Nota redacției:
Mai publicăm o dată acest text care va
avea greutatea sa atunci când Neamul Românesc va fi
să dea socoteală pentru cele făcute și nefăcute.
Mântuirea Neamului se vă dobândi prin români ca
ION MOLDOVEANU mai mult ca prin orice
altceva!
Dumnezeu să-i odihnească pe ION MOLDOVEANU și
pe ceilalți trei sute de camarazi care au murit
moarte de martiri în septembrie 1939.
*
*
*
Când veți citi textul de mai jos, nu vă grăbiți și nu săriți lista celor 300 de martiri. Încercați să citiți, în gând, rar și apăsat, numele fiecăruia, ca la biserică, numele celor pomeniți… Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească în Împărăția Sa!…
*
ION MOLDOVEANU, numele unui sfînt necunoscut,
cum au mai fost atâția!
*
ION MOLDOVEANU – un sfînt necunoscut… Ca atâți alții!
Reproduc mai jos un schimb de mesaje care s-a produs azi pe Internet. Azi, în a treia zi de Paște.
Textul nr 1
Comentariu făcut de CAMI la articolul Simion Ghinea și „Abatorul”, publicat pe www.ioncoja.roîn 26 aprilie 2013
„Chiar dacă este târziu aş vrea să fac şi eu un comentariu.
Am auzit de la tatăl meu multe poveşti!
O să încerc să vă spun două.
I. În perioada vânării de legionari, la Ploieşti, în faţa Gării de Sud, au fost aduşi câţiva legionari pentru a fi împuşcaţi. Printre ei se alfla şi fratele tatălui meu care avea un nume asemănător cu al unui legionar. A fost ridicat şi aliniat în locul mai sus amintit pentru a fi executat prin împuşcare. Era numai o asemănare de nume! Când a începunt execuţia s-a prezentat cel care era adevăratul legionar şi a zis: eu sunt … acesta nu este decât o asemănare de nume…. şi a fost împuşcat. (nu ştiu cât adevăr este dar tare aş vrea să aflu).
II. Cînd au intrat ruşii în ţară, în satul tatălui meu, mergeau din casă în casă să rechiziţioneze cai(cei care aveau). Un vecin “binevoitot” a pârât familia tatălui meu că ar avea cai. Au intrat în gospodărie doi soldaţi încercând să-i determine pe gospodari să predea calul. Cu toate argumentele invocate(prin semne) nu au putut fi convinşi. În mod miraculos s-a aflat prin apropiere o femeie rusoaică soldat(probabil mai mare în grad)şi i-a întrebat dacă miroase a cal în gospodărie şi de ce fac abuz … i-a dus în răspântie şi i-a împuşcat (pe soldaţii ruşi)… au căutat animale în altă parte, chiar şi l-a vecinul care pârîse şi unde mirosea a cal!
Eu nu am dovezi, acestea sunt simple poveşti! Dar sunt convinsă că dacă se vrea adevărul, se poate afla; chiar şi după foarte mulţi ani!
Eu am experimentat revoluţia de la Timişoara unde s-a spus că securitatea a omorât şi a torturat legând cu sârmă pe cei ce erau contra regimului. S-a dovedit um nare fâs. Oare nu acelaş scenariu a fost şi la “Abator”?”
Textul nr 2
Mesaj către doamna CAMI
În data de 7 mai 2013, 13:52, ion coja a scris:
„Hristos a înviat!
Doamnă Cami, este deosebit de importantă mărturia dvs. Fapta acelui om ar intra în istoria demnității românești, nu numai legionare. Haideți să vedem cum putem certifica cele spuse de dumneavoastră. Nu ar fi prea complicat: există o listă a legionarilor asasinați în 1939, când a foct marea prigoană. Putem vedea dacă este vreunul care are numele unchiului dvs. Așadar, care era numele unchiului dvs?
Vom proceda cu toată discreția, vom cădea de acord cum să facem publică această dezvăluire care, după părerea mea, vă onorează și pe dvs în mod deosebit.
Nu, nu e târziu să se afle ce fel de oameni au putut fi niște români de-ai noștri! Adevărați sfinți!
Vă rog să-mi confirmați primirea acestui mesaj printru-n replay. Putem lua legătura și prin telefon: 0744 90 38 90!
Tot binele! Ion Coja”
Textul nr 3
„Adevărat a înviat!
Se numea Ion Moldoveanu.
Dacă aveţi posibilitatea să verificaţi în arhive m-ar interesa foarte mult să cunosc cât este adevăr şi cât legendă.
Mulţumesc,
Camelia Furtună”
Textul nr 4
Mesaj adresat doamnei Camelia Furtună
„Are copii? Mai trăiește cineva dintre apropiații care ar putea cunoaste această poveste?”
Textul nr 5
„Am nevoie de lista celor 300 de legionari uciși în septembrie 1939. Urgent.”
(Mesaj trimis simultan la adresa de Email a domnilor Nicu Calotă, Sorin Andrei, Gheorghe Buzatu și revistei „Permanențe”)
Textul nr 6
Primesc de la dl Gheorghe Buzatu următorul răspuns:
Lista legionarilor asasinaţi la 21-22 sept. 1939
Bibliografie:
Vezi Gh. Buzatu şi colaboratori,Radiografia dreptei româneşti (1927-1941), Bucureşti, Editura FFPress, 1996, pp. 120-123 (inclusiv bibliografie); M. Tase,Miti Dumitrescu, Salzburg, Colecţia “Omul Nou”, 1952; Mişcarea Naţional Creştină, Noua Dreaptă, revistă online, disponibilă pe Internet.
MASACRATI IN PIATA Sf. ELEFTERIE DIN BUCURESTI, LA 21 Sept. 1939
Dumitrescu Miti (avocat)
Ionescu Ion (student)
Isaia Ovidiu (fotograf)
Moldoveanu Ion (student)
Paraschivescu Gheorghe (student)
Popescu Cezar (student)
Stãnciulescu Marin (mecanic)
Popescu Traian (student)
Vasiliu Ion (desenator)
ASASINATI LA INCHISOAREA RÂMNICUL SÃRAT în noaptea de 21-22 Sept. 1939
Sunt târâti pe rând în curtea închisorii si asasinati:
Clime Gheorghe (inginer)
Cantacuzino Alecu (avocat)
Iotu Nicolae (avocat)
Tell Alexandru (avocat)
Furdui Gheorghe (doctor în teologie)
Dobre Bãnicã (licentiat)
Polihroniade Mihail (avocat)
Craja Paul (medic)
Simulescu Sima (profesor)
Apostolescu Gheorghe (comerciant)
Istrate Gheorghe (licentiat)
Banea Ion (avocat, medic)
Serafim Aurel (inginer)
ASASINATI IN SPITALUL MILITAR DIN BRASOV
Cotigã Traian (avocat)
Ionicã Eugen (inginer)
Siancu Emil (ofiter)
Pihu Grigore (licentiat)
Susman Iuliu (functionar)
Herghelegiu Ion (avocat)
Proca Gheorghe (functionar)
ASASINATI îN LAGÃRUL DE CONCENTRARE DE LA MIERCUREA CIUCULUI
In acea noapte sângeroasã, 44 de legionari au fost treziti din somn si strigati de pe o listã de cãtre un ofiter. Li s-a cerut sã se pregãteascã repede cã trebuie sã plece în alt lagãr.
In fata portii de sârmã ghimpatã s-a format coloana. La lumina lãmpaselor au fost legati unul de altul de mâini cu funii. De jur împrejur, încercuiti de agenti-cãlãi, pornesc spre drumul jertfei lor supreme.
Inaintea de iesirea din lagãr, Iordache Nicoarã, cel mai iubit de toti pentru necuprinsa dragoste si bunãtate ce revãrsa în jurul lui, spune “Tatãl Nostru”.
Intre tufãriile din apropierea lagãrului îi astepta mitraliera. Aici începu sã se spunã o altã rugãciune. Mitraliera însã n-a lãsat-o sã se sfârseascã. Cei 44 de flãcãi – legionari – români se prãbusesc, unul peste altul, cu rugãciune pe buze. Unul dintre ei mai putu striga într-o ultimã suflare: “Trãiascã Legiunea si Cãpitanul!”
