23 August 1939 – pactul sovieto-german aduce prima victimă în gura nesăţioasă a naţional-socialismului şi a comunismului: Polonia este sfâşiată, începând cu 1 septmbrie 1939, în două. Anglia şi Franţa sunt neputincioase. Iuţeala cu care se mişcă armata germană, cu armamentul din dotare net superior faţă de Anglia şi Franţa, face ca într-un scurt timp o mulţime de state din Europa să dispară înghiţite de germani.

Avertismentele date de Hitler din anii 1934-37 puterilor de atunci din Europa – Anglia şi Franţa – nu sunt luate în seamă de către conducătorii respectivi. Singurul, Stalin, simte primejdia şi, ca un bun cunoscător al regulilor francmasonice şi sioniste, face pact cu diavolul hitlerist.

Peregrinările prin lume după 1906 au fost de mare ajutor pentru el. La Londra devine francmason, sionismul îl cunoaşte din Rusia, căci aici la 1881 T. Hertzl înfiinţează la Odessa organizaţia mondială. Stalin ştia foarte bine că toţi evreii care deţineau puterea financiară, econo­mică şi politică erau francmasoni şi sionişti. Restul de susţinători ai evreimii erau manipulaţi prin lojile masonice sau prin diverse organizaţii secrete şi oculte, ca, de exemplu, Ku Klux Klan în America. Lupta K.K.K. împotriva negrilor a fost dirijată din umbră de evreii care vedeau în negri un pericol enorm, fiindcă se adaptau uşor condiţiilor de viaţă şi ajungeau rapid în vârful piramidei sociale. Toată lupta dintre albi şi negri este falsă şi creată de sionişti, pentru a putea domina America, pe care în prezent o conduc. Sectele religioase, rupte din sânul bisericii creştine, ajunse la un număr impresionant, sunt tot opera sionismului mondial.

Sioniştii lucrează în două feluri: pe faţă, prin Congresul Mondial Evreiesc, Joint, sau subteran, pentru a putea pune mâna pe puterea Mondială şi a-şi pune în fruntea neevreilor un conducător de sorginte evreu, recunoscut de cei 7 înţelepţi ai Sionului, sau de Marele Kahal.

Cei două sute milioane de evrei şi-au pus în gând ca cel târziu în anul 2005-2010 să pună mâna pe puterea mondială, manipulând pe neevreii conducători din toate ţările lumii, indiferent de rasă şi religie, care s-au vândut sionismului din prostie sau cu bună ştiinţă. Talmudul trebuie pus în aplicare cât mai urgent şi adus un rege sub steaua lui David care să domine animalele cu chip de om sub forma unor sclavi buni de muncă brută şi chiar asasinaţi sub diverse forme (de la foa­mete, boli incurabile, la războaie locale etc.). Ca scopul final să fie atins de cei 7 înţelepţi, au fost şi vor fi sacrificaţi evreii de mâna a II-a, în sensul de a cădea victime neevreilor, pentru a putea demonstra că numai ei au suferit nedreptăţi.

Exemplu este cel de-al doilea război mondial, unde câteva mili­oane de evrei au fost lăsaţi să fie exterminaţi, fie în lagărele naziste, fie în gulagurile sovietice. Comunismul a fost creat de evrei pentru a grăbi stăpânirea mondială şi manipulat în vederea distrugerii oamenilor deş­tepţi, a religiilor şi a proprietăţii particulare. Nimic nu este mai rău pentru evrei decât recunoaşterea dreptului de proprietate. Proprietarul devine liber şi stăpân pe soarta sa. Să nu uităm că sistemele comuniste de colectivizare au fost create după sistemele kibuţurilor, înfiinţate înainte de primul război mondial în Palestina. Lenin şi Stalin, iar apoi ceilalţi conducători comunişti, au creat colectivele şi manipularea oamenilor după sistemul comunist aplicat în Palestina. Numai că kibu­ţurile aveau faţă umană pentru evrei, colectivele comuniste având scop îndobitocirea oamenilor până la a deveni roboţi. În kibuţuri se practica religia mozaică şi preceptele Talmudului, în colectivele comuniste nu numai proprietatea era desfiinţată, dar şi religia, ateismul fiind singura formă acceptată de conducătorii comunişti.

