Comentariu din Cotidianul

25 martie 2019 Dumitru Constantin 

Iohannis, inamic al României şi Israelului

Personal, cred că activitatea noastră, a comentatorilor, ar trebui să aibă ca prim obiectiv şi evidenţierea cu prioritate a derapajelor celor mai înalţi politicieni, îndeosebi atunci când ele se repetă şi, mai ales, au o dimensiune deosebită, totul devenind alarmant, ceea ce impune o reacţie adecvată şi necesarele corecturi din partea lor.Dintr-o atare perspectivă l-am privit şi pe preşedintele Klaus Werner Iohannis, fiind convins că, odată instalat la Cortroceni, el va avea înţelepciunea să-şi aleagă consilieri care să ţină seama şi să-i atragă mereu atenţia aupra rigorilor clare şi exprese şi răspunderilor pe care le implică cea mai înaltă funcţie în stat. Aş mai adăuga că toate acestea capătă o semnificaţie aparte când vine vorba de faptul că el este reprezentantul unei minorităţi etnice, deci poate isca nişte sensibilităţi speciale. 

A ţinut seama el de toate acestea de când este la Cotroceni? O spun răspicat: NU! Dovada ultimă? Iohannis şi nu altcineva a făcut o afirmaţie nemaiîntâlnită în hronicul politicii româneşti nu numai postdecembriste, ci dintotdeauna! Astfel, pe 19 martie, el a fost nr. 1 al unei şuşe politice, pastişă, păstrând specificul, după cele ale artiştilor, şuşă care, exceptând faptul că se baza pe întrebări şi pe răspunsurile lui, a semănat cu un raport de congres de partid politic fără anvergură, un fel de mixtum compositum dâmboviţean, după cum ne-a obişnuit.

Cu acel prilej i s-a adresat o întrebare specială, pe care o redau după consemnarea Administraţiei Prezidenţiale: „Întrebare: (…) Este vorba de unirea României cu Moldova, de ce nu s-a făcut în Anul Centenar și de ce nu s-a încercat nimic ? Doar numărul 2 a vorbit ceva, însă foarte neclar, și nimeni nu a încercat să facă ceva, un referendum. Parlamentul sunt convins că nu va vota niciodată această Unire, și de asta vă întreb pe dumneavoastră de ce şi când va fi posibil să facem acest referendum, să ne unim cu Moldova? Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Atunci când ambele popoare vor hotărî că vor acest lucru, atunci se va întâmpla.”

Răspuns şocant, stupefiant, cu uriaşe implicaţii politice, istorice, culturale ce depăşesc cu mult graniţele României! Nici mai mult nici mai puţin, Klaus Werner Iohannis răspunde folosind în mod expres unul dintre argumentele de bază cu care Stalin, ciracii lui şi cozile de topor cominterniste din Bucureştii anilor 1950 au justificat ruperea Basarabiei de Ţara Mamă!

Da, Iohannis, care în acte are studii superioare, e drept că de Fizică, fiind, adică, specialist în Legea lui Ohm, vorbeşte nonşalant despre “două popoare” ( români şi moldoveni, în accepţia lui) , dar nu explică deloc cum de ele au, între altele, infinite repere istorice, religioase ori culturale comune, precum aceeaşi limbă, româna, pe Ştefan cel Mare, Grigore Ureche, Eminescu, Alecsandri, Ciprian Porumbescu, sau Enescu, Constantin Stere ( să-i spună cineva despre cine vorbim) ! De fapt. lista este uriaşă, dar cu ignoranţii nu te poţi pune, pentru că atunci când li se adaugă canaliile doar Dumnezeu îi poate convinge! Până atunci reţinem că, în arsenalul antiromânismului, Iohannis a adăugat în mod profund iresponsabil o piesă foarte, foarte grea. Şi atunci să mă mai mir că, în mai 2015, aşa cum am semnalat în aceste coloane, actualul preşedinte al României a mers în Polonia şi a depus o coroană de flori în memoria polonezilor jertfiţi în lupta împotriva hitleriştilor, dar, în România, nu a depus nici măcar un bucheţel în memoria ostaşilor români care şi-au dat viaţa la Oarba de Mureş ori la Carei în crâncenele bătălii cu hoardele naziste?

