Întunecatul ev…

Publicat de |2018-03-12T13:42:30+00:0012 martie 2018|Textele altora|
În răspuns la Trimis pe
Surena
1.763 aprobate
În răspuns la Sorin5780.&Sorin am reprodus niste puncte de vedere care apar in istografia noastra. Mai jos sunt punctele de vedere si istoricii
„Întoarcerea Românilor dela Creştinismul roman la cel bulgar a fost datorită unei apăsări exterioare, căci nu exista nici un motiv care să fi făcut pe Români a lepăda o formă de religie pe care o înţelegeau, şi a lua pe una pentru care nu aveau nici o înţelegere… Ce motiv ar fi putut împinge însă pe Români a înlătura forma poporană a religiei lor şi a adopta una din care nu înţelegeau nici o singură vorbă? Dinaintea puterii însă şi a autorităţii trebuia să se plece acel supus şi îndată ce câţiva preoţi bulgari vor fi găsit o vieaţă uşoară şi mănoasă între Români, numărul lor va fi crescut pe fiece zi: apostolii bulgari se vor fi adaus fără încetare, pentru a răspândi învăţătura lor între Români. Astfel în puţin timp, sprijinit pe braţul autorităţii seculare, pe care totdeauna clerul a ştiut să-l iee în ajutorul său, s’a lăţit şi întărit Creştinismul bulgăresc între Românii din Dacia Traiană”
„Există o tradiţie la Români, care ne-a fost păstrată de Dimitrie Cantemir. Ea spune că: „înainte de sinodul dela Florenţa, Moldovenii, după exemplul celorlalte naţii cari îşi trăgeau limbile lor din graiul roman, întrebuinţau literile latine. Dar fiindcă în acel sinod mitropolitul Moldovei trecuse în partea Latinilor, urmaşul său Teoctist, diaconul lui Marcu Efesianul, de neam bulgar, pentru a desrădăcina cu atât mai mult din Moldova sămânţa catolicismului şi să ridice totdeauna tinerilor putinţa de a ceti sofismele Latinilor, a încredinţat pe Alexandru-cel-Bun că, nu numai să surgiunească din ţară pe oamenii de altă credinţă, ci să scoată şi literile latine din toate scrierile şi cărţile, şi să întoarcă în locul lor pe acele slavone” Xenopol
Xenopol adaugă mai departe:
„Rezumând cercetările de până aci asupra bisericii bulgăreşti la Românii din Dacia Traiană, încheiem: 1) că forma bulgară a Creştinismului s’a substituit în chip violent celei vechi romane; 2) că Românii fură menţinuţi sub autoritatea directă a patriarhului bulgăresc, fără a li se constitui nişte episcopi speciali, până după căderea imperiului întâiu bulgar şi trecerea ţărilor române sub altă stăpânire, când atunci apar şi episcopi români la nordul Dunării; 3) că din aceste legături vechi ale Românilor cu patriarhia bulgară, al cărei de pe urmă scaun fu Ohrida, se explică supunerea ierarhică a bisericilor române, constituite mai târziu, sub această patriarhie”
“Înrâurirea bisericii bulgăreşti asupra minţii şi desvoltării poporului român, care ţinu aproape opt veacuri, fu din cele mai dăunătoare. Devenind, prin o urmare fatală, şi limba Statului şi aproape singura scrisă şi citită, limba bulgară împiedeca cultivarea graiului naţional pentru acest răstimp atât de îndelungat. Atare predominare a bulgarismului la Români nu se poate asemăna cu aceea a limbii latine în biserica şi Statele apusene; căci aici, deşi o limbă străină slujea la început pentru transmiterea gândirilor, această limbă străină conţinea cheia unei comori întregi de idei înalte, de forme măiestre, de învăţături preţioase, cari pătrunseră încurând tocmai prin acest canal, minţile mulţimii, şi desţelenindu-le, le făcură destoinice pentru civilizare şi pentru spornica rodire de mai târziu a graiului naţional. Limba latină fu o şcoală pentru limbile poporane. La noi slavismul, tâmpit, orb şi lipsit de orice idee, apăsa ca un munte asupra cugetului poporului român, fără să-i aducă niciun folos, îngroşind tot mereu întunerecul care-i cuprinsese minţile, în loc de a-l împrăştia. Limba slavonă înnăbuşi gândirea românească” Xenopol
Onciul confirmă aceste fapte:
„În dependenţă de imperiul bulgar Românii din nordul Dunării au primit organizaţia lor bisericească sub ierarhia bulgară, cu limba bisericească slavă, introdusă în Bulgaria (după 885) prin discipolii lui Ciril şi Metod, apostolii Slavilor. Şi după desfiinţarea imperiului bulgar, ei au continuat să fie sub arhiepiscopatul de Ohrida (ultima capitală a imperiului, cu scaunul episcopal) până la înfiinţarea mitropoliilor româneşti ale Ungrovlahiei (1359) şi Moldovei (1401)”
