Katz versus ION COJA

„Profesia de evreu“ e, după M. M. Katz şi ADL, o vânătoare a

 celor care stau în calea intereselor iudaice şi sioniste

– actualul caz Katz versus profesorul Ion Coja –

„Bine ai venit în această lume a evreilor profesionişti“

Aşa i s-a spus vânătorului de români M.M. Katz când a fost acceptat în orga­ni­za­ţia evreiască Anti-Defama­tion League (ADL).

M.M. Katz ar fi vrut să fie şeful tuturor evreilor din România, dar asta nu i-a ieşit atunci când Silviu Vexler a fost pus de predecesorul şef al Federaţiei Comunităţilor Evre­ieşti din România, Aurel Vainer, în noiembrie 2020, pe postul râvnit de el. De aceea au apărut atunci şi „ştiri“ precum „Personalități marcante ale comunității evreiești, nemulțu­mite de candidatura deputatului Silviu Vexler la președinția FCER: Imaginea și interesele tu­tu­ror evreilor din România vor fi profund afectate“ (în HotNews, 19 noiembrie 2020), atac lansat de Marco Maximillian Katz, ca vicepreședinte al Aso­ci­­ației Sioniste din România (acum e şeful de facto al asociaţiei), dar care conduce şi „Centrul pentru Monitorizarea şi Com­ba­terea Antisemitis­mu­lui în România“ (sau MCA Romania), sucursala din România a „Ghes­ta­poului evreiesc“ global, Anti-Defama­tion League (ADL), braţul de forţă al maso­neriei evreieşti B’nai B’rith.

Faptul că premierul Adrian Năstase i-a cerut în 2001 şefului lui Katz, lui Henrique Weil, o mită de două milioane şi jumătate de dolari prin Sorin Teşu, consilier personal al lui Năstase, pentru ca evreii să îşi poată continua afacerea privilegiată prin EDF Services (în care Katz era ac­ţi­o­nar minoritar), firmă ce-şi administra magazinele duty free de pe aeroporturile Otopeni, Timişoara şi Constanţa, l-a făcut pe acesta să pretindă că este vic­tima „anti­semitismului“, nu a corupţiei, numai că Năstase nu a fost niciodată antisemit, dimpotrivă. Năstase doar îl avea pe „evreul său de casă“ pe atunci, pe Alexandru Bittner (jumulit de fiscul ameri­can pentru câte milioa­ne de dolari a „produs“ în România şi nu le-a declarat în SUA, unde s-a refugiat după 2013 ca să scape de vreo anchetă în România), care a îmbogăţit familia Năstase prin parandărătul cu care a înzestrat-o pe mătu­şa Danei Năstase, Tamara Cernaşov, sora mamei ei.

Teşu chiar a cerut, inclusiv prin nevastă-sa, secretarul de stat Liana Iacob, bani şi de la „Rick“ Weil, şi de la Katz (mai mulţi am ascultat întregistrarea făcută pe ascuns de Katz şi apărută public în 2008), dar nu pentru că Weil şi Katz erau evrei, ci din lăcomia bine­cunos­cută a premierului Năstase, care îi jecmănea pe cei privilegiaţi de stat.

Israelienii din lumea lui Katz se instalaseră, dinainte de guvernarea Năstase, în condiţii foarte suspecte, din 1992 (când a demarat şi afacerea EDF, a israeliano-sud­ame­ri­ca­nului Weil, pe aero­por­tul Otopeni), în foarte multe afaceri bine plasate în România, având oameni cu influenţă în vechea guvernare, pe care îi răsplătiseră, precum a fost şi „Mişu Pricopsitu“ (falsul nepot al liderului ţărănist Ion Diaconescu). Să-i dea şi lui Adi Năstase, însemna să dea de două ori, iar asta nu mai era „cuşer“, ci era „antisemitism“.

Aşa că M.M. Katz s-a dus în 2002 şi l-a reclamat pe Năstase pentru antisemitism la ADL, pentru ceea ce el numeşte „incident antisemit grav care a avut loc pe aeroportul Otopeni, [urmare căruia] am intrat în această lume [a activismului acuzării continue de anti­semitism a neevreilor] în care …Abraham Foxman, preşedintele la acea data al orga­nizaţiei ADL, care a fost mentorul meu pe aceas­­tă temă, mi-a spus: «Bine ai venit în această lume a evreilor profesionişti»“ (declaraţia lui Katz în 26 ianuarie 2023 în emisi­u­nea moderată de el drept „Conferința Internațională Antisemitism și antisio­nism – practici și realitate în România“ / „ASR MCA AntiSemitism AntiSionism Practici şi Realitate în România“ – https://www.youtube.com/watch?v=jNBv6dISbdA&t=1289s ).

Ex ofiţer de armată israelian, revenit pentru prima oară în Ro­mâ­nia în 1994 (după ce „emi­gra­se de copil în Israel“ în 1977, fiind născut în 1959), „româno-israelianul“ M. M. Katz, care a apă­rut în general sub două identităţi: Katz Marko Ma­xi­mi­lli­an (cea din acte­le uzuale) şi Marcu Moise Katz (poreclit de inamici şi „Mama Katz“, dar şi „Caca Maţ“, de către răposatul naţionalist Vadim Tudor), a fost mai tot timpul în România post-socia­listă a anilor ’90, până la în­ce­putul anilor 2000, un mandatar al unor foarte bănoase afaceri evre­ieşti, predilect israeliene, dar nu numai. „Meseria“ cu care Katz a apărut la vedere în România era de bodyguard şef şi… comisionar vamal.În Ro­mâ­­nia, Katz ar fi fost che­mat / trimis special pentru a se ocupa de „secu­ri­ty“-ul unor afaceri. „Am fost con­tactat de persoane din Africa de Sud, unde activam în do­me­niul secu­rităţii şi mana­gementului, care mi-au făcut le­­gă­tu­ra cu Stambouli; am fost angajat al firmei care ges­ti­ona cazinoul“, spunea el (cf. relatărilor presei anilor ’90). Să ne amin­tim că în Africa de Sud, mafia evreiască creată de Marc Rich deţine mega afaceri, de­rulate ade­sea sub um­brela Mossad-ului. Aşa este cazul afacerii diaman­telor din Sierra Leone, afacere transferată apoi lui Frank Timiş, un „român“ mandatar al mafiei evreieşti.