Benec Constantin (functionar)
Biris Ovidiu (avocat)
Borzea Titus (student)
Buhai Vasile (functionar)
Cioflec Marius (student)
Comjic Stefan (student)
Coman Cozmin (student)
Gheorghe Constantin (student)
Constantinescu Dumitru (medic)
Corbeanu Vasile (student)
Dobrin Liviu (medic)
Dorca Afilon (teolog)
Docaru Dumitru (subinginer)
Enescu Ion (functionar)
Felecan Vasile (muncitor)
Filipov Vasile (student)
Gârniceanu Florin (ofiter)
Grama Iosif (student)
Iordache Nicoarã (asist. univ.)
Macoveschi Ion (student)
Micu Augustin (inginer)
Mincã Ilie (ofiter)
Miter Ion (student)
Noaghea Virgil (student)
Nitiu Aurel (student)
Pavelescu Alexandru (avocat)
Popa Tiberiu (student)
Popescu Marin (student)
Popescu B. Anton (functionar)
Prodea Nicolae (muncitor)
Rãdulescu Virgil (ziarist)
Raicu Constantin (licentiat)
Stamate Eugen (student)
Stegãrescu Const. (licentiat)
Strugaru Nicolae (avocat)
Susai Vasile (licentiat)
Teodorescu Gheorghe (sculptor)
Tiponut Gheorghe (elev)
Todan Coriolan (student)
Ungureanu Corneliu (licentiat)
Ursu Ion (student)
Vasiliu I. Gh. Galus (ofiter)
Vilmus Adam (muncitor)
Zache Petre (functionar)
ASASINATI IN LAGÃRUL DE CONCENTRARE VASLUI
Antoniu Ion Pâsu (avocat)
Belgea Ion (avocat)
Boboc Constantin (student)
Borzea Virgil (ofiter)
Bujgoli Spiru (licentiat)
Busuioc Ion (student)
Calpãr Mihai (teolog)
Cârdu Valeriu (poet)
Clime Traian (functionar)
Comãnescu Nicolae (ofiter)
Danielescu Iosim (student)
Dobre Ion Radu (muncitor)
Gârniceanu Victor Puiu (avocat)
Goga Mircea (student)
Maricari Nicolae (ofiter)
Moraru Alex Bubi (student)
Motoc Mircea (student)
Nicolicescu Gheorghe (inginer)
Popescu Spiru (student)
Popescu Vasile (student)
Rãcman Gogu (student)
Riosanu Petre (inginer)
Spânu Iordache (student)
Stahu Teodor (avocat)
Sola Stavre (student)
Supila Polisperhon (student)
Teohari Mircea (student)
Tucan Boris (student)
Tudose Teodor (avocat)
Volocaru Gheorghe (functionar)
Zus Radu (student)
Vreme de douã zile, trupurile lor sunt lãsate în vãzul lumii. Dascãlii primeau ordin sã aducã pe rând scolile de copii ca sã priveascã pe acesti feciori transformati într-un morman de cadavre.
…Astfel voiau cãlãii sã imprime teroarea în inima tânãrã a elevilor.
ASASINATELE DE PE TOT CUPRINSUL TÃRII LA 21-22 Sept. 1939
Politia si unitãtile de jandarmerie din toate judetele au primit, în aceeasi noapte, ordinul sã aresteze si sã execute imediat, în locuri publice, câte trei legionari.
JUDETUL
Arad
Mãdutã Ioan (avocat)
Bulboacã Ioan
Julan Ilie (agricultor)
Arges
Pielmus Ioan (ofiter)
Olteanu Vasile
Amzãr Traian
Bacãu
Condopol Mircea
Mandache Alexandru
Antonovici Constantin (student)
Bãlti
Condratiuc Alexe
Ursache Victor
Gherman Ioan
Bihor
Cozma Lazãr
Jude Dumitru
Botosani
Iftimutã Vasile
Grigoriu Mihail
Mancos Gheorghe
Brãila
Bobota Teodor
Udrea Ion
Brasov
Faur Ioan (profesor)
Bordeianu I. Lehaciu
Nicolici Nicolae
Popacioc Radu
Buzãu
Voinea Constantin
Caliacra
Cranica Petre (student)
Popescu Hristu (tãran)
Cavachi Dumitru (student)
Câmpulung
Irimiciuc Valerian (cojocar)
Tãranu Traian
Cozan Luchian
Caras
Borzac Lazãr (muncitor)
Bãleanu Ion (functionar)
Cerbu Iancu
Cernãuti
Pisarciuc Silvestru
Regwald Francisc
Molotiuc Ioan
Cetatea Albã
Vlãdãu Ioan
Pãucã V. Dumitru (revizor scolar)
Curoglu Damian
Ciuc
Duma Iosif (profesor)
Caranica Ioan
Mirea Ilie
Cluj
Cuibus Petre
Eremia Niccolae
Constanta
Chivu Ion (preot)
Chiriazi Constantin (functionar)
Mocanu Staicu (preot)
Secãrescu Ion (preot)
Covurlui
Popa Costãchel
Croitoru Tudor
Potolea Gheorghe (ofiter invalid de rãzboi)
Dâmbovita
Nitescu Petre
Lungu Ion (învãtãtor)
Gâlmeanu Ion (student)
Dolj
Horculescu Nicolae
Poenaru Ilie
Stefãnache Ioan
Dorohoi
Surugiu Gheorghe
Barbu Gheorghe
Honceru Ion
Durostor
Nastu Nicolae (tãran)
Manganita Constantin (tãran)
Memu Dionisie (tãran)
Fãlciu
Codreanu Ion (inginer)
Nicolae Emil
Croitoru Vasile
Gorj
Serban Constantin
Munteanu Gheorghe (cãpitan)
Motomancea Grigore (preot)
Hotin
Dubuleac Vasile
Dubovinschi Teodor
Soroceanu Dumitru Iacob
Hunedoara
Popa Petre (muncitor)
Cornea Gheorghe
Sârbu Nicolae
Ialomita
Manolescu Grigore
Constantinescu Constantin
Badea Traian
Iasi
Dãnilã Nicolae (licentiat)
Leontin Miron (preot)
Bagdad Elena
Lãpusna
Diaconescu Vasile (colonel)
Florescu Sergiu (ziarist)
Palamarciuc Ion
Maramures
Butnaru Ion
Chirculitã Dumitru
Belidean Mircea (student)
Mehedinti
Gheorghiu Victor
Geacu Hristu Petre
Gheorghievici N.
Mures
Rusu Iacob
Paletas Francisc
Pãdureanu Nicolae
Muscel
Nerasan Ion (avocat)
Stancu
Nãsãud
Tonea Simion
Girigan Cornel
Tolan Alexandru
Neamt
Malinici Nicolae
Avãdanei Vasile
Puiu Vasile
Olt
Gãman Florea (elev)
Mânzu Dumitru (student)
Preda Gheorghe
Orhei
Zalupcescu Grigore
Mocanu Andrei
Rãileanu Naum
Prahova
Cojocaru Alexandru
Filip Dumitru
Putna
State Vasile
Voinea Nicolae
Marin Petre
Roman
Creangã Vasile
Romanati
Niculescu Gheorghe
Oprovici Horia
Sãlaj
Burcas Augustin
Satu Mare
Bozântan Victor (avocat)
Jitaru Spiridon
Severin-Lugoj
Galescu Pavel (curelar)
Ghindã Gheorghe (muncitor)
Sârbu Damaschin (tãran)
Soroca
Levizchi Stefan (elev)
Stiucã Boris
Criclivai Azare
Suceava
Rãut Ion
Gemeniuc Ion
Jitaru Spiridon (student)
Târnava Micã
Bârzã Gheorghe
Pris Ion
Codrea Nicolae
Tecuci
Cãsãneanu Gheorghe
Teodorescu Spirache
Baciu Vasile (student)
Teleorman
Abagiu Dumitru (comerciant)
Cristea Aristotel
Toader Dumitru (comerciant)
Tighina
Heidenrich Vladimir
Cãldare Constantin
Caragancev Ion
Timis-Torontal
Udrea Teodor (croitor)
Dragomir Gheorghe (sofer)
Cocora Alexandru
Trei Scaune
Lascãr Gheorghe (inginer)
Vrânceanu Gheorghe
Caranica Enache (licentiat)
Turda
Cucerzan Constantin (student)
Nichita Augustin (mãcelar)
Tonceanu Gheorghe (student)
Vâlcea
Nicolaescu Aurel (preot)
Diaconescu Dumitru (preot)
Vasilescu Nicolae (tâmplar)
Cadavrele celor asasinati au fost lãsate timp de trei zile expuse în pietele publice. Elevii din toate scolile au fost adusi sã le vadã si nici copiii celor ucisi nu au fost crutati de la acest spectacol.
