Inceputul furtunii (grevei propriu-zise) a pornit de la mina Paroșeni

2020-07-07T11:33:24+03:007 iulie 2020|Doctrină naţionalistă, Textele altora|

Episodul 3 din serialul CONSTANTIN DOBRE

18 iunie 2014|Textele altora

EPISODUL  3

Inceputul furtunii (grevei propriu-zise) a pornit de la mina Paroseni

 

In seara zilei de 1 August 1977, minerii paroseneni (printre care ma aflam si eu) din schimbul 3 s-au prezentat la lucru. In sala de pontaj se aflau toti cei din conducerea minei Paroseni, carora li se citea ingrijorarea pe fete. Initial, toti minerii au intrat in subteran. Ajunsi la locurile de munca, au inceput discutiile despre hotararea de incetare a lucrului, iesirea la suprafata si mergerea la mina Lupeni unde urma sa protestam, avand in minte traditia grevelor

de la Lupeni din anul 1929. Seful meu de schimb (prieten si vecin de bloc) a fost domnul Petrila Ion. Sub imboldul meu permanent si insistent, Petrila Ion a dat semnalul de incetare a lucrului si iesirea la suprafata. Pe drumul nostru subteran catre put, am decuplat

curentul de forta din nisele de transformatoare, am semnalizat evacuarea din subteran si am trimis unii colegi la alte locuri de munca solicitandu-le si altor ortaci sa ni se alature. Schimbul, de la abatajul unde lucram eu, a fost primul care a iesit la suprafata. In mai putin de 45 de minute, toti minerii (circa 1200) din subteran se aflau la suprafata. Nimeni nu-si predase lampile de subteran la lamparie.

Vremea era calduroasa, frumoasa si senina.

La inceput (aproximativ 15-20 minute) a fost haos. Conducerea ne ‘sficuia’ cu indemnuri la cumintenie si reintrarea in subteran. Atunci m-am adresat minerilor cu urmatoarele cuvinte: “Fratilor, stiti bine ca ne-a ajuns cutitul la os. Nu mai putem rabda. Eu propun sa ne

incolonam si in mod organizat sa mergem la Lupeni sa ne strigam ofurile asa cum au facut si bunicii nostri in ‘29”. Cuvintele acelea i-au uimit pe cei prezenti. La organizarea si pornirea coloanei minerilor catre mina Lupeni am fost ajutat de catre minerii Petrila Ion, Slavovschi Mihai, Iacob Dumitru si fratii Ion si Gheorghe Amariei. In fruntea coloanei marsaluitoare catre Lupeni, m-am aflat eu si cei mentionati mai sus. Imediat dupa trecerea podului de peste Jiu, am inventat si dat tonul la urmatoarele lozinci, strigate tare, la unison si sacadat: “Vrem 6 ore”, “Jos cu legea pensiilor”, “Jos cu burghezia rosie”, “Jos cu cartelarea alimentelor”. Strigarea lozincilor era insotita de rotirea deasupra capetelor a fasciculelor de lumina provenite de la lampile individuale de iluminat in subteran. In dreptul fostului cinematograf din Paroseni, langa care se afla un service auto, ne-am oprit pentru cateva minute pentru a confectiona pancarde pe care am scris lozincile strigate. Pe strada principala catre mina Lupeni, am fost incurajati cu urale, lumini si claxonari (prelungite si insistente) de catre soferii auto deplasandu-se in ambele sensuri. Unul dintre automobilisti, recunoscandu-ma, a oprit si m-a informat ca strigatele coloanei noastre se auzeau de la mare departare. Automobilistul in cauza se numeste Cazan Ion, un fost coleg de-al meu de scoala din Lupeni.

Pe tot parcursul distantei dintre minele Paroseni si Lupeni, luminile

din locuinte se aprindeau, oamenii ieseau afara aplaudand si alaturandu-se coloanei noastre. Pe scurt, minerii paroseneni au sunat desteptarea generala la marea greva ce avea sa urmeze.