Mai recent, într-un mini CV, Katz spune însă că primul job l-a avut în România ca „operational and logistics director“ la Stambouli Group România (J40/1359/1995), adică conducea total cazinoul evazionist din Bucureşti al evreului libanez Stambouli Elie Gilbert Claude Jacques, un mafiot cu staiff, care îşi mai zice (în acte chiar) şi Elliot Stambouli sau Elliot Gilbert Claude Stambouli. Totuşi, când au apărut controalele fiscale la cazinoul de la Casa Bucur, el spunea că se ocupă doar de pază. Astfel, M.M. Katz apărea în presă doar ca şeful de dis­po­zi­tiv «Security» la Cazi­noul Bucur, pentru Stam­bou­li şi Nehemia.

Cazinoul Bucur şi cazinoul Berlin au fost primele cazinouri din Bucureşti des­chi­se după căderea socialismului, iar banii se cărau cu geamantanele şi în portbagajele auto, în timpc ce statul român nu impozita mai nimic, la început, fiind un vid legislativ.

La finele anilor ’90, Katz era deci principalul responsabil la cazinoul evreiesc de la Casa Bucur, unde planau şi in­teresele israelianului Er­lich Ne­hemia, interese care îl legau pe celebrul mafiot evreu de Elie Stambouli, de M.M. Katz şi de grupurile israeliene de la cazi­­no­ul din Hotel Bucureşti, deschis mai târziu.

Evreu cu cetăţenie italiană năs­cut la Beirut, Elie Gil­bert Stambou­li face parte dintr-o familie care are afa­ceri în estul Europei încă din 1986, când au lansat o reţea de shop-uri în Bulgaria. Împreună cu fraţii săi, Robert Jacq­ues şi Ro­bert Joseph, el a clădit şi un ade­vă­­rat imperiu axat pe jo­cu­ri­le de noroc, având o puternică bază iniţială în Bulgaria.

Nehemia, zis ca mafiot şi „Hemi“, este o rudă în­de­părtată a fami­li­ei Stambouli, conform chiar declaraţiilor lui M.M. Katz, care era omul lor de bază, iar un alt membru al grupului, Schnapp Mike, este asociat cu Nehemia şi în alte fir­me şi are afa­ceri impor­tan­te, în Israel şi în Germania, în do­me­ni­­­ile imo­biliar şi turistic. În spatele ca­zi­nourilor lui Elie Stambouli, atât din Ro­mâ­nia cât şi din Rusia, se as­cun­dea ca­pi­talul mafiei is­ra­e­li­ene, con­form opiniei de atunci a unor ofiţeri SRI.

În 2014, Nehemia apare în dosarul de grup de crimă organizată evreiesc ce acţiona pe teritoriul României „în vederea comiterii unor infracţiuni grave şi în scopul obţinerii de beneficii patrimoniale“, compus din Atzmon Simhon Efraim, Charli Kastro, Shmuel Malka Yosef, Nehemia Erlich, Mihai Mila şi Beg Zadok, grup care acţiona criminal asu­pra ţintelor sale prin „lipsire de libertate în mod ilegal, tâlhărie, fals în înscrisuri sub sem­nă­tură privată, complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi şantaj în formă continuată (a se vedea în acest sens comunicatul DIICOT din 2016, când s-a efectuat o arestare, la: https://diicot.ro/mass-media/1473-comunicat-de-presa-07-12-2016).

Nehemia ERLICH, superiorul şi partenerul lui M.M. Katz din anii ’90, a primit în 2016, în România, fiind arestat din 2014, o pedeapsă de 15 ani de închisoare în acest dosar al „rackeţilor israe­li­eni“, şi este deținut la penitenciarul Giurgiu în prezent. Încă din arest, el a dat în judecată statul român la CEDO, împreună cu mafiotul Charli Kastro (17 ani şi şase luni de închisoare) că este persecutat religios deoarece nu ar primi mâncare cuşer, deşi penitenciarul Rahova avusese grijă să nu primească porc, ci numai mâncarea cerută, pentru care autoritățile penitenciare au colaborat cu o fundație religioasă evreiască, cum a constatat chiar Curtea Europeană (http://ier.gov.ro/wp-content/uploads/2021/07/Erlich-si-Kastro-impotriva-Romaniei.pdf).

După această condamnare la închisoare a vechiului partener Nehemia Erlich, şi ultima afa­cere din România a lui M.M. Katz, de consiliere în afaceri, s-a prăbuşit şi ea, respectiv firma sa STRATAGEM Constructing Strategies and Logistics (J40/2809/2007) şi-a încetat activi­tatea pe pierderi de 118 696 lei în 2017, ultimul an de activitate. Iar el se poartă de parcă nu i-a mai rămas altceva decât ura împotriva „antisemiţilor“ de români care au dezvăluit de-a lungul timpului afacerile veroase israeliene din România.

*

Alte legături de afaceri din Româ­nia ale lui Stambouli cu M.M Katz s-au realizat prin firmele Starom Travel, Post Shop şi Sta­serv. Ultima este o agenţie de investigaţii, pază şi protecţie. Firma Starom Travel avea aceeaşi adresa cu cea a lui Filip Con­stan­tin (alias Costel Jidanu), aso­ci­at la VIP Casino, fostul cazino de la Hotelul Bu­cu­reşti, azi Radisson.

