• Un exemplu de generozitate: Jacques M.
    Elias
    Jacques M. Elias
    Auzim foarte des vorbindu-se despre Spitalul Elias din
    Bucureşti – una dintre instituţiile medicale de elită ale
    României şi totodată un centru academic în care se desfăşoară o
    activitate prodigioasă de cercetare şi învăţământ în domeniul
  • medical. Din păcate nu foarte des este pomenit cel care a făcut
    posibilă naşterea acestui spital – industriaşul, bancherul şi
    moşierul Jacques Menachem Elias – filantropul care şi-a lasat
    prin testament întreaga avere – evaluată in anul morţii sale,
    1923, la 1 miliard de lei – Academiei Române. Donaţia a fost
    făcuta în scopul “promovării culturii din România, alinării
    boalelor săracilor noştri, încurajării elementelor valoroase,
    sprijinirii cauzelor nobile şi aceasta fără deosebire de origine,
    pentru toţi cei care merită sp fie ajutaţi”. Aşadar, să vedem
    cine a fost Jacques Manachem Elias:
    S-a născut într-o familie de origine evreiasca din Bucureşti, în
    anul 1844. A fost unul dintre cei mai importanţi oameni de
    afaceri ai României la începutul secolului XX: proprietar al
    Fabricii de zahăr din Sascut, preşedinte al Băncii Generale
    Române, unul dintre cei mai importanţi moşieri ai vremii,
    proprietar a două mine de mercur în Dalmaţia, patronul
    hotelurilor Patria şi Continental din Bucureşti, deţinător de
    actiuni în valoare de multe milioane de lei emise de bursele din
    New York, Bruxelles, Londra, Praga, Belgrad, Viena, Berlin
    etc. Jacques Manachem Elias a fost caracterizat de către
    Nicolae Iorga ca fiind “un mare exemplu de generozitate
    umană”. Dar iată cum este evocată viaţa şi personalitatea
    industriaşului Elias într-un articol semnat Alex. F. Mihail
    apărut în anul 1936 în săptămânalul “Realitatea ilustrată”:
  • DIN VIAŢA LUI ELIAS
    Casa din str. Corabiei nr. 2
    (ulterior Clemenceau )în care
    a locuit fondatorul spitalului Elias
    Jacques M. Elias (…) nu s’a însurat niciodată, permiţându-şi
    de asemenea prea puţine bucurii în viaţă. Până la adânci
    bătraneţe — a murit în varstă de 79 ani — s’a considerat
    mereu ca un fel de slujbaş al averii sale, un soi de
    administrator. Iar când a fost aproape să moară, a crezut că e
    drept ca funcţionarul său principal, d.Fr.Staeger, un elveţian,
    să-i ia locul pe scaunul de la biroul său şi chiar să locuiască
    cu familia în apartamentul de la etajul întâi, din strada
    Corăbia 2, (azi Clemenceau), de lângă Ateneu, casă în care a
    trăit şi a murit Elias, şi unde se află azi, la parter,
  • administraţia fundaţiei „Menachem H. Elias”. Totuşi, chiar pe
    acest funcţionar ales dintre toţi, el nu l-a copleşit de prea multe
    avantagii. D. Staeger urma să rămaie acelaşi paznic modest al
    averii, cum fusese şi testatorul. Prin testamentul din 1914 se
    prevede o leafă lunară de 600 lei pentru d. Staeger! Iar pentru
    membrii comitetului de conducere, aleşi de dansul, a fixat, tot
    prin testament o retribuţie lunară de 1500 lei.
    A desemnat Academia Română ca legatară universală, dar
    n’a uitat în testament pe săracii oraşului Bucureşti, cărora li se
    distribue în fiecare an de Crăciun şi de Paşti, ajutoare din
    fondul special Elias. N’a uitat nici de Azilul de noapte, nici de
    Societatea de Salvare, de Societatea pentru profilaxia
    tuberculozii, precum şi de diferite spitale şi societăţi de
    binefacere. A lăsat legate pentru facultatea de medicină,
    Fundaţia Universitară Carol I, pentru mai multe şcoli evreeşti
    şi româneşti, apoi unor temple israelite, câtorva rabini. A
    instituit bursa pentru studenţii meritoşi, etc. Chiar birjarului
    său i-a lăsat o sumă prin testament. Şi-a adus aminte până şi
    de servitori, de câţiva funcţionari mai mici…
    RUDELE
    Pentru rude a avut însă un tratament excepţional:
    — Eu am numai rude bogate — spunea el. — Ce rost are să
    le las moştenire.
    Fără să fie vanitos, a voit să rămâie oare cum anonim în
    binefaceri. Spitalul, din Bucureşti, care va costa peste o sută
    douăzeci de milioane, nu va purta numele lui, ci al tatălui său.
    Iar averea lăsată Academiei Române se administrează sub
    titlul: <> deşi — afară de dânsul — nimeni n’a donat, nici un
    leu.
  • — Invit pe toţi membrii familiei mele să contribue la această
    operă culturală şi filantropică — spunea el încă în viaţă.
    Rugămintea a repetat-o şi prin testament.
    Când a scris ultimele sale dorinţi, a pomenit pe un văr al său,
    domnul I. I. Manoach, care e bătrân şi din nenorocire orb. Şi-a
    mai adus aminte de o verişoară din Viena, dar nu-i ştia
    numele. Jacques Elias le mai dăduse ajutoare altădată. Acum
    îşi exprima dorinţa ca ambii să primească o pensie, cât vor
    trăi. Totuşi, dacă s’ar întâmpla — spune prevăzător testatorul
    — ca vreun membru al familiei mele uitat de mine, rudă până
    la al optulea grad, bărbat sau femee, să fie lipsit de mijloace,
    atunci, se va aproba eventual şi acestuia o pensie lunară, ca să
    poată trăi, „cât vor crede de cuviinţă membrii comitetului”.
    Ce au făcut rudele ?
    În primul rând, au dat în judecată Academia, cu gândul să
    anuleze testamentul. De contribuit la fondul familiei
    Menachem H. Elias, nici n’au visat. În schimb, s’au ivit 67 de
    persoane, ce se pretindeau a fi “rude sărace, până la al 8-lea
    grad”, ale defunctului Elias!
    Dl. prof.dr.Gr. Antipa membru în comitetul fundaţiei, delegat
    al Academiei Române, a avut mult de furcă cu adversarii —
    “moştenitorii bogaţi” — cari adoptaseră ca tactică în justiţie,
    tărăgănirea. Procesul ar fi putut dura la infinit, stingherind
    toate bunele intenţii, dacă d. prof. Antipa n’ar fi prins un
    moment favorabil, spre a sili pe moştenitori să convie la o
    tranzacţie. Ei au primit, odată pentru totdeauna, o sumă de
    vreo zece milioane lei şi s’au astâmpărat. În schimb, au mai
    rămas cele 67 de „rude sărace” pe cari d. dr. Antipa nu le-a
    şicanat. Ele au încasat până acum, aproximativ douăzeci şi
    cinci de milioane din averea destinată pentru „scopuri