Interviu de la sursă

MIHAIL GORBACIOV ȘI ROMÂNIA

Interviu cu istoricul Vasile Buga, fost diplomat, principalul traducător oficial al   liderilor de partid și de stat români în perioada 1971-1989 [1], realizat de Nicolae Mareș.

–         În ce împrejurări l-ați cunoscut pe liderul sovietic și care a fost prima impresie avută?

–         L-am cunoscut pe Mihail Gorbaciov în  timpul vizitei oficiale efectuate de către acesta în România în luna mai 1987. L-am însoțit ca interpret de limbă rusă pe parcursul deplasărilor la diferite obiective economice și social-culturale din Capitală. Mi-a lăsat impresia unui om deschis, jovial, obișnuit să discute firesc cu oamenii de rând. Îmi amintesc discuția acestuia cu cei prezenți la depunerea de coroane de flori  la unul din monumentele sovietice din Capitală: ,, Ce probleme aveți?” la care tot el a răspuns: ,,Să nu-mi spuneți că nu aveți niciun fel de probleme”. Tăcerea care a urmat a fost elocventă.  Contrar altor opinii, am rămas cu convingerea că cea mai mare parte a locuitorilor Bucureștiului veniți să-l salute pe oaspetele sovietic , l-au întâmpinat cu o bucurie sinceră. Mulți dintre aceștia nu erau străini total de reformele  declanșate în U.R.S.S., sperau în sinea lor că procese asemănătoare vor avea loc și în România.

–         Care au fost momentele și impresiile ulterioare cele mai puternice?

–         Dorința sinceră a liderului sovietic de a  pătrunde în modul de gândire al omologului său român, de a-l convinge, cu mult tact, de nevoia unor schimbări în România în pas cu cerințele vremii.

–         .Sunt cunoscute încercările sale de reformă prin introducerea glasnostului și a așa zisei perestroică, salutate în lagărul socialist, dar mai puțin în România, mai ales la vârf. Cum se manifesta Ceaușescu în convorbirile intime pe care le avea cu liderul sovietic?

–          

–          Este adevărat, schimbările  la care v-ați referit au fost întâmpinate încă de la început cu multe  rezerve de conducătorul român, care vedea în acestea o slăbire a bazelor orânduirii de atunci. Convorbirea purtată în timpul dineului intim organizat în cinstea lui Mihail Gorbaciov și a soției acestuia, Raisa Gorbaciova, în timpul vizitei din mai 1987 a scos în evidență dezacordurile dintre cei doi conducători privind prioritățile politicii promovate de către cele două partide. Conform informațiilor ulterioare, ușor exagerate, prezente în memoriile lui Mihail Gorbaciov și a unor apropiați ai acestuia, sfatul liderului român ca omologul său sovietic să acorde mai multă atenție problemelor interne din Uniunea Sovietică au  generat o reacție fermă a acestuia, care i-a reproșat lui Nicolae Ceaușescu că  dorința de a prezenta societatea din România ca o societate a bunăstării și fericirii nu avea nimic comun cu realitatea și că acesta ținea țara într-o stare de frică, izolând-o de lumea înconjurătoare.   Rezervele liderului român  erau legate îndeosebi de politica de transparență inițiată în U.R.S.S., care făcuse posibilă dezvăluirea unor abuzuri și represiuni din timpul terorii staliniste, stimulase pluralismul de opinii, criticarea unor aspecte negative în construcția socialistă din Uniunea Sovietică.

–         Cum se prezenta stadiul raporturilor bilaterale în acei ani? Putem vorbi de un contencios? Dacă a fost abordată de partea română problema tezaurului, de pildă, dar nu numai aceasta?

–         Relațiile româno-sovietice înregistrau un curs ascendent pe toate planurile, putând fi considerate normale. Problema tezaurului românesc evacuat în Rusia în timpul Primului Război Mondial, abordată pentru întâia oară în timpul convorbirilor la nivel înalt, cu ocazia vizitei oficiale la Moscova, în luna septembrie 1965, a delegației de partid și guvernamentale române conduse de către Nicolae Ceaușescu, a provocat o reacție negativă din partea conducerii de atunci a U.R.S.S. Totuși ea s-a menținut pe agenda părții române pentru vremuri mai prielnice. Ulterior s-a înregistrat calmare a disputei, inclusiv în jurul chestiunii tratării diferite în cele două țări a problemei Basarabiei.