În 1998, Gar­da Financiară a efectuat un control ri­gu­ros la Ca­zi­no Bucur, con­statând da­torii nea­chi­ta­te fraudulos către sta­­tu­l român de mai multe mi­li­oa­ne de dolari, iar la în­ce­­pu­tul lui 1999 şi controalele efectuate de Po­liţia Eco­nomică au scos la iveală mai multe fraude financiare săvârşite la cazi­noul Bucur de Elie Stambouli, al cărui executant era M. M. Katz, cazinou ce a fost închis în timp ce Elie Stam­­­bouli fugea din Ro­mâ­nia şi îşi în­chi­dea cazinourile şi afacerile vizibile.

Asociaţii săi, care au continuat intens activitatea de cazino în România, şi care au scăpat prin fuga sa, jucau tea­tru în faţa presei şi a au­torităţilor române: „Despre Elie Stam­bouli pot să spun că este un bandit. Dacă îl prind, îl îm­puşc. A fugit cu banii mei!“, declara Erlich Nehemia, el însuşi un criminal mafiot, cum avea să îl încadreze DIICOT peste 13 ani.

Dar din anul 2000, gru­pul israelian şi-a transferat activitatea la Casi­no Paris (din ca­drul Hotelului Bucureşti), serviciile secrete româneşti intuind însă de la început că este vorba de transferarea întregii activităţi infracţionale mafiote (aceste date au fost prezen­ta­te, într-un cadru extins, în lucrarea „Ofensiva iudaismului asupra României“).

Toţi aceşti mafioţi israelieni erau partenerii şi cunoscuţii direcţi ai lui M.M. Katz, iar asta arată din ce lume fără scrupule vine el să facă pe moralistul împotriva românilor.

La Hotelul Bucureşti (azi Radisson) ei au operat prin mai multe firme. În prima, VIP Casino International, pe lângă Erlich Nehemia şi Schnapp Mike, veniţi de la Casa Bucur, controlată de M.M. Katz, apar şi Fi­lip Constantin şi Blum Shabtai. Autohtonul Filip Constantin, evreu şi el, care pretindea că are un bunic omorât de legionari la rebeliune, a intrat în fir­mă pentru că făcea rost de sedii. Cunoscut şi drept Costel Jidanu, Filip Con­stan­tin, un tip mă­run­t şi înfipt, a ini­ţiat afacerea cazinourilor de la hotel Bucureşti în 1999 cu unul dintre tinerii di­rec­tori ţărănişti ai Hotelului Bucu­reşti, care se vindea foarte re­pe­de şi des evreilor, celebrul de acum Mişu Pricopsitu (care apare în comedia Miami Bici a priete­nului lui, Codrin Maticiuc), pe atunci ştiut doar drept Mişu Popescu sau, în acte, Popescu Mihai Gariel, care se va îmbogăţi peste măsură şi el. Aceştia operau la Hotelul Bucu­reşti prin VIP Casino şi Casino Paris, deţinute de grupul israelian prin mai multe off shore-uri cipri­ote, cazinoul intrând de la un mo­ment dat în reţeaua de cazinouri legate de alt mafiot evreu, Ofer Ma­xi­mov (îndrumat de tatăl său Avigdor Maximov, alt infractor israelian).

Erlich Nehe­­mia, ruda lui Elie Stam­bouli, la rândul lui patronul şi şeful lui M.M. Katz, venise în România în anii ’90 în acelaşi timp cu Katz, des­chi­­zân­du-şi câteva spaţii comer­ci­ale. Ei erau şi hoţi internaţionali, căci Nehe­­mia a fost asociat cu Ofer Maximov, cunoscut pe atunci drept „Regele Cazinourilor“, în fur­tul a 50 de milioane de dolari de la Trade Bank din Tel Aviv. Centrul acţiunilor lui Maximov era la Bucureşti, iar prin­ci­pala lui ac­ti­vi­ta­te infrac­ţională era spălarea de bani şi poate că nu i s-ar fi în­tâm­plat nimic dacă nu ar fi gre­şit spă­lând şi cei 50 de mili­oane de dolari de­la­pi­daţi în 2002 de sora sa, Esther Alon, di­rec­toa­re de in­ves­tiţii la banca israeliană Trade Bank.

Esther Alon, ca şi fratele ei, Ofer Maximov, aveau să primească şi ei ani grei de închisoare în Israel.

Prima grijă a lui Maximov a fost să „piardă urma ba­nilor“ la jo­cu­rile de noroc, însă cazi­no­u­ri­le unde Maximov „a pierdut“ marile sume de bani erau de­ţi­nute de asociaţi sau cunoscuţi de ai săi. Maxi­mov şi amicii săi se pre­gă­teau chiar să îşi des­chi­dă pro­pri­ul cazino, la Sinaia, într-un spaţiu pus la dispoziţie de Hotelul Anda, dorind astfel să îşi capita­li­ze­ze afa­ce­rea. Aso­ci­aţii săi israelieni din cazi­no­ul de la Sinaia, adică echipa lui M.M. Katz, erau deja cunoscuţi în urma scan­da­lurilor cu cazinouri şi magazinele duty free.

Poliţia română avea informaţii că „Maximov face parte din­tr-o reţea inter­naţională care se ocupă nu doar de jo­curi de noroc, ci şi de spălare de bani, trafic de dro­guri etc. Prin inter­me­diul unor indivizi cu­nos­­cuţi drept «jum­peri», firme­le din subordinea lui Maximov încasau mari sume de bani re­zul­ta­te din câştigurile jucătorilor. Reţe­aua con­­­dusă de Maximov are în­cren­gături în zeci de ţări, de pe mai multe continente.“

-/-\-

M. M. Katz spune că în acei ani (1994-2002) ar fi fost şi director general la Hotel Minerva din Bucureşti, hotel preluat din 1992 de către israelianul Yhiel Rabinovici (zis şi Elie sau chiar Ilie Rabinovici) şi de firma israeliană E.W.T.R. („European World Tour Representatives“ agenţie de turism înfiinţată în 1967 în Israel, la Haifa), ca „primă inves­tiţie straină în domeniul hotelier din România“. Rabinovici era un apropriat a israelianca Tanya Halperin, care conducea firma israeliana M.Til.Rom, cu sediul  la Hotel Bucureşti-Apartamente, unde făcea aranjamente de plasare de parteneri de afaceri evrei şi inclusiv de preluare israeliană a hotelului, şi l-a in­tro­­dus şi pe şpăgarul evreu Alexandru Bittner la directorii români.