Al doilea război mondial a fost pus la cale de către marele kahal în America, în loja masonică B’nai B’rith de la New York, din care făceau parte numai evreii şi sioniştii. Nimic nu mişcă în lume fără ştiinţa lor. Acolo s-a hotărât ca o bună parte din evreii din Europa, în general Eskenazi, să fie sacrificaţi pentru gloria sionismului mondial. Pentru a şti cum vor fi sacrificaţi evreii Eskenazi din Polonia, era prezent unul din cei 7 care făcea parte din marele kahal. Eve­ni­mentele din Polonia s-au succedat rapid, pe de o parte trupele S.S. au început vânătoarea evreilor, pe de altă parte, N.K.V.D. deporta şi asasina pe evreii care aveau apartenenţă la sionism. Lucru ce s-a petrecut şi în provinciile luate prin rapt de către sovietici la 28 iunie 1940, când mulţi evrei au fost deportaţi  de N.K.V.D. ca sionişti şi bogătaşi.

După 28 iunie 1940, Marele Kahal a dispus ca cel de-al 7-lea înţelept al Sionului să fie scos din Polonia cu orice preţ. Singura lui şansă de salvare era să treacă prin zona ocupată de nemţi şi să ajungă în Transnistria, apoi în România, unde ar fi fost în siguranţă deplină. În plin război, Anglia şi America au cerut Mareşalului Ion Antonescu, prin Mihai Antonescu, de a-l primi pe acel rabin (unul din cei 7) care era urmărit de Gestapo spre a fi prins de viu şi supus la torturi, el fiind trădat de un evreu dintr-un batalion S.S. compus numai din evrei. (s.n.) În 1942 rabinul este adus în Transnistria însoţit de un grup de jandarmi care erau trimişi de Constantin (Piki) Vasiliu, comandantul Jan­darmeriei Române, spre a fi adus la Odessa şi de acolo la Bucureşti, unde a fost cazat la Cimitirul Evreiesc din Bdul Filantropia. Cu această ocazie, el a fost cunoscut de către Mareşalul Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Gh. Alexianu şi gen. Constantin (Piki) Vasiliu. Intervenţia de a-l salva pe rabin nu a fost făcută numai de Roosevelt şi Churchill, ci şi de doamna Kollontay care era în gra­ţiile lui Stalin.

Aducerea la Bucureşti a rabinului, de fapt haham (înţelept), era cunoscută de W. Filderman şi Alexandru David Şafran, rabinul şef al Cultului Mozaic din România şi era vizitat deseori de cei doi la Cimitirul Filantropia. Aceste întâlniri se petreceau fie noaptea, fie di­mineaţa, când circulaţia era animată. Cimitirul era în permanenţă supravegheat de poliţie. Mareşalul I. Antonescu îşi respectase cuvântul dat în faţa celor care îl rugaseră să aibă grijă de Haham şi de evreii care nu au avut de ce cârti împotriva tratamentului la care erau supuşi în acea grea perioadă neagră a Europei, când ei erau vânaţi şi duşi în lagăre de exterminare.

Sute de mii de evrei, atât din ţară cât şi cei deportaţi în Trans­nistria, au fost salvaţi de la moarte, iar Mareşalul Ion Antonescu şi cei fideli lui au căpătat un duşman: Germania hitleristă. Cum au fost „răsplătiţi“ Mareşalul Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Gh. Alexianu şi gen. Constantin (Piki) Vasiliu de către marele kahal şi cauzele care au dus la asasinarea lor, au fost următoarele:

1. Nimeni nu trebuie să cunoască pe cei care fac parte din cei 7 înţelepţi ai Sionului, mai ales goi, dar nici evrei, ducând la exterminarea acestora;

2. Celor patru martiri ai poporului român li s-au aplicat cuvintele lui Rabbi Sahmun: Celui mai blând dintre şerpi scoate-i ochii, pe cel mai bun creştin ucide-l.

