au remarcat invazia de turisti sovietici din Romania in primajumatate a lui decembrie ’89.

                            Turistii sovietici formau forta de SOC spetznaz, constituiti din operativi aiGRU, care actionau in civil (visuatniki), la care ne-am referit mai inainte.Totodata, la granitele Romaniei se semnaleaza constituirea unor forte deinvazie militara straina. La granita cu U.R.S.S., in zona Galati-Braila, s-asemnalat o forta de interventie sovietica alcatuita din trupe de infanterie sitancuri. La granita cu Bulgaria, la Ruse, se semnaleaza o concentrare aunitatilor franceze GIGN. In timp ce la frontiera romano-ungara se aflau,gata de interventie, unitati vest- germane din cadrul cunoscutei forte GSG9.

                            Elemente ale AVO ungar si UDB iugoslav sunt semnalate in Banat siArdeal, in ciuda faptului ca Ceausescu, reintors la Bucuresti de la ointalnire a Pactului de la Varsovia desfasurata la Moscova (unde avuseseo discutie la cutite cu Gorbaciov, care ii daduse un ultimatum privindintroducerea in Romania a schimbarii, a politicii de perestroika),dispusese, subit, ca trupele de graniceri (17.000 de militari) sa treaca insubordinea Ministerului de Interne. La 1 decembrie ’89, la o sedinta aCEPEX, Ceausescu isi criticase aspru clica de potentanti. Dupa caderearegimurilor totalitare din Europa de Est, cu complicitatea vizibila aMoscovei, potentantii lui Ceausescu intelegeau insa perfect ca jocurileerau facute intre Gorbaciov si Occident, si ca zilele lui Ceausescu eraunumarate.

                            Pe 17 decembrie, la un CEPEX de criza, Ceausescu anunta:

                            „Stim deja ca atat Est-ul cat si Vest-ul vor sa schimbe totul.” A doua zipleca in Iran. La reintoarcere, pe 20 decembrie, i se spune ca laTimisoara lucrurile s-au mai calmat. Rosteste un discurs televizat dinstudiourile TV aflate in subsolul Comitetului Central. La sugestia, se pare, a lui Barbu Petrescu, Ceausescu organizeaza un miting a doua zi, 21 decembrie. In timpul discursului rostit de Ceausescu la mitingul din fata C.C.-ului se aud brusc tipete de femei, rapait de gloante si scrasnete de tancuri. Ce se intamplase? La mitingurile lui Ceausescu, de regula, echipa de sonorizare utiliza o banda de magnetofon cu urale, aplauze si lozinci, amplificate prin statii in intreaga zona. Pe 21 decembrie, o echipa instalata in podul Ateneului s-a cuplat la reteaua de amplificare a Pietii Palatului si, in plina cuvantare a lui Ceausescu, a introdus in statie o banda sonora inregistrata anterior, la represiunea din fata Catedralei de la Timisoara. Pe banda se aud urlete de femei, rapait de mitraliere si scrasnete de tancuri. Pe 21 decembrie, cand banda este introdusa in statia de amplificare de echipa din podul Ateneului, lumea adunata la miting aude rapaitul de gloante si urletul femeilor dinspre zona Victoriei. Cei prezenti intra in panica, refugunda-se. Ceausescu, lipsit de vizibilitate in balconul C.C.-ului, nu intelege ce se petrece si striga: „Stati linistiti tovarasi.” Elena striga si ea. Prea tarziu. Mitingul s-a spart. Alti manifestanti intra in Piata Palatului, cu pancarte anticeausiste. Se formeaza in Piata Universitatii un nucleu de rezistenta. Printre manifestanti se afla insa numerosi securisti in civil, care pozeaza in anticomunisti. Dupa-amiaza si noaptea are loc represiunea. De pe blocul Dalles si de pe fostul Carlton, echipe speciale de lunetisti trag asupra manifestantilor (conform declaratiilor locatarilor).