La parterul hotelului Minerva, condus de M.M. Katz, cum zice el, deşi acolo deci­dea, din biroul lui, Rabinovici (din câte se cunoaşte bine în mediile hoteliere) se afla un re­nu­mit restaurant chinezesc, despre care se ştia atunci că ar fi deţinut, indirect, şi de chi­ne­zoaica de cetăţenie americană Sherr Bittner, soţia mafiotului evreu Al. Bittner, viitoa­rea „pri­etena doamnei Dana“, soţia liderului PSD Adrian Năstase. Pe atunci Bittner trăgea sforile la primăria Capitalei (preluând parcările auto bucu­reş­tene cu firma Dalli etc.) cu pri­ma­rul liberal Crin Halaicu, căci Năstase nu ajunsese încă pre­mier, ca să joace mai sus.

Coechipierii lui M.M. Katz de la Casino Casa Bucur din Bucureşti erau implicaţi şi în Cazino Astoria din strada Biserica Amzei din Bucu­reşti, căci acesta a fost des­chis de firma Crown Casino, deţinută de israelienii Sarig Ben Tsion Yosef şi iarăşi Erlich Nehe­mia, ace­laşi „Hemi“ de la cazinoul Maxim din Sinaia, afa­ce­rea ini­ţiată de Maximov. În aso­ciere cu israelianul Sebas­ti­an Bruck­ner, Nehemia mai de­ţinea prin com­pania Rom­fruit un salon de jo­curi me­ca­ni­ce până şi în cartierul bucu­reş­tean Militari. Numai în Bucureşti existau peste 700 de săli cu jocuri electronice de noroc şi 17 cazinouri în anul 2000.

Aceasta este lumea din care vine Marco Maximillian Katz, care vrea să îi bage la închisoare drept „antisemiţi“ pe românii care gândesc, văd şi vorbesc despre infracţio­nali­tatea evreiască. În acelaşi timp, a încercat – prin Rapoartele MCA – să acuze de anti­semi­tism orice anchetare sau condamnare în România a vreunui infractor evreu, iar ceea ce face, el spune că înseamnă a-şi „profesa“ evreitatea („lumea evreilor profe­sio­nişti“).

EDF, afacerea penală pe care evreii şi Năstase au căzut finalmente la blat

Şi evreii cu duty-free-urile, reprezentaţi de M. M. Katz, şi premierul Adrian Năstase puteau să ajungă la puşcărie dacă procurorii mergeau până la capăt cu anchetele, dar, după ce şi-au pus toţi poalele în cap, s-au ajutat unii pe alţii.

În mod normal, statul condus de Adrian Năstase trebuia să îi inculpe pe cei care au realizat afacerea magazinelor duty free de pe aeroporturi, nu să negocieze cu ei.

EDF era un grup de firme (precum EDF Asro SRL sau EDF Romania SRL) în­re­gis­­tra­te în România în 1992 de către Enrique Fernando Weil (zis Rick Weil), un evreu rezi­dent în Hong Kong, dar „născut în Brazilia din părinţi israelieni plecaţi din Germania“. Ca prin minune, prin inter­mediul EDF Asro SRL, Rick Weil s-a asociat cu Aeroportul Otopeni şi compania de zbor Tarom pentru a opera activităţi de retail în regim duty-free într-un spaţiu din incinta vechiului terminal al aeroportului Otopeni. Ministru al Transpor­tu­rilor, care aproba aceas­­tă afacere, era atunci Traian Băsescu, iar premier era Stolojan. Adrian Năstase era atunci ministru de Externe. Nu au făcut nici o licitaţie, căci consi­de­rau că nu există legislaţie. Cum s-au găsit cu Weil, mai ales Băsescu, este un mister.

După ce ajunge ministru de Finanţe în 1997, Daniel Dăianu dispune un con­tro­l despre cum se desfăşoară activitatea duty-free şi, din verificările efectuate la două din fir­me­­le grupului – EDF ASRO şi EDF Properties SRL -, grup în care din 1994 intrase ca aso­ciat şi M.M. Katz, au ieşit la iveală numeroase ilegalităţi, evaziune fiscală, infracţiuni de fals şi uz de fals, încălcări grave ale legii (legea 87/1994, Codul Vamal, Ordinul 586/ 1993 al Ministerelor Finanţelor şi Comerţului, legea 12/1998).

Şeful vămilor de atunci, Nini Săpunaru, susţinea public că poliţia de frontieră a des­­coperit că magazinele EDF au avut de două ori mai mulţi clienţi decât pasagerii care au trecut prin vamă, singurii îndreptăţiţi la preţuri fără taxe, iar EDF Asro era prima firmă pe piaţa în topul firmelor din domeniul „comerţului exterior“, cu venituri rezultate din export în valoare de 106,3 miliarde lei vechi (vreo 35 de milioane de dolari, în timp ce statul român vindea altor israelieni imensul complex hotelier Bucureşti cu numai 16 milioane USD). În urma controlului i se suspendă activitatea din Otopeni, dar EDF reclamă că astfel pierde zilnic 50.000 de dolari, adică aproape 20 milioane USD într-un an de zile şi îi face plângeri penale lui Săpunaru.