„E foarte remarcabil că asupra acestui fapt s’a păstrat la noi o tradiţiune bisericească, căci ea are ştire despre oarecari legături bisericeşti pe cari noi le-am fi avut cândva cu Formos papa, şi că noi atunci ne-am despărţit de latini, când acel Formos – cum zice tradiţiunea noastră, întorcând lucrurile pe dos – a trecut dela pravoslavie la latinie, în loc să zică: când noi (Românii) am trecut dela latinie adică dela ritul latin, care era până atunci în secolul al IX-lea, la noi în biserică, la pravoslavie, adică la ortodoxie adusă la noi de bulgari, cari ne stăpâneau politiceşte, căci prin ruptura cu Roma făcută în acest timp, limba latină era scoasă cu totul din biserica bulgară, iar resturile care se mai găseau au dispărut cu timpul. Românii fiind atunci dependenţi de stăpânirea bulgară a trebuit să dispară şi la noi liturghia latină din biserica noastră şi a fost înlocuită cu liturghia slavă introdusă în imperiul bulgar”Dobrescu
„Aceasta e cultura pe care o puteau da învăţaţii din Moldova şi Ţara-Românească: călugări după asemănarea celor din Serbia, ei ţineau cu îndărătnicie la singura carte legiuită şi plăcută lui Dumnezeu, cartea slavonă. Literatura românească nu putea porni dela dânşii, cari cântau pe bulgăreşte până şi isprăvile lui Ştefan-cel-Mare” Iorga
Continuitatea creştinismului român o dovedeşte terminologia creştină de origine romană; aceasta n’ar exista astăzi în limba română, dacă Românii ar fi încetat vreodată să fie creştini. Aşadar nu creştinismul, ci biserica oficială creştină au luat-o Românii dela Bulgari. De altă parte însă ne-au rămas, prin înrâurirea limbii slave din biserica oficială, cuvinte ca: popă, molitvă, spovădanie, feştenie, blagoveştenie, strană, cădelniţă, tot termeni ce n’au nimic a face cu noţiunile abstracte ale creştinismului, ci se rapoartă numai la ritual şi sunt luaţi din ritualul vechiu bulgăresc al bisericii noastre” Istoricul I.Bogdan
Despre fanatismul ortodox am facut trimitere la Tolstoi a carei actiune ruseasca in Caucaz i s-a parut demna de un stat barbar.
Musulmanii pasnici sunt cei din Caucaz, din Dobrogea si cei ramasi in Balcani.
Acum un an sau doi ani a fost recunoscut genocid actiunea sovieticilor impotriva cecenilor si ingusilor in Al Doilea Razboi Mondia, actiune care a avut loc tocmai de Ziua Armatei Rosii. Iar Dmitri Efimovich Furman spunea ca Deportarea cecenilor din 1944 are pentru constiinta cecenă aproximativ aceeași semnificatie ca și cea a genocidului lui Hitler pentru evrei și masacrul din 1915 pentru armeni. Aceasta este o trauma teribila, iar amintirea acestui fapt istoric si groaza in fata posibilitatii repetarii – bântuie pe fiecare cecen. Evenimentele de război au reînviat aceasta oroare…Și dacă chiar ne-am imagina că într-un fel sau altul, în mod miraculos, vom alipi Cecenia la Federație, este la fel ca atunci cand unui om ii este atasata o bomba cu ceas, care, după un timp, cu siguranta ca va exploda”.
Inainte de 1944 in Cecenia, ca de fapt,in tot Caucazul mai avusese loc in sec.XIX un imens genogid provocat de Rusia.
Daca ti se pare ilogic vino cu dovezi si demonteaza ca Rusia ortodoxa nu a facut genocid impotriva musulmanilor mistici din Caucaz. Pana atunci un citat din Hadji Murat : „batranii s-au adunat în piață, unde, pe vine, discutau situația. Nimeni nu pomenea nimic despre ura fata de rusi. Sentimentul trait de toti cecenii, tineri și bătrâni, era mai puternic ca ura. Nu era ura, ci nerecunoașterea acestor caini rusi drept ființe umane, şi simteau atata dezgust, oroare și nedumerire fata de cruzimea fără sens a acestor creaturi, că dorința de a-i ucide, la fel ca dorinta de a extermina șobolanii, păianjenii veninoși și lupii, era un sentiment la fel de firesc ca cel de auto-conservare”.

NR Mă întreb care ar putea fi reversul pozitiv al intrării noastre sub „oblăduirea” slavonă! Trebuie să existe și așa ceva! Mă gândesc prima oară la această eventualitate. Și primul gând îmi este la faptul că întrerupând legăturile cu limba latină din biserică și administrație, limba română a răma mai aproape de limba latină din care se trage: latina populară, cea vorbită propriu zis!… Îmi mai trec prin freză și alte considerente, dar le las să măi dospească!… Oricum, domnul Surena a deschis un subiect important, care este puțin discutat de specialiștii noștri! Chiar avem specialiști în acest domeniu?!