Întrebarea întrebărilor: cât din ce s-a furat mai recuperează DNA?

Scandal pe uliţa Parchetului: Codruţa a protestat vehement împotriva Guvernului care i-a tăiat bugetul ca să nu mai poată ea să umfle corupţii! Atât i-a trebuit lui madam Macovei, că  a ieşit şi ea în stradă cu pancarta de rigoare: Ponta ia de la procurori ca să dea la baroni! Când s-au mai calmat lucrurile un pic, s-a văzut că, de fapt, banii solicitaţi de DNA au fost daţi, dar la pachet cu banii Parchetului General şi că dl Niţu a fost cel care i-a împărţit, punând în farfuria Codruţei mai puţin cu cinci milioane decât avea ea nevoie. Într-un tete-a-tete cu ministrul Cazanciuc, lucrurile s-au lămurit, iar Niţu i-a înapoiat ceea ce-i lipsea şefei DNA. Nu ştim dacă cu scuze sau nu.

Cert este că mesajul lansat şi multiplicat de moara presei a fost că Guvernul se răzbună pe DNA pentru că arestează prea cu nemiluita. Iar Codruţa s-a mai mirat odată, public că ceea ce ea şi oamenii săi recuperează de la hoţi şi corupţi, este de zece ori mai mult decât ce cere pentru o funcţionare eficientă.

Episodul naşte două întrebări: ce altă instituţie, căreia i s-au tăiat bani din buget ar fi avut tupeul să facă scandal public înainte de a investiga (şi, Slavă Domnului are cu cine) ce s-a întâmplat pe traseul alocării fondurilor?

Şi a doua: pentru ce altă instituţie s-ar fi dat peste cap responsabilii guvernamentali să dezlege misterul şi să satisfacă prompt cerinţa, chiar dacă acea altă entitate ar fi putut decide că nu poate funcţiona eficient cu banii alocaţi?

Dar DNA-ul a devenit deja un fel de stat în stat şi asta nu e bine. Pofta vine mâncând! Ne-a explicat chiar Traian Băsescu când cu povestea lui cu SIE, că unor astfel de instituţii de represiune (ăsta e termenul consacrat) nu e bine să le dai prea multă putere, pentru că vor ajunge să te controleze ele pe tine, stat. Control – în sensul influenţei şi al puterii.

Ceea ce se întâmplă acum, nu e rău deloc. E chiar foarte bine. Te poţi doar întreba de ce acest val de arestări şi de investigaţii vine abia acum, când realitatea corupţiei din societate era bine cunoscută şi chiar dovedită încă din urmă cu mulţi ani? De ce abia acum procurorii par că s-au dezlegat la ochi şi văd mai clar ceea ce presa, în special, a semnalat sistematic, de-a lungul timpului? Cum s-a justificat „timiditatea” cu care au fost tratate persoane ale căror talente infracţionale şi coruptibile erau bine cunoscute?

Evident, nu mă aştept la nişte răspunsuri convingătoare. Există însă această realitate, a ofensivei împotriva fenomenlor de corupţie, care promite să mai cureţe peisajul şi care justifică cereri ca aceea a Codruţei Kovesi? Cu o rezervă: nu mi se pare foarte potrivit argumentul că instituţia sa indisponibilizează mari sume de bani şi bunuri. Este o recuperare mai mult scriptică şi care se concretizează în lungi răstimpuri, de 4-5 ani şi la valori reale sub 20%, pentru că corupţii şi infractorii au învăţat lecţia ascunderii averilor şi posesiilor. Iar aici, la acest capitol al depistării averilor ascunse, DNA-ul nu are nici experienţa şi nici specialiştii necesari.

Octavian ANDRONIC

Text preluat de pe Ultima Oră