„Sînt cercetat de poliţie la sesizarea unor indivizi care au păgubit statul cu un miliard – un miliard şi jumătate de lei [vechi] pe lună, timp de cinci ani“, declara atunci Nini Săpunaru, care era atacat în 18 martie 1999, în presa din Iaşi, prin articolul „Nini Săpunaru se duelează cu Poliţia“ de către viitorul angajat al evreilor (pe atunci doar spon­sorizat de fundaţia Rothschild) Adrian Cioflâncă, viitorul „holocaustolog“ angajat de Fede­raţia evreiască din România, deci coleg de activism pro-evreiesc cu M.M. Katz (https://www.ziaruldeiasi.ro/national-extern/nini-sapunaru-se-dueleaza-cu-politia~nip4b).

Ajungem în anul 2001 fără ca şefii evrei de la EDF să fie inculpaţi, deşi aceasta era consecinţa firească faţă de uriaşa evaziune fiscală făcută, pe care Katz o practicase şi la cazi­noul de la Casa Bucur. Doar câţiva directori sau funcţionari români au fost acuzaţi de organele penale, chiar dacă aceştia au declarat că au executat nişte ordine (Finanţele depuseseră la Parchetul general plângere împotriva patronului Rick Weil şi a direc­torul finan­ciar Ion Staicu pentru că au folosit documente false în evidenţele contabile, dar Weil nu a putut fi audiat).

Este anul în care Adrian Năstase ajunge premier şi începe să boicoteze şi el an­che­tele penale în care erau vizaţi prieteni evrei de-ai lui Bittner. A în­cer­cat, la cererea lui Bittner, să blo­che­ze şi ancheta Parchetului General asupra privatizării complexului hote­lier Bucureşti în favoarea unui alt grup de israelieni, interconectat cu cel al lui Katz.

Ca să obstrucţioneze anchetele, mulţi dintre făptaşii evrei fug sau dispar din România pentru o vreme sau definitiv.

Sorin Teşu, care le ceruse mita de 2,5 milioane de dolari lui Weil şi Katz pentru a-şi putea continua extrem de profitabila activitate de duty-free pe aeroporturile româneşti, era cel care intermedia în aceeaşi perioadă şi o parte din banii transferaţi spre familia Năstase de la Al. Bittner şi prietenii isra­elieni ai acestuia.

În 2002, din cauza tam-tamului internaţional făcut de evrei, cazul „mita de la EDF“ a intrat obligatoriu, măcar formal, în atenţia Parchetului Naţional Anticorupţie (vii­torul DNA), care, nereuşind să-i audieze pe principalii actori, mai ales pe Weil (care avea şi înregistrarea făcută de Katz), decide, cam suspect, să nu înceapă urmărirea penală.

Abia în 2006 (la aproape doi ani după ce Năstase nu mai era premier), Sorin Teşu a fost audiat cu adevărat de către DNA în această speţă, dar el a declarat că nu s-a întâlnit niciodată cu patronul firmei EDF pe aspectul mitei, dar că l-ar fi cunoscut totuşi în Israel.

La procurorii de caz, ar fi trebuit să ajungă în 2002 şi înregistrarea audio prin care lui Katz i se cerea mită pentru Adrian Năstase de către soţia lui Sorin Teşu. Dar Katz nu a (mai) dat-o. A făcut-o publică abia în 2008, când oricum nu mai avea nevoie de Adrian Năstase, total căzut politic, dar EDF dăduse statul român „antisemit“ în judecată pentru daune de 150 milioane de dolari, pentru că i-a închis afacerea scutită de taxe şi în 2008 urmau să înceapă audierile în procesul de la Tribunalul ICSID de la Washington (unde EDF avea să piardă procesul).

În acelaşi timp, obligaţi, cum am arătat mai sus, de dezvăluirile grave ale lui Katz şi Weil, procurorii români dema­raseră din 2002 un dosar de anchetă penală privind imen­sa mită sau şpagă cerută de pre­mierul Năstase prin consilierul său Sorin Teşu, dosar ce stagna din „lipsa de probe“, deşi aces­tea existau (sau lipseau nişte declaraţii, cumva ale lui Weil, asociatul lui Katz?), şi parcă cineva îl juca pe degete pe Adrian Năstase.

Katz spune acum (în 26 ianuarie 2023), pretinzând lauri şi recunoaştere, că practic el ar fi impus premierului Năstase legislaţia de „combatere a antisemitismului din România“, după ce l-a deconspirat şi expus cu acel „incident antisemit grav care a avut loc pe aeroportul Otopeni“ în 2001.

Într-adevăr, după ce Katz şi-a unit acţiunile cu ADL, organizaţiile evreieşti ar fi putut face presiuni uriaşe pentru inculparea celor care au cerut mita, dar au preferat să facă presiuni pentru obţinerea recunoaşterii de către România a vinovăţiei de Holocaust şi pentru emi­terea unei legislaţii în acest sens, ca şi de inculpare a românilor naţiona­liş­ti sau care au altă opinie drept xenofobi şi antisemiţi.

În aceste condiţii fusese emisă de guvernul Năstase, în martie 2002, şi celebra Ordonanţă de urgenţă nr. 31/2002 (OG 31/2002) „privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvâr­şirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii“, pe care Parlamentul nu a vrut să o valideze prin vot niciodată şi a trecut „tacit“ după multe chinuri.

Supunerea lui Năstase s-a văzut şi în 2003.

