„incercati in zadar sa faceti pe un spalat la creier sa inteleaga realitatea din jurul sau”

CE SE INTAMPLA IN ASIA DE EST?
De CD

Ignoranța este rădăcina fricii, iar frica de China a fost ridicată la un nivel maxim în ultimii ani de forțele care doresc să inducă un public occidental slab educat, cat si pe satelitii lor manipulati să accepte o nouă ciocnire a civilizațiilor cat si
închiderea ușilor la ceea ce ar putea fi ultima oportunitate reală de a sparge sistemul secular de putere bankară ereditară pentru totdeauna.

Deși este bine cunoscut faptul că China a dovedit cea mai mare și cea mai rapidă creștere economică din lume – depășind SUA de la lansarea inițiativei Belt and Road în 2013, se uită prea des că această poziție dominantă nu este nouă, ci doar o revenire la starea „normală” a afacerilor mondiale, caracteristică secolului 15-19, în care China, urmată de India erau de departe cele mai puternice două economii de pe glob. Ele aveau valute monetare acoperite in productia tuturor bunurilor de larg consum, cu rezerve enorme in argint, in cazul Chinei

Divortul culturior asiatice si atlantice nu este in sine de ordin cultural ci de ordin politic, limitat ideologic de natura tezaurului national:”PRODUCTIA DE BUNURI VERSUS BANI ACOPERITI DE NIMIC”.

Este această conducere economică ceva care ar trebui să facă lumea să tremure de frica de un nou imperiu așa cum este atât de comun printre oamenii din vest?
Ar trebui să credem că un stat național puternic trebuie să fie egal cu un stat corupt/imperial, de tip euro-atlantic?
Caracterul traditional al Chinei ca națiune puternică nu este ceva de temut așa cum și-ar dori anumiți analiști geopolitici să ne convingă.

Chiar dacă se aduce la judecată si componenta Comunistă a statului chinez nu se poate ajunge la o imagine coruptă si intinată de către principiile iudeo-talmudice ale Comunismului, căci China a proiectat si exersat in totdeauna un tip peculiar de Comunism, chinezesc, cu o noua ideologie bazată pe cultura chineză si cu accent pe principiile milenare confucioniste.

Explorand istoria filozofiei Chinei se vede că „cooperarea câștig-câștig” și virtuțile confucianiste de bază sunt principii care au ghidat relația Chinei cu alte culturi și națiuni de la explorările din secolul al XV-lea ale amiralului Zheng He până în epoca modernă.

Aceste valori de bază (dragostea/rent-ele agapice, Justiția, dreptul propriu, cunoașterea și integritatea) nu au fost niciodată considerate „teoriile turnului de fildeș”, ci principii directoare actuale ale comportamentului comun cat și al diplomației, foarte mult aliniate cu cele mai mari tradiții umaniste creștine din occident.

În mod similar, atât paradigmele umaniste confucianiste, cât și cele creștine se opun filozofiei imperiale a politicii britanice a opiumului, care a vizat strategic China pentru distrugere de-a lungul secolului al XIX-lea și care, din păcate, a infestat in regiune intreaga paradigmă occidentală pentru prea mult timp.

Când Deng Xiaoping a deschis China lumii în urmă cu patru decenii, americanii au crezut că au colonizat financiar Imperiul Celest – “Tianchao” si visau sa il conducă si ideologic, bănuind că unica dificultate va fi doar ideologia comunistă, uitand sau necunoscand cultura chineză cu a sa teozofie filozofică integrată si in politică.

Henry Kissinger a observat ironic la acea vreme că China reușise destul de bine să se descurce si fără consiliere americană chiar cu 4.000 de ani înainte nașterea Statelor Unite, care au aparut in zona abia cu 180 de ani in urmă.
Dincolo de necunoasterea culturii chineze americanii nu au stiut si nu au tinut cont de ADN-ul geopoliticii regionale specific fiecărei tări sau regiuni si care este deterninat de geografia si demografia sa.

În Asia de Est, cele trei centre de greutate sau regiuni de influentă erau China, Japonia și Coreea și marile imperii maritime din Asia de Sud-Est – Malaezia, Indonezia, Filipine și Singapore.
Dintre toate, China avea cea mai mare masă, dar si celelalte aveau propriile lor sisteme politice independente și identitățile lor culturale și și-au proiectat propriile câmpuri de influență. Interacțiunile dintre aceste trei organisme politice și efectele lor asupra celor din spațiile dintre ele au scris istoria geopolitică a Asiei de Est.