 

Mina Lupeni, Poarta nr. 2 – Epicentrul Grevei Propriu-zise

 

Aici s-a aflat teatrul de manifestare si desfasurare a operatiunilor de organizare, coordonare si conducere efectiva a minerilor grevisti ai Vaii Jiului! Aici s-au luat decizii revendicative! Aici au avut loc confruntarile! Aici au fost inchisi, contrazisi, huiduiti si umiliti conducatorii ‘iubiti’ de atunci! Aici, pentru prima data, puterea comunista a fost ‘ingenuncheata’ si silita sa recunoasca pierderea vremelnica a controlului in toata Valea Jiului! Aici s-a dat tonul national de demascare a impostorilor rosii! Aici a reinviat speranta nationala! Aici s-a scris istorie anticomunista!

Aproape de mina Lupeni, l-am instructionat pe bunul meu

prieten, Maniliuc Gheorghe, miner la mina Aninoasa, atasat coloanei minerilor paroseneni, foarte tacut si viitorul meu colaborator hotarat, loial, sa aleaga 20 mineri devotati, decisi si descurcareti pe care sa-i imprastie in toata Valea Jiului pentru a indemna toti minerii din vale sa vina la Lupeni si in special sa ne aduca informatii cat mai sigure despre toate miscarile militiei, securitatii, civililor dubiosi, armatei si a factorilor locali. I-am mai zis lui Maniliuc ca minerii alesi de el trebuiau sa se deplaseze in zona Vaii Jiului imbracati in civil si cu masinile personale pentru a nu atrage atentia asupra lor. In zilele de 2 si 3 august 1977, Maniliuc s-a implicat direct in aducerea minerilor la Lupeni si in mod special pe cei de la mina Aninoasa, unde a avut cel mai mult de furca deoarece conducerea de acolo si cozile lor de topor tineau mortis ca minerii sa nu participe la greva.

 

Noaptea, in jurul orei 0:15 am (2 August 1977), noi, minerii grevisti paroseneni, am ajuns la poarta nr. 2 a minei Lupeni. Poarta era inchisa, portarul se afla in ghereta iar afara, in dreptul portii, se aflau in jur de 10-15 persoane (majoritatea in varsta) imbracate in haine de casa si nu in uniforme de mineri. In seara precedenta se zvonise ca aici se aflau in greva cel putin 2-3 mii de mineri lupenari strigandu-si necazurile de la microfon. Nici vorba sau urma de vreo statie de amplificare cu microfon. Si totusi, acel mic grup de persoane ne-au primit cu imbratisari, urale si strigate de bucurie. Imediat s-a deschis poarta si de pe terasa (prevazuta deasupra cu un cozoroc de ciment) de la mijlocul gheretei portarului au inceput discursurile celor care doreau sa-si verse focul. Intre timp, valuri din ce in ce mai mari de mineri veneau si se alaturau grevistilor prezenti.

 

Organizare, propuneri si dezbateri de revendicari

 

In jurul orei 1 dimineata (2 August), se aflau prezenti in jur de 5-6 mii de mineri grevisti. Tot in acel rastimp cineva din multime, pe motiv ca nu se auzea ce ziceau vorbitorii, a strigat sa se aduca

statia de amplificare a sindicatului minier de la mina Lupeni. Timp de aproape o ora, am ascultat tot ceea ce vorbitorii ziceau. Mi-am dat seama repede ca nu se expunea logic si coerent, mai toti vorbitorii erau contestati si ridiculizati, iar esenta cuvantarilor se

