Johanis chemat să dea seama

In bulibașeala politica ce a cuprins clasa noastra conducatoare, strabatuta brusc de fiorii luptei pentru putere, iși face loc o tema pina acum laterala: care e rolul președintelui Johannis in toata nebunia asta ? Lînga cine luptă el, a cui cauza o susține, și ce urmarește de fapt, acționind așa cum o face ? Intrat in politica, acum cițiva ani, ca președinte  jucător (ne amintim intervenția salutara, cu ”elefantul din incapere”, la parșiva ordonanța de urgenta, incercata de pesedistul Florin Iordache), Johannis a scris pe steagul lui de lupta ”Jos PSD !”, ciștigind simpatia unei mari parți a publicului român, și izbutind (el știe cum…) sa determine trimiterea lui Dragnea la pușcarie, pentru o vina destul de subțire (oricum, nu una politica, așa cum Dragnea ar fi meritat din plin). Dupa acest moment de virf al activitații sale, in care a destabilizat PSD-ul, Johannis s-a calmat; iar dupa ce a reușit sa impuna un fel de ”guvern al sau”, alcatuind la limita o alianța PNL – USR și UDMR (care se dovedește azi destul de șubreda), adusa in ființa numai pentru a impiedica PSD sa acceada la guvernare, Johannis pare ”a se fi culcat pe o ureche” … S-a retras intr-o  tacere de sfinx, in fața certei izbucnite intre partenerii de coaliție, dar in schimb a inițiat o acțiune ciudata: de nu se știe unde, l-a gasit pe Cîțu, pe care l-a promovat premier, și s-a hotarit, chiar daca nu in mod fațiș, sa-l sprijine  impotriva lui Orban, intr-o competiție la șefia PNL, lupta al carei rost puțini il ințeleg: de ce era nevoie tocmai acum, in condiții de pandemie, de relativa criza economica și mai ales de cearta in sînul coaliției de guvernare, de o disputa politica suplimentara, la virful PNL ? Singurul ”instigator” al alegerilor din PNL (chiar daca nedeclarat pe fața) e numai președintele Johannis, nemulțumit (numai el știe de ce ) de prestația politica  a lui Ludovic Orban.

Așa că luat la ținta de jurnaliști, și judecat mai in adincime, Johannis iși arata, cred comentatorii, limitele. Principalul lui pacat, tot mai vizibil, e aroganța, insoțita de niste corolare așazicind firești: egoismul, nepasarea, lipsa de participare la zbuciumul politic din jurul sau, de care e insa in parte responsabil. Și-a luat un aer de parada (cu sacou alb și papion…), defileaza țeapan la felurite festivitați, vorbește rar, puțin și sentențios, cu alte cuvinte, se uită cam de sus la poporul sau, care l-a iubit și l-a votat, cu speranța că a gasit un parinte bun și de țara iubitor, asa cum și-au reprezentat mereu românii conducatorii. Nu ajunge sa vorbești, ca scuza, despre rolul constituțional al ”președintelui  neimplicat politic”; el suna frumos, dar ramine o vorba goala, mai ales in imprejurari in care conducatorul e chemat sa puna mina la stabilizarea unei situații politice din ce in ce mai tulburi. Și nici macar nu e adevarata o asemenea scuza, pentru că Johannis e din plin amestecat in lupta politica. Ramine atunci sa-i adaugam inca o trasatura, ipocrizia, scuzabila doar intrucit e ceva cu totul obișnuit in viața politica, și cu deosebire in cea româneasca.

Sa pomenim și citeva insușiri pozitive ale președintelui Johannis: seriozitatea și onestitatea morala, in sensul ideii că nu pare tentat sa fure din banii publici, trasatura relativ rara la conducatorii românilor, daca ne gindim la indivizi ca Băsescu, Dragnea sau Ponta (care s-a angajat, de curind, expert la propriul sau partid, și și-a cumparat, din subvenția primita oficial de partid de la buget, o mașina electrica Tesla 3, de numai 130.000 de euro…).

Dar noi am fi vrut un om politic complet, care nu numai că nu fura banii poporului, și nu se ține dupa femei, ca alții, dar conduce cu mîna sigura acest trist popor, care nu prea nimerește linia dreapta pe drumul vieții, refuza, de exemplu, vaccinarea, și are nevoie sa i se faca binele cu sila, cum zice proverbul …

Presedintele e important la romani, poate mai mult decit la altii, din cauza unui model paternalist, ce vine din istorie. Dupa alegerile din cele doua partide, e probabil ca zdruncinata coaliție se va reface, căci ”tovarașii de drum” n-au incotro, sint condamnați sa mearga la drum alaturi, chiar daca, pe cale, iși vor mai da, și de acum inainte, ghionturi numeroase. Johannis va sta țeapan in scaunul de la Cotroceni, și va pleca, dupa 2024, intr-o lunga vacanța de relaxare, epuizat de efortul guvernarii. Are dreptate Ioana Ene Dogioiu: i s-ar fi potrivit lui Johannis sa fie rege, nu președinte…  Si inca un rege ca cei din basme: pastorind o țara frumoasa, calma și prospera, cu un popor ascultator și harnic, care sa nu-i dea batai de cap blîndului sau rege … Dar viața nu e ca ficțiunea din basm; așa că Johannis se descurca și el cum poate, incercind sa se apropie de modelul citat, intr-o țara agitata, locuita de un  popor gregar și zurbagiu, care a ales ca senator o Șoșoacă, drept emblema a așazisului bun simț popular …