3. Sionismul creat pentru Stăpânirea Mondială nu va accepta niciodată ca un goi să fie mai înţelept sau mai bun faţă de un evreu. Aceasta este o crimă de neiertat.

Aplicându-le celor 4 aceste principii, s-au respectat prevederile Talmudice şi ale Sionismului Mondial.

Dintre cei ce i-au judecat, majoritatea erau inculţi, comunişti, sionişti şi francmasoni. Apărarea din oficiu a fost făcută de C. Paraschivescu Bălăceanu, mare mason, care avea tot interesul să-i condamne, deoarece în urma demascării francmasoneriei din 1940, aceasta a trebuit să intre în adormire. Toate lojile masonice erau înţesate de evrei care erau şi sionişti.

Al. Voitinovici, om obscur, dar ambiţios, dorind să ajungă cineva în P.C.R., află mai târziu că aceste manevre erau ale sioniştilor.

Avram Bunaciu, evreu, era cel care îi instiga pe acuzatorii publici şi juriu împotriva celor 4. Evenimentele de la 23 August 1944 s-au petrecut contrar celor prezentate de unii istorici ai noştri. Regele Mihai I a fost înconjurat şi manipulat de masoni care l-au intoxicat cu zvonuri, fără să ştie că aceştia erau în slujba sioniştilor.

Asasinarea celor 4, abdicarea Regelui Mihai I, soarta României la Yalta au fost dirijate de sionişti.

Să nu uităm că preşedintele Roosevelt, adept al sionismului mondial, l-a întrebat pe Stalin ce crede despre sionism. Acesta i-a răspuns că este bun în teorie, dar nu în practică.

Stalin şi-a dat seama a II-a oară în viaţă că evreii sunt un pericol pentru omenire, ca şi hitleriştii.

Dacă privim astăzi ce se petrece în lume, mai ales în S.U.A., vom vedea că sionismul conduce peste tot, iar popoarele trebuie să i se încline lui.

Protocoalele înţelepţilor Sionului se materializează ceas de ceas în defavoarea neevreilor. Cele scrise în Talmud, că poporul evreu este popor ales, iar restul de goimi sunt animale, se realizează sub ochii noştri.

Plecarea masivă a evreilor din România, începând cu 23 August 1944 şi chiar mai înainte, s-a datorat Hahamului care era cazat la cimi­tirul Israelit din Bdul Filantropia. Prin cererile lui făcute către cei şaşe înţelepţi ai Sionului, Congresul Statelor Unite a făcut tot ce era posibil de a influenţa cu bani pentru a-i scoate pe evrei din România. Singurul stat unde au supravieţuit evreii în Europa a fost România, cu toate că ei au asasinat – în 1940 şi după 1944 – sute de mii de români, prin comunism. Sionismul a făcut o experienţă dură cu românii, distrugându-le fiinţa naţională, religia, cultura, făcându-i sclavi în comunism şi continuând şi acum.

Hahamul a murit acum câţiva ani în România şi este înmormântat la Cimitirul Israelit din Bdul Filantropia din Bucureşti. Din a­proape în aproape el ar putea fi identificat, ca nume.

Sionismul, ajuns la putere, va distruge întreg globul. Popoarele şi religiile ar trebui să se unească împotriva celor care practică Talmudul.

10 august 2001

Gh. Mateevici

Notă

Felul şi cauzele care au dus la asasinarea Mareşalului Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Gheorghe Alexianu şi gen. Constantin (Piki) Vasiliu le-am enumerat în lucrarea din 10 august 2001.

Cei care au fost salvaţi de către cei 4 martiri ai neamului românesc ar putea fi:

1. GUERE – Rabinul şef al Varşoviei, care era considerat din punct de vedere religios un înţelept (haham) şi care era în perioada răscoalei evreieşti în ghetoul din Varşovia şi se punea problema stringentă de a fi salvat de acolo. În acea perioadă avea vârsta de 60 de ani. Nu se cunoaşte destinaţia lui şi dacă la sfârşitul războiului mai era în viaţă.