                            Avertizat, Ion Iliescu isi ia ramas bun de la colegii de la Editura Tehnica si pleaca intr-o directie secreta. S-a spus ca s-ar fi deplasat la Televiziune. Conform anchetei Antoniei Rados (op.cit.) Iliescu s-a deplasat mai intai la sediul M.Ap.N. care, cum am aratat anterior, avea legaturi telefonice cu Moscova si cu tarile membre ale Tratatului de la Varsovia. De la aparatul cu nr. 261, Iliescu a luat contact cu toate capeteniile Armatei si Securitatii, asigurandu-se mai intai de sprijinul lor, apoi a convocat o reuniune pentru orele 15.00, in biroul ministrulul Apararii. Abia dupa aceea, Iliescu a plecat in graba la TVR. Pe fir direct, M.Ap.N.-ul ramane in contact permanent cu gen. Piotr Lusev, cel care preia conducerea operatiunilor din Romania. (vezi interviul lui Militaru din „Nouvel Observateur”, mai 1990, precum si interviul cu Mihai Lupoi)

                            In sediul C.C.-ului, gen. StancuIescu apare pentru prima data in civil in fata lui Ceausescu, cu piciorul in ghips, si il anunta ca afara sunt muncitori, dupa ce dictatorului i se spusese tot timpul ca sunt doar niste huligani. Il convinge apoi sa paraseasca cladirea C.C., insotit de o garda civila. Desi Ceausescu putea sa plece din C.C. pe mai multe cai, Stanculescu il convinge sa ia elicopterul, solicitat insistent chiar de el. In felul acesta, masele pot vedea ca dictatorul fuge. Intre timp, Securitatea deschide emisia in televiziune. O legaturi directa, facuta dintr-o camera de la etajul 7, de langa blocul studiourilor, permite Televiziunii Romane Libere sa transmita in releu, via Praga si Belgrad, atat in Est cat si in Vest. In „Studioul 4,” sunt adusi grabnic o multime de artisti, regizori, poeti, filosofi, figuri binecunoscute, in frunte cu dizidentul Mircea Dinescu (eliberat din arestul la domiciliu de ambasadorul o!andez Stork). Toata lumea face declaratii entuziaste. Din „Studioul S”, insa, Securitatea vegheaza. La etajul II, directorul Petre Constantin, un vechi activist, este asistat de Dan Martian, lector la „Stefan Gheorghiu”, un apropiat al lui Iliescu.

                            Dupa regizorul Sergiu Nicolaescu, apare la TVR gen. Militaru care il cheama insistent pe Iliescu. Apare si Lupoi, omul lui Stanculescu, care ramasese la M.Ap.N., unde exista legatura directa cu Moscova. Soseste in cele din urma si Iliescu, care tuna si fulgera impotriva lui Ceausescu, la. ora aceea arestat la Targoviste. Anunta formarea „Consiliului Salvarii Nafionale” si cheama oamenii responsabili, la orele 17.00, la C.C. Dupa o jumatate de ora, Iliescu reapare, dar in „Studioul S”. Mult mai sigur pe el, apeleaza membrii de partid, disociindu-i de cel care intinase nobilele idealuri ale socialismului. Pleaca imediat, insotit de Silviu Brucan. Citeva minute dupa ce Iliescu a parasit TVR, cei din „Studioul 5” inchid emisiunea si „Studioului 4”. Pretext: s-a incins aparatura. Poetilor, filosofilor si artistilor li s-a pus astfel pumnul in gura. Rolul lor, in acreditarea lui Iliescu in ochii Romanilor, se incheiase. Nu mai era nevoie de figuratie.

                            In acest timp, Iliescu se grabea la intalnirea secreta de la Ministerul Apararii din Drumul Taberei, unde ii asteptau capii Armatei si Securitatii. Dupa un accident minor de masina, in Piata Victoriei, Iliescu si-a facut aparitia la Ministerul Apararii cu oarece intarziere. Generalii Stanculescu, Chitac, Mortoiu si altii ii asteptau nervosi. Sedinta secreta a debutat pe un fond de haos si neliniste: multi se intrebau ce cauta un civil, ca Iliescu, printre ei. Iliescu a cerut crearea unui organism provizoriu, care sa preia puterea in tara, pina la viitoarele alegeri. La sfarsit, l-a numit pe generalul Guse, seful Statului Major General, ca sef al comandamentului central al revolutiei, iar adjunct pe generalul Chitac, in acel moment comandantul trupelor de Securitate. I-a numit pe generali, desi in acel moment Ion Iliescu nu avea nici o functie oficiala, era un simplu cetatean, director al unci edituri de stat. Apoi, insotit deo parte dintre cel prezenti, Iliescu s-a grabit sa ajunga in Piata Palatului. ii insoteau, printre altii, Militaru, Guse, Brucan si Roman. Capitanul Lupoi, omul lui Stanculescu, le deschidea drumul prin multime. Ajuns in balconul C.C.- ului care, dupa intreruperea de o ora sij umatate a emisiei televiziunii, devenise singura tribuna a evenimentelor, Iliescu si-a modificat stilul. Saluta cu semnul victoriei, renunta la apelativul tovarasi, si se prezenta multimii drept sef al „Comitetului Salvarii Nationale”. Cum rumoarea din piata crestea, Iliescu adauga, pentru a linisti multimea: „Securitatea nu mai exista.