La 12 iunie 2003, gu­ver­nul român al lui Adrian Năstase apro­ba „Acor­dul de Coo­perare dintre Ar­hi­vele Naţi­o­nale ale Ro­mâ­niei şi Mu­zeul Holo­caustului din SUA“, ce avea ca scop, din punctul de vedere al părţii evreieşti, do­­­­cu­men­ta­rea acu­­ză­rii juridice a României de par­ticipare la Holocaust. Atunci, însă, ministrul Informaţiilor Publice, Vasile Dân­cu, se simţea dator să facă un gest calificat ulterior ca „per­so­nal“ de că­tre alţi guver­nanţi români (chiar şi de primul-mi­nis­tru Năstase), ceea ce a condus, cu ocazia primei restructurări a gu­ver­­nului, la des­fi­in­ţarea minis­te­ru­lui său. Dân­cu emisese un co­mu­­­nicat gu­ver­na­­­mental în care „se subliniază cu tărie fap­tul că înlă­un­trul ho­ta­­relor Ro­mâ­niei în epoca 1940-1945 nu a avut loc un Ho­lo­ca­ust“.

Masoneria evreiască B’nai B’rith – care este patroana ADL, la rândul ei patroana lui Katz – sărea de şapte metri în sus şi băga în priză presa in­ter­naţională şi agenţii ei din România. De aceea, Centrul pentru Monitorizarea şi Comba­te­rea Anti-Semi­tis­mu­lui din România, condus de M. M. Katz, emitea un co­municat intern prin care „îşi exprimă dezacordul şi adânca sa în­gri­­­jorare faţă de co­mu­­­ni­ca­tul oficial al Guver­nului, care neagă exis­ten­ţa Ho­lo­ca­us­tului în România“ şi îi cerea pre­mi­e­­ru­lui Năstase să retrac­teze public nega­rea Holocaustului.

Presa evreiască internaţională patronată sau montată de evrei sărea la rândul ei la gâtul României. B’nai B’rith băga în priză Washington Post, The Guardian, The Daily News, Atlanta Jour­nal, Kansas City Star, London Free Press şi MSNBC News. Pre­sa ame­­ricană, britanică şi aus­tra­liană critica gu­ver­­nul ro­mân pentru că de­cla­­raţia ministrului Dâncu nu a fost sus­­ţi­nu­tă ime­di­at şi de o ex­­pli­caţie. The Daily News afirma că „is­­to­ri­cii au do­cu­men­tat mai mul­te relatări care afirmă de­por­ta­rea şi execu­ta­rea evre­ilor în România“, deşi istoricii români nu fuseseră consultaţi.

Adrian Năstase s-a supus în viteză şi, în numele Guvernului român, ca premier, emitea un co­­mu­ni­cat în care preciza că îşi asumă partea de res­pon­sa­bi­li­tate a sta­tu­lui român din urmă cu 50 de ani pen­tru victimele Ho­­lo­­ca­us­tu­lui. Singurul gest de minimă re­zis­ten­ţă al guver­nu­lui a fost acela de a preciza că doreşte să îşi con­tinue co­o­pe­ra­rea cu instituţiile in­ternaţionale ce stu­­di­ază această pro­ble­mă, ca şi când mai conta.

Până şi preşedintele Ion Iliescu a criticat atunci graba premierului Năstase de a da satisfacţie organizaţiilor evreieşti.

Atât de legat era încă M.M. Katz de afacerea EDF, cu care îl putea nenoroci pe premierul Năstase dacă dădea drumul la probe către procurori, încât chiar pe adresa fir­me­­lor cu probleme cu legea din afacerea duty-free, EDF Asro şi EDF Properties, respec­tiv Şoseaua Bucureşti-Ploiesti km. 16,5 (în zona aeroportului Otopeni), el a înregistrat mai multe domenii de web-site ale activismului lui împotriva „negării Holocaustului“ şi a „comba­terii antisemitismul“, precum www.antisemitism.ro (unde a publicat Rapoartele MCA de „monitorizarea a antisemitismului“ din România) sau www.holocaust.ro (inactiv în prezent). La aceeaşi adresă erau înregistrare şi mai multe web-site-urile ale EDF.

*

Tot de atunci a început Katz să întocmească şi rapoartele MCA împotriva „antise­mitismului românesc“, în care infrac­to­rii evrei, prieteni ai lui mulţi din ei, sunt prezentaţi, mai voalat, citându-i pe aceştia, drept „victime ale antise­mitis­mului din România“ când sunt cercetaţi penal de autorităţile din România sau când sunt condamnaţi pentru faptele lor infracţionale.

Tot din poziţia de şef al Centrului pentru Moni­to­ri­za­­rea şi Com­ba­te­rea Anti-Semitis­mu­lui din România, ca mandatar al Anti-Defa­ma­tion Lea­gue, din anul 2005 Katz l-a hărţuit cu dosare penale şi pe naţionalistul legionar Şerban Suru, care în 2006 se pre­zenta şi de câte 5-7 ori la poliţie, lunar, din cauza lui M.M. Katz, care îl acuzase pentru că edi­ta revis­ta Obiec­tiv Legionar. În 2017, dl. Şerban Suru avea din cauza aceasta 3 dosare penale, fiind acuzat de legionarism.

Din 2015, M.M. Katz devine şi vicepreşedinte al Asociaţiei Sioniste din România (ASR sau Romanian Zionist Association), care era condusă de președintele Comunității Evreilor din Brașov, Tiberiu Roth, iar după ce acesta moare, la 87 de ani, în mai 2022, Katz preia conducerea totală, deşi tot el condusese organizaţia sioniştilor, de fapt, prin Roth.

Ţinta Ion Coja… „şi mai sunt câţiva“

„Cazul Coja“, abordat de filiala „românească“ a B’nai B’rith la începutul lunii mar­tie 2007, pare să fi devenit o ob­se­sie a mai mul­tor or­ga­ni­za­ţii evreieşti, ce au de­clan­şat o în­crân­ce­nată lup­tă îm­po­triva profesorului Ion Coja, mai ales după ce acesta a sem­­nat o scrisoare deschisă către pre­şe­din­te­le Traian Băses­cu, în noiembrie 2006, în care îl acuza că s-a grăbit să dea satisfacţie cererilor de recunoaştere a „vinovăţiei României“ faţă de evrei.