2. EMMANUEL RINGELBLUM, istoric talmudist, care a stat ascuns în ghetoul din Varşovia până la începutul răscoalei. S-a pus problema de a părăsi Varşovia cu tot materialul documentar privind ghetoul din Varşovia din 1940 şi până la plecarea sa într-o destinaţie necunoscută. Unele zvonuri spun că ar fi fost deportat. Unde? După război au apărut multe din mărturiile adunate de Emmanuel Ringelblum şi colaboratorii lui în timpul celor 4 ani de ghetou var­şovian, în Europa şi America. Toate mărturiile scrise au fost scoase din Varşovia şi astăzi se află în biblioteca Talmudică de la New-York.

3. Un al treilea personaj ar putea fi un rabin sau haham necunoscut de către evreii din Polonia, dar care trebuia scos din mâinile hitleriştilor şi adus în România, fiind unul din cei şapte înţelepţi. Numele lui s-ar putea afla numai dacă s-ar cerceta cu atenţie arhiva comunităţii evreieşti din România sau, dacă a decedat aici, se poate găsi în arhiva Cimitirului Evreiesc din Filantropia. Se pune problema ce nume a avut în idiş sau ivrit, deoarece toţi evreii la naştere poartă două nume.

4. 10. 2001

Gh. Mateevici

Domnului Preşedinte al Congresului Mondial Evreiesc,

Domnului EDGAR BRONFMAN,

Subsemnatul, Gheorghe Mateevici, m-am născut şi am crescut,  până la data de 28 iunie 1940, în Ungheni-Târg, jud. Iaşi, dată la care Basarabia, Nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa au fost luate prin RAPT de către URSS, în urma Tratatului Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939 şi cu acordul tacit al Puterilor Aliate din acea vreme, adică Anglia, Franţa apoi şi SUA. Acest tratat declarat nul de către toate ţările, este valabil şi astăzi cu privire la teritoriile mai sus amintite.

V-am expus pe scurt istoria locului meu natal în urma căreia părinţii mei şi eu personal am fost deposedaţi de toate bunurile mobile şi imobile, iar viaţa noastră a fost pusă în pericol de către orânduirea bolşevică.

Domnule Preşedinte,

Pe data de 29 iunie 1940, fiind în gara Iaşi, ca refugiat, am văzut cu ochii mei câţiva ostaşi care au adus într-o pătură trupul unui ofiţer român, opărit cu apă clocotită şi smoală topită. Din cele spuse de ostaşi a reieşit că moartea lui s-a datorat unui grup de evrei din Ungheni, care, cu găleţi pline cu apă clocotită şi smoală topită, au aruncat peste ofiţeri şi soldaţi. Din relatările ostaşilor a reieşit că cei care au condus această acţiune au fost doi evrei, care deseori veneau în casa noastră, fiind prieteni cu fratele meu cel mai mare. Unul dintre ei era poreclit câinele roşu, iar celălalt un evreu şi jumătate, numele lor de familie fiind Katz şi Weissman. Aceşti tineri au acţionat sub egida partidului Mişmar (Straja) care avea ca lozincă Sionism, Socialism, Iubire de Oameni. Pe întreg teritoriul Basarabiei, Nordului Bucovinei şi ţinutului Herţa, în perioada 28 iunie – 2 iulie 1940, bande înarmate de evrei au trecut la asasinarea civililor şi militarilor fără excepţie, ştiind că armata română avea dispoziţie să nu riposteze. În total au fost asasinaţi, dezarmaţi, dezonoraţi peste 32.000 de ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi români, care apoi au fost predaţi autorităţilor ruse care i-au lichidat. La un bilanţ făcut pe data de 6 iulie 1940 de către autorităţile române a reieşit că au fost asasinaţi 4324 de civili, ca: preoţi, învăţători, jandarmi, comisari, agenţi fiscali, muncitori şi ţărani – asasinaţi de elementul evreesc din teritoriile ocupate de sovietici. Totodată, bande de evrei înarmaţi au jefuit în sate, târguri şi oraşe pe toţi cei pe care îi ştiau că deţin obiecte de valoare.