Textul nr 7
Trimis pe adresa Doamnei CAMI:
În data de 7 mai 2013, 18:22, ion coja a scris:
„Pe lista celor 300 de legionari figurează într-adevăr un MOLDOVEANU ION, student, executat la București, în Piața Elefterie, acolo unde fusese asasinat Armand Călinescu. Deci se confirmă povetsea spusă de dumneavoastră, cu o singură precizare care mai trebuie făcută: Unchiul dvs nu cumva se afla la București? Felul cum ați povestit dvs, anume că i-a adunat pe toți ci ce urmau să fie împușcați și a început executarea lor se potrivește bine cu Bucurestiul, unde au fost executați mai mulți legionaro, circa 12 inși, pe când la Ploiești au fost executați numai 2 legionari.
Încercați să vă aduceți aminte toate detaliile. Oricum, dovada s-a făcut și vă felicit, vă sunt chiar recunoscător.
Deci: ce vă mai amintiți că ați auzit de la tatăl dvs despre acel moment? Era posibil ca unchiul dvs să fi fost pe la București? Și cum de s-a produs confuzia? Cu ce se ocupa la acea dată unchiul dvs, în septembrie 1939?”
Textul nr 8
Mesaj primit de la doamna CAMI
„Nu, în nici un caz nu a fost vorba de Bucureşti ci de Ploieşti, gara de sud. Nu ştiu cu ce anume se ocupa în 1939 fratele tatălui meu; nu a precizat data când s-a petrecut evenimentul ci numai povestea în sine. Dar din povestirile celelalte rezultă că se ocupa cu de toate pentru a-şi câştiga existenţa: lucra la fabricarea de cărămidă, creştea animale şi lucra la câmp. În nici un caz nu era în Bucureşti şi nici student nu a fost. Din câte am înţeles a fost vorba de confuzie de nume. Îl chema tot Ion Moldoveanu.”
Textul nr 9
Mesaj către doamna CAMI
„Aceasta este lista, așa cum mi-a trimis-o dl prof Buzatu. Se pare că aveți dumneavoastră perfectă dreptate și memoria nu v-a înșelat: pe lista alăturată sunt menționate câte trei nume la fiecare județ. Numai la județul Prohova sunt trecute două nume… Lipsește al treilea, Moldoveanu Ion, trecut din greșeală la lista celor uciși în București.
Doamnă, sunt extrem de emoționat! Ați creat un moment extraordinar, despre care se va vorbi, căci gest precum cel al studenului Ion Moldoveanu nu are pereche! Dumneavoastră ați salvat din uitare un nume, al unui sfînt și al unui erou deopotrivă! Vă îmbrățișez!
Mai vorbim!”
Textul nr 10
Mesaj către doamna CAMI
„Doamna Furtună, Pregătesc un text despre această întâmplare extraordinară, de două ori extraordinară. Vă rog să fiți de acord să vă menționez nu numai cu meritul excepțional pe care l-ați avut, dar și cu numele întreg. Meritați să vă fie recunoscător tot românul!”
Un prim Comentariu la cele de mai sus:
Așadar, cami este doamna Camelia Furtună, autoarea comentariului făcut azi, în a Treia zi de Paște, ceea ce nu mi se pare deloc întâmplător! De ce? Pentru că prin comentariul, prin informațiile aduse, doamna Camelia FURTUNĂ a salvat de la uitare fapta și numele unui veritabil sfînt. Repet: sfînt! ION MOLDOVEANU pe numele său de muritor.
Îi invit pe cititorii acestor rânduri să facă un efort de imaginație și să încerce a reconstitui atmosfera din acele zile cumplite de septembrie 1939, când Carol a ordonat „vânătoarea de legionari”! Câte trei din fiecare județ, bașca ceilalți, aflați deja arestați, un total de circa 280 delegionari duși în fața plutonului de execuție, fără niciun proces sau judecată, fără nicio sentință de condamnare…
Poliția, în frunte cu criminalul Gavrilă Mărinescu, a reacționat cu nelegiuită promptitudine, și a întocmit mai întâi listele cu cei mai de frunte legionari din fiecare județ, apoi i-a căutat pe primii trei și i-a executat în fața propriilor concetățeni, a propriilor familii.
În această acțiune s-a produs și o confuzie de nume, și în locul studentului ION MOLDOVEANU a fost arestat o persoană cu același nume, unchiul doamnei Camelia FURTUNĂ. Nu știm încă cum a aflat tînărul legionar de confuzia ce s-a făcut. Aflăm că nu a acceptat să-și salveze pielea și viața cu prețul onoarei, printr-o tăcere lașă, criminală! A dat fuga la locul execuției și a oprit moartea unui om „nevinovat”. Cu ce cuvinte se va fi adresat polițiștilor? Le-a spus că au greșit, că au adus în fața plutonului de execuție un alt ION MOLDOVEANU.
O fi fost și acesta legionar, mai mic în grad, mai puțin însemnat?! Să sperăm că vom mai putea afla și alte detalii care să completeze această mirifică poveste. Nici dacă o inventa cineva nu putea să fie mai impresionantă!
Da! Nu cunosc altă faptă mai grozavă, mai plină de eroism și de demnitate, de creștinism autentic, de omenie totală!
Fapta studentului ION MOLDOVEANU onorează ființa umană în primul rând! În eternitate, dacă este să se consemneze faptele săvârșite de OM de la Facerea Lumii și până azi, fapte prin care Omul își onorează Creatorul, după al cărui chip și înfățișare a fost plămădit, fapta lui ION MOLDOVEANU va fi cu siguranță trecută în acest pomelnic al excelenței umane printre cele mai clare dovezi că sămînța divină a rodit chiar peste așteptări!…
Un gest atât de firesc, la urma urmelor, dacă ne gândim la firea legionarilor, la idealul românesc, cel din basmele și pildele strămoșești! Fapta lui ION MOLDOVEANU nu este singulară în istoria Neamului nostru, dar cel mai specific românesc este detaliul că a lipsit atât de puțin ca această faptă să rămână neconsemnată, pierdută în hăul uitării. Așa cum sunt o mulțime de alte isprăvi românești, pe care nu ne-am grăbit să le consemnăm în scris, în acte doveditoare!…
Cum a fost posibil ca această ispravă extraordinar de onorantă pentrui Om, pentru Români, să nu fie cunoscută? Mă întreb și îmi vin în minte mai multe explicații posibile, dintre care cea mai puternică este următoarea explicație: regimul de teroare instituit de Carol al II-lea, regim care a culminat prin masacrul din septembrie 1939, a continuat și după alungarea sa din Țară. Continuă și azi!…
Confruntați cu cea mai nemernicită calomnie și denigrare a legionarilor, toți cei care au știut, au cunoscut direct fapte legionare care infirmau denigrarea, toți martorii așadar, s-au ferit să spună, să mărturisească ce știu, ce au văzut!… Îi înțeleg și nu le găsesc nicio vină! Nu există popor de eroi și de martiri!…
Dar pentru mine azi se umple paharul răbdării, al menajamentelor arătate față de ticăloși din felurite motive! Dacă denigrarea legionarilor a mers până la nesocotirea unor fapte și gesturi precum cel dezvăluit de doamna Furtună, cei vinovați de această calomniere sistematică a unor oameni ca ION MOLDOVEANU nu mai merită nicio circumstanță atenuantă a mișeliei în care trăiesc de mai bine de 70 de ani! Comportamentul lor este profund și total inuman, nici măcar animalic sau bestial nu poate fi numit, ci numai un singur calificativ li se potrivește: diabolici! S-au purtat și se poartă chiar ca progenituri ale Diavolului, după chipul și asemănarea acestuia! Diavolul i-a scornit, i-a lăsat pe fața pământului ca să strice și să spurce Creația Domnului!
