• Un exemplu de generozitate: Jacques M.
    Elias
    Jacques M. Elias
    Auzim foarte des vorbindu-se despre Spitalul Elias din
    Bucureşti – una dintre instituţiile medicale de elită ale
    României şi totodată un centru academic în care se desfăşoară o
    activitate prodigioasă de cercetare şi învăţământ în domeniul
  • medical. Din păcate nu foarte des este pomenit cel care a făcut
    posibilă naşterea acestui spital – industriaşul, bancherul şi
    moşierul Jacques Menachem Elias – filantropul care şi-a lasat
    prin testament întreaga avere – evaluată in anul morţii sale,
    1923, la 1 miliard de lei – Academiei Române. Donaţia a fost
    făcuta în scopul “promovării culturii din România, alinării
    boalelor săracilor noştri, încurajării elementelor valoroase,
    sprijinirii cauzelor nobile şi aceasta fără deosebire de origine,
    pentru toţi cei care merită sp fie ajutaţi”. Aşadar, să vedem
    cine a fost Jacques Manachem Elias:
    S-a născut într-o familie de origine evreiasca din Bucureşti, în
    anul 1844. A fost unul dintre cei mai importanţi oameni de
    afaceri ai României la începutul secolului XX: proprietar al
    Fabricii de zahăr din Sascut, preşedinte al Băncii Generale
    Române, unul dintre cei mai importanţi moşieri ai vremii,
    proprietar a două mine de mercur în Dalmaţia, patronul
    hotelurilor Patria şi Continental din Bucureşti, deţinător de
    actiuni în valoare de multe milioane de lei emise de bursele din
    New York, Bruxelles, Londra, Praga, Belgrad, Viena, Berlin
    etc. Jacques Manachem Elias a fost caracterizat de către
    Nicolae Iorga ca fiind “un mare exemplu de generozitate
    umană”. Dar iată cum este evocată viaţa şi personalitatea
    industriaşului Elias într-un articol semnat Alex. F. Mihail
    apărut în anul 1936 în săptămânalul “Realitatea ilustrată”:

  • DIN VIAŢA LUI ELIAS
    Casa din str. Corabiei nr. 2
    (ulterior Clemenceau )în care
    a locuit fondatorul spitalului Elias
    “ Jacques M. Elias (…) nu s’a însurat niciodată, permiţându-şi
    de asemenea prea puţine bucurii în viaţă. Până la adânci
    bătraneţe — a murit în varstă de 79 ani — s’a considerat
    mereu ca un fel de slujbaş al averii sale, un soi de
    administrator. Iar când a fost aproape să moară, a crezut că e
    drept ca funcţionarul său principal, d.Fr.Staeger, un elveţian,
    să-i ia locul pe scaunul de la biroul său şi chiar să locuiască
    cu familia în apartamentul de la etajul întâi, din strada
    Corăbia 2, (azi Clemenceau), de lângă Ateneu, casă în care a
    trăit şi a murit Elias, şi unde se află azi, la parter,
  • administraţia fundaţiei „Menachem H. Elias”. Totuşi, chiar pe
    acest funcţionar ales dintre toţi, el nu l-a copleşit de prea multe
    avantagii. D. Staeger urma să rămaie acelaşi paznic modest al
    averii, cum fusese şi testatorul. Prin testamentul din 1914 se
    prevede o leafă lunară de 600 lei pentru d. Staeger! Iar pentru
    membrii comitetului de conducere, aleşi de dansul, a fixat, tot
    prin testament o retribuţie lunară de 1500 lei.
    A desemnat Academia Română ca legatară universală, dar
    n’a uitat în testament pe săracii oraşului Bucureşti, cărora li se
    distribue în fiecare an de Crăciun şi de Paşti, ajutoare din
    fondul special Elias. N’a uitat nici de Azilul de noapte, nici de
    Societatea de Salvare, de Societatea pentru profilaxia
    tuberculozii, precum şi de diferite spitale şi societăţi de
    binefacere. A lăsat legate pentru facultatea de medicină,
    Fundaţia Universitară Carol I, pentru mai multe şcoli evreeşti
    şi româneşti, apoi unor temple israelite, câtorva rabini. A
    instituit bursa pentru studenţii meritoşi, etc. Chiar birjarului
    său i-a lăsat o sumă prin testament. Şi-a adus aminte până şi
    de servitori, de câţiva funcţionari mai mici…
    RUDELE
    Pentru rude a avut însă un tratament excepţional:
    — Eu am numai rude bogate — spunea el. — Ce rost are să
    le las moştenire.
    Fără să fie vanitos, a voit să rămâie oare cum anonim în
    binefaceri. Spitalul, din Bucureşti, care va costa peste o sută
    douăzeci de milioane, nu va purta numele lui, ci al tatălui său.
