 CD567 aprobate denitsoc@gmail.com 66.71.243.136
Nu’i de mirare ca s-a scris asa ceva. |
4 Comments
Comenteaza
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
| CD 567 aprobate denitsoc@gmail.com 66.71.243.136
Nu’i de mirare ca s-a scris asa ceva. |
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Editura Humanitas “Spalatoria de creiere Nufarul” care a publicat “Scrisorile din Rusia”, l-a prezentat pe marchiz ca pe un profet, dar a evitat sa-i prezinte complet biografia, asa ca am apelat la Wikipedia pentru o privire ne partinitoare/biassed.
Ca mason marchizul nu numai ca avea o parere preconceputa dar cu exagerarile cu care vine pare mai degraba un om in misiune.
MARQUIS DE CUSTINE
“Astolphe de Custine s-a născut în Niderviller, Lorena. Familia sa aparținea nobilimii franceze și deținea titlul de marchiz încă de la începutul secolului al XVIII-lea. Custine a primit o educație excelentă și părea să se îndrepte către o viață de lux în societate.
Custine a petrecut timp în serviciul diplomatic, participând la Congresul de la Viena și chiar a acceptat o comisie militară. La un moment dat, Custine era de așteptat să se căsătorească cu fiica lui Madame de Staël, Albertine, dar a refuzat partida. În 1821, Custine s-a căsătorit cu Léontine de Saint-Simon de Courtomer, ca urmare a dorințelor mamei sale.
Marchizul, care avea să-și recunoască mai târziu homosexualitatea și să trăiască deschis cu un amant de sex masculin, îsi iubea totuși cu adevărat soția sa. Au avut un fiu, Enguerrand. În timpul căsătoriei, Custine s-a întâlnit și a stabilit o relație romantică cu un englez, Edward Saint-Barbe, care s-a mutat în casa cu cuplul și i-a rămas tovarășul de viață.
La 28 octombrie 1824, viața lui Custine a fost schimbată irevocabil. În acea noapte, a fost găsit inconștient în noroiul din afara Parisului, dezbrăcat până la brâu, după ce a fost bătut și jefuit. Atacul fusese efectuat de un grup de militari; cu unul dintre care Custine ar fi încercat să aibă o întâlnire sexuală „Din acest moment până la sfârșitul vieții sale, Custine avea să figureze, în bârfele crude ale zilei, în primul rând drept cel mai distins și mai notoriu homosexual din Franța”.
Chiar dacă saloanele literare, spre deosebire de saloanele societății, au rămas deschise lui Custine, mulți oameni care erau prietenoși cu el l-au batjocorit pe la spate. Cariera sa diplomatică a fost, de asemenea, întreruptă de acest incident
În 1835, un conte polonez extrem de atrăgător, Ignatius Gurowski (1812–1887), în vârstă de douăzeci și trei de ani, s-a mutat în casa lui Custine și Saint-Barbe în strada de La Rochefoucauld pentru a forma un ménage à trois.
Capriciosul Gurowski nu a fost un oaspete ușor, adunând datorii și seducând. atât bărbați, cât și femei, dar pare să fi amuzat cuplul. Registrul detaliat al homosexualilor, ținut atunci de prefectura de poliție din Paris și care a numit înclinațiile lui Custine „frenetice”, scria despre Gurowski cu o notă comică de posibilă disperare: „Este ereditar în familia lui: tatăl și bunicul lui erau de același fel. religie.” În 1841, Gurowski s-a căsătorit cu o infantă spaniolă Isabella Ferdinanda de Bourbon.
Custine a descoperit în cele din urmă că talentul lui era să scrie în călătorii. El a scris o relatare primită decent despre o călătorie în Spania și a fost încurajat de Honoré de Balzac să scrie relatări despre alte părți „jumătate europene” ale Europei, cum ar fi sudul Italiei și Rusia.
La sfârșitul anilor 1830, a apărut “Democrația în America” a lui Alexis de Tocqueville, al cărui ultim capitol conținea profeția că viitorul aparținea Rusiei și Americii. Inspirat de opera lui Tocqueville, Custine a decis că Rusia va fi subiectul următorului său efort de scris. Custine a fost mai târziu numit de unii istorici „de Tocqueville al Rusiei”.
Custine a vizitat Rusia în 1839, petrecându-și cea mai mare parte a timpului la Sankt Petersburg, dar vizitând și Moscova și Iaroslavl. Reacționar politic în propria sa țară, temându-se că democrația ar duce inevitabil la conducerea mafiei, a plecat în Rusia în căutarea argumentelor împotriva guvernului reprezentativ, dar a fost îngrozit de autocrația practicată în Rusia și, în egală măsură, de aparenta colaborare a poporului rus în propria lor țară. opresiune.