                            Trupele Ministerului de Interne au fost subordonate Armatei.” Rumoarea ostila a multimii l-a determinat insa pe Iliescu sa-si intrerupa discursul. A intervenit, salvator, gen. Guse, ca reprezentant al Armatei, care a reusit pentru moment sa mai calmeze atmosfera. Sfatuit de cei din grupul sau, Iliescu se baga iar in fata, si incearca sa castige multimea din piata cu diverse promisiuni. „Dictatorul va fi dus in fata justitiei’, a anuntat Iliescu, o afirmatie pe care curand o va regreta. Cum multimea nu reactiona pozitiv, Iliescu mai adauga cateva fraze populiste, apoi anunta: „Vom trece acum la formarea conducerii provizorii.”

                            Abandonind balconul, unde se va instala Dumitru Mazilu (creatorul „Forumului Cetatenesc”, dupa modelul ceh), intregul grup, cu Iliescu in frunte – afisind un aer destul de panicat – a disparut in sediul C.C.-ului.

                            Pentru a scapa de supravegherea permanenta si neincrezatoare a revolutionarilor lui Nica Leon si a altora, micul grup al lui Iliescu a pretextat ca avea nevoie de liniste, pentru a lucra.

                            Cu totii s-au baricadat in camera 226 de la etajul II, unde s-au incuiat, lasandu-l afara, in fata usii, pe post de cerber pe Cazimir Ionescu iar in interior, pe acelasi post, pe capitanul Lupoi. Din acest moment n-au mai intrat in cameri decat persoanele agreate de Ion Iliescu. Afara, pe coridor, se adunau treptat barzii vechiului regim (ca Dumitru Popescu „Dumnezeu”), dornici cu totii sa se puna la dispozitia noii puteri democratice, dar si capi ai Securitatii, dintre care cel agreat de Iliescu a fost col. Gheorghe Ardeleanu, seful unitatilor anti-tero (U.S.L.A.). Care si-a pus pe loc, la dispozitia grupului de pucisti, toti cei 1600 de oameni ai sai. „Vom rezolva treaba, asa cum s-a discutat cu Victor” (Stanculescu), i-a spus Iliescu lui Guse, in timp ce avea in mana lista cu „persoane care ar putea ocupa posturi de raspundere”.

                            In camera 226 isi facea acum prezenta si Virgil Magureanu, cel care asteptase grupul ore in sir, in cladire, avand mare grija ca sa ramana permanent in spatele camerei de filmare. Postat in fata unei harti, Iliescu a luat legatura telefonica cu tovarasul Stanculescu, la Ministerul Apararii, cel care tinea permanent legatura directa cu gen. Piotr Lusev si ceilalti comandanti ai Tratatului de la Varsovia. Iliescu era obligat sa o faca. Comitetul Central nu era un punct operativ de comanda militara. Doar la Ministerul Apararii existau legaturi directe, secretizate, cu toti aliatii Pactului de la Varsovia. In primul rand, cu Moscova, cu Gorbaciov. Intre timp, cei din grup dezbateau aprins firma sub care pucistii urmau sa se infatiseze natiunii si lumii. Generalul Militaru o tinea una si buna: „Dom’le, sa ramanem la Frontul Salvarii Nationale”.

                            Cum nimeni nu parea foarte entuziasmat, Militaru a adaugat: „Frontul Salvarii Nationale exista de sase luni!” (De fapt, el exista din 1988, cand fusese constituit conspirativ, la sugestia sovieticilor. Cum am vazut, cu sase luni mai inainte, Militaru se intalnise cu Iliescu in Parcul Herastrau pentru a-l informa de existenta Frontului, asadar ca aveau o concurenta la gratiile sovieticilor).

