Karl Marx despre Avram Iancu
„Kossuth respinse cu dispreţ propunerile românilor. Iancu bătu
zdravăn pe unguri. Aşa fură paralizate victoriile lui Bem.
Austria nu a răsplătit cu nimic pe români ”, pagina 159 din volumul
Marx despre români apărut în 1964 la Editura Academiei Române –
Bucureşti.
Am avut o revelaţie, o descoperire neaşteptată, când am citit Marx
despre români, ce însumează traducerea celor patru manuscrise
autografe ale lui Karl Marx despre români, păstrate în Arhiva
Marx-Engels a Institutului Internaţional de Istorie Socială din
Amsterdam – Olanda. Volumul a apărut sub coordonarea academicianului
A. Oţetea, din a cărui amplă introducere aflăm că Marx a arătat un
interes deosebit pentru poporul român, fiindcă lupta sa pentru unitate
şi independenţă se încadra în mişcarea europeană de emancipare a
popoarelor oprimate. Aşa se explică faptul că Marx a consacrat timp de
informare, gândire şi scriere referitor la problemele româneşti,
scrieri pe care le-a publicat în presa internaţională sau au rămas
doar consemnate în cele patru manuscrise autografe ce se găsesc în
arhiva institutului din Amsterdam şi care au fost semnalate Academiei
Romane de către cercetătorul polonez Stanislas Schwann, căruia
cititorii români au pentru ce a-i mulţumi.
Volumul însumează aproape două sute de pagini şi, la apariţia sa, în
1964 la Bucureşti, a fost o adevărată bombă de adevăr istoric
românesc, care a şocat, uimind şi speriind pe cei ce au apucat să-l
citească, rămânând muţi de frică, pentru că, de douăzeci de ani, cu
toţii eram forţaţi să adulăm marele popor rus şi acum aflăm că Marx,
ultimul de la care ne-am fi aşteptat, a scris adevărul despre
repetatele invadări, anexări şi jefuiri a principatelor române de
către ruşi. Citind ceea ce s-a scris în acest volum, dispărut imediat
din librării, nu-ţi vine să crezi că este scris de acelaşi Marx,
părintele comunismului, cu care eram îndoctrinaţi din şcolile primare
până în facultăţi, că e acelaşi Marx ce a scris despre capitalism şi
dictatura proletară şi căruia românii îi purtau tabloul şi-i scandau
numele la manifestările unde erau duşi cu arcanul convocatorului
obligatoriu. Faceţi rost şi citiţi volumul, merită să aflaţi
adevărurile despre ruşii care, la un moment dat, au vrut să cumpere
principatele române de la otomani ca pe o pereche de boi în târg!
Citiţi, citiţi adevăruri istorice ce vă sunt ascunse şi acum.
Confirmarea că pe Marx l-a interesat şi s-a informat despre români,
despre soarta lor socială şi istorică este că, în scrierile sale
despre noi, face dese referiri nu numai la articole citite din presă
despre revoluţia românilor din 1848 – 1849 ci şi din Histoire
politique et sociale des Principautes Danubiennes de Elias Regnault
apărută la Paris în 1855 într-un volum de cinci sute de pagini, pe
care Marx l-a conspectat în manuscrisele sale. Istoria lui Elias
Regnault este considerată una dintre cele mai bune istoriidespre
români ale acelor vremuri, şi poate a tuturor vremurilor scrisă de un
străin despre noi având drept izvoare scrierile lui Nicolae Bălcescu,
Ion Ghica, Eliade Rădulescu şi A. Papiu Ilarian pe care le completează
cu cercetări personale. Trebuie spus că Elias Regnault a scris şi o
istorie, mult apreciată, despre Napoleon şi altele despre Anglia şi
Irlanda, iar după 1848, prin scrierile sale în ziarul parizianL’Avenir
national, a fost un susţinător ardent al independenţei şi unirii
principatelor române. Iată de la ce surse solide pleacă Marx în
scrierile sale despre români, pe care nu îi vede ca pe un proletariat
să dărâme capitalismul, ci să scape de tirania imperiilor
înconjurătoare – otoman, ţarist şi habsburgic – care îi încorsetau de
moarte.