Unii evrei din Israel s-au apucat atunci să îi facă şi blestemul Pulsa de Nura profe­sorului Coja, promiţându-i astfel şi că va muri curând, deoarece îl urăsc:

„Negaţionismul ce-l afişezi este perfid, este un anti­se­mitism feroce, urăşti de moarte poporul evreu, dar şi noi te urâm şi îţi dorim să nu ajungi în 2008. Noi am sesizat Am­ba­sada Româ­niei la Tel Aviv şi ne vom adresa Pro­cu­ro­ru­lui şef al României pentru a fi tras la răspun­dere penală…

Am sesizat şi Ministerul învăţământului din R[o­mâ­nia]. Ion Coja nu are ce căuta în învăţământul superior, cadru di­dac­tic, el fiind un nazist notoriu…

Dacă nu vei înceta cu campania de negare a holo­ca­us­tu­lui te aşteaptă zile grele, noi te vom distruge pe tine, nu tu pe noi, îţi periclitezi şi fami­lia nătărău cum eşti, nu-ţi dai seama că te expui ca un prost, fanatic nazist, te vom face să te întâlneşti cu ido­lii tăi cât de curând. Deviza noastră este «ochi pentru ochi», «sânge pentru sânge». Ne vom răzbuna crunt pe tine.“

În loc de semnături personale apărea ca semnatar „Organizaţiei Su­pra­vieţuitorilor Holo­ca­us­tu­lui“ (patriotul Paul Goma a reprodus scrisoarea de mai sus în Jurnalul său pe anul 2007, arătând că e un obicei vechi la evrei să facă magie neagră şi blesteme).

Astfel începe Katz să se ocupe de „cazul Ion Coja“, după ce în data de 10 ianuarie 2007 pre­şe­dintele Federaţiei Comu­ni­tă­ţi­lor Evreieşti din România, Aurel Vainer, a depus o plângere pe­nală împotriva d-lui prof. Coja pentru negarea holo­ca­us­tu­lui prin scrisoarea adresată preşedintelui Băsescu. Aceasta era deja a doua plângere pena­lă care a eşuat a Federaţiei evreieşti, condusă de Vainer pe atunci, împotriva profesorului Coja.

Lui Katz pare să-i fi intrat în cap ideea că dacă ar reuşi el să-l inculpe şi condamne pe profesorul Coja, ar putea să obţină astfel scaunul de şef al Federaţiei evreilor din România, unde sunt şi foarte, foarte mulţi bani, veniţi chiar de la bugetul statului român.

Îl găsim astfel pe Katz şi în 2021, după ce a ratat şefia Federaţiei în 2020, tot agitând ideea condamnării profesorului Coja, după ce le-a reuşit inculparea colonelului Vasile Zărnescu, dar nu şi condamnarea la în­chi­soare a acestuia, ceea ce i-a provocat alte reacţii nervoase.

Mai întâi s-a operat prin presiunile B’nai B’rith asupra guvernului român, care, alături de alte mari organizaţii evreieşti din SUA, a obţinut de la ministrul de Externe parţi­al evreu al României, Bogdan Aurescu-Goldenberg, crearea de către România a unei „Strategii naţionale pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radica­li­zării și discursului instigator la ură, aferentă perioadei 2021-2023“.

Iar Strategia este aplicată de un „Comitet interministerial“, în care să fie prins şi ministerul de Interne, pe care cade sarcină să urmărească tot „antisemitis­mul“ din România şi să ia măsuri împotriva antisemiţilor.

Un birou format din 5 poliţişti funcţionează în minister în acest scop (din unele declaraţii s-a aflat în 2022 că aceştia ar fi întocmit deja câteva dosare penale), iar în 22 martie 2022, la Palatul Victoria, a avut loc „prima reuniune a Comitetului intermi­nis­te­rial“, coordonat de Irina-Dumitrița Solomon, secretar de stat adusă special în acest scop, în februarie, la cancelaria prim-ministrului.

Alexandru Muraru este şi el cooptat în această schemă de acţiune, ca „reprezen­tant special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Comba­te­rea Antisemitismului și Xenofobiei“, şi, împreună cu Irina-Dumitrița Solomon, au fost împreună între 29 aprilie şi 1 mai 2022 în Israel, să dea socoteală privind pregătirile ce le face guvernul român pentru condamnarea românilor, la Centrul Simon Wiesenthal, unde i-a primit „vânătorul de nazişti“ Efraim Zuroff, care este instigat din România cu infor­mări şi „sugestii“ chiar de către Marco Maxilian Katz.

Aşa că Efraim Zuroff le-a cerut reprezentanţilor guvernului român, Muraru şi Solomon,  inculparea profesorul Ion Coja şi reinculparea colonelului Vasile Zărnescu (pe larg în articolul „Khazarii despre Românii care își apără poporul: Faptele lor trebuiesc pedepsite aspru.“ / https://www.incorectpolitic.com/khazarii-despre-romanii-care-isi-apara-poporul-faptelelor-trebuiesc-pedepsite-aspru/).

*

Iniţial, Marko Maximilian Katz îi trimisese o primă scrisoare lui Alexandru Muraru în 12 august 2021, prin care îi cerea să ia măsuri împotriva profesorului Ion Coja:

„Domnule Muraru, adresez atenţiei dumneavoastră situaţia ignorată de prea mult timp şi anume distribuirea în spaţiul public, online, a unor opinii şi materiale cu caracter pur antisemit şi negaţionist. Materialele respective sunt nu numai postate pe un blog noto­riu ci şi distribuite, pe email, către persoane care nu le solicita. Autorul actelor care fac subiectul acestei scrisori deschise este Ion Coja.