                            Iliescu, fara jena, i-a informat pe ceilalti din camera ca el luase deja legatura cu ambasada sovietica, pentru a-i lamuri „cine suntem si ce vrem”. Cel putin atit gasea de cuvinta Iliescu sa-i informeze pe cei din jur, in legatura cu convorbirea (ori convorbirile) cu sovieticii din acea zi. Sub pretextul ca sediul C.C. nu era un loc prea sigur – lipsea telefonul direct, firul rosu, cu Moscova si cu Pactul de la Varsovia – intregul grup s-a decis sa se refugieze la Ministerul Apararii, in Drumul Taberei.

                            Conform amintirilor publicate de Dumitru Mazilu dar si a altor marturii, se pare ca, pe drum, grupul s-a abatut mai intai pe la ambasada sovietica. Episodul este controversat, din motive usor de banuit. Totusi, lasind deoparte alte marturii, intr-un documentar realizat la Bucuresti de CNN – in care sunt infatisate si tunelurile subterane, asa cum erau cele de sub sediul C.C. si Piata Palatului, pe care Ceausescu s-ar fi putut cu usurinta evacua – se sugereaza ca grupul lui Iliescu ar fi facut o halta la ambasada, in acea seara.

                            Imediat dupa plecarea lui Iliescu si grupului sau din sediul C.C.-ului, in Piata Palatului rasunau primele rafale. In jurul orelor 21 cadeau primii morti. In mod subit, aparuse pericolul terorist, oameni descrisi de Iliescu ca fiind antrenati sa „traga din toate pozitiile”. Timp de doua zile, asa- zisul pericol terorist ii va permite grupulul lui Iliescu sa castige timp, cu un dublu scop: 1) sa acapareze total puterea si 2) sa scape de Ceausescu, care cunostea mult prea multe despre Iliescu, familia sa si legaturile acestora cu Moscova. La orele 23, Iliescu reapare la TVR si citeste primul comunicat al Comitetului Provizoriu al „Frontului Salvarii Nationale”. De fapt, textul fusese redactat initial de Dumitru Mazilu dar fusese modificat, pe ici pe colo prin punctele esentiale, de Silviu Brucan care nu agrease nici macar formula finala: „Asa sa ne ajute Dumnezeu”, deoarece i se parea, ca amintea prea mult de monarhie. Iliescu a mai citit o lista cu membrii Comitetului Provizoriu, lista in care el se trecuse ultimul, sugerand astfel telespectatorilor aparenta sa lipsa de apetenta pentru putere.

                            In realitate, lui Iliescu ii vor mai trebui inca doua zile pentru pune mana complet pe putere – doua zile in care teroristii vor trage din toate pozitiile, provocand astfel peste o mie de morti si sute de raniti, cu totii oameni nevinovati – ca si pentru a se debarasa de incomodul (in viata) Ceausescu, tinut inca din 22 decembrie, la pastrare, intr-o unitate militara de la Targoviste, dar a carui arestare nu fusese anuntata poporului decat douazeci si patru de ore mai tarziu. Timp de doua zile, in mare taina, Iliescu nu se ocupase decit cu restructurarea aparatului militar si cel al Securitatii. Ultimul, activat din 24 decembrie, cind ofiterii fostei Directii a 5-a, care avusese misiunea sa apere sediile, fusesera convocati la Ministerul de Interne. Pe 23 decembrie, in editia unica a „Scanteii poporului”, distribuita cu o remarcabila promptitudine, aparea urmatorul comunicat al lui Iliescu:

                            „Noi, romanii, nu dorim sa copiem modelul vecinilor nostri. Protestul nostru era indreptat impotriva lui Ceausescu, dar era in acelasi timp (un semnal) favorabil mentinerii unei etici socialiste. Avem nevoie de diversitatea de opinie si de “ordine socialista” [subl. n.].

                            Insotit de fidelul sau paznic, Gelu Voican Voiculescu, Ion Iliescu a mai aparut de doua ori la TVR, in dorinta de a linisti cele 4 milioane de membri de partid. Din Studioul 4 fusesera alungati intre timp artistii si poetii. Stirile erau citite de acelasi Marinescu George care citise in 22 decembrie decretul de instituire a starii de necesitate. Iliescu a anuntat ferm, cu acest prilej: „Va veni vremea unui proces drept, condus de “justitia poporului” (subl. n.).” La a doua aparitie, Iliescu a devenit mai pragmatic: „Toti civilii vor preda armele pe care le poseda pana la 25 decembrie, orele 17”, altminteri ar fi urmat sa fie considerati teroristi. Grijuliu, Iliescu a reamintit ca toate organizatiile din tara se subordoneaza Frontului Salvarii Nationale.

