Calin Kasper
170 aprobate
calin.kasper@gmail.com
178.2.155.155
Însăilări istorice (5)

După cum am afirmat în serialul nr. 4, Avram Iancu a făcut o demonstraţie de forţă pe data de 19 şi 20 iunie 1848, la Câmpeni. Situaţia şi-a avut „cauza cauzei” în data de 17 iunie, când era zi de târg la Câmpeni şi când Iancu i-a chemat pe moţi ca să se prezinte la târg înarmaţi. El voia să constate cât de repede se mobilizau moţii, cum răspundeau ei la chemarea lui şi ce fel de arme aveau. Dar Comisia Cozma avea să-i tragă Iancului o dungă groasă peste socoteală.

Auzind Comisia despre chemare, a considerat că „inştanţia” putea deveni periculoasă, dând pe 15 iunie dispoziţie judelui nobiliar Bisztrai Josef ca să ia toate măsurile ca poporul să vină la Câmpeni pe 17 iunie fără arme.

De această decizie a Comisiei a aflat şi Iancu, dar n-a fost dezamăgit, fiindcă a modificat planul iniţial în favoarea lui. Tot voia ca să-şi testeze şi să-şi verifice „cursorii” (ştafetele), cât de eficienţi erau. Astfel că „cursorii” Iancului, pe cai repezi, au plecat val vârtej, ca să cotramandeze ordinul iniţial. Eficienţa lor a fost recunoscută indirect de însăşi judele nobiliar Bisztrai Josef, care a anunţat cu satisfacţie Comisia că pe 17 iunie la târg, deşi a fost puhoi de oameni, nimeni n-a purtat niciun fel de armă. Bucuria Comisiei n-a fost mai mare decât bucuria Iancului.

Dar, în data de 19 iunie, judele nobiliar Bisztrai raportează în scris că la prânz, a văzut o mulţime de moţi, în frunte cu Avram Iancu, intrând în curtea lui de la Câmpeni, ceea ce l-a speriat de moarte şi l-a făcut să ia trăsura şi să fugă la Bistra, unde mai avea o casă. Dar nici aici n-a avut linişte, pentru că în dangăte de clopote, s-a adunat o mulţime de vreo 500 de moţi înarmaţi cu lănci chiar în faţa porţii lui. Din această cauză, el nu mai putea să se prezinte personal în faţa Comisiei şi nici să-şi exercite funcţia, fiindcă se temea pentru viaţa lui.

Şi notarul din Bistra, Meltzer Antal, raportează personal Comisiei Cozma că venind spre Abrud, atât în piaţa din Bistra, cât şi în Câmpeni, a văzut un mare număr de moţi înarmaţi. Comisia intră în panică şi cere de la onoratul guberniu, pentru menţinerea liniştii la Bistra şi Câmpeni, detaşarea unei companii de secui. (Soldaţii secui erau la mare căutare, după ce şi-au dovedit vitejia, împuşcând la Mihalţ săteni neînarmaţi.) Şi mai voiau şi două tunuri.

Guberniul, larg la inimă, le va trimite trei companii, dar tunurile ba, că Cetatea Alba Iulia are puţine şi sunt şi greu de transportat. Dar, la 29 iunie armata secuiască ajunsă la Zlatna, a anunţat Comisia că nu se va urni din loc, până ce nu li se va da soldaţilor răsplata promisă, adică salar dublu, carne şi pâine gratuite, vin şi ţuică-n fiecare zi. Şi dacă vor vedea că nu primesc, se vor întoarce acasă. Mai târziu însă, s-a dovedit că în cele trei companii de secui, era şi una de polonezi şi secuii şi cu polonezii au început să se certe şi să se bată între ei, dând Comisiei mari dureri de cap că nu se vor putea baza pe soldaţi la nevoie.

Deşi o durea capul, Comisia n-a uitat să stea cu ochii pe Iancu. Prin spionii Consiliului de la Abrud şi ai şefului poliţiei Winkler, au primit o groază de rapoarte şi mărturii, care certificau că locul de întâlnire al moţilor înarmaţi a fost la Câmpeni, unde s-au strâns în anumite locuri, „defipte” dinainte. De acolo s-au produs mişcări de trupe, cursorii zbârnâiau încolo şi încoace cu ordine de luptă, iar Iancu a fost văzut în diferite locuri, dând ordine şi verificând cum au fost ele îndeplinite. Dar planul Iancului nu l-a putut descifra nimeni.

„Cauza cauzei” acestei mobilizări formidabile de forţe a fost zvonul, că dinspre Huedin, veneau spre Câmpeni soldaţi străini, bine înarmaţi. Comisia, vulpe bătrână, bănuia că zvonul era o lucrătură de-a Iancului. Dacă-l vor prinde pe cel care a lansat acest zvon „şi-l vor strânge în pinteni”, vor afla mai multe despre „exerciţiul de mobilizare”, aşa cum l-a numit Comisia, dar care a fost un exerciţiu de luptă după toate regulile militare, în care se preciza poziţia „duşmanului” iar cetele înarmate de moţi trebuiau să le respingă şi să apere Câmpeniul.