În fruntea acestor rebuturi umane îl pun pe cel care s-a îngrijit mai an să-i facă funeralii cvasi naționale celui mai mare criminal din istoria României: regelui sperjur care i-a martirizat pe legionari, pe cei mai de frunte dintre români! În urma nevrednicului fost prim ministru vin pe listă o mulțime de ticăloși!
Jertfa lui ION MOLDOVEANU și onoarea pe care acesta o face numelui de Om și de Român, ne obligă să fim fără iertare pentru cei care nu merită acest nume! Pentru cei care, în perfectă cunoștință de cauză, cauza cea dreaptă a legionarilor, au organizat, au susținut și susțin mai departe vasta diversiune prin care legionarii au fost și continuă să fie denigrați, diabolizați chiar! Ei, legionarii, printre care camaradul ION MOLDOVEANU nu a fost un caz izolat, o excepție…
Dimpotrivă!
7 mai 2013
Ion COJA
Grigore Caraza:
Omenia si caracterul au reusit sa incalzeasca si sa innobileze chiar si acel loc…! ( Temnita Aiud)
Mi-e dificil sa aleg intamplari individualizate, din multele amintiri pe care le am din acea vreme, pentru ca traiam ca fiintele incoltite de pericole, de foame, de frig si prima ratiune era supravietuirea. Dar vreau sa retin un fapt deosebit din viata parintelui in inchisoarea de la Aiud. Intr’o iarna deosebit de friguroasa, anul nu mi’l mai amintesc, parintele ramasese aproape dezbracat. Daca in privinta hainelor mai mergea cum mergea, problema cea mai grava era a bocancilor. Administratia inchisorii nu ne mai asigura nimic, nu erau fonduri. De asta, in loc de incaltari parintele a primit o carte postala de la administratia inchisorii, sa scrie acasa, sa’i trimita bocanci. In cateva saptamani bocancii au ajuns, erau noi, nouti, numai buni sa infrunte iarna. In celula parintelui insa fusese adus, in acele zile, un detinut nou care târa dupa dansul niste bocanci care aveau numai fetele, talpile lipseau, asa ca bietul baiat avea picioarele numai rani si la fiecare pas scotea cate un geamat. Fara sa ezite parintele si’a scos bocancii sai si i’a dat tanarului, spunandu’i: – „Iata, mai frate, tine aceasta incaltaminte si bucura’te de ea, ca mie nu’mi mai trebuieste, eu sint mai vechi aici si ma descurc…!”. In celula s’a facut liniste adanca, in timp ce cei doi se imbratisau varsand lacrimi fierbinti: „Frate, frate…!”.
Numai cu asemenea gesturi ne’am intarit si am reusit sa ne salvam, omenia si caracterul au reusit sa incalzeasca si sa innobileze chiar si acel loc in care ne’au impins istoria si tradarile din sinul neamului romanesc.
Parintele Iustin Parvu a fost Legionar.
Relatarea dumneavoastră mmerotă săfie consemnată în Carta Omeniei Românești! Poate faceți o descreiere completă a ce știți, a ce vă amintiți! Oricum, mulțumim!
O gasiti in cartile cu si despre Iustin Parvu. Chia citesc pe ultima care mi-a mai ramas de citit. Nu sunt decat vreo 4.
O faptă cât un roman
În anul 1991 eram la Paris cu familia. Mi-am luat soția și ne-am dus la biserica românească. Oficia un preot necunoscut și am aflat că părintele Boldeanu, paralizat, era în apartamentul personal. Soția a rămas la slujbă, iar eu m-am dus să-l văd. (…) După amiază am venit cu soția, s-a bucurat mult și, într-o frază, ne-a spus un roman: într-o iarnă geroasă a fost transferat la închisoarea Aiud și era numai în cămașă și pantaloni; era aproape înghețat când l-a întâlnit pe Valeriu Gafencu, care, fără nici o vorbă, a dezbrăcat bundița lui blănită și l-a îmbrăcat pe părintele Boldeanu salvându-l de la moarte, după cum ne-a relatat dumnealui. Am spus destul? Am spus tot.
(Mărturia lui Mihai Colgiu în Studentul Valeriu Gafencu – Sfântul închisorilor din România, ediție îngrijită de Nicolae Trifoiu, Ed. Napoca-Star, Cluj-Napoca, 2003, pp. 60-61)
„Să nu te-ntorci din cale, prin a Sodomei carceri Când duhul tău te minte. Prin foc, prin fier, prin ape, dar numai inainte! Căci drumurile-n spirit nu suferă intoarceri.” Constantin Oprișan
Mărturie despre sfințenia și mucenicia lui Valeriu Gafencu
Valeriu Gafencu a pătruns în conștiința mea brusc și luminos. Eram încă liber când am aflat că, în închisoarea Aiud și apoi în colonia de muncă din localitatea Galda, în apropiere de Aiud, se află un tânăr deținut politic, a cărui trăire creștină răspândește în jur o forță binefăcătoare, ce se răsfrânge asupra celorlalți frați de suferință și asupra tuturor celor cu care vine în contact. Ar fi fost un fel de Pavel modern, care, în mijlocul încercărilor trimise de Dumnezeu, nu înceta să propăvăduiască, să încurajeze, să înalțe sufletește, spre desăvârșirea creștină, pe cei din jur. (…)
În închisoare, Valeriu nu era singurul pe linia trăirii creștine intense, ci făcea parte dintr-un grup ce împărtășea aceeași orientare spirituală, alături de avocatul dr. Traian Trifan, avocatul Traian Marian, studentul în drept Ioan Ianolide, Anghel Papacioc, cel care avea să devină ieromonahul Arsenie Papacioc de la Techirghiol, Marin Naidim, Aurel Dragodan, Constantin Țoțea și alte suflete alese.
Între timp, se formaseră în închisoare și alte grupuri, cu preocupări predominant politice – în consecință – mai lumești. Acestea priveau cu multe rezerve, mergând uneori până la ostilitate, spre cei axați – în mod exclusiv, spuneau ei – pe drumul continuei deveniri creștine. La un moment dat, atmosfera devenise apăsătoare și punțile dintre grupuri se rupseseră aproape definitiv. Atunci Valeriu a făcut un lucru la care ceilalți nu se gândiseră. De ziua conducătorului principalului grup adevers, dr. Victor Biriș, s-a dus cu mâna întinsă la el, i-a urat ani mulți și a făcut un apel călduros la reînfiriparea legăturilor sufletești dintre grupuri, în duhul iubirii și înțelegerii creștine. Atât Victor Biriș cât și cei din grupul lui au rămas iumiți de gestul lui Valeriu și au considerat că reflectă atitudinea binevoitoare a întregului grup creștin. Pentru o bună bucată de vreme, relațiile dintre grupuri s-au îmbunătățit.
În acea perioadă [la Galda n.n.], după ce ziua muncea la pământ, seara, la lumina unei lumânări sau a unei lămpi cu gaz, Valeriu copia texte din Filocalia și alte scrieri religioase, pe care le trimitea afară din închisoare unor prieteni sau cunoscuți preocupați de problemele creștine. Am primit și eu un caiet lucrat de el și Ioan Ianolide.
În anul 1948, am fost arestat, condamnat și trimis la penitenciarul Pitești, unde fusese adus și Valeriu Gafencu. Acolo am făcut cunoștință cu el și am schimbat câteva cuvinte, în cursul unei plimbări comune în curte. Prima impresie a fost deosebit de puternică. Mi se părea că din el emană, fără încetare, un fluviu de iubire și o energie luminoasă, ce mă făceau să mă gândesc la aura din jurul Sfântului Serafim de Sarov. Era, fără îndoială pentru mine, o personalitate charismatică.