                            Apoi, instalat in biroul directorului general al Televiziunii de la etajul II si pazit de Gelu Voican Voiculescu, Iliescu a inceput sa primeasca in audiente comunisti de rang inalt. Un preot si trei tineri timisoreni, sositi cu o declaratie a „Comitetului Democratic” prin care se cereau alegeri libere si pluripartitism, au fost intimpinati cu un refuz politicos. Peste cateva zile, Comitetul Democratic va fi integrat Frontului Salvarii Nationale.

                            6. UN ACT ISTORIC: PE 24 DECEMBRIE ’89, INTR-UN WC DE LA M.Ap.N., CETATEANUL ILIESCU A DECIS ILEGITIM SA CONSTITUIE UN „TRIBUNAL MILITAR EXCEPTIONAL”, CARE SA JUDECE PE CEAUSESTI

                            Arestati, practic, inca din dupa-amiaza de 22 decembrie, sotii Ceausescu au fost tinuti, sub paza militara, la unitatea de la Targoviste. initial, pucistii au mers pe varianta suprimarii imediate a cuplului Ceausescu. Scenariul asasinarii urma sa fie declansat de parola „Recursul la metoda”.

                            Populatiei i s-a ascuns, cel putin douazeci si patru de ore, ca sotii Ceausescu fusesera arestati inca din dupa-amiaza zilei de 22 decembrie, si tinuti sub o paza militara sigura. Mai mult, prin televiziune s-au vehiculat in acest rastimp fel de fel de zvonuri privind urmarirea sotilor Ceausescu, si actiuni teroriste de eliberare a celor doi, care aveau doar scopul sa mentina panica in randul cetatenilor, sugerandu-li-se astfel pericolul pe care il reprezenta, in continuare, un Ceausescu in viata.

                            Pe 24 decembrie, planul „Recursul la metoda” a fost insa abandonat: se pare ca, la Moscova, Gorbaciov staruia inca din 22 decembrie pentru un proces al fostului dictator, in locul unui simplu asasinat. Acesta este si motivul pentru care planul „Recursul la metoda” nu a fost pus in practica, intre 22 si 24 decembrie. Ion Iliescu a luat decizia istorica de a constitui un tribunal militar exceptional, care sa-i judece pe sotii Ceausescu, in W.C.-ul din apropierea cabinetului ministrului Apararii din Drumul Taberei, unde grupul pucist se refugiase. In susurul apei de la W.C., Iliescu credea ca decizia va fi mai bine protejata si evitate, astfel, surprizele.

                            Miza era imensa: lichidarea fizica a sotilor Ceausescu, cei care stiau prea multe despre Iliescu si grupul de pucisti. Decretul, redactat si semnat de Iliescu pe 24 decembrie 1989, fara numar de inregistrare, decidea – in numele Consiliului Frontului Salvarii Nationale (CFSN) din Romania – instituirea unui Tribunal Militar Exceptional care sa procedeze de urgenta (subl. n.) la judecarea faptelor comise de Ceausescu Nicolae si Ceausescu Elena.

                            Acest document istoric este semnat de Ion Iliescu, in calitate de presedinte al Comisiei Frontului Salvarii Nationale (subl. n.). Numai ca la data de 24 decembrie 1989, CFSN-ul nici macar nu exista! Asa cum se stie, prima intrunire a CFSN a avut loc abia patru zile mai tarziu, pe 28 decembrie, la Palatul Victoria. Nici atunci Ion Iliescu nu a fost ales presedinte al CFSN. Rezulta ca Iliescu a semnat ilegitim – printr-o tipica uzurpare de titlu – un document ilegal, lovit de nulitatea absoluta din punct de vedere juridic.

                            Prima Consecinta: Tribunalul Militar Exceptional care i-a judecat pe sotii Ceausescu la Targoviste, datorita semnaturii ilegitime a lui Ion Iliescu pe decretul de constituire, este la randul sau ilegal.