În scrierile sale despre români Marx nu trece cu vederea nici
agresiunea de dominare a ungurilor asupra românilor transilvăneni.
Citim, la pagina 146 din Marx despre români, ediţia 1964: După legea
ungară – până la 1848 – românii din Transilvania, asimilaţi cu grecii,
evreii, slavii, armenii, ţiganii erau consideraţi pe propriul lor
pământ „naţiune tolerată”. Românii sunt opriţi să poarte haine şi
pantaloni de postav, cisme, pălărie mai scumpă de un florin şi cămaşă
de pânză fină. Ei erau numiţi „plebea vagabondă”, deşi formau 2/3 din
populaţie, în timp ce ungurii, saşii, secuii, grecii, armenii formează
numai cealaltă treime. În paginile următoare, de la Marx citire, mai
aflăm că În Dieta din 1847 s-a manifestat cel mai înjurios dispreţ
faţă de slavi şi de români: a topi toate naţionalităţile în
naţionalitatea maghiară. Un an mai târziu în aceiaşi dietă: Kossuth
propune deschis ca limba maghiară să fie introdusă în şcolile primare
ale slavilor şi românilor, să se înlăture orice altă limbă şi chiar
preoţii să fie siliţi să slujească în ungureşte .
La 14 Martie 1848, la propunerea lui Kossuth, trei sute de magnaţi
unguri, îmbrăcaţi în tunică naţională şi cu sabie la şold au prezentat
împăratului Ferdinand constituţia care, printre altele, decreta
încorporarea Transilvaniei la Ungaria şi suveranul a aprobat-o!!
Astfel Transilvania devine ţară ungurească în care singura limbă
admisă în municipalităţi era maghiara şi toţi cei ce au avere sunt
unguri. Această constituţie este exemplul clasic al şovinismului
unguresc dominant, fiind în afara spiritului şi ideilor de libertatea
şi democraţie ale revoluţiei europene de la 1848. Kossuth demonstrează
acest lucru în 1848, când în dietă declară Ungaria nu-şi datoreşte
existenţa decât a nobilimii. Nobilul este maghiarul. Numai nobilul are
să conducă naţiunea. De râsul curcilor plouate care au aflat că Lajos
Kossuth era slovac, fiul unui plugar slovac sărac dar, ambiţios fiind,
a reuşit să se căsătorească cu o fiică de magnat, iar alegerea
acestui parvenit în dietă l-a costat pe alt magnat 100.000 de florini.
Şi în timpul în care Kossuth proclama dictatura nobililor maghiari şi
în Transilvania, Marx, exilat dintr-o ţară în alta, cocea în
filozofia lui că lumea trebuie schimbată din temelii şi aceasta nu se
poate decât prin revoluţie, revoluţia celor mulţi şi săraci, a
proletariatului, împotriva celor avuţi, visa la dictatura mondială a
proletariatului, aşa că a fost împotriva dictaturii nobililor
unguri, a lui Lajos Kossuth. Acesta a fost şi motivul pentru care a
stigmatizat naţionalismul şovin a ungurilor şi a simpatizat cauza
românilor ardeleni în frunte cu Avram Iancu şi moţii săi.