El a atribuit această stare de lucruri a ceea ce el a văzut ca fiind înapoierea Bisericii Ortodoxe Ruse, combinată cu efectele dezastruoase ale invaziei mongole a Rusiei medievale și politicile lui Petru cel Mare.
Observațiile lui Custine din La Russie en 1839 continuă să fie admirate pentru perspicacitatea, preștiința și valoarea lor de divertisment, dar sunt, de asemenea, considerate antipatice de către alții din motive care pot include credința că sunt inexacte, pretențioase, rasiste și că ideea stereotipurilor naționale este o absurditate.
S-a sugerat că el este unul dintre inițiatorii unei presupuse rusofobie vest-europene.”
Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Marquis_de_Custine
Primul corp masonic cu care Illuminati au format o alianță a fost Stricte Observance, căruia îi aparțineau marchizul de Custine, Knigge și Bode. Cagliostro fusese, de asemenea, inițiat în Stricte Observance lângă Frankfurt și era acum angajat ca agent al ordinului combinat. Potrivit propriei sale mărturisiri, misiunea sa „era să lucreze astfel încât să îndrepte masoneria în direcția proiectelor lui Weishaupt”; iar fondurile din care a atras erau cele ale Illuminati.
Cagliostro a format, de asemenea, o legătură cu Martiniștii, ale căror doctrine, deși luate în râs de Weishaupt, au fost utile planului său pentru a-i atrage prin caracterul lor mistic pe cei care ar fi fost respinsi de cinismul Illuminati.
Potrivit lui Barruel, Martiniștii au fost cei care – pe urmele rozicrucienilor – i-au sugerat lui Weishaupt dispozitivul de a-l prezenta pe Hristos ca un „Illuminatus” care a dus la astfel de rezultate triumfatoare în rândul clericilor protestanți.
Sursa: https://www.heritage-history.com/index.php?c=read&author=webster&book=secret&story=modern
Traducerea: CD
Stau si ma intreb: ce interese o fi avut mama sau matusile mele sa minta cu atata nerusinare atunci cand imi povesteau despre comportamentul soldatilor ( ba chiar si a ofiterilor) glorioasei Armatei Rosii care ne-a eliberat de sub” jugul fascist” in ’44? O fi avut ele cumva vreo opinie gata formata despre rusi , din cauza propagandei de razboi? Carciumarul si negustorul evreu din localitate sa le fi sadit aceste prejudecati, chiar inainte de deportarea lor in ghetto de catre guvernul Szalosi (armean) pentru a fi expediati spre Auschwitz? Dar de ce oare s-o fi facut? ca doar stim ca evreii au fost sustinatorii infocati ai Rusiei bolsevice… sau , poate, mintea cea necoapta, de copile de 15-16 ani, sa nu fi putut procesa faptele in asa mod incat sa nu fi vazut adevarul? Pai, chiar ele recunosteau ca informatii despre bunele maniere rusesti aveau, desi nu din surse oficiale sau jurnalistice: pentru ca nimeni nu citea jurnale in sat in afara de invatator; ca nu exista decat presa ungureasca in zona, in situatia in care putina lume stia sa citesca , nemaivorbind de faptul ca ungureste nu stia nimeni . Aveau informatii, dar nimeni nu le credea, pentru ca stirile veneau de la militarii unguri sau de la cei germani aflati in retragere, care insa nu erau priviti cu multa simpatie, romanii vazand in ei, pe buna dreptate, niste ocupanti. Astfel ca la sosirea eliberatorilor, lumea s-a bucurat grozav, chiar daca toti au constatat cu surprindere ca nu erau romanii pe care ii asteptau, ci …rusii. In scurt timp dupa frumoasa primire facuta de catre toti localnicii, naravul „eliberatorilor” a tins sa se descatuseze in cele mai pitoresti forme imaginabile. Ochii cei inocenti si, adesea, putin oblici ai baietilor din stepele ruse au dibuit rapid portile caselor unde locuiau naivele bastinase care iesisera la drumul mare sa admire trupele aducatoare de libertate. Noroc ca un unchi de-al mamei mele , care fusese prizonier de razboi in Rusia in Primul Razboi Mondial, intelegand limba si intentiile oaspetilor, i-a avertizat pe sateni, incat fetele si femeile tinere au fost expediate de urgenta, chiar in seara „eliberarii”, peste campuri si ogoare, spre sate mai ferite . Supararea in tabara rusesca a fost foarte mare ! Ofiterii gazduiti chiar in casa bunicilor mei n-au facut nici