G
185 aprobate
gert.frau@yahoo.com
89.136.113.152
.
Încă un cuvânt care ar putea fi dacic sau cel puțin se putea face o legătură cu un termen dacic presupus (*skalbā): scaibă, zgaibă. E un alb.halbë (‘scab on the bark’) analizat în felul următor la V.Orel:
halbë f ‘scab on the bark’. From PAlb *skalbã close to Latv skalbs ‘sharp, shrill’ with a further link to IE *skel- ‘to split’, see hale. POKORNY I 923-926 ; ÇABEJ Sr. I 233 (to hale and helm); OREL Orpheus VI 65
hale f. pi. hala ‘fish bone, splinter; pine’. From PAlb *skalā
https://kupdf.net/search/albanian+dictionary
Cel puțin este curioasă apropierea semantică și fonetică. M-am întrebat în trecut de ce b intervocalic se păstrează în cuib, roib, scaibă, îmbuiba și altele. Lingviștii au încercat să le explice prin metateza iotului, iar b, trecând pe ultima poziție (la fel ca b inițial) nu se mai transformă într-o fricativă v. Dar b rămâne intervocalic în primul mileniu, nominativul sigmatic masculin nu se elimină pur și simplu (complet), ci rămâne un -u (similar cu it. -o, sp. -o).
Cuib a mai fost atribuit unui lat.*cubium prin vb.cubō, cubāre, „a sta culcat (pentru a se odihni)”, iar îmbuiba din vb. imbuō, imbuere. Dacă așa stau lucrurile, atunci reg.cubic (baltă rezultată din revărsarea apei în lunca unui râu) e un alt coradical.
Roib din robeus ar fi avut iar șansa de a se păstra prin concursul unui dac.*raibas ”picat” cf. alb.rrebull ‘thrush (illness)’/ ”bălțat”, rebë ”erupție cutantă”, (IE *rey-b- “spotted, streaked”: irl.riabh ‘stripe, streak’, Latvian ràibs ‘spotted’, Russian рябо́й (rjabój, “mottled fur”).
rrebull m ‘thrush (illness)’. From *raiba ‘multicolored’ attested in rrebe. (V.Orel)
https://sq.wiktionary.org/wiki/rrebull
Doar limbile slavice au un neetimologic ‘lj’ în loc de un mai vechi i̭ (zemlja < zemja), deci cuib ar putea fi romanic și modificat prin intermediar slavonic. https://en.wiktionary.org/wiki/zemlja#Etymology_2 Aprobă
”…Evident, lupta{DE PLICTISEALĂ, pentru cultivarea…EGO-ului} aceasta între frați, veri și
cumnați, nu putea avea aceeași sângeroasă intensitate ca, prin părțile noastre, lupta cu turcii și tătarii….”
Asta este: am stat STAVILĂ cu trupurile noastre(sprijiniți de…SPIRITUALITATEA străbună, ascunsă astăzi sub faldurile fastuoase pline de sclipiciuri și cam imorale ale ….ortodoxiei), la două SUBCULTURI, respectând…LEGITĂȚILE.
Vine ea vremea să-și recupereze RESPECTUL tuturor europenilor, POPORUL ROMÂN, sperăm …fără vărsare de…sânge.
Succes
Subiect: Fwd: Fw: MIRCEA ELIADE. Tratat de ISTORIA ROMÂNILOR în doar 400 de cuvinte!
MIRCEA ELIADE.
Tratat de ISTORIA ROMÂNILOR în doar 400 de cuvinte!
Mircea Eliade are, în „Căderea în istorie” (1952) câteva fragmente
care, puse cap la cap, pot constitui cel mai scurt tratat de istorie a
românilor: sub 400 de cuvinte. Înțelegi totul, surprinzător, din două
pagini. Cu condiția să fii de acord cu viziunea despre istorie a
autorului.
„Noi, ROMÂNII, nu avem niciun motiv să idolatrizăm Istoria. Printre
neamurile fără noroc, ne numărăm în frunte.”
„Cu ce am idolatriza, noi, românii, Istoria? Descindem dintr-unul din
neamurile cele mai numeroase din lume și praful s-a ales de el; nici măcar limba nu i se mai cunoaște.”
„Ca să supraviețuim în Istorie, ne-am istovit mai mult decât s-au
cheltuit alte neamuri să cucerească pământul”.
„Nicolae Iorga spunea că nenorocul ni se trage de la Alexandru
Machedon: în loc să-și ridice privirile spre miază-noapte și să
unească toate neamurile tracice într-un mare imperiu, Alexandru s-a
lăsat atras în orbita civilizației mediteraneene și, ajuns la culmea
puterii, s-a îndreptat spre Asia”.
„Cu o mie de ani în urmă, a avut loc ceea ce putem numi pe drept
cuvânt o catastrofă de incalculabile consecințe pentru istoria
românilor: slavii au ocupat Peninsula Balcanică și s-au întins până la Adriatica”.
„Istoria neamului românesc e alcătuită din atâta sânge și atâta
nenoroc datorită în primul rând incapacității Occidentului de a vedea dincotro vine primejdia. Pe noi, timp de cinci secole, ne-a scos din
istorie victoria Imperiului Otoman; și această victorie se datorează
neputinței occidentalilor de a se uni împotriva unui dușman comun.”
„Istoria se făcea în Apus; fără noi, datorită și sângelui nostru.
Occidentalii nu stăteau nici ei cu mâinile în sân, ci se luptau; dar
se luptau între ei. Evident, lupta aceasta între frați, veri și
cumnați, nu putea avea aceeași sângeroasă intensitate ca, prin părțile noastre, lupta cu turcii și tătarii. Se ardeau orașele în apus, dar parcă tot mai rămânea ceva. Occidentul e bogat în ruine și toate sunt istorice. La noi, nu rămânea nimic, nicio urmă. Încă din timpul năvălirilor barbare, oamenii învățaseră cum să-și ardă satele și să le refacă primăvara următoare.”
„În timpul acesta, la o mie, două de kilometri spre Apus, se înălțau
catedralele, se îmbogățeau castelele, se înfrumusețau mânăstirile și oamenii aveau prilejul, măcar la răstimpuri, să citească pe sfinți, pe teologi și pe poeți, să înțeleagă că sunt oameni și să se bucure că trăiesc omenește – iar nu ca fiarele sălbatice, prin munți, prin
păduri, ca strămoșii noștri, care nu aveau altă vină decât aceea de a se fi născut în calea răutăților.”
„Românii nu au sabotat istoria. Au înfruntat-o și i-au rezistat din
toate puterile lor”.