–         Personal, la ultima întâlnire multilaterală a Tratatului de la Varșovia din iulie 1989 de la București, am avut impresia că Gorbaciov îl trata pe Ceaușescu de sus, chiar îl înfrunta pentru megalomania cunoscută. Vă aduceți aminte ce i-a spus: – Nicolai Nicolaievici n-ați făcut voi recolta de grâu cu care vă tot lăudați , nici dacă ar fi fost cântărit-o cu rădăcină cu tot!

–          

–          Da, îmi amintesc. În cele câteva întâlniri pe care le avusese până atunci cu Nicolae Ceaușescu, Mihail Gorbaciov se convinsese că omologul său manifesta o doză de orgoliu, că  nu era dispus să preia nimic din reformele inițiate de conducerea P.C.U.S., ba, dimpotrivă, le respingea, considerându-le nepotrivite pentru realitatea din România.

–         Ce acțiuni importante în plan bilateral româno-sovietic s-au petrecut în perioada cât Gorbaciov a fost la putere?

–         Nicolae Ceaușescu a exprimat încă de la prima întâlnire cu Mihai Gorbaciov, în aprilie 1985, la Varșovia, cu ocazia Consfătuirii Comitetului Politic Consultativ al statelor participante la Tratatul de la Varșovia, dorința conducerii române de intensificare a raporturilor româno-sovietice, îndeosebi în sfera economică, date fiind evidentele dificultăți întâmpinate de România în asigurarea cu materii prime deficitare, îndeosebi petrol, gaze naturale, minereu, fier etc. Deloc întâmplător, în luna mai 1986, cu ocazia viztei la Moscova a lui Nicolae Ceaușescu, a fost semnat Programul de lungă durată privind dezvoltarea colaborării economice și tehnico-științifice dintre România și U.R.S.S.  pe perioada până în anul 2000. La fel de importante au fost și înțelegerile realizate în timpul vizitei oficiale  la Moscova, în luna octombrie 1988, a lui Nicolae Ceaușescu privind impulsionarea relațiilor româno-sovietice în toate domeniile. Voința reciprocă de a dezvolta în continuare relațiile bilaterale a fost exprimată și în timpul ultimei întâlniri, la 4 decembrie 1989, la Moscova, între Nicolae Ceaușescu și Mihail Gorbaciov, la care au participat și primii miniștri ai celor două țări: Constantin Dăscălescu și, respectiv, N. I. Rîjkov . Aș remarca faptul că pe tot parcursul acestor ani, relațiile româno-sovietice au avansat pe toate planurile: politic, economic, tehnico-științific, cultural, pe linia organizațiilor de masă și obștești, între județe și orașe din România și regiuni, raioane și orașe din U.R.S.S., îndeosebi din zona de frontieră.

–         Cât a cunoscut Ceaușescu din cele petrecute la Malta? Ce reacții a avut?

–         Îmi este dificil să afirm că Nicolae Ceaușescu a cunoscut cu exactitate ce s-a discutat la Malta în zilele de 2-3 decembrie 1989 în cadrul convorbirilor dintre Mihail Gorbaciov și președintele american George Bush. Pot însă afirma că în mesajul trimis înaintea întâlnirii de la Malta lui Nicolae Ceaușescu, Mihail Gorbaciov l-a informat pe acesta asupra  problemelor pe care intenționa să le discute cu președintele american. În scrisoarea de răspuns, liderul român a avut obiecții serioase asupra discutării unor probleme  apărute în țările socialiste, a insistat ca acestea să fie examinate în cadrul unei reuniuni a conducătorilor acestor țări, sugerând ca în cadrul întâlnirii la vârf sovieto-americane să se pună accent pe problemele securității europene, ale dezarmării, îndeosebi a dezarmării nucleare, desființarea concomitentă a celor două tratate militare-NATO și Tratatul de la Varșovia. Nicolae Ceaușescu socotea, de asemenea, greșită punerea problemei deideologizării relațiilor internaționale. Liderul român a exprimat, de asemenea, rezerve  în legătură cu organizarea la Moscova, la 4 decembrie, a unei întâlniri a conducătorilor statelor Tratatului de la Varșovia în cadrul căreia Mihail Gorbaciov urma să facă o informare asupra întâlnirii de la Malta cu președintele american. Acesta era de părere că informarea putea fi transmisă pe canale diplomatice, sau  – cel mult – în cursul unei întâlniri a miniștrilor de Externe ai statelor membre ale Tratatului de la Varșovia. Pentru a nu forța însă lucrurile, liderul român a precizat că o delegație română la nivel înalt putea participa la această întrunire, urmând să poarte discuții cu o delegație sovietică la 5 decembrie, în vederea discutării unor probleme bilaterale. A menționat, totodată, că în cazul în care nu se considera posibilă organizarea întâlnirii celor două delegații, partea română putea trimite la întrunirea de informare din 4 decembrie  un reprezentant al său, eventual pe ministrul de Externe. În urma acordului conducerii sovietice, la reuniunea din 4 decembrie la care m-am referit mai sus, a particpat o delegație română în frunte cu Nicolae Ceaușescu.