reducea la expunerea de doleante sau nemultumiri personale, incitari la violente fizice la adresa celor vizati in luarile de cuvant (majoritatea fosti si de atunci sefi de sectoare, directori, contabili etc.) si formarea unei echipe care sa plece la Bucuresti pentru negocieri cu cei de ‘sus’. Pe fondul acelui haos periculos si lipsit de substanta, m-am dus la microfon sa ma adresez minerilor grevisti. Spre deosebire de antevorbitori, iata care a fost primul meu discurs catre minerii grevisti, copiez exact din insemnarile mele, imediat dupa greva: “Fratilor, numele meu este Dobre Constantin. Sunt nascut in comuna Galicea Mare, judetul Dolj. Lucrez, de aproape 5 ani de zile, ca miner la Paroseni. Noi, toti, stim ca necazurile noastre sunt multe si grele. Dupa parerea mea, nu cred ca vom obtine vreo rezolvare cu razbunari personale si taieri de capete, fara sa fim provocati. Si totusi, trebuie sa stie toti cei care ar trebui sa aiba urechi sa ne auda, ca vom raspunde cu o violenta cumplita numai daca vom fi atacati de catre armata, militie ori securitate. Noi nu trebuie sa mergem la Bucuresti, cu jalba-n bat, pentru a ne spune pasurile. Plecarea la Bucuresti ar insemna imprastierea si dezorganizarea noastra, lucru ce ar fi pe placul celor care nu ne doresc binele.  Numai uniti, organizati aici, unde s-au aflat bunicii nostri grevisti in ’29, vom lupta si obtine

rezolvarea necazurilor noastre. La gradul dispretului si nepasarii celor care ne conduc fata de problemele minerilor din Valea Jiului trebuie sa raspundem cu arma santajului industrial. Dupa parerea mea, singura metoda prin care putem forta rezolvarea revendicarilor noastre este refuzul ferm si hotarat de a intra in mine. Stim bine, cu totii ca fara productia noastra de carbune tot sistemul energetic s-ar prabusi, iar in lant si alte sectoare ale economiei nationale. Acest potential dezastru national nu si-l poate permite nici un smecher de la municipiu, judet sau Bucuresti. Va garantez eu, cei de la Bucuresti se vor grabi sa vina aici si sa se tocmeasca cu noi pentru a ne determina sa reluam lucrul. Totul, dar absolut totul, va

depinde de noi si nu de ei. Ne vom tocmi cu ei ca la targ. Ne dai atat, intram in mina. Nu ne dai cat cerem noi, nu intram in mina. Ce ziceti fratilor, am dreptate despre tot ce v-am spus pana acum?”. Efectul primei mele cuvantari a fost

extraordinar! A urmat un torent de aplauze, aprobari si indemnuri insistente de a continua sa le vorbesc. Se mai cerea sa-mi repet numele si mina de unde am venit. Am repetat ceea ce mi s-a cerut. Mult mai tarziu am aflat ca, chiar din dimineata zilei de 2 August 1977, fratelui meu (pilot de incercare la fabrica de avioane din Craiova) i se interzisese sa mai puna piciorul pe scara oricarui avion militar, iar in comuna mea natala, biroul personal de la mina Paroseni, comisariatul militar din Petrosani si unitatea militara din Tirgoviste unde facusem stagiul militar (in incinta aceleiasi unitati militare au fost executati Elena si Nicolae Ceausescu) se scormonea de zor pentru date depline despre trecutul meu. Am continuat sa le vorbesc minerilor grevisti. “Fratilor, trebuie sa discutam aici necazurile care privesc pe toti minerii din Valea Jiului. Pentru inceput, vreau sa va vorbesc doar despre 2 probleme majore care ne fac viata cumplit de grea. In primul rand despre noua lege a pensiilor. Unii dintre noi ar putea sa spuna ca aceasta lege nedreapta afecteaza doar pensionarii cu jumatate de norma de munca, cei care urmeaza sa se pensioneze foarte curand si cei cu grade diferite de invaliditate. Nu este bine sa se gandeasca asa. Toti stim ca oricare dintre noi poate deveni invalid si ca foarte multi vor trebui sa se pensioneze in 2-3-5 ani de zile. Mai mult, generatia tanara de mineri, aflata acum aici, cred ca intelege si vrea, spre binele ei de viitor, sa se solidarizeze cu tatii, fratii si ortacii lor mai in varsta. Iata cum, fratilor, aceasta lege abuziva si nedreapta priveste toti minerii din vale. Toti trebuie sa fim impotriva aplicarii ei. Ce ziceti, sunteti de accord sa cerem sa fie anulata aceasta lege?”. Ce mai, entuziasmul, strigatele de bucurie si aprobare si pentru prima oara scandarea prelungita a numelui meu au fost de nedescris. Imediat am realizat ca eram ascultat cu atentie, deloc contestat dar mai ales gratulat cu expresii strigate, de genul: “E copilu’ poporului!”, “Cunoaste necazurile noastre si le zice bine!”, “Lasati-l sa ne vorbeasca!”.