Nu am stat în aceeași celulă însă, așa cum aș fi dorit. Apoi regimul s-a înăsprit. (…) Nu l-am mai întâlnit în lunile acelea pe Valeriu. Am aflat că se află într-o celulă, la același etaj cu mine și că se îmbolnăvise de plămâni din cauza frigului, foamei și celorlalte condiții inumane, specifice regimului dur, de exterminare, ce avea să preceadă și să pregătească ”reeducarea” de la Pitești. (…) Considerându-se însă că bolnavii de plămâni nu erau apți să reziste probelor de ”reeducare”, s-a hotărât evacuarea lor din închisoarea Pitești și trimiterea la penitenciarul-sanatoriu Târgu Ocna. Medicul oficial al închisorii a întocmit o listă după care, la sfârșitul lui decembrie 1949, s-a format un lot din care făceam parte, împreună cu Valeriu Gafencu. Valeriu era într-o stare gravă. De abia putea să se țină pe picioare. În timpul drumului, cu slabele noastre puteri, ceilalți l-am sprijinit și i-am purtat bagajul. În vagonul-dubă, cu obrajii statojii din cauza febrei, el ne vorbea despre fericirea de a suferi pentru Hristos și a rezista, precum martirii de odinioară, prigoanei dezlănțuite de dușmanii credinței.
Ajunși la Târgu Ocna, a fost cazat într-o cameră cu cei mai gravi bolnavi, care nu se mai puteau ridica din pat. (…) Acolo, atmosfera era dominată de duhul creștin, pe care Valeriu îl impunea prin simpla lui prezență. În camera aceea, alături de Valeriu, am prins și eu aripi sufletești cum nu avusesem înainte. El mi-a dat puterea să realizez practic taina pocăinței adânci, pe care teoretic, o cunoșteam bine, de mult timp. El m-a condus spre ”rugăciunea lacrimilor”, ce spală sufletele de necurățiile acumulate de-a lungul anilor, și mi-a deschis drumul nașterii din nou: metanoia.
Alimentația e la Târgu Ocna, mai bună, și repausul prelungit la pat, împreună cu puținele medicamente ce i s-au administrat, i-au îngăduit să dobândească, temporar, o ameliorare. Deși nu se putea încă ridica din pat, energia lui în propăvăduirea Cuvândului lui Dumnezeu a crescut. Deoarece în penitenciarul-sanatoriu, la început, regimul era destul de liber, la patul lui puteau veni și bolnavi din alte camere. Îl ascultau și se pătrundeau de adevărurile rostite de el. Mulți au primit atunci acea lumină creștină, care i-a însoțit apoi întreaga viață.
S-au scurs câteva luni și de la Pitești au sotit noi loturi de bolnavi, unii dintre ei victime ale reeducării. Terorizați de cele întâmplate acolo și înspăimântați, s-au constituit într-un grup pe care ofițerul politic l-a însărcinat să declanșeze și la Târgu Ocna procesul de ”demascare și reeducare”.
Aflând de ororile petrecute la Pitești, Valeriu s-a întristat și ne-a spus: ”Ne așteaptă și pe noi timpuri grele”. Ne-a îndemnat să ne rugăm fierbinte și să ne mobilizăm toate resursele morale pentru a nu ne pierde sufletele în încercările ce aveau să urmeze.
Printre cei sosiți cu unul din aceste loturi se afla și Ioan Ianolide, cel mai bun prieten din închisoare a lui Valeriu. Foarte slăbit la început, s-a refăcut repede și s-a dedicat îngrijirii lui Valeriu și altor bolnavi. În jurul lor s-au grupat toți cei hotărâți să se opună ”reeducării”, chiar cu prețul unor suferințe sfâșietoare și al sacrificării vieții, rămânând până la sfârșit pe poziția de mărturisire a Domnului Hristos și de respingere a ateismului comunist. Condiția reeducării era lepădarea de credință, apostazia.
Într-adevăr, ”reeducarea” a început. Cu presiuni psihice, șantaje, amenințări, izolări, înăsprirea regimului, pe de o parte, iar pe de altă parte promisiuni de eliberare, acordarea de scrisori, pachete și medicamente, celor ce s-ar fi arătat dispuși să-și ”spele creierul”, renegându-și trecutul și însușindu-și mentalitatea marxistă. S-au înregistrat și brutalități, acte de violență. Atunci s-au văzut roadele influienței profunde pe care au avut-o Valeriu Gafencu și prietenii săi asupra masei de deținuți bolnavi. Ofițerul politic și reeducații nu au obținut nici măcar un singur succes categoric. (…)
În această perioadă a sosit la Târgu Ocna și pastorul protestant Richard Wurmbrand. Evreu, fost comunist militant, convertit la creștinism în împrejurări excepționale, se remarcase prin atitudinea de dârză mărturisire a lui Hristos și de combatere a comunismului ateu ce se instala în țară. Ca urmare, a fost arestat și ținut în regim de exterminare, singur în celulă, timp de ani de zile. Adus în stare de mizerie fiziologică, cu 22 de plăgi TBC osoase, care supurau pe trup, nici nu se putea ține pe picioare, când a sosit la Târgu Ocna. Ceilalți bolnavi, care aveau o stare relativ mai bună, l-au înconjurat cu totală dăruire. Din cauza stadiului avansat al maladiei, a fost plasat în camera celor mai gravi bolnavi, camera 4, unde se afla și Valeriu Gafencu. Între cei doi a început un schimb de cunoștințe și comentarii religioase, dar în spiritul bunei credințe și al dragostei creștine, care urmărește apropierea de adevăr, nu impunerea unei opinii anume. Se înfruntau nu două personalități alese, ci două concepții și mentalități creștine: cea ortodoxă și cea protestantă.
În acea perioadă mă aflam izolat într-o cameră de la etajul 2, sub învinuirea de a fi încercat să împiedic cursul reeducării. Ușa camerei era încuiată ziua și noaptea, încât cei opt înși adunați acolo, printre care și Ioan Ianolide, nu mai puteam avea contact cu ceilalți. Cei care au asistat la convorbirile dintre cei doi din camera 4 ne-au spus ulterior că, de cele mai multe ori, cel care biruia era Valeriu, obligându-l pe pastorul protestant să recunoască justețea punctului său de vedere. (…)
Curând, a avut loc scoaterea disciplinară din penitenciarul-sanatoriu de la Târgu Ocna a unui grup de cinci inși, din care făceam și eu parte. Ceilalți, care fuseseră izolați împreună cu noi, au fost duși înapoi, în secția bolnavilor ce se bucurau de un regim mai liber. Astfel, Ioan Ianolide, prietenul de suflet al lui Valeriu, a putut reveni la căpătâiul lui, pentru a-l îngriji. (…)
Valeriu cunoștea bine literatura teologică și mistică. Studiase anume scrierile Sfinților Părinți, câte apăruseră până atunci, în primele volume ale Filocaliei. Îl impresiona mai ales Sfântul Maxim Mărturisitorul, dar și mai modernii Bulgakov, Soloviev și Berdiaev. Deși el însuși avea o pronunțată componentă mistică, nu se credea vrednic, în smerenia lui, să fie vas ales în care Dumnezeu revărsa cele mai sublime miresme spirituale. (…)
O mare bucurie pentru Valeriu a fost aducerea la Târgu Ocna, ca deținut, a unui preot, părintele Viorel Todea, care putea administra Sfânta Taină a spovedaniei și să oficieze în taină Sfânta Liturghie și slujbe pentru morți. Avea acum asistență spirituală canonică.
Se știe că puterile satanice se înverșunează cu osebire asupra celor ce își închină viața lui Dumnezeu. Valeriu mi-a mărturisit că era încercat de puternice ispite trupești, pe care le înlătura prin rugăciune și gândul la puritatea Maicii Domnului. Pe când se afla încă în arestul din Iași, primise o cruciuliță de aur, cu lanț, de la o tânără care îl admira mai de mult. Acea fată se numea Seta și, inițial, Valeriu intenționa să se căsătorească cu ea. În condițiile date însă, el având o condamnare de 20 de ani, nu a putut obține aprobarea părinților fetei. Atunci, Valeriu a hotărât să-i dea libertate deplină, iar el, la eliberare, să devină monah. Cruciulița însă a păstrat-o, a salvat-o prin toate perchezițiile, iar la moarte prietenii i-ai introdus-o în gură, pentru a constitui un eventual semn de recunoaștere la o viitoare deshumare. (…)
Moartea lui s-a petrecut, ca și viața, sub semnul credinței fierbinți și al jertfirii de sine. Cu o zi înainte de marea trecere, i-a spus lui Ioan Ianolide: ”Mâine voi muri. Vreau să-mi iau rămas bun de la cei mai apropiați prieteni. Fă tu așa încât să vină, rând pe rând, la mine, în liniște”. Atunci au început să se perinde discret, la căpătâiul lui, toți cei ce-l iubeau, îl respectau și-l admirau. Și nu erau puțini. Într-adevăr, în ziua anunțată a murit, pecetluind cu jertfa lui o existență închinată credinței creștine, înalta și rara stare de ”theosis”. Era ziua de 18 februarie 1952.