    Iar averea lăsată Academiei Române se administrează sub
    titlul: <> deşi — afară de dânsul — nimeni n’a donat, nici un
    leu.
  • — Invit pe toţi membrii familiei mele să contribue la această
    operă culturală şi filantropică — spunea el încă în viaţă.
    Rugămintea a repetat-o şi prin testament.
    Când a scris ultimele sale dorinţi, a pomenit pe un văr al său,
    domnul I. I. Manoach, care e bătrân şi din nenorocire orb. Şi-a
    mai adus aminte de o verişoară din Viena, dar nu-i ştia
    numele. Jacques Elias le mai dăduse ajutoare altădată. Acum
    îşi exprima dorinţa ca ambii să primească o pensie, cât vor
    trăi. Totuşi, dacă s’ar întâmpla — spune prevăzător testatorul
    — ca vreun membru al familiei mele uitat de mine, rudă până
    la al optulea grad, bărbat sau femee, să fie lipsit de mijloace,
    atunci, se va aproba eventual şi acestuia o pensie lunară, ca să
    poată trăi, „cât vor crede de cuviinţă membrii comitetului”.
    Ce au făcut rudele ?
    În primul rând, au dat în judecată Academia, cu gândul să
    anuleze testamentul. De contribuit la fondul familiei
    Menachem H. Elias, nici n’au visat. În schimb, s’au ivit 67 de
    persoane, ce se pretindeau a fi “rude sărace, până la al 8-lea
    grad”, ale defunctului Elias!
    Dl. prof.dr.Gr. Antipa membru în comitetul fundaţiei, delegat
    al Academiei Române, a avut mult de furcă cu adversarii —
    “moştenitorii bogaţi” — cari adoptaseră ca tactică în justiţie,
    tărăgănirea. Procesul ar fi putut dura la infinit, stingherind
    toate bunele intenţii, dacă d. prof. Antipa n’ar fi prins un
    moment favorabil, spre a sili pe moştenitori să convie la o
    tranzacţie. Ei au primit, odată pentru totdeauna, o sumă de
    vreo zece milioane lei şi s’au astâmpărat. În schimb, au mai
    rămas cele 67 de „rude sărace” pe cari d. dr. Antipa nu le-a
    şicanat. Ele au încasat până acum, aproximativ douăzeci şi
    cinci de milioane din averea destinată pentru „scopuri

  • culturale şi filantropice ”, şi primesc şi azi pensii lunare.
    „SĂ CHELTUEŞTI MAI PUŢIN DECÂT CÂŞTIGI”
    Fritz Staeger funcţionarul de încredere al lui Elias
    cel căruia ia cedat apartamentul
    Jacques Elias, deşi nu s’a însurat, totuşi n’a trăit prea retras,
    în fosta sa locuinţă din strada Corăbiei, se pot vedea şi azi
    vechile lui mobile, destul de frumoase. Primea des musafiri şi-i
    primea bine. Printre intimii şi prietenii lui, cu cari lua uneori
    masa acasă, sau la restaurantul „Continental” din hotelul cu
    acelaşi nume, proprietatea sa, erau : Principele Barbu Ştirbey,
    defunctul ministrul liberal Emanuel Porumbaru, d. Victor
    Antonescu, actualul ministru de externe, d. Emanuel Pantazi,
    avocat, prieten intim şi sfetnic — mai târziu executorul său
    testamentar — d. Jean Mitilineu şi alţii.
  • Hotelul „Continental” , din faţa Teatrului Naţional, era pe
    vremuri cel mai mare şi mai luxos din Bucureşti. Lui Elias îi
    plăcea să şadă în restaurant la o masă, în dreptul unei ferestre
    ce da în Calea Victoriei. Totuşi Jacques Elias nu era prea
    cheltuitor. Dimpotrivă, principiul lui era acesta : să ai tăria de
    caracter de a cheltui totdeauna ceva mai puţin, decât îţi este
    venitul. Oricât de infimă ar fi economia, te poţi considera om
    bogat. Cheltuind tot venitul, sau atacând capitalul, atunci —
    chiar dacă ai posibilitatea de a duce o viaţă largă — te poţi
    numi sărac. Risipa e amăgitoare : duce la dezastru.
    Acest principiu l-au adoptat şi membrii de conducere din
    comitetul fondului Elias. S’au creat, înţelepţeşte, mai multe
    capitole, cari ţărmuresc cheltuelile. Astfel s’au înfiinţat:
    1) Fondul pentru punerea în valoare a moşiilor lui Elias.
    2) Fondul pentru răscumpărarea datoriilor testamentare faţă
    de diferite persoane şi comunităţi.