În anul 1941, familia mea a salvat de la moarte sigură peste 2000 de evrei polonezi, care urmau să plece în lagărele naziste.Tot în acelaşi an, în timpul rebeliunii legionare, la Bucureşti, am ţinut ascunse timp de 2 zile şi 2 nopţi familiile Oziac, Katz, Polak, Tannenbaum şi Goldenberg. După plecarea lor de la noi, un agent de la Siguranţa Română i-a spus tatălui meu că, dacă vecinul Popescu afla, noi toţi am fi fost morţi.

În anul 1948, în baza unei Legi emise de puterea comunistă, la propunerea unor deputaţi din Marea Adunare Naţională, în frunte cu tov. Alexandra Sidorovici (soţia lui Silviu Brucan, n.n.), s-a solicitat şi s-a aprobat sistarea tuturor pensiilor, indiferent de sursa lor: IOVR, Asigurări de Stat, Buget etc.Tatăl meu şi câţiva invalizi din primul Război Mondial au făcut un memoriu în care solicitau să li se lase pensiile, acestea fiind unica sursă de venit. După înaintarea memoriului, tata a fost percheziţionat de Securitate şi arestat în urma unui denunţ făcut de tov. Katz, salvat de noi de la moarte. Acest lucru l-am aflat în anul 1962, de la familiile Tannenbaum şi Goldenberg, care au plecat în aceeaşi zi în Israel. Iată cum s-au purtat evreii după 1944 cu românii care sunt acuzaţi că i-au omorât pe evrei.

În anul 1949, mama mea era directoarea Căminului de orfani, din str. Berthelot nr. 24, din Bucureşti. În perioada 15 iunie-15 septembrie, i s-au adus 150 de copii evrei între 7 şi 15 ani, din URSS, patronaţi de Organizaţia Joint. Aceşti copii, fie fetiţe, fie băieţi, erau numai piele şi os, toţi având pe mâna dreaptă imprimat un număr de ordine căpătat în lagărele naziste. După perioada de 3 luni de zile, când au venit repre­zentanţii Joint, nu au recunoscut copiii, care la aducere erau total dezumanizaţi. Delegaţia Joint a mulţumit mamei mele pentru ceea ce a făcut pentru aceşti copii, iar în ziarul Universul din acele zile s-a publicat o scrisoare de mulţumire.

Domnule Preşedinte,

Faţă de felul în care s-a purtat familia mea cu toate cunoştinţele de naţionalitate evrei şi cum s-a purtat şi naţiunea română, în perioada 1941-1944 faţă de evrei, nu consider că poporul român ar fi vinovat de holocaust. Din scurta relatare prezentată reiese clar cine a ridicat primul sabia, împotriva poporului român. Această atitudine a continuat neîntrerupt până astăzi. Nu credeţi că este momentul ca evreii să ceară iertare poporului român pentru răul pe care l-au cauzat naţiunii române?

Până la sfârşitul ostilităţilor, un număr de 1.700.000 de cetăţeni români au fost asasinaţi, deportaţi, exilaţi din teritoriile ocupate de sovietici, şi cu contribuţia evreilor din ţară şi din URSS. Noi credem că este necesar să se termine toată propaganda dusă împotriva naţiunii române (că am fi anti-evrei) şi credem că această situaţie se datorează unor evrei din ţară şi din străinătate care au ceva de ascuns.

Noi solicităm ca în presa noastră Comunitatea evreiască din România să arate numărul de evrei asasinaţi pe teritoriul actual al României, cu nume, prenume, locul naşterii şi locul asasinării. Noi ne ştim victimele. Evreii nu şi le ştiu? De ce nu le dau publicităţii? Holo­caust au făcut ruşii, ucrainenii, polonezii, englezii, ungurii, americanii, toţi au făcut – într-un fel sau altul – crime împotriva naţiunii evreieşti. De ce nu sunt şi aceste naţiuni acuzate, numai România şi Germania?