Conf. Ion Coja este un personaj notoriu, care, de prea mult timp, publică fără nici o reţinere şi cu vadită satisfacţie opinii care contravin realităţii istorice… Asa cum puteti constata din o lectura rapida a materialelor publicate pe blogul Ion Coja (https://ioncoja.ro/), şi din vizionarea materialele video postate online, Coja a transformat dezinformarea si alimentarea teoriilor conspirationiste, antisemite, negaţtioniste, antisioniste, într-o profesie pe care o practica nestingherit…

Domnule Muraru, nu este prima data cand MCA Romania atrage atenţia asupra toxicului fenomen Coja (purtător de mesaj şi continuator al prof. Gheorghe Buzatu), un notoriu propovăduitor al antisemitismului şi al negationismului în societatea românească.“

*

Vedem din scrisoarea lui Katz către Alexandru Muraru, că tot Katz este şi arti­za­nul „ordinelor“ primite de acesta şi de Solomon în Israel, de inculpare a profesorului Ion Coja şi reinculpare a colonelului Vasile Zărnescu. De fapt, conform unor postări personale pe FBk (Meta), Katz este prieten cu Efraim Zuroff.

Întorşi la Bucureşti, după ce au fost la Tel Aviv în aprilie- mai 2022, Muraru şi Solomon întrunesc din nou, în 28 septembrie 2022, comisia interministerială pentru im­ple­mentarea strategiei de „combaterea anti­semitis­mului“, unde se simt obligaţi (o cerere din Israel?) să îl invite şi pe Katz, ca director al MCA Romania, pentru a-i fi prezentate „acţiunile menite să genereze rezultatele dorite, în parametrii stabiliţi“. Este invitată şi israelianca Colette Avital, lideră a unor organizaţii evreieşti internaţionale, o politiciancă mai importantă decât Katz, ea, Avital, fiind diplomat și secretar general al Organizației Mondiale pentru Restituirea Proprietăților Evreiești (World Jewish Restitution Organi­za­tion) și președinte al Centrului Organizațiilor Supra­vie­țuitorilor Holocaustului din Israel (pe care unii PSD-işti o propuseseră candidat la preşedinţia României prin 2003-2004).

După această întâlnire, însă, M.M. Katz şi-a manifestat nemulţumirea pentru că, în loc de inculpări, doar s-ar „pune accentul pe educaţia tinerelor generaţii, pe termen lung“, de către in­sti­tu­ţiile statului român, care în acelaşi timp, însă, „întâmpină cu rezis­tenţă ne­ce­sitatea imple­men­tă­rii legislaţiei [de inculpare penală] şi, ca atare, în România, anti­semiţi şi negaţionişti activează în mod liber şi fără griji“. „Acest aspect – mai zicea Katz – nu este discutat în cadrul comisiei mai sus men­ţionată iar autorităţile rămân indiferente faţă de sesizările înaintate pe această temă.“

Ca să facă presiuni, Katz organizează şi pretinsa „Conferință Internațională“ din 26 ianuarie 2023, cu tema „Antisemitism și antisionism – practici și realitate în România“, de fapt o banală discuţie online între el (acuzator), Collette Avital şi „invitaţii“ Viorel Maier (ziarist israe­lian), profesorul băcăuan Gabriel Stan, membru al Comitetului pentru pro­gra­me educa­ţi­onale al Institutului Wiesel din Bucureşti / INSHR (care să introducă manua­lele de Holocaust în licee din 2023), și scriitorul ieşean Mircea Radu Iacoban.

În videoconferinţă, Katz denunţă:

„Irina Dumitriţa Solomon şi Alexandru Muraru sunt mai activi… Cei de la minis­te­rul de Interne au [însă] nişte probleme de abordare şi implementare. Comisia emite rapoarte în care scrie că antisemitismul în România nu prezintă aşa un pericol imediat sau că el există la un nivel foarte mic… În România există legislaţie mai bună de condamnare a celor care atacă evrei [decât în restul Europei]… Singura problemă pe care eu o ridic tot timpul este lipsa de im­ple­mentare [a acestei legislaţii]. Eu nu am văzut nici un anti­semit inculpat. Nu l-am văzut nici pe Ion Coja, care din punc­tul meu de vedere este simbolul anti­semi­tismului în România şi este exact omul şi exem­plul care scoate în evidenţă lipsa de reacţie a autorităţilor faţă de antisemiţi, pentru că acest om se mani­festă fără nici o problemă, în mod liber, peste tot, fără nici o reţinere şi nimeni nu-i face absolut nimic. În ciuda faptului că au existat şi există plângeri şi sesizări penale pe această temă. Şi mai sunt câţiva [ca Ion Coja], care la fel, atunci când sesizările au ajuns la procuror, procurorii au închis dosarele.“

Deci Katz face reclamaţii peste reclamaţii românilor care gândesc şi se exprimă liber, ceea ce el crede că nu trebuie îngăduit.

Colette Avital către Katz: nu sunt antisemiţi în România

Deşi se voia susţinut, Katz are surpriza ca principalul interlocutor, Colette Avital, mult supe­ri­oa­ră lui în structurile organizaţiilor evreieşti, să îi răspundă interogativ că de ce vrea con­damnări, ce, sunt în România antisemiţi care bat evrei, le iau chipa din cap sau îi trag de barbă? Ideea ei e că cei care doar scriu negativ despre evrei, nu sunt neapărat antisemiţi adevăraţi, ci doar cei care se manifestă (şi) cu violenţe fizice la adresa evreilor sau a bunu­rilor lor. Katz se repliază şi îi răspunde că sunt prea puţini evrei în România, iar anti­semiţii nu îi găsesc ca să îi bată, din acest motiv nu sunt cazuri.

Colette Avital îi răspunde lui Katz că un antisemit adevărat îl caută şi îl găseşte pe evreu, la templul evreiesc, la sinagogă, şi îl bate acolo. Concluzia: dacă nu există ase­menea cazuri, de ce să existe inculpări şi condamnări, „doar pe vorbe“?

„Doar vorbe?“ (Colette Avital).

                                                              Cornel-Dan Niculae