un gest pentru a impiedeca represaliile ce au urmat : jefuirea spontana si nepartinitoare a bunurilor materiale ale localnicilor de catre subordonatii dumnealor. Bunicului meu i s-a pus teava kalasnikovului in piept ( ca doar fusese primar in sat) pentru a le face rost urgent soldatilor de mai multa bautura. Necazul era ca oamenii inca nu apucasera sa-si transforme borhotul de fructe fermentate, din cazi si butoaie, in „horinca” cea de toate zilele. Dar cum poti sa-i convingi pe rusi ca nu exista VOTKA, dupa ce i-ai privat in prealabil si de femei tinere si fete? Greu lucru! Noroc ca mirosul aromat al perelor si prunelor pe jumatate alcoolizate i-au ispitit pe preaeducatele trupe de la Rasarit sa se avante cu capul inainte in incapatoarele cazi autohtone ( precum muntenii si moldovenii la 1859 in Milcov) de le-au secat dintr-o sorbire. In zilele urmatoare au taiat toti porcii satenilor si i-au mancat … desi azi imi vine sa cred ca pagubitii aveau un interes clar sa ascunda adevarul fiind influentati chiar de pe atunci de perfida propaganda khazaro-ucraineana. In noiembrie, incepand luptele pentru fortarea trecerii Somesului, toti satenii si-au parasit locuintele pentru a se refugia prin satele invecinate mai putin expuse. La intoarcere, imi povesteau matusile mele, n-au mai gasit nimic, nici mobila prin case, nici blide , nici oale, nici macar linguri …ca la ce le-ar mai fi trebuit daca tot n-aveau ce sa manance cu ele? Sa nu mint! Totusi, in cotetul porcilor, spre surprinderea generala, au aflat un purcelus, gras si rotofei , pe care bucatarul domnilor ofiteri il indragise atat de mult incat nu se indurase sa-l sacrifice. Sau , poate, ca se gandise sa lase ceva pentru Craciun si nefericitilor de proprietari? Nu vom sti niciodata! Atunci, vazand primejdia trecuta, facandu-si MEA CULPA, strabunica , mama bunicului meu matern, le-a comunicat celorlalti membri ai familiei ca intr-o zi un ofiter german ( in casa lor locuisera inainte de venirea rusilor si cativa ofiteri germani) i-a cerut cateva oua de gaina iar ea, fiind suparata dintr-un motiv oarecare , n-a vrut sa-i vanda nici unul! Retineti: sa-i vanda! Asa procedau odiosii hitleristi de care rusii ne-au eliberat apoi. Incurajata de marturisire bunicei, o matusa de-a mea a recunoscut , la randul ei, o intamplare despre un tanar soldat german care, invitat fiind de fetele din sat la o sezatoare intr-o seara, stanjenit fiind de avansurile lipsite de sfiala ale unei june bastinase mai putin educate, si-a scos din buzunarul de la piept, intr-un gest de casta aparare, fotografia logodnicei sale din Germania. Desigur, existau si tineri soldati germani nelogoditi care incercau sa stabileasca o relatie macar sentimentala cu cate o fetiscana , ce-i drept mai des prin mediul urban. O doamna de aceeasi varsta cu mama mea imi povestea ca ei si surorii sale, in acelasi an ’44, i se intampla aproape in fiecare dimineata sa gaseasca, pe stighia orizontala a partii interioare a portii casei lor din oraselul in care locuiau, doua bucati de ciocolata frumos impachetate . Stand la panda, au descoperit faptasii: doi soldati germani in varsta de 18-19 ani. Nu exista nici o indoiala ca , atat mama si matusile mele rurale cat si cele doua surori mai urbanizate, cu mintea lor cea imatura , ca sa nu mai vorbesc de strabunica mea cu mintea ei obosita, au fost , toate, victimele demonicei si perfidei propagande anti-rusesti ! Sau , poate, din cauza unei educatii retrograde si conservatoare n-au fost capabile sa aprecieze avantajele civilizatiei Maicii Rusii, precum comunistii nostrii interbelici care se rugau dupa modelul formulat de Miron Radu Paraschivescu: ” Ada , doamne, odata trupele cele needucate ale lui Stalin!”
https://bidenlaptopemails.com/biden-emails/index.php
Opinii formate sau neformate, colonizare sau nu, franțuzul n-are dreptate?
Panait Istrati spunea, într-una din scrierile sale, că auzise un proverb prin Orientul Mijlociu, pe unde vagabondase în tinerețe: Despre Țar în Rusia și despre Sultan în Turcia e mai bine să nu vorbești! (probabil, ca să nu dai de necaz).