Acuzele care se aduc României ascund ceva referitor la soarta ei. Ce se are în vedere cu această ţară? Ar fi mai bine ca, în schimbul răului care ni s-a făcut, să ajutaţi naţiunea română, aşa cum au declarat mulţi evrei lucizi. Dar nu se doreşte acest lucru, pentru că aşa prevede Talmudul?

Cu respect,

Gheorghe Mateevici,

Bucureşti, B-dul Elisabeta Nr. 39, sector 5

Comentariul nostru, pe marginea textelor semnate de Gheorghe Mateevici şi mai ales în legătură cu ceea ce am numit a fi ipoteza Gheorghe Mateevici:

1. L-am cunoscut pe Gheorghe Mateevici pe la mijlocul anilor  90, la Vatra Românească, unde prezenţa sa a impus imediat prin seriozitate, onestitate, informaţie şi experienţă. Şi prin umor.

2. A conferenţiat la Vatra Românească şi a intervenit deseori în discuţii pe tema Basarabiei, a suferinţelor româneşti, a raporturilor dintre români şi evrei, ruşi etc. A şi scris pe aceste subiecte, parte din texte i-au fost publicate, parte au rămas în manuscris. Intenţionăm să le pu­blicăm pe toate.

3. Ipoteza Gheorghe Mateevici a prezentat-o în discuţii purtate în cercuri mai restrânse. Considera că se expune astfel unor pericole imense. Era ferm convins că fratele său, fost activist PCR (sau ofiţer de securitate?), fusese asasinat pentru că aflase identitatea înţeleptului care trecea neobservat sub aparenţa de administrator al cimitirului Filan­tropia. Ciudat este că eu, din alte surse, aflasem că la moartea unui evreu, administrator modest şi umil al cimitirului evreiesc Filantropia, au venit să asiste la înmormântare cele mai importante personalităţi ale evreimii mondiale, din toate colţurile lumii, spre stu­poarea serviciilor secrete din România care abia în felul acesta şi-au dat seama cât de importantă fusese persoana în cauză. Am scris despre această ciudată întâmplare în cartea Marele Manipulator şi asasina­rea lui Culianu, Ceauşescu, Iorga. După aceea l-am cunoscut pe Gheorghe Mateevici şi abia cu puţin înainte de a muri acesta mi-a încredinţat textul publicat mai sus. Datele din acel text nu aveam cum să le judec eu şi am considerat că nu am dreptul să decid eu că sunt sau nu demne de luat în seamă.

Ipoteza Mateevici intră în consonanţă cu acei critici ai Mareşalului care îi reproşează că a făcut servicii deosebit de mari evreilor din România, nemeritate de aceştia şi pentru care evreii nici nu au ştiut să fie recunoscători. Cu toate acestea, este o ipoteză puţin verosimilă, mai ales în unele detalii ale ei. Ceva-ceva nu este însă exclus să fie adevărat şi ea, ipoteza, chiar cu riscul de a încălca restricţii talmudice severe, are drept la circulaţie publică, atâta vreme cât arhivele cele mai expli­cite şi mai interesante ne rămân inaccesibile, interzise.

În esenţă, Gheorghe Mateevici ne propune o explicaţie în sine ezoterică a motivelor pentru care Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Constantin (Picky) Vasiliu şi George Alexianu au fost condamnaţi la moarte şi executaţi. Putem lua în serios motivaţia propusă de Gheorghe Mateevici? Evident, în unele detalii, nu puţine – e drept, colaterale, considerentele expuse în textele sale sunt uşor de contestat şi chiar de respins. Dar ipoteza propriu-zisă, în miezul ei, nu este uşor de respins, chiar dacă nici argumente suplimentare nu-i putem oferi. Deocamdată, cel puţin. Lăsăm timpului şi celor mai informaţi decât noi să-l infirme ca lumea sau să-l confirme pe onorabilul Gheorghe Mateevici. Îndeosebi cu privire la existenţa (realitatea) până în zilele noastre a „instituţiei“ celor şapte Înţelepţi ai Sionului.