Comisia a aflat că Zvonul a pornit de la Conţ Lup din Albac, care a dus faima (ştirea) birăului sătesc, Ispas Todea. Acesta, fără să verifice faima, l‑a trimis pe acelaşi Conţ la judele nobiliar Bisztrai Joszef. Dar în drumul lui, Conţ Lup a alarmat toate satele pe unde a trecut, cea ce a făcut ca toţi bărbaţii în putere să pună mâna pe arme. Comisia a înţeles că dacă pe 17 iunie nici un moţ n-a avut arme la târgul din Câmpeni, ei le lăsaseră pregătite după uşă! Deci, fusese trasă pe sfoară de Iancu. (Nu avea să fie prima dată!)

Astfel că Conţ Lup a apărut ca martor în faţa Comisiei. Acesta, fără ca să oblige comisia „să-l strângă în pinteni”, a spus de bună voie, că a aflat „faima” venirii soldaţilor străini de la Nicolae Rus. Comisia s-a executat promt, chemându-l în „inştanţie” pe acesta la vorbitor. Nicolae Rus le-a spus că el a aflat „faima” de la Dumitru Onieţ, cel căruia i‑a fost adusă la cunoştinţă de Mitu Todea, care a aflat‑o de la Ioan Sârba iar acesta de la Ioan Trif, căruia i‑a fost şoptită la ureche de către Molnar Furici, care o auzise de la Nicolae Trif. Dar Nicolae Trif din păcate, nu s‑a putut prezenta în faţa comisiei pentru declaraţie, fiindcă, se spunea, era tare morbos. (bolnav).

Comisia n-a mai insistat fiindcă era convinsă că acesta le va da un alt nume, şi tot aşa, până la ieşirea la pensie a Comisiei, care totuşi era obligată să-şi încheie lucrările până la 1 august 1848. Astfel că lucrarea Iancului le-a rămas membrilor Comisiei necunoscută. Dacă o aflau, aveam şi noi ocazia de a-l aprecia pe Iancu şi mai mult.

Deşi ziua de 19 iunie este (aproape) cea mai lungă din an, lui Avram Iancu nu i-a ajuns, continuând exerciţiul de mobilizare şi noaptea de 19 spre 20 iunie, despre care Comisia n-a aflat nimic, fiindcă spionii lui Winkler dormeau. Iar în ziua de 20 lucrurile s-au petrecut la fel, cu o nouă chemare a moţilor la Câmpeni, fiindcă alţi soldaţi străini ameninţau din nou cu invazia.

De data asta Comisia a fost extrem de eficace şi a reuşit să-l afle pe „instigator”, care a fost adus în faţa Comisiei. Speranţa a înflorit din nou în inimile celor trei membri ai Comisiei, că vor descâlci iţele acestei noi „inştanţii”. Este adus inculpatul Vasile Motora din Câmpeni, care recunoaşte că a spus că în 20 iunie a văzut soldaţi străini.

Dau acum citatul exact din lucrările Comisiei, ca să nu avem vorbe, fiindcă ce-a urmat, e antologic: „Inculpatul aduce acea lămurire că, atunci când a auzit strigăte, el a privit spre Munţii Bistrei. Acolo a văzut mişcându-se câteva grupuri albicioase, pe care în parte, din cauza amurgului, în parte din cauza groazei, nu le-a putut desluşi şi le-a luat drept soldaţi; dar după aceea s-a aflat că erau oi.”

Amu, aruncăm din nou o căutătură spre Alexandru Şuluţiu mitropolitul, care a spus o vorbă mare: „Cauza cauzei este şi cauza cauzatului”, fiindcă cazul Motora este excepţia care infirmă regula. La el s-ar putea spune pe drept că „Cauza cauzei nu este cauza cauzatului” din pricină că Vasile Motora minţea cu neruşinare Comisia, fără să clipească.

Să analizăm atent declaraţia lui Vasile Motora: El priveşte nişte oi bârsane, blânde şi nevinovate, care păşteau în linişte. Privindu-le, Motora nu avea niciun motiv ca să-l cuprindă groaza, ca să „simţă enorm şi să vază monstruos”. Dar el spune că a confundat oile cu nişte soldaţi tocmai din cauza groazei care l-a cuprins, privind nişte oi pe care, speriat fiind, le-a luat drept soldaţi. E clar că Motora nu şi-a dat seama de învârtirea în jurul cozii pe care a creat-o. Dar nici Comisia n-a sesizat contradicţia din spusele sale, altfel probabil că ar fi fost „strâns în pinteni”, ca să spună ce-a ascuns.

Dar exerciţiile de mobilizare nu s-au oprit pe 20 iunie, deoarece directorul montanistic Veres Marton din Baia de Arieş, raportează că la răscoala armată care a avut loc în 21 iunie în acest ţinut, numai localitatea Sălciua nu a participat, chiar dacă nici aici nu au lipsit strigătele alarmante „tâlharii” şi tragerea clopotelor „într-o limbă”.

Şi încă o remarcă. Fiindcă plata ostaşilor secui tot nu s-a făcut iar soldaţii urmau să plece a doua zi din Abrud spre Aiud, s-a dat ordinul ca acea contribuţie să fie plătită de localităţile româneşti prin care treceau soldaţii. Scrie raportul Comisiei mai departe că, întrucât la apel multe localităţi au refuzat plătirea contribuţiei, s-a înaintat domnului conte gubernator un demers ca să fie luate măsuri punitive. De ce a exclus Comisia Abrudul şi Aiudul de la plata contribuţiei, ştim cu toţii.