“A doua problema despre care doresc sa va vorbesc este

sistemul de 6 ore de lucru pe zi. Stim bine ca acest sistem de 6 ore a fost aplicat pentru scurt timp in toate minele din Valea Jiului. Va aduceti aminte ce era scris pe toti peretii? Formularea exacta era aceasta: ‘Ramane scris cu litere de

aur in istoria mineritului trecerea la sistemul de 6 ore de munca pe zi’. Ce mama dracului s-a intamplat cu acele litere de aur? S-a consultat cineva cu noi sau ne-a intrebat cineva atunci cand s-a abolit acel sistem de 6 ore? Asa cum bine stim, hotararea de anulare a acelui sistem a fost luata in sala clubului muncitoresc din Lupeni de catre o echipa de banditi de la Bucuresti impreuna cu asa numitii reprezentanti ai nostri din Valea Jiului pe motivul ca nu se puteau realiza cifrele de plan. Asadar, hotararea a fost luata prin usa din dos! Dupa logica celor care ne conduc, numai prin marirea orelor de munca se pot obtine rezultate mai bune! Uite asa am ajuns acum sa lucram ca sclavii cate 65-80 de ore pe saptamana. Dar si in aceste conditii planul nu se realizeaza si ca atare suntem ciuntiti, luna de luna, la salarii. Banditii astia care ne conduc ar vrea, daca s-ar putea, sa ne faca sa lucram cate 16-18 ore pe zi. Putem noi rabda aceasta nedreptate? Eu cred ca datorita conditiilor noastre grele de munca, meritam din plin sa lucram 6 ore pe zi. Ce ziceti, ne cerem inapoi programul de lucru de 6 ore?” Este usor de imaginat ce a urmat. A fost o mare de aplauze si strigate de apreciere la adresa mea. Am fost uimit sa constat ca dupa semnalul meu cu mainile deasupra capului pentru incetarea strigatelor concomitent cu

apelul “Fratilor” la microfon, se facea liniste absoluta si toti minerii prezenti erau foarte atenti la ceea ce ar fi urmat sa le spun. A fost primul semn ca eram respectat, acceptat si lasat sa-i conduc. “Fratilor, pentru a fi luati in seama si pentru a arata ca suntem puternici, organizati si hotarati in obtinerea revendicarilor noastre, haideti sa strigam impreuna, rar, tare, raspicat si repetat, urmatoarele 2 lozinci: ‘Jos cu legea pensiilor’ si ‘Vrem 6 ore’. Dupa fiecare lozinca trebuie repetat refrenul ‘Nu intram in mina’. Fiecare lozinca si refrenul trebuie repetate una dupa alta de cate 3 ori. Ascultati-ma prima data pe mine cum trebuie sa strigam. Am sa va fac semn ca mainile cand trebuie sa strigati o data cu mine”. Se facuse o liniste de mormant. Toti ochii erau indreptati catre mine.