Pentru împărații regatului central al Chinei, “Tianchao”, lumea poate fi împărțită aproximativ în două categorii largi și simple: civilizație și non-civilizație, ceea ce înseamnă oamenii care au acceptat supremația împăratului, virtutea cerească și principiul ei și oamenii care nu au acceptat.
Asa au interpretat istoricii capitalisti modul cum imperiul chinez a perceput lumea din afara sa.
Este o apreciere gresită si tendentioasă, căci nu era vorba de aceptarea suprematiei imparatului ci mai mult de acceptarea normelor morale, a principiilor confucianiste, care erau si incă sunt total opuse capitalismului rapace si imperialismului criminal occidental.

O paralelă interesantă a ideologiilor si perceptiilor lor se poate vedea intre religia si cultura mozaică si cea cestină. Faptul că cultura mozaică merge din totdeauna pe perceptele VENDETEI: dinte pentru dinte, ochi pentru ochi si viata pentru viata, face să fie diametral opusă crestinismului care se bazează pe IERTARE SI IMPĂCARE.
Pe dealta parte conflictul dintre cultura si religia mozaică si cultura si religia musulmană rezidă in faptul ca ambele culture nu recunosc iertarea si impacarea, VENDETA domina relatiile lor de nereconciliat,in perpetuă răzbunare.

In schimb cultura si valorile morale confucioniste ale Asiei de Est sunt aproape o suprapunere generoasă pe principiile si valorile morale ale crestinismului in general. Regula de aur a crestinismului[1] a fost consemnată si de Confucius.

Înlocuirea imperiilor native din Asia de Sud-Est cu imperialismul european în secolele al XVI-lea și al XVII-lea nu a schimbat cu adevărat această dinamică. Reflexul de respingere al altoiului european apare mai evident la Japonia sub Shogunatul Tokugawa în 1603 și adoptarea acesteia a unei politici de „blocare națională”. O reactie similară o incearcă si Coreea sub dinastia Choson în auto-izolare interioară, lăsând puterile occidentale cu sediul în Asia de Sud-Est și de Sud să se lupte sub toate formele colonialismului talmudic cu China.

Statele Unite au devenit un factor în afacerile regionale abia în 1835, când președintele Andrew Jackson a înființat o „escadrilă americană a Indiei de Est” în largul coastei Chinei. Inițiativa lui Jackson a fost condusă de greutatea pe care China o avea atunci în economia globală. LA ACEA VREME, ACESTA REPREZENTA PESTE O TREIME DIN PRODUSUL PLANETAR.
Aceiasi spaima care ii paste pe bankery si astăzi, istoria se repetă.

Noua republică americană nu dorea ca Marea Britanie și alte puteri europene să domine piețele din Asia de Nord-Est, așa cum aveau pe cele din Asia de Sud și de Sud-Est. Așadar, în 1853, comodorul Matthew Perry a forțat Japonia să se deschidă către relațiile cu Statele Unite și, prin extensie, către alte țări străine. Pe măsură ce Japonia a adoptat normele economiilor politice occidentale și s-a modernizat, a început să-și proiecteze puterea în întreaga regiune, restabilind pentru scurt timp o dinamică cu trei corpuri în regiune, implicând China, însăși și imperialismul occidental.

În 1874, armata japoneză a ocupat sud-estul Taiwanului. În 1876, Tokyo a forțat Coreea să o urmeze în deschiderea către străini, lucru pe care o expediție militară americană cu cinci ani mai devreme nu reușise să-l realizeze.
Până atunci, China exploda sub impactul combinat al eforturilor europene de a o împărți în sfere de influență și rebeliuni interne – Taiping (太平) și Nian (捻乱).

Aceste tulburări au luat aproximativ 20 – 30 de milioane de vieți, mult mai multe decât cele 14 – 17 milioane de oameni de toate naționalitățile care au murit în Primul Război Mondial.
China a încetat să mai fie un actor în afacerile regionale, devenind în schimb terenul de joacă al imperialismului criminal global.