–         Ion Iliescu a intrat în contact cu Mihail Gorbaciov  în perioada 1985-1989 și mai ales după aceea? Ce momente cunoașteți? Și care au fost rezultatele întâlnirilor?

–         Ion Iliescu nu a avut nicio întâlnire cu Mihail Gorbaciov în anii 1985-1989. Cei doi lideri s-au cunoscu ulterior, în  1990, cu ocazia reuniunii de la Moscova a conducătorilor statelor participante ale Tratatului de la Varșovia, iar ulterior, în luna aprilie 1991, când au semnat Tratatul de colaborare, bună vecinătate și amiciție dintre România și U.R.S.S., document neratificat, așa cum se cunoaște, de către Parlamentele celor două state.

–

–         Ca istoric român și fost diplomat, cum vă raportați la elogiile Occidentului, care la dispariția lui Gorbaciov in corpore vede în el marele lider care a pus capăt Războiului Rece, fără vărsare de sânge, dar sub conducerea căruia U.R.S.S. s-a destrămat, moment apreciat de președintele Vladimir Putin drept  „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului al XX-lea”. – Unde ar fi adevărul?

–          Socotesc îndreptățite aprecierile potrivit cărora Mihail Gorbaciov poate fi considerat o mare personalitate a secolului al XX-lea, care a încercat să reformeze sistemul., să descătușeze energiile creatoare ale poporului, să dea oamenilor libertatea de a se exprima liber, fără teama că vor fi persecutați. Din păcate, lipsa de coerență a măsurilor, șovăiala, stabilirea greșită a priorităților, lipsa sprijinului din partea celor apropiați au dus la scăparea de sub control a lucrurilor. Nu se poate nega că  Mihail Gorbaciov a jucat un rol foarte important la încheierea războiului rece. Că lucrurile nu au evoluat așa cum ne-am fi așteptat, nu este vina fostului lider sovietic. De asemenea, ar fi greu de acceptat ideea că Mihail Gorbaciov a dorit destrămarea U.R.S.S. Erorile de calcul ale acestuia, ezitările și lipsa de previziune,  exploatate cu măiestrie de adversarii săi , factori obiectivi și subiectivi au dus la colapsul U.R.S.S.

–         Colegii dumneavoastră, translatorii sovietici participanți la convorbirile bilaterale Ceaușescu-Gorbaciov, cum s-au raportat la acestea după dispariția celor doi de pe firmamentul politic?