Sau să ne mai mirăm că, aşa cum semnala la un moment dat fostul senator PNL, Sorin Ilieşiu, timp de 14 ani, pe când era primar al Sibiului, Iohannis nu a participat la ceremoniile dedicate Zilei Naţionale a României – 1 Decembrie? E drept, presa locală nota că el a fost present la parada militară din localitate. Or, locul depunerii coroanelor se află la 2-3 minute de drum de sediul Primăriei Sibiului. Poate Iohannis ar trebui să ştie că, la Sibiu a fost sediul Consiliului Dirigent din Transilvania, care, în 1918, a decis Marea Unire ! În fine, cred că, pe plan intern, Iohannis a transformat lupta sa la baionetă cu Dragnea, PSD şi Guvernul Dăncilă într-un conflict pe viaţă şi pe moarte, pe care l-a transferat pe tot teritoriul ţării, blocând adesea toată România, instituţii şi ministere cheie în relaţia cu NATO şi UE. El, care, cu câteva zile înainte ca România să preia preşedinţia rotativă a UE, spunea că ţara noastră “nu este pregătită pentru această grea misiune”, zilele trecute, la Bruxelles, nu pregeta să se laude în gura mare cu succesele obţinute de Bucureşti în cele trei luni.Exemplul e, poate, minor, dar nu-l absolvă de dezinteresul cras faţă de destinul ţării şi viaţa poporului, acestea nu se rezumă doar la lupta sa stupidă şi exclusivă cu PSD şi nu ştiu ce lider, ci presupun anvergură politică, profunzime a gândirii, adică ceea ce el nu are. Pe urmă, dar nu în ultimul rând, în pseudocultura sa politică nu ştie că uneori diabolizarea cuiva are efect invers? Iar asta şi pe plan intern, şi pe plan extern.
În al doilea rând m-aş referi aici şi la relaţiile româno-israeliene în viziunea lui Iohannis. Dintr-o atare perspectivă nu spun nimic nou scriind că îndelungata istorie a relaţiilor diplomatice atestă că acestea se stabilesc şi se dezvoltă între state care nu au diferende ireconciliabile, care vor să amplifice şi aprofundeze raporturile dintre ele, evident în beneficiul reciproc şi într-un climat de înţelegere, respect mutual şi pace.
Sigur, au existat momente în care aceste deziderate au devenit de faţadă, iar unul dintre state a lucrat pe ascuns în detrimentul celuilalt, ba, la un moment dat, a folosit forţa împotriva acestuia, cu intenţia clară de a-i distruge potenţialul militar, de a-i provoca pagube materiale şi, în final, chiar de a-l cuceri. Aşadar, faptul că unul l-a lovit pe la spate şi cu putere pe primul ţine de faţa ascunsă şi perversă a diplomaţiei.
Nu o incursiunre în istoria diplomaţiei vreau să fac aici, ci doresc să arăt că asist siderat la un eveniment total inedit în raporturile diplomatice ale României cu un stat, Israelul în acest caz, dovedit de faptul că, deşi ambele ţări au un parteneriat puternic – politic, economic, cultural, militar, etc. -, ţara noastră nu are ambasador la post la Tel Aviv, şi asta nu de ieri, ci de peste doi ani.

Toate astea în vreme ce preşedintele nostru în funcţie, Klaus Werner Iohannis, a fost în vizită oficială în Israel, unde nu a stat o zi sau o zi jumătate, cum fac, de regulă, preşedinţii SUA, de pildă, ci câteva zile. Dincolo de toate, tragem lesne conluzia că între cele două ţări există şi dialog politic atât la cel mai înalt nivel, cât şi la alte niveluri.
Dar să revin de la ceea ce pornisem, absenţa unui ambasador român în Israel de peste doi ani, fapt datorat în exclusivitate lui Iohannis, care a blocat cu bună ştiinţă şi fără motiv întemeiat numirea unui şef al misiunii diplomatice a ţării noastre din Tel Aviv. După ştiinţa mea, MAE a făcut două propuneri, dar fostul primar al Sibiului paraşutat la Palatul Cotroceni le-a ignorat şi face la fel în continuare.
Nu ştiu cine îi sunt consilierii pe atare probleme delicate, dar, după datele şi informaţiile pe care le am, devine limpede că este vorba de hachiţele lui Iohannis, despre o optică îngustă, chiar nocivă, de fost primar provincial provenit dintr-un profesoraş de fizică, despre care refuz să cred că, înainte de 1989, avea atâta notorietate profesională încât a pus la punct o industrie ultraeficientă a meditaţiilor datorită căreia, pretinde el, şi-a putut achiziţiona atâtea case!