În 1900, armatele combinate din Austro-Ungaria, Marea Britanie, Franța, Germania, Italia, Japonia, Rusia și Statele Unite au înăbușit rebeliunea „boxerului” chinez împotriva dominației străine, ucigând zeci de mii de chinezi și jefuind Beijingul.
În următoarele cinci decenii, China a fost înfundată în anarhie internă, invazie străină și războaie civile.

Abia în 1949 a reapărut ca forță independentă. Până atunci, PIB-ul Chinei a SCĂZUT DE LA O TREIME DIN TOTALUL GLOBAL LA DOAR PATRU PROCENTE DIN ACESTA.
Noii conducători ai Chinei au adoptat o economie planificată și au apelat la Uniunea Sovietică pentru a-și ajuta țara să-și restabilească bogăția și puterea dispărută.

În timp ce China se destrăma, Japonia era în creștere. Perioada Meiji (1868 – 1912) a văzut Japonia devenind prima țară non-occidentală care s-a industrializat și a apărut ca o putere militară și economică modernă. După ce a absorbit și adaptat cunoștințele occidentale, Japonia le-a introdus apoi în China, Coreea și alți vecini, creând o sferă japoneză de influență culturală cu efecte lingvistice și de altă natură de durată.

Dar când democrația Taishō din 1912 – 1926 a cedat militarismului perioadei Shōwa timpurii, Japonia a intrat în război mai întâi cu China și apoi, în 1941, cu Statele Unite, Marea Britanie, Franța și Țările de Jos, pierzându-și rapid imperiile în Asia de Est.
Înfrângerea Japoniei în al Doilea Război Mondial a lăsat-o săracă și dezarmată.

Acest lucru a creat un vid de putere în regiune, pe care Statele Unite l-au umplut cu bazele militare din insulele de origine japoneze ocupate. La scurt timp după aceea, forțele americane s-au văzut nevoite să apere perimetrul strategic al Japoniei în Coreea. Statele Unite au construit apoi un sistem de securitate „hub-and-spokes” pentru Asia de Est, și-au asumat responsabilitatea centrală pentru stabilitatea sa strategică, au bilateralizat relațiile militare dintre SUA și Asia și au anticipat efectiv posibilitatea oricăror acorduri de apărare colectivă asemănătoare NATO între statele regiunii.

În cei șaptezeci de ani de la catastrofa sa militaristă, Japonia a devenit a treia cea mai mare economie din lume, și-a reconstruit cu timiditate capacități militare formidabile și a încetat să mai fie o înflorire politică în regiunea sa.
Coreea, împărțită de Războiul Rece în două state, a văzut în Republica Coreea (în jumătatea de sud a peninsulei) cu o economie mai mare decât Rusia sau Brazilia.

În ciuda faptului că practică ceea ce un lider sovietic a numit cândva „comunismul in izmene”, regimul rival din Coreea de Nord are acum a patra cea mai mare armată și arme nucleare din lume.
Asia de Sud-Est a redevenit, de asemenea, un participant independent la afacerile regiunii. ASEAN – Association of Southeast Asian Nations, coordonează politicile celor zece state membre ale sale, inclusiv Indonezia, Malaezia și Vietnamul, în mod ferm independent și în curs de dezvoltare rapidă.

China si Taiwanul desi profund divizate de războiul lor civil neterminat din 1949, au atins rapid o bogăție fără precedent. Republica Populară Chineză, care controlează China continentală, a devenit nucleul economic al regiunii sale și un concurent credibil pentru preeminența globală.

NOTE:
1. Conceptul Regulii de Aur apare în mod proeminent în budism, creștinism, hinduism, islam, iudaism, taoism, zoroastrism și „restul religiilor majore ale lumii”. Acest concept reapare ca parte a „Declarației către o etică globală” din 1993, unde 143 de lideri ai credințelor majore ale lumii au susținut Regula de Aur.

Este posibil ca cea mai veche afirmație a maximei reciprocității, ca o reflective a zeiței egiptene antice Ma’at, apare în povestea „Țăranului elocvent”, care datează din Regatul Mijlociu (c. 2040–1650 î.Hr.): „Acum, acesta este poruncă: Fă celui care face pentru a-l face să facă.” Acest proverb întruchipează principiul reciprocitatii “do ut des”- “Eu dau ceea ce ai putea da”.