Când a văzut că a murit, cel mai sever dintre gardieni, Orban, care era de serviciu, a plecat din secție și nu s-a mai întors decât foarte târziu. Între timp, lui Valeriu i s-a făcut o slujbă, în șoaptă și s-au rostit rugăciunile cuvenite. Până atunci Orban nu avusese asemenea menajamente față de noi și nici după aceea nu le-a mai manifestat. Dar când treceau pe lângă Valeriu, până și inimile de piatră se înmuiau, simțind fluidul ce emana din el.
Încercând să sintetizez cele expuse mai sus, rog să-mi fie îngăduit să înfățișez, ca argumentele pentru consacrarea lui Valeriu Gafencu, următoarele calități cu care l-a învrednicit Dumnezeu:
1. Înalt trăitor creștin. A trăit viață de sfințenie, nu în sihăstrie, ci în mijlocul oamenilor. În asemenea situație, la lupta cu sine și la lupta cu diavolul s-a adăugat lupta cu duhul lumii, făcându-i sarcina mai grea. Trăirea lui nu se limita la rugăciune și convingeri creștine teoretice; ea se convertea, în fiecare clipă, în atitudine și faptă creștină.
2. Mărturisitorul. A propăvăduit credința creștină ortodoxă, după exemplul Apostolilor, făcând pe mulți ”creștini numai cu numele” să realizeze saltul de la încreștinarea ”în formă” la cea ”în conținut”. Zelul lui de apologet ortodox l-a impresionat și pe pastorul Wurmbrand, care i-ar fi declarat: ”Aș vrea să intru în Împărăția Cerurilor pe aceeași poartă cu dumneata”. Pe de altă parte, trebuie să spun că, deși Valeriu scotea în evidență în orice ocazie valoarea spiritualității ortodoxe, era foarte înțelegător față de celelalte confesiuni creștine. Intervențiile sale nu erau niciodată vehemente sau exclusiviste.
3. Suferitor. Cu rar întâlnită răbdare, a suferit dureri, boli grele și neputințe, fără a se plânge, ci, ca un alt Iov, îl slăvea pe Dumnezeu pentru toate încercările. Iată câteva exemple:
a) Când s-a urcat în mașina-dubă de la penitenciarul de tranzit Văcărești, spre Târgu Ocna, treapta acesteia fiind foarte înaltă, nu a reușit să se ridice pe ea și atunci s-a urcat în genunchi făcând semnul crucii. Apoi a spus: ”Bun este Dumnezeu; mi-a ajutat să mă urc în dubă”.
b) Din cauza șederii îndelungate în pat, făcuse escare, adevărate răni vii, care usturau, dureau și zemuiau. El se lăsa pansat în liniște, deși ochii i se umpleau de lacrimi din cauza durerilor și nici măcar nu gemea.
c) Cu ocazia unei injecții intravenoase, o bulă de aer a pătruns în sistemul vascular și el o simțea cum trece prin vene și artere, prin inimă și creier. Deși era conștient de pericolul emboliei, surâzând și cu o adevărată liniște, ne spunea: ”acum trece prin picior, acum e prin braț, acum prin inimă”. Medicul deținut, chemat de urgență, ne-a spus că, probabil, nu este o bulă prea mare și că în curând se va resorbi. Ceea ce s-a și întâmplat.
d) A suferit în tăcere dureri crâncene ale operației de apendicită, efectuată ”pe viu”.
e) În perioada de anchetă și apoi în închisori, a suportat cu umilință torturi, ocări, persecuții, fără a riposta vreodată. Totuși, nu a făcut nicicând vreo concesie de conștiință, ci a afirmat totdeauna, cu tărie, idealurile de viață creștină pentru care lupta.
4. Primitor al harului divin. I s-a îngăduit să fie ”răpit în ceruri”, să ”iasă din sine” și să se bucure anticipat de fericirea ce nădăjduim că-l așteaptă în viața veșnică.
5. Jertfitor. A făcut dovada iubirii depline și a lepădării de sine, jertfindu-și viața, prin cedarea medicamentului salvator, unul alt semen, care erau evreu, iar în tinerețe fusese comunist.
La moartea înainte de timp a lui Valeriu, la vârsta de 32 de ani, a contribuit și atitudinea lui fermă împotriva ”reeducării” comuniste. A respins-o cu cea mai mare energie și a determinat un adevărat curent de opinie împotriva ei, printre deținuții bolnavi, fiind defapt centrul spiritual al rezistenței împotriva ”reeducării”, la Târgu Ocna. Aceasta l-a făcut pe ofițerul politic să nu-i acorde dreptul la scrisoare și pachet cu alimente și medicamente, răpindu-i astfel o șansă de supraviețuire.
Mă rog lui Dumnezeu ca această mărturie și cele alăturate1 să slujească perpetuării memoriei lui Valeriu, ca model de viață binecuvântată de puterile Duhului Sfânt, și ca recunoaștere a intrării lui în ceata aleasă a Fericiților și Sfinților, ce alcătuiesc ”Biserica triumfătoare”. Nu pentru slava lui pământeană, ci ca oamenii din zilele noastre, înnegurate de atâtea rătăciri, urmări ale îndepărtării de Dumnezeu, să știe că au existat în veacul al 20-lea asemenea aleși, ce s-au ridicat la puterea de credință și jertfă a primilor martiri creștini.
(Alexandru Virgil Ioanid – Studentul Valeriu Gafencu. Sfântul închisorilor din România, ediție îngrijită de Nicolae Trifoiu, Ed. Napoca-Star, Cluj, 1998, pp. 85-94)
Nota: Alexandru Virgil Ioanid este cel care a inițiat strângerea de mărturii despre sfințenia lui Valeriu, dar nereușind să-și termine lucrarea pentru că a trecut la Domnul, această inițiativă a fost preluată ulterior de Nicolae Trifoiu și manuscrisele strânse au fost publicate sub titlul ”Studentul Valeriu Gafencu…”. Veșnică recunoștință celor doi biografi și mărturisitori creștini.
Ion Moldoveanu ca si Vasile Baciu, DOI SFINTI.
http://ioncoja.ro/doctrina-nationalista/vasile-baciu-alt-nume-de-trecut-in-calendar/
Acestia sunt SFINTI, cu mult mai mult decat eroi.
Eroul isi risca viata si poate mai are o sansa cat de mica sa scape viu, sansa pe care o ignora pentru un scop superior propriei vieti. INsa, acesti doi sfinti au mers la moarte lucizi, siguri ca vor fi omorati.
Actul lor a fost cu atat mai mare cu cat s-au oferit sa fie omorati pentru a salva un alt om, avand constiinta ca sunt nevinovati. Actul lor nu este cu nimic mai mic decat cel al Brancovenilor.
O observație pertinentă, deosebirea dintre erou și sfînt, merită adâncită.
Oare cind vom infiinta un Yad Vashem al romanilor ! Toti martirii romani si calaii lor de la Decebal si dacii lui pina la Ceausescu si cei impuscati in 89 in timpul lovilutiei sioniste .
Au fost frumosi legionarii, insa in ziua de azi, prin lege(Nastase, Antonescu…)esti pedepsit daca vorbesti despre ei laudativ…
Ceausescu, asa cum a fost el, pantofar sau ne-pantofar, a zidit (cu poporul roman) o tara. A fost ucis, iar acum, prin media, ii este batjocorita amintirea.
Petre Roman, prin vorba lui:”industria romanesca este un morman de fiare vechi”, i-a creiat pe Bercea si pe ceilati tigani inbogatiti din taiere de fier vechi.Cine altcineva sa fi taiat industria romaneasca, romanii doar erau la munca; unii muncitori, altii intelectuali. Romanul nu s-a ocupat de fier vechi!
Feciorii nostrii au plecat slugi prin tari straine, iar acolo sunt facuti de rusine. Cine i-a facut sa plece, iar mamele lor sa ramana singure si triste in vetrele lor saracite?
Guvernantii lucreaza in slujba strainilor si in dauna tarii!