Am rămas uimit să constat că Marx a urmărit minuţios oamenii şi
evenimentele din Transilvania din anii revoluţiei 1848-1849, că a
citit şi a scris documentat despre ele, în vreme ce românilor, după
eliberarea României de către glorioasa armată roşie, le-a fost
interzis aproape în întregime adevărul despre războiul civil al
moţilor, iar ce se spunea era deformat, torsionat. Marx scrie despre
victoriile generalului Bem asupra armatei austriece din Transilvania,
despre intrarea armatei ruseşti în Transilvania la cererea generalului
austriac Puchner, după ce, mai înainte, refuzase colaborarea cu
legiunile lui Avram Iancu.Avram Iancu se menţine în Munţi unde vine
Dragoş cu propuneri de la Pesta să negocieze. În timp ce conferinţele
sînt folosite ca o cursă, Iancu, Buteanu, Dobra sunt surprinşi de
către maiorul Hatvany; primul reuşeşte să scape, Dobra fu masacrat pe
loc, Buteanu în zilele următoare fu spânzurat. Trădare laşă. În câteva
zile oamenii se adunară în jurul lui Iancu. Îl atacă din nou pe
Hatvany şi-l bătu zdravăn. Acestea sunt rândurile lui Marx, care nu
s-au spus poporului român dar, care era obligat să ştie, pe de rost,
învăţătura marxistă trunchiată şi deformată de interesele dictaturii
de Moscova. Atunci şi acum nu se învaţă Marx despre români.Interzis.
(Corneliu Florea, Jurnal Liber, 2003)
Notă: Da, mi-aduc bine aminte ce emoții a stârnit apariția cărții lui Marx despre români în 1964. A fost unul dintre primele semne că în România se produce o schimbare, o cotitură spre normalizarea situației. Normalizare care nu putea să însemne decât un singur lucru: românizarea vieții publice!
Se va repeta curând acel moment? Azi, în anul de dis-grație 2013, viața în România și-a pierdut caracterul românesc într-o proporție mult mai mare ca în anii cominternismului biruitor: 1944-1964. Se vede că urmașii cominterniștilor din acei ani au tras concluziile ce se impuneau și și-au luat măsurile ca să nu se mai repete re-nașterea românească de după 1964! Din perioada 1964-89!…
Desigur, ne va fi mult mai greu să ne revenim din dezastrul generalizat produs după 1990. Totul e să nu ne pierdem speranța și simțul datoriei! Vorba lui Ioan Gavrilă Ogoranu: Speranța moare ultima. Iar când speranța moare, ne rămâne datoria, conștiința datoriei de a nu ceda. Moment în care grația Domnului nu te va abandona! Te ajută numai dacă ești în arenă, ești prins în încleștarea luptei! Altmintei, cum să ne ajute?! Poți să stai în tribună și să câștigi de acolo?!…
Ion Coja
Adevărul evident este că viața în România și-a pierdut caracterul românesc într-o proporție mult mai mare comparativ cu anii implementării cominternismului iudeo-bolşevic din perioada 1944-1964.
Azi urmașii cominterniștilor iudeo-bolşevici și-au luat măsuri asiguratorii pentru a nu se mai repeta o re-nașterea românească, ca cea de după 1964, perioada 1964-89. Au acţionat penru desfiinţarea statului, în principal prin suprimarea funcţiei economice a Statului Român, cu ajutorul politicilor; de privatizare, financiare şi de creditare.
Au fost înstrăinate petrolul, gazul metan, rezerve minerale, aur, utiltăţile publice(gaz metan, apă, electricitate, telecomunicaţii, etc.) contrar prevderilor Constituţia României, articolul 135 aliniatele b), c), d) şi e), precum şi articolul 136 aliniatele (3) şi (4) care precizează că statul trebuie să asigure protejarea intereselor naţionale in activitatea economică, financiară şi valutară; stimularea cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale, a artei şi protecţia dreptului de autor; exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional; refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic; crearea condiţiilor necesare pentu creşterea calităţii vieţii; bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continntal, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprităţii publice; bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică.
Se pune întrebarea dece Procuratura Generală, Direcţia Naţională Anticorupţie nu se ocupă de cei ce au distrus economia, au înstrăinat rezervele minerale ale ţării contrar prevederilor Constituţiei României şi au produs dezastrul economic şi social generalizat de după anul 1990.