Dar nu asta e problema, ci faptul că însăşi partea israeliană a reacţionat la lipsa îndelungată a unui ambasador român în post la Tel Aviv – fapt care, în alte condiţii, echivalează cu o îngheţare a relaţiilor bilaterale, ceea ce, în realitate, nu este cazul aici. Astfel, într-un amplu interviu acordat de Tamar Samash şi apărut în ianuarie în revista „Capital”, ambasadoarea Israelului, care tocmai şi-a încheiat mandatul în ţara noastră, declara : „Noi, în Israel, nu înţelegem de ce România nu a numit încă un ambasador în ţara noastră. De doi ani nu există ambasador român. Suntem ţări atât de apropiate şi avem relaţii atât de bune şi, totuşi, de doi ani nu există ambasador român. Este ceva de neînţeles pentru noi.” Să reţinem că nu e vorba de ceva banal, ci de o realitate „de neînţeles” pentru Israel !
La remarca reporterului potrivit căruia MAE de la Bucureşti a trimis propunerea la Cotroceni încă din primăvara anului trecut (de fapt, a doua propunere – n.n.) ambasadoarea Tamar Tamish răspunde : „Ştiu. Nu a fost semnată de preşedinte. Nu ştiu de ce şi care sunt motivele acestei întârzieri, dar consider că este ceva neprietenos.” Ziaristul respectiv, opinând că „lipsa unui ambasador român este un mesaj neprietenos pentru dumneavoastră”, primeşte o replică deosebit de concludentă şi care, în mod normal, ar trebui să dea mult de gândit : „Exact. Nepoliticos.”

Mă îndoiesc că la urechile sau sub ochii lui Klaus Iohannis nu au ajuns aceste afirmaţii care ar trebui să-l preocupe serios, dat fiind că ele aparţin unei reputate diplomate din Israel, care nu s-a aflat la prima misiune în ţara noastră, ceea ce mă face să cred că cunoaşte foarte bine viaţa politică de România şi pe protagoniştii ei. Cum se vede uşor, el le-a ignorat, dovadă că nici măcar în perioada care s-a scurs de atunci nu a mişcat un deget în direcţia respectivă, blocând cu bună ştiinţă şi cu încăpăţânare numirea ambasadorului român la Tel Aviv.Crede Iohannis sau consilierii lui că, în Israel, stat cu sensibilităţi aparte şi de înţeles, nu s-a consemnat faptul că, tot el, în dorinţa sangvinară de a-şi lichida cu orice preţ adversarul politic, adică pe Liviu Dragnea, a rostit aiuritoarea acuză că acesta ar „face înţelegeri secrete cu evreii” ? „Despre domnul Dragnea s-a aflat că a plecat acolo ( în Israel-n.n.) doar după ce a ajuns. Nu ştiu care sunt dedesubturile. Cine ştie ce înţelegeri secrete face Dragnea cu evreii !“, declara Iohannis presei în aprilie 2018, referindu-se la vizita în Israel a liderului PSD.Crede Iohannis sau cei ce stau în spatele lui că, în Israel, ţară cu care România are relaţii vechi şi consistente, nu s-a sucit pe toate părţile faptul că el a strâmbat din nas inclusiv public, ca să folosesc o expresie dulce, când, tot în aprilie 2018, premierul Viorica Dăncilă a efectuat o vizită oficială la Tel Aviv şi a avut convorbiri cu omologul său din acea ţară, şi nu a făcut o călătorie turistică spre a-şi etala fusta scurtă la Mormântul Sfânt, precum, nu de mult, consoarta lui ?
Crede Iohannis sau cei ce stau în spatele lui, pe aceeaşi lungime de undă, că, în Israel, nu a contrariat şi chiar şocat ştirea privind faptul că liderul partidului său de suflet, Ludovic Orban, politicianul de mucava, a făcut plângere penală, acuzând-o de trădarea intereselor naţionale pe premierul Viorica Dăncilă în urma respectivei vizite oficiale ? Pentru informarea lui şi a alor săi este vorba de o premieră absolută în istoria europeană postbelică pe care au aflat-o cu stupoare toate cancelariile statelor democrate ale lumii!
Şi Klaus Werner Iohannis şi cei ce se află în spatele lui ştiu toate astea, dar nu le pasă, ei comportându-se ca nişte inamici ai României şi, în context, ai Israelului, cu tot cortegiul de consecinţe negative pentru ţară, poporul român şi climatul internaţional !

P.S. Comentariul de mai sus a fost scris înainte ca Viorica Dăncilă, aflată la Washington, să spună că, după ce MAE va trimite studiul tehnic privind mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, guvernul său va face acest lucru, idee pe care, personal, am combătut-o în aceste coloane, ca fiind contraprodutivă, invocând argumente istorice, politice, diplomatice, aflată în totală contradicţie cu rezoluţiile ONU votate de România, cât şi cu deciziile UE, din care ţara noastră face parte. O idee pripită, marca Dragnea et co., care aruncă la coş decenii de lucrare diplomtică românească, recunoscută şi elogiată şi pe plan extern!