Papirusul unei perioade târzii (c. 664–323 î.Hr.) conține o afirmație negativă timpurie a Regulii de aur: „Ceea ce urăști să ți se facă ție, nu face altuia.”

Confucius a trăit acum 2.500 de ani, iar cuvintele sale de înțelepciune de inspiratie folclorică, sunt încă vii și influente si astăzi. Confucius a crescut din sărăcie la culmile clasei conducătoare a țării sale. Dar apoi a renunțat la postul său înalt pentru viața unui filosof itinerant. „Analectele”, care în mod tradițional se crede că au fost compilate și scrise de adepții lui Confucius in perioada 475 î.Hr – 220 d.Hr. adună învățăturile despre educație și guvernare, definiția nobilimii, egalitatea omului și modul corect și scopul de a trăi – idei care în cele din urmă s-au răspândit în Occident și i-au influențat pe marii gânditori ai Iluminismului.
Cu cinci secole înainte de Hristos, Confucius și-a propus propria sa Regula de Aur: „Nu impune altora ceea ce nu îți dorești pentru tine”.

În Mahābhārata, epopeea antică a Indiei, există un discurs în care înțeleptul Brihaspati îi spune regelui Yudhishthira următoarele despre dharma, o înțelegere filozofică a valorilor și acțiunilor care conferă o bună ordine vieții:
“Niciodată nu ar trebui să faci altora ceva pe care să-l consideri o vătămare a propriei persoane. Pe scurt, aceasta este dharma. Orice altceva cedează dorinței.” — Mahābhārata 13.114.8 Mahābhārata este de obicei datată în perioada cuprinsă între 400 î.Hr. și 400 î.Hr.

Buddha (Siddhartha Gautama, c. 623–543 î.Hr.) a făcut din formularea negativă a regulii de aur una dintre pietrele de temelie ale eticii sale în secolul al VI-lea î.Hr. Apare în multe locuri și sub multe forme în Tripitaka.
Apare in termeni comparativi precum „Așa cum sunt eu așa sunt ei, așa cum sunt ei așa sunt eu”, deci ei nu ar trebui nici să omoare și nici să-i determine pe alții să ucidă. — Sutta Nipata 705

În tradiția Tamilă, în capitolul 32 din Cartea Virtuții a Tirukkuṛaḷ (c. secolul I î.Hr. până în secolul 5 î.Hr.), Valluvar spune:
“Nu face altora ceea ce știi că ți-a rănit.” — Kural 316
Mai mult, în versetul 312, Valluvar spune că este hotărârea sau codul celor fără pată (virtuoși) de a nu face rău, nici măcar în schimb(răzbunare), celor care au prețuit vrăjmășie și le-au făcut rău. Potrivit lui, pedeapsa potrivită pentru cei care au făcut răul este să-i facă de rușine arătându-le bunătate, în schimb să și uite atât răul, cât și binele făcut de ambele părți (versetul 314).

Regula de aur în forma sa prohibitivă (negativă) a fost un principiu comun în filosofia greacă antică. Exemple de concept general includ: „Evită să faci ceea ce ai învinovăți pe alții pentru că ei fac.” – Thales (c. 624–c. 546 î.Hr.)
„Ceea ce nu vrei să ți se întâmple, nu o faci nici tu.” – Sextus Pitagoreul.

„În mod ideal, nimeni nu ar trebui să-mi atingă proprietatea sau să o manipuleze, dacă nu i-am dat un fel de permisiune și, dacă sunt înțelept, voi trata proprietatea altora cu același respect” – Platon (c. 420–c. 347 î.Hr.)

„Nu face altora ceea ce te enervează când ei ți-o fac.” – Isocrate (436–338 î.Hr.)

Textele Pahlavi ale zoroastrismului persan(c. 300 î.e.n.-1000 d.Hr.) au fost o sursă timpurie pentru Regula de Aur: „Numai acea natură este bună, care se abține să facă altuia orice nu este bun pentru ea însăși”. Dadisten-I-dinik, 94,5.
Și „Orice este dezagreabil pentru tine, nu face altora”. Shayast-na-Shayast 13:29

O regulă a altruismului reciproc a fost enunțată pozitiv într-un verset bine-cunoscut din Tora: “Să nu te răzbuni și să nu ții răzbunare împotriva rudelor tale. Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți: Eu sunt Domnul. — Levitic 19:18
De remarcat ca reciprocitatea altruist și se extinde limitat la rude.