    3) Fond pentru apărarea fluctuaţiilor de curs a efectelor şi
    prevenirea căderii valutelor. O diferenţă favorabilă de curs nu
    se adaugă la venituri, ci la acest fond. 4) Fondul de construcţii,
    din care se clădeşte acum spitalul dela şosea.
    5) Fondul cultural, din care se dă în fiecare an Academiei,
    două milioane de lei.
    6) Fondul de ajutorare a rudelor, cari — după cum am arătat
    — au primit până acum vreo 25 de milioane, în afară de cele
    zece milioane date „rudelor bogate”.
    Totuşi averea defunctului Elias a rămas întreagă, aşa cum a
    lăsat-o el. Tot ce s’a făcut, a fost realizat numai din venituri,
    cu toate greutăţile ce a avut de întâmpinat comitetul
    conducător al fundaţiei, din cari fac azi parte: principele B.
    Ştirbey, ca preşedinte, fost prieten al lui Elias, după cum am

  • arătat. Apoi d-nii: dr. Gr. Antipa şi Em. Pantazi, vicepreşedinţi
    şi d-nii prof. David Emanuel, prof. dr. G. Marinescu, prof. I .
    Simionescu şi prof. D. Voinov, ca membri. „Academia
    română” s’a dovedit ca o excelentă administratoare.
    DIFICULTĂŢI NEPREVĂZUTE
    Camera de fumat în care miliardarul îşi primea
    prietenii devenită sala de consiliu a
    fudanţiei Elias
    Deşi Elias era om de afaceri rutinat, totuşi el n’a prevăzut
  • scoborârile valutare vertiginoase, cari au micşorat foarte mult
    averea sa. N‘a putut prevedea nici măsurile, pe cari le-a luat
    consiliul comunal socialist, instalat după război la Viena.
    Reformele democratice postbelice au scăzut aproape la zero
    venitul palatelor lui Elias din capitala Austriei. El avea acolo
    nişte clădiri monumentale, cu sute de camere şi cu numeroase
    apartamente luxoase. Aceste palate situate pe cele mai
    principale străzi, de pildă în faţa celebrei biserici Votivkirche,
    abia aduceau atâta venit, spre a nu fi lăsate să cadă în ruină.
    O slabă fructificare au adus şi depozitele în numerar ale
    băncii. Banca Naţională a României nu numai că n’a bonificat
    nici o dobândă, dar a cerut chiar un comision de conservare
    pentru efectele depuse.
    Puteai spune că, printr’o energică si prudentă intervenţie a d-
    lui profesor dr. Antipa, delegat de Academie cu administrarea
    averii lui Elias în străinătate, au fost salvate multe bunuri ale
    acestuia. Astfel au fost, de pildă, diferite valori de bursă, circa
    vreo sută de milioane lei, aflate depozitate la unele bănci în
    străinătate. Delegatul Academiei a mai reuşit să obţie, la
    Viena, o reducere a taxelor succesorale, realizând astfel o
    economie de aproximativ 64 milioane lei. Se poate spune că
    averea lui Elias, este administrată în spiritul testatorului, cu
    economie şi prudenţă.

  • CASA DIN STRADA CORĂBIEI
    Imagine din apartamentul lui Elias
    Conform testamentului mobila trebuia sa rămână neschimbată,
    aşa cu a lăsat-o el…
    În fotografiile ce însoţesc acest articol, cititorii vor putea
    examina apartamentul în care a trăit Jacques M. Elias.
    Tablouri nu se prea văd pe pereţi. Mai mult oglinzi. N’a avut
    nici instrumente muzicale! Elias nu se pricepea în artă. Era
    străin şi de „politică”. Este interesant un triptic, având
    fotografiile, sub sticlă, ale părinţilor săi, fraţilor şi rudelor, din
    anul 1832 şi până la moartea lui. În special bătrânii soţi
    Menachem H. Elias, fondatorii familiei, au chipuri
  • caracteristice pe fotografii. Pe pereţi se mai văd şi alte
    tablouri mari, reprezentându-i pe bătrâni. În camera de
    consiliu, unde se întruneşte azi comitetul fundaţiei Elias, avea
    nişte fotolii largi, căptuşite cu piele roşie. Altă dată era aci
    camera de fumat. E impresionantă mai ales camera „tezaur”,
    cam întunecoasă, unde se văd case de bani aşezate dea lungul
    pereţilor. Dar azi „fundaţia” nu-şi mai ţine banii în acest
    „tezaur”, ci la Banca Naţională.