Intr-o fractiune de secunda, mi-am zis in gand: asta este prima proba de foc, acum sau niciodata! Mi-am asezat mai bine casca de miner pe cap, am luat o mima incruntata si hotarata, am tusit de de 2-3 ori pentru a-mi regla glasul si am inceput sa strig, din toti

rarunchii si plamanii, la microfon:

“Vrem sase o-re,

Vrem sase o-re,

Vrem sase o-re,

Nu intram in mi-na,

Nu intram in mi-na,

Nu intram in mi-na,

Jos cu legea pensi-i-lor,

Jos cu legea pensi-i-lor,

Jos cu legea pensi-i-lor,

Nu intram in mi-na,

Nu intram in mi-na,

Nu intram in mi-na,

Vrem La acel moment, am facut semn cu mainile catre mineri sa strige odata cu mine. Ritmicitatea si schimbarile de lozinci si refrenuri au fost bine dirijate de mine, la microfon, prin accentuarea cuvintelor de inceput a fiecarei lozinci insotite de gesticulatii. S-a strigat necontenit, din mii de piepturi, timp de aproape 20 de minute. Aveam sa aflu de la noii sositi ca strigatele noastre erau auzite foarte clar in toate cartierele mineresti din Lupeni (numite STEFAN, CENTRAL, 80 DE CASE, BRAIA si NIVELT), Barbateni si Dealul Parosenilor. Tot atunci am primit primele indicii despre panica si groaza factorilor locali din Valea Jiului care raportau, pentru prima oara la Bucuresti, ca ‘situatia’ nu mai putea fi tinuta sub control.Dupa acea prima demonstratie de forta si hotarare a minerilor grevisti, am invitat la microfon pe toti cei care credeau ca pot propune si alte revendicari care sa priveasca pe toti minerii din Valea Jiului.

Apoi, m-am retras in ghereta portarului unde in timp ce imi consumam suplimentul de mancare, ascultam cu o ureche la postvorbitorii mei si cu cealalta la tot ce-mi spunea Maniliuc Gheorghe, minerul care colecta informatii despre tot ce misca in Valea Jiului. Maniliuc m-a informat ca la sediile de militie era intuneric si nu se vazuse nici un militian in uniforma. In schimb, la toate sediile consiliilor populare luminile erau aprinse si se observa multa agitatie cu iesiri si intrari frecvente de persoane imbracate in haine civile.

Marea suspiciune mi-a fost trezita la aflarea stirii ca la acea ora tarzie de dupa miezul noptii, toate carciumile si restaurantele din Lupeni erau deschise si intesate atat cu mineri imbracati in haine murdare din subteran, dar si cu persoane civile suspecte ce mimau prost comportamentul obisnuit al lopatarilor. Colegul meu mi-a impartasit ingrijorarea ca ceva murdar se punea la cale. Spre zorii zilei de 2 August am aflat ca in acele carciumi ‘discutiile’ se axau in principal pe discreditarea mea si transpunerea in practica a ideii de a se merge si jelui la Bucuresti. Informat la timp despre cele discutate in carciumi, am avut mare grija, de la microfon, sa inabus in fasa acele provocari de spargere a grevei si chiar sa impun inchiderea acelor circiumi in noaptea urmatoare. Tot in acea pauza de masa l-am rugat pe Maniliuc sa-mi faca rost de un pix si 2 coli albe de hartie (format A4) pe care am scris cu mana mea revendicarile de pana atunci si pe cele care urmau sa fie propuse, discutate si aprobate de catre minerii grevisti. Acele doua ciorne originale se afla si azi in posesia mea.

*

Nota redacției – Pe site, la textele publicate din acest serial, găsiți și comentarii interesante, în mod deosebit le recomandăm pe cele semnate de dl Constantin Dobre, care completează re-memorarea făcută de dl C.Dobre

Un comentariu

  1. Iulian MARES 8 iulie 2020 la 7:41 am - Raspunde

    Oare, Premierul Ciorbea a stiut toate astea? Ca de actionat a actionat „by the book”!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Go to Top