Armata romana lupta in Afganistan!. Ce-o fi avind romanul cu afganul? Raspunsul e dat: sunt „la teatru” de operatiuni; in rol de mercenari, iar cind cite unul isi pierde viata necajita pe acola, „teatral” – sunt numii eroi.
Ministrul culturii in Romania este o unguroaica care nu stie prea bine limba romana.
Vadim Tudor se arata, mincinos, patriot.
ETC
Oare mai are rost sa scrieti, dle Coja? Scrieti frumos; va urmaresc articolele de multa vreme. Imi plac; dar ma intreb ce se mai poate indrepta, salva?
Dacă pierzi speranța, rămâne datoria pe care o ai de a nu ceda, de a nu le face jocul! Ei mizează pe noi că ne vom pierde speranța și încrederea! Nu avem voie!
Cei ce raspandesc doar inventare ale problemelor cu care neamul nostru se confrunta fara sa fi incercat serios sa elimine vreuna din probleme, nu sunt altceva decat inamici conspirati sub falsa calitate de aparenta opozitie, inamici conspirati ce urmaresc scopul de a obtine un avantaj pentru inamic prin descurajarea patriotilor. Relevant etse modul in si-a terminat comentariul.
Dl. Coja si-a castigat dreptul de a face liste si ample descrieri ale problemelor intrucat a facut cate ceva din toate ce le ce trebuie facute. Aici voi mentiona doar un fapt proeminent: de peste 24 de ani a facut eforturi continue pana in prezent pentru a organiza un partid in subordinea intereselor neamului. Aceste eforturi nu au avut succes dar au avut efectul acumularii unei experiente pe care, daca nu o acumula dansul, cineva tot trebuia sa o acumuleze. Nu a fost inca nimeni care sa o fi facut un locul sau.
Domnule Serafim Curtean , nimeni nu este cu adevarat invins pina nu se declara el in sinea lui invins . Traim vremuri de rascruce . E clar ca ne-au pus gand rau .Ne vor indobitociti ,fara personalitate ,fara capacitatea de a raspunde ,de a gindi ,de a rationa logic , fara capacitatea de a reactiona la calomniile lor ,fara capacitatea de a raspunde nici macar verbal darminte practic la avalansa minciunilor ,extortiunilor si politicilor lor mincinoase . De abia acum incepe balul ! Eu prefer tango !……http://www.cotidianul.ro/un-deputat-psd-ii-ameninta-pe-procurorii-dna-cu-puscaria-243968/……Se pare ca interlopii vor fi printre primii care vor declansa o insurectie impotriva sitemului tradator al poporului roman . O sa ziceti ,pai ce , astia ? Ei ,interlopii astia sint si ei romani ,si mai mare incredere am in interlopi decit in sistemul politic sionist de la Bucuresti .Lenin a zis , „voi face revolutia chiar daca va trebui sa ma aliez cu tilharii de drumul mare ! De ce ,pentru ca eu ca unul care am stat la inchisoare am vazut ca interlopii astia sint niste oameni care nu cred in partea buna a fiintei umane ceea ce ii face sa fie total rebeli si neincrezatori in liderii societatii ,ei fiind mari iubitori de libertate ,ei iubesc comertul liber si relatiile libere intre oameni ,fara intermedierea evreilor ,urasc sclavia si lanturile , si desi nu sint un model moral totusi in aceasta situatie ei devin sistemul umanitar al poporului impotriva evreilor sionisti care ne-au infestat tara . Desi e paraoxal cred ca ei or fie sa avangarda luptei impotriva evreilor in Romania ,caci lupta nu este intre societatea civila si societatea politica ci intre romani si evrei . Asta este adevarul . …..Poate ca se vor ridica si intelectualii , aia cu coloana vertebrala ca kktul . Nu vedeti ca intelectualitatea s-a dat la fund ,lasa ca intotdeauna . Nu vedeti ca pe Coja l-au lasat singur . Balul de abia incepe ! Acum e timpul sa dovedim din ce material sintem facuti . Lasi capitularzi sau romani inteligenti cu constiinta ca pamintul romanesc ne apartine si noi sintem factorii de decizie ai vietii noastre .
„Au fost frumosi legionarii, insa in ziua de azi, prin lege(Nastase, Antonescu…)esti pedepsit daca vorbesti despre ei laudativ…”
Fals. Poti fi pedepsit daca afisezi in public simboluri legionare. De vorbit, fiecare e liber sa vorbeasca, cum ii dicteaza constiinta!
Eu personal nu am mai auzit nici’o poveste de acest fel si am avut ocazia sa cunosc oameni de aproape toate tarile. Ma mir ca nu a fost furata si ticluita taman invers ca tare sunt frianzi de asa ceva licuricii. Probabil fiind strict legata de Sfintii Neamului – wiesel, florian si ceilalti spurcati nu au bagat de seama. Trebuie facuta cunoscuta cat mai repede si cat mai mult. Glorie eterna Eroilor Neamului Romanesc!
Aveți mare dreptate, trebuie făcută campanie de presă pntru Ion Modoveanu și Vasile Baciu. Nu pentru ei, ci pentru noi este important să nu-i uităm. Mulțumesc.
Eu chiar nu inteleg ce treaba au straini ca Wiesel si mai ales d’astia ascunsi sub false nume romanesti ca Florian etc. sa se bage in treburile noastre interne.
Ce treaba au ei cine vrem noi sa fie sfinti si cine nu, cine vrem noi sa fie onorati cu diverse titluri si cine nu. Care este treaba lor?
Ce, noi ne ducem in Israel sa le facem propaganda antievreiasca?
Mie mi se pare un tupeu nebun, ce frizeaza inconstienta sa se bage in treburile noastre interne ceea ce este si o grava incalcare a legislatiei internationale.
Ma bucur ca ati apreciat contributia mea. Este rodul unui an intreg de ducumentare.
Vă rog să faceți publice aceste rezultate!
Domnule Profesor,
Din lista legionarilor ucisi ca represalii in urma pedepsirii lui Armand Calinescu, lipseste orasul Sibiu. Poate ca unii sibieni se intreaba daca nu este o scapare, pentru ca judetul lor n-a fost unul aflat in coada Legiunii: Dan Ion, fratii Dumitru si Ion Banea, Nicolae Petrascu, dar si Horia Sima, care s-a format la liceul fagarasean Negru Voda, au fost printre fruntasii Miscarii.
Nu mai stiu in care dintre memoriile legionare am citit ca atunci cand a venit ordinul ca sa fie impuscati 3 legionari din fiecare judet (unul din capitala de judet si doi din judet), sotiile sefului prefectului judetului si a sefului jandarmeriei sibiene (sper sa nu fi incurcat prea rau functiile) si-au sfatuit sotii sa nu se grabeasca ca sa indeplineasca un ordin absurd, care incalca legile tarii. Cum sa executi, tu institutie a statului, oameni nejudecati si necondamnati, deci nevinovati?
Mai apoi memorialistul n-a uitat sa aminteasca ca ei, legionarii judetului au multumit ulterior celor doua femei pentru atitudinea lor plina de omenie. Pacat ca din atatea judete, doar unul singur s-a dovedit capabil sa se opuna unor ordine demente.
Privind lista, vom vedea ca mai sunt judete unde numarul celor asasinati a fost mai mic ( o sigura persoana, sau doua). Dar, la Constanta, de exemplu, unde isi facea mendrele sadicul Popescu Marinarul, au fost omorati 4 legionari. Nu putea el sa nu se arate mai zelos decat cerea ordinul. Doar la Putna au fost mai multi ca la Constanta. Dar, de ce oare lipseste de pe lista judetul Tarnava Mare? E o scapare sau s-a petrecut aceeasi situatie ca la Sibiu? Pun aceste intrebari fiindca s-ar putea ca unii comentatori sa vina cu completari importante.
Deja ați v enit cu o precizare importantă. Picătură cu picătură, adevărul despre legionari trebuie să se afl, să se adune, în cel mai important capitol din „memoria Neamului”.
Astia ne freaca cu povestile lor holo-caustice? Cand sluga lor Carol al 2-lea a comis asemenea asasinate, desfiintand ideea de justitie?…
Daca mai aud pe cineva cu monarhia in sus si-n jos, ii bag sub nas lista asasinatelor comise de degeneratul asta! Si, a-propos, se cunoaste, de ce etnie era amanta degeneratului?