Seneca cel Tânăr (c. 4 î.Hr.–65 î.Hr.), un practicant al stoicismului a exprimat o variantă ierarhică a Regulii de Aur în Scrisoarea sa 47, un eseu privind tratamentul sclavilor: „Tratează-ți inferiorul așa cum ai vrea ca superiorul tău să te trateze.”

„Regula de aur” a fost proclamată de Isus din Nazaret în timpul predicii sale de pe munte și descrisă de el drept a doua mare poruncă. Expresia obișnuită este „Fă-le altora așa cum ai vrea ca ei să îți facă”.

Două pasaje din Noul Testament îl citează pe Isus din Nazaret adoptând forma pozitivă a regulii de aur:
“Fă altora ceea ce vrei să-ți facă ție. Acesta este sensul legii lui Moise și al învățăturii profeților.” — Matei 7:12

:Și cum vreți ca oamenii să vă facă vouă, faceți și voi la fel.” — Luca 6:31
Un pasaj similar, o paralelă cu Marea Poruncă, este Luca 10:25.
Pasajul din cartea Luca continuă apoi cu Isus răspunzând la întrebarea „Cine este aproapele meu?”, spunând pilda Bunului Samaritean, o interpretează în sensul că „aproapele tău” este oricine are nevoie, deci un sens mai largit, mai generos decat cel al Vechiului Testament redus doar la rudele apropiate.

Învățătura lui Isus depășește formularea negativă de a nu face ceea ce nu și-ar dori să li se facă, la formularea pozitivă de A FACE BINE ÎN MOD ACTIV altuia pe care, dacă situațiile ar fi inversate, unul și-ar dori ca celălalt să facă pentru ei.
Această formulare, așa cum este indicată în pilda Bunului Samaritean, subliniază nevoile de acțiune pozitivă care aduce beneficii celuilalt, nu pur și simplu reținerea de la activitățile negative care îl rănesc pe altul. O initiativă mai largă si mai generoasă a crestinismului.

Într-un pasaj al Noului Testament, Apostolul Pavel se referă la regula de aur:
Căci toată legea se împlinește într-un singur cuvânt, chiar și în acesta: “Să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți.” — Galateni 5:14
Sfântul Pavel comentează și el Regula de Aur in cartea Romani:
„Poruncile: „Să nu comiti adulter”, „Să nu ucizi”, „Să nu furi”, „Să nu poftești”, și orice altă poruncă ar putea fi, sunt rezumate în această singură poruncă: Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți.”

Se știa că Peninsula Arabică nu practica regula de aur înainte de apariția islamului. Potrivit istoricului Th. Emil Homerin: „Arabii preislamici considerau supraviețuirea tribului ca fiind cea mai esențială și care trebuia asigurată de vechiul ritual al răzbunării sângelui.” – vendeta.

Homerin continuă spunând: Exemple similare ale regulii de aur se găsesc în hadith-urile profetului Mohamed. Hadith-urile povestesc ceea ce se crede că profetul a spus și făcut și ne cuprinse in Coran. În mod tradițional, musulmanii consideră hadith-ul ca fiind al doilea după Coran, ca un ghid pentru credința și acțiunea corectă.

Din hadith, relatările orale și scrise adunate despre Muhammad și învățăturile sale în timpul vieții sale:
“Un beduin a venit la profet, a apucat fraul cămilei lui și a spus: O, mesagerul lui Dumnezeu! Învață-mă ceva să merg în rai la el. Profetul a spus: „Așa cum ai vrea ca oamenii să îți facă, fă-le; și ceea ce nu-ți place să ți se facă, nu le face. Acum, dă drumul fraului!” —  Kitab al-Kafi, voi. 2, p. 146
“
“Niciunul dintre voi nu crede cu adevărat până când nu își dorește fratelui său ceea ce își dorește pentru el însuși.”— Patruzeci de hadith al lui An-Nawawi 13 pag. 56

“Caută pentru omenire ceea ce dorești pentru tine, ca să fii credincios.” — Sukhanan-i-Muhammad Teheran, 1938

Si la Islam se observa o mai larga aplicabilitate a legii de aur, a reciprocitatii altruiste, dincolo de familie, ea se extinde chiar la intreaga omenire.