                            A doua consecinta: sotii Ceausescu n-au fost executati dupa un proces, ci asasinati. Gelu Voican Voiculescu a sustinut, ulterior ca sa-si salveze tovarasul de drum, cum ca: „Acest decret a ramas scris de mana din ratiuni de protectie a secretului, neriscandu-se dactilografierea”. Ceea ce a urmat nu este, de asemenea, prea bine cunoscut opimei publice. Astfel, deplasarea la Targoviste, unde urma sa aiba loc procesul, a asa-zisului Tribunal Militar Exceptional, s-a facut cu cinci elicoptere. Intr-unul din elicoptere se aflau cele doua prelate verzi, in care urmau sa fie infasurate cadavrele sotilor Ceausescu. Asadar; se stia inca inaintea procesului ca sotii Ceausescu urmau sa fie ucisi. Procesul nu a fost decat o mascarada, pusa la cale de Iliescu.

                            Dupa aterizare, in timp ce gen. Victor Stanculescu se ocupa de detaliile executiei, Gelu Voican a cerut ca procesul sa nu dureze mai mult de 10-15 minute. Detaliile procesului se cunosc. Interesante sunt insa concluzule profesorului legist francez Louis le Riboux privind momentul si conditiile in care sotii Ceausescu au fost impuscati.

                            Dupa executie, cadavrele celor doi au fost aduse, infasurate in prelate, cu elicopterul, pana la stadionul Ghencea, unde au fost abandonate, in timp ce Stanculescu si Voican Voiculescu s-au dus la o gustarica. In realitate, asa cum demonstreaza o videocaseta, cadavrele celor doi, infasurate in prelate, au fost plimbate prin cladirea C.C., si in alte institutii, unde au fost expuse, deoarece multi nu credeau ca Ceausestii fusesera impuscati, in ciuda filmului prezentat pe 25 decembrie, intr-o versiune prescurtata, la TVR. Cert este ca abia a doua zi dimineata, la ora 8, trupurile sotilor Ceausescu au fost aduse la morga Spitalului Militar, unde cadavrul lui Ceausescu se pare ca a fost profanat de un autopsier, curios „sa vada p…a, cu care fostul dictator a f..t o tara timp de 24 de ani”.

                            Din dimineata de 26 decembrie pana in 30 decembrie 1989, cand s-a decis inhumarea, cadavrele Ceausestilor au ramas sigilate in instalatia frigorifica de la morga. De inmormintarea celor doi s-a ocupat tot Gelu Voican Voiculescu, in calitatea sa de viceprim- ministru, cu prietena sa Cerasela Baijac Demetrescu, care a sterpelit cu aceasta ocazie bijuteriile Elenei Ceausescu.

                            Au mai asistat: Mugurel Florescu, lt. maj. Trifan Matenciuc si col. Ion Baiu, cel care a asigurat, ca si la Targoviste, filmarile. De procurarea sicrielor se ocupase, anterior gen. Stanculescu, fostul protejat al familiei Ceausescu. Ambele cadavre au fost perchezitionate de Cerasela Baijac, grijulie mai ales cu cadavrul Elenei. Apoi, ambele cadavre au fost acoperite cu pinze de cearceaf. Mai intii s-a pus capacul peste cosciugul Elenei. Apoi peste cosciugul lui Nicolae Ceausescu, pe care Voican, prudent, a desenat cu o creta semnul lui Marte. Langa fiecare groapa se gaseau dale din beton si cate o roaba cu ciment. Groparilor li se spusese ca era vorba despre doi colonei in rezerva, ucisi de teroristi.

                            Ceausestilor nu li s-au pus cruci: fusesera uitate la morga. Pentru asasinarea Ceausestilor s-au intocmit doua dosare, care poarta acelasi numarul: 1/SP 1989. Nu vom intra in detalii privind continutul acestor doua dosare, precum si implicarile lor. Vom mentiona doar un singur detaliu: certificatele medicale, prin care se constata decesul sotilor Ceausescu, ca si actele de deces, au fost eliberate fara autopsiere si fara actele de identitate ale celor doi.

                            Astfel, in absenta buletinelor de identitate, toate celelalte acte eliberate de medicul constatator, Vladimir Belis, si de notarul Sectorului 1 Bucuresti, Adrian Toma, sunt ilegale.

                            Exact ca decretul, semnat ilegitim prin uzurpare de titlu, de Ion Iliescu, prin care s-a constituit asa-zisul Tribunal Militar Exceptional, care i-a trimis la moarte pe sotii Ceausescu. Numai pentru ca acestia sa nu poata dezvalui public ceea ce stiau despre proaspatul emanat, si despre firul rosu care il lega, inca din tinerete, pe Ion Iliescu de Kremlin.

                            NOTA: In decembrie 1989  la Balaton mai era cineva in concediu D.S. De ce oare?