    MOARTEA LUI ELIAS
    Elias pleca des în călătorie: la Viena, la Paris, Berlin, unde
    avea afaceri. Când au năvălit nemţii în România, ştiindu-se
    urât de aceştia, s’a hotărit — de altfel cu mare greutate — să
    părăsească ţara. Prin laşi s’a dus la Petrograd şi de acolo la
    Stockholm. Totuşi, în tot timpul vieţii sale, fusese suspectat ca
    având simpatii cu germanii. Această ultimă călătorie i-a fost
    fatală. S’a îmbolnăvit, fără să-şi mai poată reveni complet. A
    mai activat şi după război, prin reînfiinţarea „Băncii Generale
    a României”, fostă, până la război bancă cu capital german şi
    care prezidase emisiunea bancnotelor de tristă memorie. După
    război, banca a fost reorganizată cu capital românesc, Elias
    primind să fie vicepreşedintele consiliului de administraţie.
    Dar marele bancher nu mai era în apele sale. În pragul celui
    de al optulea deceniu, la 13 Mai 1923, s’a stins în
    apartamentul său din strada Corăbiei no. 2. După cum am mai
    arătat, e a cedat, prin testament, apartamentul cu toată mobila,
    vechiului său slujbaş din anul 1883, d. Fr. Staeger, care nu la
    părăsit niciodată. D. Staeger a fost obligat, prin testament, să
    nu schimbe mobila, care a rămas ca un fel de expoziţie.
  • Paravan din casa Elias pe care sunt puse fotografiile
    părinţilor şi a rudelor miliardarului
    Elias avea grozavă teamă să nu fie înmormântat de viu. Când a
    simţit că moare, a cerut ca trupul său neînsufleţit să fie păstrat
    şaptezeci de ore, nu ca la evreii habotnici, cari fac
    înmormântări pripite. Apoi, a pretins ca, înainte de a fi
    înhumat,
    inima să-i fie străpunsă de un stilet. Aşa s’a şi făcut!
    Deşi a lăsat toată averea sa în România, legatar universitar
    fiind Academia Română, totuşi a cerut ca trupul lui neînsufleţit
    să fie transportat la Viena şi înmormântat, după ritul mozaic,
    cu ceremonie foarte simplă, alături de fratele său Abraham şi
    cumnata sa Paulina, aflaţi în cimitirul israelit-spaniol din
    capitala Austriei.
    CUVÂNTUL ACADEMIEI ROMÂNE
    În “numele culturii române“, d. prof. dr. Gr. Antipa,
    vicepreşedinte al fundaţiei Elias, a rostit, la prilejul cuvenit, o
    cuvântare, în Templul cel mare al evreilor de rit spaniol din
    Bucureşti, spunând între altele:
    „Viaţa, sentimentele nobile şi patriotismul lui Jacques Elias
    merită într’adevăr a servi de pildă tuturor cetăţenilor acestei
    ţări: a muncit fără odihnă până la cele mai adânci bătrâneţi,
    a adunat ca o albină, fără a cheltui pentru sine decât strictul
    necesar al unui traiu de o modestie exemplară şi a destinat
    apoi tot fructul muncii sale realizării unui măreţ ideal, pe
    care l-a meditat în lunga sa viaţă şi care este, după Elias:
    „înălţarea patriei prin crearea de instituţii de cultură, de
    preferinţă de cultură practică şi înfrăţirea fiilor ei prin
    tovărăşia de munca, de bucurie şi de suferinţă.“
    Voi adăuga doar că Jacques M Elias a fost ales în anul 1993,
    post-mortem, membru al Academiei Române, că a fost declarat
    cetă ean de onoare al Bucure tiului, că numele său a fost dat  
    unei străzi centrale din capitala României i deasemenea
    liceului din Sascut. Dar şi că pe site-ul Spitalului Elias
    filantropul căruia instituţia medicală îi datorează existenţa nu
    este pomenit nici măcar în treacăt. Voi încheia cu o constatare a
    marelui istoric Nicolae Iorga:
    „Numai boierii din alte vremuri învă aseră na ia noastră cu  
    astfel de largi danii, iar de la ei nimeni până la Jacques Elias,
    nici dintre urma ii lor, nici din rândurile burghezilor boga i  
    nu i-au imitat. Dar importan a socială a testamentului lui
    Jacques Elias nu stă numai în aceea că el aminte te tradi iile  
    acestei ări în ce priveşte datoriile clasei avute fa ă de ob te, ci  
    şi faptul că el lasă întreaga avere pentru cultură. Se vor face
    din banii săi şcoli, unde se vor primi elevii fără deosebire de
    naţionalitate. El a înţeles că aceea ce lipseşte ării noastre
    este cultura răspândită în masele adânci populare şi de aceea
    n-a ezitat să renun e la orice gând şi să dea acest mare
    exemplu de generozitate umană, pentru a se face mai multă
    lumină în sufletele fraţilor săi, pe pământul unde a trăit”.
    Surse: “Realitatea ilustrată” – articolul semnat Alex. F. Mihail
    în numărul din 21 octombrie 1936