Hei, „Iulian Mares”, dece il ataci aiurea in tramvai pe CD ?
Ca sa-ti citez – ca principiu – un roman adevarat, nu ca tine :

‘Ucraina este creată în urma criminalului Pact Ribbentrop-Molotov, deci este un stat criminal. Așa-zisul ”popor ucrainean” nu există: este un conglomerat de etnii neintegrate, conduse de o clasă suprapusă, de kazari iudaizati . De la înființarea ei, în 1920, a fost condusă de kazari iudaizati , ca dovadă că acum își dă în petic saltimbancul Volodimir Zevzenski. De aceea, Ucraina trebuie distrusă!
La mulți ani tuturor iubitorilor de adevar istoric adevarat!’

Mares- Zevzecule: dece chinui limba romana -gratuit- daca te vrei roman : ce-i aia „kinezilor”, sekestrate”, „bankerilor” , „skimbat”, „kipurile”,”uskit”, „inkide” , iti pute ortografia romana curata? Iti pute rau, nu-i asa ? Incerci s-o distrugi ?

Dece il schimonosesti pe Putin sa rimeze cu Hitler caci doar el ne-a oferit sa ne returneze teritoriile romanesti din Ucraina – le-a refuzat kazarul iudaizat din capul/ceafa Romaniei , nu cred ca nu stii povestea !!!

Ti-e grija de Moldova ? In 1995, tot un kazar iudaizat, a strigat in fata mea ofiterilor NATO , intr-un castel la o ora de Londra , sa lase NATO Moldova in pace caci „salamul odata taiat nu se mai lipeste la loc” ! Era o confruntare academica prezidata de sotul meu. Boul de Celac, ambasadorul la Londra al criminalului Iliescu, nu si-a imaginat ca americanul ce prezida consiliul academic si-a adus si nevasta, romanca, unde pui! Si a pus-o la masa cu NATO si cu boul de Celac – alt adept al haitei de kazari zevzeci, ce urma sa dezvaluie mult mai tarziu in gura mare, ca vor sa construiasca, cum a declarat Zevzenski in ziare acum cativa ani, sa construiasca Marele Israel pe teritoriul Ucrainei de azi – adica Moldova Basarabia, Bucovina, Herta, Buceagul etc, sa fie Israel ? Vad ca-l sustii pe Zevzenski in „independenta” lui !
‘Et tu Brute ?’
Dece fluturi Rusia drept cel mai mare pericol pentru Romania – AZI !!! CACI DESPRE ZIUA DE AZI VORBIM, NU DESPRE SECOLELE TRECUTE – cand Putin ne-a oferit returnarea teritoriilor Romaniei Mari, smulse pe nedrept pentru ca au fost ilegal cedate Ucrainei de tapul zevzec , iudeo kazar, Emil Constantinescu, cu nume fals romanesc ?
Si mai zici ca esti roman ?
Cata impostura ?
Uite aici :
3 mai 1997: una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: Tratatul cu Ucraina. Cum și cine a cedat teritorii românești Ucrainei?
https://romaniaimaginideierisiazi.wordpress.com/2021/02/26/3-mai-1997-una-dintre-cele-mai-mari-tradari-din-istoria-romaniei-tratatul-cu-ucraina-cum-si-cine-a-cedat-teritorii-romanesti-ucrainei/

Dece-i tot dai inainte cu „Putler” , DEZINFORMATORULE !?
Romania a fost TRASA in NATO (CA SI IN UE !) – FARA REFERENDUM !!! – ca sa intre sub stapanire americana spre a fi jefuita si transformata in carne de tun in razboiul satrapiei in descompunere a lui Rotschild – de mult planuit !!! – contra Rusiei, care intre timp a devenit invincibila datorita aliantelor sale cu China , India etc .
Bineinteles ca BRICS refuza fiat money si tot restul inselatoriei banksterilor care au tras lumea in mizeria crizei financiare inconturnabile din viitorul apropiat !
Cu cat esti platit tu ” Iulian Mares”-ZEVZENSKI -, pentru haituirea lui CD ???
Sper sa nu-si dea numele niciodata caci sunteti prea multi cei care au drept obiect al muncii : haituirea bunilor romani care-si apara tara, precum este CD, dorind aliante intelepte, cu vecinii !