surena

George Damian nu este istoric este un jurnalist care a absolvit facultatea de istorie și atât. În momentul în care este pus în dificultate cu istoria o dă de gard cu faptul că „este cel mai mare istoric între ziariști și cel mai mare ziarist între istorici”.
Articolul lui scris la comandă încearcă să minimalizeze rolul comunismului în industrializarea, alfabetizarea și culturalizarea României.
Cum dorea statul român interbelic industrializarea când majoritatea populației era analfabetă? Aceasta este o realitate pe care George Damian nu are cum să o fardeze. Industrializarea presupune muncitori pe care trebuie să îi alfabetizezi cât de cât pentru a-i folosi în fabrici și uzine ori România a rămas din 1859 până în 1947 un stat agrar industrial și cu un grad redus de alfabetizare. În ciuda faptului că în domeniul extracției și prelucrării petrolului am fost pionieri, inovatori, deschizător de drumuri și am avut rezultate bune și în siderurgie, construcții de mașini și utilaje pentru industria extractivă, industria textilă și alimentară am rămas o țară agrară și înapoiată.
Aici trebuie să îi dau prof Coja dreptate când periodizează comunismul întrucât din perioada naționalistă, ca să spun așa, a comunismului încep proiectele la care capitaliștii interbelici nici nu au visat și la care nici cei actuali nu visează, respectiv reducerea decalajului economic, industrial și tehnologic față de țările capitaliste dezvoltate.
În momentul în care te împrumuți pentru a te dezvolta la niște costuri nu tocmai mici pentru a fi competitiv pe piețele externe, în vederea obținerii valutei necesare rambursării creditelor, trebuie să ai costuri mici cu celelalte inputuri: materii prime, energie și SALARIZAREA personalului. Acest aspect nu ține de comunism, ține de competitivitatea pe piețele externe. George Damian fiind paralel cu subiectul nu pricepe că Ceaușescu nu putea rambursa creditele externe dacă nu era competitiv la export iar acest lucru nu îl putea realiza plătindu-și muncitorii precum cei din Occident. În altă ordine de idei Ceaușescu îi atrăgea atenția lui Gorbaciov că furnizarea de materii prime, petrol și gaz RFG și altor țări Occidentale comparativ cu România și alte „țări surori” le oferă un avantaj competitiv net făță de țările comuniste. În concluzie Ceaușescu lucrând de tânăr într-un mediu concurențial, al cizmarilor, a înțeles repede cum stă treaba. Atunci când în decembrie 1989 vorbea de 100 lei el știa că și acest mic cost putea afecta competitivitatea unei țări ce nu era binevenită la masa bogaților. Atunci nici nu vorbeam de globalism și de economia transnaționalelor.
Dacă ne gândim că de 30 de clasa politică din statul clientelar România împreună cu Occidentul „invingător” și „prietenos” se chinuiesc să dărâme „mormanul de fiare vechi” al industriei românești construit după modelele keynesiene Harrod – Domar (asta ca să înțeleagă toți papițoii că Ceaușescu nu s-a dus în America să se plimbe ca prezidențiabilii noștri) și tot mai au de lucru. Un cuvânt despre „Leana din capul satului”…dacă nu era cearta ei cu Nea Nicu și tot eșalonul economic, aveam încă din anii 80 toată economia capitalizată bursier iar activele principale administrate de americani. George Damian nu a citit ” Ferește-mă, Doamne, de prieteni de Larry Watts. Americanul vorbește de războiul clandestin al blocului comunist față de România, dar ii mai scapă și fapte, acțiuni ale
americanilor care erau precum calul Troian pentru România. Văzând în URSS/ Rusia principalul inamic repetabila greșeală a politicii românești este sfatul dat de Ștefan cel Mare lui Bogdan cel Chior, fiul său: mai bine ajungi la înțelegere și te încrezi în inamic (turcul) decât în prietenii creștini hărpăreți (polonezi, unguri, imperiali). Culmea este ca astăzi prietenii nici nu mai sunt creștini, nici industrializați nu mai sunt, de democrați nici nu poate fi vorba iar din punct de vedere cultural, tehnologic și spiritual sunt în cădere liberă.
O țară industrializată poate face mult mai ușor peste crizele economice cu impact global decât una bazată pe servicii
PIB-ul fără țară definește o realitate tristă în care valoarea creată intr-o țară se bazează pe consum, prețuri de transfer, stratificate socială și care tinde să se transforme în PIB-ul fără economie vorba lui Pîslaru. În momentul în care că să produci 1$ te împrumuți 10$ cu o dobândă de 8%, PIB ul va crește dar nu înseamnă că ești sustenabil. Acum poate înțelegeți și bezbojnicii de ce Ceaușescu a dat o lege prin care interzicea împrumuturile pentru consum.
În concluzie nu există întoarcere din rătăcire iar industria românească, economia și agricultura distruse nu mai pot fi refăcute. Scadența când va veni va fi trezirea la realitate și va fi dureroasă.