Pe cat inaitasii lor Carol I si Ferdinand au fost de straluciti, pe atat carol 2 si mihaita au fost de degenerati (criminali, mincinosi si ultimul mai are tupeul si vina sa revendice … ce ?!).
…amanta DEGENERATULUI era „evreica” khazara; adicatelea jidauca…
Iar degeneratul era sluga „lor”, primind ordine via „Vulpeasca” / Wolf (care mai juca si rolul de amanta).
De aceia acum „semitii” nostri sint mereu impotriva legionarilor! NU pentru ca le-au facut „lor” rau in perioada interbelica! dar le e frica ca intr-o zi se va afla ca ORDINUL MORAL a fost dat de „ei”; Carol fiind doar un papagal imbracat in rege!
Facind o asa nenorocire NEMAIAUZITA – cel putin pina la el, eu cred a fost santajat de „ei”! Or ca sa faci o asa crima in masa – ASTA DA GENOCID – inseamna ca „ei” aveau lucruri serioase impotriva DEGENERATULUI! Altfel nu-mi pot explica cum a putut sa ia o astfel de decizie de omor in masa!
As vrea sa stiu / aflu daca slugoii lui – asasinii de fapt – au fost vreodata pedepsiti; stie cineva?
Nici în coşmarurile cele mai negre nu şi-au putut închipui ucigaşii legionarilor din septembrie 1939 că Legiunea, în toamna anului 1940, avea să măture regimul lui Carol al II-lea de la putere şi va ajunge la guvernare. Venise astfel vremea socotelilor. Criminalii erau de mult trecuţi pe răboj, pentru că legionarii n-aveau cum să-i uite. Erau la nivel de ţară cinci sute de călăi care ar fi trebuit judecaţi în regim de urgenţă şi executaţi a doua zi. Dar, fiindcă crima era prea extinsă şi ţara avea nevoie de linişte, Legiunea s-a mulţumit să aleagă dintre criminali doar pe cei mai mari şi mai cruzi. Deci Legiunea, spre mirarea lui Antonescu, au ales doar 60 de persoane care se încadrau în grupa marilor criminali, pe care doreau să-i dea pe mâna justiţiei. Acestora li s-au mai adăugat alţi patru descoperiţi între timp. Dar Antonescu, o dată ce-a început să se îndepărteze de Legiune, s-a pornit să caute pretexte de a-i scăpa pe cei 64 de pedepsele pe care le meritau cu prisosinţă. Antonescu se justifica prin aceea că „nu voia să verse sânge.” Curioasă schimbarea de perspectivă cu privire la nişte asasini fiindcă el, la începutul lui noiembrie 1940 afirmase că-i va pedepsi „cu toată străşnicia” sau că va fi atât de aspru, încât „mă va pomeni istoria!”
O parte din cei închişi la Jilava au fost arestaţi chiar din ordinul lui Antonescu, precum au fost Mihai Moruzov, şeful Serviciului Secret de informaţii şi adjunctul lui, Nicky Ştefănescu pentru că se temea că aceştia vor unelti contra lui. Voia totodată să plătească şi nişte poliţe mai vechi pentru procesul de bigamie intentat lui de Carol, în care Moruzov a furnizat mai toate actele de acuzare contra generalului.
Câţiva din marii criminali au reuşit să fugă din ţară, precum comisarul Parizescu de la Prefectura de poliţie Bucureşti, care a reuşit să ajungă în Iugoslavia. Alţii au fost dibuiţi din întâmplare, aşa cum a fost Gavrilă Marinescu, ajuns tocmai la Băile Herculane, cu intenţia de a trece şi el în Iugoslavia, sau celebrul maior Alexandru Popescu-Marinaru, comandantul Jandarmeriei judeţului Constanţa, prins pe la o moşie de-a lui. Alţi mari criminali au fost dirijorul de orchestră de la Vaslui, Traian Cinghiţă, cel care a dat tactul prin răpăitul de mitralieră muzicii militare a regimentului 25 Infanterie, care canta de mama focului in timp ce legionarii erau culcati la pamant cu focuri de mitraliera.
Au fost arestaţi generalul Gheorghe Argeşeanu, fost prim ministru; Victor Iamandi, fost ministru de justiţie; Ion Bengliu, comandantul jandarmeriei române; maiorii Iosif Dinulescu şi Aristide Macoveanu, împreună cu Constantin Sârbu, participanţi direcţi la uciderea Căpitanului, a Nicadorilor şi Decemvirilor. A fost prins şi Mihail Vârfureanu, fost comandant legionar, ajuns informator al poliţiei, acuzat că a contribuit la arestarea Nicoletei Niculescu, o altă martiră a Mişcării Legionare; colonelul Zeciu, prim procuror, cel care a participat la uciderea Căpitanului la ordinul camarilei, încălcând legile în vigoare.
Dar Comisia de Anchetă Criminală, aflată sub controlul ministrului Justiţiei Mihai Antonescu, a început să ia decizii aberante. Sublocotenentul de jandarmi, Traian Chinghiţă este scos de sub urmărire şi se dă decizia de eliberare, pentru că împotriva lui nu ar exista probe suficiente. Ştefan Zăvoianu, prefectul poliţiei Bucureştiului, refuză însă punerea în libertate a lui Chinghiţă. La aceleaşi concluzii ajunge comisia şi în privinţa comisarului Davidescu, care, după ea ar fi fost nevinovat. Legionarii însă cunoşteau contribuţia lui la arucarea de viu în cuptorul crematoriului a lui Vasile Cristescu, dar şi participarea la uciderea Nicoletei Niculescu. Şi ca să se compromită definitiv, Comisia aceasta ordonă prefecturii ca generalii Gavrilă Marinescu şi Bengliu să fie internaţi la un sanatoriu. Prefectul poliţiei, Zăvoianu refuză să dea curs şi acestor ultime decizii aberante. Era evident că Antonescu voia să-i facă scăpaţi. La ce le-ar fi trebuit unor criminali care urmau să fie condamnaţi la moarte, sanatoriu?
În noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940 a fost dezgropat Căpitanul şi ceilalţi 13 legionari ucişi la ordinul lui Carol. Sub impulsul acestui fapt de mare zguduire sufletească pentru orice legionar, simţind că Antonescu dorea să-i salveze pe marii criminali, o echipă a morţii, a patra din istoria legiunii, avea să-i execute pe toţi cei 64 de arestaţi de la Jilava, ca să nu scape nepedepsiţi, aşa cum se intenţiona.
Ar fi fost mai bine dacă ar fi fost judecaţi. Fiindcă astăzi ştim că cel puţin unul dintre cei ucişi la Jilava era nevinovat. Acesta, legionar fiind, avusese anterior un conflict cu un comandant legionar de la prefectura poliţiei capitalei, care s-a răzbunat arestându-l abuziv. După detronarea lui Carol au intrat în legiune destui nechemaţi. Dar „echipa morţii” n-a avut de ales. Căpitanul nu putea fi înmormântat la Casa Verde fără ca ucigaşii legionarilor să nu-şi fi primit pedeapsa.
Multumesc mult draga Domnule Calin!
Aveti informatii despre care eu nu am avut niciodata habar. Cred ca Maresalul Antonescu a fost si el somat de jidani sa fie mai „atent” la pedepsirea criminalilor, stiind bine ca regale Carol NU facuse mascrul dupa mintea lui, ci la presiunea acestora!
Daca cei aproape 300 de legionari au fost masacrati – fara nici un fel de process – atunci calaii lor – cei 64 asasinati in inchisoare – si-au meritat moartea cu prisosinta! NU sint un adept al: „ochio per ochio, dente per dente” – nu este crestinesc, dar acest fapt – NESCRIS in nicio istorie parcursa de minsi si altii ca mine – ar trebui sa le de-a de gindit tradatorilor de acum care pirjolesc tara de 25 de ani sub semnul „democratiei” jidanesti, experimentata si in USA si UE cu mare „succesuri”!
Multumesc inca o data!
Sa auzim numai de bine! Tineretul trebuie informat corect deoarece noii „Roleri” au mai falsificat istoria inca o data! AJUNGE! Vorba englezului: „enough is enough!” DESTUL ESTE DESTUL!