Dacă luăm cât de cât în serios ipoteza Mateevici, riscul nu este altul decât acela de a pune în circulaţie încă o legendă, adăugând-o la mulţimea de poveşti, legende, fabulaţii şi chiar inepţii care roiesc în jurul capitolului de istorie numit Holocaustul anilor 1939-1945.

Considerăm că, în ciuda aparenţelor, ipoteza Mateevici ne oferă totuşi singura explicaţie cât de cât rezonabilă a unui „detaliu“ până azi imposibil de înţeles: de ce a fost condamnat la moarte şi executat George Alexianu? De ce regele Mihai, în ciuda excelentelor relaţii cu familia lui George Alexianu, nu a putut face nimic ca să-l salveze? Dacă în cazul celorlalţi trei există un minim de aparenţe care au justificat cât de cât nedreapta sentinţă, pentru condamnarea la moarte, ca criminal de război, a lui George Alexianu nu există nici o motivaţie, nici măcar un pretext, mai ales dacă ţinem seama de decizia tribunalului „poporului“ de la Odesa, decizie pe care tribunalul „poporului“ de la Bucureşti a cunoscut-o bine şi chiar se referă la ea în textul sentinţei capitale. Punem întrebarea: cum a fost posibil ca la Bucureşti justiţia comunistă să dea o decizie prin care, practic, se punea în dezacord cu modelul director – justiţia sovietică?! În mod evident, dacă lui George Alexianu nu i se putea imputa prestaţia sa ca guvernator al Trans­nistriei, altă vină nu i se mai putea găsi! Şi, atunci, cui îi era necesară dispariţia lui George Alexianu? Şi de ce?

Se pare că Gheorghe Mateevici ne dă explicaţia… O explicaţie stupefiantă, despre care ne-ar părea bine să ne convingă cineva că este neîntemeiată pentru simplul motiv că nu există entitatea celor şapte înţelepţi… Ne poate lămuri cineva asupra acestui subiect?

Desigur, unii, fără prea multe argumente, se vor grăbi să-i nege orice valoare ipotezei propuse de Gheorghe Mateevici. Le atragem atenţia că nu au, moralmente, nici un drept să pronunţe în public ase­menea aprecieri sau obiecţii decât dacă până acum s-au învrednicit să-şi prezinte, tot public, părerea cu privire la documentele şi mărturiile pe care „partea evreiască“ a disputei le ascunde în mod sistematic. Cei care au tăcut pe acest subiect şi n-au sesizat acest aspect atât de frapant consider că s-au descalificat ca posibili comentatori ai Holo­caustului şi ai literaturii produse de acesta. Ei nu au calificarea morală pentru a fi judecători ai unui om de ţinuta morală a lui Gheorghe Mateevici.

O ultimă întrebare pe care o ridică textul semnat de Gheorghe Mateevici: în trupele naziste SS, vestite prin antisemitismul lor feroce, a funcţionat oare un „batalion SS compus numai din evrei“? De ce este atât de puţin amintită şi deloc comentată această împrejurare cu totul neaşteptată?

Ce i-a mânat în luptă pe acei evrei SS-işti alături de călăii neamului lor? Care a fost soarta acestor SS-işti evrei după încheierea războiului?

După câte ştim – dar poate că greşim!, în trupele aliate (sau româneşti) care au luptat împotriva Germaniei naziste şi anti-semite (au luptat, iar sute de mii, milioane dintre militarii acestor trupe au murit) nu a existat nici o formaţiune de luptă, nici un batalion sau măcar o companie, alcătuită „numai din evrei“!…

*

În lipsa documentelor, cele mai multe fiind ascunse cu bună ştiinţă şi rea credinţă, ipotezele – în mod firesc – riscă să devină tot mai fanteziste. Gheorghe Mateevici nu ne propune o limită a fantazării imposibil de depăşit. Sunt convins că vor apărea autori şi mai „inspiraţi“. Dar depun mărturie privind buna credinţă şi onestitatea celui care a fost Gheorghe Mateevici. Câteva cuvinte, mai potrivite şi mai „la obiect“, le voi împrumuta din România liberă, din Aldinele domnului Mihai Creangă, care, la 30 aprilie 2004, a publicat următorul text:

Gheorghe Mateevici – In memoriam

Pe 29 aprilie anul acesta s-au împlinit doi ani de la trecerea în veşnicie a celui care a fost Gh. Mateevici, membru ARVIS din 11 noiembrie 1997 şi Membru de Onoare din martie 2001. A fost într-adevăr o onoare pentru Asociaţia Română a Victimelor Represiunilor Staliniste să aibă ca membru un remarcabil descendent al familiei Preotului-poet Alexei Mateevici, originar din Basarabia, autorul poe­ziei Limba noastră, care s-a jertfit pentru întregirea Neamului românesc participând în armata română la luptele din Primul Război Mondial.

Născut pe data de 2 ianuarie 1928 la Ungheni, pe Prut, Gh. Mateevici este nevoit să se refugieze împreună cu părinţii săi, Artemon şi Larisa Mateevici, în 28 iunie 1940, alături de sutele de mii de ba­sarabeni, bucovineni şi herţeni, la vârsta de 12 ani. A fost absolvent al Liceului Gh. Lazăr, din Bucureşti. Nu cunoaştem toată activitatea şi pregătirea sa profesională, dar s-a dovedit a fi un bun cunoscător al problemelor de istorie a evenimentelor care au marcat România interbelică şi de după ocuparea Basarabiei de către URSS, în 1940. Dar nu era singurul domeniu în care Gh. Mateevici ne-a dovedit de atâtea ori cunoştinţe temeinice. Am putea spune chiar că avea o vastă cultură generală pe care a dobândit-o probabil încă din perioada când mai putea să pătrundă în imensa bibliotecă a familiei, din casa părintească, de pe strada Mărăşeşti, din Unghenii săi natali. Această bi­bliotecă cuprindea peste 10.000 de volume în limbile engleză, latină, franceză, germană, rusă şi română.

L-am cunoscut târziu pe Gh. Mateevici, prin 1997, la sediul Asociaţiei Române a Victimelor Represiunii Staliniste – ARVIS. Avea 69 de ani. De atunci a fost nelipsit de la întâlnirile noastre şi neobosit luptător pentru drepturile refugiaţilor.

Împreună cu el şi cu ceilalţi membri activi ARVIS am avut nu­meroase discuţii, uneori în contradictoriu, dar care au fost de un real folos în elaborarea unui proiect de lege care cuprindea, în final, compensaţii băneşti, gratuităţi pe SNCFR, transport local, metrou, abonamente gratuite Radio/Tv, telefon etc. precum şi despăgubiri pentru bu­nurile imobile lăsate în Basarabia, Bucovina şi ţinutul Herţa.

Acest proiect elaborat de ARVIS a stat la baza a două legi: Legea 189/2000 (completată cu HG 127/2002), prin care refugiaţii din teritoriile menţionate au primit aceleaşi drepturi ca şi Foştii Deţinuţi Politici (de aceste drepturi beneficiază acum şi persoanele strămutate din Cadrilater), precum şi Legea 290/2003 cu privire la despăgubirea refugiaţilor pentru bunurile imobile lăsate în Basarabia, Bucovina şi ţinutul Herţa.

Astăzi, toţi cei care se bucură de aceste drepturi trebuie să cu­noască faptul că nimic nu a venit de la sine, că a existat un colectiv care a muncit din greu şi a luptat voluntar. Deşi aceste legi nu satisfac pe deplin dorinţele noastre şi ale celorlalţi refugiaţi, ele reprezintă un important pas înainte.

Din păcate, Gh. Mateevici a plecat de lângă noi la vârsta de 74 de ani şi n-a mai apucat să se bucure de drepturile ce i se cuveneau, la obţinerea cărora îşi adusese cu prisosinţă contribuţia, şi a murit zbătându-se într-o neagră sărăcie. Un român cu un suflet curat şi o ţinută nobilă. Dumnezeu să-l odihnească.

Dr. Toma Badrus,

Preşedinte ARVIS

Acest text a fost preluat din cartea mea Protocoalele KogaIonului, unde apare ca Anexa nr1.

Ion  Coja