–          Îmi face o deosebită plăcere să redau considerațiile exprimate recent de către fostul translator de limbă română din partea sovietică, Ceslav Ciobanu, în prezent prof. univ dr. la Universitatea de Stat din Virginia /S.U.A./ , participant la ultimele întâlniri dintre Nicolae Ceaușescu și Mihail Gorbaciov. Iată afirmațiile sale, destul de elocvente: ,,Deși era de așteptat, vestea încetării din viață a lui Mihail Gorbaciov  m-a surprins și m-a întristat mult. De numele lui M. Gorbaciov mă leagă cele mai plăcute amintiri din cariera mea. Timp de cinci ani, opt luni si 21 de zile am activat in calitate de referent, consilier si translator de limbă română al acestei personalități remarcabile. Cred azi că împreună cu președintele american Ronald Reagan au fost cei mai importanți lideri ai secolului trecut, care au schimbat lumea. Mihail Gorbaciov a pus temelia independenței fostelor republici sovietice, inclusiv a Republici Moldova, unde m-am născut și am activat mult timp. A schimbat și soarta mea, împreună cu cea a generați mele. Aș menționa doar câteva momente, pe care le-am trăit personal – Fiind alături de Mihail Gorbaciov în postura mea de interpret la întrevederile cu delegațiile române, la cele tête-à-tête, oficiale și neoficiale, m-a impresionat modalitatea cu care el aborda lucrurile, chiar și cele mai complicate. Le spunea pe nume, indiferent de faptul că plăceau sau nu interlocutorului, era foarte emotiv și convingător în argumentele sale, și ceea ce am apreciat tot timpul – avea o atitudine respectuoasă față de oponent, La întrevederea neoficială de la mijlocul lunii iulie 1989 de la reședința președintelui N. Ceaușescu din Bulevardul Primăverii, de lângă Herăstrău, Mihail Gorbaciov asculta atent argumentele interlocutorului; reacționa destul de emoțional la criticile acestuia (un rol deosebit în calmarea spiritelor încinse îl avea Raisa Maximovna, soția sa, care intervenea cu delicatețe atunci când situația o cerea), dar își respecta gazda, deși nu era de acord cu multe din cele ce spunea N. Ceaușescu. Îmi amintesc, de asemenea, cum Președintele Gorbaciov își  saluta colegii, oaspeții străini, dar și pe noi, cei din echipa și anturajul lui. Îți strângea mâna și te privea drept în ochi, te observa și nu făcea diferența  de rang și situație. Am fost alături de el la ultima întâlnire a Comitetului Politic Consultativ al Tratatului de la Varșovia (iulie 1989 la București), când la un moment dat, în pauza de prânz, s-a întors spre mine și m-a întrebat dacă bucatele românești semănau cu cele moldovenești, în special sarmalele. I-am spus că nu numai bucatele ne leagă de România, dar și tradițiile, istoria, cultura, referindu-mă la propriile lui cuvinte „că diversitatea este un argument pozitiv pentru consolidarea relațiilor”. Era o aluzie pe cât se poate de clară că între România si Moldova trebuie construite poduri și nu ridicate ziduri… A fost destul de îndrăzneț din partea mea să am un astfel de dialog cu liderul uneia din celei mai puternice țări pe atunci. Cred că, daca ar fi fost altcineva și nu Mihail Gorbaciov în această funcție, eu nu mi-aș fi păstrat locul de muncă… La ultima mea întâlnire cu el, pe 22 noiembrie 2002, la Centrul Internațional Woodrow Wilson din Washington, unde câștigasem o bursă de cercetător (public policy scholar), și unde l-am rugat să semneze una din puținele fotografii /unde împreună cu conducătorul sovietic și cel român eram și eu/, el a făcut-o cu plăcere. M-au impresionat cuvintele lui despre N. Ceaușescu, despre întrevederile sale cu acesta. A vorbit foarte respectuos, fără răutate, menționând calitățile, momentele pozitive de la aceste întâlniri, și, totodată, faptul că el, N. Ceaușescu, nu merita sfârșitul violent la care a fost supus. „Îmi pare rău…”, a spus M. Gorbaciov la acea întâlnire scurtă,  și – într-un fel – neașteptată… Astăzi, aș putea să repet același lucru, amintindu-mi clipele terifiante pe care le-am trăit pe 25 decembrie 1989, imaginele șocante de la execuția cuplului Ceaușescu, la zidul din Târgoviște. Era o zi posomorâtă, cenușie,  cu ploaie și ninsoare la Moscova, unde locuiam atunci. Pentru mult timp nu am putut uita această violență, care a știrbit mult imaginea Revoluției  Române din Decembrie 1989…Relațiile româno-sovietice au fost umane, sufletești, respectuoase, de care fostul meu conducător, Mihail Gorbaciov a dat dovadă tot timpul. Istoria urmează încă să-și spună cuvântul…”

–         La ce întrebări ați dori să răspundeți și nu vi le-am pus?

–         Consider că relațiile româno-sovietice și dintre cei doi lideri au fost marcate de respect reciproc și de dorința sinceră de a le dezvolta, în pofida opiniilor diferite privind politica internă promovată. Chiar dacă într-un cerc restrâns de apropiați,  Mihail Gorbaciov s-a arătat dezamăgit de rezultatele convorbirilor cu liderul român, acesta  nu a  încetat să-l trateze cu deferență pe Nicolae Ceaușescu și să sprijine impulsionarea colaborării româno-sovietice pe toate planurile. Mihail Gorbaciov a rămas fidel promisiunii făcute în cadrul primei întâlniri, în martie 1985, cu liderii partidelor comuniste din țările socialiste participante la Tratatul de la Varșovia, participanți, la Moscova, la  funeraliile predecesorului său, Konstantin Cernenko, de a promova cu strictețe în relațiile cu acestea  principiile respectării independenței, suveranității naționale, neamestecului în treburile interne ale acestora. Schimbările petrecute în aceste țări în anul 1989 reprezintă dovada clară a respectării promisiunii făcute.