Conștiința datoriei faţă de ţară a organelor de procuratură, impune renunţarea la anchetarea participanţilor la referendum, sau alte anchete cu iz politic şi investigarea celor ce au distrus economia ţării, au înstrăinat bogăţiile ţării, utilităţile pubice, contrar prevederilor constituţiei.
Este posibil ca la această dată, să fie târziu. Ţara să fie vândută fără ca noi să cunoaştem, că am devenit robi în ţara noastră.
vestile de mai sus nu sunt deloc imbucuratoare.si totusi solutii sunt.cineva trebuie sa ia initiativa sa inceapa ceva.gm
Acest topic ne arata iar, daca mai era nevoie, sa nu mai aruncam la lada de gunoi a istoriei, cu toptanul, idei potrivnice la un moment dat. Sa selectam ceea ce este bun dintr-o idee, sa abandonam ceea ce este perimat, sa invatam din lectiile istoriei pentru a nu mai repeta erorile trecutului si sa mergem inainte. Exemplul de fata este tipic ca nu trebuie sa aruncam la gunoi, „in integrum”, tot ceea ce a insemnat comunism. Am avea multe de invatat. Daca comunsmul l-am trait pe propria mea piele si p[ot spune ce este bine si ce este rau, nu ma pot pronunta in ceea ce priveste miscarea legionara, de exemplu. Cei priceputi sa ne explice daca tot ceea ce a fost miscarea legionara a fost bun sau rau si cat si care sunt elementele ce ar face-o viabila. La fel si comunismul. Ar iesi dezbateri pe cinste.
Da, trebuie sa luptam, altfel se alege praful si pulberea de toate sacrificiile stramosilor nostri.
Dar, dupa umila mea parere, in zilele noastre o natiune mica(?) precum a noastra nu mai are sanse de izbanda cu ajutorul armelor. Singura noastra izbanda se va realiza numai pe cale ori diplomatica ori cultural-spirituala. Suntem in stare sa ne angajam intr-o asemenea lupta ? Se pare ca nu. Daca pe linie diplomatica nu prea avem sanse de reusita intrucat aceasta este coordonata de guvernele post-puciste care au tot existat din 1989 pana in zilele noastre si care s-au exprimat public pentru Romania si pentru romani dar au facut totul pentru binele miniritatilor, nu ramane neamului romanesc decat sansa de a lupta pe plan intelectual si cultural. Dar este neamul romanesc, in ansamblul lui sa poarte aceasta lupta ? Ma indoiesc intrucat vad cum generatii de-a randul sunt destinate pierzaniei. Ce neam poate iesi din acei liceeni care trec bacalaureatul mai putin de 50% iar dintre cei reusiti mare majoritate sunt cu note de 5, 6 sau 7. Nivelul scazut de pregatire al liceenilor este urmarea nivelului scazut de pregatire al invatamantului gimnazial si are consecinte directe in invatamantul universitar. Chiar si la ultimele concursuri de definitivat sau sau de titularizare in invatamant rezultatele au fost dezastruoase. Exceptiile privind elevii olimpici vine sa confirme regula. Avem un mare handicap in a ne impune atentiei Europei. Sincer, nu vad entitatea care ar putea face ca noile generatii sau cele prezente sa se ridice la un nivel de intelectualitate care sa fascineze macar Europa daca nu mapamondul. Universitatile noastre sunt clasate dupa locul 500 incolo. Daca nivelul celor multi este scazut atunci si baza de selectare a valorilor de varf este scazuta. Este similar cu unele ramuri sportive la care, scazand baza de selectie(numar de echipe, numar de jucatori), au scazut si performantele internationale. Vezi rezultatele la volei, handbal, rugby, hochei etc.
PS. Acesta nu este un mesaj defetist sau pesimist ci un semnal de alarma care trebuie sa fie tras pana nu este prea tarziu.