Drum la Chişinău

              Am scris două cărţi asupra Moldovei şi nu mi-a fost dat în acele zile şi ani febrili ai lucrului, să calc, să văd, să pipăi, decât pe hărţi şi documente întregul Rusalim al neamului nostru, cum numea Eminescu Moldova Putnei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt.

              Străbătusem de la Cetatea Albă în convoi cetate după cetate cu popasuri îndelungi de-a lungul Nistrului până la Suceava acest obraz înlăcrimat dinspre răsărit al neamului meu în urma raclei cu sfintele moaşte ale martirului Ioan cel Nou de pe vremea lui Alexandru cel Bun, dar ca în vis, şi iată-mă acum într-o dimineaţă alburie de iarnă în cap de Făurar revărsându-mă într-acolo cu toate dorurile şi simţirile, cu toată istoria bimilenară a sufletului meu de ţăran daco-roman, cu toată ştiinţa şi rafinamentul unui poet al acestui neam şi veac. A început Postul cel mare al sfintelor Paşti, aşa ţi-a fost dat să nu te atingi de dulceaţa pământului făgăduinţei decât cu privirea, aşa cum o fac pustnicii pădurilor Moldovei până astăzi, despre care slăvitul Cantemir spunea că mai bine mureau decât să se atingă de carne în posturile cele mari.

              Dar cu atât mai intensă desfătarea spirituală, cu atât mai irezistibilă foamea sufletului, cu atât mai grozavă lăcomia interioară de-a vedea totul de-a-ţi răsuci fiinţa ca-n vâltoare urzeala veşmântului păstoresc, în tot ce transpare apare în tot ce-i viaţă şi făptură şi aură în zarea acestui pământ unde-şi dorm somnul de veci slăviţii strămoşi daco-romani creştini ai seminţiei mele.

              Oaspete al Uniunii Scriitorilor de-a dreptul de la Bucureşti la Chişinău; perestroica se vădeşte rodnică şi în această deschidere şi apropiere de-a ne revedea unii cu alţii cei de-un grai şi-un suflet şi-o istorie milenară în lumina adevărului care până la urmă rămâne întotdeauna calea cea mai durabilă şi de-a dreptul ce poate apropia popoare şi ctitori, o lume mai bună.

              Săptămâna petrecută aici s-a înscris ca un trăsnet ancestral, ca un fulger până în inima de oţel a gorunului, înflăcărându-l.

              Eram unul dintre fraţii plângând pe umărul lui Iosif vândut în Egipt.

              Eram ungureanul ce-a pizmuit pe moldoveanul păstor din Mioriţa.

              Fratele vinovatul

              Iartă-mă frate în supărarea noastră

              Să nu ne-apuce-nseratul

              Binecuvântată fie reîntâlnirea

              Mai puternică decât moartea

              Iubirea

                                                                                                  Ioan Alexandru